Considerații privind evoluția procesului etnic în Moldova (GHIMPU 1991)

Vlad D. Ghimpu, Considerații privind evoluția procesului etnic în Moldova, „Anuarul Muzeului Național de Istorie a Moldovei”, Chișinău, 1991

 

38 Totodată, analizând Cronica Bălenilor, autorul [E. Stănescu, 1964] mai menționează că, atunci când în frază sunt prezenți termenii „oaste turcească, moldovenească, românească” sau e vorba de „unguri, moldoveni, români”, se reflectă o „conștiință regionalistă” a românilor din Muntenia cu stare de spirit „de separație”. (...)

Înlocuirea domnilor pământeni cu domni fanarioți după 1711 în Moldova și Țara Românească a frânat însă continuarea acestei mișcări ideologice în cele două principate, (...).

 

Neamul Moldovenesc

40 (...) Tot așa, probabil, și față de Țara Muntenească în fraza unde [Grigore Ureche, sec. XVII] arată cum ungurii „s-au închinat turcilor și au luat de la dânșii domnu ca și în țările noastre”.

(...) Totodată, ei se autodenumeau ca atare „moldoveni”, evidențiindu-se față de alte etnii – „leși”, „turci” [G. U.].

(...) El [copistul Simion Dascălu, sec. XVII] pretindea că a citit la „letopisețul cel moldovenesc”, adăugând și din „cel ungurescu”, cazul de faimă rea cu „Laslău craiu” când a adus „tâlhari romani”.

41 (...) Pentru [Miron] Costin este de asemenea proprie autodenumirea ca etnonim a moldovenilor, raportați la alte etnii: „moldoveni-turci-leși”, „tătari-moldoveni-cazaci” și alții. (...) Iată cum începe el „Letopisețul”:

„Stihuri de descălecatul Țării

Neamul Țării Moldovei de unde se trăgănează?

Din țările Râmului, tot omul să creadză.

Traian întâiu, împăratul, supindu pre dahii

Dragoș apoi în moldoveni premenindu pe vlahi...”

(...) Pentru exactitatea originii de la „Traian”, deosebită decât la G. Ureche, a descrierii, bine cunoscute, a istoriei apare un termen nou care vine să completeze acea viziune de concepție a comunității moldovenilor. (...)

Cât privește caracterul obiectiv al dezvoltării separate a statelor feudale românești se explică și prin faptul că nu-i putem noi, spre exemplu, incrimina lui Ștefan cel Mare, să zicem, spre exemplu, atunci când schimba domni în Țara Românească, că nu-și asuma sie-și domnia acesteia, cu care sigur și-ar fi dublat forțele în luptă împotriva Imperiului Otoman.

42 (...) Astfel, acolo unde autorul [M. Costin] începe derularea evenimentelor, arătând continuarea lor după sfârșitul descrierii lui G. Ureche, el ține să adauge: „(...) Iară întâiu descălecată de Traian, împăratul Râmului...” (...) După ce domnul Țării „Gașpar-vodă” înăbuși o răscoală la Orhei, el i-a mustrat pe cei prinși în „sârbește”, ca apoi „vornicul de Țara de Gios Bucioc” să le tălmăcească „pre rumânie”. (...)

Apoi se adâncește în istoria antică a Italiei de unde a apărut rudenia, „Împărăția Râmului”, ca apoi să istorisească despre „Dachia”, pe urmă venirea lui „Traian” și „așezarea cu râmleni a acestor țări”. Împăratul Traian „au descălecat neamul, seminția, neamul, care trăiește până acum în Moldova, în Țara Muntenească și cât norod este în Ardeal cu acest nume român”. [M. Costin, „De neamul moldovenilor”]

43 (...) Atunci când în Principate vin la domnie fanarioții, iar procesul etnic de integrare este frânat, ei preiau ușor „ștafeta românismului”, neregionalizați etnic prin ideologia Școlii Ardelene.

(...) Din cauza regimului politic, rezultat din domnia fanarioților, procesele etnice menționate în a doua jumătate a secolului XVII sunt stopate în secolul XVIII.

(...) În același rând, spre deosebire de Miron Costin, care numea „limbă românească”, el [Nicolae Costin] scrie despre „limba moldovenilor și muntenilor”, continuă să-i distingă pe „moldoveni” alături de alte etnii – „leși”, „moscali”, „tătari”, „turci”.

44 (...) Alături de cronicarul menționat reflectă particularități etnice regionale și Ion Neculce, arătându-i pe pe „moldoveni” alături de „nemți”, „moscali” și alții, iar pentru limbă când scrie: „Neculai-vodă [Mavrocordat] moldovenește nu știe”. (...)

Alt caz îl avem în Dobrogea: bulgarii prezentau de asemenea un regim despotic unitar.