Constantin Tănase, Îngerul gri (III), „Dunărea de Jos”, Galați, nr. 166, dec. 2015
(38) Așa că, îmbrățișând cu totul cultul antic al zeului Bachus, s-a dus la Dumnezeu răpus de o boală neiertătoare.
(39) (…), în timp ce servitoarea rânduia ceștile cu ceai și celelalte accesorii pe măsuța de mahon cu intarsii de sidef, relicvă stranie a epocii fanariote în care pretindea că i s-ar găsi originea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu