Positive experiences of autonomous regions as a source of inspiration for conflict resolution in Europe (CONSILIUL EUROPEI 2003)

 Doc. 9824

3 June 2003

Positive experiences of autonomous regions as a source of inspiration for conflict resolution in Europe

Report

Political Affairs Committee

Rapporteur: Mr Gross, Switzerland, Socialist Group

(...)

 

I.       Introduction

(...)

5.       Today, it seems that tensions in certain states that have been facing an internal political crisis for many years are being resolved with the aid of autonomy concepts. This appears to be the case in Cyprus or Sri Lanka.

(...)

9.       In the final section, we shall study the actual application of this experience in crisis regions, such as Kosovo (Serbia and Montenegro), Chechnya (Russia), Abkhazia (Georgia) and Transnistria (Moldova).

 

II.       Development of the concept of autonomy

10.       (....) In order to avoid any misunderstanding. it is important to state that our conception of autonomy does not in any way correspond to the use of the word in the past by authoritarian regimes like the Russian empire, the USSR or Yugoslavia. (....

(...)

17.       Territorial autonomy is no panacea as it does not resolve all problems. (...)

 

III.       Concept of autonomy and right to self-determination

c)       Defining the scope of autonomy

40.       Etymologically, the word autonomy is derived from the Greek auto (“self”), and nomos (“law”), so its primary meaning is the right to govern oneself and draft one’s own laws (ie, “self-rule”).

 

VIII.        Some thoughts on resolving certain current conflicts by introducing the concept of autonomy

193.       In the Europe of today, there are several regions that have been plagued by conflicts for many years, especially in the central and eastern European countries. This can partly be explained by the fundamental changes after the collapse of the Soviet Union and Yugoslavia.

194.       (...) In these regions, conflicts erupted in Nagorno-Karabakh, Abkhazia and South Ossetia as well as in the Russian Federation (in the Chechen Republic, in the northern Caucasus). the former Yugoslavia (Kosovo) and Moldova (Transnistria).

(...)

b)       Kosovo as part of Serbia and Montenegro

199.       The Kosovo issue is extremely difficult to resolve and Kosovo’s location in the heart of the Balkans only makes it more complicated. The two regions of Kosovo and Vojvodina enjoyed considerable autonomy until September 1990, when the new constitution of the Republic of Serbia was adopted and resulted in the abolition of their so-called “autonomy status”. The 1974 constitution of the Federation of Yugoslavia granted a “large degree of autonomy” to the autonomous socialist provinces” of Kosovo and Vojvodina. For example, these provinces had their own assembly, an executive council, a constitutional court and a supreme court and the public administration was placed under their supervision.

200.       The Parliamentary Assembly of the Council of Europe has commented on this conflict on several occasions. For example, in its Recommendation 1422 (1998), it stated that “the basis for the normalisation of the situation in Kosovo should be full and strict implementation of the United Nations Security Council Resolution 1244”. While urging international guarantees preventing any attempts to return to the status quo or to secede in its Recommendation 1384 (1998), it said that the political status of Kosovo had to be “based on a high level of autonomy within the Yugoslav federation (…) including a) the highest possible form of autonomy for Kosovo in the fields of law-making and the executive, the judiciary, public order, the economy, education and culture; b) respect for the rights of Serbs and other minorities living in Kosovo; and c) direct participation of Kosovo representatives in the federal institutions”.

201.       On this subject, the Venice Commission defined, in Doc. (076/1998 fry), the key areas and the executive and legislative responsibilities to be exercised by the competent bodies in Kosovo. These responsibilities include the organisation of political institutions and procedures of government (constitution, parliament, legal system), local and regional authorities, local and regional elections, the management of the public sector (transport, natural resources), education and cultural affairs (especially the media and relations between the religious communities) and financial issues (taxes and the budget).

202.       One way of resolving these tensions is to grant Kosovo special autonomy status. This status, which ought to be provided with international guarantees, would not call into question the territorial integrity and sovereignty of Serbia and Montenegro and would encourage respect for the rights of the minorities in both Serbia and Kosovo. In the light of the new situation with regard to Serbia and Montenegro, it seems possible that such a status could be granted, especially as there are many examples today of special autonomy status that could provide a stimulus for the relevant negotiations.

 

IX.       Conclusion

(...)

216.       For example, it seems that a solution to the Kosovo problem could be achieved by granting the region broad-based autonomy backed by transfrontalier co-operation agreements with the neighbouring Albanian-speaking communities. At the same time, Part III of the European Charter of Regional or Minority Languages, which deals with promoting the use of a language in education, in dealings with the judicial authorities, the administrative authorities etc, provides a way of reaching an agreement that could strike a balance with the linguistic rights of the Serb minority in Kosovo, as well as those of the minorities in Vojvodina.

(...)

 

 

APPENDIX

Doc. 8425
28 May 1999

Resolution of ethnic conflicts in Council of Europe member states

Motion for a resolution presented by Mr Atkinson and others

This motion has not been discussed in the Assembly and commits only the members who have signed it

.       The Assembly remains concerned that a number of ethnic conflicts in member states and special guest states remain unresolved although cease-fires have been in place for some years. These concern Abkhazia in Georgia, Trans-Dnestr in Moldova, Chechnya in Russia, the occupation of the self-proclaimed Turkish Republic of Northern Cyprus in Cyprus and Nagorno-Karabakh in Azerbaijan. In addition, of course, the situation in Kosovo is unlikely to lead to a voluntary acceptance of Serbian sovereignty.

(...)

Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (WERTH 1998)

Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin, trad. & cuvânt înainte & note F. Constantiniu (ed. II, Paris, 1998), Corint/Istorie universală – Microsinteze – 3, București, 2000, 143 p.

 

                                    

Capitolul I Anii de supraviețuire și de formare (1918-1921)

II. De la Brest-Litovsk la războiul civil

1.Brest-Litovsk: Iluzia unei păci.

15 (...) După refuzul Aliaților de a lua în considerație propunerile lui Lenin pentru o „pace fără anexiuni și despăgubiri”, guvernul sovietic a angajat negocieri de armistițiu cu delegațiile Puterilor Centrale. (...) Armata Roșie trebuia să (...) și să cedeze Turciei Kars, Batum și Ardahan.

2. Desfășurarea războiului civil

21 (...) * (...) Prins între Rusia sovietică și Turcia și supus unor puternice presiuni, Partidul Dașnak [Armenia] nu s-a putut menține la putere, astfel că bolșevicii au instaurat puterea sovietică (29 noiembrie 1920). (N. t.)

** (...) În condițiile intervenției străine în Caucaz (turcă, apoi britanică), Partidul Musavat [Azerbaidjan] a creat, în mai 1918, un guvern ostil bolșevicilor, cu sediul la Tiflis, mutat apoi la Gandju. În urma retragerii trupelor britanice, acest guvern a fost răsturnat de către bolșevici (mai 1920). (N. t.)

  

Capitolul II: Anii NEP-ului (1921-1928)

III. Luptele politice pentru putere

5. „Opoziția unificată” și înfrângerea politică a lui Troțki (1926-1927)

52 (...) Două săptămâni mai târziu, Troțki a pregătit public, prin partizani, o acțiune de anvergură, cu prilejul celei de a 10 a aniversări a Revoluției, manifestații, în frunte cu Zinoviev și Radek la Leningrad, Rakovski la Harkov, Troțki și Preobrajenski la Moscova, au desfășurat în mijlocul mulțimii, pancarte cu lozincile lor. La 14 noiembrie, Troțki și Zinoviev au fost excluși din partid, iar Kamenev și Rakovski din Comitetul Central; (...)

IV. Sfârșitul NEP-ului (sfârșitul lui 1927 – sfârșitul lui 1929)

2. Înfrângerea „opoziției de dreapta”

56 (...) La 21 ianuarie 1929, ziua expulzării lui Troțki în Turcia și a celei de a 5 a comemorări a morții Lenin, Buharin a reamintit solemn concepțiile sale într-una articol din „Pravda” (Testamentul lui Lenin). (...)

3. Fuga înainte (1929)

58 Desfășurată manu militari de aproape 150.000 de muncitori, studenți, activiști și agenți ai GPU, campania de recoltări din toamna lui 1929 a permis să se adune, în ciuda unei recolte mediocre, o cantitate de cereale cu 60% mai mare față de aceea din anul precedent. (...)

 

Capitolul III Anii 1930, un deceniu hotărâtor

I.„Marea cotitură” (1929-1933)

2. Primul plan cincinal: industrializarea, revoluția culturală și socială

66 (...) Fără măsură, „bahică” (după expresia lui N. Jasny), supusă tot timpul improvizațiilor, industrializarea accelerată a aruncat țara într-o permanentă stare de mobilizare generală, de tensiuni, de haos economic și de dezordine socială.

 

 

Capitolul IV URSS în relațiile internaționale (1921-1941)

85 (...) Personalul Comisariatului Poporului pentru Afacerile Străine a fost schimbat în mare măsură, prin înlocuirea lui Cicerin cu Litvinov și plecarea – sau trimiterea într-o ambasadă îndepărtată – a unui mare număr de diplomați apropiați de Troțki (A. Ioffe, L. Karahan, Krestinski, Sokolnikov, Rakovski).

3. Degradarea relațiilor germano-sovietice

99 (...) În ciuda invaziei germane în Iugoslavia, apoi în Grecia(1), și a transferurilor de trupe la frontiera germano-sovietică, guvernul sovietic a refuzat să creadă în iminența unui atac german, (...).

1 = Aceste operații au avut drept rezultat amânarea, până la 22 iunie 1941, a aplicării planului Barbarossa, prevăzut inițial pentru 15 mai. (N. a.)

 

 

Capitolul V URSS în război (1941-1945)

IV. Spre victorie (vara 1943-mai 1945)

2. Ofensiva sovietică în anul 1944

115 În toamna lui 1944, Înaltul Comandament Sovietic a îndreptat o parte importantă a trupelor sale spre Balcani, Ungaria și Austria, pentru a o lua înaintea anglo-americanilor în această parte a Europei. (...) După vizita lui Tito la Moscova (începutul lui septembrie 1944), trupele sovietice au intrat în Iugoslavia. (...) El [Churchill, Moscova, octombrie 1944] a recunoscut preponderența sovietică în România, Bulgaria și Ungaria. Stalin, în schimb, a abandonat orice pretenție asupra Greciei și, în consecință, nu a mai acordat nici un sprijin comuniștilor din ELAS**. În privința regimului din Iugoslavia, soarta acestuia a rămas în suspensie.

** Armata populară de eliberare a Greciei, aflată sub controlul Partidului Comunist din Grecia. (N. t.)

 

 

Capitolul VI Stalinismul desăvârșit (1945-1953)

I. Revenirea la modelul antebelic și întărirea controalelor

 1.Revenirea la modelul antebelic

119 Câteva luni mai târziu, aceste promisiuni nefondate au fost amânate sine die din cauza unei „întârzieri în campania de colectare”. (...)

II. URSS în relațiile internaționale postbelice

1.Noul climat din Europa: de la Potsdam la conferința de la Paris (iulie 1945-iulie 1947)

124 La conferința de la Potsdam (17 iulie - 2 august 1945), occidentalii, (...), au fost surprinși să-i vadă pe sovietici formulând noi revendicări: revizuirea  convenției de la Montreux privind Strâmtorile, recuperarea de către URSS a provinciilor turce Kars și Ardahan, obținerea unei baze navale în Marea Egee.

(...) Conferințele de la Londra (septembrie 1945) și Moscova (decembrie 1945), cu participarea miniștrilor de externe ai celor trei „Mari”, au dezvăluit noi subiecte de dezacord: contestarea de către occidentali a rezultatelor alegerilor din România și Bulgaria; (...).

125 (...) În momentul când criza iraniană a atins punctul culminant (începutul lui martie 1946), Churchill a rostit la Fulton (Missouri), în prezența președintelui Truman, celebrul său discurs despre „cortina de fier”, discurs care marchează o etapă importantă în conștientizarea de către occidentali a realității primejdiei reprezentate de expansionismul sovietic.

(...) După eșecul Conferinței de Pace, relațiile dintre occidentali și sovietici s-au degradat ți mai mult, ca urmare a ajutorului acordat de Iugoslavia, Bulgaria și Albania gherilelor comuniste din Grecia și a presiunii sovietice asupra Turciei. Crizele greacă și turcă s-au aflat la originea „doctrinei Truman”, care a constituit o nouă etapă în angajarea americană în Europa. (...)

126 (...) Sub presiunea sovietică, polonezii, apoi cehii, care își anunțaseră sosirea [conferința Planul Marshall Washington], s-au decomandat (10 iulie); au fost urmați, de a doua zi, de români, unguri, finlandezi, albanezi. (...)

2.Bipolarizarea și Războiul Rece

126 (...) Procesul de constituire a „blocurilor” a făcut un nou pas în septembrie 1947, odată cu crearea Kominformului, „biroul informativ” al partidelor comuniste europene*.

*Kominformul cuprindea partidele comuniste (muncitorești) din URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria, Franța și Italia. (N. t.)

 3. Ruptura sovieto-iugoslavă și consecințele ei

127 Într-o lume care părea să evolueze spre constituirea de „blocuri”, neașteptata ruptură sovieto-iugoslavă, făcută publică în primăvara lui 1948, demonstra existența unor puternice tensiune și interese divergente în interiorul „lagărului socialist”.

128 (...) Foarte strânsă la sfârșitul războiului, înțelegerea sovieto-iugoslavă s-a degradat la sfârșitului lui 1947. Spiritul de independență al lui Tito, ambiția lui de a deveni – prin intermediul unei federații balcanice, incluzând, inițial, Iugoslavia și Bulgaria – liderul politic al Europei Balcanice, nu puteau să nu deranjeze obiectivele hegemonice ale URSS. La 28 iunie 1948, Kominformul, reunit la București, a aruncat anatema asupra „clicii lui Tito”, acuzat că ar fi „alunecat pe panta revizionismului, antisovietismului și deviaționismului”. Blocada economică impusă Iugoslaviei de Moscova și de țările satelit, ruperea relațiilor diplomatice dintre URSS și Iugoslavia nu au slăbit hotărârea lui Tito și unitatea PCI.

„Schema titoistă” a jucat însă o altă funcție: ea a servit drept pretext pentru „epurarea” conducerilor comuniste din Europa de Est. (...) Au fost astfel eliminați: (...); în Bulgaria, Kostov (executat); (...). (...)

129 (...) (...), după mai multe runde de negocieri (Conferința de la Praga a miniștrilor Afacerilor Externe ai țărilor est-europene, octombrie 1950, ....), (...).

 

III. Stalinismul desăvârșit

1.Trăsăturile specifice ale structurilor de putere

130 (...) În fața acestui concert de laude și de declarații servile de fidelitate, dictatorul, potrivit rarelor mărturii ale celor din preajma lui – precum Hrușciov sau M. Djilas – s-a ferecat într-o izolare bănuitoare, evitând ceremoniile și recepțiile, cunoscând viața țării doar din imaginile înfrumusețate ale rapoartelor oficiale. (...)

2. Conflicte și alternative politice

133 (...) „Afacerea de la Leningrad” a costat, de asemenea, viața a sute de cadre de partid, acuzate de a fi „complotat cu titoiștii în scopul răsturnării puterii sovietice”. (...)

Cronologia economiei mondiale (TEULON 1996)

Frederic Teulon, Cronologia economiei mondiale, trad. I. Dăscălescu (fr. 1996), Institutul European / Memo-7-Economie/Istorie, Iași, 1998, 71 p.

 

1896-1914 La Belle Epoque

(...)

10 (...) 1908 Austria anexează Bosnia-Herțegovina.

 

1914-1918 Primul Război Mondial

11 Războiul din 1914-1918 opune Germania și Austria aliate cu Imperiul Otoman (1914) și Bulgaria (1915), Serbiei, Franței, Marii Britanii, Rusiei, Belgiei, Japoniei (1914), Italiei (1915), Portugaliei (1916) și mai multe state dus-americane (1917). (...)

1914, 6 iulie. Începutul primului conflict mondial. După asasinarea la Sarajevo a arhiducelui Francois-Ferdinand (28 iunie), prințul moștenitor austriac, Austria trimite un ultimatum Serbiei.

 

1919-1939 Perioada interbelică

(...)

27 noiembrie 1919 Tratatul de la Neuilly cu Bulgaria.

(...)

10 august 1920 Tratatul de la Sevres cu Imperiul Otoman.

(...)

1922 (...) Descompunerea Imperiului Otoman.

 

1945-1973 Trei decenii de intensă dezvoltare

1947 24 (...) Începutul Războiului Rece (opoziția între două blocuri, unul liberal capitalist și pro-american, celălalt comunist și pro-sovietic). Președintele Truman cere Congresului un ajutor special pentru Grecia și Turcia pentru a permite acestor țări să reziste presiunii comuniste (politică de containment).

1949 (26) 18 ianuarie Uniunea Sovietică și democrațiile populare din Europa de Est creează COMECOM (sau CAER Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). (...)

1952 (28) februarie Intrarea Greciei și Turciei în NATO.

1955 (30) (...) Este conceput pactul de la Varșovia: acord militar prevăzând automat asistența în cazul unei agresiuni (semnat între URSS și țările din Est).

1961 (33) (...) 1-5 septembrie La Belgrad are loc prima conferință a mișcării nealiniate organizate în jurul Iugoslaviei lui Tito, a Indiei lui Nehru și a Egiptului lui Nasser.

 

1973-1979 Era șocurilor petroliere

1979 [1980] 48 (...) mai Moartea mareșalului Tito în Iugoslavia.

 

1979-1993 Adâncirea crizei

1981 (50) 1 ianuarie CEE admite al zecelea membru: Grecia.

1991 (61) februarie Sfârșitul pactului de la Varșovia; structurile militare comune ale țărilor din Europa de Est sunt dezafectate.

15 mai Refuzul Serbiei de a accepta un croat ca președinte al executivului colegial este punctul de plecare al destrămării federației Iugoslave.

25 iunie Croația își proclamă independența. Slovenia face același lucru și își creează propria monedă, tolarul. Primele confruntări armate au făcut să renască spectrul unui război în Europa.

28 Dizolvarea CAER. Eliminarea rublei transferabile, unitatea de cont comercială a acestui sistem. Aceste transformări vor conduce la o prăbușire a schimburilor între țările Europei Centrale și fosta URSS.

1992 (63) 5 aprilie. Începutul războiului la Sarajevo. Traseul limitelor administrative între cele șase republici membre ale federației iugoslave, decise în 1945 de Tito, este cauza conflictului.

 

1994 – Revenirea la creștere?

1994 (66) 10 aprilie. Alianța Atlantică acceptă să sprijine militar ONU în Bosnia. Două avioane F 16 americane bombardează pozițiile sârbe în enclava musulmană de la Gorazde (primă operațiune de acest tip la care participă alianța atlantică de la crearea sa).

Noua Europă văzută prin prisma maghiarilor (LENGYEL 1990)

Lengyel Laszlo, Noua Europă văzută prin prisma maghiarilor, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

262 (...) Astăzi, însă,  Germania și-a putut atrage în prima ei zonă de influență atât partea ei răsăriteană, cât și Cehoslovacia, de Polonia, Ungaria și Iugoslavia ținând seama doar pe planul secund.

264 (...) Pe lângă Rusia, marea păgubașă a anilor 90 este Serbia. Încă nu se știe până când și în ce formă se poate susține federația statelor iugoslave, dar un lucru este sigur și anume că cea mai mare țară a acestei federații, Serbia, a pierdut în ultimul deceniu lupta de partizani a celui de-al doilea război mondial. Contradicția dintre Serbia, cea mai puternică din punct de vedere militar, dar rămasă în urmă în domeniul economic, și Slovenia, redusă ca teritoriu, dar cea mai dezvoltată din punct de vedere economic, se ascute până aproape la nivelul unui conflict armat. Serbia se consideră deja trunchiată, albanezii îi excomunică pe sârbii din Kosovo, sute de mii de sârbi ajungând în condiții dezavantajoase în afara granițelor Serbiei. În același timp, Serbia se consideră prejudiciată și pentru că Slovenia dezvoltată și, iată, deja și Croația doresc să-și reducă sprijinul și contribuția la ridicarea zonelor mai puțin dezvoltate, ele nemaivoind să toarne apă într-un butoi găurit. Serbia devine mai degrabă un reprezentant nesolicitat al intereselor republicilor mai nedezvoltate, angajându-se în Kosovo într-un război civil cu albanezii majoritari, luptându-se pentru pământurile sârbești „strămoșești”. Slovenia meditează tot mai mult în eventualitatea unei desprinderi voluntare, pe când Croația încearcă să-și asume rolul balanței, adică să susțină condiționat Iugoslavia, iar în cazul nesatisfacerii acestor condiții, să urmeze exemplul Sloveniei. Croația și Slovenia sunt atrase de sfera de interese germane, dar se implică și în experimentul oferit și conturat pe linia Alpi-Adriatica – drept contrapondere în fața preponderenței germane – de Italia, Ungaria și Austria. Iugoslavia unitară, dar labilă din punct de vedere al echilibrului interior, poate deveni lesne păgubașă, nefiind acceptată ca partener tocmai datorită acestei nesiguranțe, respectiv, legăturile de parteneriat mai degrabă slăbesc decât consolidează federația, pentru că, în calitate de parteneri de încredere, vor fi prezente republicile membre, și nu federația în întregimea.

(...) Dacă își va păstra actuala configurație, și Iugoslavia va urma calea descrisă mai sus [Polonia], cu deosebirea că, aici, pe terenul de luptă vor intra și conducătorii marilor uzine, intercalându-se și o etapă de reprezentare a intereselor oligarhice. Dacă se destramă sau vor slăbi conexiunile interne, atunci populismul național al Serbiei se va lăsa antrenat de modelul polonez și român, în timp ce Slovenia și Croația vor putea ieși eventual din acest cerc vicios. (...) Nu se poate ști dacă Bulgaria va ieși în pierdere sau câștig. Această țară a stat la modul cel mai nemijlocit sub influența atât a mecanismului politic de tip sovietic, cât și sub influența Imperiului Sovietico-Rus. Aproape că s-a înălțat sau s-a prăbușit în statutul unei țări membre a Uniunii Sovietice.

265 Desprinderea de Imperiul Sovietic, părăsirea rolului de ultim vasal, e deosebit de grea. După modelul homo sovieticus, cu o cultură economică redusă, stând întotdeauna peste tot la cozi, necunoscând aproape deloc calitatea sortimentului, termenul de garanție, spiritul de economie al proprietarului, deci după acest model, s-a format un homo bulgaricus care e greu de atras în viața civică și în cea de întreprinzător. Țările cu o economie de piață mai dezvoltată din jurul Bulgariei, Grecia, Turcia și Iugoslavia – nu i-au putut influența pozitiv pe bulgarii consumatori și producători (cum a fost influența Austriei asupra Ungariei). În timpul expansiunii din Balcani, Germania a fost partenerul tradițional al Bulgariei. Nici acum nu este exclusă pătrunderea capitalului german, doar că există trei condiții potrivnice. Prima este lenta transformare economică și politică a Bulgariei, capacitatea ei redusă pentru importul de capital (o slabă infrastructură, lipsa managerilor, respect scăzut față de muncă, o nesigură reglementare economică și juridică). A doua este precauția. Majoritatea țărilor Europei sunt speriate de pe acum de unificarea celor două Germanii. Pătrunderea spectaculoasă fie în zona Balticii, fie în Balcani ar fi un risc față de bunăvoința relativă a Uniunii Sovietice față de problema germană și ar intensifica neliniștea britanicilor și francezilor. Dezavantajele ar fi mai multe decât avantajele. A treia condiție potrivnică este resentimentul bulgarilor față de turci. Germania trebuie să aibă deosebită grijă să nu sprijină nicăieri o politică antiturcească, astfel riscă să declanșeze un scandal în interiorul său din cauza numărului mare de turci care lucrează și trăiesc pe teritoriul german. (Avântul economic al Turciei se datorează și însemnatelor investiții germane, existând relații strânse între nemți și turci.) La urma urmei, nici o țară a Comunității Europene nu poate sprijini o țară care nu recunoaște drepturile individuale și colective ale naționalităților care trăiesc pe teritoriul ei (nu sunt asigurate dreptul la folosirea  numelui și a limbii, al învățământul și presă în limba maternă). Avântul procesului de reformă economică și politică, angajarea spre deschidere, rezolvarea democratică a situației minorității turce ar putea da o șansă Bulgariei pentru integrarea în curentul european.

(...) Națiunile – ungurii, cehii, slovacii, românii, bulgarii, sârbii etc – sunt și în continuare tentate să asocieze eliberarea lor cu nerecunoașterea autonomiile pentru minoritățile naționale care trăiesc în țările respective. (...)

Lumii i se vor înfățișa multe state naționale mici, aflate pe picior de război, Cum ar fi Serbia, Croația și Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina și Bielorusia, România Mare (Ardealul, Muntenia, Moldova, Basarabia), Albania Mare (Albania de azi și Kosovo) și neliniștita Polonie. (...) Este vorba de luptele de eliberare antirusești, antisârbești, adică antisovietice, antiiugoslave (în ultimele două, în mod paradoxal, vor participa și popoarele rus și sârb), cu alte cuvinte revanșe naționale reciproce. (...)

266 După alții, la o monarhie austro-ungară – Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Croația, Slovenia – fără monarhie și într-o totală egalitate de drepturi. Alții ar anexa la această zonă Ardealul și Voivodina autonomă. Și aud că visul cunoscut deja în anii 30, respectiv o federație care să cuprindă zonele baltice, până la Marea Adriatică, de la Golful Klaipeda până la zona dalmată, deci înfăptuirea Statelor Unite ale Europei Centrale, revine în actualitate, rostit de buze angelice. (...)

Privind din Europa

266 Atunci când Europa analizează Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Iugoslavia și Bulgaria are în vedere următoarele: care este capacitatea de adaptare economică a țărilor, a națiunilor, cum se prezintă cultura economică a societății și care-i sunt posibilitățile de transformare; de câtă elasticitate și siguranță dispune sistemul instituțiilor politice; cât de mare este instabilitatea națiunii și a naționalităților în interiorul țării. (...)

1)Cultura economică. (...) Dacă, totuși, se percepe deosebirea dintre Ungaria și România, Slovenia și Polonia, deosebirea se consideră a fi doar de nuanțe, și nu de tipologie. (...) Izvorul comun al culturilor economice și, în parte, politice din Ungaria, Slovenia, Croația, Cehia și Moravia este reprezentat de Monarhie, dar un rol cel puțin la fel de însemnat l-a jucat lansarea, de la mijlocul anilor 60, a unei societăți civice de consum în Ungaria kadaristă, desprinderea, în 1948, a Iugoslaviei de Imperiul Sovietic și distanțarea ei, după 1965, de modelul social-economic de tip sovietic, precum și ascensiunea slovenă și croată pe baza autonomiei republicane, societatea civilă a perioadei interbelice din Cehia și Moravia, experimentul „socialismului cu față umană” din Cehoslovacia, practicat până în primăvara pragheză, sufocat la sfârșitul verii aceluiași an.

267 (...) Prin ce se manifestă deosebirea de cultură economică din Ungaria, Slovenia, Croația și Moravia și cea din Polonia, Slovacia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria, Albania? (...) Consumul maghiarilor sau al slovenilor se aseamănă cu cel al austriecilor din Burgenland sau Carintia, muncitorul croat comparând condițiile dintr-o întreprindere vest-germană unde lucrează cu cele din Zagreb.

(...) Indiscutabil, și în Ungaria, Croația, Slovenia și Cehoslovacia cultura economică a muncitorului marilor întreprinderi e semnificativă, dar departe de a fi pe măsura celei existente în Polonia sau Serbia, România sau Ucraina.

268 (...) 2) Sistemul politic. (...) Pentru Occident, transformările germane, cehoslovace, maghiare, poloneze, românești, bulgare, iugoslave nu sunt niște procese foarte clare, mai ales în momentul în care în sânul opoziției unite se creează o mulțime de partide necunoscute și imposibil de cadastrat.

Intermezzo

Îndepărtata Ungarie privită dinspre marile puteri

268 Focurile grecești ale vieții politice nu sunt în stare să topească acel îngheț economic ce încercuiește inima Ungariei. (...)

Ruda săracă

269 (...) Țările est-europene aflate în tranziție – Polonia, Ungaria, Iugoslavia și, mai repede sau mai târziu, Cehoslovacia – sunt state mici, cu sentimente naționale.

Economie și religie

271 (...) (Procedează la fel ca și piloții care, punând la îndoială și respectând în același timp toate regulile, intră în grevă. Asemenea capcane constituționale paralizează Knessetul din Israel și Parlamentul grec.)

 

3)Problema naționalităților.

272 (...) Se poate presupune că factorii care declanșează ostilitățile sunt naționalitățile care au mai ales posibilitatea dezvoltării: slovacii protestează împotriva cehilor și ungurilor, românii împotriva ungurilor, bulgarii împotriva turcilor, antisemitismul reprezentând iarăși o problemă pentru întreaga zonă.

 

Epilog

272 Acest studiu l-am scris în ianuarie 1990, apoi, pe la mijlocul anului, l-am completat. A fost tradus în limbile engleză, rusă, lituaniană, sârbo-croată, finlandeză. (...)

Budapesta, 17 decembrie 1990

 

(„Korunk”, 1/1991)

Lengyel Laszlo (1950) – economist, politolog, Budapesta

„Mișcarea muncitorească din România în anii 1921-1924” (STĂNESCU 1924)

M. C. Stănescu, Mișcarea muncitorească din România în anii 1921-1924, Editura Politică, București, 1971, 293 p.

  

1. România în anii 1921-1924
(32)(...)În cursul anului 1921 s-a ajuns la constituirea unei alianțe între România, Cehoslovacia și Iugoslavia, intrată în istorie sub denumirea Mica Înțelegere. (...)
Statele din Mica Înțelegere au promovat o politică de alianțe sau colaborare cu Franța și Anglia.
(...) În țările capitaliste, avântul revoluționar al maselor scade treptat și se încheie în 1923-1924, odată cu înfrângerea luptelor proletare din Bulgaria și Germania.

 

2. Organizații politice și profesionale ale clasei muncitoare din România în perioada mai - decembrie 1921

Ecoul intern și extern al creării PCR și al arestării delegaților la Congres
(40) (...)Arestarea comuniștilor, dar mai ales faptul că printre ei se aflau cinci deputați - Gh. Cristescu, Al. Dobrogeanu Gherea, C. Stoev, E. Stanev și D. Stoiculescu - a dat naștere unor aprinse discuții în parlament în mai și iunie 1921.
(41) (...)La 2 iunie, deputatul social-democrat T. Dragu a dat citire în parlament a unui memoriu semnat de 54 de militanți arestați, printre care: (...), C. Stoev, (...). Este exprimată protestul împotriva arestării, deoarece ținerea congresului a fost anunțată din timp și a fost aprobată de autorități, iar lucrările s-au desfășurat public, în prezența reprezentanților autorităților militare și polițienești.
(47) (...)O pagină luminoasă în istoria relațiilor tradiționale de colaborare a mișcării muncitorești din Bulgaria și România a înscris cu acest prilej proletariatul din țara vecină, sub conducerea Partidului Comunist Bulgar.
În nr. din 17 mai 1921, ziarul „Rabotniceski vestnik”, organul PCB, insera articolul Victoria comunismului și turbarea reacțiunii din România, în care aprecia crearea PCR ca o victorie a mișcării muncitorești internaționale. „PCB felicită proletariatul frate român pentru intrarea lui în armata Internaționalei Comuniste” (36).
36 = „R. v.”, XXIV (1921), nr. 255, 17 mai.
(48) PCB își exprima „protestul hotărât împotriva noului act de teroare. Partidului frățesc comunist din România el îi exprimă solidaritate și hotărâre de a-l susține în lupta împotriva dușmanului de clasă”. La 19 mai, într-un articol din același ziar, PCB își exprimă din nou solidaritatea cu comuniștii români. Asemenea articole a publicat ziarul în continuare. PCB a organizat și adunări publice de protest în orașe și sate. Seria a fost deschisă de adunarea ținută la Sofia în 20 mai. În fața a mii de muncitori, au luat cuvântul doi reprezentanți ai PCB, care au înfierat actul abuziv al guvernului român. (...) În zilele următoare, PCB a organizat adunări în: Stara Zagora, Troian, Lesicevo, Sliven, Pazargic, Gabrovo, Lom, Vidin (39).
39 = Loc. cit., 27/19 mai, 259/21 mai, 262/30 mai, 263/31 mai, 264/1 iun., 266/3 iun.

PCR în mai-dec. 1921
(60)Între 22 iunie și 12 iulie 1921, la Moscova s-au desfășurat lucrările celui de-al III lea Congres al Cominternului. (...)În raportul referitor la PCR, Radek a spus: „(...)Noi am primit raportul unui tovarăș bulgar, care a sosit la București imediat după această condamnare. (...)Pentru noi, în comisie, s-a ridicat problema dacă recunoașterea unor mici grupuri de tovarăși români ca reprezentanți ai partidului nu va fi interpretată ca o depășire a drepturilor noastre; nu se va ridica obiecția că nu acordăm reprezentare partidului, ci unui grup separat? Tovarășii din Balcani ne-au declarat că în situația dată, nu....” (74)
74 = III Vserminii Kongres Kommunisticevo Internaționala, Petersburg, 1922, p. 70
 

3. PCR înfruntă cu succes regimul bughez

Procesul din Dealul Spirii
(107)[23 ian. 1922, Dealul Spirii] Printre cei aflați pe banca acuzaților se aflau: (...), Boris Stefanov, (...).
(110) Acuzații (...), E. Stanev și alții au cerut tribunalului să facă deosebire între guvernul de la Moscova și Internaționala de la Moscova. (...) (65)
65 = „Adevărul”, XXXV (1922), nr. 11613, 19 februarie.
Arhiva CC al PCR, fond 96, dos. 237, f. 188, 192.
(113) Condamnarea atentatelor teroriste - ca metodă de luptă străină de clasa muncitoare - au făcut-o în cuvântările lor (...), Boris Stefanov, (...).
(119-20)Împotriva terorii și proceselor antimuncitorești din România, Iugoslavia și Grecia, Partidul Comunist Bulgar a organizat la Sofia în 6 februarie 1922 o adunare muncitorească cu 4.000 de persoane. Adunarea a votat o rezoluție în care se exprima indignarea față de teroarea anticomunistă din România și celelalte țări. Rezoluția cerea eliberarea celor arestați și declara solidaritatea proletariatului bulgar cu proletariatul din România, Iugoslavia și Grecia. Adunări au fost organizate de PCB în majoritatea localităților însemnate. Adunări publice încheiate cu rezoluții de protest au fost organizate în Bulgaria și la începutul lunii martie (95).
95 = Arhiva MAE,fond 71/Austria, vol. 6, 1920-1924, Presa, f. 54-56.
BARSR, manuscrise, arh. IIC Brătianu, mapa II, varia 3
„Socialismul”, XVI (1922), nr. 129, 13 martie.
„Rabotniceski vestnik”, 1 feb., 18 feb., 7 mar. 1922.
(122) (...) În 7 iunie 1922, după încheierea Congresului IV al PCB, care a avut la Sofia, s-a organizat un miting muncitoresc, unde au luat cuvântul delegați ai unor partide comuniste, inclusiv ai PCR, și s-a votat o rezoluție de protest contra terorii antimuncitorești din România și Iugoslavia, rezoluție adoptată anterior de congres.
După terminarea mitingului a urmat „o mare manifestație de stradă”, după cum raporta ambasadorul român la Sofia (103).
103 = DGAS București, fond MAI, dos. 742 - 1922, f. 165-167
Arh. CC al PCR, fond I, dos. 450, f. 43-45
Istoria na BKP nagledno pomogalo, ciast vtora, 1917-1944 g., izdatelstvo na BKP, Sofia, 1968, p. 44.
(127) (...) Conferința [generală a tineretului din 19-20 mar. 1922] a trimis două scrisori: una către tineretul comunist din Bulgaria, căruia îi mulțumea pentru salutul primit de la acesta, (...)(117)
117 = Conferința generală din 19-20 martie, „Tineretul socialist”, X (1922), nr. 34, 25 martie.

4. Congresul II al PCR

Situația PCR în perioada premergătoare ținerii Congresului II
(152) La ședința din 14 august [1922], Comitetul Executiv al Partidului Socialist Comunist Român avea următoarea componență.: (...), Boris Stefanov, (...) (6).
6 = Arh. CC al PCR , fond 95, dos. 6/vol. I/f. 107, dos. 1489/f. 24.

Congresul II al PCR (3-4 octombrie 1922)
(156) După prezentarea raportului, Boris Stefanov a citit rezoluția despre situația din țară*, document adoptat de congres.
*Rezoluțiile congresului au fost întocmite de o comisie alcătuită din (...), Boris Stefanov, (...).(Ibidem n. 10)
(161)(...)O poziție opusă celei cuprinse în raportul lui E. Rozvan a fost exprimată de Boris Stefanov. El a arătat că reforma a fost rezultatul situației postbelice, când marii proprietari au fost forțați să o accepte, că reforma a fost făcută „numai în folosul boierilor”. Apreciind că țărănimea, cu ceea ce are acum, nu poate trăi, că „proprietatea particulară a pământului îl robește și-l aruncă în nesiguranță”, el sublinia că „noi nu putem admite acest fel de proprietate, nici chiar provizoriu” (21) - propunând naționalizarea pământului după exemplul Rusiei sovietice. (...)
În timp ce Gh. Cristescu și alții au cerut să se adopte o rezoluție în sensul celor discutate, Boris Stefanov a propus amânarea discuției „pentru o altă conferință, când va fi mai bine discutată”. (...)A luat cuvântul reprezentantul FCB, care s-a apropiat de ideile susținute de E. Rozvan, dar și-a exprimat îndoiala asupra necesității practice de a se întocmi un program în legătură cu această chestiune.
21 = Documente din istoria partidului comunist și a mișcării muncitorești revoluționare din România. 1921-1924, București, Editura Politică, 1970, p. 338.
(162)A ținut să sublinieze că o soluție nu poate da, întrucât problema agrară se înfățișează diferit de la țară la țară, iar în România e deosebit de greu de rezolvat, deoarece e legată de interesele masei țărănești, care formează majoritatea poporului. Vorbitorul a distins două aspecte ale chestiunii: soluționarea în societatea viitoare, adică atitudinea de fond și de perspectivă finală a ei și progresul propagandei actuale printre țărani. „Împărțirea aceasta trebuie neapărat făcută, deoarece e copilăresc să se creadă că revoluția în R. va fi făcută fără ajutorul țăranilor”. În actualele condiții, o importanță deosebită are cea de a doua problemă, adică programul de propagandă imediată, căci nici în Rusia problema nu e decât o încercare de a rezolva chestiunea agrară printr-o alianță a țăranilor cu lucrătorii. El sublinia că acum chestiunea principală este să ne apropiem de țărani. Referindu-se la situația din Bulgaria, Ivanov arăta că PCB preconizează exproprierea numai a marilor proprietari, pe când micul proprietar „este socotit ca și un mic meseriaș și nu va fi expropriat” (22).
La întrebarea lui Gh. Cristescu cum se poate apropia partidul de țărani, reprezentantul FCB a răspuns că se poate realiza prin susținerea revendicărilor obișnuite: combaterea scumpetei, a birurilor, a războiului, iar în punctele speciale, pământul celor lipsiți, iar celor ce au, asigurări ferme că nu vor fi expropriați. Asupra felului de muncă, individual sau colectiv, vorbitorul a răspuns că nu se poate da o soluție sau directivă, ci totul să fie lăsat în seama țăranilor.
(...)Fără a aduce clarificările trebuincioase, cuvântul reprezentantului Federației Comuniste Balcanice a contribuit la scoaterea din discuției a tezei exprimate de Boris Stefanov.
(163) Luând cuvântul în încheiere, E. Rozvan a subliniat lipsa de realism a punctului de vedere al lui Boris Stefanov. „La țară nimeni nu va înțelege pe Boris Stefanov. Dacă conferința va adopta părerile lui, partidul va rămâne tot străin față de țărani. (...)” (...) Rozvan (...) și i-a cerut lui Boris Stefanov să renunțe la propunerile sale. Marcel Pauker a propus alegerea unei comisii care să elaboreze o rezoluție unitară. Congresul a ales în comisie pe Boris Stefanov, Gh. Cristescu și E. Rozvan. (...)
Rezoluția [chestiunea agrară] aprecia că, întrucât această formulă „poate conține întreg programul partidului”, că chestiunea este insuficient studiată, că ea va face obiectul Congresului IV al Internaționalei Comuniste și al conferinței FCB, (...).
(172) (...) În conformitate cu Statutul adoptat, în CC al PCR au fost aleși prin vot următorii 9 membri plini: (...), Boris Stefanov, (...). (...) În Comisia Centrală de Control au fost aleși: (...), E. Stanev, (...). În Consiliul General au fost aleși: (...), C. Stefanov, (...)(41).
41 = Arh. CC al PCR, fond I, nr. 8, dos. 148, f. 133-198 (77).
(173)(...)Ca urmare a consolidării situației Federației comuniste balcanice, ca secție regională a Cominternului, a sporirii controlului ei asupra partidelor componente, la acest congres în numele FCB a vorbit V. Kolarov, reprezentantul Bulgariei.
(173) Acesta, după ce a înfățișat problemele care frământau mișcarea muncitorească din Bulgaria, Iugoslavia și România, s-a oprit asupra raportului partidelor cu Cominternul, susținând dreptul Internaționalei Comuniste de a se amesteca în treburile interne ale acestora. V. Kolarov a declarat: „Având în vedere marea importanță pe care o au anumite măsuri ale Executivei și anume amestecul ei în afacerile interne ale partidelor comunist francez, italian, cehoslovac, norvegian etc, nu mă pot opri să nu explic că partidele comuniste ale țărilor balcanice aprobă în totalitate punctul de vedere pe care Comitetul Executiv l-a luat cu ocazia intervenției sale. Astfel de intervenții, oricât ar părea de dureroase, vor fi întotdeauna necesare și utile atâta timp cât în cadrul I. C. vor exista partide care în anumite privințe este de dorit să lase multe deoparte” (47).
În 5 decembrie 1922, Congresul IV a ales Comitetul Executiv al I. C., alcătuit din 25 de membri și 10 supleanți. Pentru Balcani au fost aleși V. Kolarov, membru plin, iar M. Macavei, membru supleant (48).
47 =  Protokoll der Vierten Kongress der Kommunistichen Internationale, Verlag der Kommunistichen Internationale, Hamburg, 8, 1923, p. 169.
48 = Op. cit., p. 977.

 

5. PCR și celelalte organizații muncitorești în 1923-1924

(183) (...)S-a hotărât să se raporteze FCB despre eveniment și să-i ceară să trimită un reprezentant, care să facă anchetă și să restabilească ordinea în Comitetul Central (14). În iunie a sosit la București un reprezentant al FCB, sub conducerea căruia CC a ținut o ședință. (...)(15)
14 = Arh. CC al PCR, fond 1 I. C., dos. 19, f. 43-45 (4).
15 = Arh. CC al PCR, fond 1, dos. 19, f. 59-65.
8 = (...) Până în primăvra anului 1924 a mai apărut în limba bulgară ziarul „Pravda”.
(184) (...) Boris Stefanov și E. Stanev au refuzat să vină în capitală să-și ia în primire sarcinile pe care le primiseră în calitate de membri ai Comitetului Central al PCR (12).
Alarmat de situație, la 22 mai 1923, Gh. Cristescu îi scria lui Boris Stefanov să vină la București, căci „a intrat dihonia între (...) mine și Pauker (13).
12 = Arh. CC al PCR, fond 95, dos. 24, vol. 1, f. 155-162; fond 1 I. C., dos. 19, f. 43-45 (1-2).
13 = Arh. CC al PCR, fond 95, dos. 24, vol. 1, f. 158.
(186)(...) La rubrica „Tribuna Congresului”, M. Pauker a publicat în martie, după ieșirea din închisoare, cu pseudonimul Ion Protiv, o serie de articole în care susținea că, chipurile, în Europa, în Balcani, deci și în România, începând din toamna anului 1923 aveau loc evenimente și lupte specifice perioadei de avânt revoluționar (17).
17 = Spre revoluție, „Socialismul”, XIX (1924), nr. 25, 5 mar.
Să vrem puterea politică, „Socialismul”, XIX (1924), nr. 26, 7 mar.
În treacăt polemică, „Socialismul”, XIX (1924), nr. 28, 12 mar.
Puternicii zilei, „Socialismul”, XIX (1924), nr. 30, 16 mar.
(190) (190)(...)(...) [C. C.] Se cerea partidului să adopte o poziție „revoluționară” în problema națională din România și să acționeze că în Europa și în Balcani în special există o situație revoluționară, el trebuind să acționeze neîntârziat pentru luarea puterii politice. (...) (27)
Prilejul pentru clarificări și atenuarea divergențelor  l-a constituit Conferința VI a FCB, care urma să se țină în septembrie 1923. (...)
(...)Discuțiile dintre delegația PCR și cea a Cominternului au durat până la începutul lui decembrie 1923, când a fost acceptat un proiect de rezioluție în problema națională din România, proiect cu care s-a mers la Conferința FCB, care a avut loc în decembrie la Berlin.
27 = E. Arbore, Istoria mișcării muncitorești revoluționare și a Partidului Comunist din România, Arh. CC al PCR, fond 8, inv. C, dos. 148, f. 133-198 (102)
Sandor Koros Krișan, România și Cominternul, „East Europe”, New York, 1966, 12, oct., p. 1-8.
Lucsimin (M. Pauker), Sub Cristescu, „Înainte”, IV (1929), 9, 3 mar.
Lucsimin, Prima clarificare deschisă, „Înainte”, IV (1929), 10, 10 mar.
(191)La ea au luat parte reprezentanți ai partidelor comuniste din Bulgaria, Iugoslavia, Grecia și România și un reprezentant al C. E. al I. C. Au fost discutate probleme economice, politice și naționale din Balcani, chestiuni organizatorice și răscoala din Bulgaria. (...)
(...)„Chestiunile națională și agrară sunt bazele fundamentale ale politicii în Balcani. Fără rezolvarea lor clară și fără o conduită hotărâtă și bine stabilită în aceste chestiuni, nicio politică serioasă în Balcani nu este posibilă”, se spunea în comunicatul final dat publicității (29).
(...) Conferința VI a FCB a adoptat pt. PCR trei rezoluții: rezoluția asupra situației generale din România (30), rezoluția asupra problemei agrare din R. (31) și rezoluția asupra problemei naționale din România. (32). (...) La Conferință s-au purtat discuții aprinse, căci peste cinci ani,  M. Pauker scria: „Întoarcerea de la conferința de la Berlin, unde Gh. Cristescu fu înfrânt, însemna putința unei activități mai largi în partid.” (33).
Rezoluția asupra problemei naționale în România, care stabilea partidului comunist sarcina „de a lupta pentru autodeterminare până la despărțirea unor provincii de statul existent” (34) a fost impusă PCR de FCB și de Comintern, constituind un amestec în treburile interne ale partidului nostru.
29 = „Socialismul”, XIX (1924), nr. 5, 18 ian.
30 = Loc. cit., nr. 22, 27 feb.
31 = Loc. cit., nr. 20, 22 feb.
32 = Loc. cit., nr. 23, 29 feb.
33 = Lucsimin, Prima clarifcare deschisă, „Înainte”, IV (1929), nr. 5, 3 feb.
34 = „Socialismul”, XIX (1924), nr. 23, 29 feb.
  

PCR și problema agrară în 1923-1924
(201) (...) Congresul II a adoptat o rezoluție în problema agrară și a numit o comisie agrară alcătuită din Boris Stefanov, (...), care să întocmească un program de acțiune în chestiunea agrară al partidului comunist.
(202) (...)Dialogul ce a avut loc în timpul lucrărilor Congresului II al partidului între E. Rozvan și Boris Stefanov în legătură cu poziția PCR față de reforma agrară în curs de înfăptuire și activitatea partidului la sate a avut ecou și în perioada următoare.
(203) Menținându-și același punct de vedere asupra împroprietării - naționalizarea întregului pământ și darea lui în folosul țăranilor - Boris Stefanov publica și el simultan o suită de articole, ce se încheie cu cel din 18 ianuarie 1923, în care susținea că „cu toate împroprietăririle s-a urmărit unul și același scop și s-a ajuns la unul și același rezultat: înrobirea economică și mai rea a țărănimii” (55), punct de vedere ce nu concorda cu realitatea României acelor ani.
În februarie 1924, el publică alte două articole, în care analizează evoluția și consecințele reformei agrare. În ele, Boris Stefanov, comentând articole din Constituție și citând fragmente din lucrarea Neoiobăgia a lui C. Dobrogeanu-Gherea, caută să demonstreze că din cauza reformei agrare, situația țăranilor s-a înrăutățit și mai mult, aceasta aflându-se acum în situația de neoiobăgie (56).
55 = Ultima împroprietărire, „Socialismul”, XVII (1923), nr. 5, 18 ian.
56 = Proprietatea mare a pădurilor române. Ce caracterizează neoiobăgia, „Socialismul”, XIX (1924), nr. 11, 1 feb.
Neoiobăgia, „Socialismul”, XIX (1924), nr. 13, 6 feb.
(204) (...) Prin februarie-martie 1923, D. Fabian, în calitate de secretar ad interim al partidului, și M. Macavei, membru al comisiei [agrare],  cer lui Boris Stefanov să vină de urgență la București, căci a fost numit secretarul acesteia și trebuie să treacă la acțiune.

Federația partidelor socialiste din România în 1923-1924
(222) (...)„Nu din Orientul înapoiat, ci din Apusul industrializat așteptăn noi realizarea socialismului” (102).
102 = Ș. Voinea, Socialismul marxist și evoluția socială, „Doctrinele partidelor politice”, București, Cultura națională, [1923], p. 138.
(223) (...) O altă manifestare internațională a Federației Partidelor Socialiste din România a fost conferința partidelor socialiste din Balcani, ținută la București în 11-13 martie 1924.
(225) Ea a fost convocată conform cu hotărârea Congresului de la Hamburg din mai 1923 și a Comitetului Executiv al Internaționalei Socialiste a Muncitorilor din 17 februarie 1924.
Congresul de la Hamburg a hotărât să convoace această conferință, unde să se discute problemele naționale ale statelor din Balcani. (...)
La conferință au luat parte: Ianko Iakosoff, Asen Țancov și Dimitr Neikoff din partea Partidului Social Democrat bulgar; Nedelco Divac și Zivco Topalovici din partea Partidului Socialist din Iugoslavia; (....)
După expunerile făcute de A. Țancov, Z. Topalovici și I. Pistiner au urmat discuțiile, încheiate cu adoptarea documentului Problema balcanică, care sublinia hotărârea partidelor reprezentate de a lupta împotriva pericolului de război. (107).
107 = „Lumea nouă”, III (1924), 10, 16 martie.

Congresul sindical de la Cluj (16-18 septembrie 1923). Crearea Sindicatelor unitare
(228) (...)Au fost citate saluturile sindicatelor muncitorești din (...), Iugoslavia, (...). Președintele din acea zi a congresului l-a împiedicat pe M. Pauker să citească telegrama trimisă de sindicatele din Bulgaria. (...) (111)
111 = Arh. CC al PCR, fond 5, dos. 877, f. 173-174.
Arhiva CC al PCR, fond 95, dos. 28037, f. 25.

Alte organizații muncitorești și democratice din 1922-1924
(234) (...)Rezultatele activității lui [CC de ajutorare de pe lângă PCR] sunt o remarcabilă pagină de ceea ce înseamnă solidaritatea proletară internă și internațională, căci prin el s-au strâns bani și pentru sprijinirea victimelor terorii din Bulgaria și Germania.
(238)(...)„Intențiune frumoasă, dar platonică” era apreciată într-un articol din „Socialismul”.

  

6. Scoaterea PCR în afara legilor - 1924

(...)La 29 iul. „Viitorul” scria că „s-au dat ordine de interzicere. în toată țara”. (...) Măsuri similare s-au luat și în sudul Dobrogei (21).
21 = Arh. MFA, fond C. A. II, serviciul de stat major, dos. 11/51 din 1924, f. 506, 569-570.

Ecoul intern și extern al terorii anticomuniste (aprilie-iulie 1924)
(267) (...) „Situația gravă din Balcani, anarhia dinăuntru, comploturile criminale pentru distrugere s-au dovedit tot atâtea minciuni la adăpostul cărora guvernul vrea să împiedice dezvoltarea mișcării socialiste și să înăbușe orice acțiune cetățenească și democratică (80).
80 = Teroarea, „Lumea nouă”, III (1924), nr. 27, 3 august.
(270) (...)Comitetul Executiv (88) și Prezidiul FCB (89) au lansat câte un apel în care demascau teroarea antimuncitorească din această zonă a Europei, inclusiv din România.
88 = Către toți proletarii și țăranii muncitori din țările balcanice, „Internationale Presse Korrespondenz”, IV (1924), nr. 52, 6 mai, p. 626-7.
89 = Către muncitorimea și țărănimea cu conștiință de clasă, către toate naționalitățile oprimate din țările balcanice, „Internationale Presse Korrespondenz”, IV (1924), nr. 53, 9 mai, p. 638.
(271)(...) La începutul lui iunie, mai multe ziare comuniste italiene au publicat articoloe despre teroarea anticomunistă și situația social-economică și politică din România, precum și apeluri ale FCB care chemau proletariatul internațional să se solidarizeze cu cel din România.
(272)Astfel, „La Gazzetta Livernesse” din 2 iunie 1924 reproducea un apel intitulat Muncitori din toate țările balcanice!, în care se spunea: Apropiați-vă de partidul comunist; protestați în toate chipurile în contra distrugerii lui!” (97). (...) Ziarul „Pagine rosse” din Milano, (...) reproducând manifestul FCB Către muncitori și țărani! Către naționalitățile asuprite din Balcani! (99).
(...)Cotidianul „Le Messager d Athene” informa opinia publică din Grecia despre arestările efectuate la București în aprilie, subliniind că comuniștii Gh. Cristescu, A. Dobrogeanu Gherea, L. Pătrășcanu erau acuzați de propagandă subversivă(100).
100 = Arestarea comuniștilor, „Le Messager d Athene”, XXXVI (1924), nr. 227, 28 apr.
(273)(...)Luând în discuție instaurarea stării de asediu, ziarul grec „Eleftheron Vima” scria că „România e administrată în parte dictatorial”(111).
111 = Arh. MAE, fond 71/Grecia, vol. 16/Presa/1920-1924, f. 218-219.
N. Zarafis, Situația în România, „Eleftheron Vima”, 23 sep. 1924. (După un raport al legației române la Atena)
(274)(...)După cum nota „Adevărul”, instaurarea stării de asediu era comentată și în presa bulgară, care o lega de agravarea situației interne și de comploturi(108). (...)
108 = Starea de asediu în România. Cum este comentată în presa bulgară, „Adevărul”, XXXVII (1924), nr. 12423, 29 iul.
(277) (...) Gh. Cristescu a obiectat la teza după care situația din Balcani ar fi fost revoluționară și a susținut că în noile condiții „trebuie să existe numai un partid legal, care poate și trebuie să aibă un aparat ilegal” (125).
125 = Arh. CC al PCR, fond 1, inv. 8, dos. 35, f. 3-5.
(278) (...) În timp ce în sudul Dobrogei se fac percheziții, sunt arestați comuniști și se interzice apariția ziarului comunist „Pravda” (117), (...).
117 = Arh. MFA, fond Corpul II Armată, serviciul de stat major, dos. 42/F din 1923-1924, f. 303.
(279) (...) Unii membri ai conducerii PCR, printre care (...), Boris Stefanov, în mare noua conducere creată în aprilie-mai 1924, considera că PCR trebuie să ducă o activitate în exclusivitate  ilegală.
(281)(...)PCR a fost reprezentat la acest congre [V Comintern, Moscova] de 6 delegați, dintre care 4 cu vot deliberativ, iar 2 consultativ. După unele indicicii, delegații cu drept de vot deliberativ au fost: Boris Stefanov, cu numele conspirativ Popescu, (...). Cei 4 delegați au făcut parte din diferite comisii de lucru ale congresului: (...), Boris Stefanov în comisiile agrară, națională și bulgară, (...)(132).
132 = Protokol funfter Kongress der Kommunistischen Internationale, Band I, Verlag Carol Hoym Nach, p. 1033-1062
Arh. ISISP, fond X, dos. 1449, vol. 2, f. 2, 4.
(282) Boris Stefanov a luat cuvântului pe marginea raportului lui V. Kolarov despre problema agrară. El a schițat un istoric al problemei agrare în România începând din 1864, oprindu-se eronat la perioada postbelică.
133 = „La correspondance internationale”, IV (1924), nr. 53, 5 aug., p. 560.
Protokol funfter Kongress der Kommunistischen Internationale, Band I, Verlag Carol Hoym Nach, p. 696.
(282) În mod eronat, Boris Stefanov, care era și președintele Comisiei Agrare a PCR, a arătat că „la noi, în România, țăranul este asemenea unui neoiobag, așa cum l-a numit Dobrogeanu-Gherea, ceea ce înseamnă că este pe jumătate rob” și că „așa numita mare reformă nu numai că nu a înlăturat semiiobăgia, dar a întărit-o; aceasta deoarece oligarhia a avut grijă ca în niciun caz țăranul să aibă mai mult de 5 ha”(136). Mai departe, el s-a referit la relațiile agrare și la sarcinile partidului comunist în vederea lărgirii influenței la sate. (...)
136 = Protokol funfter Kongress der Kommunistischen Internationale, Band I, Verlag Carol Hoym Nach, p. 804.
(...)El [Al. Crișan] a subliniat importanța pe care ar fi avut-o pentru activitatea partidului nostru conferința VI a FCB(133). (...)
În ce privește relațiile PCR cu FCB, în această perioadă, FCB, ca organism intermediar între PCR și IC, mai degrabă a îngreunat decât ușurat raporturile dintre partidul nostru și Comintern.