Se afișează postările cu eticheta Tacit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tacit. Afișați toate postările

marți, 26 decembrie 2023

Istoria imediată (SOULET 1994)

Jean-Francois Soulet, Istoria imediată, trad. și note M. Platon (Paris, 1994), prefață F. Constantiniu, Corint / Istorie universală – Microsinteze – 13, București, 2000, 140 p.

 

Prefață – Florin Constantiniu

5 (...) Autorul are dreptate când arată că istoria imediată este o ... istorie veche, în înțelesul că istoria însăși a însemnat la origine „ceea ce știm pentru că am fost martori” (p. 8) și că primii mari istorici din Antichitate au „făcut”, de fapt, istorie imediată. Exemplul cel mai concludent îl oferă, desigur, Tucidide, care, așa cum mărturisește el însuși, la începutul operei sale Războiul Peloponeziac, dându-și seama că acest conflict va depăși, prin însemnătatea lui, pe cele anterioare, a purces la elaborarea lucrării care l-a făcut celebru; grație lui, cunoaștem, poate, mai bine războiul dintre Sparta și Atena decât cel de-al doilea război mondial! (...)

6 (...) Pentru oricine va porni la studiul istoriei imediate sau se va interesa - prin lectură – de această parte terminală a istoriei, cartea lui Jean Francois Soulet va fi un vademecum indispensabil.

 

 

 

Capitolul I O istorie veche

 

8 (...) Istoria imediată este la fel de veche pe cât istoria. Ba s-a confundat chiar, de-a lungul unei mari părți din Antichitate și din Evul Mediu, cu Istoria...

 

I.Învățăturile părinților întemeietori

 

„Cel care știe pentru că a văzut”

8 Pentru a înțelege concepția inițială a disciplinei istorice, trebuie să revenim la etimologia elină a cuvântului istorie. Istoria este ceea ce știm pentru că am fost martori”; istoricul este „cel care știe pentru că a văzut”. (...)

(...) Scriind despre „timpul oamenilor”, pe care îl opune vremurilor mitice – asupra cărora nu dispune, după părerea lui, decât de fabule – Herodot, deși contemporan cu Pericle, își începe Istoriile de prin prima treime a secolului al VI lea.

9 Ceea ce dovedește că își bazează povestirea doar pe mărturia sa sau a generației sale, ci că a cules, direct sau indirect, amintiri din vremea tatălui său, a bunicului și a străbunicului... Tucidide, Polibius sau Tacitus procedează la fel.

O asemenea obsesie pentru „trăit” și mărturie orală, disprețul pentru munca de compilare cerută de studiul epocilor mai vechi și, mai ales, preocuparea acestor primi istorici de a face operă instructivă, ba deseori moralizatoare, au făcut să fie pus la îndoială spiritul lor critic. E adevărat, motivațiile și explicațiile evenimentelor sunt departe de cele ale istoricului secolului XX. Herodot, profund religios, nu ezită să scoată în evidență acțiunile zeilor pentru anumite evenimente. Mai putem să-i reproșăm – și nu e puțin lucru – că era certat pr și simplu cu cronologia și că s-a preocupat de civilizații mai curând ca un etnolog decât ca istoric. Totuși, în ciuda acestor serioase rezerve, suntem uimiți de calitatea demersurilor metodologice ale acestor primi discipoli ai lui Clio, fie ei greci sau romani.

 

O rigoare metodologică

9 La toți putem observa – în grade diferite – grija de a așeza într-un context mai larg (istoric, geografic, cultural) faptele trăite și povestite. Herodot a simțit nevoia de a face vaste cercetări asupra trecutului și vieții popoarelor implicate în conflict. De asemenea, Tucidide nu începe relatarea războiului peloponeziac decât în cartea a doua, consacrând-o pe prima (cea mai lungă din toate opt) nu numai circumstanțelor care l-au motivat, dar și condițiilor de viață ale populațiilor grecești încă din epocile numite „obscure”. O asemenea investigație nu a fost ușoară, trebuind să facă uz de orice: poemele lui Homer, rare vestigii arheologice....

10 Acești primi istorici ai timpului lor au avut, de asemenea, în comun preocuparea de a colecta maximum de documente; toți au un gust vădit pentru căutarea informațiilor lămuritoare. La Polibius și mai ales la Herodot devine chiar pasiune, atât e de curios și de avid de lămuriri acesta din urmă. În timpul călătoriilor sale interoghează pe toată lumea: pe principalele personaje ale vieții politice ca și pe simplii muritori. Cât despre Tucidide, el ne-a lăsat în cartea întâi un veritabil cod asupra metodei conversațiilor: „... Cât despre faptele petrecute în acest război, scrie el, n-am socotit că trebuie să le scriu așa cum le-am auzit de la cel dintâi venit, nici după impresia mea personală, ci și acelea la care eu însumi am fost martor și cele spuse de alții le-am scris numai după ce am cercetat cu toată rigurozitatea posibilă fiecare lucru în parte. A fost greu de găsit adevărul, fiindcă cei ce fuseseră de față nu se potriveau în spusele lor despre aceleași lucruri și fiecare le schimba din părtinire sau din lipsă de memorie.”

Dacă mărturia orală constituie inima informației lor, ea nu e, totuși, decât un element. Nici unul dintre ei nu neglijează - atunci când există și câne le sunt cunoscute – documentele scrise. Dacă Herodot nu are acces la cronici, consultă, în schimb, arhivele (oracole și dedicații), sanctuarele de la Delphi și Samos, listele fiscale și militare și se arată interesat de inscripții. De câte ori poate, Tucidide se referă la documentele scrise pentru a preciza resursele și efectivele militare ale unui oraș. În epoca romană, Tacitus și Suetonius se înfruptă și mai mult din arhivele oficiale și secrete.

Astfel, departe de a fi simple culegeri de mărturii, lucrările acestor primi autori sunt veritabile studii fondate pe mai multe tipuri de surse. Faptul că naratorul a trăit unele evenimente nu apare ca un handicap.

11 Din contră, acest lucru îi permite lui Tucidide o transcriere fidelă – în spirit, dacă nu în formă – a unor discursuri, un inventar precis al distrugerilor săvârșite în Atica în primăvara lui 427 î. H. și o mai bună înțelegere a punctelor de vedere contrarii. Mai întâi ca actor (în 424 î. H. a fost ales comandant al escadrei din nordul Mării Egee), apoi ca observator și, în sfârșit, ca martor (revenit la Atena după amnistie), el a văzut multe, a ascultat multe și, mai ales, a reflectat mult: „Vârsta mea, mărturisește el, mi-a îngăduit să asist la întreg conflictul cu maturitatea de spirit necesară, pentru a înțelege ceea ce se întâmplă și am putut să urmăresc atent cursul evenimentelor pentru a-mi face o idee exactă. În plus, izgonit din cauza comandamentului meu în regiunea Amphipolis, am trăit douăzeci de ani departe de patrie și astfel am putut avea legături cu oameni din ambele tabere, mai ales din cea a Peloponesului. Am avut răgaz să observ ce se întâmplă...”

 

O concepție aparte despre istorie

11 Cei mai buni dintre acești istorici ajung, datorită unei perfecte stăpâniri a experienței personale și a documentației, datorită, de asemenea, modului în care înțelegeau situația, să propună nu numai o reconstituire coerentă și nuanțată a evenimentelor, dar și o schemă explicativă graduală (cauze imediate și profunde) și convingătoare. Uneori, au dovedit că au dobândit și reculul necesar pentru a separa din această spumă a istoriei – care e prezentul – durabilul și efemerul. Tucidide are intuiția că luptele care opun cetățile grecești între 431 și 404 î. H. nu sunt independente, ci verigi ale aceluiași lanț. El dovedește „aptitudinea de a metamorfoza aproape imediat <trăitul> în istorie, în obiect de cunoaștere” (D. Roussel), care este una din marele calități ale istoricului timpului prezent.

12 Am comite, totuși, un grav un grav anacronism dacă le-am atribui istoricilor antici concepțiile istoricilor din vremurile noastre. Istoria este, înainte de orice, reflexul mentalităților unei anumite epoci. Or, vechile societăți au cel puțin două particularități în raport cu cele contemporane. Ele sunt procedurale și, pentru ele, a câștiga o cauză este mult mai important decât stabilirea adevărului. În plus, sunt foarte sensibile la formă, mai ales la tehnicile de expresie și de persuasiune, astfel încât maniera de a scrie e considerată, până la urmă, mai importantă decât faptele descrise. Pe scurt, istoricul acelor timpuri e mai apropiat de avocatul în căutarea de argumente și de dovezi „folositoare”, de scriitorul preocupat de stil, decât de savantul care caută adevărul.

 

Lunga supremație a oralității

12 (...) Sunt cele [izvoare ale Evului Mediu] care se confundă cu „opinia publică” (fama, vulgaris opinio...) sau (...).

 

II. În serviciul prinților și al patriei

 

Vremea cronicarilor și a istoriografilor

14 (...) Cea a lui Villehardouin, care participă la inițierea celei de a IV a Cruciade, luptă în Orient și devine sfetnic al regelui Tesalonicului, constituie o mărturie prețioasă pentru cunoașterea evenimentelor, dar este mai ales o pledoarie în favoarea deturnării cruciadei. (...) Departe de a fi simple pledoarii pro domo sau insipide texte propagandistice, aceste opere, oricât ar fi de angajate, (...).

15 (...) Recursul la asemenea istorici oficiali era foarte vechi; obiceiul exista la romani, dar și la monarhiile Orientului. (...)

 

Sprijin al propagandei napoleoniene

19 (...) Până atunci, manualele de „istorie modernă” erau consacrate mai ales Antichității și Evului Mediu timpuriu – de la căderea Imperiului roman la moartea lui Ludovic cel Sfânt – trecând foarte repede peste perioada ulterioară. Fapt care îl făcea pe Napoleon să declare, în aprilie 1807: „Tineretului nostru îi e mai ușor să înțeleagă războaiele punice decât războiul din America din 1783...” (...)

 

...și al patriotismului republican

20 (...) În alocuțiunea pe care a ținut-o studenților Facultății de Litere din Paris la 4 noiembrie 1884, Ernest Lavisse vorbește extrem de clar despre datoria „civică” de a trata cât mai bine perioada istoriei contemporane: „(...) E bine să știți istoria Cruciadelor, dar și <chestiunea Orientului> are importanța sa. (...)”

 

 

Capitolul II O istorie cu drepturi depline

 

43 (...) Cofondatorul „Analelor” [Lucien Febvre] a știut, cu umor, să regăsească acel ton sigur și dramatic pe care-l folosesc virtuoșii păzitori ai templului lui Clio pentru a-i goni pe periculoșii neguțători ai prezentului. (...)

 

II. ,,, Două avantaje

49 (...) Credeți că epigonii lui Mignet, care, peste cincizeci de ani, vor lua Rezistența ca subiect sa ca țintă a exercițiilor lor academice – vor exista întotdeauna jocuri academice! – vor fi capabili să formuleze o asemenea remarcă? (...)

 

Sursele orale

72 (...) De asemenea, ea mai distinge cu mare justețe „marii martori” – care au sentimentul de a fi jucat un rol important și ale căror vorbe par a priori de mare importanță – și „micii martori”, modești și fără grade, mirați că sunt luați în considerare. (...)

 

III. Și câteva principii metodologice de bază

 

73 (...) Principiile sale metodologice sunt cele ale tuturor istoricilor începând cu Tucidide: definirea clară a unei problematici, critica surselor, luarea în calcul a factorului timp ca principal instrument de analiză, practica „enunțării distanțate” (H. I. Marrou) a căilor și rezultatelor cercetării... aceste reguli elementare sunt suficient de cunoscute – chiar dacă nu totdeauna aplicate – pentru a nu le mai aminti aici. (...)

 

Punerea în perspectivă „verticală” a faptelor studiate

77 (...) Astfel, interesul pentru ceea ce pe drept cuvânt se numește „tragedia iugoslavă”, adică pentru divergențele interne, apoi pentru implozia acestui stat, începând cu sfârșitul anilor 80, ne conduce inevitabil la o scufundare în timp. (...) Împărțirea Imperiului Roman între Occident și Orient, în 395, ruptura între Patriarhatul de Constantinopol și Episcopatul Romei, invazia din secolul VI a popoarelor slave, vorbind dialecte apropiate, dar diferite, ocupația turcă începând cu a doua jumătate a secolului XIV, împărțirea populațiilor sub dominație austriacă între Cisleithania și Transleithania în 1867... tot referințe istorice, care, fiecare în felul ei, mărturisesc despre vechimea și numărul împărțirilor acestor popoare brusc regrupate la sfârșitul primului război mondial – prin voința elitelor naționale și a marilor puteri internaționale ale epocii – într-un singur „regat al sârbilor, croaților și slovenilor”. (...)

78 (...) Ajutorul occidental acordat în 1990 popoarelor din estul Europei poate fi mult mai ușor caracterizat dacă, ascultându-l pe G. Bossuat, îl vom pune sistematic în paralel cu planul Marshall din 1947. (...) Prima a avut drept obiectiv analiza comparativă a diferitelor experiențe reformiste făcute în țările comuniste începând din 1948 și formularea unor observații generale: practica „la cald” a reformelor, polarizarea pe economie, eșecul rarelor încercări de reformare globală a sistemului, intransigența birocrației, pasivitatea societății...

 

Punerea în perspectivă „orizontală”

80 (...) Dacă, pentru istoria clasică, recursul la științele sociale a reprezentat un adevărat balon de oxigen care a contribuit la reînnoirea metodelor și punctelor de vedere, pentru istoria imediată a fost o condiție sine qua non de supraviețuire. (...)

81 (...) Astfel, pentru a obține o primă tipologie a mecanismelor desatelitizării celor șase state comuniste est-europene situate pe orbita Uniunii Sovietice (1989), ni s-a părut practică și sugestivă elaborarea unei „grile”. (...): (...); și cea a Bulgariei și României, țări care, neavând opoziție organizată, s-au trezit, la sfârșitul „revoluției”, în mâinile comuniștilor „reformatori”. (...)

O multiplă explicare a singularului

85 (...) [Rene Remond]: „(...) Istoricul este mereu tentat să introducă, a posteriori, în derularea istoriei o raționalitate, chiar dacă ea nu există. (...)”

 

 

Capitolul III O istorie necesară

 

I.Apelul la societate

Întrebări asupra persecuțiilor suferite de către evrei

96 (...) Pentru Nolte, naziștii nu sunt inventatorii genocidului (practicat deja de turci pe seama armenilor) și ei nu au făcut altceva decât să reacționeze la pustiitoarea amenințare sovietică. (...)

 

Vârtejul accelerării istoriei

106 (...) Astfel, în timpul războiului din Golf, o revistă franceză de televiziune nu a ezitat să consacre mai multe pagini unei convorbiri cu un istoric al Orientului arab, apoi, în momentul imploziei iugoslave, să recidiveze cu un specialist în țările din Europa meridională. (...)

107 (...) Același tip de cercetare, urmărind stabilirea anteriorităților în cazul sârbilor și albanezilor din Kosovo sau al irakienilor și iranienilor din Shat-el-Arab. (...)

 

II. Pași greșiți

 

De ce un asemenea „derapaj”?

117 (...) 2) Pe acest teren al tuturor pericolelor e ușor să cazi între Scylla și Charibda și să treci de la conformism la militantism. (...)

119 (...) De fapt, dacă vreți, Franța a avut dintotdeauna o școală marxistă de analiză a țărilor din Est, apropiată de PC, și o școală nonmarxistă, reprezentată de anticomuniști, care, de fapt, la început, erau imigranți. (...)

121 (...) [E. Todd, Prăbușirea finală. Eseu asupra descompunerii sferei sovietice, 1976] „(...) Blocajul definitiv al economiei sovietice și dezvoltarea schimburilor dintre Est și Vest ne-a permis să conștientizăm întârzierea crescândă a lumii comuniste. (...)” (...) Pentru a ajunge la concluzia finală – „În zece, douăzeci sau treizeci de ani, lumea va asista cu surprindere la dezagregarea sau la prăbușirea primului dintre sistemele comuniste” – E. Todd avusese îndrăzneala să facă tabula rasa cu toate afirmațiile specialiștilor și să repună în discuție pertinența metodologiei lor.

122 (...) Ce istoric al Antichității sau al Evului Mediu ar refuza să integreze – cu toată privirea critică de rigoare – asemenea surse [„documente nu întru totul verificate”]?

 

III. Schiță a unui bilan

 

În Franța...

131 (...) 1) Calitativ, istoria imediată suferă astăzi în Franța de două slăbiciuni. (...) De altfel, studiul anumitor arii geopolitice (Orientul Mijlociu, fostele țări comuniste, Asia de Sud-Est...) sunt prea puțin dezvoltate. (...)

 

... și în străinătate...

134 (...) La aproape douăzeci de secole după Herodot și Tucidide, iată că istoricul pare să fi regăsit – definitiv? – calea părinților fondatori.

marți, 5 septembrie 2023

Sources and methods for the study of intelligence (WERNER 2007)

Michael Werner, Sources and methods for the study of intelligence, 

in

Loch K. Johnson (ed.), Handbook of Intelligence Studies, Routledge, 2007

 

Michael Warner serves as the Historian for the Office of the Director of National Intelligence.

 

Sources on the outside

(22) Such a labor has traditionally resembled the writing of ancient history, with the advantage (sometimes) of having living participants to interview. Like ancient history, much of the best work is heavily literary in character, rather than historical in the Rankean sense of depicting events wie es eigentlich gewesen war (“as they actually happened”). This is not meant as a criticism or a pejorative. Livy, Tacitus, and Thucydides, to name but three ancient historians, sought by the portrayal of fascinating but flawed characters against the backdrop of grand narratives to illustrate the larger themes of nature, society, and Man himself.3 Where histories of intelligence aspire to be more Rankean than literary, they tend to resemble in some ways the works of modern historians writing about ancient times.

(23) Integrating the inside and the outside is another parallel with ancient history. When real documents begin turning up in public archives, it can be tricky to match them up with the accreted legends that both informed and were themselves formed by an earlier body of literature written without any access to the sources. Ancient historians have to do a similar thing in trying to square the tangible discoveries of modern archeology with the epics of Homer, for instance, or the writings of Herodotus. Indeed, here is the capital shortcoming of intelligence scholarship on the outside: the lack of reliable data, and the consequent inability to determine when all the important records have been consulted.

Notes

3 “My purpose is not to relate at length every motion, but only such as were conspicuous for excellence or notorious for infamy. This I regard as history’s highest function, to let no worthy action be uncommemorated, and to hold out the reprobation of posterity as a terror to evil words and deeds.” Tacitus, Annals, III:65.

 

 

miercuri, 9 august 2023

Război și anti-război (TOFFLER 1993)

 Alvin și Heidi Toffler, Război și anti-război, Antet, București, 1995 (eng. 1993), 351 p.

 

Introducere

15 (...) [cartea] Îi este dedicată copilului bosniac a cărui față a fost pe jumătate smulsă de o explozie și mamei lui care privește cu ochi sticloși la ceea ce a mai rămas.

16 (...) Cavaleri, luptători samurai, ieniceri, husari, generali și G. I. Joe-ei defilează necontenit prin paginile istoriei și coridoarele minții.

17 (...) Nu vom oferi aici panacee.

 

 

 

Partea Întâi: CONFLICT

 

 

2. Sfârșitul extazului

 

26 (...) Oamenii s-au împușcat, înjunghiat, bombardat, gazat, asasinat pe diverse alte căi, în Burundi și Bolivia, Cipru și Sri Lanka, Madagascar și Maroc.

 

Concurența apasă pe trăgaci

30 (...) Istoria însă, e împănată cu „războaie de neconceput”. Întrebați-i doar pe cetățenii orașului Sarajevo.

 

 

3. O ciocnire de civilizații

33 (...) De fapt, centrul de greutate al sistemului mondial de putere a început să migreze spre Europa în curs de industrializare, îndepărtându-se de Imperiul Otoman și Rusia țaristă feudală.

 

4. Premisa revoluționară

 

42 (...) De exemplu, se spune că războiul a fost revoluționat atunci când Alexandru cel Mare i-a înfrânt pe perși combinând „infanteria Vestului cu cavaleria Estului”.

 

O convergență ucigătoare

43 (...). Scriind despre războiul din secolul IV înainte de Christos, istoricul Diodorus Siculus raporta că generalul grec Iphicrates, luptând alături de perși împotriva egiptenilor, „și-a făcut sulițele de două ori mai lungi, iar lungimea spadelor s-a dublat”, astfel extinzându-se aria de efect a armelor.

(...) Și totuși, cu toată dezvoltarea meșteșugului arcașilor de-a lungul veacurilor, cea mai lungă bătaie a unei săgeți, până în secolul XIX; a rămas acea bătaie de 600 de metri realizată de turci.

 

5. Războiul din primul val

 

O ocupație sezonieră

48 Cu câteva secole mai târziu, de cealaltă parte a lumii, în Grecia antică, situația nu era foarte diferită, în materie de hrană și agricultură. (...) Astfel, conform istoricului Philip M. Taylor, când grecii se luptau între ei, războiul era „o ocupație sezonieră, cu soldați voluntari proveniți în principal din ferme care nu aveau nevoie de îngrijire în timpul iernii”.

Revenirea rapidă la ferme era esențială. „Cerințele de recoltă ale triadei agriculturii grecești – măslinele, vinul și grâul – nu lăsau decât o lună, două. în timpul cărora acei mici fermieri își puteau găsi răgaz să se lupte”, scrie cercetătorul clasic Victor Hanson în Modul de război apusean(1).

Militarilor greci li se spunea uneori să aducă cu ei provizii de mâncare pe trei zile, când se prezentau la datorie. După aceea, erau dependenți de condițiile locale. Conform istoricului John Keegan, în războaiele dintre orașele-stat, „cea mai mare pagubă i-o putea face un oraș altuia, după uciderea cetățenilor soldați pe câmpul de luptă, era aceea de a-i devasta agricultura”. Peste câteva secole, mult după ce străvechile orașe-stat grecești fuseseră înghițite de istorie, situația rămăsese aceeași.

1= (În orig.) The Western Way of War (n. t.).  

49 Nimeni n-ar considera legiunile romane în zilele lor de glorie ca pe o forță ad-hoc, organizată de mântuială. (...)

(...) În remarcabilul său studiu Despotismul oriental(1), istoricul Karl A. Wittfogel scrie: „Suveranul unei țări feudale nu poseda monopolul acțiunii militare. De regulă, el își putea mobiliza vasalii numai pe perioade limitate, la început pentru trei luni eventual, apoi pentru patruzeci de zile, stăpânii micilor parcele servind adesea numai douăzeci de zile sau zece zile ori chiar mai puțin”.

(...) La fel ca la vechii greci și chinezi, era nevoie de oameni pe terenurile agricole [ale feudalului european].

1 = (În orig.) Oriental Despotism (n. t.)

 

Absența lefurilor

49 (...) Istoricul Tacit, descriind armata romană, citează plângerea unui soldat că, după o viață de „lovituri, răni, ierni aspre, veri pline de molime, războaie cumplite sau păci nefericite”, un legionar inferior, la demobilizare, putea primi puțin mai mult decât un petec de pământ mlăștinos, cine știe pe unde.

 

 

Partea a Treia: EXPLORARE

 

11. Războaie de nișă

 

Lobby pentru L.I.C. [Low Intensity Conflict]

116 (...) Când avioanele americane le-au parașutat alimente sătenilor asediați din Balcani, multe dintre pachete au ajuns mult prea departe de punctele e destinație. 

 

12. Războaie spațiale

 

Asigurând lumea împotriva rachetelor

125 (...) Ministrul italian al apărării s-a pronunțat [UEO, Roma, 1993] în legătură cu  „o amenințare concretă față de tot flancul sudic al Europei” provenind din rapida proliferare a rachetelor și armelor de distrugere în masă. (...) Cu Libia în Sud, cu violentele mișcări islamice care amenință guvernele din tot Nordul Africii, cu războiul din Balcani făcând ravagii exact în ușa vecinului de la est și cu Europa însăși sfâșiată de conflicte politice și etnice, cuvintele sale despre vulnerabilitatea Italiei au avut un mare răsunet.

 

14. Visurile lui da Vinci

 

Super-molime

150 Când Saddam Hussein a incendiat câmpurile petrolifere ale Kuweitului, nu făceau decât să repete ceea ce făcuseră romanii când, conform unor izvoare istorice, au sărat câmpiile Cartaginei, și ceea ce au făcut rușii cu propriile lor câmpii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când au urmat politica „pământului ars” pentru a-i lipsi de hrană pe cotropitorii naziștii.

 

 

15. Război fără sânge?

 

Zidul invizibil

158 (...) Preluând aceste idei, William J. Taylor jr., de la Centrul de Studii Strategice și Internaționale din Washington, D. C., oferă conflictele din Balcani și Somalia ca exemple perfecte ale nevoii de a accelera dezvoltarea armelor non-letale. (...)

 

Seniori ai drogurilor amețiți

158 Sau să ne imaginăm un raid asupra domiciliului unui șef al traficanților de heroină kurzi care transportă droguri din Valea Bekaa, în Liban, prin Turcia și Bulgaria, pentru a fi distribuită în Europa. Odată informată, o echipă de operațiuni speciale, a armatei turce, bine înarmată și instruită, ar putea folosi puști laser pentru a orbi temporar gărzile din posturi, pulverizând apoi agenți „calmanți” în barăci și dormitoare și ridicându-i pe seniorii buimăciți ai drogurilor, dimpreună cu oamenii lor.

 

 

Partea a Patra: Cunoaștere

 

17. Viitorul spionului

 

Problema G. M.

186 (...) „Analiștii”, declara documentul [Pentagon ianuarie 1993], „par să aibă foarte puțină considerație pentru datele sau genul de forțe de opoziție din Lumea a Treia pe care le-am putea avea de înfruntat” și modul cum „oponenții militari nesemnificativi (cum ar fi forțele sârbești din Bosnia) pot ridica probleme extrem de  tensionate.”

 

18. Accentul

 

Medalia germană

197 Propaganda, scria istoricul Philip Taylor, „a atins majoratul sub vechii greci”.

 

Șase pârghii pentru sucit mințile

199 (...) Poveștile cu atrocități, atât adevărate, cât și false, au intoxicat aerul și în timpul conflictului sârbo-bosniac. (...)

 

Video la video

207 (...) Traducerea automată va însemna, în cele din urmă, că o familie germană poate urmări o emisiune-concurs din Turcia tradusă automat în nemțește.

 

 

Partea a Cincea: Pericol

 

19. Din brăzdare, spade

 

211 (...) Din Franța, Germania, Italia și până în Turcia, Rusia și China, planurile anunțate răsună de exact aceleași cuvinte: desfășurare, rapidă... profesionalizare... apărare antiaeriană electronică mai bună... C3I... precizie... rol mai scăzut al recrutării... operațiuni combinate... interdicție... forțe mai mici... operațiuni speciale... proiectare a puterii...

212 (...) După conflictul din Golf, înțelepciunea convențională afirma că lupta de stil nou n-ar da rezultate în junglele vietnameze sau munții bosniaci. „Nu facem jungle, și nu facem nici munți”, a devenit o vorbă cu tâlc semi-ironică printre ofițerii americani de grad superior.

Un ofițer al Pentagonului, referindu-se într-o corespondență către noi la conflictul din Balcani, spunea: „Ghidajele noastre de precizie sunt bune, dar nu destul pentru a lovi o anumită țeavă de mortier îndreptată spre un sat; muniția e bună, dar prea puternică pentru a distruge numai mortierul, fără efecte colaterale asupra oamenilor și satelor pe care încercăm să le apărăm; și nu avem nimic în genul informațiilor de țintire necesare pentru a supraveghea câteva sute de ținte mici și potențial mobile pe tot terenul accidentat al Balcanilor.”  

 

20. Djinnul descătușat

 

Wall Street și seniorii războiului

232 Scenariul de proliferare [a armelor nucleare] al lui Builder, însă, ne silește să privim în față cazul extrem. (...)

Familiile mafiote, cultiștii Branch Davidieni, grupusculele anarhico-troțkiste, maoiștii Sendero Limonoso, seniorii războiului somalieni și din Asia de Sud-Est, naziștii sârbi și chiar, poate, descreierați individuali, ar putea ține în șah națiuni întregi.

 

21. Zona iluziei

 

238 (...) Nici măcar izbucnirea războiului și genocidului din Balcani n-a clintit complezența vest-europenilor pe-al căror prag se vărsa sânge.

 

Spargerea hotarelor

240 Mass media occidentale descriu în prezent izbucnirile conflictelor etnice din Balcani și Caucaz ca pe o expresie a „înapoierii”.

 

Desuetudinea internațională

245 (...) Totuși, curentul evenimentelor mondiale din anii imediat următori va fi influențat din greu de către jucătorii non-naționali ca afacerile globale, mișcările politice fără frontiere ca Greenpeace, mișcările religioase cum este Islamul și grupările pan-etnice în curs de apariție care doresc să organizeze lumea pe linii etnice – pan-slavii, de exemplu, sau anumiți turci ce visează la un nou Imperiu Otoman care să-i unească pe turcii și turcofonii din Ciprul mediteraneean cu cei din Kirgizstanul de la granița chineză.

 

254 (...) Eșecul socialismului îi propulsează pe iugoslavi spre delirul-cum-religios. (...)

 

 

Partea a Șasea: Pace

 

23. Despre formulele de pace

 

258 (...) În legenda homerică, Menelaos, din partea grecilor, și Paris, dintr-a troienilor, poartă un similar duel decisiv.

 

24. Următoarea formă-de-pace

 

263 (...) Vedem tot mai multe unități militare care s-au desprins de controlul puterii centrale. Unele, în Rusia, se zice că au trecut sub controlul de facto al intereselor locale de afaceri. Altele, ca în regiunile drogurilor, se pot vinde mafiilor criminale. Iar altele lucrează pentru mișcări etnice sau religioase. Altele operează independent de orice autoritate externă. Unele, ca sârbii bosniaci, nimeresc la mijloc. (...)

264 (...) În Bosnia, conform postului de Radio Public Național, forțele ONU au refuzat să protejeze un convoi cu ajutoare umanitare organizat în colaborare de către organizațiile de binefacere catolice și musulmane. Căștile Albastre au explicat că mandatul lor nu se aplică apărării eforturilor  agențiilor private. (...) Dacă e vorba ca ONU să lucreze eficient în Bosniile sau Cambodgiile viitorului, va trebui să împartă puterea la cel mai înalt nivel cu aceste organizații neguvernamentale, ca să nu mai vorbim de corporațiile globale și alte entități.

 

Diplo-frăsuire

264 Ipotezele și instituțiile din Al Doilea Val au ajutat la paralizarea lumii când s-au confruntat cu recentele violențe din Balcani, cu toate atrocitățile, violurile în masă și „purificările etnice” de tip nazist.

265 (...) Fenomenul la care asistă lumea în Balcani este, parțial, un război de Primul Val, purtat de armate neregulate prost înarmate, prost instruite, organizate în grabă și indisciplinate. Unele unități sunt întărite cu elemente din armata de tip Al Doilea Val a fostei Iugoslavii. (...) Europenii și americanii nu erau dispuși să ducă un război din Primul Val sau Al Doilea, susținând că Peninsula Balcanică nu e decât un smârc.

 

Peace, Inc.

265 (...) Guvernele care nu doresc să-și trimită proprii tineri să moară în luptă cu soldații neregulați sârbi, croați sau bosniaci, inclusiv violatori și bandiți genocizi, ar fi putut avea mai puține rezerve față de a permite ONU să contracteze o forță de luptă profesionistă, nepolitică, alcătuită din voluntari ai mai multor națiuni – o unitate de desfășurare rapidă, angajată.

 

Ceruri deschise și minți deschise

268 (...) Amplasamentul fiecărui trăgător sârb, croat sau bosniac va fi, în viitor, identificabil.

 

Urmărind tehnologia

271 (...) Caveat emptor [Atenție cumpărător/Cunoaște înainte de a cumpăra].

 

Trade-in cu arme

273 (…) În sfârșit, și cu asta ne întoarcem în Balcani, nici o strategie a cunoașterii în folosul păcii nu poate ignora cele mai importante surse de informare, informare eronată și dezinformare – mass media.

 

Cum să începi (și să nu oprești) un război

273 (…) Guvernele europene și americane oferă lungi liste de motive  ca să nu riște trupele de uscat și piloții pentru apărarea poporului în suferință din Peninsula Balcanică – bosniaci, croați și sârbi deopotrivă.

274 (…) Pe măsură ce boșii comuniști din diverse zone ale Iugoslaviei se discreditau, în epoca post-Războiul Rece aceștia căutau să se țină de putere schimbând macazul de la ideologia marxistă la religio-tribalism. Intelectuali iresponsabili, ahtiați după putere, le furnizau teorii ale superiorității entice sau religioase și o puzderie de muniții retorice hiper-emoționale. Mijloacele de informare au oferit artileria.

Cu cuvintele lui Milos Vasic, redactor al ziarului „Vreme”, singurul periodic independent din Belgrad, explozia violenței a fost „un război artificial, realmente, produs de către televiziune. Nu au fost necesari decât câțiva ani de propagandă fără scrupule, feroce, șovină, intolerantă, expansionist, pro război, pentru a crea suficientă ură ca să înceapă luptele.”   

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, le-a spus el americanilor cu prilejul unei vizite în timpul războiului, „imaginați-vă Statele Unite cu toate micile posturi tv de pretutindeni reluând aceeași linie editorială – o linie dictate de David Duke. Și la voi ar începe războiul în cinci ani.” Ziarista albaneză Violeta Orosi e de aceeași părere, adăugând că „dezintegrarea Iugoslaviei a început sun forma unui război mediatic”. 

În toate regiunile, fanaticii controlau principalele mijloace de informare, cenzurând, distrugând sau marginalizând cu deliberare pozițiile moderate. În pofida acestui fapt, grupările pro pace și micile ziare și reviste s-au luptat cu disperare să înbușe flăcările urii. Vesna Persic, director al Centrului de Acțiune Anti-Război din Belgrad, a pledat în fața lumii din afară pentru a recunoaște existența „acelora care nu susțin politica de război și ură națională”. În Belgrad au avut loc marșuri pentru pace. Până și la Banja Luka, un bastion al sârbilor bosniaci, în plin mijloc al bătăliilor, un grup de bosniaci, sârbi și croați s-au constituit într-o organizație numită Forumul Civic pentru a lupta împotriva urii etnice și religioase. (…)

275 (…) Dar, cu ajutorul emițătoarelor de la bord [navele pentru embargoul armelor în Marea Adriatică] sau de pe pământul apropiat al Italiei sau Greciei, ONU însăși ar fi putut oferi cu ușurință o voce mediatică pentru moderații reduși la tăcere din toate regiunile, injectând un curent de sanitate în fostele republici iugoslave. (…)

Au trebuit doi ani după izbucnirea războiului pentru ca Statele Unite să anunțe în fine că vor lansa un Radio Serbia Liberă – dar numai pe unde scurte, explicându-se jalnic că o stație pe unde medii ar avea nevoie de emițătoare mai mari lângă zonele țintă. În 1920, compania Marconi din Anglia a transmis un concert cu Dame Neilli Melba care s-a auzit tocmai până-n Grecia, dar în 1993 a fost, cum necum, imposibil să se ajungă la Zagreb sau Belgrad din, să zicem, Italia sau de pe mările din apropiere. Între timp, apăruseră nu mai puțin de 500.000 de antene parabolice în Serbia și Muntenegru și alte 40.000 în Croația, dar nici o agenție internațională n-a profitat de ele.  

276 (…) Conform cu Aaron, care a produs cinci programe tv accesibile prin cablu despre război și pace pentru transmisie în Statele Unite, grupările din Balcani sunt „incredibil de sofisticate în materie de propagandă”. A primit benzi video de propagandă de la toate cele trei tabere angrenate în război, unele din înregistrări fiind chiar măsluite. Câteva proveneau din programele de televiziune sârbești preluate după satelit în Statele Unite și înregistrate pentru distribuție de către activiști americani pro sârbi.

În ciuda persecuțiilor de către fanaticii și guvernele tuturor regiunilor aflate în război, ziariștii, comentatorii de televiziune, echipele de reportaj și alții s-au luptat să vorbească. Aaron afirmă că „grupările și mass media pentru pace ar fi putut cel puțin să primească unele echipamente – computer laptop, camera Sony Hi 8, video-recordere, imprimante laser, modemuri, software și subscripții de la serviciile de informații din restul lumii”.

Problema subliniată de ea depășește sfera Peninsulei Balcanice. (…)

277 (…) Dacă ar exista motive morale și strategice pentru ca Statele Unite să fi preferat stabilitatea în locul unui război în Balcani, armata, îndeplinind o strategie a cunoașterii pentru realizarea acestui obiectiv, ar fi putut lucre împreună cu activiștii americani pentru pace spre a-și sprijini omologii împresurați din zona de război. Organizatorii de pacear fi putut apela la militari pentru nave pe care să-și instaleze stațiile de emisie sau avioane cu care să le livreze  echipamente de comunicații moderaților din Peninsula Balcanică.

 

 

Note

 

3. Ciocnire de civilizații

295 31 = (….) Pe măsură ce se desfășura XX, imboldurile spre industrializare (identificată printr-o eroare tipică drept „occidentalizare”) au ajuns în Turcia musulmană, sub Ataturk, și în Iran, sub Șah, precum și în Brazilia catolică și India hindusă.

 

4.Premisa revoluționară

296 42 = Alexandru [115, Arthur Ferrill, The Origins of War, London,Thames & Hudson, 1988], p. 149.

43 = Iphicrates [115, Arthur Ferrill, The Origins of War, London,Thames & Hudson, 1988], p. 160.

 

5. Războiul din Primul Val

(…)

296 48 = Grecii contra grecilor [371, Philip Taylor, Munitions of the Mind, Wellingborough, England, Patric Stephens, 1990], pp. 25-26, [144, Victor Hanson, The Western Way of War, New York, Oxford University Press, 1989], Introducerea lui Keegan și p. 35.

 

14. Visurile lui da Vinci

303 150 = Romanii în Cartagina: [138, Michael Grant, A History of Rome, New York, Scribner, 1978], p. 144.

 

18. Accentul

307 196 = Propaganda în Grecia antică [371, Philip Taylor, Munitions of the Mind, Wellingborough, England, Patric Stephens, 1990], p. 31.

 

24. Următoarea formă-de-pace

313 (...) 374 = Vasic: Voci calme din Balcani, „The New York Worker”, 3 martie 1993.

374 = Violeta Orosi, Ziaristica albaneză, prima victimă a războiului mediatic, „Pristina” 7 „War Report”, London, april-may 1993.

(...)

376 = Doyle McManus, SUA plănuiește ca Radio Serbia Liberă să slăbească poziția lui Miloșevici, „Los Angeles Times”, 21 iunie 1993. 

marți, 16 mai 2023

Nicu Bălcescu (GHICA 1886)

Ion Ghica, Nicu Bălcescu*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 3, 1 iunie 1887, sub titlul Corespondența cui V. Alecsandri

 

137 Londra, 25 Octobre 1886
(...)
Odată, ieșind de la școală, apucasem drumul spre casă, luând prin scurta ulicioară care începea în poarta Colegiului Sfântu Sava, între casa Petrescului și casa cu pridvor a egumenului grec al mănăstirii [Piața Universității] și se sfârșea în unghiului bulevardului și a stradei Academiei, unde era, de o parte, la dreapta, casa Dobrotineanului și, la stânga, casa Spahiului. (...)
Goliatul, căruia toți îi ziceau Sotea, pentru că era de o putere de care numai vărul meu Mavru îi venea de hac, își petrecea timpul mai mult la poarta școalei, între plăcintari și salepcii(1), decât în clasă.
1 salepciu = vânzător de salep, băutură orientală făcută cu apă, miere și salep (feculă extrasă din tuberculele unor orhidee).

139 (...) Dar ce m-a mirat mai mult a fost să văd pe unele pagini scris [de N. B.] cu litere majuscule fraze ca acestea:
Petru Maior spune...
Fotino(2) zice...
(...)
De abia de câteva luni Florian Aaron [profesor ardelean la Sf. Sava] începuse un curs elementar de istorie generală în care vorbea despre Asirieni ș Egipteni; nu ajunsese nici la Greci, nici la Romani.
2 Dionisie Fotino (1760-1821) = autor al unei istoriei a Daciei, în grecește.

141 (...) Se dovedise că mersese de mai multe ori în casă la Mitică Filipescu, că făcuse cunoștință cu dascălul francez Vaillant şi că era amic cu căpitanul Deivos; ceva încă și mai mult: se știa că la cazarmă aduna pe lângă dânsul, în orele de recreație, mai mulţi sergenți şi soldați, cărora le povestea despre vitejiile românilor în luptele cu turcii, cu tătarii, cu ungurii și cu lehii, de pe vremile lui Mircea, lui Mihai și lui Ștefan; ba chiar îi învăța să scrie și să citească. 
(...) [N. B.] Din copilărie citise cu atențiune Vieţile oamenilor lui Plutarh, Anabasul lui Xenofon, Războiul peloponezian al lui Tucidid; citise și recitise pe Tacit, Comentariile lui Cezar, Campaniile lui Napoleon şi ale lui Frederic cel Mare şi studia cu dinadinsul pe Gibbon şi scrierile generalului Jomigny asupra strategiei.

143-144 (...) Generalul Mavru, filolog şi numismat de frunte, era de mai mulți ani în relațiune cu Laurianu şi cu Bolliac, cu unul pentru studiul de medalii antice și schimburi de dublete, cu celălalt pentru citirea și transcripțiunea de inscripțiuni lapidare(1). Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate cele mai multe după malurile stâng și drept al Dunărei, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național.
Pentru studiul arheologic, generalul Mavru avea consacrată o zi pe săptămână, marțea, dacă nu mă înșel, zi în care se închidea în cabinetul său cu Laurianu și cu Bolliac şi nu primea pe nimeni.
1 inscripțiuni lapidare = inscripțiuni prescurtate
145 (...) El, în anul 1845 sau 1846, a făcut o călătorie de cercetări istorice de la Celei(1) până la Turnu-Severin, şi a vizitat mănăstirile de peste Olt în tovărăşie cu Laurianu şi cu Bolliac, călătorie în care s-au descoperit mai multe inscripţiuni cari au fost transcrise, completate și publicate de Laurianu în Magazinul istoric, lucrare pe care Bolliac voise să și-o aproprieze și pentru care a fost mai multe contestații între Bolliac şi Laurianu. 
1 Celei = localitate pe malul Dunării, veche așezare romană (Sucidava).

146 (...) Grigorie Romalo, esilat la Brusa la 1848, a murit la Constantinopol, la Pera, în primăvara anului 1849, în spitalul surorilor de caritate lazariste, în urma hemoptiziei ce i se pricinuise de loviturile de paturi de pușcă în piept la afacerea din Iași de la martie 1848. L-am dus de l-am înmormântat la cimitirul de la Baclucli. Alecsandri a scris atuncea o poezie asupra morței lui.

154 (...) [Iași 1848] Frații Rosettești (Răducanu şi Mitică), Manolache Epureanu, Al. Moruzzi, Sandu Miclescu, Ion Cuza, Grigorie Romalo, frații Cazimir, Nicu Catargiu și câțiva alții sunt trimiși peste Dunăre, dați pe mâna turcilor la Tulcea și internați la Brusa. 

155 (...) [comitetul Frăției] Principiile în numele cărora era să se ridice poporul român erau discutate și hotărâte cu mulți ani dinainte:
(...)
4. Respectarea suzeranității sultanului și a autonomiei, conform vechilor tractate ale domnilor noștri cu Poarta.

(...)
162-164 (...) [instrucțiunile scrise ale lui Lamartine] Ele prescriau ca să nu facem nici o mișcare până nu ne vom înțelege mai întâi cu guvernul otoman, și că generalul Aupick, noul ambasador al republicei la Constantinopol, avea instrucțiuni speciale de a înlesni trimisului nostru relațiunile cu Poarta.
Ca să urmăm povețelor lui Lamartine, am hotărât să trimetem pe unul din noi la Țarigrad, și alegerea comitetului a fost unanimă pentru Eliad; dar, făcându-i-se cunoscută dispozițiunea ce se luase, Eliad a declinat, obiectând că era singurul susțiitor al numeroasei sale familii, care, de i s-ar întâmpla lui vreo nenorocire la Țarigrad, ar rămânea pieritoare de foame. (...). Atunci comitetul a găsit cu cale să mă trimită pe mine.
Hotărându-mă eu să plec, am trebuit să cer pașaport de la postelnic, pretextând un voiaj de agrement în Italia și în Franța prin Constantinopol. Îndată după acea cerere, am fost chemat la palat, unde, după ce am așteptat vreo două ore într-o cameră singur, s-a deschis deodată o ușă cu mare zgomot și a apărut vodă Bibescu, viind către mine, cu ochii mari deschiși și târând picioarele, şi-mi zice:
'Vous voulez aller a Constantinopole? Qu'est ce que vous allez chercher la?' Și, fără să aştepte vreun răspuns, adăogă: 'Je dirai a votre beau-pere de vous en empecher'.
Îmi întoarce spatele şi iese precum intrase.
Eu, în previziunea că nu mi se va acorda cererea, îmi procurasem un pașaport englez de la consulul general al m.-sale britanice Colquhon, de care mă puteam servi după ce voi trece fruntaria, hotărât a mă strecura noaptea printre pichete cu o barcă, să trec Dunărea la Rusciuc, lăsând ca nevasta să vie să mă găsească la Constantinopol.

164 (...) [postelnicul Năsturel Herescu] - Uite, m-am certat furcă cu vodă pentru dumneata. I-am zis: „Eu cunosc pe Ghica de un bun român și sunt sigur că chiar dacă s-ar duce la Țarigrad cu gând să se ocupe de politică, el nu va lucra în contra intereselor țării. (...)
Pornind eu la Constantinopol, am fost înlocuit în comitetul executiv prin C.A. Rosetti. (...)

164-165 (...) Proclamarea revoluției la Islaz, răscularea din București și abdicarea lui Bibescu și toate peripețiile câte au avut loc din ziua arestărilor până la intrarea lui Omer-pașa și a lui Luders cu Fuad-efendi și cu generalul Duhamel în țară sunt consemnate, zi cu zi, oră cu oră, în ziarele publicate în tot timpul guvernului provizoriu și a căimăcămiei de trei, de la iunie până la septembrie. Faptele sunt descrise pe larg în colecțiunea Pruncului român.

166 (...) Am trăit mult în același oraș, la București, la Paris și la Constantinopol, și, când am fost despărțiți unul [I. G.] de altul [N. B.,] am fost în corespondență continuă, ne-am comunicat totdeauna tot ce cugetam, tot ce lucram.

Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman (SEVERIN 1995)

Adrian Severin, Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman , Scripta, București, 1995, 414 p.   Despărțirea de Pigafeta – Octavi...