Tătarii din Dobrogea (RESUL 2014)

Ebru Resul, Tătarii din Dobrogea, clasa XI, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(126) Ei [tătarii] provind din cumani (kîpceak), populație turcică formată între gurile Dunării și Urali, înainte de a fi cucerită de mongoli și au făcut parte din Hoarda de Aur, imperiu medieval creat de urmașii lui Ginghis-Han, care și-au întins stăpânirea și peste partea est a României, inclusiv Dobrogea. (...)

De-a lungul secolelor XVII și XVIII are loc o migrație continuă din Crimeea în Dobrogea, care ia proporții de masă odată cu anexarea Crimeii de ruși în 1783.

Datele statistice privind numărul exact al tătari din România nu sunt concludente fie că o parte din ei la recensământ s-au declarat turci, fie că recenzorii i-au declarat turci. Statistica oficială din 1882 consemnează în Dobrogea 31.078 de tătari. (...)

Ocupația principală a tătarilor a fost creșterea vitelor și agricultura.

(...)

Începând cu 1980, editura Kriterion publică zeci de cărți din literatura populară și cultă, în limbile tătară și turcă.

Există două ziare, ce se tipăresc lunar, în limbile turcă și tătară, „Hakses” și „Karadeniz”, sprijinite financiar de guvernul României.

 

(127) În lumea turcică muzica este asemănătoare. Că este din Kazahstan, din Dobrogea există o unitate de tonalitate. Cântecele acestea se găsesc pe teritoriul anatolian, turc, dar se întâlnesc și la noi, în Dobrogea.

 

(127) Până în 1878, geamiile erau pentru dobrogenii musulmani centrul activității lor nu doar religoasă, ci și culturale. Aici se învăța să se scrie și să se citească, se realiza cunoașterea și interpretarea Coranului și alte lucruri esențiale.

 

 

 

 

 

 

Istorie, tradiții și civilizație (RASID 2014)

Selghiul Rasid, Istorie, tradiții și civilizație, clasa IX, Liceul Teoretic „Ovidius”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(121) (...) De la a treia generație, patria este cea în care te-ai născut. (...)

Așezarea primilor tătari în Dobrogea a fost în același timp cu cei din Crimeea. „Prima mențiune a orașului Babadag datează din 1330-1331 de la călătorul arab Ibn Battuta, care îl consemnează ca ultima localitate stăpânită de tătari, fapt consemnat și de descoperirea pe dealul Uzumbair (15 km N de Babadag) a unuia din cele mai mari tezaure tătaro-bizantine.” Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23.000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 la Mihail Kogălniceanu (Tulcea). Celebrul călător musulman Ibn Battuta completează în mod sugestiv imaginea așezării și a prezenței tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: „orașul Baba-Saltîk este cel din urmă pe care îl stăpânesc tătarii. Între ei și începutul Împărăției grecești (bizantine) sunt 18 zile de mers printr-un pustiu lipsit în întregime de oameni.”

(...) Mănunchiuri de flori galbene, luminoase, punctează iarba verde a fostului cimitir musulman. Nici măcar nu se știe ale cui au fost mormintele: unii vorbesc de o așezare de tătari de pe lângă o fostă garnizoană otomană, alții de un vechi sat turcesc. (...) Nu mai poartă nicio amintire că au fost cândva gravate. (...)

În fapt, provenim din cumani (kîpceak), populație turcică formată între gurile Dunării și Urali, înainte de a fi cucerită de mongoli și au făcut parte din Hoarda de Aur, imperiu medieval creat de urmașii lui Ginghis-Han, care și-au întins stăpânirea și peste partea estică a României, inclusiv Dobrogea. (...)

Am înțeles că nu suntem acceptați de populația turcă întrucât noi nu avem o țară a noastră, cucerind teritorii și migrând de pe unul pe altul. Cu toate acestea, noi, tătarii din România de astăzi provenim din Crimeea. Am fugit din calea războaielor ruso-turce, evitând conflictele, mai ales după 1783, când hanatul și-a încetat existența și teritoriul a fost anexat de Rusia. În 1877, numărul tătarilor din Dobrogea atingea 100.000-125.000, dovada unei populații numeroase, dar majoritatea au plecat mai departe, spre Anatolia, după trecerea provinciei sub stăpânire românească. (...)

 

(123) Eden Mamut își amintește că s-a născut în satul Tătaru, fost Azaplar, care, în perioada de înflorire culturală dintre războaie, a găzduit o parte dintre liderii tătari. Își amintește că satul avea o uliță românească, o familie de găgăuzi și 300 de familii de tătari. (...)

Osman Nihat, unul din puținii absolvenți de [limbă] tătară și profesorul celor patru elevi din Lumina, crede în ceea ce face. „(...) Turca și tătara nu s-au amestecat sute de ani, în ciuda asemănării și proximității, tocmai pentru că există conștiința propriei identități.”

Muftiul cultului musulman, Yusuf Murat, tătar de origine, explică alegerea din `90: „Ca să se predea limba tătară sunt importanți profesorii. Cei care există sunt în vârstă. Cine va urma? Unde să-i trimitem să se pregătească? Unde se învață tătara crimeeană foarte bine? Așa, copiii – și tătari, și turci – învață turca. E mai ușor, au cărți, au cadre, au un loc unde se vorbește limba pură.” Învățarea limbii turce în defavoarea celei tătare va avea, într-un final, un efect devastator pentru cultura tătară. „La fiecare generație se pierde 20% din limbă. Pericolul e foarte mare. Acum nu e prea târziu să motivăm tinerii să învețe tătara la facultate, dar în 5-10 ani va fi.”

De nenumărate ori am auzit faptul că turcii și tătarii sunt totuna. Am înțeles că aceasta este promovarea cultului musulman. „Noi nu suntem turci și tătari, suntem cu toții musulmani”.  Imamul, el însuși tătar, spune că e „cel mai naționalist”, dar că și așa îi e greu să se lupte cu dezbinarea produsă de organizațiile islamiste venite în țară cu ajutoare și hrană, atrăgându-i pe credință spre o formă de religie mult mai strictă decât se practică în România. (...)

(124) Basarabia a fost cucerită de la tătari. Aceasta împreună cu nordul Dobrogei făceau parte din hanatul Buceag [Bugeac]. Când pe teritoriul românesc de azi se aflau Pecheneg Khaganate și Cumania Neagră, Dobrogea se afla în imperiul bizantin și apoi în țaratul vlaho-bulgar.

Pe râul Volga (Rusia) a existat Bulgaria Mare, popor turcic înaintea tătarilor, care a migrat în sudul Dunării coabitând cu vlahii și a întemeiat în 681 Primul Imperiu Bulgar, care s-a încheiat în 1018 prin cucerirea de către bizantini. „La apogeul puterii sale, se întindea până la Budapesta și Marea Neagră și de la Nipru (Ucraina) până la Marea Adriatică”, adică inclusiv teritoriile românești și Dobrogea.

(...)

Istoricii români sar de la Imperiul Roman direct la Dobrotici. (...) Dobrotici beneficiază de aceleași premise datorită cărora a fost posibilă întemeierea Ungrovlahiei, decăderea bizantinilor, slăbirea ungurilor, ba mai mult, cucerirea B. de către Basarab. Astfel că și-a obținut indepența până la căderea sub otomani și anexarea la imperiu. Dar conform descoperirilor și descrierii lui Ibn Battuta, Dobrogea era deja o țară a tătarilor, aspect omis de istoricii români.

 

(125) Înaintea de a apărea dacii, vlahii sau românii în Dobrogea, mai întâi au fost grecii, romanii, sciții și tătarii.

 

 

 

Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (MOLOGANI 2014)

Iman Mologani, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa X, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(102) Între veacurile XV și XIX, coloniștii tătari au populat regiunea Bulgariei de est și litoralul Mării Negre, extinzându-se până în nordul Dobrogei, atingând gurile de vărsare ale celor trei brațe ale Deltei Dunării.

Diverși factori istorici au îndreptat pașii tătarilor spre Scythia Minor. Unul ar fi cucerirea Varnei în 1444 de către sultanul Baiazid (Murad II). Astfel, în Dobrogea au fost aduși tătari din nordul Mării Negre dar și din părțile sudice ale Basarabiei. În acest fel, Dobrogea este numită împreună cu sudul Bulgariei o raia turcească. De menționat și controversa din rândul cercetătorilor cu privire la originea denumirii Basarabia. N. Drăganu susține teoria conform căreia cuvântul „Basarabia” este de origine cumană, această limbă fiind strămoșul limbii tătare actuale. Sufixul „aba” ar însemna tată sau bunic. Semnificația cuvântului „basar” este mai problematică, uni cercetători atribuindu-i sensul de (103) stăpânitor, cel foarte bun, cel foarte sfânt. Populația formată aproape doar din turci și tătari este susținută și de călătorii care treceau prin zone. Foarte multe toponime din Dobrogea își au originea în limba tătară: comunele Canara, Karamurat, Tuzla, Topraisar, Hasancea, Kostence. Toate denumirile turcești și tătare au fost înlocuite cu altele românești printr-un proiect de lege aprobat în 1920.

Anul 1612 (?) este marcat de trecerea călătorului Evlya Celebi. Acesta descrie viața înfloritoare a tătarilor. Mangalia este prezentată ca un oraș-port „frumos și înfloritor”. Geamia cu mulți credincioși este unică în zonă. Este un centru comercial cu prăvălii, cafenele, depozite portuare și o baie mică. La periferii se află culturile agricole ale tătarilor, grădini și viță de vie. Un alt centru al comunităților turco-tătare dobrogene este Babadag, înțesat cu clădiri impozante cu etaj, saraie. Medgidia, un alt martor al ascensiunii vieții culturale a tătarilor, avea case moderne acoperite cu șindrile și olane. Prăvălii și cafenele animau centrul orașului, iar în dotarea acestuia se aflau șapte depozite ce înmagazinau apa Dunării.

În 1850, revoluționarul pașoptist Ion Ionescu de la Brad a scris în timpul exilului la Constantinopol lucrarea Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja, în care atribuie Dobrogei supranumele „Țara tătarilor”, în urma colonizării masive din 1828-1829. Conform hărții etnografice întocmite de el, în 1850 pe teritoriul Dobrogei existau  51 sate tătărești și câteva mixte. După Războiul Crimeii a avut loc un alt val de colonizare. În 1853, 22.584 de tătari s-au refugiat în Constanța, Medgidia și Mangalia. În 1897, Grigore Dănescu publică, sub egida Societății Geografice Române, Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța. Această lucrare cuprinde și un studiu conform căruia numărul tătarilor din Dobrogea se ridica la 34.726.

Inițial, tătarii locuiau în adăposturi sărăcăcioase, bordeie fără gard, neîngrijite. Ulterior, au renunțat la locuințele caracteristice nomazilor și și-au întemeiat gospodării.

Nicolae Iorga afirma că „Dobrogea este colțul nostru de Asie”.

 

(106) Opinia mea este că plaiurile dobrogene reprezintă cea mai „pestriță” regiune a țării, tătarii conviețuind în armonie cu turcii, aromânii, grecii, bulgarii, armenii, lipovenii, italienii și bineînțeles cu românii. (...) Răspunsurile venite de la armeni și bulgari sunt:  (....), respectiv: „Un tătar este inteligent, muncitor, familist.” Turcul ne caracterizează astfel:  „Tătar înseamnă luptător, arcaș. Se remarcă prin inteligență nativă.” Iar aromânul și grecul vor spune: „Recunoști cu ușurință un tătar de la depărtare după forma feței, după zâmbet. Ceea ce apreciez eu la ei este inteligența și modul prietenesc de a comunica cu alții.” Și: „Este de apreciat că, la fel ca și noi, reușiți să vă conservați tradițiile și că vă asumați faptul că sunteți TĂTARI. Aveți curajul să spuneți SUNT TĂTAR!”

 

Nuredin Ibram, Comunitatea musulmană din Dobrogea, Ex Ponto, 2011

Din istoria tătarilor, 3 vol., 2010.

Gemil Tasin & Nagy Pienaru, Moștenirea istorică a tătarilor, 2010.

Saim Osman Karahan, Dobruca – Kirimtatar agzi sozlugu, Ex Ponto, 2011.

 

 

 

Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (DEDE 2014)

Elis Dede, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa XI, Liceul Teoretic „Traian”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(51-53) Din secolul XIV datează un tezaur numismatic cu peste 23.000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihail Kogălniceanu (Tulcea). În această perioadă, cronicile musulmane înregistrează așezarea urmașilor vestitului prinț într-o zonă cu centrul la Isaccea. Un călător musulman celebru, Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea, între 1330-1331, completează tabloul de ansamblu al așezărilor și prezenței tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: „orașul Baba-Saltîk este cel din urmă pe care îl stăpânesc tătarii. Între ei și începutul Împărăției grecești (bizantine) sunt 18 zile de mers printr-un pustiu lipsit în întregime de oameni.”

Aceștia au întemeiat Hoarda de Aur în nordul Mării Negre. Se știe că tătarii provin din populația „kîpceak” (cumani), „turcii” formați între gurile Dunării și Urali înainte de a fi cuceriți de mongoli.

(...) În 1877, existau 100.000 de tătari în România, dintre care majoritatea au plecat mai departe spre Anatolia, după trecerea provinciei sub stăpânire românească.

(...) În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna se înregistrau 100.000 de tătari, iar cele mai importante centre muslmane erau Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova. Medgidia se bucură de cea mai mare atenție, fiind cunoscută pentru geamia „Abdul Medgid”, cu o concentrație considerabilă de tătari. (...)

Ceea ce deosebește civilizația tătară de orice populație este limba, ce constituie 75% din limba turcă. Muzicalitatea limbii tătare este mult mai dură, dizarmonică chiar, asociațiile de vocale și consoane având o rezonanță guturală în raport cu silabele din limba turcă.

(...) Turca și tătara nu s-au amestecat sute de ani, în ciuda asemănării și proximității, tocmai pentru că există conștiința propriei identități.

Yusuf Murat, muftiul cultului musulman și tătar la origine, susține: „Ca să se predea limba tătară sunt importanți profesorii. Cei care există sunt în vârstă. Cine va urma? Unde să-i trimitem să se pregătească? Unde se învață tătara crimeeană foarte bine? Așa, copiii – și tătari, și turci – învață turca. E mai ușor, au cărți, au cadre, au un loc unde se vorbește limba pură.” Învățarea limbii turce în defavoarea celei tătare va avea, într-un final, un efect devastator pentru cultura tătară. „La fiecare generație se pierde 20% din limbă. Pericolul e foarte mare. Acum nu e prea târziu să motivăm tinerii să învețe tătara la facultate, dar în 5-10 ani va fi.”

 

Toader Nicoară, Istoria minorităților din România.

Mehmet Ablay & Nicolae Ciachir, Istoria tătarilor de la Ginghis-Han la Gorbaciov.