Vitalitate și viabilitate economică (DĂIANU 1997)

Daniel Dăianu, Vitalitate și viabilitate economică. O dublă provocare pentru securitatea europeană, Clavis, 1997

  

3.    „Lupta” dintre concepte – Definirea vitalității și viabilității economice

3.1.Statul națiune se află sub presiune, dar el este foarte viu!

(44) 72 = Scoțând în evidență reînvierea geopoliticii, Christoph Bertram menționează că „în timpul Războiului Rece, nici  un secretar de stat al SUA nu ar fi putut spune ceea ce Warren Christopher a spus ziarului Financial Times: că Bosnia nu prezintă nici un interes vital de securitate pentru SUA, dar Haiti, da” (1995, p. 66). Faptul că Washington-ul a implicat NATO în bombardarea pozițiilor militare ale sârbilor în apropiere de Sarajevo, în toamna lui 1995, și impunerea negocierilor de pace între beligeranți se poate să fi avut de a face cu credibilitatea organizației și alegerile prezidențiale din SUA.

 

 

4.    Europa Occidentală în căutarea redobândirii vitalității economice

4.2.Cu privire la „chestiunea țărilor postcomuniste”

(79) Cu toate acestea, opinia mea este că, în ciuda semnării de către cele 6 țări est-europene (Bulgaria, Cehia, România, Polonia, Slovacia și Ungaria ) a acordurilor de membri asociați, în realitate, sprijinul acordat este mult inferior față de ceea ce ar fi necesar pentru a menține un suflu ridicat al reformelor politice și economice în Est și pentru a asigura stabilitatea pe continent.

 

 

5.    Europa de Est în căutarea viabilității economice

5.3. Magnitudinea realocării resurselor

(104) Tabel 7 Ponderea cheltuielilor sociale din PIB în țări postcomuniste 1989 și 1993

Țara – 1989 (pre-reformă) – 1993

Bulgaria – 10,4 – 12,9

Cehoslovacia – 13,2 – 14,6

Estonia – 10,4 – 8,8

Ungaria – 15,8 – 22,5

Polonia – 10 – 21

Slovacia – 13,2 – 17

Slovenia – 25,9 – 30,5

Sursa: BERD și date naționale citate de Jeffrey Sachs, 1995, p. 2

5.4.Contextul international: „factorul Rusia”

(108) Oricum, trebuie să precizăm că există o probabilitate, deloc neglijabilă, ca, atât Bulgaria, cât și România, să-și îmbunătățească substanțial rezultatele economice și, deci să se apropie de Grupul de la Vișegrad.

 

 

6.    Mai mult despre compromisurile și dilemele intereuropene

6.1.Cine sunt „actorii”?

(117) Tabel 10 Salariile lunare medii în țări postcomuniste*

Slovenia – 421

Ungaria – 317

Cehia – 221

Slovacia – 201

Polonia – 194

Bulgaria – 114

Letonia – 98

Estonia – 85

România – 82

Lituania – 65

*Salariile lunare, în dolari, la ratele de schimb în vigoare, se bazează pe veniturile medii din trimestrul III 1993

Transition Report, BERD, 1994, p. 135

6.2.Principalele probleme economice

(124) Tabel 11 Investiții străine directe în Europa de Est și foste țări sovietice 1990-1993 (milioane dolari)

Țară – 1990- 1991 – 1992 – 1993 – 1990/1993 - % din total

Bulgaria – 4 – 56 – 42 – 62 – 164 – 1

Cehoslovacia – 188 – 592 – 1.054 - / - 2.600 – 21

Cehia - / - / 983 – 606 - / - /

Slovacia -  / - / 71 – 160 - / - /

Estonia - / - / - 58 – 122 – 180 – 1

Ungaria – 311 – 1.459 – 1.471 – 2.200 – 5.4441 – 44

Kazahstan - / - / - 100 – 300 – 400 – 3

Letonia - / - / - 43 – 60 – 103 - /

Lituania - / - / - 5 – 40 – 45 - /

Polonia – 88 – 117 – 284 – 350 – 839 – 7

România -  -18 - 37 - 73 - 48 – 140 – 1

Rusia - / 100 – 800 – 1.000 – 2.000 – 16

Slovenia - -2 – 41 – 113 – 123 – 275 – 2

Uzbekistan - / - / 100 – 45 – 145 – 1

Transition Report, BERD, oct. 1994, p. 123

 

 

7. O mare alianță este necesară

(134) Ar fi de adăugat că probabilitatea gradului de europenitate poate fi detectată și în ceea ce privește țările Europei de Est. Există opinii, atât în Vest, cât și în Est, care încearcă să împartă Europa de-a lungul unor frontiere religioase; linia de demarcație ar fi între o Europă catolică și protestantă, pe de o parte, și o Europă ortodoxă (bizantină), pe de altă parte. Acest fel de teoretizare speculativă este foarte periculos și aduce a rasism religios și cultural. Acest tip de discuție periclitează nu numai cauza integrării în Europa, ci și inflamează capetele police din diferite țări.

 

Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs (BALABAN 2009)

Constantin Gheorghe Balaban, Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs, Editura Universitară, București, 2009

 

Tema 1. Politica Europeană de Vecinătate – Scop, principii, obiective, conținut. Delimitări conceptuale

 

Secțiunea I. PEV, o politică care încurajează prosperitatea, stabilitatea și securitatea în țările vecine ale UE, în interes comun

1.Preliminarii

(11) La 1 ianuarie 2007, două state riverane Mării Negre, Bulgaria și România s-au alăturat UE, Uniunea reprezentând o entitate politică, socială și economică compusă din 27 țări.

 

Secțiunea IV. PEV în raportul general 2007 și alte Comunicate ale Comisiei

23.O nouă inițiativă de cooperare regională: Sinergia Marea Neagră

(23) La 11 apr. 2007, Comisia a adoptat comunicarea „Sinergia Mării Negre – o nouă inițiativă de cooperare regională”, Marea Neagră devenind, după aderarea României și Bulgariei la UE, una din frontierele UE.

 

 

Tema 5. Relațiile între UE și țările din Caucazul de Sud – Armenia, Azerbaidjan și Georgia

 

Secțiunea I. Zona transcaucaziană – o zonă a competiției, ce conferă statelor în cauză un spațiu larg de manevră

79.Preliminarii

(53) Din punct de vedere geopolitic, statele Caucazului de Sud se încadrează în paradigma statelor mici aflate într-o zonă a competiției. Pe de o parte, între vecinii mai mari și mai puternici (Rusia, Turcia, Iran), pe de altă parte, marile puteri.

80.Actori, interese, acțiuni pentru regiunea transcaucaziană

(54) Motivațiile interesului pentru zona transcaucaziană de diferiți actori sunt diverse:

- Aspecte de natură etnic-religioasă (Iran și Turcia)

 

Secțiunea III. Relațiile dintre UE și Georgia

85.Preliminarii

(56) Aderarea României și Bulgariei la UE aduce Georgia la granițele Uniunii.

87.Importanța fundamentală a Georgiei pentru UE

(59) Guvernul georgian a acuzat Rusia că în timpul ofensivei în Georgia a intenționat să distrugă conducta Baku-Tbilis - Ceyhan. Acuzație negată de oficial ruși, dar și de British Petroleum, nivelul producției nefiind afectat de ostilități.

n. 111 = (...), oleoductul Baku-Tbilis – Ceyhan, situat la 100 km sud de capitala Oseției de Sud face legătura între Marea Caspică și Marea Mediterană.

 

 

Tema 6. Cooperarea cu Rusia în cadrul Parteneriatului Strategic

 

Secțiunea V. Rusia – partener strategic important pentru UE

105.Rusia, cel mai mare vecin al UE și partener important pentru realizarea unei cooperări strategice și rezolvarea problemelor de anvergură globală

(69) Extinderea UE din 2004 și aderarea  la UE, la 1 ianuarie 2007, a României și Bulgariei au adus Rusia mult mai aproape de granițele Uniunii.

 

Tema 7. Relațiile în zona mediteraneeană. Introducerea graduală a statelor mediteraneene în politicile UE

 

Secțiunea II. Parteneriatul euromediteranean

116.Acorduri de asociere Euro-Mediteraneene

(75) În relația cu Turcia a fost semnat un Acord de Asociere cu UE, iar la 1.6.1996, Turcia a semnat Acordul de Uniune Vamală cu UE. Pe lângă faptul că s-au eliminat barierele tarifare și netarifare, Turcia a adopta taxe vamale comune cu UE la importul din terțe țări.

 

Secțiunea IV. Uniunea Mediteraneană – o nouă formă de asociere în zona Mării Mediterane

125.Un pas spre extinderea UE către nordul Africii și Orientul Apropiat

(79) Într-un viitor mediu, Israelul, Turcia și statele africane cu acces la Marea Mediterană vor fi înglobate în Imperiul European.

 

 

Complexul atomic (GOLDSCHMIDT 1981)

 

Bernard Goldschmidt, Complexul atomic. O istorie politică a energiei nucleare, trad. R. Chiculescu & V. Goian (Paris, 1981), Editura Politică, București, 1985, 395 p.

 

 

Partea întâi: Explozia

 

Actul al doilea: Clubul 1945-1964

2.Pierderea monopolului

Decizia britanică

83 (...) În februarie 1947, cu 21 de ani înainte de semnarea Tratatului de neproliferare, cinci țări au fost primele care au renunțat la posedarea, producerea și testarea armelor atomice. Este adevărat că nu a fost vorba de o renunțare voluntară, ea fiind o condiție pusă de Aliați ca parte la tratatele de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Bulgaria.

 

4.Franța, Europa și Alianța Atlantică

Acordurile americane de apărare atomică

123 (...) Același sistem complicat de control „cu încuietoare dublă” urma să fie aplicat armelor strategice desfășurate în Marea Britanie, Italia și Turcia, singurele țări care în 1959 au consimțit să permită baze de lansare pentru rachete americane cu rază medie de acțiune de tipul „Thor” și „Jupiter”.

Criza rachetelor

124 (...) Criza a izbucnit la 15 octombrie 1962, când, zburând deasupra Cubei, un avion spion american de mare altitudinea descoperit șantierul unei rampe de lansare pentru rachete cu rază medie de acțiune, similară cu cele instalate de americani în Anglia, Italia și Turcia în ultimii patru ani.

125 (...) Sovieticii nu au obținut, cum ceruseră la un moment dat, îndepărtarea bazelor similare din Turcia.

Forța nucleară multilaterală

129 (...) În decursul anului 1963 au continuat convorbirile între guvernele Statelor Unite, Marii Britanii și ale celorlalți principali aliați din NATO interesați de plan (Germania, federală, Belgia, Italia, Grecia și Turcia).

 

 

Actul al treilea: Renunțările 1963-1981

2.Abținerea de la armă

Inspecțiile și controalele TNP

169 (...) Țările neposesoare de arme nucleare, în frunte cu Mexicul, Filipine și Iugoslavia, au acuzat puterile posesoare de arme nucleare că nu au făcut nici un progres în direcția dezarmării nucleare și a interzicerii totale a testelor nucleare subterane.

3.Echilibrul terorii

Afacerea eurorachetelor

199 (...) Rețeaua americană, formată din câteva sute de rachete de tipul „Thor” și „Jupiter” instalate în Marea Britanie, Italia și Turcia, a fost dezafectată în 1963. Bazele ei de pe uscat erau mult mai vulnerabile decât platformele mobile ale noi forțe de submarine echipate cu rachete „Polaris”.

 

 

Partea a doua: Energia

197 (...), radioactivitatea – cu radiațiile ei notate cu litere grecești (...) – (...).

 

Actul al doilea: Euforia 1954-1964

4.Comerțul cu reactori

Politicile franțuzești

264 (...) Între 1955 și 1963, URSS a vândut în țările est-europene două tipuri de reactori de cercetare cu uraniu îmbogățit, fără a solicita nici o formă de control: unul cu putere relativ mică de 2 MW(t); celălalt, vândut Iugoslaviei și Chinei, cu o putere de cinci ori mai mare. Nici una din aceste instalații nu făcea obiectul măsurilor de siguranță AIEA.

 

Actul al treilea: Expansiunea industrială 1964-1974

2.Electricitatea nucleară

Țările socialiste

286 (...); de asemenea, erau în construcție două unități în Bulgaria și câte una în Ungaria, Cehoslovacia și Finlanda.

Declinul britanic

290 (...) Perspectivele de export erau virtual nule; o speranță trecătoare s-a stins repede când Marii Britanie i s-a oferit șansa de a livra Greciei prima centrală electrică nucleară în schimbul... tutunului, din nefericire cu o aromă neagreată de fumătorii englezi.

 

Politica lui Carter

340 (...) Prima țară ce a ajuns sub presiunea renegocierii acordului în curs a fost Iugoslavia, față de care Statele Unite ar fi trebuit să aibă cea mai mare considerație, deoarece era singurul stat socialist care a comandat o centrală electrică americană. Washingtonul a stopat în 1976 eliberarea de licențe de export pentru componentele instalației de 600 MW(e) construite în Iugoslavia de „Westinghouse”.

341 În plus, americanii insistau asupra controalelor AIEA și asupra dreptului de veto în legătură cu reprocesarea oricăror combustibili nucleari iradiați în reactor, chiar dacă nu erau de origine americană. Guvernul iugoslav a refuzat aceste condiții și la începutul lui 1977 a supus chestiunea Consiliului guvernatorilor al AEIA.

La Agenție nu mai fusese înregistrată o plângere oficială împotriva unei țări și poziția americană a făcut cea mai proastă impresie lumii a treia. Fără a fi soluționată, afacerea și-a mai pierdut din dramatism câteva luni mai târziu, după vizita oficială la Washington a mareșalului Iosip Broz Tito. Dezacordul a rămas nesoluționat mult timp și construcția centralei electrice a suferit o întârziere costisitoare. Ea nu a fost terminată până în 1981.

Consimțământul prealabil

346 (...) Și alte țări din afara Comunității Europene au avut de suferit din cauza încercărilor Washingtonului de a-și impune punctul de vedere în reprocesarea combustibilului iradiat. Prima victimă a fost Iugoslavia, în împrejurările descrise mai înainte.

 

3.Anii 80 – perioada crucială pentru energia nucleară

Penuria de energie

380 (...) În Suedia, Franța, Belgia și Elveția, 20-30% din producția de electricitate provenea deja din uraniu, în timp ce pentru un mare număr de țări  - între care Bulgaria, Finlanda, Taiwan, Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, RFG – acest procent era de 10-13%.

Privire în viitor

387 (...) În iunie 1979, întâlnindu-se la Moscova, șefii de guvern ai principalelor șapte țări socialiste europene s-au declarat în favoarea energiei nucleare (cum au făcut cam în același timp și participanții la întâlnirea la nivel înalt de la Tokyo a țărilor occidentale industrializate) și au stabilit pentru 1990 obiectivul oarecum ambițios de 150000 MW(e) nucleari sau 30% din producția lor de electricitate, independent de programul sovietic de reactori reproducători, urmărit de asemenea cu multă vigoare.

Helsinki după zece ani (TINU 1985)

 Dumitru Tinu, Helsinki după zece ani, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

„Coșurile” reuniunii
23 (...) Adepții comasării celor două principii de drept internațional - respectarea frontierelor, inviolabilitatea lor și nefolosirea forței - au adus ca argument necesitatea de a lăsa deschisă posibilitatea unor rectificări de frontiere, în baza unor înțelegeri între statele interesate. Așa cum s-a întâmplat, chiar în acea perioadă, între Italia și Iugoslavia, care, pe baza acordului de la Osimo, au procedat la mici modificări în zona de frontieră la Triest.