Francmasoneria în România (I) („TOMIS”)

 George Muntean, Francmasoneria în România (I), „Tomis”, Constanța

 

(...) Putem medita, de asemenea, la cultul lui Mitra și la altele de origine mediteraneeană și asiatică, răspândite la noi, la cavalerii danubieni, la cei traci (reprezentați în diverse sculpturi străvechi), la dansul călușarilor și la alte fenomene de la noi, venind din lumea mitului, vecine și uneori întretăiate creator cu cele mari ale lumii. (...)

(...) Ele au fost preanunțate însă de confreriile de constructori din vechiul Egipt, din lumea asiatică, greacă, romană și, probabil, din vechile civilizații americane. în fapt, din întregul spațiu construit, cu precădere în interes comunitar, pe glob, inclusiv, din cel românesc tradițional. (...)

Secțiunea legendară e ilustrată de către constructorii de cetăți și temple daco-romane (a se vedea, între acestea, simbolurile prevestitoare de la Adamclisi și din alte locuri), de cei ai vechilor biserici și palate, pe care mai degrabă îi presupunem decât îi știm. (...)

(...) De la diferite forme de sihăstrism, insondabil, la referirea la românii organizați din Cântecul Niebelungilor la cavalerii teutoni, ori la alte ordine civile, religioase sau militare (cum ar fi, între altele, cel al templierilor, prezenți, se pare, în zona Abrudului), cel al Dragonului, din care ar fi făcut parte încă tatăl lui Vlad Țepeș sau misterioșii rozacrucieni, cu sporadice semnale până la noi, până la Dimitrie Cantemir și mai târziu la posibilii „fii ai Văduvei” (cărora le-ar fi aparținut și pescarul, devenit domnitor, Petru Rareș; nici Despot vodă n-ar fi fost străin de astfel de asemenea alcătuiri) (...).

Agenți neobișnuiți de informații: animalele (LUBOW 1977)

Robert Lubow, Agenți neobișnuiți de informații: animalele (The War Animals, 1977), „Lumea. Almanah”, 1986

 

(150) Cronica războiului din Peloponez amintește de câinii care au salvat Corintul. Se povestește că localnicii au plasat pe plajă, nu departe de cetate, 50 de câini pentru pază. Profitând de o noapte fără lună, dușmanii au debarcat în număr mare. Garnizoana chefuise până târziu și dormea adânc. Din fericire, câinii s-au trezit și s-au năpustit asupra atacatorilor, care i-au ucis, cu excepția unuia, care, deși rănit, a reușit să ajungă în cetate și să-i trezească pe soldați cu lătratul său. Orașul a fost salvat, iar pentru a-și arăta recunoștința, corintienii au prins de gâtul câinelui un colier cu inscripția: „Apărătorului și salvatorului Corintului”; ei au ridicat o statuie în memoria fidelilor patrupezi care au apărat cetatea.

(150) Este celebră povestea lui Titus Livius despre gâștele Capitoliului în timpul asediului Romei de către gali în 386 î. H. După ce au trimis un cercetaș în recunoaștere, galii au început să escaladeze zidul cetății într-un loc pe care-l socoteau mai puțin protejat. Soldații romani ce făceau de gardă nu au auzit niciun zgomot. (...) Atacul-surpriză a fost dejucat de gâștele consacrate zeiței Junona. În ciuda foametei care domnea printre asediați, ele nu fuseseră omorâte, așa încât au salvat Roma, trezindu-i pe soldați prin gălăgia pe care au făcut-o.

(151) Și Cezar a utilizat porumbei voiajori pentru a transmite la Roma vestea victoriilor sale în Galia. Pliniu cel Tânăr amintește că în 43 î. H., în timpul asediului Medinei, Brutius și Hertius au rămas în legătură prin intermediul porumbeilor.

(155) Aristotel, Esop, Heraclit și cei doi Pliniu au relatat despre faptele lor [delfini], iar în numeroase temple ridicate în perimetrul mediteranean ei au fost imortalizați în piatră.

 

Schimbarea ordinii globale (ed. GARDELS 1997)

Nathan Gardels (ed.), Schimbarea ordinii globale, trad. M. Conceatu, Antet, București, 1998 (SUA 1997), 304 p.

 

 

Partea Întâi: Încurcatele căi ale postcolonialismului

 

1.O lume, două civilizații – Ryszard Kapucinski

VARȘOVIA

10 (...) În Cambodgia, Rwanda sau Bosnia pe gropile comune nu s-a pus nici un semn.

 

3. Dumnezeu nu este șef de stat – Jean Daniel

PARIS

23 Ne lovim de chestiuni fundamentale: să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, separând temporalul de spiritual.

DUMNEZEU ȘI STATUL

24 (...) Cu totul interesant este faptul că Occidentul modern și India practică o formă de laicism pe care o regăsim în Antichitatea greacă și romană. Pentru Aristotel și Cicero, religia trebuia să fie separată de administrația civilă sau de stat. Zeii erau omniprezenți, dar nimeni nu era obligat să li se închine. (...)

NAȘTEREA INDIVIDULUI

26 (...) Această tendință spre „comunitarism” este fără îndoială la fel de îngrijorătoare pentru Europa pe cât este pentru Statele Unite. Am văzut până unde poate duce acest tip de convulsie în Liban și fosta Iugoslavie.

COMUNITARISMUL POSTCOMUNIST

26 Am uitat că omul este o ființă religioasă. E mai mult decât animalul politic al lui Aristotel sau decât lupul lui Hobbes. (...)

Elenistul francez Jean-Pierre Vernant mărturisea că toată viața sa a crezut, ca și Marx, că națiunile și religiile erau condamnate de istorie. Mai târziu și-a dat seama că nu putea înțelege mare lucru din Grecia antică până când nu va fi acceptat resemnat permanența prezenței ambelor concepte în om. (...)

27 (...) Secolul nostru nu s-a mulțumit să fure de la zei toate puterile civice, putința de a distruge omenirea, de a recrea omul și de a se reproduce ad infinitum prin biotehnologie; (...).

NEVOIA DE A CREDE

28 (...) Poate fi de asemenea regretul pentru o stare transcendentă și originară, precum sufletul scârbit din universul lui Platon sau ca paradisul înainte de cădere.

Mircea Eliade se apleacă asupra ritualurilor din Grecia antică, India și creștinătate, care îndeplineau dorința simbolică de întoarcere la presupusa eră a miturilor fondatoare.

 

4. A doua deșteptare a Islamului – Hassan al Turabi

31 (...) Al Turabi – (...) Ostilitatea regimului șahului, ca și ostilitatea Imperiului Roman față de primii creștini, a dat naștere la o structură bisericească analoagă. (...)

32 Al Turabi – (...) După colapsul totalitarismului materialist în Uniunea Sovietică și Europa de Est, Occidentul vorbește tot timpul despre renașterea „societății civile”, acea sferă de activitate situată în afara zonei de influență a guvernului. (...)

37 Al Turabi – (...) Coranul grăiește foarte limpede în legătură cu actele individuale de terorism: cauza islamică se clădește cu răbdare, chiar în fața persecuției, până la dobândirea dreptului de cetate. 

 

5. Allah face cunoștință cu Galilei – Farida Faouzia Charfi

GALILEI FACE CUNOȘTINȚĂ CU ALLAH

41 (...) Modelul lui Ptolemeu, care fusese acceptat vreme de paisprezece secole în întregul bazin mediteraneean, a fost negat ca simbol al perfecțiunii și divinității. (...)

42 Adevărul este că arabii nu au propus nici o nouă reprezentare a lumii; ei încă nu au încpeut să conteste vechiul model ptolemaic.

MEMORIA SELECTIVĂ A ISLAMIȘTILOR

42 (....) Ibn Rochd este cunoscut pentru comentariile sale la scrierile lui Aristotel și pentru opera sa ce a contribuit la separarea credinței de cunoaștere, a religiei de filosofie. (...)

 

7. Islamul, poștașul civilizației – Haris Silajdzic

Haris Silajdzic a fost prim-ministrul Bosniei între 1992 și 1995. Cu un tată care conducea cea mai mare moschee din Bosnia și cu un bunic din partea mamei care era judecător religios, Silajdzic a fost educat în spiritul Coranului și a studiat în Libia. Gândurile sale sunt preluate dintr-o discuție cu Flora Lewis, redactor coordonator al NPQ de la Paris.  

SARAJEVO

51 Islamul de astăzi nu este Islamul de acum cincizeci de ani. Fiecare în felul său, diferitele societăți musulmane ca Bosnia, Iran, Egipt, Malaezia și Pakistan încearcă să pășească în modernitate.

Atmosfera este însă tensionată. Dacă revoluția alfabetizării, a telecomunicațiilor și călătoriile le-au înfățișat musulmanilor de rând strălucitoarele simboluri materiale ale modernității, o astfel de realitate rămâne de neatins pentru covârșitoarea majoritate a populației.

Așadar, frustrarea și furia sunt la ordinea zilei. Pentru a acoperi prăpastia dintre visuri și realitate, oamenii se apropie de ceea ce le inspiră încredere: identitatea culturală și religia. Ca religie, islamul oferă o mare cantitate de alinare pentru că este atoateștiutor: are răspunsuri pentru toate situațiile de viață, inclusiv la vidul spiritual al Occidentului.

Când această credință atotcuprinzătoare este prezentată de unii, animați de mânie și frustrare, într-un mod agresiv, ea este percepută în Occident ca „fundamentalism” primejdios. Ca și musulmanii din Est, capetele occidentalilor din zilele noastre sunt încărcate cu atâta informație, încât nu mai pot organiza lumea decât prin etichetări și prin recurgerea la prejudecăți.

52  Imaginile unor locuri îndepărtate sunt luate drept realitate. Fie că privim din Est către Vest sau viceversa, a surprinde complexitatea pare un lux pe care epoca vitezei nu și-l mai poate permite. Mijloacele de comunicare apropie oamenii mai mult ca niciodată, dar oamenii nu sunt pregătiți. Omul are nevoie de timp pentru a asimila schimbare și a se adapta pentru aculturație.

Informațiile pot fi utile, dar și primejdioase dacă șuvoiul lor creează idei false, anxietate și suspiciune. Dacă vrem să supraviețuim, va trebui să reducem cu toții viteza și să trăim mai încet.   

LINIA TOLERANȚEI

52 Desigur, există intoleranță în lumea islamică, mai cu seamă în rândurile celor înglodați fără speranță de scăpare în sărăcia condițiilor de viață, așa cum putem afla din istoria contemporană a marilor religii. Totuși, pentru a evalua corect credința ți lumea complexă de astăzi, trebuie să-i descoperim mesajul fundamental. De-a lungul istoriei sale, mesajul islamului a profesat includerea, nu excluderea.

Într-adevăr, linia toleranței i-a adus islamului supranumele de „poștaș al civilizației”, deoarece mesajul său a adunat laolaltă numeroase culturi. Deși islamul s-a născut în deșertul cel mai cumplit, el a devenit credința marilor orașe comerciale, populate de diverse naționalități – Bagdad, Damasc, Tașkent, Baku, Cairo. Spre deosebire de civilizația agrară exclusivă de pe continentul european, islamul a crescut și s-a consolidat ca o civilizație liberă a Mediteranei.      

Linia toleranței musulmane a caracterizat Bosnia de-a lungul îndelungatei sale istorii, de aceea nu cred că Bosnia va cădea în capcana fundamentalismului agresiv, chiar sub amenințarea „fundamentalismului biologic” practicat prin campanii de purificare etnică de sârbi și croați. Astăzi, majoritatea poporului bosniac dorește o societate religioasă complet autonomă, separată de guvern, care coincide cu viziunea mea.

Chiar înainte ca islamul să ajungă în Bosnia, eram recunoscuți nu numai ca toleranți, ci și ca disidenți și eretici.

53 Biserica bosniacă era considerată atât de eretică, încât Martin Luther a numit-o „proto-reformaționistă”. Nu am fost forțați de otomani să ne convertim la islam, așa cum mulți cred, ci ne-am convertit in corpore și voluntar, din cauza deziluziei provocate de creștinătate în rândurile populației.

 

12. Din moschee în multimedia : Hollywood-ul, Islamul și era digitală în Asia – Mahathir Mohamad

81 Mahathir - (...) Iar când am văzut că Occidentul acordă mai puțină importanță violențelor din Bosnia decât cine cărei încăierări neînsemnate de aiurea, a trebuit să iau poziție. (....)

 

14. America nu mai este modelul Asiei – Lee Kuan Yew

88 LEE – (...) Cum bine zice Harold Macmillan, englezii au hotărât să joace rolul grecilor în relația cu romanii; cu alte cuvinte, să ajute America cu experiența britanică, așa cum grecii i-au ajutat pe romani să-și conducă imperiul. Washington a fost o Romă a englezilor. (...)

 

 

Partea a Doua: Dezintegrarea vechii ordini

 

15. De ce am pus capăt Războiului Rece? – Margaret Thatcher & Mihail Gorbaciov & Francois Mitterand & George Bush

PAS [Planul de Apărare Strategică / Războiul Stelelor] și colapsul Uniunii Sovietice

109 THATCHER – (...) Ne revine în minte istoria imperiilor din Europa acestui secol: toate s-au prăbușit. Imperiul german s-a prăbușit în război. Imperiul austro-ungar s-a prăbușit în război. Imperiul Otoman s-a prăbușit în război. Colapsul imperiilor a fost urmat de colapsul politic. (...)

110 (...) GORBACIOV – (...) Am fost în Germania în timpul acelor evenimente (bombardarea casei unor imigranți turci în 1992) și am discutat cu un grup de 35.000 de muncitori de la uzinele Volskswagen.

111 (....) Avem nevoie de structurile care monitorizează conflictele pentru a le putea preveni. Altfel, vor continua aranjamentele de culise precum cel care a avut loc în Iugoslavia și Bosnia între Germania, Austria, Statele Unite și Rusia. (...)  

Autodeterminarea și virtuțile imperiului

115 MITTERAND – (...) Să ne amintim că în perioada Imperiului Rus – imperiul lui Petru cel Mare, apoi imperiul sovietic – aceste țări [baltice] primiseră dreptul de liber acces la Marea Baltică și, prin Marea Neagră, la Marea Mediterană. (...)

117 (...) GORBACIOV – (...) De aceea, sunt îngrijorat de modul în care este tratată criza iugoslavă (de către NATO). (...)

118 MITTERAND – (...) Ar fi absurd, nu-i așa, să încurajăm fiecare frântură de adevăr să capete drept de cetate în viața internațională. Dar ar fi nedrept și să împiedicăm așa ceva.

 

18. MTV și NATO în era postcomunistă – Aleksandr Kwasniewski

136 (...) GARDELS – Prin cooperarea strânsă cu NATO la operațiunile din Bosnia, în 1996, nu cumva rușii au legitimat această nouă idee despre NATO pe care o profesați?

KWASNIEWSKI – Acela a fost un moment crucial. Țări neutre, Polonia și Rusia au participat împreună la acea acțiune. Este cel mai buna argument pentru viitor: desfășurarea de forțe în fosta Iugoslavie arată ce se poate întâmpla în restul Europei. (...)

 

19. Occidentul triumfător, Rusia umilită – Alexandr Lebed

NATO: noul imperiu

139 Fără îndoială că noile conflicte regionale din Europa reprezintă un pericol care trebuie împiedicat prin eforturi conjugate, așa cum s-a întâmplat în Bosnia. Cu toate acestea, nu există altă metodă universală, în afară de forță, care să poată rezolva probleme atât de complicate, cum ar fi discrepanțele dintre religiile ortodoxe sârbești sau spiritul de libertate al cecenilor – genetic, se pare – care se împotrivește oricărui mod de viață impus din afară.

Pe lângă această metodă de „forță exclusivă”, NATO va trebui să-și asume o serie de funcții fundamentale, printre care aceea de a alcătui state (ceea ce se întâmplă deja în Bosnia). Deoarece aceasta este singura modalitate de a fixa anumiți parametri legali și de a diminua intensitate conflictelor interne. (...)

Se pare că „sudul” și „estul” trezesc cele mai mari neliniști în sânul alianței.

 

21. De ce a eșuat ONU în Bosnia – Kofi Annan

149 Kofi Annan, actualmente Secretar General al INU, a fost anterior Subsecretar General ONU însărcinat cu operațiunile de menținere a păcii. Am discutat la sediul ONU în 1994

NATHAN GARDELS – „Fiasco”, „umilință”, „eșec” – sunt cuvinte care au fost utilizate pentru a descrie operațiunile ONU de menținerea a păcii în Bosnia. Mulți spun că acțiunea ONU în zonă nu a protejat civili musulmani, ci s-a comportat ca un scut pentru sârbi. Care este poziția dvs.?

KOFI ANNAN – (...) Politicienilor le vine foarte ușor să se sustragă criticilor arătând cu degetul Națiunile Unite. (...)

Să analizăm mai întâi mandatul forței ONU. Trupele au fost trimise în Bosnia pentru a însoți ajutoarele umanitare destinate sinistraților. Și de-a lungul a două ierni, au văzut câteva milioane de oameni trecând prin clipe grele, cărora le-au asigurat hrană și asistență medicală. Trupele de menținere a păcii au fost instalate în zone de siguranță pentru a fi ferite de agresiuni. Neîndoielnic, prezența lor a împiedicat extinderea conflictului dincolo de granițele fostei Iugoslavii. Acestea nu sunt realizări neînsemnate.

Când a apărut conceptul de zonă de siguranță, comandanții militari ai ONU spuneau inițial că ar avea nevoie de 34.000 de soldați pentru a-i asigura eficiența.

150 De asemenea, au recomandat ca zonele de siguranță să fie suficient de mari – aproximativ 30 de kilometri în diametru – pentru a permite oamenilor să ducă o viață economică și socială în afara tirurilor de artilerie. S-a propus, de asemenea, ca aceste spații de securitate să fie demilitarizate. Dacă am fi ținut cont de aceste recomandări, situația actuală ar fi fost alta.

Consiliul de Securitate a decis însă că 34.000 de soldați era un număr prea mare. Și a oferit în schimb 7.600 pentru toate cele șase zone de siguranță, al căror diametru a fost și el micșorat. În plus, Consiliul de Securitate a permis comandanților zonelor de siguranță să-și păstreze armele.

Este foarte important să înțelegem semnificația verbului „ a împiedica”. Trupele de menținere a păcii au fost concentrate în Sarajevo și zonele de siguranță nu pentru a le apăra, ci pentru a împiedica facțiunile rivale să tragă, în special cu obuze de tanc și artilerie grea, în acele zone. Se credea că facțiunile rivale nu vor deschide focul asupra trupelor ONU. Într-un astfel de caz, armamentul greu și tancurile – pe care le puteau lovi cu ușurință – ar fi fost scoase din scenă pe calea aerului.

Când enclava este atacată de infanterie, printr-un asalt rapid și neașteptat, așa cum s-a întâmplat în Bihac, nu pot fi folosite avioanele pentru a-l respinge. Iar apoi toată lumea le reproșează trupelor de menținere a păcii că au eșuat, că nu și-au îndeplinit misiunea.

(...) Nu s-a întâmplat la fel în fosta Iugoslavie. Forța de menținere a păcii, depășită ca număr și înzestrare militară, pe care ONU a hotărât să o trimită în Bosnia, nu poate fi transformată cât ai bate din palme într-o forță de luptă capabilă să pună capăt războiului.

GARDELS – Deci, într-un fel, trupele ONU de menținere a păcii din Bosnia sunt prizonierele Consiliului de Securitate? (...)

151 (...) GARDELS – Ce învățăminte trageți din experiența bosniacă?

152 (...) GARDELS – Credeți că, pe viitor, comunitatea internațională a învățat ceva din lecția bosniacă, și va lua în considerare sugestiile dumneavoastră?

ANNAN – Nu-mi fac iluzii. (...)

 

 

Partea a Treia: Populație, emigranți și megaorașe

 

24. Suprapopularea dezechilibrează planeta – Paul Kennedy

168 NEW HAVEN (...) Probabil cel mai acut clivaj actual se întinde de-a lungul Mediteranei, între sudul Europei și nordul Africii.

 

28. Trecutul nu ne mai încape – Rem Koolhaas

185 (...) KOOLHAAS – (...) Ei [europenii] au refuzat să ia în serios chestiunea culturii pentru mase, deși aveau dovada că Beaujolais, cappucino sau Colosseum-ul de la Roma nu au izbutit să o elimine. (...)

 

 

                                                                                                                               

Partea a Patra: Globalizarea și imperiile informației

 

201 (...)Să ne așteptăm la domnia Disney uber alles? Va stăpâni Microsoft alternativa la mass media, Internetul? Sau, ca și alte ori în istorie, se va ridica un David local să-l provoace la trântă pe Goliatul global? Este ceea ce sugerează regizorul Costa Gavras.

 

31. Cultura prosperității – Francis Fukuyama

208 (...) Familia americană nu s-a deteriorat pentru că s-au dezvoltat alte forme de viață asociațională; toate decad in corpore, iar importanța familiei crește pe măsură ce alte forme de sociabilitate se deteriorează, pentru că devine singura oportunitate pentru comunitățile morale de orice tip.

 

34. Spectacolul mondializat – Michael Eisner

236 (...) În Grecia, 70 la sută din biletele de cinema sunt cumpărate pentru filmele americane, 80 la sută în Olanda și 92 la sută în Marea Britanie.

 

35. Să ținem piept coloneilor lui Disney – Costa-Gavras

Costa-Gavras este realizatorul de originea greacă al unor filme precum Z, State of Siege (Stare de asediu), Missing (Dispărutul), Hannah și Betrayed (Trădat din dragoste) – despre veteranii americani. De zeci de ani locuiește în Franța, iar în prezent lucrează la un film despre ingineria genetică. Am discutat cu Costa-Gavras la sfârșitul verii anului 1995, la Hotel Peninsula din Beverly Hills, despre recenta fuziune ABC-Disney și alte lucruri.

NATHAN GARDELS – (...) Vă temeți că, la scară globală, cultura va fi nivelată și omogenizată, că toate culturile amenință să ia chipul lui Mickey Mouse? Sau invers: credeți că monopolul nu este satisfăcător și că se va declanșa un proces de mutații, o competiție și o selecție care vor duce la o nouă diversitate?

COSTA-GAVRAS – Întrevăd ambele posibilități. Ca realizator care a lucrat în America, dar și în Europa, mă gândesc la chestiunea aceasta a concentrării mass media americane ca la lupta dintre David și Goliat. Mă tem pentru cel mai slab – realizatorii europeni, printre care mă prenumăr.

242 (...) GARDELS – Ați menționat un cuvânt sentimental, „rezistență”, care îmi amintește de filmul Z, despre rezistența în fața dictaturii din Grecia. Credeți că exprimați acum aceeași necesitate de a rezista în fața coloneilor lui Disney?

COSTA-GAVRAS – Da, și pentru că această chestiune ține de democrație. Un imperiu atât de mare și cu atâta influență asupra minții oamenilor este o primejdie pentru spiritul democratic. Apoi, precum în Grecia de sub stăpânirea coloneilor, apariția unui Goliat atrage după sine un David.

GARDELS – Atunci sunteți de acord cu poetul Octavio Paz, care spune că în lumea aceasta a „spectacolului mondializat”, după expresia șefului de la Disney, lucrurile cele mai importante nu pot fi spuse decât în subtext?

COSTA-GAVRAS -  Este o opinie extremă. (...) Lucruri importante pot fi spuse și în superproducții comerciale.

(...)

243 COSTA-GAVRAS – Bineînțeles că ne plac filmele americane. (...) Cele mai inteligente filme pe care le-am văzut vreodată erau cele cu Esther Williams, pe care le adoram în copilărie. De ce? Era frumoasă. Avea cea mai mare mașină și cele mai groase covoare pe care le văzusem vreodată. Totul era încântător. Asta era America! Firește, camera nu ne înfățișa și partea cealaltă.

Da, Jurassic Park este un film agreabil, dar ce se întâmplă când vine în Europa? (...)

244 COSTA-GAVRAS – (...) Nu vreau câtuși de puțin să insinuez că filmul american este lipsit de fior artistic. Acesta nu lipsește în operele unui Francis Ford Coppola, Martin Scorsese, Sydney Pollack și mulți alții.

(...) De obicei, noi Franța ne gândim mai întâi la ce vrem să spunem într-un film, și abia apoi aplicăm o formulă, dacă se potrivește.

În general, în Europa, drama contează încă mai mult decât vizualul. Noi vrem să ajungem la emoții prin rațiune, nu la rațiune prin emoții sau, ca în majoritatea filmelor de acțiune, deloc la rațiune.

Din antichitatea greacă, tradiția tragediei este încă vie în imaginația europenilor – ne spune cum și de ce trăim.

La rândul lor, rețetele cinematografului comercial american se propagă rapid tocmai pentru că sunt atât de luminoase. Când ea se combină cu extraordinara putere și influență a economiei și strategiilor de piață americane, ceea ce ne deosebește de americani și ne face să fim europeni este pus în pericol.

Așa ne întoarcem cu vorba la „excepția culturală”: să facem loc și pentru propria noastăr cultură! Filmele americane dețin deja 65 la sută din piața franceză, 85 la sută din piața italiană, 90 la sută din piața germană și piața britanică aproape în întregime. Ajunge, ce e mult strică!

245 (...) COSTA-GAVRAS – Din păcate avem nevoie de legi pentru a ne feri de ocupația totală a americanilor. (...) Ce e atât de odios în introducerea de reguli într-un domeniu mult mai important – cultura?

(...) În lipsa acestora cotele la televiziune, nu am vedea decât programe americane, care costă de zece ori mai puțin decât producerea unei emisiuni autohtone. (...)

(...) Albanezii, portughezii sau grecii riscă să-și piardă sufletele în cel mult 15 ani, dacă nu sunt protejați. Nu spun că vor fi americanizați, ci că nu vor mai fi nimic, nici măcar ei înșiși. Vor fi turiști în țara lor.

(...) Eu susțin, alături de majoritatea europenilor, că sufletele noastre nu sunt de vânzare. Cultura, fie că este vorba de cinema sau de informație genetică, nu poate fi scoasă la mezat.

GARDELS – Ați realizat filme americane vreme de 25 de ani. (...)

COSTA-GAVRAS  - Cea mai mare deosebire este dată de faptul că rolul adevăraților producători a fost luat de marile companii și de bancherii care au cumpărat studiourile. (...).

248 (...) COSTA-GAVRAS – (...) Ceea ce contează până la urmă este ADN-ul nostru cultural – limba și un anumit fel de a vedea lumea integrată în istorie, spiritul. (...)

248 Spiritul este ceea ce ne deosebește și oferă material din belșug pentru filme interesante. Iată de ce trebuie să păstrăm cultura. (...)

GARDELS – Majoritatea filmelor dumneavoastră aduc pe ecran nedreptatea politică și socială. Acum lucrați la un film despre ingineria genetică. De ce genetica?

COSTA-GAVRAS – Pentru că dezvoltarea geneticii – de la descoperirea și tratarea bolilor ereditare, precum Alzheimer, la schițarea genei umane care va permite cândva primenirea speciilor – ne va schimba radical viața.

(...) Chiar dacă ea genetica ne-a dat ocazia să-L pe Dumnezeu corectăm în câteva rânduri, aș prefera totuși ca puterea să rămână la El. (...) Trebuie mai degrabă să dezvoltăm o etică ce va admite numai efectele pozitive, reducând potențialul negativ al geneticii.

(...)

249 (...) COSTA-GAVRAS – (...) Am fost de curând în nordul Californiei să văd arborii sequoia. Sunt fantastici. Minunați. Dar vrem să avem numai arbori sequoia? Gândesc că avem nevoie și de palmieri, arțari, stejari și poate chiar de o mână de buruieni.

Tricephalos (CESEREANU 2007)

 Ruxandra Cesereanu, Tricephalos (fragment de roman, Cluj, Dacia, 2007)

în

Mihaela Ursa, Divanul scriitoarei, Limes, Cluj-Napoca, 2010, 203 p. 135-139

 

137 (...) Ele [șoldurile] aveau inele de copac în interior și formă de cupă antică, fiindcă aparținuseră și altor femei înaintea mea. (...) Cartagina, Granada, Constantinopol, toate aceste cetăți le-am asediat în trupul lui Korin și, la rându-mi, am fost asediată. (...)

Dumitru Mureșan (JELA 1992)

Doina Jela, Dumitru Mureșan: „Mă tulbură gândul că omul este o fiară, iar istoria o repetare întunecată a bestialității”, „Tomis”, Constanța, an XXVII, nr. 267, iun. 1992, p. 6+14

 

Dumitru Mureșan – (…) O impresie puternică a produs asupra mea vechea biserică romană cu turn pătrat, îngălbenită de timp. Cu mai multă atenție parcă decât altădată am încercat să regăsesc Tomisul antic. Pe mozaicul de lângă una din porțile cetății păsări își făcuseră cuibul în templul care specifica una din cetățile țărmului. O inscripție îmi dezvăluia faptul că mă aflam într-o cetate a lui Iustinian, nu numai în Tomisul lui Ovidiu, din moment ce vorbea de un turn refăcut de acest împărat. Am privit iarăși într-un perimetru arheologic reconstituind poate o basilică. Un capitel în care era dăltuită o cruce, (…).

(…) Așa m-am hotărât să vizitez mozaicul prima oară. Revelatoare imagine a portului antic, a cărui mare era la câțiva pași mai jos de clădirea în care se află o parte din întinsul mozaic. Anticii îndrăgeau geometriile complicate. Clădirea era terasată pe țărm, în partea de jos se găseau depozitele...

Celălalt (GAFTON 2014)

Alexandru Gafton, Celălalt,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014

 

23 (...) Referindu-se mai întîi la perşi, apoi la alții cu care au intrat în contact, vechii greci spuneau: πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος. Era o formă prin care, plecând de la deosebiri pe care le considerau a fi de netrecut, o indicau ca definitorie pe cea lingvistică, afirmându-și astfel identitatea în cadrul lumii din care făceau parte. Popoarele slave au numit germanicii cu care au intrat în contact niemitz, adică 'mut', ei înșiși fiind slavi adică 'vorbitori ai unei limbi inteligibile', acestea nefiind singurele situații în care o
comunitate etnică se delimitează de o alta și își marchează identitatea lingvistică într-un mod atât de explicit. Se vede că nu se neagă celuilalt capacitatea de a vorbi și de a comunica, ci doar se afirmă că, atât timp cât idiomul folosit nu este cel al receptorului, celălalt nu merită nici o atenție pentru fluxurile sonore pe care le emite. În fapt, relația dintre neam și limbă este atât de organică încât lingviștii și istoricii afirmă că un proces de glotogeneză este echivalent cu unul de etnogeneză, că apariția unei limbi înseamnă și apariția unui neam, și invers. Întemeiată genetic, comunitatea are nevoie de mijloace
eficiente (adică rapide și productive) de a comunica, de a colabora și de a-și asigura eficacitatea acțiunilor, moment în care aceeași comunitate are nevoie de asigurarea sensibilă a existenței sale. (...)

24 (...) Deși această acomodare este posibilă și funcțională, așa cum distanțele prea mici ori cele prea mari, în comparație cu dimensiunile și posibilitățile fizice ale individului, sunt dificil de stăpânit, așa cum Cetatea propusă de Platon avea o limită, tot astfel, mediul cel mai la îndemână și mai lesne de gestionat rămâne comunitatea local-regională și apoi cea națională, cea care necesită un minimum rezonabil de ajustări dinspre individ.

26 (...) Vechii greci nu-şi băteau capul pentru a înțelege limbile altora, fiindu-le destul să înțeleagă că, totuși, aceia vorbeau, dar o altă limbă.(...)

27 (...) O altă sursă o constituie ideologia, mai ales sub forma religiei. Personal, socotim că credința în general, cea religioasă, în special, este mai puternică decât naționalitatea. Dacă privim la istoria religioasă a omenirii, vom vedea că dintotdeauna a existat o separație pe astfel de baze. Distincția sacru/profan, pur/impur, s-a transferat și asupra comunităților, πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος devenind aici cel de o altă religie este necredincios. Naționalitatea este un dat neschimbător, precum zestrea genetică, și ne-am aștepta ca lucrurile să fie altfel în cazul ideologiei și al religiei. Dacă se înțelege că, deși între complexul etnico-lingvistic şi ideologie nu există o relație imperativă, totuși, că cel dintâi poate fi un cadru favorizant pentru ca o ideologie să aibă șanse mai mare decât alta în a se dezvolta într-un anumit mediu etnico-lingvistic, atunci se poate înțelege că legile fizicii își pot pune amprenta și asupra ideologiei. (...)

 

Alexandru GAFTON – Prof. univ. dr. – Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Palanca Mică – cartier otoman redescoperit (GINDELE & GAȘPAR 2015)

Robert Gindele & Adriana Gașpar, Palanca Mică – cartier otoman redescoperit. Parcul Justiției – Timișoara,

în

Victor Bunoiu & Dan Vlase (ed.), Arheologia Banatului. Cercetări. Descoperiri. Intervenții, Antem, Timișoara, 2015

38 În cadrul modernizării Parcului Justiţiei din Timișoara a fost realizat un diagnostic

arheologic de mici dimensiuni, care a avut ca obiectiv determinarea prezenţei sau absenţei materialelor arheologice. Apariţia acestora, conform suprapunerii hărţilor medievale târzii cu situaţia actuală în teren, era previzibilă. În perioada otomană a cetăţii Timișoara (1552-1716), în locul Parcului Justiţiei se afla Palanca Mică, sau Insula, care forma o parte a așezării civile situate în exteriorul cetăţii, pe un mic promontoriu mai ridicat faţă de terenul inundabil din jur, înconjurată de un braţ al Timișului Mic.

Fiind prima cercetare arheologică a zonei, un obiectiv important a fost stabilirea

stratigrafiei sitului arheologic, adică succesiunea amenajărilor antropice ale orașului medieval și modern. Sub stratul de pământ vegetal al parcului, până la adâncimea de 80-90 cm se regăsesc dărâmăturile și molozul orașului austriac și modern, sub această adâncime putându-se identifica straturile nederanjate și urmele suburbiei otomane. Primul strat nederanjat apare între 90-115 cm, este compact, cenușiu-negricios, cu multă cenușă, însă fără fragmente de chirpici. Sub acesta apare un alt strat compact, de aproximativ aceeași grosime, de nisip galben. Sterilul arheologic începe de la 205-210 cm. Această situaţie nu se regăsește în partea sudică a parcului, unde intervenţiile moderne au afectat situl arheologic în secolele XIX-XX.

Aceste “straturi”, sub ochii avizaţi ai arheologului, pot deveni file dintr-o carte de istorie a Timișoarei otomane, pentru interpretarea lor corectă însă este necesar un studiu atent. În lumea modernă, mereu în goană după senzaţional, riscăm să elaborăm teorii poate spectaculoase, dar false. Acum putem să spunem doar că cele două straturi compacte indică o intervenţie semnificativă în evoluţia suburbiei.

Cercetarea arheologică din Parcul Justiţiei a fost de mici dimensiuni, însă am reușit să surprindem indicii privind o locuire complexă a suburbiei din epoca otomană. Un strat compact de chirpici sub cele două straturi nederanjate semnalează o contrucţie medievală. Foarte probabil era o construcţie cu acoperiș susţinut de stâlpi de lemn, pereţi de chirpici, acoperiș de olane, cu o posibilă instalaţie de foc (posibilă sobă/vatră). Olanele căzute indică traseul peretelui, sub acestea apare un mic șanţ (de fundaţie? de scurgere?) orientat identic, aproximativ est-vest. După dezafectarea locuinţei, de cele două straturi compacte menţionate se poate lega un alt șănţuleţ/talpa unei locuinţe, orientat aproximativ nord-sud care indică o schimbare a tramei stradale.

Întrucât cercetările au fost de mici dimensiuni, nici materialul arheologic nu este

foarte numeros, dar permite o datare generală a locuinţei în a doua jumătate a secolului al XVI lea, până la sfârșitul secolului al XVII-lea. După o analiză detaliată însă, materialele recoltate pe straturile arheologice vor furniza informaţii suplimentare privind dezvoltarea acestei suburbii puţin cunoscută a Timișoarei otomane.

Modernizarea urbană (MICLE 2015)

Dorel Micle, Modernizarea urbană. Trecut și prezent. Piaţa Cetăţii, Ciacova

în

Victor Bunoiu & Dan Vlase (ed.), Arheologia Banatului. Cercetări. Descoperiri. Intervenții, Antem, Timișoara, 2015

24 (...) Astfel, pe latura de nord a Pieţei, s-au identificat urmele a două stradele din lemn, dezafectate probabil în preajma cuceririi austriece, păstrându-se doar patul din crengi al structurii inferioare destinată consolidării terenul mlăştinos şi drenării apei pluviale. Acestea converg către latura de nord, în perioada otomană existând un pod de legătură între Piaţă și Cetate, peste canalul cu apă al fortificaţiei.

Trecutul sub pașii noștri (DIACONESCU 2015)

Dragoș Diaconescu, Trecutul sub pașii noștri. Fortificațiile Timișoarei în perioada otomană, str. Sergent Constantin Mușat

în

Victor Bunoiu & Dan Vlase (ed.), Arheologia Banatului. Cercetări. Descoperiri. Intervenții, Antem, Timișoara, 2015

16 Amplasată în colţul nord-vestic al Pieţei Unirii, strada Sergent Constantin Muşat asigură legătura acesteia cu Piaţa Mărăşti. Strada Muşat este legată organic de Piaţa Unirii, ambele

suprapunându-se pe partea nordică a cetăţii medievale turcești şi, în mod special, peste sistemul defensiv al acesteia.

Studierea hărţilor vechi ne oferă posibilitatea să observăm că ductul actual al străzii suprapune un turn bastionar rectangular aparţinând liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii turcești, numit bastionul Azig Paşa.

Observaţiile stratigrafice susţin afirmaţia conform căreia toată suprafaţa actuală a străzii Muşat a fost amenajată pe o terasă înaltă situată la nord de cursul Timişului Vechi, transformat de otomani în linia principală de apărare a cetăţii Timişoara. Pe terasă a fost săpat şanţul liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii şi amenajată palisada aferentă, la începutul secolului al XVIII-lea.

Au fost identificate 100 de complexe arheologice, dintre care 15 moderne şi contemporane. Cu excepţia urmelor liniei de fortificaţie a cetăţii turceşti, cele mai reprezentative sunt: un mormânt de înhumaţie (datat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea), şanţurile de fundaţie şi gropile de stâlpi ale unor structuri de locuit (case sau anexe gospodăreşti) situate la nord

faţă de linia principală de fortificaţie, precum şi o serie de fântâni. Majoritatea acestora din urmă conţin vase întregibile.

Structurile de locuit (case, anexe gospodăreşti) au fost demontate odată cu amenajarea liniei exterioare de fortificaţie, iar situarea lor extra-muros (în afara zidurilor) determină atribuirea lor populaţiei creştine a Timişoarei secolului al XVII-lea.

Despre Mathias Rex (FUGEDI 1990)

Fugedi Erik, Despre Mathias Rex. La comemorarea a 500 de ani de la moarte, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

309 (...) Tradițiile militare i-au fost transmise de tatăl său [Hunyadi Janos / Iancu de Hunedoara], tot el i-a conferit titlul de cavaler, la vârsta de unsprezece ani, în cetatea Nandorfehervar (Belgrad - n. tr.), (...).

(...) Peste un an, a savurat victoria tatălui său, renumită în lumea întreagă, asupra sultanului otoman, dar, din păcate, încă în acea toamnă asista și la moartea părintelui său. (...)

310 Partidul Huniazilor, deși avea domenii mai puține, iar în lupta politică a pornit cu o armată mai mică, putea, pe de o parte, invoca victoria obținută asupra turcilor de Iancu de Hunedoara, iar pe de altă parte, mișcarea de după executarea lui Ladislau de Hunedoara a dovedit că în partea răsăriteană a țării nu prea se poate guverna fără un reprezentant al acestui partid. (...)

[regele Matei] Pe Szilagy Mihaly l-a numit guvernatorul său personal, l-a însărcinat cu apărarea împotriva turcilor, îndepărtându-l astfel din Buda, din centrul puterii, fiind exclus din centrul puterii unul din autorii spirituali ai Pactului de la Seghedin.

311 (...) I-a mers mai greu cu turcii, deși la începutul domniei toate semnele indicau că dorește să-și urmeze tatăl în ceea ce privește prestigiul câștigat în fața acestora. În 1458, când a auzit că turcii ocupaseră localitatea Galamboc (Golubac, Serbia – n. tr.), a declarat rebeliune [?] generală, dar a trebuit să întrerupă campania din cauza rebeliunii lui Garai. N-a avut mai mult noroc nici peste cinci ani, pentru că, până ce a ajuns cu oastea la graniță, sultanul cucerise deja Bosnia, asupra situației create neavând efect benefic nici măcar faptul că Matyas a nimicit o trupă mică trimisă special de turci pentru a-l induce în eroare. Și-a reabilitat, totuși, prestigiul, deoarece, după un asediu îndelungat, a cucerit cetatea Jajca (Jajce, Bosnia – n. tr.). În 1476 a pornit din nou – ultima dată – la luptă împotriva turcilor, obținând un rezultat spectaculos prin ocuparea localității Szabacs (Sabac, Serbia – n. tr.).

Cea mai complexă și dificilă problemă pentru urmași și istorici privind domnia și personalitatea lui Matyas este problema otomană. Au fost unii care, pur și simplu, l-au acuzat de trădarea intereselor țării, au fost unii care susțineau că vroia să-și întoarcă armele împotriva turcilor doar după cucerirea unor teritorii occidentale mai bogate și au fost istorici care au explicat atitudinea lui față de turci prin intermediul noțiunii de domnitor renascentist. Dacă vrem să-l înțelegem pe Matyas trebuie să pornim de la următoarele premise: 1) A urcat pe tron la cinci ani de la cucerirea Constantinopolului, la cinci ani după ce sultanul reușise să-și aducă oștile, fără prea mari greutăți, din Asia în Europa; 2) Superioritatea numerică a oștii turcești a devenit de neegalat; conform specialiștilor, aceasta putea supraviețui și în urma pierderii a 70.000 de soldați (ceea ce constituia un număr mai mare decât toată oastea maghiară cu tot ce cuprindea ea); 3) Prin unirea puterilor creștin din Europa, sultanul eventual putea fi gonit de pe continent, dar această unire ținea mai degrabă de domeniul imaginarului decât de realitate, mai ales după ce oastea celebrilor cavaleri a suferit un eșec de răsunet, în 1397, la Nicopole; 4) S-ar fi putut încerca – și Matyas a încercat – o alianță cu perșii – care trăiau din punct de vedere geografic la est de turci – pentru ca Imperiul Otoman să fie prins în menghină, dar distanța era imensă și orânduirea socială atât de diferită, încât înfăptuirea unor concordanțe în privința operațiunilor militare ar fi fost imposibilă.

(...) Asedierea cetăților era o operațiune îndelungată, presupunea multe pierderi, tocmai de aceea inamicul putea fi nu numai reținut, dar și nimicit treptat, iar în cazul turcilor (care se angajau numai în campanii de vară) puteau să-i oblige la retragere încă înainte de sosirea iernii. Se poate presupune că aceasta era concepția lui Matyas, argument în acest sens fiind faptul că și cele mai mari succese le-a avut în cucerirea unor cetăți. Segmentul natural din centura de apărare a ungurilor putea fi constituit din Szendro (Smederevo, Serbia – n. tr.), Galamboc, Nandorfehervar, Jajca, Szabacs, dar nici asta nu s-a putut realiza, pentru că nici Galamboc, nici Szendro n-au ajuns pe mâna ungurilor.

Nereușita cuceririi celor două cetăți a avut urmări grave din punctul de vedere al locuitorilor țării. Turcii aveau aici două oști, una regulară, sub comandamentul sultanului, iar alta iregulară, a akingiilor, pentru care sultanul nu-și asuma responsabilitatea; ca atare, invazia acestora nu se considera război sau stare de război. (...) Călare pe cai deosebit de bine instruiți, turcii dădeau lovituri prompte, pustiau, jefuiau, dar mai ales adunau sclavi, încercând astfel să înfrângă psihologic rezistența locuitorilor. Comportamentul acestei a doua oștiri l-a determinat pe Matyas să organizeze apărarea împotriva atacurilor. I-a însărcinat cu aceasta pe subcomandanții de trupe rapide, cea mai mare bătălie dându-se în 1479, la Kenyermezo (Câmpul Pâinii, România – n. tr.), între ungurii conduși de Kiniszi Pal și Bathory Istvan și cetele turcești care pătrunseseră în Ardeal, jefuiseră și erau pe punctul de plecare. Semnificativ pentru diferența de proporții este că, în legătură cu această bătălie, s-a vorbit despre 30.000 de morți turci și 8.000 de unguri.

Încă o dată, în a doua jumătate a domniei lui Matyas, se sperase că acesta totuși se va întoarce împotriva turcilor, în locul războaielor fără perspectivă purtate împotriva lui Friederich III. Împotriva lui Baiazid II, ce se urcase pe tron, s-a răzvrătit fratele acestuia, Dzsem (Djem), dar a fost înfrânt, refugiindu-se la cavalerii de Malta (1481), iar de acolo, la curtea papală.

312 Matyas, care a realizat ce șanse ar fi avut dacă ar fi atacat Imperiul Otoman aliat fiind cu un „dreptcredincios” musulman, l-a chemat la el pe Dzsem. Cererea nu i-a fost îndeplinită. „Cunoști frica leului – scria solul papal care a dus tratative – nu suportă să fie indus în eroare”. Într-adevăr, urzeala complicată a fost destul de vizibilă, astfel că în 1483 a încheiat un tratat de pace, pe o durată de cinci ani, cu sultanul.

(...) Și mai slab era serviciul de informare, putându-se afirma că niciodată regele n-a aflat adevăratele intenții ale turcilor și, până să dea porunca regală pentru pornirea campaniei, sultanul terminase deja operațiunea militară.

313 (...) Matyas a prevăzut evoluția evenimentelor; încă din 1465, în răspunsul la tatonările din scrisoarea primită de la papă, și-a oferit serviciile „...de e pornit fie împotriva cehilor, fie împotriva turcilor – scria – aici voi sluji pe Sfinția Voastră și Sfântul Scaun”. (...) După revolta din Ardeal, a primit la Oradea solia turcilor, apoi la Eger a obținut contribuția nobililor, iar la data de 31 martie 1468 a declarat războiul [împotriva cehilor].

(„Korunk”, 4/1990)

Fugedi Erik (1916) – istoric, Budapesta

Despre cercetările noastre asupra istoriei intelectualității (JAKO 1991)

 

Jako Clara, Despre cercetările noastre asupra istoriei intelectualității, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

  

355 (...) La studierea teologiei aspirau în principal cei din tagma călugărilor cerșetori, de la cei care lucrau în cancelariile regale și în conducerea bisericilor se pretindeau cunoștințe de drept roman și de drept canonic, în schimb în justiție, făcându-se abstracție de câteva excepții, abia dacă puteau fi întâlniți absolvenți de studii juridice.

356 (...) La nuanțarea portretului intelectualității din epoca trecută, la investigarea lecturilor sale, contribuie – dincolo de interpretarea însemnărilor existente în cărți – și analizarea citatelor unor autori și traducători, ceea ce face, de altfel, cu minuțiozitate, și Monok Istvan, pe marginea citatelor prezente în recomandările și notițele lui Haportoni Pal privind traducerea scrierii lui Curtius Rufus.

357 (...) Analiza profundă a lui Hovari Janos demonstrează contribuția operei lui Forgach Ferenc, bazată pe filosofia Renașterii, intitulată Comentarii, prin multitudinea de elemente noi, necunoscute în părțile Europei Occidentale, referitoare la epoca lui Soliman. Precum demonstrează și scrierea lui Forgach, Europa secolului XVI a primit cele mai multe informații vizând sistemul relațiilor din societatea otomană de la curtea Habsburgilor, respectiv, de la diplomații și istoricii maghiari – acest lucru explicându-se prin realitatea amară a istoriei. (...)

Acest domeniu include – analiza aparținând lui R. Varkanyi Agnes – structura viziunii politice a lui Pazmany Peter. Obiectul mai restrâns al acestei analize îl reprezintă viziunea Episcopului de Esztergom privind izgonirea turcilor, acordându-se o atenție deosebită rolului avut de Ardeal în acest proces. Pazmany, deja în 1613, a avut în vedere posibilitatea recuceririi cetății Buda. În această viziune, profesorului Varkony i se pare că descoperă efectele gândirii lui Bathory Istvan și cele ale concepției politice aparținând lui Bocksai și Bethlen. (...)

Tranquillo Andreis este un tip de reprezentat complet diferit al intelectualității din secolul XVI, care, în calitate de ambasador al diferitelor persoane sau curți regale, și-au structurat un mod de viață aflat în concurență cu cel al aventurierilor, călătorind în lungul și-n latul Europei, de la Paris la Istanbul.

(„Korunk”, 9/1991)

Jako Clara (1962) – istoric, redactor „Korunk”, Cluj

Unde au fost și unde sunt „călăreții spirituali ai valurilor”? (PLEȘU 1991)

 

Andrei Pleșu, Unde au fost și unde sunt „călăreții spirituali ai valurilor”?. Convorbire despre intelectualitatea din România, despre specificul, rolul și omisiunile acesteia, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

 

43 – (...) Eu personal nu văd un parlament făcut din Jean Paul Sartre, Andre Gide, Salvador Dali, Georg Lukacs, de exemplu. Și aici sunt platonician puțin, în sensul că nu cred că lumea asta a intelectualilor, care e o lume, fiecare intelectual are orgoliul autonomiei. (...) Deci, în principiu un intelectual nu este un om politic, folosind cuvântul politic în sens etimologic de data aceasta. Adică un om al cetății, al polisului, al comunității. (...).

(...)

-Și cred că și acum sunt tot acolo. Aici e altceva, sunt numai oportuniști, sunt descurcăreți, sunt oameni care iubesc puterea și privilegiile. Aici e o chestie balcanică sau în orice caz răsăriteană. (...) Pe de altă parte, să nu uităm că, totuși, Marx însuși a fost un intelectual. Engels și Lenin, la fel, erau intelectuali. Și Platon; și teoria lui politică e destul de ciudată. (...)

45 – (...) Și poate că dacă ne-am muta spre Bosfor, am deveni mai interesanți, chiar dacă greșim, nu? Mi-am permis să glumesc odată. (...)

+Am putea să ne amintim de evenimentele din Iugoslavia, dar e de ajuns să pomenim de cele întâmplate la noi, anul trecut. (...)

-Nu știu care este situația – sociologic vorbind – în Iugoslavia, nu știu cum este în Ungaria. (...) Dar la noi ruptura dintre intelectualitate și electorat e mare. Și mă tem că așa este și în Iugoslavia. Drept pentru care, probabil, vocile intelectualilor, care s-au auzit, au sunat în deșert...

 

București, 7 august 1991

(„Korunk”, 9/1991)

Andrei Pleșu (1948) – filozof, istoric de artă, București