Schimbarea ordinii globale (ed. GARDELS 1997)

Nathan Gardels (ed.), Schimbarea ordinii globale, trad. M. Conceatu, Antet, București, 1998 (SUA 1997), 304 p.

 

 

Partea Întâi: Încurcatele căi ale postcolonialismului

 

1.O lume, două civilizații – Ryszard Kapucinski

VARȘOVIA

10 (...) În Cambodgia, Rwanda sau Bosnia pe gropile comune nu s-a pus nici un semn.

 

3. Dumnezeu nu este șef de stat – Jean Daniel

PARIS

23 Ne lovim de chestiuni fundamentale: să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, separând temporalul de spiritual.

DUMNEZEU ȘI STATUL

24 (...) Cu totul interesant este faptul că Occidentul modern și India practică o formă de laicism pe care o regăsim în Antichitatea greacă și romană. Pentru Aristotel și Cicero, religia trebuia să fie separată de administrația civilă sau de stat. Zeii erau omniprezenți, dar nimeni nu era obligat să li se închine. (...)

NAȘTEREA INDIVIDULUI

26 (...) Această tendință spre „comunitarism” este fără îndoială la fel de îngrijorătoare pentru Europa pe cât este pentru Statele Unite. Am văzut până unde poate duce acest tip de convulsie în Liban și fosta Iugoslavie.

COMUNITARISMUL POSTCOMUNIST

26 Am uitat că omul este o ființă religioasă. E mai mult decât animalul politic al lui Aristotel sau decât lupul lui Hobbes. (...)

Elenistul francez Jean-Pierre Vernant mărturisea că toată viața sa a crezut, ca și Marx, că națiunile și religiile erau condamnate de istorie. Mai târziu și-a dat seama că nu putea înțelege mare lucru din Grecia antică până când nu va fi acceptat resemnat permanența prezenței ambelor concepte în om. (...)

27 (...) Secolul nostru nu s-a mulțumit să fure de la zei toate puterile civice, putința de a distruge omenirea, de a recrea omul și de a se reproduce ad infinitum prin biotehnologie; (...).

NEVOIA DE A CREDE

28 (...) Poate fi de asemenea regretul pentru o stare transcendentă și originară, precum sufletul scârbit din universul lui Platon sau ca paradisul înainte de cădere.

Mircea Eliade se apleacă asupra ritualurilor din Grecia antică, India și creștinătate, care îndeplineau dorința simbolică de întoarcere la presupusa eră a miturilor fondatoare.

 

4. A doua deșteptare a Islamului – Hassan al Turabi

31 (...) Al Turabi – (...) Ostilitatea regimului șahului, ca și ostilitatea Imperiului Roman față de primii creștini, a dat naștere la o structură bisericească analoagă. (...)

32 Al Turabi – (...) După colapsul totalitarismului materialist în Uniunea Sovietică și Europa de Est, Occidentul vorbește tot timpul despre renașterea „societății civile”, acea sferă de activitate situată în afara zonei de influență a guvernului. (...)

37 Al Turabi – (...) Coranul grăiește foarte limpede în legătură cu actele individuale de terorism: cauza islamică se clădește cu răbdare, chiar în fața persecuției, până la dobândirea dreptului de cetate. 

 

5. Allah face cunoștință cu Galilei – Farida Faouzia Charfi

GALILEI FACE CUNOȘTINȚĂ CU ALLAH

41 (...) Modelul lui Ptolemeu, care fusese acceptat vreme de paisprezece secole în întregul bazin mediteraneean, a fost negat ca simbol al perfecțiunii și divinității. (...)

42 Adevărul este că arabii nu au propus nici o nouă reprezentare a lumii; ei încă nu au încpeut să conteste vechiul model ptolemaic.

MEMORIA SELECTIVĂ A ISLAMIȘTILOR

42 (....) Ibn Rochd este cunoscut pentru comentariile sale la scrierile lui Aristotel și pentru opera sa ce a contribuit la separarea credinței de cunoaștere, a religiei de filosofie. (...)

 

7. Islamul, poștașul civilizației – Haris Silajdzic

Haris Silajdzic a fost prim-ministrul Bosniei între 1992 și 1995. Cu un tată care conducea cea mai mare moschee din Bosnia și cu un bunic din partea mamei care era judecător religios, Silajdzic a fost educat în spiritul Coranului și a studiat în Libia. Gândurile sale sunt preluate dintr-o discuție cu Flora Lewis, redactor coordonator al NPQ de la Paris.  

SARAJEVO

51 Islamul de astăzi nu este Islamul de acum cincizeci de ani. Fiecare în felul său, diferitele societăți musulmane ca Bosnia, Iran, Egipt, Malaezia și Pakistan încearcă să pășească în modernitate.

Atmosfera este însă tensionată. Dacă revoluția alfabetizării, a telecomunicațiilor și călătoriile le-au înfățișat musulmanilor de rând strălucitoarele simboluri materiale ale modernității, o astfel de realitate rămâne de neatins pentru covârșitoarea majoritate a populației.

Așadar, frustrarea și furia sunt la ordinea zilei. Pentru a acoperi prăpastia dintre visuri și realitate, oamenii se apropie de ceea ce le inspiră încredere: identitatea culturală și religia. Ca religie, islamul oferă o mare cantitate de alinare pentru că este atoateștiutor: are răspunsuri pentru toate situațiile de viață, inclusiv la vidul spiritual al Occidentului.

Când această credință atotcuprinzătoare este prezentată de unii, animați de mânie și frustrare, într-un mod agresiv, ea este percepută în Occident ca „fundamentalism” primejdios. Ca și musulmanii din Est, capetele occidentalilor din zilele noastre sunt încărcate cu atâta informație, încât nu mai pot organiza lumea decât prin etichetări și prin recurgerea la prejudecăți.

52  Imaginile unor locuri îndepărtate sunt luate drept realitate. Fie că privim din Est către Vest sau viceversa, a surprinde complexitatea pare un lux pe care epoca vitezei nu și-l mai poate permite. Mijloacele de comunicare apropie oamenii mai mult ca niciodată, dar oamenii nu sunt pregătiți. Omul are nevoie de timp pentru a asimila schimbare și a se adapta pentru aculturație.

Informațiile pot fi utile, dar și primejdioase dacă șuvoiul lor creează idei false, anxietate și suspiciune. Dacă vrem să supraviețuim, va trebui să reducem cu toții viteza și să trăim mai încet.   

LINIA TOLERANȚEI

52 Desigur, există intoleranță în lumea islamică, mai cu seamă în rândurile celor înglodați fără speranță de scăpare în sărăcia condițiilor de viață, așa cum putem afla din istoria contemporană a marilor religii. Totuși, pentru a evalua corect credința ți lumea complexă de astăzi, trebuie să-i descoperim mesajul fundamental. De-a lungul istoriei sale, mesajul islamului a profesat includerea, nu excluderea.

Într-adevăr, linia toleranței i-a adus islamului supranumele de „poștaș al civilizației”, deoarece mesajul său a adunat laolaltă numeroase culturi. Deși islamul s-a născut în deșertul cel mai cumplit, el a devenit credința marilor orașe comerciale, populate de diverse naționalități – Bagdad, Damasc, Tașkent, Baku, Cairo. Spre deosebire de civilizația agrară exclusivă de pe continentul european, islamul a crescut și s-a consolidat ca o civilizație liberă a Mediteranei.      

Linia toleranței musulmane a caracterizat Bosnia de-a lungul îndelungatei sale istorii, de aceea nu cred că Bosnia va cădea în capcana fundamentalismului agresiv, chiar sub amenințarea „fundamentalismului biologic” practicat prin campanii de purificare etnică de sârbi și croați. Astăzi, majoritatea poporului bosniac dorește o societate religioasă complet autonomă, separată de guvern, care coincide cu viziunea mea.

Chiar înainte ca islamul să ajungă în Bosnia, eram recunoscuți nu numai ca toleranți, ci și ca disidenți și eretici.

53 Biserica bosniacă era considerată atât de eretică, încât Martin Luther a numit-o „proto-reformaționistă”. Nu am fost forțați de otomani să ne convertim la islam, așa cum mulți cred, ci ne-am convertit in corpore și voluntar, din cauza deziluziei provocate de creștinătate în rândurile populației.

 

12. Din moschee în multimedia : Hollywood-ul, Islamul și era digitală în Asia – Mahathir Mohamad

81 Mahathir - (...) Iar când am văzut că Occidentul acordă mai puțină importanță violențelor din Bosnia decât cine cărei încăierări neînsemnate de aiurea, a trebuit să iau poziție. (....)

 

14. America nu mai este modelul Asiei – Lee Kuan Yew

88 LEE – (...) Cum bine zice Harold Macmillan, englezii au hotărât să joace rolul grecilor în relația cu romanii; cu alte cuvinte, să ajute America cu experiența britanică, așa cum grecii i-au ajutat pe romani să-și conducă imperiul. Washington a fost o Romă a englezilor. (...)

 

 

Partea a Doua: Dezintegrarea vechii ordini

 

15. De ce am pus capăt Războiului Rece? – Margaret Thatcher & Mihail Gorbaciov & Francois Mitterand & George Bush

PAS [Planul de Apărare Strategică / Războiul Stelelor] și colapsul Uniunii Sovietice

109 THATCHER – (...) Ne revine în minte istoria imperiilor din Europa acestui secol: toate s-au prăbușit. Imperiul german s-a prăbușit în război. Imperiul austro-ungar s-a prăbușit în război. Imperiul Otoman s-a prăbușit în război. Colapsul imperiilor a fost urmat de colapsul politic. (...)

110 (...) GORBACIOV – (...) Am fost în Germania în timpul acelor evenimente (bombardarea casei unor imigranți turci în 1992) și am discutat cu un grup de 35.000 de muncitori de la uzinele Volskswagen.

111 (....) Avem nevoie de structurile care monitorizează conflictele pentru a le putea preveni. Altfel, vor continua aranjamentele de culise precum cel care a avut loc în Iugoslavia și Bosnia între Germania, Austria, Statele Unite și Rusia. (...)  

Autodeterminarea și virtuțile imperiului

115 MITTERAND – (...) Să ne amintim că în perioada Imperiului Rus – imperiul lui Petru cel Mare, apoi imperiul sovietic – aceste țări [baltice] primiseră dreptul de liber acces la Marea Baltică și, prin Marea Neagră, la Marea Mediterană. (...)

117 (...) GORBACIOV – (...) De aceea, sunt îngrijorat de modul în care este tratată criza iugoslavă (de către NATO). (...)

118 MITTERAND – (...) Ar fi absurd, nu-i așa, să încurajăm fiecare frântură de adevăr să capete drept de cetate în viața internațională. Dar ar fi nedrept și să împiedicăm așa ceva.

 

18. MTV și NATO în era postcomunistă – Aleksandr Kwasniewski

136 (...) GARDELS – Prin cooperarea strânsă cu NATO la operațiunile din Bosnia, în 1996, nu cumva rușii au legitimat această nouă idee despre NATO pe care o profesați?

KWASNIEWSKI – Acela a fost un moment crucial. Țări neutre, Polonia și Rusia au participat împreună la acea acțiune. Este cel mai buna argument pentru viitor: desfășurarea de forțe în fosta Iugoslavie arată ce se poate întâmpla în restul Europei. (...)

 

19. Occidentul triumfător, Rusia umilită – Alexandr Lebed

NATO: noul imperiu

139 Fără îndoială că noile conflicte regionale din Europa reprezintă un pericol care trebuie împiedicat prin eforturi conjugate, așa cum s-a întâmplat în Bosnia. Cu toate acestea, nu există altă metodă universală, în afară de forță, care să poată rezolva probleme atât de complicate, cum ar fi discrepanțele dintre religiile ortodoxe sârbești sau spiritul de libertate al cecenilor – genetic, se pare – care se împotrivește oricărui mod de viață impus din afară.

Pe lângă această metodă de „forță exclusivă”, NATO va trebui să-și asume o serie de funcții fundamentale, printre care aceea de a alcătui state (ceea ce se întâmplă deja în Bosnia). Deoarece aceasta este singura modalitate de a fixa anumiți parametri legali și de a diminua intensitate conflictelor interne. (...)

Se pare că „sudul” și „estul” trezesc cele mai mari neliniști în sânul alianței.

 

21. De ce a eșuat ONU în Bosnia – Kofi Annan

149 Kofi Annan, actualmente Secretar General al INU, a fost anterior Subsecretar General ONU însărcinat cu operațiunile de menținere a păcii. Am discutat la sediul ONU în 1994

NATHAN GARDELS – „Fiasco”, „umilință”, „eșec” – sunt cuvinte care au fost utilizate pentru a descrie operațiunile ONU de menținerea a păcii în Bosnia. Mulți spun că acțiunea ONU în zonă nu a protejat civili musulmani, ci s-a comportat ca un scut pentru sârbi. Care este poziția dvs.?

KOFI ANNAN – (...) Politicienilor le vine foarte ușor să se sustragă criticilor arătând cu degetul Națiunile Unite. (...)

Să analizăm mai întâi mandatul forței ONU. Trupele au fost trimise în Bosnia pentru a însoți ajutoarele umanitare destinate sinistraților. Și de-a lungul a două ierni, au văzut câteva milioane de oameni trecând prin clipe grele, cărora le-au asigurat hrană și asistență medicală. Trupele de menținere a păcii au fost instalate în zone de siguranță pentru a fi ferite de agresiuni. Neîndoielnic, prezența lor a împiedicat extinderea conflictului dincolo de granițele fostei Iugoslavii. Acestea nu sunt realizări neînsemnate.

Când a apărut conceptul de zonă de siguranță, comandanții militari ai ONU spuneau inițial că ar avea nevoie de 34.000 de soldați pentru a-i asigura eficiența.

150 De asemenea, au recomandat ca zonele de siguranță să fie suficient de mari – aproximativ 30 de kilometri în diametru – pentru a permite oamenilor să ducă o viață economică și socială în afara tirurilor de artilerie. S-a propus, de asemenea, ca aceste spații de securitate să fie demilitarizate. Dacă am fi ținut cont de aceste recomandări, situația actuală ar fi fost alta.

Consiliul de Securitate a decis însă că 34.000 de soldați era un număr prea mare. Și a oferit în schimb 7.600 pentru toate cele șase zone de siguranță, al căror diametru a fost și el micșorat. În plus, Consiliul de Securitate a permis comandanților zonelor de siguranță să-și păstreze armele.

Este foarte important să înțelegem semnificația verbului „ a împiedica”. Trupele de menținere a păcii au fost concentrate în Sarajevo și zonele de siguranță nu pentru a le apăra, ci pentru a împiedica facțiunile rivale să tragă, în special cu obuze de tanc și artilerie grea, în acele zone. Se credea că facțiunile rivale nu vor deschide focul asupra trupelor ONU. Într-un astfel de caz, armamentul greu și tancurile – pe care le puteau lovi cu ușurință – ar fi fost scoase din scenă pe calea aerului.

Când enclava este atacată de infanterie, printr-un asalt rapid și neașteptat, așa cum s-a întâmplat în Bihac, nu pot fi folosite avioanele pentru a-l respinge. Iar apoi toată lumea le reproșează trupelor de menținere a păcii că au eșuat, că nu și-au îndeplinit misiunea.

(...) Nu s-a întâmplat la fel în fosta Iugoslavie. Forța de menținere a păcii, depășită ca număr și înzestrare militară, pe care ONU a hotărât să o trimită în Bosnia, nu poate fi transformată cât ai bate din palme într-o forță de luptă capabilă să pună capăt războiului.

GARDELS – Deci, într-un fel, trupele ONU de menținere a păcii din Bosnia sunt prizonierele Consiliului de Securitate? (...)

151 (...) GARDELS – Ce învățăminte trageți din experiența bosniacă?

152 (...) GARDELS – Credeți că, pe viitor, comunitatea internațională a învățat ceva din lecția bosniacă, și va lua în considerare sugestiile dumneavoastră?

ANNAN – Nu-mi fac iluzii. (...)

 

 

Partea a Treia: Populație, emigranți și megaorașe

 

24. Suprapopularea dezechilibrează planeta – Paul Kennedy

168 NEW HAVEN (...) Probabil cel mai acut clivaj actual se întinde de-a lungul Mediteranei, între sudul Europei și nordul Africii.

 

28. Trecutul nu ne mai încape – Rem Koolhaas

185 (...) KOOLHAAS – (...) Ei [europenii] au refuzat să ia în serios chestiunea culturii pentru mase, deși aveau dovada că Beaujolais, cappucino sau Colosseum-ul de la Roma nu au izbutit să o elimine. (...)

 

 

                                                                                                                               

Partea a Patra: Globalizarea și imperiile informației

 

201 (...)Să ne așteptăm la domnia Disney uber alles? Va stăpâni Microsoft alternativa la mass media, Internetul? Sau, ca și alte ori în istorie, se va ridica un David local să-l provoace la trântă pe Goliatul global? Este ceea ce sugerează regizorul Costa Gavras.

 

31. Cultura prosperității – Francis Fukuyama

208 (...) Familia americană nu s-a deteriorat pentru că s-au dezvoltat alte forme de viață asociațională; toate decad in corpore, iar importanța familiei crește pe măsură ce alte forme de sociabilitate se deteriorează, pentru că devine singura oportunitate pentru comunitățile morale de orice tip.

 

34. Spectacolul mondializat – Michael Eisner

236 (...) În Grecia, 70 la sută din biletele de cinema sunt cumpărate pentru filmele americane, 80 la sută în Olanda și 92 la sută în Marea Britanie.

 

35. Să ținem piept coloneilor lui Disney – Costa-Gavras

Costa-Gavras este realizatorul de originea greacă al unor filme precum Z, State of Siege (Stare de asediu), Missing (Dispărutul), Hannah și Betrayed (Trădat din dragoste) – despre veteranii americani. De zeci de ani locuiește în Franța, iar în prezent lucrează la un film despre ingineria genetică. Am discutat cu Costa-Gavras la sfârșitul verii anului 1995, la Hotel Peninsula din Beverly Hills, despre recenta fuziune ABC-Disney și alte lucruri.

NATHAN GARDELS – (...) Vă temeți că, la scară globală, cultura va fi nivelată și omogenizată, că toate culturile amenință să ia chipul lui Mickey Mouse? Sau invers: credeți că monopolul nu este satisfăcător și că se va declanșa un proces de mutații, o competiție și o selecție care vor duce la o nouă diversitate?

COSTA-GAVRAS – Întrevăd ambele posibilități. Ca realizator care a lucrat în America, dar și în Europa, mă gândesc la chestiunea aceasta a concentrării mass media americane ca la lupta dintre David și Goliat. Mă tem pentru cel mai slab – realizatorii europeni, printre care mă prenumăr.

242 (...) GARDELS – Ați menționat un cuvânt sentimental, „rezistență”, care îmi amintește de filmul Z, despre rezistența în fața dictaturii din Grecia. Credeți că exprimați acum aceeași necesitate de a rezista în fața coloneilor lui Disney?

COSTA-GAVRAS – Da, și pentru că această chestiune ține de democrație. Un imperiu atât de mare și cu atâta influență asupra minții oamenilor este o primejdie pentru spiritul democratic. Apoi, precum în Grecia de sub stăpânirea coloneilor, apariția unui Goliat atrage după sine un David.

GARDELS – Atunci sunteți de acord cu poetul Octavio Paz, care spune că în lumea aceasta a „spectacolului mondializat”, după expresia șefului de la Disney, lucrurile cele mai importante nu pot fi spuse decât în subtext?

COSTA-GAVRAS -  Este o opinie extremă. (...) Lucruri importante pot fi spuse și în superproducții comerciale.

(...)

243 COSTA-GAVRAS – Bineînțeles că ne plac filmele americane. (...) Cele mai inteligente filme pe care le-am văzut vreodată erau cele cu Esther Williams, pe care le adoram în copilărie. De ce? Era frumoasă. Avea cea mai mare mașină și cele mai groase covoare pe care le văzusem vreodată. Totul era încântător. Asta era America! Firește, camera nu ne înfățișa și partea cealaltă.

Da, Jurassic Park este un film agreabil, dar ce se întâmplă când vine în Europa? (...)

244 COSTA-GAVRAS – (...) Nu vreau câtuși de puțin să insinuez că filmul american este lipsit de fior artistic. Acesta nu lipsește în operele unui Francis Ford Coppola, Martin Scorsese, Sydney Pollack și mulți alții.

(...) De obicei, noi Franța ne gândim mai întâi la ce vrem să spunem într-un film, și abia apoi aplicăm o formulă, dacă se potrivește.

În general, în Europa, drama contează încă mai mult decât vizualul. Noi vrem să ajungem la emoții prin rațiune, nu la rațiune prin emoții sau, ca în majoritatea filmelor de acțiune, deloc la rațiune.

Din antichitatea greacă, tradiția tragediei este încă vie în imaginația europenilor – ne spune cum și de ce trăim.

La rândul lor, rețetele cinematografului comercial american se propagă rapid tocmai pentru că sunt atât de luminoase. Când ea se combină cu extraordinara putere și influență a economiei și strategiilor de piață americane, ceea ce ne deosebește de americani și ne face să fim europeni este pus în pericol.

Așa ne întoarcem cu vorba la „excepția culturală”: să facem loc și pentru propria noastăr cultură! Filmele americane dețin deja 65 la sută din piața franceză, 85 la sută din piața italiană, 90 la sută din piața germană și piața britanică aproape în întregime. Ajunge, ce e mult strică!

245 (...) COSTA-GAVRAS – Din păcate avem nevoie de legi pentru a ne feri de ocupația totală a americanilor. (...) Ce e atât de odios în introducerea de reguli într-un domeniu mult mai important – cultura?

(...) În lipsa acestora cotele la televiziune, nu am vedea decât programe americane, care costă de zece ori mai puțin decât producerea unei emisiuni autohtone. (...)

(...) Albanezii, portughezii sau grecii riscă să-și piardă sufletele în cel mult 15 ani, dacă nu sunt protejați. Nu spun că vor fi americanizați, ci că nu vor mai fi nimic, nici măcar ei înșiși. Vor fi turiști în țara lor.

(...) Eu susțin, alături de majoritatea europenilor, că sufletele noastre nu sunt de vânzare. Cultura, fie că este vorba de cinema sau de informație genetică, nu poate fi scoasă la mezat.

GARDELS – Ați realizat filme americane vreme de 25 de ani. (...)

COSTA-GAVRAS  - Cea mai mare deosebire este dată de faptul că rolul adevăraților producători a fost luat de marile companii și de bancherii care au cumpărat studiourile. (...).

248 (...) COSTA-GAVRAS – (...) Ceea ce contează până la urmă este ADN-ul nostru cultural – limba și un anumit fel de a vedea lumea integrată în istorie, spiritul. (...)

248 Spiritul este ceea ce ne deosebește și oferă material din belșug pentru filme interesante. Iată de ce trebuie să păstrăm cultura. (...)

GARDELS – Majoritatea filmelor dumneavoastră aduc pe ecran nedreptatea politică și socială. Acum lucrați la un film despre ingineria genetică. De ce genetica?

COSTA-GAVRAS – Pentru că dezvoltarea geneticii – de la descoperirea și tratarea bolilor ereditare, precum Alzheimer, la schițarea genei umane care va permite cândva primenirea speciilor – ne va schimba radical viața.

(...) Chiar dacă ea genetica ne-a dat ocazia să-L pe Dumnezeu corectăm în câteva rânduri, aș prefera totuși ca puterea să rămână la El. (...) Trebuie mai degrabă să dezvoltăm o etică ce va admite numai efectele pozitive, reducând potențialul negativ al geneticii.

(...)

249 (...) COSTA-GAVRAS – (...) Am fost de curând în nordul Californiei să văd arborii sequoia. Sunt fantastici. Minunați. Dar vrem să avem numai arbori sequoia? Gândesc că avem nevoie și de palmieri, arțari, stejari și poate chiar de o mână de buruieni.