File din istoria Dobrogei (COLCER & MĂGUREANU 1998)

Iosif Colcer & Viorel Măgureanu, File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru cultură Tulcea, 1998, 250 p., 21 cm, ISBN 973-0-00732-2

                                                                                    

 

I.Din adânc de vremuri (I. C.)

(11) „Din etapa următoare însă, aceea a paleoliticului superior (40.000-10.000 î.e.n.), datează un mugure dentar provenit din peștera „La Adam”. Este atestat astfel așa-numitul „homo sapiens fossilis”, care confecționează unelte mai eficiente, aplicând tehnica „lamelară”, adică interpunând o bucată de lemn între bulgărele de piatră și percutor. În modul acesta s-au obținut răzuitoare sub formă de lame lungi, străpungătoare și chiar vârfuri de săgeți și diverse obiecte rezultate din prelucrarea osului (descoperirile de la Saligny – pe înălțimea „Dealul Turcului”, din cele două peșteri de pe valea Casimcei – menționate și pentru perioada anteioară, ca și la Seimenii Mari în apropierea Dunării, ori de pe terenul de lângă Mangalia).

Avem dovezile extinderii vânătoarei și pescuitului, ca și a trecerii treptate la cultivarea plantelor și domesticirea unor animale – porcul, câinele, calul.”

11-12 Stratul de locuire din peștera „La Adam” atribuit epocii mezolitice (10.000-5.500 î.e.n.) relevă importante progrese economice, însoțite de o mai bună organizare a ginților matriliniare și de manifestări spirituale organizate concretizate, printre altele, în exigența cu care se finisau obiectele litice. Este de presupus că și mezoliticii din Dobrogea arătau o mai mare grijă față de morți, amplasându-și cimitirul în imediata apropiere a așezării – practică atestată în alte areale mezolitice.

Epoca neolitică ni se dezvăluie prin numeroase unelte de piatră șlefuită, ceramică, urme de așezări și necropole, creații de artă plastică, găsite peste tot în Dobrogea. Strălucita cultură Hamangia, cu o mare durată în timp (din mil. V î.e.n. până către începutul mil II î.e.n.) ne-a dăruit celebrele statuete „Gânditorul” și „Femeia”, care și-ar găsi un loc de cinste în oricare dintre marile muzee ale lumii. Ele impresionează prin finețea execuției, dar mai ales prin pregnanța sensurilor simbolice. „Gânditorul” ne este înfățișat stând pe un scăunel, cu mâinile la tâmple, sprijinindu-și coatele pe genunchi.. „Femeia”, surprinsă în poziția „stând jos” își cuprinde cu mâinile genunchiul drept, ușor ridicat; pântecul și șoldurile dezvoltate simbolizează fecunditatea, iar capul mic susținut de gâtul înalt, sugerează, ca și în cazul perechii sale masculine, un moment de odihnă și cuget.

(12-13) Primele etape ale epocii fierului sunt bogat ilustrate de creațiile traco-getice ale complexului arheologic Babadag (sec. XI-VII î.e.n.). Așezările, situate pe înălțimi dominante, erau întărite cu șanțuri și valuri de apărare și serveau adesea ca loc de refugiu. Cercetările de la Cernavoda, Pietroșani, Beidaud, Babadag, Ciucurova, Sabangia, Telița (Cilic) și din alte locuri au scos la iveală unelte agricole, fusaiole din os și din lut, răzuitoare din colți de mistreț, cești cu una sau două tortițe supraînălțate, străchini, vase de provizii. La Beidaud, în punctul „Cetate”, a fost atestată o impresionantă continuitate de locuire, de la sfârșitul epocii bronzului până în timpul stăpânirii romane (Gavrilă Simion, Geneza civilizației geto-dace sec. VII-V î.e.n., „Symposia Thracologica”, 7, Tulcea, 1989, pp. 216-221.)

 

13-14 În șiragul datelor de seamă din trecutul Daciei se remarcă și întemeierea primelor orașe de pe teritoriul țării noastre – Histria sec. VII î.e.n., Tomis și Callatis sec. VI î.e.n. Ele au jucat un rol important în stimularea dezvoltarea civilizației geto-dace din întreg spațiul carpato-danubiano-pontic. Grecii aduceau ceramică de lux, unellte și arme, vinuri și ulei de măsline, obiecte de podoabă și alte mărfuri, procurînd în schimb pește, grâne, miere, ceară, lemn și sclavi.

16-17 Importanța regatului său în epocă rezultă și din inscripția dedicată sacerdotului Acornion din Dyonisopolis de către concitadinii acestuia: „Și, în timpul din urmă, regele Burebista a ajuns cel dintâi și cel mai mare rege din Tracia... Și fiind trimis de regele Burebista ca sol la autocratul roman Gnaeus Pompeius, fiul lui G., și întîlnindu-se cu acesta în părțile Macedoniei, lîngă Heracleea Lyncestis, nu numai că și-a îndeplinit însărcinările ce le avea de la rege, dar a purtat și cele mai frumoase negocieri în folosul patriei sale”. (Ion Andrieșescu, Arheologia și istoria veche a Daciei, „Patru Conferințe”, ed. Cartea Românească, Buc., 1928, p. 27)”

(16) Pământul dintre Dunăre și Mare a intra sub stăpânirea Romei încă din vremea împăratului Augustus, cunoscând timp de peste șase secole înfloritoarea civilizație romană. La Tomis și-a trăit ultimii ani de viață (8-17) marele poet Publius Ovidius Naso. El a învățat limba geților în care a scris și versuri și ne-a lăsat informații importante despre locurile și oamenii pe care i-a cunoscut. Într-una din Scrisori (12 d. H.), ne transmite numele orașului Aegyssus: „Aproape de malul Istrului se află o veche cetate cu două nume/La care cu greu se poate pătrunde din cauza întăriturilor și locului unde este așezată/Dacă este să dăm crezare însiși locuitorilor ei/Caspios Aegyssus este cel care ar fi întemeiat-o și ar fi numit-o după numele său”.

(16-17) Romanii au împânzit Dobrogea cu cetăți, orașe, „villae rusticae” și alte așezări în care numeroși coloniști – militari, funcționari, veterani, negustori, meșteșugari, agricultori – trăind alături de vechii locuitori, și-au impus limba și modul de viață, realizând o durabilă operă de romanizare.

(...) Au fost construite drumuri de interes economic și militar de-a lungul Dunării, litoralului maritim și în interiorul provinciei. Principalul drum unea orașele Tropaeum Traiani cu Libida (Slava Rusă) – de unde avea ramificații spre Tomis – capitala administrativă și religioasă, în sec. II, spre Noviodunum – mare centru militar vad de trecere spre nordul fluviului și spre Aegyssus. În orașe, canabae și alte așezări  se înălțau clădiri importante, temple; existau piețe civ., băi (thermae), instituții de instruire școlară. Apele Dunării și Mării Negre legănau corăbiile care aduceau din diversele părți ale imperiului mărfuri de tot felul: amfore grecești și ceramică romană, obiecte de artă etc.”

(17) O remarcabilă activitate se desfășura și în orașele grecești de pe litoral. Din Tomis, care s-a impus treptat ca „metropola Dobrogei”, ne-au rămas splendide creații de artă: Fortuna cu zeul Pontos, Șarpele Glykon, aedicula cu dublă reprezare a zeiței Nemesis, Asklepios, ca și cunoscutul mozaic (sec. IV) – pod. a unui mare edificiu de interes public. (A. Rădulescu & I. Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre și Marea Neagră, 1979, p. 147)”

(17-18) Se pare că soarta statului dac s-a decis în Dobrogea, prin înfrângerea lui Decebal și a  aliaților săi în bătălia de la Adamclisi din iarna anilor 101-102. Cumplită bătălie, dacă avem în vedere că 3.800 de soldați romani au plătit cu viața victoria lui Traian! Împăratul a hotărât săparea numelor lor în piatră, pe un altar funerar, și a înveșnicit amintirea luptei în monumentul triumfal Tropaeum Traiani – cronică a evenimentului și act de naștere a poporului român.

 

 

Istorie, tradiții și civilizație (RASID 2014)

Selghiul Rasid, Istorie, tradiții și civilizație, clasa IX, Liceul Teoretic „Ovidius”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(121) (...) De la a treia generație, patria este cea în care te-ai născut. (...)

Așezarea primilor tătari în Dobrogea a fost în același timp cu cei din Crimeea. „Prima mențiune a orașului Babadag datează din 1330-1331 de la călătorul arab Ibn Battuta, care îl consemnează ca ultima localitate stăpânită de tătari, fapt consemnat și de descoperirea pe dealul Uzumbair (15 km N de Babadag) a unuia din cele mai mari tezaure tătaro-bizantine.” Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23.000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 la Mihail Kogălniceanu (Tulcea). Celebrul călător musulman Ibn Battuta completează în mod sugestiv imaginea așezării și a prezenței tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: „orașul Baba-Saltîk este cel din urmă pe care îl stăpânesc tătarii. Între ei și începutul Împărăției grecești (bizantine) sunt 18 zile de mers printr-un pustiu lipsit în întregime de oameni.”

(...) Mănunchiuri de flori galbene, luminoase, punctează iarba verde a fostului cimitir musulman. Nici măcar nu se știe ale cui au fost mormintele: unii vorbesc de o așezare de tătari de pe lângă o fostă garnizoană otomană, alții de un vechi sat turcesc. (...) Nu mai poartă nicio amintire că au fost cândva gravate. (...)

În fapt, provenim din cumani (kîpceak), populație turcică formată între gurile Dunării și Urali, înainte de a fi cucerită de mongoli și au făcut parte din Hoarda de Aur, imperiu medieval creat de urmașii lui Ginghis-Han, care și-au întins stăpânirea și peste partea estică a României, inclusiv Dobrogea. (...)

Am înțeles că nu suntem acceptați de populația turcă întrucât noi nu avem o țară a noastră, cucerind teritorii și migrând de pe unul pe altul. Cu toate acestea, noi, tătarii din România de astăzi provenim din Crimeea. Am fugit din calea războaielor ruso-turce, evitând conflictele, mai ales după 1783, când hanatul și-a încetat existența și teritoriul a fost anexat de Rusia. În 1877, numărul tătarilor din Dobrogea atingea 100.000-125.000, dovada unei populații numeroase, dar majoritatea au plecat mai departe, spre Anatolia, după trecerea provinciei sub stăpânire românească. (...)

 

(123) Eden Mamut își amintește că s-a născut în satul Tătaru, fost Azaplar, care, în perioada de înflorire culturală dintre războaie, a găzduit o parte dintre liderii tătari. Își amintește că satul avea o uliță românească, o familie de găgăuzi și 300 de familii de tătari. (...)

Osman Nihat, unul din puținii absolvenți de [limbă] tătară și profesorul celor patru elevi din Lumina, crede în ceea ce face. „(...) Turca și tătara nu s-au amestecat sute de ani, în ciuda asemănării și proximității, tocmai pentru că există conștiința propriei identități.”

Muftiul cultului musulman, Yusuf Murat, tătar de origine, explică alegerea din `90: „Ca să se predea limba tătară sunt importanți profesorii. Cei care există sunt în vârstă. Cine va urma? Unde să-i trimitem să se pregătească? Unde se învață tătara crimeeană foarte bine? Așa, copiii – și tătari, și turci – învață turca. E mai ușor, au cărți, au cadre, au un loc unde se vorbește limba pură.” Învățarea limbii turce în defavoarea celei tătare va avea, într-un final, un efect devastator pentru cultura tătară. „La fiecare generație se pierde 20% din limbă. Pericolul e foarte mare. Acum nu e prea târziu să motivăm tinerii să învețe tătara la facultate, dar în 5-10 ani va fi.”

De nenumărate ori am auzit faptul că turcii și tătarii sunt totuna. Am înțeles că aceasta este promovarea cultului musulman. „Noi nu suntem turci și tătari, suntem cu toții musulmani”.  Imamul, el însuși tătar, spune că e „cel mai naționalist”, dar că și așa îi e greu să se lupte cu dezbinarea produsă de organizațiile islamiste venite în țară cu ajutoare și hrană, atrăgându-i pe credință spre o formă de religie mult mai strictă decât se practică în România. (...)

(124) Basarabia a fost cucerită de la tătari. Aceasta împreună cu nordul Dobrogei făceau parte din hanatul Buceag [Bugeac]. Când pe teritoriul românesc de azi se aflau Pecheneg Khaganate și Cumania Neagră, Dobrogea se afla în imperiul bizantin și apoi în țaratul vlaho-bulgar.

Pe râul Volga (Rusia) a existat Bulgaria Mare, popor turcic înaintea tătarilor, care a migrat în sudul Dunării coabitând cu vlahii și a întemeiat în 681 Primul Imperiu Bulgar, care s-a încheiat în 1018 prin cucerirea de către bizantini. „La apogeul puterii sale, se întindea până la Budapesta și Marea Neagră și de la Nipru (Ucraina) până la Marea Adriatică”, adică inclusiv teritoriile românești și Dobrogea.

(...)

Istoricii români sar de la Imperiul Roman direct la Dobrotici. (...) Dobrotici beneficiază de aceleași premise datorită cărora a fost posibilă întemeierea Ungrovlahiei, decăderea bizantinilor, slăbirea ungurilor, ba mai mult, cucerirea B. de către Basarab. Astfel că și-a obținut indepența până la căderea sub otomani și anexarea la imperiu. Dar conform descoperirilor și descrierii lui Ibn Battuta, Dobrogea era deja o țară a tătarilor, aspect omis de istoricii români.

 

(125) Înaintea de a apărea dacii, vlahii sau românii în Dobrogea, mai întâi au fost grecii, romanii, sciții și tătarii.

 

 

 

Tătarii dobrogeni (OSMAN 2014)

Șizen Osman, Tătarii dobrogeni, clasa XII, Liceul Teoretic „Ovidius”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(133) Lipovenii, turcii, tătarii și aromânii sunt câteva dintre minorități.

(...)

Se spune că tătarii au vent în mai multe valuri pe acest ținut românesc, primul val făcându-și apariția în secolulul XIII. În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna trăiau 100.000 de musulmani și 60.000 de creștini. Religia islamică este o trăsătură specifică tătarilor și turcilor. Cele mai  importante centre islamice din Dobrogea erau Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova. O statistică arată că în 1930, în România se aflau 22.000 de tătari.

Nedret Ali Mahmut, Romanya Turk Tatar Edebiyati, Europolis.

 

Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (MOLOGANI 2014)

Iman Mologani, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa X, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(102) Între veacurile XV și XIX, coloniștii tătari au populat regiunea Bulgariei de est și litoralul Mării Negre, extinzându-se până în nordul Dobrogei, atingând gurile de vărsare ale celor trei brațe ale Deltei Dunării.

Diverși factori istorici au îndreptat pașii tătarilor spre Scythia Minor. Unul ar fi cucerirea Varnei în 1444 de către sultanul Baiazid (Murad II). Astfel, în Dobrogea au fost aduși tătari din nordul Mării Negre dar și din părțile sudice ale Basarabiei. În acest fel, Dobrogea este numită împreună cu sudul Bulgariei o raia turcească. De menționat și controversa din rândul cercetătorilor cu privire la originea denumirii Basarabia. N. Drăganu susține teoria conform căreia cuvântul „Basarabia” este de origine cumană, această limbă fiind strămoșul limbii tătare actuale. Sufixul „aba” ar însemna tată sau bunic. Semnificația cuvântului „basar” este mai problematică, uni cercetători atribuindu-i sensul de (103) stăpânitor, cel foarte bun, cel foarte sfânt. Populația formată aproape doar din turci și tătari este susținută și de călătorii care treceau prin zone. Foarte multe toponime din Dobrogea își au originea în limba tătară: comunele Canara, Karamurat, Tuzla, Topraisar, Hasancea, Kostence. Toate denumirile turcești și tătare au fost înlocuite cu altele românești printr-un proiect de lege aprobat în 1920.

Anul 1612 (?) este marcat de trecerea călătorului Evlya Celebi. Acesta descrie viața înfloritoare a tătarilor. Mangalia este prezentată ca un oraș-port „frumos și înfloritor”. Geamia cu mulți credincioși este unică în zonă. Este un centru comercial cu prăvălii, cafenele, depozite portuare și o baie mică. La periferii se află culturile agricole ale tătarilor, grădini și viță de vie. Un alt centru al comunităților turco-tătare dobrogene este Babadag, înțesat cu clădiri impozante cu etaj, saraie. Medgidia, un alt martor al ascensiunii vieții culturale a tătarilor, avea case moderne acoperite cu șindrile și olane. Prăvălii și cafenele animau centrul orașului, iar în dotarea acestuia se aflau șapte depozite ce înmagazinau apa Dunării.

În 1850, revoluționarul pașoptist Ion Ionescu de la Brad a scris în timpul exilului la Constantinopol lucrarea Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja, în care atribuie Dobrogei supranumele „Țara tătarilor”, în urma colonizării masive din 1828-1829. Conform hărții etnografice întocmite de el, în 1850 pe teritoriul Dobrogei existau  51 sate tătărești și câteva mixte. După Războiul Crimeii a avut loc un alt val de colonizare. În 1853, 22.584 de tătari s-au refugiat în Constanța, Medgidia și Mangalia. În 1897, Grigore Dănescu publică, sub egida Societății Geografice Române, Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța. Această lucrare cuprinde și un studiu conform căruia numărul tătarilor din Dobrogea se ridica la 34.726.

Inițial, tătarii locuiau în adăposturi sărăcăcioase, bordeie fără gard, neîngrijite. Ulterior, au renunțat la locuințele caracteristice nomazilor și și-au întemeiat gospodării.

Nicolae Iorga afirma că „Dobrogea este colțul nostru de Asie”.

 

(106) Opinia mea este că plaiurile dobrogene reprezintă cea mai „pestriță” regiune a țării, tătarii conviețuind în armonie cu turcii, aromânii, grecii, bulgarii, armenii, lipovenii, italienii și bineînțeles cu românii. (...) Răspunsurile venite de la armeni și bulgari sunt:  (....), respectiv: „Un tătar este inteligent, muncitor, familist.” Turcul ne caracterizează astfel:  „Tătar înseamnă luptător, arcaș. Se remarcă prin inteligență nativă.” Iar aromânul și grecul vor spune: „Recunoști cu ușurință un tătar de la depărtare după forma feței, după zâmbet. Ceea ce apreciez eu la ei este inteligența și modul prietenesc de a comunica cu alții.” Și: „Este de apreciat că, la fel ca și noi, reușiți să vă conservați tradițiile și că vă asumați faptul că sunteți TĂTARI. Aveți curajul să spuneți SUNT TĂTAR!”

 

Nuredin Ibram, Comunitatea musulmană din Dobrogea, Ex Ponto, 2011

Din istoria tătarilor, 3 vol., 2010.

Gemil Tasin & Nagy Pienaru, Moștenirea istorică a tătarilor, 2010.

Saim Osman Karahan, Dobruca – Kirimtatar agzi sozlugu, Ex Ponto, 2011.

 

 

 

Istorie, tradiții și civilizație (MEMET 2014)

Iasemin Sena Memet, Istorie, tradiții și civilizație, Colegiul Național „Mihai Eminescu”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(130) Tătarii au venit în mai multe valuri pe teritoriul României actuale. În sec. XIII își fac apar primele comunități tătare în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un nou val de tătari în Dobrogea. În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna trăiau 100.000 de musulmani și 60.000 de creștini. Religia islamică este o trăsătură specifică tătarilor și turcilor. Cele mai  importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova. În 1930, în România erau 22.000 de tătari.

 

(131) (...) Sărbătoarea Postului (Ramazam Bayram) se sărbătorește la finalul unei luni de post, de curățire spirituală, timp în care Coranul a fost o lectură zilnică, obligatorie și în care au avut loc slujbe specifice lunii sfinte din calendarul islamic. În cele 30 de zile de post, musulmanii postesc de la răsăritul până la apusul soarelui.

 

Din istoria tătarilor, vol. I

 

Tătarii din Dobrogea (EREN 2014)

Murat Eren, Tătarii din Dobrogea, clasa IX, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(108) Tătarii sunt un grup de popoare de origine mongolo-turco-turanică, (...).

Tătarii au vent în mai multe valuri pe teritoriul României actuale. În secolul XIII își fac apar primele comunități tătare în Dobrogea. Un nou val de tătari a sosit în Dobrogea după războiul din Crimeea. În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna trăiau 100.000 de musulmani și 60.000 de creștini. Religia islamică este o trăsătură specifică tătarilor și turcilor. Cele mai  importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova. În 1930, în România erau 22.000 de tătari. Asupra originii noastre etnice, în lucrări de specialitate (istorie, etnografie, geografie, lingvistică) părerile sunt împărțite: unii susțin originea mongolă, alții originea turcă a tătarilor.

 

http://www.alianceofcivilisations.ro/ro/parteneri-nationali/minoritati-nationale/43-tartarian-minority

 

Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (DEDE 2014)

Elis Dede, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa XI, Liceul Teoretic „Traian”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(51-53) Din secolul XIV datează un tezaur numismatic cu peste 23.000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihail Kogălniceanu (Tulcea). În această perioadă, cronicile musulmane înregistrează așezarea urmașilor vestitului prinț într-o zonă cu centrul la Isaccea. Un călător musulman celebru, Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea, între 1330-1331, completează tabloul de ansamblu al așezărilor și prezenței tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: „orașul Baba-Saltîk este cel din urmă pe care îl stăpânesc tătarii. Între ei și începutul Împărăției grecești (bizantine) sunt 18 zile de mers printr-un pustiu lipsit în întregime de oameni.”

Aceștia au întemeiat Hoarda de Aur în nordul Mării Negre. Se știe că tătarii provin din populația „kîpceak” (cumani), „turcii” formați între gurile Dunării și Urali înainte de a fi cuceriți de mongoli.

(...) În 1877, existau 100.000 de tătari în România, dintre care majoritatea au plecat mai departe spre Anatolia, după trecerea provinciei sub stăpânire românească.

(...) În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna se înregistrau 100.000 de tătari, iar cele mai importante centre muslmane erau Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova. Medgidia se bucură de cea mai mare atenție, fiind cunoscută pentru geamia „Abdul Medgid”, cu o concentrație considerabilă de tătari. (...)

Ceea ce deosebește civilizația tătară de orice populație este limba, ce constituie 75% din limba turcă. Muzicalitatea limbii tătare este mult mai dură, dizarmonică chiar, asociațiile de vocale și consoane având o rezonanță guturală în raport cu silabele din limba turcă.

(...) Turca și tătara nu s-au amestecat sute de ani, în ciuda asemănării și proximității, tocmai pentru că există conștiința propriei identități.

Yusuf Murat, muftiul cultului musulman și tătar la origine, susține: „Ca să se predea limba tătară sunt importanți profesorii. Cei care există sunt în vârstă. Cine va urma? Unde să-i trimitem să se pregătească? Unde se învață tătara crimeeană foarte bine? Așa, copiii – și tătari, și turci – învață turca. E mai ușor, au cărți, au cadre, au un loc unde se vorbește limba pură.” Învățarea limbii turce în defavoarea celei tătare va avea, într-un final, un efect devastator pentru cultura tătară. „La fiecare generație se pierde 20% din limbă. Pericolul e foarte mare. Acum nu e prea târziu să motivăm tinerii să învețe tătara la facultate, dar în 5-10 ani va fi.”

 

Toader Nicoară, Istoria minorităților din România.

Mehmet Ablay & Nicolae Ciachir, Istoria tătarilor de la Ginghis-Han la Gorbaciov.

 

 

Tătarii dobrogeni. Istorie, tradiții și civilizație (BRAN 2014)

Daniel Marius Bran, Tătarii dobrogeni. Istorie, tradiții și civilizație , XII, Liceul Teoretic „Decebal”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

(25) În secolul XIII și-au făcut apariția primele comunități tătare în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un nou val de imigranți tătari pe teritoriul dobrogean. În secolul XIV au venit tătari alături de turci din Anatolia, având loc și trecerea la islamul sunit. În perioada lui Timur Lenk, 100.000 de tătari s-au stabilit în Sud-Estul României. În 1525, alte grupuri de tătari au ajuns la Babadag (2).
Limba tătară face parte din ramura turcică a limbilor altaice. Cele mai importante centre musulmane erau: Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova.
2 = htttp:/www.islam.ro/pag.php?d_pag=3

(27) (...) i-am întrebat bunica despre cum s-a desfășurat acesta și am aflkt că numele noului născut se pune în primele trei zile de la naștere în prezența unui hoge. Înaintea punerii numelui, hogea rostește de trei ori chemarea la rugăciune (Ezan) la urechea dreaptă a copilului, apoi rostește la urechea stângă îndemnul musulman de începere a rugăciunii (Kamet), apoi i se dă numele. La ceremonie participă tatăl și bunicul copilului, rudele mai în vârstă, vecinii și imamul sau hogea. După ce i se strigă copilului numele la ureche, hogea citește Sura din Coran, iar la sfârșitul fiecărei Sure se strigă numele copilului. Pentru ceremonie, tatăl taie o oaie și invită la masă rudele și vecinii. În Anatolia li se urează copiilor sănătate și viață lungă cu sensul de fier și oțel. (4)  

4 = Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului & Uniunea Europeană & Consiliul Județean Constanța, Itinerarii și evenimente inedite în Dobrogea, Regio, 2012, Constanța, p. 17.

(28) În 1900, în Dobrogea au existat 260 de geamii. Imediat după al doilea război mondial, numărul a scăzut la 151. Această scădere a continuat până în zilele noastre, când a ajuns la 70, majoritatea în paragină. Mausolee și cavouri ale unor sfinți musulmani și demnitari otomani se găsesc la Isaccea, Cernavodă și Babadag. Dintre fostele școli religioase musulmane (medrese) se păstrează doar cea de la Medgidia.

 

Mehmet Ali Ekrem, Din istoria turcilor dobrogeni, Kriterion, București, 1994. 

Nuredin Ibram, Romanya Turkasilli. Topluluklarin Kulturel ve Medeniyet tarihinden secmeler (O selecție de origine turcă din cultură și civilizație), Ex Ponto, Constanța, 2009.

 

Tătarii dobrogeni (BIULENT 2014)

Ismail Biulent, Tătarii dobrogeni, clasa XII, Colegiul Național „M. Eminescu”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

(75-6) Tătarii crimeeni trăiau în sate întregi înșirate în sudul Dobrogei, de-a lungul Mării Negre, fericiți că au ajuns pe „pământul făgăduinței” numit Ak toprak, (....). (...) Există estimări care spun că sunt 5 milioane de tătari crimeeni care trăiesc în Turcia, descendenți ai celor care au emigrat în secolele XIX-XX. În Dobrogea și Cadrilater trăiesc 50.000 de tătari (conform cercetărilor de teren pe care le-am efectuat în 2000-2008), dintre care numai 6.000 (conform saiturilor referitoare la tătarii crimeeni) în Bulgaria.

(...) În secolul XIII își fac apariția primele comunități de tătari în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un val de imigranți tătari. în D. În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna trăiau 100.000 de musulmani și 60.000 de creștini. Cele mai  importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova. În 1930, în România erau 22.000 de tătari.

Asupra originii etnice a tătarilor, în lucrările de spec. (istorie, etnografie, geografie, lingvistică) părerile sunt împărțite: unii susțin originea mongolă, alții originea turcă. (...)

Geamia Esmahan Sultan din Mangalia este cea mai veche geamie din Dobrogea, datând din 1456 (?). În prezent, aceasta face parte din patrimoniul cultural al statului și este în curs de restaurare.

 

Istoria tătarilor

(77) În bătălia din februarie 1222, îi înving pe mongoli și reușesc să-i încercuiască. În pericol de a fi masacrat cu întregul său corp de armată, Subotai trimite o solie la cumani, făcând apel la sentimente frățești: „Noi suntem turci, ca și voi, iar voi vă aliați cu popoare străine împotriva fraților voștri! Să încheiem pace!” Și adaugă pentru a întări și mai mult dragostea ce-i leagă pe mongoli de acești veri nordici ai lor: „Vă vom dau aur și veșminte scumpe câte doriți!” În fața cestei oferte ispititoare, cumanii, la fel de lacomi și ticăloși ca mongolii, doar că mult mai proști, nu pot rezista: încărcați de aurul mongolilor, părăsesc câmpul de luptă. Mongolii îi înving fără probleme pe alani și aliații lor, după care, regretând momentul de slăbiciune, se reped pe urmele fraților cumani, îi măcelăresc și recuperează aurul.

(...) O mare alianță a cumanilor, rușilor, brodnicilor și românilor încearcă să-i oprească pe mongoli în 1223 pe râul Calca, (....). (....) Teoretic, mongolii desființaseră Cumania Albă și își întinseseră stăpânire până la Nipru; (...). Se vor întoarce să le revendice în 1241, când vor ocupa și teritoriile locuite de români.

(78-9) Hoarda de Aur reprezintă statul care a dominat dezvoltarea social-politică și economică a societăților est-europene din secolele XIII-XV. El a fost clădit de clasa conducătoare mongolo-tătaro-turcă în frunte cu Batu-han, nepotul lui Ginghis-han.

Cum s-a ajuns la această sinteză?

Pentru lămurirea acestei probleme trebuie să subliniem o nouă schimbare în cadru acestei societăți cosmopolite: turcizarea imperiului lui Ginghis-han. Această turcizare s-a făcut pe cale etnică și lingvistică. Cu cât armatele mongolo-tătare au avansat în centrul și vestul Asiei, s-au alăturat contingente de bărbați turci cu iurtele lor. După cucerire unui teritoriu, iurtele de mongoli-tătari se amestecau cu cele turcești, astfel încât cronicarul arab Al Omari putea să constate în prima jumătate a secolului XV, după 200 de ani de la Ginghis-han, că „tătarii s-au amestecat cu kâpceacii (turcii din sudul Rusiei) și au început să se încuscrească și să împartă pământurile.”

Pe lângă amestecul etnic, se petrece și o asimilare lingvistică. Limba tătară ajunsese la o maturitate lexicală și gramaticală (inscripția de la Orhon, sec. VIII) și a fost ușor asimilată de mongoli (cuvinte de origine turcă din Istoria secretă), astfel încât limba turcă a devenit limba curentă de comunicare în Hoarda de Aur. Documente oficiale circulând între Hoarda de Aur și statele vasale (cnezatele rusești, regatul armean, sultanatele arabe) sunt redactate în limba turcă, iar în ele se vorbește de marele han tătar, care este hanul Hoardei de Aur, respectiv Berke sau Uzbek, urmașii lui Batu, ca o dovadă a hegemoniei tătare.

(....)

Birul feudal românesc vine de la ber (a da, dare) și nu de la otomani. Turcii otomani n-au transformat fonemul „v” în „b” (ver = a da), pe când la tătari ber sau Blach etc.

(80) (...) și locurile de popas cu menzil-uri (Mizilul românesc de proveniență mai recentă, otomană, însemna stație de schimb între București și Iași).

 

Civilizația tătară

(80-81) Tahsin Gemil (21 septembrie 1943, Medgidia-) este istoric, profesor, turcolog. (...) A absolvit Facultatea de istorie și filosofie de la Universitatea Iași, unde a obținut ulterior doctoratul. (....) Profesor la Universitatea Cluj și director al Institutului de Turcologie și Studii Central Asiatice din Cluj.

(81) Altay Kerim (13 martie 1937, Movilița -). Absolvent al Școlii Pedagogice Tătare nr. 2 (1956) și al Facultății de Filologie, secția Turcă, a Universității București. Are în pregătire (colaborare) un Ghid de conversație Român-Turc, Turc-Român și o Antologie a poeziei turco-cipriote, în limba română. (...) În 1994-1999 participă la simpozioane de turcologie în România, Turcia, Olanda, Republica Turcă – Ciprul de Nord.

(82) În linii mari, obiceiurile tătarilor dobrogeni se regăsesc la turcii din Turcia.

(83) În 1900, existau 260 de geamii. (...) Mausolee și cavouri ale unor sfinți musulmani și demnitari otomani se găsec la Isaccea, Cernavodă și Babadag. Dintre fostele școli religioase musulmane (medrese) se păstrează doar cea de la Medgidia. La Medgidia se mai află și o fostă baie publică turcă (hamam), în prezent închisă.

În satele din Dobrogea românească apropiate de granița cu Bulgaria există numeroase cișmele otomane, cu toate că unele au fost distruse. Există vechi cimitire tătare în sate în care azi nu mai locuiește niciun tătar. Există 108 cimitire tătare folosite. Vechile case tătare prezintă stilul arhitectonic tradițional din timpul Imperiul Otoman. Toponimele tătare au fost folosite, în mare parte, până la al doilea război mondial.

(85) Hidirellez Bayram este o sărbătoare celebrată în lumea turcică. Este sărbătorit Ruz-i-Hizir (ziua lui Hizir), ca zi în care s-au întâlnit Hizir și Ilyas. Sărbătoarea se ține mai ales în Turcia.

Ziua Hidirellez are loc conform calendarului gregorian pe 6 mai. Perioada dintre 6 mai și 8 noiembrie este considerată vară (zilele lui Hizir), iar între 8 noiembrie și 6 mai sunt zilele lui Kasim, adică iarnă. (...) Sunt diferite variante în privința originii lui Hidirellez și a sărbătorii Hidirellez (...); altele spun că aparțin culturii turcice preislamice din Asia Centrală. (...) Din timpuri preistorice s-a observat sărbătorit venirii verii în Mesopotamia, Anatolia, Iran, Balcani și chiar în țările din estul Mării Mediterane.

Hizir a atins nemurirea bând apa vieții; se plimbă printre noi vara, împrăștiind belșug și sănătate. Hizir este mai degrabă o stare naturală decât o persoană, reprezentând împrospătarea vieții la venirea verii. (...) Noaptea de Hidirellez se fac mai multe ritualuri cu credința că Hizir va aduce prosperitate locurilor prin care trece.

(86-7) Obiceiurile de naștere ale tătarilor dobrogeni prezintă numeroase asemănări sau sunt chiar identice cu obiceiurile de naștere ale popoarelor turcice. (...) Coranul reprezintă credința în justețea și adevărul religiei islamice. (...) Înainte de 1950, la tătarii din Dobrogea, la ceremonia de punere a numelui participa hogea, care rostea la urechea acestuia chemarea musulmană la rugăciune. Această tradiție se mai păstrează azi în localități în care trăiesc compact (Fântîna Mare).

(88-89) Tradiția de pețire a fetei sunt asemănătoare cu cele din Turcia. (...) Acest păcat este echivalent cu abandonarea religiei islamice, deoarece în Coran se spune: „Să nu cumva să vă încălcați jurămintele pentru care Allah a fost luat garant!” (...) Înainte de 1950, hogea participa la ceremonia de logodnă. Hogea citea din Coran, făcea rugăciunea pentru morți și urări pentru viitorul fericit al celor două tineri. (...) Înainte de efectuarea cununiei religioase, tobele și goarnele tăceau, apoi hogea făcea cununia. În prezența martorilor și a reprezentanților mirelui și ai miresei. (...) La nogai exista obiceiul ca un copil să vină cu Coranul în mână împreună cu mireasa la casa mirelui.

Ceremonia intrării în odaia de nuntă începea după rugăciunea de seară de la geamie. Înainte de 1950, mirele mergea la geamie înaintea ceremoniei amintite. După rugăciune, hogea și comunitatea locală îl conduceau pe mire la odaia de nuntă de acasă. Pe drum se cântau cântece religioase (ilahiler). (...) Înainte de intrarea mirelui în odaie, hogea se ruga pentru tinerii căsătoriți și-l punea pe mire să se căiască pentru păcatele sale. Apoi hogea făcea pentru a doua oară cununia religioasă. Obiceiul de a face în odaia de nuntă o rugăciune cu două plecăciuni cu fruntea până la pământ este un element religios islamic. Se cred că aceste rugăciuni vor fi îndeplinite de Allah.

(89-91) În obiceiurile funerare ale tătarilor dobrogeni o pondere importantă o au elementele religioase islamice, (...). (...) Practicile funerare legate de îngrijire a corpului mortului sunt identice cu cele din Turcia. (...) Citirea cu glas tare are loc înainte și după deces. Obiceiurile funerare ale tătarilor dobrogeni au la bază credința că celui dispărut nu-i mai pot fi de folos decât îndatoririle religioase corect aduse la îndeplinire. Legarea bărbie mortului, închiderea ochilor și acoperirea sa cu un giulgiu sunt practici obligatorii și sfinte lăsate moștenire musulmanilor de profetul Muhammad.

Su selasi reprezintă o ceremonie și un cântec religios musulman caracteristic turcilor din Dobrogea. Ceremonia are loc înainte de rugăciunea de înmormântare, după ce mortul a fost spălat și învelit în giulgiu. (...) faptul că aparțin unei religii diferite nu-i împiedică să îndeplinească ultima îndatorire față de cel dispărut: înaintea rugăciunii funerare islamice, răspund și ei afirmativ la întrebarea hogei privind comportamentul social al mortului și se declară de acord cu iertarea păcatelor acestuia. (...) Tradiția continuă și sub forma rostirii de rugăciuni islamice peste șapte bulgări de pământ aruncați apoi peste mort. Ceremonia desfășurată de hoge la sfârșitul înmormântării, după ce rămâne singur lângă mormânt, reprezintă o tradiție religioasă practicată și în Turcia. Când femeia este înmormântată, hogea rămâne singur lângă mormânt și rostește cu glas tare numele decedatei și al mamei acesteia, apoi face rugăciunea de rigoare.

(91) Întrucât tătarii sunt musulmani, se supun regimului alimentar impuse de islam:

-Sheriat, legea supremă a Imperiului Turc, interzice consumul de carne de porc, precum și de anumite păsări (șoim, lebădă – sacră).

-masa începe și se încheie cu spălatul mâinilor și cu rostirea unei rugăciuni.

-bărbații și femei mănâncă separat.

-nu se bea vin, deoarece oameni își pierd mințile din cauza lui.

-în a noua lună a calendarului musulman, persoanele cu vârsta de peste 12 ani nu au voie să mănânce și să bea decât după apusul soarelui, timp de 29-30 de zile.

Moderația este recomandată ca stil de viață.