Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (MOLOGANI 2014)

Iman Mologani, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa X, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(102) Între veacurile XV și XIX, coloniștii tătari au populat regiunea Bulgariei de est și litoralul Mării Negre, extinzându-se până în nordul Dobrogei, atingând gurile de vărsare ale celor trei brațe ale Deltei Dunării.

Diverși factori istorici au îndreptat pașii tătarilor spre Scythia Minor. Unul ar fi cucerirea Varnei în 1444 de către sultanul Baiazid (Murad II). Astfel, în Dobrogea au fost aduși tătari din nordul Mării Negre dar și din părțile sudice ale Basarabiei. În acest fel, Dobrogea este numită împreună cu sudul Bulgariei o raia turcească. De menționat și controversa din rândul cercetătorilor cu privire la originea denumirii Basarabia. N. Drăganu susține teoria conform căreia cuvântul „Basarabia” este de origine cumană, această limbă fiind strămoșul limbii tătare actuale. Sufixul „aba” ar însemna tată sau bunic. Semnificația cuvântului „basar” este mai problematică, uni cercetători atribuindu-i sensul de (103) stăpânitor, cel foarte bun, cel foarte sfânt. Populația formată aproape doar din turci și tătari este susținută și de călătorii care treceau prin zone. Foarte multe toponime din Dobrogea își au originea în limba tătară: comunele Canara, Karamurat, Tuzla, Topraisar, Hasancea, Kostence. Toate denumirile turcești și tătare au fost înlocuite cu altele românești printr-un proiect de lege aprobat în 1920.

Anul 1612 (?) este marcat de trecerea călătorului Evlya Celebi. Acesta descrie viața înfloritoare a tătarilor. Mangalia este prezentată ca un oraș-port „frumos și înfloritor”. Geamia cu mulți credincioși este unică în zonă. Este un centru comercial cu prăvălii, cafenele, depozite portuare și o baie mică. La periferii se află culturile agricole ale tătarilor, grădini și viță de vie. Un alt centru al comunităților turco-tătare dobrogene este Babadag, înțesat cu clădiri impozante cu etaj, saraie. Medgidia, un alt martor al ascensiunii vieții culturale a tătarilor, avea case moderne acoperite cu șindrile și olane. Prăvălii și cafenele animau centrul orașului, iar în dotarea acestuia se aflau șapte depozite ce înmagazinau apa Dunării.

În 1850, revoluționarul pașoptist Ion Ionescu de la Brad a scris în timpul exilului la Constantinopol lucrarea Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja, în care atribuie Dobrogei supranumele „Țara tătarilor”, în urma colonizării masive din 1828-1829. Conform hărții etnografice întocmite de el, în 1850 pe teritoriul Dobrogei existau  51 sate tătărești și câteva mixte. După Războiul Crimeii a avut loc un alt val de colonizare. În 1853, 22.584 de tătari s-au refugiat în Constanța, Medgidia și Mangalia. În 1897, Grigore Dănescu publică, sub egida Societății Geografice Române, Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța. Această lucrare cuprinde și un studiu conform căruia numărul tătarilor din Dobrogea se ridica la 34.726.

Inițial, tătarii locuiau în adăposturi sărăcăcioase, bordeie fără gard, neîngrijite. Ulterior, au renunțat la locuințele caracteristice nomazilor și și-au întemeiat gospodării.

Nicolae Iorga afirma că „Dobrogea este colțul nostru de Asie”.

 

(106) Opinia mea este că plaiurile dobrogene reprezintă cea mai „pestriță” regiune a țării, tătarii conviețuind în armonie cu turcii, aromânii, grecii, bulgarii, armenii, lipovenii, italienii și bineînțeles cu românii. (...) Răspunsurile venite de la armeni și bulgari sunt:  (....), respectiv: „Un tătar este inteligent, muncitor, familist.” Turcul ne caracterizează astfel:  „Tătar înseamnă luptător, arcaș. Se remarcă prin inteligență nativă.” Iar aromânul și grecul vor spune: „Recunoști cu ușurință un tătar de la depărtare după forma feței, după zâmbet. Ceea ce apreciez eu la ei este inteligența și modul prietenesc de a comunica cu alții.” Și: „Este de apreciat că, la fel ca și noi, reușiți să vă conservați tradițiile și că vă asumați faptul că sunteți TĂTARI. Aveți curajul să spuneți SUNT TĂTAR!”

 

Nuredin Ibram, Comunitatea musulmană din Dobrogea, Ex Ponto, 2011

Din istoria tătarilor, 3 vol., 2010.

Gemil Tasin & Nagy Pienaru, Moștenirea istorică a tătarilor, 2010.

Saim Osman Karahan, Dobruca – Kirimtatar agzi sozlugu, Ex Ponto, 2011.