Situațiile limită în politică la Karl Jaspers (SPĂTARU 2018)

Cătălin Spătaru, Situațiile limită în politică la Karl Jaspers, Institutul European/Academica 303/Seria Filosofie, Iași, 2018

 

I.     Situații și situații-limită

I.2.Raportări la structura antinomică

(21) Există imagini autentice ale lumii ca imagini antinomice: antitetica cosmică la Heraclit și Bohme, (...).

I.8.Moartea

(34) Individul poate simți moartea ca prăbușirea a unei culturi, precum grecii la căderea Constantinopolului în 1453, (...).

 

III.Situația politică a lumii postbelice și situațiile-limită

 

III.3.Situația politică după al Doilea Război Mondial și lupta împotriva totalitarismului

III.3.1.Renunțarea la colonii și înfruntarea totalitarismului

(96) În ce privește libertatea politică, ca formă de guvernare cu origine europeană, fundamentată, în modul de a gândi, în realitățile greacă și romană, precum și în gândirea camaradească germanică, nu poate fi transmisă la fel de ușor, nu poate fi preluată precum tehnica sau știința.

 

III.3.2.Lupta spirituală și relațiile politice dintre state

(103) Rusia este și occidentală și asiatică, impregnată de creștinismul bizantin, ea a căzut pradă totalitarismului, pe bazele unui structuri despotice de a conduce, moștenită de-a lungul a secolelor, deși totalitarismul nu trebuie confundat cu despotismul.

(104) La fel ca și în cazul Ungariei, ce lupta împotriva totalitarismului, ea a fost lăsată pradă acestuia, deși ungurii, ca și toate popoarele estice de la bulgari la polonezi, sunt popoare occidentale.

 

III.4.Omul în fața dublei amenințări a totalitarismului și a bombei atomice

III.4.2.Libertatea politică, existențială și rațiunea ca gândire care transcede

(119) Sub diferite forme plăsmuite de diferiți gânditori de la Tucidide la Weber, libertatea apare ca o realitate conceptibilă.

III.4.3.Rațiunea ca putere suprapolitică și comunitatea oamenilor raționali

(130) Cenzura pe care Platon voia să o introducă în cetatea sa, în statul său ideal, este exigența unei folosiri responsabile a libertății, o responsabilitate pentru ceea ce se afirmă, se creează, se afirmă sau se neagă, cenzura fiind o condiție pentru acțiunea veridică și plină de efecte benefice a spiritului.

III.4.5.Omul de stat rațional

(140) Omul de stat poate fi demagog în sens bun precum Solon, ce îi educa pe ceilalți sau în sens rău folosindu-se de popor pentru a distruge, stimulând aroganța celorlalți și folosind-o în scop propriu.

(141) Gândirea cu posibilitățile ei trebuie păstrată, așa cum a fost transmisă de greci în tensiune și în luptă spirituală, pentru a găsi o ordine și o unitate întru veridicitate, nu întru dogmatismul unor conținuturi fixate obligatoriu.

 

III.5.Evitarea căutării salvării omului prin rațiune, antiraționalul și utopia rațiunii

III.5.2.Rațiune și antirațiune, utopia rațiunii și posibilitatea transformării

(155-6) Cifrul mitic  al lui Prometeu, al înzestrării tehnice a omului, lasă totuși speranța că omul poate trăi conform rațiunii, se poate salva.

 

IV.Lupta pentru democrație, libertate și pace

IV.4.Educația politică

(182) Gândirea politică are nevoie de cunoaștere, iar educarea politică are nevoie de studiul cărților, a cunoașterii dobândite în istorie despre politică, de la Platon la Tocqueville și Max Weber.

 

 

Sources and methods for the study of intelligence (WERNER 2007)

Michael Werner, Sources and methods for the study of intelligence, 

in

Loch K. Johnson (ed.), Handbook of Intelligence Studies, Routledge, 2007

 

Michael Warner serves as the Historian for the Office of the Director of National Intelligence.

 

Sources on the outside

(22) Such a labor has traditionally resembled the writing of ancient history, with the advantage (sometimes) of having living participants to interview. Like ancient history, much of the best work is heavily literary in character, rather than historical in the Rankean sense of depicting events wie es eigentlich gewesen war (“as they actually happened”). This is not meant as a criticism or a pejorative. Livy, Tacitus, and Thucydides, to name but three ancient historians, sought by the portrayal of fascinating but flawed characters against the backdrop of grand narratives to illustrate the larger themes of nature, society, and Man himself.3 Where histories of intelligence aspire to be more Rankean than literary, they tend to resemble in some ways the works of modern historians writing about ancient times.

(23) Integrating the inside and the outside is another parallel with ancient history. When real documents begin turning up in public archives, it can be tricky to match them up with the accreted legends that both informed and were themselves formed by an earlier body of literature written without any access to the sources. Ancient historians have to do a similar thing in trying to square the tangible discoveries of modern archeology with the epics of Homer, for instance, or the writings of Herodotus. Indeed, here is the capital shortcoming of intelligence scholarship on the outside: the lack of reliable data, and the consequent inability to determine when all the important records have been consulted.

Notes

3 “My purpose is not to relate at length every motion, but only such as were conspicuous for excellence or notorious for infamy. This I regard as history’s highest function, to let no worthy action be uncommemorated, and to hold out the reprobation of posterity as a terror to evil words and deeds.” Tacitus, Annals, III:65.

 

 

Răsuciri (DAN 2025)

Călin Dan, Răsuciri. Arta Fugii - Variatiuni Pe Tema Exilului, „Dilema”, București, 5 iunie 2025

 

(...)

Lucrurile acestea sînt deja conţinute în alegoria peşterii din Republica lui Platon, unde ni se spune, foarte devreme în istoria culturii mediteraneene: condiţia umană este o condiţie supusă repetiţiilor şi rateurilor, o aspiraţie către lumină; lumină care, devenind prea puternică, îl obligă pe cel care se confruntă cu ea să se răsucească, să meargă înapoi, contrapunctic, să reia experienţa cavernei, experienţa iluziilor, într-o circularitate care se păstrează şi nu se modifică decît, poate, în intensitate, în elemente contextuale, dar esenţial rămîne aceeaşi.

(...)

Între specificitatea națională și vocație europeistă (DELUREANU 1994)

Ștefan Delureanu, Între specificitatea națională și vocație europeistă, „Tomis”, Constanța, mai 1994, p. 1.3

 

(...)

Autentic creuzet, Umanismul propune și salută compenetrația lor, adică „a gândirii, a instituțiilor și a cuceririlor tuturor culturilor trecute și contemporane”, așa cum ea s-a manifestat prin „concordanțele remarcate în civilizațiile Egiptului, Orientului, Ebraismului, Creștinismului, Islamului și în toate experiențele umane cunoscute”.

(...)

Activitatea Institutului pe anul 1993-1994 se ramifică pe serii de seminarii și reuniuni de studii asupra gândirii antice și medievale, a gândirii lui Giambattista Vico și Hegel, de filosofia științei, economie, istorie modernă și contemporană, întrunind participarea unor iluștri universitari ai lumii, reprezentativi pentru respectivele discipline.

(...) În calea de străbătut spre regenerare, Italia a trecut astfel, pentru ea, de la postura de pământ al țărânei sacre la aceea de școală de înaltă simțire; de la rolul de maestru și călăuză în cultură și civilizație la acela de purtător de stindard în bătălia popoarelor pentru principiul naționalității și pentru o nouă Europă, în final, după căderea Franței în 1870, de stea polară a latinității.  

Programul național și liberal-democratic român, program al unei insule latine aflate în ajunul propriei resurecții, s-a format în aceeași perioadă cu cel italian, invitația de a institui paralela cea mai evidentă era implicită în cei ce priveau cu un ochi atât de aparte la Italia. (...) Asemenea italienilor față de adversarii independenței și unității lor, românii înșiși trăiau o experiență similară în relația cu trei imperii reacționare, unul dintre care - Austria - oprima elemente aparținând ambelor popoare. Ca și pentru Italia, Europa cancelariilor și opinia continentală aveau de luat de existența încă a unei naționalități cu marcată individualitate ramurile ei din antica Dacie romană. Ceea ce era neasemuit în mișcare națională italiană, pentru a li se propune românilor în mod exemplar, ea și nu cea (...) elenică sau slavă meridională, cu toate manifestările de solidaritate, era impactul mitizant al romanității - element fundamental în redeșteptarea lor - a cărei conștiință s-a revigorat într-atât prin memorabilele acte ale poporului fratern încât să le catalizeze acțiunea politică paralelă.    

Nici o altă experiență nelatină sau latină n-ar fi putut să le vorbească la fel ca aceea civilă și virilă a italienilor timpului, campioni recunoscuți ai unei bătălii eroice în lupta pe care cu identice finalități ei o dădeau.      

Istorică etapă, cu trăsături precise, ale cărei rațiuni și particularități rezidau în esență în națiunea italiană, Risorgimentul adresa lumii, prezente și viitoare, și un mesaj internațional. Românii au receptat acea comunicare fecundă, pentru ei de o semnificație unică.

(...) Definită sub numele de Risorgimento, perioada istorică relativă, de la primele insurecții contemporane revoluției conduse de Tudor Vladimirescu ls unirea Romei cu Italia în 1870, a fost obiectul următoarelor teme: (...), Crezul lui Mazzini și difuziunea sa în aria central-europeană și balcanică; (...). Ele au fost articulate în expuneri echilibrate, în măsură să ofere imagini de ansamblu cuprinzătoare și limpezi, fondate pe documente de arhivă și bibliografie de specialitate la zi, iar în cazul mai ales al ultimei teme, aproape în totalitate pe surse inedite, referitoare la planurile conspirative și tentativele de acțiune revoluționară danubiano-balcanice, în special maghiare, poloneze și elenice, inspirate prevalent de Mazzini și de mitul lui Garibaldi și având ca principală bază de operațiuni, în primele două ipostaze, România. (...)       

 

Apel pentru cercetare umanistă

Suntem convinși, precum Epimenide, că istoria e profesia trecutului. Și mai suntem convinși că istoriografia a pus în evidență fără ezitări faptul că niciodată nu s-a făcut atâta lumină asupra persoanei umane, în natura și în raporturile ei, ca în cultura umanistă.

(...)

 

Apel pentru filosofie

(...)

În acel creuzet de civilizații care a fost lumea clasică, s-a născut un aliment vital și etern: reflecția filosofică, o știință care a caracterizat istoria noastră și căreia ți datorăm trăsăturile distinctive ale  civilizației noastre. (...)

De aceea adresăm un apel tuturor parlamentelor și guvernelor lumii pentru a fi confirmat și consolidat sau introdus cu titlu deplin în toate școlile studiul filosofiei în evoluția ei istorică și în legăturile ei cu istoria cercetărilor științifice - de la gândirea greacă și a marilor civilizații orientale până azi - ca premisă indispensabilă pentru o autentică întâlnire între popoare și culturi și pentru crearea de noi categorii care să depășească actualele contradicții și să îndrepte omenirea pe drumul spre bine.

(...)

Interviu cu Nicolae Manolescu (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

George Arion -Ați scris un eseu frumos și sever despre Procopius din Caesareea, autorul unei istorii secrete, în care prezintă faptele altfel decît în istoria data la iveală. Deci Procopius a mințit? De ce nu-l absolviți? Împrejurările în care a scris l-au silit să adopte o mască. E de admirat  că, pînă la urmă, nu a  acceptat să scrie numai o versiune mincinoasă (care o fi acea?) și s-a simțit dator să spună și adevărul. Dar scriitorul uzează în chip necesar de cuvinte, și nu doar uneori, ci tot timpul. La el conflictul acesta nu există, căci el e omul cuvintelor: sincer sau demagog exclusiv, criteriul e interior. 

Nicolae Manolescu - Istoria mincinoasă a lui Procopius este un panegiric comandat de (și închinat lui) Iustinian, același care devine erou negativ în Istoria secretă. M-a deranjat la Procopius că are două fețe. Un scriitor nu trebuie să aibă decît o singură față.

 

 (...)

Nicolae Manolescu - Adică dacă un popor sau un individ pot fi vinovați față de istorie? Tacit povestește despre nebuniile lui Nero. Suetoniu spune că împăratul Caligula ar fi exclamat în setea lui de crime: „Oh, de ce n-are poporul roman decât un singur gât?” Sunt Nero și Caligula vinovați? Sunt romanii vinovați că au acceptat cu lașitate tirania unor demenți? Tacit, în amărăciunea lui patetică, Suetoniu, în lapidaritatea lui, par a-i învinovăți și pe unii pe alții. Dar ei sunt moraliști (mai ales Tacit) ai istoriei. 

 

Constructivism (REUS-SMITH 2005)

Christian Reus-Smit, Constructivism,

in

Scott Burchill, Andrew Linklater, Richard Devetak, Jack Donnelly, Matthew Paterson, Christian Reus-Smit and Jacqui True, Theories of International Relations, Third edition, Palgrave Macmillan, New York, 2005

 

The contribution of constructivism

206 (...) So long as International Relations theorists were wedded to the idea the states are driven by idea context-transcendent survival motives or universal modes of rationality, the lessons of history were reduced to the proposition thet nothing of substance ever changes. (...) Historical analysis became little more than the ritualistic recitation of lines from the celebrated works of Thucydides, Machiavelli and Hobbes, all with aim of ‘proving’ the unchanging nature of international relations, licensing the formulation of increasingly abstract theories.

Breviar tulcean (VLADIMIROV 1996)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, 1996, octombrie

(...)

*

Recent, în localitatea Murighiol (anticul Halmyris), s-a desfășurat cel de-al III lea Simpozion Internațional de Studii Istorice asupra Frontierei Romane la Dunărea de Jos (Armata și societatea la Dunărea de Jos în sec. IV-VI), în organizarea Institutului de Studii Operativ-Strategice și Istorice Militare, în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeele de Istorie Națională din București și Constanța.

Au fost prezenți 17 istorici, cercetători și specialiști în probleme de armată romană, frontiere, apărarea provinciilor și viața în spatele unităților militare din SUA, Marea Britanie, Germania, Israel, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Ucraina și România

(...)

*

Muzeul de Arheologie din cadrul Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, prezintă publicului tulcean expoziția intitulată Micăsasa, marele centru ceramic roman din Dacia Apulensis (îndeletniciri, arte, credințe).

Expoziția cuprinde peste 300 de piese provenite de la construcții, obiecte de uz casnic, piese de vestimentație și podoabe, materiale și ustensile de olar, tipare de vase terra sigilata, tipare pentru alte piese ceramice, vase comune de factură romană, vase de factură dacică, ceramică cu decor ștampilat, incizat și aplicat, vase barbotinate, recipiente de iluminat din lut, teracote figurate și ceramică cu simboluri creștine.

Fundamentul moral al partidului politic (FAZEKAS 1992)

dr. Fazakas Miklos, Fundamentul moral al partidului politic, în

Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice, Partidele politice, Comunicări prezentate la seminarul științific din 21 decembrie 1992 organizat cu sprijinul Curții Constituționale, Monitorul Oficial, București, 1993

III.

92 (...) Să ne amintim din capul locului de axioma valoroasă a dreptului roman: „omne jus humanum causa constitutum est”. Axioma înțeleg a o aplica și la morală, întrucât dreptul într-o viziune largă este o parte importantă din domeniul moralei.

IV.

94 (...) În această ordine de idei, să ne adresăm și trecutului îndepărtat al istoriei. Acolo găsim aproape cu importanța testamentului opinia marelui om de stat Tacit, exprimat sub forma întrebării: „Quid possum leges sine moribus?”

Putem și noi repeta după el: ce pot face legile în lipsa moralei?

VI.

96 (...) Cu toții cunoaștem axioma dreptului roman: „summum jus summa injuria”.: Cu alte cuvinte, adevărul împins la extrem de dragul logicii, ne duce la rezultatul tocmai invers celui urmărit.

VIII.

97 (...) Dacă mi s-ar cere să indic totuși un criteriu, din nou mi-ar veni în ajutor dreptul roman, cu tezaurul său inepuizabil, din care se inspiră până azi atâtea legislații de o deosebită valoare.

Mă gândesc deci la criteriul cunoscut sub denumirea: „bonus pater familias”! Evident, folosesc această idee, ridicată la nivelul și rangul domeniului în care o întronăm. Iar acest domeniu se numește societatea în cea mai înaltă formă de organizare a ei.

IX.

98 (...) Am convingerea că nimeni nu ne poate da răspunsuri mai adecvate momentului decât următorii doi mari gânditori, ambii acceptați deja și confirmați de istorie.

Primul e Tacit, din era poporului roman, care ne face o adevărată constatare: „In pessima republica plurime leges”.

Realism (DONNELLY 2005)

Jack Donnelly, Realism, in 

Scott Burchill, Andrew Linklater, Richard Devetak, Jack Donnelly, Matthew Paterson, Christian Reus-Smit and Jacqui True, Theories of International Relations, third edition, Palgrave Macmillan, New York, 2005

 

Defining realism

30 (...) Thucydides is sometimes seen as a realist, but that is a minority reading today.

31 (...) ‘Radical’ realists exclude almost everything except power and selfinterest from (international) politics. The Athenian envoys to Melos in Thucydides’ History (1982: Book V, Chapter 85–113) express such a view, but it is held by few if any international theorists.

 

Waltz and structural realism

Polarity

39 (...) Unfortunately, empirical tests are constrained by the fact that in 2,500 years of Western history there have been as few as four bipolar systems (Athens–Sparta in the fifth century BCE, Carthage–Rome in the third century BCE, the Hapsburg–Bourbon rivalry in the sixteenth century and the United States–Soviet Union in the twentieth century) (Copeland 1996).

Abstracting from or assuming motives

41 (...) Anarchy alone does not produce Hobbes’ war of all against all. It arises from equal individuals driven by competition, diffidence and glory interacting in anarchy. Homeric heroes seeking glory through great deeds, Hobbesian egoists driven by a fear of violent death, Nietzschean individuals driven by a will to power and homo economicus may behave very differently in the same anarchic structure.

 

Process, institutions and change

Norms, institutions, identities

46 (...) Power alone will not even tell us which of their rights states actually enjoy. It simply is untrue that, as the Athenians at Melos put it, ‘the strong do what they can, the weak suffer what they must’ (Thucydides 1982: Book V, Chapter 89). The strong are often constrained by the rights of even weak states.

 

Morality and foreign policy

48 (...) Although in principle simply a special case of the broader issue of norms and institutions, the place of morality in foreign policy has been a central concern of the classical realist tradition, not only in canonical texts such as Thucydides’ Melian Dialogue and Machiavelli’s The Prince but also in the work of major twentieth-century realists such as Carr, Morgenthau and Niebuhr.

49 (...) For example, humanitarian interventions in Kosovo, East Timor and Darfur, however tardy and limited, simply cannot be understood without the independent normative force of the anti-genocide norm and humanitarian principles.

 

 

How to think about realism (and its critics)

53 (...) But world-views – natural law, Islam, Kantianism, Christianity, Aristoteleanism, humanism – are not usually what we have in mind by ‘theories of international relations’.

Slujbașul Adolf Vissarionovici (LASZLOFFY 1991)

Laszoloffy Aladar, Slujbașul Adolf Vissarionovici, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

170 (...) Ar fi justificat să vorbim despre toată istoria ca despre o istorie a urii, pentru că, începând de la idee și până la violență, de la instinctul bestial și până la spiritualitatea condusă de minți întunecate, toate sunt prezente, divizate proporțională în istoria sângeroasă, care, totuși, este și istoria Athenelor, a istoriilor renascentiste, astfel că de multe ori ai impresia că totul este doar o deghizată muzică de Bach.

171 (...) Venerație lui Homer – toți sunt mari – incontestabilul nostru binefăcător care, omagiind arma și eroul, a imortalizat bărbăția și bărbații care, trăind zilele și nopțile Sfântului Bartolomeu, au păstrat până acum – și într-o formă atât de impunătoare – istoria.

172 Dar nu este cinstit să blamăm până a numi simplă mentalitate ceea ce este sublim: să făurești timp de milenii argumente care ucid mișelește, pretexte care schilodesc trupul și sufletul, numai pentru ca oastea lui Darius să aibă o ideologie – o neghiobie, cum că aheii, ocupând odată Ilionul, ei ar fi început totul și, deci, în vecii vecilor sau evreii care, răstignindu-l pe Cristos, ar fi responsabili până la o suta mie generație.. și de fapt pentru ce?

 

(„Korunk”, 4/1991)

Laszloffy Aladar (1937) – poet, redactor „Helikon”, Cluj

Celebra pereche de statuete din cultura Hamangia (VOINEAGU 2007)

 Georgiana Voineagu, Celebra pereche de statuete din cultura Hamangia, în turneu european, „Cuget liber”, Constanța, nr. 5279, 26.X.2007, p. 17. (P IV 34)

 

Perechea de statuete „Gânditorul de la Cernavodă” din cultura Hamangia și „Femeie șezând” va fi expusă la Muzeul Național de Istorie a României timp de trei luni, (…), înainte de a fi prezentată într-un turneu european, anunță MNIR. Cele două piese neolitice vor fi expuse într-o vitrină blindată (…). Sculpturile, obiecte de patrimoniu,  vor fi prezentate apoi în cadrul evenimentului „Nașterea unei mari expoziții: A l'aube de l'Europe. Les grandes cultures neolitihiques de Roumanie”. Expoziția prezintă 50 de obiecte de artă, care fac parte din expoziția europeană care debutează la Olten, în Elveția, în iunie 2008. (…), obiectele de artă vor mai fi expuse în Muzeul Regal de Artă și Istorie de la Bruxelles. (…)

Scriitorul sau persoana autorului (ȘTEFĂNESCU 19??)

Em. Ștefănescu, Pretexte. Scriitorul sau persoana autorului, „Tomis”, Constanța, 19??

 (...)

În istoria esteticii și a ideilor literare, pot fi descoperite, totuși, unele cazuri când caracterul indecompozabil al unității dintre „scriitor” și „om” a provocat îndoieli. Pot fi semnalate teorii mai vechi și mai noi privitoare la artist în genere și la geneza operei de artă, care pun sub semnul întrebării identificarea totală a artistului cu persoana sa fizică.

Una dintre ele este cea a „inspirației” și a rolului pe care-l joacă ea în procesul elaborării operei de artă. Această teorie a fost expusă pentru întâia oară, în termeni logico-mitologici, de Platon în celebrul său dialog Ion. Din cele spuse de Platon reiese că o operă de artă nu se creează prin „meșteșug”, oricât de bine ar stăpâni autorul tehnica alcătuirii ei; opera de artă este provocată de o „virtute divină” asemănătoare efectului pietrei de Magnezia, adică magnetismului, muze. Ea se manifestă printr-o stare de delir similară celei în care cad corybanții când dansează în cinstea zeiței Cibele sau bachantele când sunt cuprinse de frenezia dionisiacă.

Platon separa „poetul”, a cărui esență o socotea ideală, de „om”. În procesul elaborării operei de artă el corela trei factori: zeul, adevăratul creator al operelor, poetul, ce transportă „cântecele” zeului în lumea profană, și omul, prin gura căruia cântecele erau date muritorilor. Acesta din urmă - omul - reprezenta un factor strict mediator, o condiție indispensabilă prin care logosul să poată fi tradus în limbaj uman, fără primejdie pentru  existența omenească.

Desigur,  estetica modernă nu mai acordă credit teoriei platoniciene a inspirației, în special de când, datorită mai cu seamă progreselor făcute de psihanaliză, mecanismele psihologice ale creației artistice au putut fi investigate mai profund, dar ideea că artistul ca om nu poartă răspunderea totală a creației sale s-a menținut, în forme voalate, la unii esteticieni și teoreticieni ai artei, iar, odată cu aceasta, și presentimentul că artistul și omul în care el se întruchipează nu coincid perfect, prin urmare trebuie disociați.

(...)

Zadar („LUMEA” 1985)

 C. V., Zadar, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

Situat pe un promontoriu îngust ce avansează profund în apele mării, Zadarul dă impresia unei enorme nave, ancorate la țărmul iugoslav al Adriaticii.

 

Importanța căilor de comunicație ce l-au străbătut dintotdeauna venind dinspre mare sau dinspre uscat, dimpreună cu avantajele naturale ale poziției sale, au făcut din Zadar nu numai o așezare înfloritoare și, în consecință, râvnit, dar și un bastion reputat al luptei pentru libertate și independență. Ultima oară, locuitorii săi au luat arma în mâna pentru a-i alunga pe cotropitorii fasciști italieni, în cursul celui de-al doilea război mondial. Orașul a plătit scump voința sa nestrămutată de libertate. A fost supus la peste 70 bombardamente, numărându-se printre localitățile europene cel mai greu lovite de război. Este suficient de amintit că 80% din clădirile acestei așezări, cu peste trei milenii de istorie, au fost prefăcute în ruine.

 

După eliberare, Zadarul a trecut la o intensă activitate de refacere edilitară. Au fost restaurate construcții datând din antichitate, iar vechiul nucleu al orașului, cu numeroase monumente culturale de mare valoare națională și mondială (un forum roman, complexul Sveti Frano, celebra colecție de obiecte medievale de aur și argint) a fost organizat ca muzeu în aer liber. S-a trecut la ridicarea unor edificii moderne, avându-se grijă ca amplasarea lor să evite stridențele în fizionomia urbanistică a Zadarului.

 

Un progres rapid a cunoscut orașul pe plan economic, cultural și, implicit, în viața socială. Au fost dezvoltate o serie de ramuri economice tradiționale și create altele noi, în conformitate cu exigențele pe plan național. Astăzi, orașul se mândrește cu întreprinderi din sectoare dinamice ale economiei, în Zadar fiind reprezentate industria de prelucrare a metalelor, industria chimică, textilă, alimentară, transporturile și turismul. Uzinele de mașini-unelte speciale, Fabrica de mașini de cusut, Combinatul textil, Fabrica „Vinilplastika”, Întreprinderea de prelucrare a soiei, Combinatul agricol „Zadar”, sunt nume ce au contribuit al creșterea prestigiului muncii depuse de locuitorii acestei frumoase așezări.

 

Activitatea de învățământ și cultural-artistică s-a dezvoltat la cote ridicate. Tradiții bogate există, întrucât Zadarul este cel mai vechi centru universitar de pe litoralul iugoslav, având o rețea de școli primare și secundare. Fondul bogat de cărți și documente aflat în Biblioteca științifică sau Arhiva istorică deschide largi posibilități studiului științelor, îndeosebi umaniste.

 

În Zadar a intrat în obișnuință unor manifestări culturale de înaltă ținută. Între acestea, concertele, frecvent oferite în ambianța clădirilor medievale, sunt apreciate de un larg auditoriu.

„Ritmuri spaniole” (ARGHEZI 1998)

 Baruțu T. Arghezi, Ritmuri spaniole, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1998

(...) Costa Brava. Din punct de vedere geografic și administrativ, aceasta face parte din litoralul provinciei Gerona, integrată în partea de nord a Spaniei, numită Catalonia, o zonă în care descoperim încântătoare localități balneare moderne într-un exuberant decor vegetal mediteranean, din care nu lipsesc remarcabile mărturii istorice și de cultură ale vechilor greci și ale romanilor: Saint Feliu de Guixois, Palafrugell, Tamariu, Bagur, Estaritit, Escala sunt tot atâtea oaze de frumusețe. În localitatea Ampuria au fost scoase la lumină vestigii arheologice considerate a fi printre cele mai importante din zona occidentală a Mediteranei. Orașul a fost locuit de vechii greci din sec. V î. H., devenind apoi bază navală romană, 
(...); deși pare uimitor la prima vedere, vorbirea țărănească a catalanilor cuprinde, în expresii locale, în proporție de 5%, după părerea unor reputați lingviști, cuvinte și expresii des folosite de olteni și maramureșeni! Legiunea XIII Gemina a lui Traian, deplasată în Dacia, a cuprins mai mult ca sigur, un amestec uman nord-spaniol...