Dan Smântânescu, Drumurile lui Ion Neculce, Sport-Turism, București, 1984
I. La porțile vieții
(8) (...)Era sub aspra a doua domnie a lui Duca vodă. Așa se hainise țara de răutățile domniei, că băjenise cineși (1) din șleahul (2) oștirii [turcești] pe la casele lor. (...) Împărăția de la Țarigrad, cu oaste câtă frunză și iarbă, bântuise moșia. Mai an, trecuseră Dunărea cu tunuri grele și mari, de puneau câte 80 de bivoli la un tun. (...) Sultanul venise cu oastea pe Prut în sus, la Țuțora. A mas în primblare la Iași, unde umilinți nespuse așteptau pe domn și boieri. Pe ulițele străpunse de alaiul împărăției se așternuseră, peste colbul de o șchioapă, bucăți de atlasuri și de tăfți și în vreme ce sultanul își purta în buiestru armăsarul arab, Duca vodă și boierii umblau pe jos, umiliți. Împăratul suise la Cetățuie să vadă mănăstirea.
1 = Fiecare.
2 = Drum.
(9) Din clopotnițele Sfântului Niculae, se spunea în târg, că ar fi strigat hogea, ca în minaretele din Țarigrad.
Asemenea pângărire nu mai văzuse țara!
(8) (...)Era sub aspra a doua domnie a lui Duca vodă. Așa se hainise țara de răutățile domniei, că băjenise cineși (1) din șleahul (2) oștirii [turcești] pe la casele lor. (...) Împărăția de la Țarigrad, cu oaste câtă frunză și iarbă, bântuise moșia. Mai an, trecuseră Dunărea cu tunuri grele și mari, de puneau câte 80 de bivoli la un tun. (...) Sultanul venise cu oastea pe Prut în sus, la Țuțora. A mas în primblare la Iași, unde umilinți nespuse așteptau pe domn și boieri. Pe ulițele străpunse de alaiul împărăției se așternuseră, peste colbul de o șchioapă, bucăți de atlasuri și de tăfți și în vreme ce sultanul își purta în buiestru armăsarul arab, Duca vodă și boierii umblau pe jos, umiliți. Împăratul suise la Cetățuie să vadă mănăstirea.
1 = Fiecare.
2 = Drum.
(9) Din clopotnițele Sfântului Niculae, se spunea în târg, că ar fi strigat hogea, ca în minaretele din Țarigrad.
Asemenea pângărire nu mai văzuse țara!
II.Amarnice vremuri
(12) (...)Un țigan adusese vestea că Duca vodă fusese mazilit. (...) Sultanul, după pâra lui Ursachi, bătuse cu biciul de piele de bou obrazul domnului. Cică fusese rău cu boierii, lacom și multe urgii aruncase peste țară. Dacă n-ar fi plăcut vizirului o blană de vulpe neagră de Mosc, i-ar fi stat capul alături de picioare.
Cruntă fusese mânia sultanului, dar pentru podoaba vulpei de Mosc i-a dăruit zile. L-au purtat legat prin Iași și apoi l-au ridicat cu toată casa și l-au aruncat în temnița celor 7 turnuri de la Țarigrad.
Numai printr-o despicătură de zid vedea tălăzuirea albastră a mării și caicurile subțiri și multicolore tăind apa Bosforului.
(13) (...)I se spuse că vizirul ceru să se aleagă pentru căftănie un boier iubitor de moșie. (...)
-D-apoi hasnaua împărăției e mare și lacomă, răspunse un boier cărunt. (...)
Turcii suiseră Prutul spre țara leșească. (...)
-Când văzură craiul leșesc M. Vișnovețchi și hatmanul Sobiețchi atât prăpăd de oaste turcească pârjolind și robind țara leșească, părăsiră hotarul și lăsară în cetatea Cameniței numai 6.000 de drăgani.
1 = August 1672.
(14) -Au închinat cetatea târgoveții de s-au veselit turcii 3 zile și 3 nopți. Au slobozit tunurile a sărbătoare.
-Starostele de Camenița, dacă văzu că intră spahii în cetate, neîndurându-l inima să cadă în robie, a intrat în ierbărie și a dat foc prafului de pușcă, pierind odată cu ei. (...)
Veni trimis de la vizirul la Petriceicu vodă. Cereau un boier de ispravă să vină la cortul vizirului în tabăra de la Nistru. (...)
-Turcul e turc la faptă - își încheie Hrizea vornicul cuvântul - dar îndrăgește ușor pe cel care meșteșugit grăiește.
Se ridică logofătul Miron Costin, cel meșter la voroavă.
-Dacă dv. întăriți, am să purced eu. Isteț este cugetul turcului, dar înțelept și cumpănit trebuie să cadă cuvântul nostru.
(15) (...)Vizirul își sorbea cafeaua din felegean smălțuit cu albastru cu zarfuri de aur. Aburi aromați pluteau în cortul căptușit cu atlasuri florentine vișinii și așternut cu covoare trandafirii de Smirna. Perne moi umpleau divanul lung și jos, iar pe măsuța cioplită din lemn parfumat de santal, într-o cățuie din jad măiestrit lucrată, arome din răsăritul tainic fuseseră aduse pentru a îndulci zăduful de afară. (...)
Miron se plecă cu smerenie înaintea vizirului își sumese poalele caftanului roșu și se așeză turcește.
-Drept să-mi grăiești: bine vă pare că a luat împărăția Camenița ori ba?
-Apoi, adevărul aș grăi, dar știu voroava bătrânească ce glăsuiește că „pe pomul tăcerii rodește liniștea”.
-Îndrăznește și chezășuiesc cu cuvântul meu că nu-ți voi face pricină.
-Suntem noi, moldovenii, bucuroși să se lățească împărăția în toate părțile, iar peste țara noastră nu ne pare bine să se lățească.
Vizirul căscă ochii mari. Îi plăcu cutezanța gândurilor sale.
(16) (...) Vizirul urmă sfatul lui M. C. și iertă țara de iernatul oastei. (...)
Turcii întăriseră tabăra la Hotin. Acolo fuseseră chemați, cu oștile lor, Petriceicu vodă și Grigorie vodă. Husein pașa orânduise pedestrimea în șanțuri și călărimea afară. (...)
-Marele împărat ne-a trimis cu oaste puternică să apărăm cetatea Camenița. Cum socotiți să tocmim pedestrimea și călărimea?
-Măria ta, zise Grigorie vodă, noi nu putem sfătui într-un chip decât că oastea puternicului împărat fiind deprinsă la loc larg, ca să fie cu nădejde la izbândă, se cuvine în afară de șanțuri să lupte la loc bun de bătălie, nu lângă Hotin.
(17) Husein pașa se mânie și scoase hangerul să-l lovească.
-Hainilor! Asta vi-i credința?
Voievozii fugiră din cort. Întorși în tabăra lor, hotărâră să cheme ajutorul leșilor.
Sosirea leșilor aduse victorie. Domnii români, cutremurați de necredința turcului, trecură de partea leșilor. Din prada bogată de cai turcești, arme, haine și mulțime de bani s-a făcut parte dreaptă oștirii.
A mas apoi Grigorie vodă la Oblucița de a pârât pe Husein pașa vizirului. (...)
-Bine ai sfătuit și nu te-a ascultat! Și dete hatișerif întărit cu peceți împărătești, trimis cu gâde anatolian de tăie capul lui Husein pașa.
Apoi repezi la Țarigrad trimis să slobozească din seraiul împărătesc pe doamna și coconii lui Grigorie vodă.
Grigorie vodă fiind bănuit că este hain și având familia zălogită la Țarigrad, fusese cât pe-aci să fie mazilit, iar ai lui trecuți cu sila la legea turcească.
(18) (...) Mitre fu ales să ducă la vizir carte că divanul poftește nou domn dintre dânșii. La Galați întâlni însă alaiul lui Dumitrașcu Cantacuzino, hotărât de împărăție ca nou domn.
(20)(...) Vizirul a poruncit iarăși să ierneze tătarii în țară pentru a feri domnia de năvala podghiazurilor leșești.
(12) (...)Un țigan adusese vestea că Duca vodă fusese mazilit. (...) Sultanul, după pâra lui Ursachi, bătuse cu biciul de piele de bou obrazul domnului. Cică fusese rău cu boierii, lacom și multe urgii aruncase peste țară. Dacă n-ar fi plăcut vizirului o blană de vulpe neagră de Mosc, i-ar fi stat capul alături de picioare.
Cruntă fusese mânia sultanului, dar pentru podoaba vulpei de Mosc i-a dăruit zile. L-au purtat legat prin Iași și apoi l-au ridicat cu toată casa și l-au aruncat în temnița celor 7 turnuri de la Țarigrad.
Numai printr-o despicătură de zid vedea tălăzuirea albastră a mării și caicurile subțiri și multicolore tăind apa Bosforului.
(13) (...)I se spuse că vizirul ceru să se aleagă pentru căftănie un boier iubitor de moșie. (...)
-D-apoi hasnaua împărăției e mare și lacomă, răspunse un boier cărunt. (...)
Turcii suiseră Prutul spre țara leșească. (...)
-Când văzură craiul leșesc M. Vișnovețchi și hatmanul Sobiețchi atât prăpăd de oaste turcească pârjolind și robind țara leșească, părăsiră hotarul și lăsară în cetatea Cameniței numai 6.000 de drăgani.
1 = August 1672.
(14) -Au închinat cetatea târgoveții de s-au veselit turcii 3 zile și 3 nopți. Au slobozit tunurile a sărbătoare.
-Starostele de Camenița, dacă văzu că intră spahii în cetate, neîndurându-l inima să cadă în robie, a intrat în ierbărie și a dat foc prafului de pușcă, pierind odată cu ei. (...)
Veni trimis de la vizirul la Petriceicu vodă. Cereau un boier de ispravă să vină la cortul vizirului în tabăra de la Nistru. (...)
-Turcul e turc la faptă - își încheie Hrizea vornicul cuvântul - dar îndrăgește ușor pe cel care meșteșugit grăiește.
Se ridică logofătul Miron Costin, cel meșter la voroavă.
-Dacă dv. întăriți, am să purced eu. Isteț este cugetul turcului, dar înțelept și cumpănit trebuie să cadă cuvântul nostru.
(15) (...)Vizirul își sorbea cafeaua din felegean smălțuit cu albastru cu zarfuri de aur. Aburi aromați pluteau în cortul căptușit cu atlasuri florentine vișinii și așternut cu covoare trandafirii de Smirna. Perne moi umpleau divanul lung și jos, iar pe măsuța cioplită din lemn parfumat de santal, într-o cățuie din jad măiestrit lucrată, arome din răsăritul tainic fuseseră aduse pentru a îndulci zăduful de afară. (...)
Miron se plecă cu smerenie înaintea vizirului își sumese poalele caftanului roșu și se așeză turcește.
-Drept să-mi grăiești: bine vă pare că a luat împărăția Camenița ori ba?
-Apoi, adevărul aș grăi, dar știu voroava bătrânească ce glăsuiește că „pe pomul tăcerii rodește liniștea”.
-Îndrăznește și chezășuiesc cu cuvântul meu că nu-ți voi face pricină.
-Suntem noi, moldovenii, bucuroși să se lățească împărăția în toate părțile, iar peste țara noastră nu ne pare bine să se lățească.
Vizirul căscă ochii mari. Îi plăcu cutezanța gândurilor sale.
(16) (...) Vizirul urmă sfatul lui M. C. și iertă țara de iernatul oastei. (...)
Turcii întăriseră tabăra la Hotin. Acolo fuseseră chemați, cu oștile lor, Petriceicu vodă și Grigorie vodă. Husein pașa orânduise pedestrimea în șanțuri și călărimea afară. (...)
-Marele împărat ne-a trimis cu oaste puternică să apărăm cetatea Camenița. Cum socotiți să tocmim pedestrimea și călărimea?
-Măria ta, zise Grigorie vodă, noi nu putem sfătui într-un chip decât că oastea puternicului împărat fiind deprinsă la loc larg, ca să fie cu nădejde la izbândă, se cuvine în afară de șanțuri să lupte la loc bun de bătălie, nu lângă Hotin.
(17) Husein pașa se mânie și scoase hangerul să-l lovească.
-Hainilor! Asta vi-i credința?
Voievozii fugiră din cort. Întorși în tabăra lor, hotărâră să cheme ajutorul leșilor.
Sosirea leșilor aduse victorie. Domnii români, cutremurați de necredința turcului, trecură de partea leșilor. Din prada bogată de cai turcești, arme, haine și mulțime de bani s-a făcut parte dreaptă oștirii.
A mas apoi Grigorie vodă la Oblucița de a pârât pe Husein pașa vizirului. (...)
-Bine ai sfătuit și nu te-a ascultat! Și dete hatișerif întărit cu peceți împărătești, trimis cu gâde anatolian de tăie capul lui Husein pașa.
Apoi repezi la Țarigrad trimis să slobozească din seraiul împărătesc pe doamna și coconii lui Grigorie vodă.
Grigorie vodă fiind bănuit că este hain și având familia zălogită la Țarigrad, fusese cât pe-aci să fie mazilit, iar ai lui trecuți cu sila la legea turcească.
(18) (...) Mitre fu ales să ducă la vizir carte că divanul poftește nou domn dintre dânșii. La Galați întâlni însă alaiul lui Dumitrașcu Cantacuzino, hotărât de împărăție ca nou domn.
(20)(...) Vizirul a poruncit iarăși să ierneze tătarii în țară pentru a feri domnia de năvala podghiazurilor leșești.
III.Săvârșirea gramaticului Enache și înscăunarea Brâncoveanului
(24) (...)Turcii veniți spre țara leșească, urmărind pe nemții din cetatea Suceava și din cetatea Neamțului, au pus pe A. Buhuși hatmanul să-i întâmpine la Podișoara. (...)
După un an, turcii au venit din nou în Moldova, îndreptându-se spre Cehrin. Cetatea din lemn și pământ au luat-o printr-un vicleșug al căpeteniei Radamanovschi. Turcii, având prins pe fiul acestuia, l-au pus să scrie un răvaș pentru a închina cetatea. Îl ademeneau și cu multe pungi cu aur. Radamanovschi îmbătă pe cazacii din cetate și dădu de veste turcilor să intre. Care lucru, când îl aflară muscalii, prinseră pe Radamanovschi și-i turnară pe gât tot aurul topit pe care-l primise de la turci.
(28) (...)Domnise în a treia domnie bătrânul Duca vodă și istovise rău țara. Om burduhos, cheltuia ca un crai dând ospețe, încercat de mândria de a se arăta deopotrivă în trufie cu sultanul. Își cănea barba, purta haine scumpe de barhet încheiate cu chioturi cusute cu mătase și cu fir, căciuli mari de samur. Rubine, smaragde, iacinte și granate prinse cu aur străluceau pe veșmintele sale. Ai fi zis că e un crai din poveștile „O mie și una de nopți”.
În apriga sa lăcomie, pusese biruri grele pe capete și vite. Bătea pe zlotași cu buzduganul în cap și, cine nu murea, înfunda temnițele sau simțea harapnicele de plumb ale seimenilor. Căznea pe boieri și caracuda (1) cu capetele prin garduri, iar pe jupânese punea de le lega la pusce (2) și le închidea la seimeni pt. bani. Văzând că mor oamenii bătându-i cu buzduganul, au făcut un băț cu opt muchii de-i bătea cu bățul.
Pricină pentru care norodul îl ura și-l blestema, rugând pe Dumnezeu să-l mântuiască din mâinile lui. Boierii au fugit în țările megieșe, așteptând să-i cânte veșnica pomenire. Dar Duca strângea ban cu ban, aduna pungi după pungi, storsese țara și când a adunat 1.000 de pungi, i-au dat turcii și hătmănia Ucrainei.
1 = Poporul de jos.
2 = Închisoare
(29) Cronica spune că atunci „au purces de s-a înscuscrit cu Radu vodă, dându-și fata după feciorul acestuia. Îndată s-au apucat de au făcut nuntă mare și frumoasă”.
(...) Era în ajunul Crăciunului leatului 1683 și vodă se mutase cu curtea la Domnești. (...)
(...)Iar doamna lui, Nastasia, se găsea la Focșani fără scule și aurul cu care să cumpere sprijinul vizirului. Își aminti de blestemul boierului Ursachi căruia i-a făcut strâmbătate Și l-au închis în temniță, bătându-l la tălpi până i s-au stârcit vinele și au rămas olog până la moarte.
(30) În fruntea podghezurilor călăreau polcovnicul Turculeț și serdarul Bainschi, luând glotașii, mazilii și slujitorii adunați din țară. (...)
Apoi a înconjurat Domneștii cu grosul leșilor, tocmai când Duca vodă sta la masă cu Miron logofătul și Constantin postelnicul. (...)
Duca se bizuia pe credința lui Buhuș hatmanul și Dediul serdarul, dar și aceștia, după opintiri vrednice, au fost clopeșiți de trăd. seimenilor. (...)
Serdarul Dediul îi răspunse:
-Să ierte măria ta, dar a venit sorocul să dăm și noi plata Domnului, că țara e scârbită până în rărunchi de birul și buzduganul măriei tale!
Vodă puse mâna pe băț să croiască pe serdar.
(31) (...) Dediul împinse ușa iatacului și apărură cazacii. (...)
Cazacii îi scoaseră dulama căptușită cu sobol, cizmele de piele venețiană și-l lăsară cu pieile goale. (...)
În coliba unei femei de răzeș găsiră adăpost.
Bătrânul a poftit să bea lapte. (...)
-„N-avem lapte să-ți dăm că au mâncat Duca vodă vacile din țară. De l-ar mânca viermii iadului cei neadormiți!”
(32) (...) Duca vodă - luat de poloni în surghiun - rămase flămând în noaptea aceea.
După faptele sale se făcuse dreptate!
N-apucase a ieși din Moldova Duca bătrânul, mort de voie rea, lovit de cataroi la Liov, (...).
(36)Porneau convoiurile spre Dunăre, unde pântecoasele corăbii turcești sau grecești duceau peste mări și țări sarea pământului românesc.
(38)(...)Craiul Sobieschi coborâse pe Prut cu oastea. La Pagul, turcii și tătarii i-au ieșit în cale. Silit să se întoarcă, (...).
(39)(...)Țara era iertată de bir, dar domnul umplea, totuși, antireul lui Lascarachi capuchehaia cu sutele de pungi de bani. Iar acolo, la Țarigrad, tare ca stânca, sta de veghe grecul, prepusul plătit al domnului.
(40)(...) [Ș. Cantacuzino] Ros de imbolduri împărătești, făcuse gătiri de oști în Țara Muntnească, pregătise șeici la Argeș și stat gata să purceadă asupra împărăției aliotmanului, ridicând mândru steagul și pajura cu două capete a străbunilor imperatori bizantini. (...)
Odată cu veșnica închid. a ochilor săi, totul încremeni, spulberându-se năzuințele vitejești ale celui care se vedea pe jilțul de aur al lui Justinian, sub cupola uriașă a Sfintei Sofii.
(24) (...)Turcii veniți spre țara leșească, urmărind pe nemții din cetatea Suceava și din cetatea Neamțului, au pus pe A. Buhuși hatmanul să-i întâmpine la Podișoara. (...)
După un an, turcii au venit din nou în Moldova, îndreptându-se spre Cehrin. Cetatea din lemn și pământ au luat-o printr-un vicleșug al căpeteniei Radamanovschi. Turcii, având prins pe fiul acestuia, l-au pus să scrie un răvaș pentru a închina cetatea. Îl ademeneau și cu multe pungi cu aur. Radamanovschi îmbătă pe cazacii din cetate și dădu de veste turcilor să intre. Care lucru, când îl aflară muscalii, prinseră pe Radamanovschi și-i turnară pe gât tot aurul topit pe care-l primise de la turci.
(28) (...)Domnise în a treia domnie bătrânul Duca vodă și istovise rău țara. Om burduhos, cheltuia ca un crai dând ospețe, încercat de mândria de a se arăta deopotrivă în trufie cu sultanul. Își cănea barba, purta haine scumpe de barhet încheiate cu chioturi cusute cu mătase și cu fir, căciuli mari de samur. Rubine, smaragde, iacinte și granate prinse cu aur străluceau pe veșmintele sale. Ai fi zis că e un crai din poveștile „O mie și una de nopți”.
În apriga sa lăcomie, pusese biruri grele pe capete și vite. Bătea pe zlotași cu buzduganul în cap și, cine nu murea, înfunda temnițele sau simțea harapnicele de plumb ale seimenilor. Căznea pe boieri și caracuda (1) cu capetele prin garduri, iar pe jupânese punea de le lega la pusce (2) și le închidea la seimeni pt. bani. Văzând că mor oamenii bătându-i cu buzduganul, au făcut un băț cu opt muchii de-i bătea cu bățul.
Pricină pentru care norodul îl ura și-l blestema, rugând pe Dumnezeu să-l mântuiască din mâinile lui. Boierii au fugit în țările megieșe, așteptând să-i cânte veșnica pomenire. Dar Duca strângea ban cu ban, aduna pungi după pungi, storsese țara și când a adunat 1.000 de pungi, i-au dat turcii și hătmănia Ucrainei.
1 = Poporul de jos.
2 = Închisoare
(29) Cronica spune că atunci „au purces de s-a înscuscrit cu Radu vodă, dându-și fata după feciorul acestuia. Îndată s-au apucat de au făcut nuntă mare și frumoasă”.
(...) Era în ajunul Crăciunului leatului 1683 și vodă se mutase cu curtea la Domnești. (...)
(...)Iar doamna lui, Nastasia, se găsea la Focșani fără scule și aurul cu care să cumpere sprijinul vizirului. Își aminti de blestemul boierului Ursachi căruia i-a făcut strâmbătate Și l-au închis în temniță, bătându-l la tălpi până i s-au stârcit vinele și au rămas olog până la moarte.
(30) În fruntea podghezurilor călăreau polcovnicul Turculeț și serdarul Bainschi, luând glotașii, mazilii și slujitorii adunați din țară. (...)
Apoi a înconjurat Domneștii cu grosul leșilor, tocmai când Duca vodă sta la masă cu Miron logofătul și Constantin postelnicul. (...)
Duca se bizuia pe credința lui Buhuș hatmanul și Dediul serdarul, dar și aceștia, după opintiri vrednice, au fost clopeșiți de trăd. seimenilor. (...)
Serdarul Dediul îi răspunse:
-Să ierte măria ta, dar a venit sorocul să dăm și noi plata Domnului, că țara e scârbită până în rărunchi de birul și buzduganul măriei tale!
Vodă puse mâna pe băț să croiască pe serdar.
(31) (...) Dediul împinse ușa iatacului și apărură cazacii. (...)
Cazacii îi scoaseră dulama căptușită cu sobol, cizmele de piele venețiană și-l lăsară cu pieile goale. (...)
În coliba unei femei de răzeș găsiră adăpost.
Bătrânul a poftit să bea lapte. (...)
-„N-avem lapte să-ți dăm că au mâncat Duca vodă vacile din țară. De l-ar mânca viermii iadului cei neadormiți!”
(32) (...) Duca vodă - luat de poloni în surghiun - rămase flămând în noaptea aceea.
După faptele sale se făcuse dreptate!
N-apucase a ieși din Moldova Duca bătrânul, mort de voie rea, lovit de cataroi la Liov, (...).
(36)Porneau convoiurile spre Dunăre, unde pântecoasele corăbii turcești sau grecești duceau peste mări și țări sarea pământului românesc.
(38)(...)Craiul Sobieschi coborâse pe Prut cu oastea. La Pagul, turcii și tătarii i-au ieșit în cale. Silit să se întoarcă, (...).
(39)(...)Țara era iertată de bir, dar domnul umplea, totuși, antireul lui Lascarachi capuchehaia cu sutele de pungi de bani. Iar acolo, la Țarigrad, tare ca stânca, sta de veghe grecul, prepusul plătit al domnului.
(40)(...) [Ș. Cantacuzino] Ros de imbolduri împărătești, făcuse gătiri de oști în Țara Muntnească, pregătise șeici la Argeș și stat gata să purceadă asupra împărăției aliotmanului, ridicând mândru steagul și pajura cu două capete a străbunilor imperatori bizantini. (...)
Odată cu veșnica închid. a ochilor săi, totul încremeni, spulberându-se năzuințele vitejești ale celui care se vedea pe jilțul de aur al lui Justinian, sub cupola uriașă a Sfintei Sofii.
IV.Intrigi și răzbunări
(45)(...)Când Cantemir a deschis pecețile: „(...)Că răposatul Șerban vodă numai cuget de hainire și împotrivire cu vărsare de sânge asupra turcului celui puternic năzuia.
(45)(...)Când Cantemir a deschis pecețile: „(...)Că răposatul Șerban vodă numai cuget de hainire și împotrivire cu vărsare de sânge asupra turcului celui puternic năzuia.
Știind domnia mea că frăția ta este mai bătrân în ani și domnie și nu o dată cu pilduitoare fapte ai dovedit cu prisosință credință față de Poartă, pohtim (...).
Al măriei tale de tot binele voitoru și frate
Io Constantin Brâncoveanu”
(46) [C. C.](...): Iordache Ruset și Lascăr Ruset pe care i-a așezat capuchehaie la curtea sultanului. (...)
[C. C.]Iar în ce privește capuchehaiele, să se poarte frățește, să se ajute unul pe altul (...).
(61)(...)[M. Costin]-(...) Dar îmi apasă cugetul ca o grea piatră a dreptei ispășiri pâra, pe care cu strâmbătate i-am adus-o lui Antonie vodă Ruset, de l-au căznit turcii, bătându-l și făcându-l să înghită tulpanuri subțiri, ca apoi să i le tragă înapoi de-i scoteau mațele pe gură.
Al măriei tale de tot binele voitoru și frate
Io Constantin Brâncoveanu”
(46) [C. C.](...): Iordache Ruset și Lascăr Ruset pe care i-a așezat capuchehaie la curtea sultanului. (...)
[C. C.]Iar în ce privește capuchehaiele, să se poarte frățește, să se ajute unul pe altul (...).
(61)(...)[M. Costin]-(...) Dar îmi apasă cugetul ca o grea piatră a dreptei ispășiri pâra, pe care cu strâmbătate i-am adus-o lui Antonie vodă Ruset, de l-au căznit turcii, bătându-l și făcându-l să înghită tulpanuri subțiri, ca apoi să i le tragă înapoi de-i scoteau mațele pe gură.
VII.Săvârșirea lui Constantin Cantemir și înscăunarea lui Dumitrașcu Cantemir
(97)(...)-(...) Că trimițând și Consatntin vodă uneltitori la Poartă să tulbure apele lui Constantin Brâncoveanu, pârându-l vizirului, a fost rămas de pungile domnului Țării Românești.
(101)(...) - Trei biserici, trei cruci, troița pravoslavnică ortodoxă coborâse aici, în glodosul și colbosul nostru Ieși. Iacob, patriarhul Țarigradului, Gherasim, patriarhul din Alexandria și patriarhul Dositei al Ierusalimului. (...)
De Paresimi, cei trei patriarhi ținură slujbe mari în biserica zidită de Cantemir vodă la Bărnăuș. O asemenea cinste nu se mai pomenise în Moldova. (...)
[C. vodă] A ascultat Evanghelia, a primit cădelnițarea cu smirnă și a sărutat crucea și mânile celor trei patrarhi.
(104)(…)- (…) Moartea am rânduit-o să fie tăinuită gloate până s-au făcut arzuri la Poartă pentru așezarea lui Dumitrașcu beizadea.
(106) (...) [D. Cantemir] Privi cu mirare gloata ce se așternea surâzând la picioarele sale și, așa cum citise în filozoful grec Platon, un gând de scârbă îl cuprinse când își aminti de nestatoricia gloatei și despre credința noroadelor.
(107)(...)De ambele părți, bulucbașii în costumele lor largi, cu flintele lustruite, încheiau lataurile strălucitului convoi. (...)
Convoiul domnesc se încheia prin șiruri de copii de casă, păhărnicei și stolnici, având în mijloc sandgiakalemul sau steagul cel mare. Apoi tabulhaneaua cu tobele cele mari și surlele, flautele și trompetele începură a asurzi mulțimea ghemuită pe lângă zidurile caselor.
(108)(…) [D. Cantemir] Fusese, în Țarigrad, sub uriașa catapeteasmă a Sfintei Sofia și simțise măreția domnească din figurile sfinților zugrăviți în mozaicuri scumpe, îmbrăcați în mantii împărătești, grei sub povara anilor și senini în limpezimea de azur a ochilor.
(120)(...)Domnia lui Dimitrie Cantemir împlini trei săptămâni când, la 18 aprilie 1693, prin uneltirile lui Brâncoveanu, un capegi bașa îl scoase din domnie, înscăunându-l pe Constantin Duca, feciorul lui Gh. Duca.
(97)(...)-(...) Că trimițând și Consatntin vodă uneltitori la Poartă să tulbure apele lui Constantin Brâncoveanu, pârându-l vizirului, a fost rămas de pungile domnului Țării Românești.
(101)(...) - Trei biserici, trei cruci, troița pravoslavnică ortodoxă coborâse aici, în glodosul și colbosul nostru Ieși. Iacob, patriarhul Țarigradului, Gherasim, patriarhul din Alexandria și patriarhul Dositei al Ierusalimului. (...)
De Paresimi, cei trei patriarhi ținură slujbe mari în biserica zidită de Cantemir vodă la Bărnăuș. O asemenea cinste nu se mai pomenise în Moldova. (...)
[C. vodă] A ascultat Evanghelia, a primit cădelnițarea cu smirnă și a sărutat crucea și mânile celor trei patrarhi.
(104)(…)- (…) Moartea am rânduit-o să fie tăinuită gloate până s-au făcut arzuri la Poartă pentru așezarea lui Dumitrașcu beizadea.
(106) (...) [D. Cantemir] Privi cu mirare gloata ce se așternea surâzând la picioarele sale și, așa cum citise în filozoful grec Platon, un gând de scârbă îl cuprinse când își aminti de nestatoricia gloatei și despre credința noroadelor.
(107)(...)De ambele părți, bulucbașii în costumele lor largi, cu flintele lustruite, încheiau lataurile strălucitului convoi. (...)
Convoiul domnesc se încheia prin șiruri de copii de casă, păhărnicei și stolnici, având în mijloc sandgiakalemul sau steagul cel mare. Apoi tabulhaneaua cu tobele cele mari și surlele, flautele și trompetele începură a asurzi mulțimea ghemuită pe lângă zidurile caselor.
(108)(…) [D. Cantemir] Fusese, în Țarigrad, sub uriașa catapeteasmă a Sfintei Sofia și simțise măreția domnească din figurile sfinților zugrăviți în mozaicuri scumpe, îmbrăcați în mantii împărătești, grei sub povara anilor și senini în limpezimea de azur a ochilor.
(120)(...)Domnia lui Dimitrie Cantemir împlini trei săptămâni când, la 18 aprilie 1693, prin uneltirile lui Brâncoveanu, un capegi bașa îl scoase din domnie, înscăunându-l pe Constantin Duca, feciorul lui Gh. Duca.
VIII.Nuntire domnească
(138) (...) - (...)Aici [București] marfa vine odată cu oamenii: sunt greci, armeni, turci. (...); măiestrite basmale turcești, testemeluri, macaturi aduse de turci și sârbi; (...).
(143)(...) Liniștea fu întreruptă de uralele mulțimii, de apriga bătaie a arcușurilor și de țipătoarea cântare țarigrădeană a tabulhanalei. (...)Se îndreptară spre mănăstirea Golia, unde, în prag, îi așteptau sute de preoți cântând axionul, în frunte cu patriarhul mazil de Țarigrad, Iacov.
(144) (...)[I. N.] „(...) Nu că domnul [Constantin Duca] n-ar fi chibzuit, au norocos în belșugul țării, ci din prepusurile turcilor și pârile boierilor fugari: că nu este om harnic la domnie, nici cu dreptate Porții.
Pre lângă acei pârâtori, s-au mai adăugat și buluc bașa de Camenița, pre nume Tepec, pre care Duca vodă l-au otrăvit, dară acesta au băut doftorii împotriva otrăvii și n-a murit.
Se zvonise despre mazilirea lui Duca vodă, mai cu osârdie cu cât aflând despre aceasta de la vel logofătul Dubău, a făcut păcatul cel mare de au chemat în taină pre Moise Serdarul din Cetatea Neamțu cu vreo 300 de joimiri de au lovit pe capegi bașa în Ieși, în faptul zilei, de i-au tăiat capul, predând și pe alți turci.
(...) De la Moise serdarul aflat-au întâm. potrivnicii lui Duca, Bogdan și Iordachi, care au dat știre la Poartă.
Ci Duca vroit-au să-l prindă pre Turculeț să-l dea pradă turcilor și să-și spele greșala, dar Turculeț a scăpat din mâinile lui Jora hatmanul. La 15 dec. 1695, un capegi bașa l-a mazilit pre Constantin Duca(...)”
(138) (...) - (...)Aici [București] marfa vine odată cu oamenii: sunt greci, armeni, turci. (...); măiestrite basmale turcești, testemeluri, macaturi aduse de turci și sârbi; (...).
(143)(...) Liniștea fu întreruptă de uralele mulțimii, de apriga bătaie a arcușurilor și de țipătoarea cântare țarigrădeană a tabulhanalei. (...)Se îndreptară spre mănăstirea Golia, unde, în prag, îi așteptau sute de preoți cântând axionul, în frunte cu patriarhul mazil de Țarigrad, Iacov.
(144) (...)[I. N.] „(...) Nu că domnul [Constantin Duca] n-ar fi chibzuit, au norocos în belșugul țării, ci din prepusurile turcilor și pârile boierilor fugari: că nu este om harnic la domnie, nici cu dreptate Porții.
Pre lângă acei pârâtori, s-au mai adăugat și buluc bașa de Camenița, pre nume Tepec, pre care Duca vodă l-au otrăvit, dară acesta au băut doftorii împotriva otrăvii și n-a murit.
Se zvonise despre mazilirea lui Duca vodă, mai cu osârdie cu cât aflând despre aceasta de la vel logofătul Dubău, a făcut păcatul cel mare de au chemat în taină pre Moise Serdarul din Cetatea Neamțu cu vreo 300 de joimiri de au lovit pe capegi bașa în Ieși, în faptul zilei, de i-au tăiat capul, predând și pe alți turci.
(...) De la Moise serdarul aflat-au întâm. potrivnicii lui Duca, Bogdan și Iordachi, care au dat știre la Poartă.
Ci Duca vroit-au să-l prindă pre Turculeț să-l dea pradă turcilor și să-și spele greșala, dar Turculeț a scăpat din mâinile lui Jora hatmanul. La 15 dec. 1695, un capegi bașa l-a mazilit pre Constantin Duca(...)”
X.Din jupâniță, doamnă
(161)(...)Domnia lui Constantin Duca a fost zguduită de uneltiri și prigoniri de boieri, de aceea s-a prăbușit, mazilindu-l turcii și ducându-l în surghiun la Cavala.
(...) Prin leatul 1703 tulburări mari zguduiau scaunul împărăției otomane. Venise vizir Rami Reiz effendi, dușman al lui Brâncoveanu.
(...)Vizirul l-a chemat la Țarigrad ca să-l mazilească și să-l prindă. Împărăția turcească în frunte cu sultanul Mehmet [Mustafa II] se afla la Udriiu (Adrianopol).
(162) (...)Știind cât prețuiește la Poartă strălucirea galbenilor, avu grijă de a face ca înaintea lui să ajungă la Udriiu numeroase pungi cu aur, hărăzite mai marilor curții.
Așa se făcu că nici vizirul Rami Reiz nu-i putu sta împotrivă.
Înfățișându-se sultanului, acesta îl întrebă pe vizir:
-Care este pricina de a-i adus în fața noastră pe domnul Țării Românești, de vreme ce ne este credincios și plătește aur cu îndestulare?
(...)
-Prea luminate stăpâne, domnul Țării Românești este om înțelept și am socotit că în aceste vremi grele ne trebuie și sfat înțelept și bani.
-Poruncesc să-l îmbraci cu caftan să nu stea țara fără domn.
Vizirul, chemându-l a doua zi în fața divanului, l-a întrebat:
-Care este pricina de țara Moldovei au ajuns la amarnică prăbușire: ori au fost stricat-o oști prădătoare ori schimbarea domnilor au prăpădit-o?
(163) Brâncoveanu înțelese schimbarea vizirului și gândi să tragă folos pierzându-l prin mazilire pe Constantin Duca. (...):
-(...) Lăcomia, nepriceperea și pizma lui Constantin Duca față de boieri și poporeni au stricat Moldova și au sărăcit cumplit. (...)
-Putea-vei tu să porți grijă acelei țări, să-ți fie pre seamă?
(...)
-La o atât de înaltă cinste și grea povară se cade să mă sfătuiesc cu sfetnicii mei.(...)
Brâncoveanu primi răspuns de la înțeleptul său unchi, stolnicul Constantin Cantacuzino.
Îl sfătuia sub grea amenințare să nu cumva să se încumete a primi o atât de grea povară, ci să-și păzească grija țării sale.
Domnul Țării Românești, după ce mai împinse, după obiceiul turcesc, pungi grele în stânga și dreapta, după ce trimise și vizirului 100 de pungi, îi mărturisi scurt:
(164) -Am ajuns la încredințarea că nu voi putea de grijă la două țări de margine.(...)
Vizirul chemă capuchehaia lui Duca vodă și-l întrebă în șoaptă dacă Constantin Duca cutează a se mai istovi - cu oarece pungi de galbeni - să mai rămână domn, dar acesta, știind secătuirea vistieriei Moldovei, tăcu mâlc.
-Pe cine socoți tu - se adresă vizirul lui Brâncoveanu - a fi vrednic să readucă belșug și împăcare între boierii din Moldova?
-Socot că nu este altă cale, ca să mazilești pre Duca și să pornești la țară să-și aleagă ei pre cine le va place domn. (...)
-Atunce să chemăm boierii moldoveni și să-și aleagă nou domn.
În vreme ce boierii moldoveni soseau la Udriiu, la Țarigrad s-au întâmplat răscoalele ulemalelor (1) și rufeturilor (2) îndreptate împotriva. sultanului Mehmet [Mustafa II], retras la Udriiu.
Răscoala puternică l-a răsturnat pe Mehmet [Mustafa II] și l-au ales sultan pe fratele său Mustafa [Ahmed III].
După o săptămână de închisoare, Mehmet [Mustafa II] fu otrăvit împreună cu marele muftiu.
1 = Casta funcționarilor și jurisconsulților.
2 = Corporație.
(165) Boierii moldoveni, în înțelegere cu Brâncoveanu, s-au înfățișat lui Rami vizirul cerându-i să așeze domn pe Mihai Racoviță spătarul.
Acesta fu bucuros de a fi ales, primind de la noul sultan caftan și tuiuri de domnie.
(161)(...)Domnia lui Constantin Duca a fost zguduită de uneltiri și prigoniri de boieri, de aceea s-a prăbușit, mazilindu-l turcii și ducându-l în surghiun la Cavala.
(...) Prin leatul 1703 tulburări mari zguduiau scaunul împărăției otomane. Venise vizir Rami Reiz effendi, dușman al lui Brâncoveanu.
(...)Vizirul l-a chemat la Țarigrad ca să-l mazilească și să-l prindă. Împărăția turcească în frunte cu sultanul Mehmet [Mustafa II] se afla la Udriiu (Adrianopol).
(162) (...)Știind cât prețuiește la Poartă strălucirea galbenilor, avu grijă de a face ca înaintea lui să ajungă la Udriiu numeroase pungi cu aur, hărăzite mai marilor curții.
Așa se făcu că nici vizirul Rami Reiz nu-i putu sta împotrivă.
Înfățișându-se sultanului, acesta îl întrebă pe vizir:
-Care este pricina de a-i adus în fața noastră pe domnul Țării Românești, de vreme ce ne este credincios și plătește aur cu îndestulare?
(...)
-Prea luminate stăpâne, domnul Țării Românești este om înțelept și am socotit că în aceste vremi grele ne trebuie și sfat înțelept și bani.
-Poruncesc să-l îmbraci cu caftan să nu stea țara fără domn.
Vizirul, chemându-l a doua zi în fața divanului, l-a întrebat:
-Care este pricina de țara Moldovei au ajuns la amarnică prăbușire: ori au fost stricat-o oști prădătoare ori schimbarea domnilor au prăpădit-o?
(163) Brâncoveanu înțelese schimbarea vizirului și gândi să tragă folos pierzându-l prin mazilire pe Constantin Duca. (...):
-(...) Lăcomia, nepriceperea și pizma lui Constantin Duca față de boieri și poporeni au stricat Moldova și au sărăcit cumplit. (...)
-Putea-vei tu să porți grijă acelei țări, să-ți fie pre seamă?
(...)
-La o atât de înaltă cinste și grea povară se cade să mă sfătuiesc cu sfetnicii mei.(...)
Brâncoveanu primi răspuns de la înțeleptul său unchi, stolnicul Constantin Cantacuzino.
Îl sfătuia sub grea amenințare să nu cumva să se încumete a primi o atât de grea povară, ci să-și păzească grija țării sale.
Domnul Țării Românești, după ce mai împinse, după obiceiul turcesc, pungi grele în stânga și dreapta, după ce trimise și vizirului 100 de pungi, îi mărturisi scurt:
(164) -Am ajuns la încredințarea că nu voi putea de grijă la două țări de margine.(...)
Vizirul chemă capuchehaia lui Duca vodă și-l întrebă în șoaptă dacă Constantin Duca cutează a se mai istovi - cu oarece pungi de galbeni - să mai rămână domn, dar acesta, știind secătuirea vistieriei Moldovei, tăcu mâlc.
-Pe cine socoți tu - se adresă vizirul lui Brâncoveanu - a fi vrednic să readucă belșug și împăcare între boierii din Moldova?
-Socot că nu este altă cale, ca să mazilești pre Duca și să pornești la țară să-și aleagă ei pre cine le va place domn. (...)
-Atunce să chemăm boierii moldoveni și să-și aleagă nou domn.
În vreme ce boierii moldoveni soseau la Udriiu, la Țarigrad s-au întâmplat răscoalele ulemalelor (1) și rufeturilor (2) îndreptate împotriva. sultanului Mehmet [Mustafa II], retras la Udriiu.
Răscoala puternică l-a răsturnat pe Mehmet [Mustafa II] și l-au ales sultan pe fratele său Mustafa [Ahmed III].
După o săptămână de închisoare, Mehmet [Mustafa II] fu otrăvit împreună cu marele muftiu.
1 = Casta funcționarilor și jurisconsulților.
2 = Corporație.
(165) Boierii moldoveni, în înțelegere cu Brâncoveanu, s-au înfățișat lui Rami vizirul cerându-i să așeze domn pe Mihai Racoviță spătarul.
Acesta fu bucuros de a fi ales, primind de la noul sultan caftan și tuiuri de domnie.
XI.La Țarigrad
(176)(...)Intrară în bazilica Sfânta Sofia și căzură în genunchi încremeniți de uriașa cupolă și înălțime a bisericii, transformată în moschee cu minarete din care strigau muezinii preamărind pe Mohamed.
Se pierdură prin mahalalele vechiului Istanbul, înspre Fanar și Bogdan Sarai, căscând gurile la numeroasele bogății adunate în bazarul ticsit de lume.
I-au tulburat casele zăbrelite ale seraielor și apariția cadânelor îmbrăcate în șalvari și acoperite până sub ochi cu văluri groase. (...)
Cornul de Aur cu sutele de corăbii adăpostite ca într-o uriașă tipsie de azur sfârșită cu colina pietroasă a Eyubului, acoperit de morminte; zidurile groase din vremea bazileonilor sfârșind cu acela al lui Constantin Porfirogenetul, încheiat la malurile Mării Marmara prin cele șapte gigantice turnuri (Yedi Kule), spaimă a întemnițaților creștini; forfota de pe ulițe a unei gloate pestrițe, formată din sute de mii de oameni vorbind diferite limbi; străjuitorul vechiului serai al sultanilor, situat pe colina cu grădini suspendate din fața Bosforului.
(177) Convoaiele pompoase ale marilor dregători, însoțiți de spahii pe focoși cai arabi; ieșirile gărzilor ienicerilor de la Sublima Poartă cu zgomotoasa tabulhana care aduna pe uliți copiii și miile de tarabagii și negustori ambulanți; costumele mult deosebite ale ambasadorilor englezi, francezi sau venețieni; jocurile caraghioșilor prin piețe impresionau pe orice călător străin.
Dar cea mai uluitoare priveliște era atunci când padișahul ieșea din vechiul serai spre a merge la moscheea lui Suleiman sau la Sfânta Sofia.
Atunci întreg Istanbulul era în picioare spre a vedea trecând pe înălțatul stăpân al lumii, înconjurat de o strălucită oștire de ieniceri și spahii, în diferite culori, înalți demnitari prutând însemnele deosebite fie prin înălțimea calpacelor, fie prin tuiuri purtate de bulucbași. În fruntea alaiului mergeau călări tabulhanaua cu trâmbițe, clarinete și fluiere de alamă sclipitoare.
Pe lături pășeau gravi ieniceri înalți cu sulițe îmbrăcate în panglici multicolore, zăgăzuind norodul și strigându-i să îngenunche în fața stăpânului lumii.
Urmau călări, pe cai arabi lustruiți cu uleiuri parfumate, împodobiți cu hamuri numai fir de aur și argint, cu șei de piele de Cordoba, vizirul înconjurat de marii demnitari, iar în mijlocul lor, pe un armăsar alb în buiestru, cu șeaua așezată pe valtrapuri din fir de aur, însuși măritul sultan Ahmed III, cu turbanul de mătase albă încolăcit ca un imens bostan, cu egretă albă înfiptă într-un bulgăre de smarald cât pumnul, având o tunică albă meșteșugit înflorită cu fir de aur și perle, șalvari de mătase albastră fluturând în cute largi, cizmulițe roșii de peile de antilopă și o manta purpurie de atlas, căptușită cu hermină, prinsă cu o copcă de aur încrustată cu un sclipitor dimant. La brâu purta cordon lat dintr-o bogată împletitură de sârmă de aur, încins cu pafta bătută în rubine și iachinte.
(178) Îi atârna în teacă un iatagan în teacă de aur smălțuită cu arabescuri și nestemate. Mânerul purta mari pietre de topaze și safire, măiestrit lustruite. În mâna stângă ținea hățurile de mătase, brodate în fine împodobiri multicolore, iar în dreapta, sceptrul de aur bătut cu diamante, în vârf cu semiluna tăiată într-un neprețuit smarald.
Îl urmau, la mică distanță, salacbașii (1), purtând steagul verde al lui Mohamed și tuiurile împărătești.
Alaiul se încheia cu multă oaste, lustruită și multicolor înveșmântată, urmată de mulțimea mijlociilor și micilor slujbași ai împărăției, care formau o parte din uriașa populație a celor cuprinși între cele trei ziduri ale Sublimei Porți. (...)
Deși Ahmed III urmase în domnie lui Mustafa [II], fratele detronat la 22 august 1705 [1703], Cantemir era în prietenie cu noul sultan, fiind prețuit pentru știința sa de sultana valide Fatima.
La Buiuk Dere, fiind iarnă, nu locuia sultanul, ci doar trei din fiicele lui, obișnuite și cu viața europeană. Acestea erau: Ul-Culsum, Sobeida și Kadidje. C. avea să cânte din caval în fața sultănițelor ultimul său cântec, denumit „marș turcesc”, compus cu prilejul înscăunării lui Ahmed III.
1 = Comandanții corpului de gardă a sultanului numit „salac” și compus din 400 de ostași aleși.
(179) (...)La intrarea în palat fură opriți de șatiri (1) și după ce lăsară armele la ic-aga (2), fură însoțiți de eunucul Embi.
Intrară într-un vestibul împodobit cu covoare de Tabriz albastre ca cerul și-și lăsară botforii, încălțând papuci lucrați din piele moale de capră.
Străbătură un coridor cu ferestre zăbrelite, dincolo de care se deschidea o grădină cu un larg bazin în care susura o fântână; de jur împrejur țâșneau chiparoși și leandri înfloriți. (...)
Embi îi pofti într-o încăpere rotundă și spațioasă, cu ferestre zăbrelite dând spre Bosfor. De jur împrejur sofale pufoase acoperite cu covorașe de mătase, măsuțe de abanos încrustate cu sidefuri, iar în mijloc un uriaș covor de Smirna, trandafiriu, gros cât latul palmei și moale ca borangicul.
Pereții erau împodobiți cu arabescuri în toate culorile, iar tavanul, încrustat în bârne groase de palisandru, purta desene în chinoroz și aur ars. Prin adâncimi tăinuite de grătare de bronz, măiestrit dantelate, se prelingeau fumuri aromatice. Candele roșii, verzi și albastre cerneau o lumină tăinuitoare.
Încăperea era despărțită de restul palatului de o grea perdea de atlas galben, în dosul căreia se deschideau, în două canaturi, uși aurite de lemn de santal.
1= Servitori la cai.
2 = Paj în palatul împărătesc.
(180) Musafirii se așezară turcește pe sofale.
Apărură șase eunuci burtoși, îmbrăcați în șalvari verzi de atlas, cu tunici albe strânse pe corp, aduncând table cu dulcețuri, cafele și ciubucuri. Au intrat 12 copile, învăluite în străvezii voaluri. O muzică șoptită, nevăzută, din strune de harfă, undui în pași molatici de dans pe într-un ritm molatic, șerpuitor. (...)
[sultănițele] Erau îmbrăcate în costume turcești felurit colorate, din atlasuri împodobite cu înfloriri de aur, cu conduri de catifea portocalii; văluri subțiri le acopereau obrajii, lăsându-le liberi doar ochii vopsiți pe pleoape cu albastru, cu genele rimelate, iar coada ochiului prelungită până sub tâmple, arătând cul. violetelor.
Musafirii se înclinară adânc după obiceiul turcesc și duseră mâinile încrucișate la piept în semn de supunere. (...)
(181) (...)Cantemir le desluși că între intimi obișnuiesc să aibă purtări europenești și că întrețin legături culturale și artistice cu ambasadorii, fiind învățate. (...)
(186) Embi apăru cu șase sclave încărcate cu zaharicale, șerbeturi, dulcețuri și cafele, precum și poame rare: smochine, curmale, banane, stafide, fisticuri și ca băutură, mied.
Se aduseră un țimbal, două tamburine și un caval. Cantemir împreună cu cele trei principese cântară melodii turcești, între care „marșul turc” compus de Cantemir. (...)
Călătorii făcură o plimbare cu caicul pe Bosfor, de la Ortakioi până la Yedi Kule.
(...)Pe maluri, chioșcuri și palate de marmură sau din lemn vopsit cu artă, își deschideau ferestre zăbrelite. Trepte coborau din parcuri acoperite cu trandafiri și iasmini. O pădure de minarete înțepau cerul în jurul bolților marilor moschei.
Priviră Sublima Poartă, seraiul padișahilor. Spre Bosfor, înecate în grădini, se ridicau pe stânci pavilioanele palatului imperial: locuința sultanului, în stil european, alături de galeria miilor de chilii, zăbrelite, în care locuiau cadânele. Peste o mie de femei frumoase, aduse din întinsul imperiu, populau uriașa reședință seculară. Mii de eunuci și ostași slujeau, trăiau și mâncau din avuțiile ce curgeau zilnic în palatul padișahului.
(187) Trei rânduri de ziduri de cetate înconjurau acest palat, cu trei porți și trei incinte. Numai înalții demnitari, miniștrii și amb. treceau dincolo de pragul celei de a doua porți, Bab-i-Hiimaiun, dincolo de care se afla sala audiențelor și divanul imperial.
Nimeni, în afara marelui vizir, nu avea îngăduința de a pătrunde în locuința sultanului, populată de eunuci și femei.
Sala divanului înfățișa un aspect deosebit față de orice altă curte domnească. Era o sală lungă, înaltă, cu pereți acoperiți cu macaturi roșii de Damasc, cu ferestre înguste spre curtea interioară. Jur-împrejur se aflau sofale, iar în mijloc pe câteva trepte, un mic divan pe care se așeza vizirul.
Sultanul nu apărea niciodată în acest divan în care se dezbăteau treburile împărăției.
Pe peretele din spatele vizirului, la trei înălțimi de om, se afla o firidă zăbrelită, în dosul căreia se deschidea o mică încăpere. Acolo venea padișahul și asculta discuțiile din divan. De acolo trimitea el porunci vizirului, întărind sau ștergând hotărârile divanului.
Legile islamice cerea ca sublimul sultan să nu coboare în mijlocul adunării, ci poruncile sale să vină dintr-o lume misterioasă, uimind pe muritorii de rând. În acest chip era ferit și de a fi înjunghiat.
(...)Era sala audiențelor. O încăpere pătrată, formând un chioșc în mijlocul curții interioare a palatului, înconjurat de trandafiri.
În interior se afla, într-un colț, un divan acoperit cu brocart de mătase vișinie, țesut cu lucrături de aur. În mijlocul încăperii susura un havuz cu 12 guri de apă, picurând stropii pe marmura verde a unui mic bazin.
(188) Pereții erau acoperiți cu catifele groase de culoarea bronzului. Lumina se cernea din tavan, iar de afară o ușă se deschidea înăuntru, străjuită de doi arabi surdo-muți.
Padișahul pătrundea în încăpere printr-un îngust coridor legat de camerele sale, la capătul căruia se deschidea o ușiță secretă drept pe divan.
Acolo aveau loc convorbiri de seamă, ferite de orice ureche vicleană. Vorbele se piedeau în clipocitul apelor havuzului.
Zăriră din caic înfricoșătoarele Yedi Kule, rămase din străvechiul zid de apărare și transformate de turci în temniță politică.
Cantemirvizitase unul din aceste turnuri, cel mai fioros, în care fusese supus caznelor Antonie vodă Ruset. Încăperile cele mai dulci erau înguste și reci, iar prin zidurile groase de șapte coți abia o crăpătură de lumină pătrundea prin firida oarbă a ferestrei.
Pe acolo se zăreau, de la mare înălțime, albastrul cerului și undele Bosforului. Întemnițații își petreceau ziua cu fruntea lipită de acea crăpătură. De un lat de palmă, sorbind cu disperat nesaț aerul proaspăt și lumina din care fuseseră smulși.
Dar cel mai fioros fapt era că, zilnic, cei care urmau să fie uciși erau purtați de gâde cu iataganul amenințător în cea mai de sus încăpere rotundă și spațioasă. Acolo se afla un stâlp gros cât cuprinderea a trei brațe de voinici, unind tavanaul cu pardoseala, chiar în mijlocul încăperii. La piciorul stâlpului se deschidea capacul unei fântâni care cobora într-un canal ce da în apele Mării Marmara. De stâlp erau legați condamnații și, cu o lovitură de secure sau iatagan, li se tăia capul. Se deschidea capacul și cel ucis era aruncat în fântână. În dreptul gâtului stâlpul fusese într-atâta lovit de securi, încât se subțiase cât trupul unui om.
(189) (...)Sultani chiar avuseseră parte de otrăvire, strângere de gât sau tăierea capului între aceste înfricoșătoare ziduri. Cantemir povesti despre sultanul Ahmed II, detronat și otrăvit cu puțin timp în urmă (1692-1695).
Burduhos, ducea o viață de trândăvie, mâncând cele mai alese bucate și cofeturi. (...) Deși nu era prea bătrân, neputându-se mișca, patru arabi vânjoși îl purtau pe un divan.
Treburile împărăției erau conduse de mari viziri lacomi ca și el, pe care, de spaima de a nu fi răsturnat, îi destituia în fiecare an și în aceeași lună, gâtuindu-i. Au fost astfel întemnițați la Yedi Kule și uciși: Arabazi Ali pașa (21 martie 1692), Elhadj Ali pașa (17 martie 1693), Biiclii Mustafa pașa (13 martie 1694) și Defterdar Ali pașa (4 martie 1695).
Poporul nu-l văzuse la vreo ceremonie, ba nici mulți dintre miniștrii săi, căci trândav, mâncăcios și hidos cum era, lucra numai cu marele vizir. Mintea sa era redusă, mărginindu-se la cele necesare pântecului.
Singura preocupare era de a fi dus într-o cameră dedesubtul căreia se afla o adâncă hazna. Șezând pe un divan, în timp ce baiadere cântau din țitere și odalisce dansau, i se aduceau zilnicele daruri din toate părțile lumii: ceasornice, colivii, casete, arme, statuete, taleri și galbeni, toate din aur, lucrate de giuevaieri.
Ahmed le cântărea cu mâna și, în vreme ce sclavele îi băgau în gură fructe aromate sau baclavale mieroase, așeza darul pe o nicovală și îl turtea cu un ciocan de bronz.
(190)Apoi deschidea o trapă alături de el și da drumul în hazna aurului pisălogit.(...)
Zurba (1) care l-a doborât din scaun în 1695 a dat prilejul sultanului Mustafa II, fratele său înțelept, să descopere haznaua plină cu 20 de care cu aur făcute turtă de netrebnicul sultan. (...)
-(...) Cadânele din haremurile împărătești sunt preumblate noaptea, în caicuri păzite de eunuci, în lungul Bosforului până la Ildiz Chioi sau pe malurile Scutarului. Ele poartă filigene cu atlas (2) și nu au îngăduința de a schimba vorbă cu nimeni. În timpul zilei, când vreuna dorește a se preumbla cu caicul, este coborâtă pe scări tainice într-un loc ciudat. Este uriașa hrubă susținută pe sute de pilaștri de piatră, săpată sub vechiul hipodrom roman din fața Sfintei Sofii. La o adâncime ce măsoară 80 de trepte, hruba este umplută pe jumătate cu apă. Servește ca rezervor în anii de secetă sau când cetatea este înconjurată ostășește. Acum, slujește plimbării cadânelor în caicuri luminate cu torțe.
Alte slobozenii nu au cadânele, ci duc o viață de tristețe și tânjeală, deși sunt înconjurate cu lux și cele mai bune bunătăți.
1 = Răscoală.
2 = Văluri
(191)(...)Uneltitorii săi de la Poartă, în frunte cu Mihai Racoviță, începură a-l pârî că năpăstuiește țara, luând câte două biruri.
Plângerea făcută de Racoviță la sultan fu trimisă marelui vizir Baltagiul, iar acesta, acuzat că l-a scos din prima domnie pe Racoviță fără vină, înștiință pe Antioh vodă să trimită câțiva boieri și breslași mai buni de gură ca să arate în fața divanului vinile pentru. care fusese scos Racoviță.
Racoviță adăsta cu nădejde noua domnie în conacul său țarigrădean din ulița Curu-Ceșme. (...)
În divanul împărătesc, fără a fi de sfială, începură a-i [R.] striga: „Vândutu-ne-ai ciocoilor ca pre mascuri și ca pre oi!” (2)
Dar lucrăturile lui Racoviță la Țarigrad n-au contenit, așa încât în iulie 1707, Antioh Cantemir a fost mazilit și dus la Țarigrad, unde a și murit.
XIII.Înfrângerea lui Carol XII și a lui Mazeppa
(216)(...) Turcii nu-l lăsară pe șved să se statornicească la Iași.
(217)(...)Iscoadele lui Brâncoveanu, aflând de pregătirea de fugă ale lui Racoviță, l-au înștiințat, iar acesta îl pârî la saraiul împăratului de la Țarigrad.
Vizirul trimise un capegi bașa la Iusuf pașa, seraschierul din Tighina, care l-au prins pe Racoviță vodă și l-au dus la temnița Yedi Kule de la Țarigrad.
(218) (...)Racoviță zăcea într-o tainiță la Yedi Kule numărându-și zilele. Nu-l putuseră dovedi asupra hainirii, dar pârile boierilor pribegi îl uscaseră. (...)
Marele vizir Baltagi Mahomed pașa socoti pe cine să întărească domn în Moldova. (...)
Îl [A. Cantemir] chemă și-i zise:
-Bine ai domnit [1695-1700] cu credință față Islam în Moldova. (...) De aceea, strălucitul padișah Ahmed te-a ales să fii iarăși domn în Moldova. (...)
-(...)Dar vistieria noastră este goală și cheltuieli mari ne apasă. De aceea, vei primi caftanul domnesc de vei trimite Porții 300 de pungi cu galbeni. (...)
-(...) Nu pot, măria ta, să dau mai mult de 150 de pungi! (...)
Văzând că tocmeala nu-și atinge ținta, marele vizir chemă pe fanariotul Nicolae Mavrocordat Terzimanul, feciorul iscusitului dragoman Alexandru Exaporitul, și-i zise:
- De vreme ce Antioh Cantemir n-au vrut să deie 300 de pungi să fie domn în Moldova, iată că tu ești terziman slugă împărătească credincios și îți dau domnia fără niciun ban.
(...) Nici nu râvnise, nici nu s-ar fi așteptat să fie ridicat, așa, peste vrerea lui, domn al unei țări. (...)
Într-adevăr, nu mult după căftănire se pomeni cu un izvod din partea vizirului prin care-l poftea să lase 800 de pungi în locurile pe care le indica.
(219)(...)Văzând că tocmeala nu-și atinge ținta, marele vizir chemă pe fanariotul Nicolae Mavrocordat Terzimanul, feciorul iscusitului dragoman Alexandru Exaporitul, și-i zise:
- De vreme ce Antioh Cantemir n-au vrut să deie 300 de pungi să fie domn în Moldova, iată că tu ești terziman slugă împărătească credincios și îți dau domnia fără niciun ban.
(...) Nici nu râvnise, nici nu s-ar fi așteptat să fie ridicat, așa, peste vrerea lui, domn al unei țări. (...)
Într-adevăr, nu mult după căftănire se pomeni cu un izvod din partea vizirului prin care-l poftea să lase 800 de pungi în locurile pe care le indica.
De inimă rea, bătrânul Exaporit, cum auzi de înscăunarea ca domn a lui fiu-su, începu a-l blestema:
-Afurisit să fie că s-a lăcomit la domnie și blestemul să cadă asupra lui; că din clipa aceasta casa mea s-a stins de-a pururea. Că știu eu ce înseamnă bunăvoința și mărinimia turcului. Cum nu-i dai bani, îndată capul îți șade în cumpănă. Ah! Amar și amar de casa mea.
(220) Otrăvit de amarnică durere, bătrânul Exaporit își dădu duhul înainte chiar ca Nicolae să plece în M.oldova
Acestea se petreceau în leatul 1709.
(216)(...) Turcii nu-l lăsară pe șved să se statornicească la Iași.
(217)(...)Iscoadele lui Brâncoveanu, aflând de pregătirea de fugă ale lui Racoviță, l-au înștiințat, iar acesta îl pârî la saraiul împăratului de la Țarigrad.
Vizirul trimise un capegi bașa la Iusuf pașa, seraschierul din Tighina, care l-au prins pe Racoviță vodă și l-au dus la temnița Yedi Kule de la Țarigrad.
(218) (...)Racoviță zăcea într-o tainiță la Yedi Kule numărându-și zilele. Nu-l putuseră dovedi asupra hainirii, dar pârile boierilor pribegi îl uscaseră. (...)
Marele vizir Baltagi Mahomed pașa socoti pe cine să întărească domn în Moldova. (...)
Îl [A. Cantemir] chemă și-i zise:
-Bine ai domnit [1695-1700] cu credință față Islam în Moldova. (...) De aceea, strălucitul padișah Ahmed te-a ales să fii iarăși domn în Moldova. (...)
-(...)Dar vistieria noastră este goală și cheltuieli mari ne apasă. De aceea, vei primi caftanul domnesc de vei trimite Porții 300 de pungi cu galbeni. (...)
-(...) Nu pot, măria ta, să dau mai mult de 150 de pungi! (...)
Văzând că tocmeala nu-și atinge ținta, marele vizir chemă pe fanariotul Nicolae Mavrocordat Terzimanul, feciorul iscusitului dragoman Alexandru Exaporitul, și-i zise:
- De vreme ce Antioh Cantemir n-au vrut să deie 300 de pungi să fie domn în Moldova, iată că tu ești terziman slugă împărătească credincios și îți dau domnia fără niciun ban.
(...) Nici nu râvnise, nici nu s-ar fi așteptat să fie ridicat, așa, peste vrerea lui, domn al unei țări. (...)
Într-adevăr, nu mult după căftănire se pomeni cu un izvod din partea vizirului prin care-l poftea să lase 800 de pungi în locurile pe care le indica.
(219)(...)Văzând că tocmeala nu-și atinge ținta, marele vizir chemă pe fanariotul Nicolae Mavrocordat Terzimanul, feciorul iscusitului dragoman Alexandru Exaporitul, și-i zise:
- De vreme ce Antioh Cantemir n-au vrut să deie 300 de pungi să fie domn în Moldova, iată că tu ești terziman slugă împărătească credincios și îți dau domnia fără niciun ban.
(...) Nici nu râvnise, nici nu s-ar fi așteptat să fie ridicat, așa, peste vrerea lui, domn al unei țări. (...)
Într-adevăr, nu mult după căftănire se pomeni cu un izvod din partea vizirului prin care-l poftea să lase 800 de pungi în locurile pe care le indica.
De inimă rea, bătrânul Exaporit, cum auzi de înscăunarea ca domn a lui fiu-su, începu a-l blestema:
-Afurisit să fie că s-a lăcomit la domnie și blestemul să cadă asupra lui; că din clipa aceasta casa mea s-a stins de-a pururea. Că știu eu ce înseamnă bunăvoința și mărinimia turcului. Cum nu-i dai bani, îndată capul îți șade în cumpănă. Ah! Amar și amar de casa mea.
(220) Otrăvit de amarnică durere, bătrânul Exaporit își dădu duhul înainte chiar ca Nicolae să plece în M.oldova
Acestea se petreceau în leatul 1709.
XIV.Alte orânduiri
(221) (...)Mavrocordat se arătase domn milos față de țărănime și cu groază către boierii zlotași. La jalbele țăranilor, vodă a făcut dreptate, lovindu-i pe storcători cu buzduganul și închizându-i în temniță cu tâlharii până ce au întors toți banii jecmăniți. (...)
-Grecul și-a luat mâna de pe boierime și se sprijină pre mujici, adaugă D. Racoviță, de parcă sărăcimea conduce țara.
-Auzita-ți cum o bătut la scară din porunca lui vodă pre G. Costachi slugerul și pre I. Neaniul, Rață postelnicul?
-Aiasta încă nu-i nimică, dar vodă nic nu grăiește cu veliții boieri divaniți! S-a mai pomenit una ca aiasta?
-Cum să vorbească de îndată ce nu cunoaște graiul moldovenesc? rosti banul Zmucilă.
(222) -Ne-o copleșit cu biruri, pre noi, boierii țării! Pomenitu-s-au cândva de aistea? Iar țărănimea este procopsită cu mila măriei sale! Oare prostimea cârmuiește țara au boierimea?
Se luă hot. rostită de Dediul spătarul:
-(...) Nu uitați că pre vornicul Iordachi Ruset îl ține prins în lacăte sub scara domnească. Acolo va putrezi, măcar că a împins 10 pungi petru slobozire. (...)
Când vodă află după două zile că boierii aceia fugiseră în taină, adună divanul și pt. prima oară vorbi:
-(...)Au ce i-a împins pe acei boieri să fugă?(...) Am cugetat că în Țara Moldovei nu era întemeiată direptate! Mojicii și prostimea, despuiați, trăiesc ca vitele. (...) Au nu ei sunt țara? Direptate este ca boierii care au moșii cât cuprind. ochilor, vite fără căpătâi, conace ca niște cetăți, ranguri mari cu destule căpătuiri, să nu plătească nici un bir țării? (...) Vreți să beliți poporul? Aiasta n-o îngădui! Nu sugrum pe nimeni, dar nice domniile voastre nu îngădui să sugrumați poporul. Ei sunt mulți și n-au nimic de la țară; voi sunteți puțini și aveți totul! (...) Când sabie străină intră în țară, au cine apără moșiile domniilor voastre, voi cei puțini sau ei cei mulți? (...)
(223) (...)Socoteau că îndestulare că vodă are dreptate, dar niciodată nu li se vorbise în acest chip, nici de domnii pământeni. (...) Să-i înțarce din îndătinatele drepturi, cine? Un grec din Fanar? Aiasta era peste fire! (...)
-(...)Deopotrivă cu poporenii vor sta la bir și boierii, cu atât mai mult cu cât au mai mult. Iar cine va fugi peste hotare pentru a unelti, îi luăm moșiile și casele și averile și le dăm țăranilor. (...)
(221) (...)Mavrocordat se arătase domn milos față de țărănime și cu groază către boierii zlotași. La jalbele țăranilor, vodă a făcut dreptate, lovindu-i pe storcători cu buzduganul și închizându-i în temniță cu tâlharii până ce au întors toți banii jecmăniți. (...)
-Grecul și-a luat mâna de pe boierime și se sprijină pre mujici, adaugă D. Racoviță, de parcă sărăcimea conduce țara.
-Auzita-ți cum o bătut la scară din porunca lui vodă pre G. Costachi slugerul și pre I. Neaniul, Rață postelnicul?
-Aiasta încă nu-i nimică, dar vodă nic nu grăiește cu veliții boieri divaniți! S-a mai pomenit una ca aiasta?
-Cum să vorbească de îndată ce nu cunoaște graiul moldovenesc? rosti banul Zmucilă.
(222) -Ne-o copleșit cu biruri, pre noi, boierii țării! Pomenitu-s-au cândva de aistea? Iar țărănimea este procopsită cu mila măriei sale! Oare prostimea cârmuiește țara au boierimea?
Se luă hot. rostită de Dediul spătarul:
-(...) Nu uitați că pre vornicul Iordachi Ruset îl ține prins în lacăte sub scara domnească. Acolo va putrezi, măcar că a împins 10 pungi petru slobozire. (...)
Când vodă află după două zile că boierii aceia fugiseră în taină, adună divanul și pt. prima oară vorbi:
-(...)Au ce i-a împins pe acei boieri să fugă?(...) Am cugetat că în Țara Moldovei nu era întemeiată direptate! Mojicii și prostimea, despuiați, trăiesc ca vitele. (...) Au nu ei sunt țara? Direptate este ca boierii care au moșii cât cuprind. ochilor, vite fără căpătâi, conace ca niște cetăți, ranguri mari cu destule căpătuiri, să nu plătească nici un bir țării? (...) Vreți să beliți poporul? Aiasta n-o îngădui! Nu sugrum pe nimeni, dar nice domniile voastre nu îngădui să sugrumați poporul. Ei sunt mulți și n-au nimic de la țară; voi sunteți puțini și aveți totul! (...) Când sabie străină intră în țară, au cine apără moșiile domniilor voastre, voi cei puțini sau ei cei mulți? (...)
(223) (...)Socoteau că îndestulare că vodă are dreptate, dar niciodată nu li se vorbise în acest chip, nici de domnii pământeni. (...) Să-i înțarce din îndătinatele drepturi, cine? Un grec din Fanar? Aiasta era peste fire! (...)
-(...)Deopotrivă cu poporenii vor sta la bir și boierii, cu atât mai mult cu cât au mai mult. Iar cine va fugi peste hotare pentru a unelti, îi luăm moșiile și casele și averile și le dăm țăranilor. (...)
XV.Schimbări noi, furtuni noi
(231) La Țarigrad se adunaseră pentru mare sfat al împărăției mulțime de sfetnici și pașale sub porunca marelui vizir Mehmet pașa Baltagiul. Venise și hanul Crâmului cu capuchehaia lui, Ismail effendi.
Se punea la cale, în urma îndemnurilor lui Carol XII din Tighina, război împotriva muscalilor.
Era la sfârșitul lui octombrie 1710. (...)
I se anunță că îl vizitează prietenul său de petrecere, Ismail effendi. (...)
(232) -Nici nu știi ce se urzește în divanul de taină al împărăției! (...)
- Au pus la cale strașnic război împotriva muscalilor, cu mare oaste. (...)
(233) -Prea cinstite frate și prieten, zise Cantemir, vinul nostru moldovenesc e dulce și mângâietor ca cea mai frumoasă odaliscă.
Turcul bău pe nerăsuflate.
Numai la beizadea își îngăduia această grea încălcare a poruncilor Coranului. (...)
- (...) De 17 ani șed zălog la împărăție și am slujit-o cu credință. Știu grăi turcește și ale multe limbi. Știu cânta și mi-am străduit întru a dărui măritei împărății osmanlâi cântări noi. Prea mărita sultană valide îmi cântă cântecele și în serai fiicele prea strălucitului stăpân al lumii îmi cunosc vorovirea întru multe istoricești treburi. Cu plecată smerenie mă închin marelui și înțeleptului vizir. Numai domnia ta, effendi, poți îndupleca pe hanul Crâmului să stăruia pe lângă luminăția sa padișahul să mă așeze domn în Moldova. Dăruiesc măritului han 4.000 de galbeni.
- Dorința îți va fi îndeplinită.
(234) În fața sultanului, hanul din Crâm spuse:(...)
-Brâncoveanu e câine cu două capete. Latră cu un cap la muscali și linge cu celălalt la turci când stăpânul e mai puternic la Țarigrad. Când roata norocului se întoarce, latră la Țarigrad și linge la Mosc. (...)
-Doar unul singur poate fi în toată împărăția omul acela. Este beizadea Dimitrie Cantemir, crescut aici, în inima seraiului, credincios aliotmanului și cunoscător al oamenilor din Moldova. Trimițându-l ca domn în Moldova va găsi el mijloc de a ne scăpa de neprieteni ca Brâncoveanu.
-Sfatul tău e înțelept. (...)
(235)-Beizadea - i se adresă sultanul îmbrăcându-l cu cabaniță (1) și cu spinări de sobol - de astăzi vei purcede întărit de noi ca domn al Moldova. (...) Bate vânt de război și împărăția are nevoie de vrednică și dreaptă cârmuire în Moldova, așijderea în Țara Românească. Marele vizir îți va grăi treburile ce ai a le împlini. (...)
Merse la marele vizir și acesta îi puse pe umeri caftanul domnesc, îi dete firmanul și cu alai împărătesc, cu tuiurile și sangeacul îl duseră la Bogdan Serai.
(…)Mavrocordat nici nu visa mazilirea sa fără pricină. Era în plină iarnă a anului 1710. Se afla în divan în judecare.
Grecul de încredere Kirilis pătrunse ca o furtună în sala divanului și-i șopti la ureche lui vodă. Acesta, roșu de mânie, dădu să iasă pe ușă, când în pragul spătăriei îl întâmpină capegi bașa. Aducea firmanul împărătesc de mazilire. (...)
Totul fusese rânduit de Cantemir ca purcederea din Iași a lui Niculai Mavrocordat să se împlinească cu cinste domnească, așa cum se cuvenea unui domn vrednic ce fusese.
(235) (...) Aflând știri prețioase de la Poartă prin capuchehaia lui credincioasă Iane, [Cantemir] le trimitea în mare taină țarului Petru.
(241) (...)Cantemir, spre a întoarce sama turcilor dinspre el, scrise o carte la pașa de Tighina, încunoștiințându-l că muscalii au trecut Nistrul și că bine ar fi să fie ridicați de pașă toți turcii balgii la iași, ca nu cumva rușii să facă o belea țării și târgului.
Așteptând răspunsul pașei, se pomeni cu Mogâldea serdarul că-i trimite carte:
-Or purces din Tighina de olac un turc mare cu 30 de oameni viind spre Iași și alți 300 de turci călări au purces din Tighina. Au nu știu de merg la Iași sau aiurea!
C. Se pomeni cu căpitanul de strajă la Prut, Timofte. (...)
-Dempreună cu mine au trecut Prutul o samă de turci ieri sară. S-or oprit să doarmă la Aron vodă și din vorovirea înțeles-am ceste cuvinte de spaimă:
(242) -Să ne mânecăm mâne dimineață să-i prindem pre toți. (...)
Noaptea pe lună, Cantemir s-a dus cu oameni mulți la satul Aron vodă și acolo au prins turcimea, dar a aflat că pașa de Tighina trimisese la Iași să adune pe toți turcii și să-i aducă la Tighina. (...)
(244)[C.] - (...) O venit vremea să ne scuturăm de jugul rușinos al Semilunei. Întrucât dușmanii creștinătății, turcii, n-au respectat tratatul încheiat cu înaintașul nostru Bogdan vodă, prin care țara se obliga să plătească sultanului numai 4.000 de galbeni, 40 de cai și 24 de șoimi pe an și au așezat în Țara Moldovei tot felul de asupriri, dărâmând sau ocupând cetățile ei, învoind tătarilor a prăda, sporind în fiecare zi tributul până la așa lăcomie că au ajuns cu neputință de răspuns, noi ne-am unit cu împăratul credincios al Rusiei, Petru, care au ridicat arma spre a mântui pe creștini de jugul robiei mahomedane. (...)
(245)(...)De cum norodul auzi această veste și simți că proteguitorii muscali sunt pe apele Prutului, începu a tăia și a robi pe turci, despuindu-i de cai, odoare, boare, oi, boi, mierem, ceară, iar băcăliile stau vărsate pe ulițe de erau sătui și copiiii.
(248)(...)Când ajunseră, 6 iulie 1711, la gura Sărății, au găsit acolo pe turci care tocmai treceau Prutul.
Duminică 7 iulie, turcii încercară a lovi pre moldoveni; gloata acestora, fără arme și neînvățată la război, da dosul spre obuzul muscalilor. (...)
[P. ]- Cinstite hatmane [I. N.], am aflat că oastea turcească se ridică la 400.000 de oameni, în vreme ce noi nu avem nici 40.000.(...)
(249) (...)Luni 8 iulie, împăratul se împreună cu pedestrimea generalului Repnin la Stănilești și turcii au început a-i lovi.
Muscalii erau tari în tunuri și, cum năvăleau turcii, fie călări, fie pedeștri, făceau roată într-înșii. (....)
Luni după amiază au prins un turc pe care l-au dus în fața împăratului, de față fiind și Cantemir.(...)
-Spun totul, dar dați-mi viața. Oaste este 120.000 de ieniceri și 50.000 de spahii. Mai sunt: hanul din Crâm, sultanul din Bugeac, voievodul Chiovschi cu leșii și o samă de șvezi. (...)
-Au venit ieri carte vizirului de la sultan că de va socoti că nu va birui pe muscali, să caute să încheie pace și ce le va cere muscalii, să le deie.
Țarul puse pe generalul Șeremet să trimită prin turc o carte ca din partea lui vizirului, ca și când împăratul n-ar fi fost în obuz.
(250) Dar turcii atacară și mai năstrușnic, aruncând în parcane cumbarale de cele mari.
(251) Petru, având numai două cumbarale mari, le aruncă asupra turcilor. Iar otrava și mirosul cumbaralelor pre cine ajungea, îndată cădea de murea.
Marți, 9 iulie, sânețele turcilor acopereau cerul cu focurile. (...) Oameni nu nimereau, fiind proști țintași. (...)
Din partea muscalilor fură trimiși vicecancelarul S. Rogojinschi și feciorul cel mare al lui Șeremet. (...)
-De ce - întrebă vizirul Baltagi Mehmet - nu a venit împăratul moschicesc?
-Împăratul nu este la Stănilești, minți S. Rogojinschi. Împăratul este cu un obuz mai puternic în apropiere și în caz că pacea nu se va încheia, își va slobozi oștile în ajutorul nostru.
(...) Vizirul gândi că nu este altă cale decât pacea.(...)
(252) (...) Vizirul începu:
-Împărăția noastră cere să lăsați pre craiul Svedului să meargă în țara lui și să i se dea ce i s-a luat.
-Aceasta nu este cu putință întru toate. Vom îngădui craiului să plece în țara lui prin țara leșească cu 30.000 de oșteni, dar înapoi din cetățile cucerite prin mari jertfe împăratul nostru nu va da.
-Atunci să ni-l dați pe hainul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Sublima Poartă și legile Coranului cer să fie judecat și să fie pus sub secure, ca unul ce amarnic ne-a înșelat.
-Dar Cantemir nu mai este în tabără încă din prima zi a bătăliei. (...)
Vizirul privi pe sub sprâncene, dar încheie înțelepțește:
-Pentru un ghiaur să ne sfădim noi, niște împărați? Lasă-l că se va sătura el de ce au poftit. El singur de bunăvoia lui va veni la noi! (...)
(231) La Țarigrad se adunaseră pentru mare sfat al împărăției mulțime de sfetnici și pașale sub porunca marelui vizir Mehmet pașa Baltagiul. Venise și hanul Crâmului cu capuchehaia lui, Ismail effendi.
Se punea la cale, în urma îndemnurilor lui Carol XII din Tighina, război împotriva muscalilor.
Era la sfârșitul lui octombrie 1710. (...)
I se anunță că îl vizitează prietenul său de petrecere, Ismail effendi. (...)
(232) -Nici nu știi ce se urzește în divanul de taină al împărăției! (...)
- Au pus la cale strașnic război împotriva muscalilor, cu mare oaste. (...)
(233) -Prea cinstite frate și prieten, zise Cantemir, vinul nostru moldovenesc e dulce și mângâietor ca cea mai frumoasă odaliscă.
Turcul bău pe nerăsuflate.
Numai la beizadea își îngăduia această grea încălcare a poruncilor Coranului. (...)
- (...) De 17 ani șed zălog la împărăție și am slujit-o cu credință. Știu grăi turcește și ale multe limbi. Știu cânta și mi-am străduit întru a dărui măritei împărății osmanlâi cântări noi. Prea mărita sultană valide îmi cântă cântecele și în serai fiicele prea strălucitului stăpân al lumii îmi cunosc vorovirea întru multe istoricești treburi. Cu plecată smerenie mă închin marelui și înțeleptului vizir. Numai domnia ta, effendi, poți îndupleca pe hanul Crâmului să stăruia pe lângă luminăția sa padișahul să mă așeze domn în Moldova. Dăruiesc măritului han 4.000 de galbeni.
- Dorința îți va fi îndeplinită.
(234) În fața sultanului, hanul din Crâm spuse:(...)
-Brâncoveanu e câine cu două capete. Latră cu un cap la muscali și linge cu celălalt la turci când stăpânul e mai puternic la Țarigrad. Când roata norocului se întoarce, latră la Țarigrad și linge la Mosc. (...)
-Doar unul singur poate fi în toată împărăția omul acela. Este beizadea Dimitrie Cantemir, crescut aici, în inima seraiului, credincios aliotmanului și cunoscător al oamenilor din Moldova. Trimițându-l ca domn în Moldova va găsi el mijloc de a ne scăpa de neprieteni ca Brâncoveanu.
-Sfatul tău e înțelept. (...)
(235)-Beizadea - i se adresă sultanul îmbrăcându-l cu cabaniță (1) și cu spinări de sobol - de astăzi vei purcede întărit de noi ca domn al Moldova. (...) Bate vânt de război și împărăția are nevoie de vrednică și dreaptă cârmuire în Moldova, așijderea în Țara Românească. Marele vizir îți va grăi treburile ce ai a le împlini. (...)
Merse la marele vizir și acesta îi puse pe umeri caftanul domnesc, îi dete firmanul și cu alai împărătesc, cu tuiurile și sangeacul îl duseră la Bogdan Serai.
(…)Mavrocordat nici nu visa mazilirea sa fără pricină. Era în plină iarnă a anului 1710. Se afla în divan în judecare.
Grecul de încredere Kirilis pătrunse ca o furtună în sala divanului și-i șopti la ureche lui vodă. Acesta, roșu de mânie, dădu să iasă pe ușă, când în pragul spătăriei îl întâmpină capegi bașa. Aducea firmanul împărătesc de mazilire. (...)
Totul fusese rânduit de Cantemir ca purcederea din Iași a lui Niculai Mavrocordat să se împlinească cu cinste domnească, așa cum se cuvenea unui domn vrednic ce fusese.
(235) (...) Aflând știri prețioase de la Poartă prin capuchehaia lui credincioasă Iane, [Cantemir] le trimitea în mare taină țarului Petru.
(241) (...)Cantemir, spre a întoarce sama turcilor dinspre el, scrise o carte la pașa de Tighina, încunoștiințându-l că muscalii au trecut Nistrul și că bine ar fi să fie ridicați de pașă toți turcii balgii la iași, ca nu cumva rușii să facă o belea țării și târgului.
Așteptând răspunsul pașei, se pomeni cu Mogâldea serdarul că-i trimite carte:
-Or purces din Tighina de olac un turc mare cu 30 de oameni viind spre Iași și alți 300 de turci călări au purces din Tighina. Au nu știu de merg la Iași sau aiurea!
C. Se pomeni cu căpitanul de strajă la Prut, Timofte. (...)
-Dempreună cu mine au trecut Prutul o samă de turci ieri sară. S-or oprit să doarmă la Aron vodă și din vorovirea înțeles-am ceste cuvinte de spaimă:
(242) -Să ne mânecăm mâne dimineață să-i prindem pre toți. (...)
Noaptea pe lună, Cantemir s-a dus cu oameni mulți la satul Aron vodă și acolo au prins turcimea, dar a aflat că pașa de Tighina trimisese la Iași să adune pe toți turcii și să-i aducă la Tighina. (...)
(244)[C.] - (...) O venit vremea să ne scuturăm de jugul rușinos al Semilunei. Întrucât dușmanii creștinătății, turcii, n-au respectat tratatul încheiat cu înaintașul nostru Bogdan vodă, prin care țara se obliga să plătească sultanului numai 4.000 de galbeni, 40 de cai și 24 de șoimi pe an și au așezat în Țara Moldovei tot felul de asupriri, dărâmând sau ocupând cetățile ei, învoind tătarilor a prăda, sporind în fiecare zi tributul până la așa lăcomie că au ajuns cu neputință de răspuns, noi ne-am unit cu împăratul credincios al Rusiei, Petru, care au ridicat arma spre a mântui pe creștini de jugul robiei mahomedane. (...)
(245)(...)De cum norodul auzi această veste și simți că proteguitorii muscali sunt pe apele Prutului, începu a tăia și a robi pe turci, despuindu-i de cai, odoare, boare, oi, boi, mierem, ceară, iar băcăliile stau vărsate pe ulițe de erau sătui și copiiii.
(248)(...)Când ajunseră, 6 iulie 1711, la gura Sărății, au găsit acolo pe turci care tocmai treceau Prutul.
Duminică 7 iulie, turcii încercară a lovi pre moldoveni; gloata acestora, fără arme și neînvățată la război, da dosul spre obuzul muscalilor. (...)
[P. ]- Cinstite hatmane [I. N.], am aflat că oastea turcească se ridică la 400.000 de oameni, în vreme ce noi nu avem nici 40.000.(...)
(249) (...)Luni 8 iulie, împăratul se împreună cu pedestrimea generalului Repnin la Stănilești și turcii au început a-i lovi.
Muscalii erau tari în tunuri și, cum năvăleau turcii, fie călări, fie pedeștri, făceau roată într-înșii. (....)
Luni după amiază au prins un turc pe care l-au dus în fața împăratului, de față fiind și Cantemir.(...)
-Spun totul, dar dați-mi viața. Oaste este 120.000 de ieniceri și 50.000 de spahii. Mai sunt: hanul din Crâm, sultanul din Bugeac, voievodul Chiovschi cu leșii și o samă de șvezi. (...)
-Au venit ieri carte vizirului de la sultan că de va socoti că nu va birui pe muscali, să caute să încheie pace și ce le va cere muscalii, să le deie.
Țarul puse pe generalul Șeremet să trimită prin turc o carte ca din partea lui vizirului, ca și când împăratul n-ar fi fost în obuz.
(250) Dar turcii atacară și mai năstrușnic, aruncând în parcane cumbarale de cele mari.
(251) Petru, având numai două cumbarale mari, le aruncă asupra turcilor. Iar otrava și mirosul cumbaralelor pre cine ajungea, îndată cădea de murea.
Marți, 9 iulie, sânețele turcilor acopereau cerul cu focurile. (...) Oameni nu nimereau, fiind proști țintași. (...)
Din partea muscalilor fură trimiși vicecancelarul S. Rogojinschi și feciorul cel mare al lui Șeremet. (...)
-De ce - întrebă vizirul Baltagi Mehmet - nu a venit împăratul moschicesc?
-Împăratul nu este la Stănilești, minți S. Rogojinschi. Împăratul este cu un obuz mai puternic în apropiere și în caz că pacea nu se va încheia, își va slobozi oștile în ajutorul nostru.
(...) Vizirul gândi că nu este altă cale decât pacea.(...)
(252) (...) Vizirul începu:
-Împărăția noastră cere să lăsați pre craiul Svedului să meargă în țara lui și să i se dea ce i s-a luat.
-Aceasta nu este cu putință întru toate. Vom îngădui craiului să plece în țara lui prin țara leșească cu 30.000 de oșteni, dar înapoi din cetățile cucerite prin mari jertfe împăratul nostru nu va da.
-Atunci să ni-l dați pe hainul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Sublima Poartă și legile Coranului cer să fie judecat și să fie pus sub secure, ca unul ce amarnic ne-a înșelat.
-Dar Cantemir nu mai este în tabără încă din prima zi a bătăliei. (...)
Vizirul privi pe sub sprâncene, dar încheie înțelepțește:
-Pentru un ghiaur să ne sfădim noi, niște împărați? Lasă-l că se va sătura el de ce au poftit. El singur de bunăvoia lui va veni la noi! (...)
XVI.Ultima luptă a șvedului
(257) În vremea aceasta, în scaunul Moldovei fu așezat de Poartă, în a doua domnie, Nicolai Mavrocordat. Cu blândețe către boieri, bucuros ar fi fost să se întoarcă și cei băjeniți la muscali. Dar aceștia nu puteau scăpa.
La Tighina, Carol, craiul șvezilor, uneltea mereu, asmuțind furia padișahului împotriva muscalilor.
Vizirul însă porunci lui Nicolai vodă să pregătească rădvane ca să pornească pe Carol de la Varnița spre țara lui prin țara leșească.
Dârzul Carol însă n-a voit să părăsească Tighina, ci a pârât padișahului pe marele vizir că uneltește să-l piarză. Iar padișahul l-a crezut pe șved și a tăiat capul necredinciosului vizir.
Dar cârcotelile iscate mereu de craiul șvezilor l-a mâniat și pe sultan, așa încât în vara lui 1712, trimise oaste să-l ia cu sila.
În marele divan de la Țarigrad, padișahul își rosti vrerea în fața înalților demnitari printr-o dezvinovățitoare cuvântare:
-Nu l-am cunoscut pe regele Suediei altminteri decât prin înfrângerea lui de la Poltava și prin rugăm. pe care mi-a făcut-o de a-i slobozi un adăpost în împărăția mea; cred că n-am nicio nevoie de dânsul, după cum n-am de ce să-l tem, nici să-l iubesc. Cu toate acestea, fără să fiu mișcat de alte pricini decât acelea pe care le cer legile ospitalității unui bun musulman, ca și de mărinimia mea de stăpân care-și răspândește roua bunăvoinței sale peste cei mari ca și peste cei mici, peste străini ca și peste proprii mei supuși, l-am primit și l-am ajutat cu totul pe dânsul, pe miniștrii, pe ofițerii și soldații săi, neîncetând să-l covârșesc cu daruri vreme de trei ani și jumătate.
(258)În urma tratatului încheiat cu rușii, la care a fost de față cu depline puteri și un trimis al său și întru punerea la cale a orânduielilor care îl priveau, i-am acordat escortă considerabilă spre a-l duce în statele sale.
Pentru acoperirea cheltuelilor acestei călătorii, pe care eu mă obligasem să le suport în întregime, el mi-a cerut 1.000 de pungi; eu i-am dat 1200. Însă după ce a luat acești bani din mâna seraskierului din Tighina, el cere acum altă mie de pungi și nu mai vrea să plece sub cuvânt că escorta e prea mică, când în fapt nu este prea mare pentru a trece printr-o țară prietenă.
Prin urmare, vă întreb: înseamnă că trec peste legile ospitalității atunci când vreau să mă scap de acest principe? Înseamnă oare că puterile străine pot să mă învinuiască, cândva, de nedreptate și de silnicie, în presupunerea că mă voi vedea silit să fac acest lucru prin forță când nu mi se va da ascultare nici de această dată?
Se ridică marele muftiu și grăi:
- Prea strălucite stăpâne și luminate padișah, cuvântele ce ai rostit sunt pline de mare înțelepciune și dreptate, iar spre adeverirea lor întăresc prin fetva (1) mea de Sheik-al-Islam că ospitalitatea nu este încălcată, întrucât legea fericitului nostru profet Mahomet poruncește să nu dai ospitalitate decât credincioșilor, nicidecum ghiaurilor, și cu atât mai mult celor nerecunoscători.
Imediat după această hotărâre, fu trimis hatișerif (2) împărătesc la pașa din Tighina, Ismail, să-l ridice pe Carol XII și să-l aducă la Țarigrad.
1 = Poruncă care însoțește ordinele sultanului.
2 = Poruncă a sultanului scrisă cu mâna sa.
(260) (...) În pragul iernii anului 1713, pașa din Tighina primind porunca de a încunoștiința pe Carol să părăsească Varnița ca prieten, întâmpină cuvinte mânioase.
Îngrijorat de încăpățânarea regelui, pașa Ismail se prezentă înaintea sa:
(261)-Stăpânul meu trimite știre majestății voastre că a sosit momentul prielnic ca - după lunga ospitalitate de care v-ați bucurat - să purcedeți în cele mai bune condiții în patria voastră. În caz contrar, avem poruncă să vă scoatem cu silnicie.
Carol se mânie peste măsură și răcnind către pașa îl umili cu cuvintele:
-Supune-te stăpânului tău, dacă îndrăznești, și piei din fața mea!
Pașa, uimit de rușinea aruncată în obraz de un rege pribeag și neînțelegător, de un „cap de fier” (Demirbaș), alergă în galop spre Tighina.
Între Varnița și Tighina, întâlnind pe Fabricius, trimisul principelui de Holstein, i se adresă plin de amărăciune: (...)
[Fabricius] Se înfățișă înaintea regelui și-i spuse că pașa Ismail i-a arătat ordinul sultanului ca în cazul în care suedezii nu se supun de bunăvoie, să-i treacă pe toți prin ascuțișul săbiei.
(261) (...)Turcii începură, cu o oaste puternică, prin a înconjura Varnița și a supune mica oaste de 300 de oameni a lui Carol la pieire prin înfometare.
(262) (...) O luptă aprigă se dezlănțui.(...)
Apoi porunci celui mai apropiat dintre ostași:
-(...) Dați semnalul de încetare a focului, ridicați drapelul alb.
(257) În vremea aceasta, în scaunul Moldovei fu așezat de Poartă, în a doua domnie, Nicolai Mavrocordat. Cu blândețe către boieri, bucuros ar fi fost să se întoarcă și cei băjeniți la muscali. Dar aceștia nu puteau scăpa.
La Tighina, Carol, craiul șvezilor, uneltea mereu, asmuțind furia padișahului împotriva muscalilor.
Vizirul însă porunci lui Nicolai vodă să pregătească rădvane ca să pornească pe Carol de la Varnița spre țara lui prin țara leșească.
Dârzul Carol însă n-a voit să părăsească Tighina, ci a pârât padișahului pe marele vizir că uneltește să-l piarză. Iar padișahul l-a crezut pe șved și a tăiat capul necredinciosului vizir.
Dar cârcotelile iscate mereu de craiul șvezilor l-a mâniat și pe sultan, așa încât în vara lui 1712, trimise oaste să-l ia cu sila.
În marele divan de la Țarigrad, padișahul își rosti vrerea în fața înalților demnitari printr-o dezvinovățitoare cuvântare:
-Nu l-am cunoscut pe regele Suediei altminteri decât prin înfrângerea lui de la Poltava și prin rugăm. pe care mi-a făcut-o de a-i slobozi un adăpost în împărăția mea; cred că n-am nicio nevoie de dânsul, după cum n-am de ce să-l tem, nici să-l iubesc. Cu toate acestea, fără să fiu mișcat de alte pricini decât acelea pe care le cer legile ospitalității unui bun musulman, ca și de mărinimia mea de stăpân care-și răspândește roua bunăvoinței sale peste cei mari ca și peste cei mici, peste străini ca și peste proprii mei supuși, l-am primit și l-am ajutat cu totul pe dânsul, pe miniștrii, pe ofițerii și soldații săi, neîncetând să-l covârșesc cu daruri vreme de trei ani și jumătate.
(258)În urma tratatului încheiat cu rușii, la care a fost de față cu depline puteri și un trimis al său și întru punerea la cale a orânduielilor care îl priveau, i-am acordat escortă considerabilă spre a-l duce în statele sale.
Pentru acoperirea cheltuelilor acestei călătorii, pe care eu mă obligasem să le suport în întregime, el mi-a cerut 1.000 de pungi; eu i-am dat 1200. Însă după ce a luat acești bani din mâna seraskierului din Tighina, el cere acum altă mie de pungi și nu mai vrea să plece sub cuvânt că escorta e prea mică, când în fapt nu este prea mare pentru a trece printr-o țară prietenă.
Prin urmare, vă întreb: înseamnă că trec peste legile ospitalității atunci când vreau să mă scap de acest principe? Înseamnă oare că puterile străine pot să mă învinuiască, cândva, de nedreptate și de silnicie, în presupunerea că mă voi vedea silit să fac acest lucru prin forță când nu mi se va da ascultare nici de această dată?
Se ridică marele muftiu și grăi:
- Prea strălucite stăpâne și luminate padișah, cuvântele ce ai rostit sunt pline de mare înțelepciune și dreptate, iar spre adeverirea lor întăresc prin fetva (1) mea de Sheik-al-Islam că ospitalitatea nu este încălcată, întrucât legea fericitului nostru profet Mahomet poruncește să nu dai ospitalitate decât credincioșilor, nicidecum ghiaurilor, și cu atât mai mult celor nerecunoscători.
Imediat după această hotărâre, fu trimis hatișerif (2) împărătesc la pașa din Tighina, Ismail, să-l ridice pe Carol XII și să-l aducă la Țarigrad.
1 = Poruncă care însoțește ordinele sultanului.
2 = Poruncă a sultanului scrisă cu mâna sa.
(260) (...) În pragul iernii anului 1713, pașa din Tighina primind porunca de a încunoștiința pe Carol să părăsească Varnița ca prieten, întâmpină cuvinte mânioase.
Îngrijorat de încăpățânarea regelui, pașa Ismail se prezentă înaintea sa:
(261)-Stăpânul meu trimite știre majestății voastre că a sosit momentul prielnic ca - după lunga ospitalitate de care v-ați bucurat - să purcedeți în cele mai bune condiții în patria voastră. În caz contrar, avem poruncă să vă scoatem cu silnicie.
Carol se mânie peste măsură și răcnind către pașa îl umili cu cuvintele:
-Supune-te stăpânului tău, dacă îndrăznești, și piei din fața mea!
Pașa, uimit de rușinea aruncată în obraz de un rege pribeag și neînțelegător, de un „cap de fier” (Demirbaș), alergă în galop spre Tighina.
Între Varnița și Tighina, întâlnind pe Fabricius, trimisul principelui de Holstein, i se adresă plin de amărăciune: (...)
[Fabricius] Se înfățișă înaintea regelui și-i spuse că pașa Ismail i-a arătat ordinul sultanului ca în cazul în care suedezii nu se supun de bunăvoie, să-i treacă pe toți prin ascuțișul săbiei.
(261) (...)Turcii începură, cu o oaste puternică, prin a înconjura Varnița și a supune mica oaste de 300 de oameni a lui Carol la pieire prin înfometare.
(262) (...) O luptă aprigă se dezlănțui.(...)
Apoi porunci celui mai apropiat dintre ostași:
-(...) Dați semnalul de încetare a focului, ridicați drapelul alb.
XVII.Desprinderi dureroase
(264-5)(...) A scos din lăzile aduse de la Țarigrad miile de hârtii pe care culesese ca o albină, în cei 17 de ani de ședere acolo, tot ce găsise în tăinuita bibliotecă a sultanilor în legătură cu trecutul puterii osmanlâie. Adunase comori de întâmpinare cu totul de necunoscute; unele hrisoave fiind secrete, și acuma, în tihna nopților de iarnă, le rânduia, înnodând faptele în curgerea uriașă a unei istorii a creșterii și descreșterii puterii aliotmănești. Pentru prima oară el da la luminii strălucitele fapte de arme ale marilor sultani, dar și tulburătoarele silnicii, grozavele chinuri, uciderile sultanilor și vizirilor, jafurile săvârșite împotriva creștinilor, nesățioasa pofta de mărire și înavuțire, când creșterea, când descreșterea puterii sultanilor. Arăta obiceiurile turcilor, viața din serai, haremurile și trândava lor împătimire, risipa de aur, nestemate, ură, răzbunări, samavolnicii; setea de sânge și dezmățul curții imperiale, cu tirania eunucilor, cu pașalele veșnic cu grumazul sub secure, cu intrigile favoritelor padișahului și vicleniile vizirilor.
Era o trecere sub ochii cititorilor a unei lumi sălbatice, cu obiceiurile necunoscute ale Orientului și cu hulpava sete de a răpi pământuri și oameni, de a robi și a suge ultima sevă de viață din popoarele obijduite.
Cititorii din alte țări, uimiți de grabnica întindere a puterii otomane, pentru prima oară acuma aveau prilejul de a privi în adâncul acelei lumi noi, năprasnică în ură, trecând de la crunte lupte înecate în sânge, la desfătări trândave pline de o nesățioasă poftă a simțurilor dezlănțuite.
Scoțând din sineturi padișahii și vizirii, eunucii și cadânele, domnii și domnițele închiși la blestematul Yedi Kule, în mintea lui Cantemir se învolburau faptele, se aduanu anii și se închega repede minunata sa carte Istoria Imperiului Otoman.
(266) (...) La cererea vizirului făcută prin fiul lui Șeremet, zălog la Țarigrad, acesta [Șeremet] slobozi pre moldovenii și pre Ion Neculce.
(264-5)(...) A scos din lăzile aduse de la Țarigrad miile de hârtii pe care culesese ca o albină, în cei 17 de ani de ședere acolo, tot ce găsise în tăinuita bibliotecă a sultanilor în legătură cu trecutul puterii osmanlâie. Adunase comori de întâmpinare cu totul de necunoscute; unele hrisoave fiind secrete, și acuma, în tihna nopților de iarnă, le rânduia, înnodând faptele în curgerea uriașă a unei istorii a creșterii și descreșterii puterii aliotmănești. Pentru prima oară el da la luminii strălucitele fapte de arme ale marilor sultani, dar și tulburătoarele silnicii, grozavele chinuri, uciderile sultanilor și vizirilor, jafurile săvârșite împotriva creștinilor, nesățioasa pofta de mărire și înavuțire, când creșterea, când descreșterea puterii sultanilor. Arăta obiceiurile turcilor, viața din serai, haremurile și trândava lor împătimire, risipa de aur, nestemate, ură, răzbunări, samavolnicii; setea de sânge și dezmățul curții imperiale, cu tirania eunucilor, cu pașalele veșnic cu grumazul sub secure, cu intrigile favoritelor padișahului și vicleniile vizirilor.
Era o trecere sub ochii cititorilor a unei lumi sălbatice, cu obiceiurile necunoscute ale Orientului și cu hulpava sete de a răpi pământuri și oameni, de a robi și a suge ultima sevă de viață din popoarele obijduite.
Cititorii din alte țări, uimiți de grabnica întindere a puterii otomane, pentru prima oară acuma aveau prilejul de a privi în adâncul acelei lumi noi, năprasnică în ură, trecând de la crunte lupte înecate în sânge, la desfătări trândave pline de o nesățioasă poftă a simțurilor dezlănțuite.
Scoțând din sineturi padișahii și vizirii, eunucii și cadânele, domnii și domnițele închiși la blestematul Yedi Kule, în mintea lui Cantemir se învolburau faptele, se aduanu anii și se închega repede minunata sa carte Istoria Imperiului Otoman.
(266) (...) La cererea vizirului făcută prin fiul lui Șeremet, zălog la Țarigrad, acesta [Șeremet] slobozi pre moldovenii și pre Ion Neculce.
XVIII.Pământul patriei
(269) (269) (...) Acolo [Polonia] [I. N.] află că pământurile lui fuseseră răpite de Lupu Costache vornicul, ajuns la mare vază sub a doua domnie a lui Nicolai Mavrocordat [1711-6]. (...) Aflat-a de la fugari pribegi că turcii au luat pe craiul Svediei și l-au dus la Udriiu (1), că în urma pârâi lui Carol XII, Ismail effendi, prietenul lui D. Cantemir, și pașa din Tighina au fost omorâți din porunca sultanului; (...); că în leatul 1714 l-au mazilit turcii pe Brâncoveanu vodă, urât de toți megieșii lui. Acest fapt îl făcu să-și amintească de blestemul Împăratului Moscului care la Stănilești spusese:
-Iuda Brâncoveanul m-au vândut, de am răpus oaste și am pățit aceasta!
Că după nenumărate amestecuri și în Moldova și în alte țări, jucând pe turci cum joacă pisica șoarecele, i-a venit și lui pedeapsa; că, prins la Yedi-Kule, i s-au tăiat capul și feciorilor și lui însuși.
1 Udriiu = Adrianopol
(272)Era în leatul 1720 când Neculce primi în sfârșit firman de la Poartă că este slobod să intre în Moldova.
(273) (...) Sub domnia lui Grigore Ghica II [1726-1733], Moldova a trecut prin mari încercări. (...) Zavistnicului boier Lupu vornicul i se tăiase capul de către crudul vizir Gin Ali pașa, iar trupul lui a rămas neîngropat de l-au mâncat păsările.
(273) (274) La Țarigrad, ienicerii răzvrătiți au răsturnat din împărăție pe sultanul Ahmet, pre care l-au aruncat în închisoare, iar vizirului și chehaiei acestuia le-au tăiat capetele. S-a văzut că jupuiseră într-atât vistieria țării, încât s-au găsit la ei 40.000 de pungi de aur și drugi de aur sleiți și alte odoare.
Iar ienicerii zorbagii au îmbrăcat cu caftan de l-au făcut domn al Moldovei pe un sîrb casap Buțurachi. De o astfel de rușine a scăpat Moldova numai grabei cu care Grigorie Ghica vodă a descoperit nemernicia zorbagiilor, plângându-se el și boierii lui noului sultan Mahmut. Astfel, Buțurachi vodă, încă nepurces din Țarigrad, a fost prins și i s-a tăiat capul.
Pre zavistnicul fiu al lui Lupu Costachi, Iordachi, uneltind împotriva lui Grigore vodă, l-au prins și l-au ucis înaintea porții domnești, la cișmea, fără să-l mai judece, ca unul ce vânduse țara la tătari din pohta de domnie.
(275) (...) Acum, sub Grigorie Ghica vodă, Neculce era așezat iarăși în mare rang de cinste, vel vornic al Țării de Sus.
Sub domnia acestuia, în leatul 1732, Grigorie Ghica a cinstit casa lui Neculce, mergând în primblare la moșia lui din Prigoreni. (...)
Petrecăreț și risipitor, storcea poporul cu biruri, iar de săracii țării nu avea milă. Făcea primblări prin țară sau în împrejurimile Iașului, tot cu mese mari și cântări, cu feluri de feluri de muzici, veselindu-se cu naiuri și cântece hagimești și cu mulți pehlivani măscărici. Petrecea cu muierile, iar țara gemea.
Avea Grigorie vodă boieri greci și moldoveni care-l îndemnau la rele, multe bunătăți ale domnului întunecându-le și stricându-le, încât la toate era desfrânat, umblând dup el cu căruța de cupărie, întrucât preste toto ceasul bea ori vin cu pelin ori vudcă. Grecii rânduiau totul, iar boierii de țară erau numai cu numele.
S-a întâmplat în acele vremi un fapt pentru prima oară întâlnit în letopiseții țărilor românești.
Împărăția de la Țarigrad rânduise schimbarea domnilor, cel din Țara Românească în Moldova și cel din Moldova în Țara Românească.
Domnea în Țara Românească pipernicitul și urâtul Constantin Mavrocordat, văr cu Grigorie vodă. Și-l însurase Grigorie vodă cu fiica lui Constantin Rusăt vornicul, Ecaterina, și nunta se făcuse la București cu mari petreceri, la 12 noiembrie 1733.
(276) (...) La 20 aprilie 1733, Grigorie vodă s-a împreunat la Valea Adâncă cu trimisul de la Țarigrad, fruntașul capegi bașilor,cu care au mers la Iași, unde în divan i-au pus în spate caftan de domnie în Țara Românească. S-a citit firmanul, iar după trei zile Grigore a plecat din Iași spre Focșani. Întra-acest timp, Constantin vodă Mavrocordat, la 30 aprilie, a trecut și el în ceastălaltă parte, la o mănăstire în gazdă.
Joi, 3 mai, amândoi domnii s-au împreunat la acea mănăstire și au vorovit, au făcut divan și apoi au purces fiecare către noul său scaun.
Mare osândă ajuns-au pre biata Moldovă sub domnia lui Constantin vodă! Toate boieriile de divan și de țară erau ținute de greci și de dimineața până seara se storcea poporul de bani și zaharale, de biruri, trimițându-se la turci, nu ca sub domnii pământeni, câte 400 de pungi, ci câte 1900 de pungi și chiar mai multe. (...)
(269) (269) (...) Acolo [Polonia] [I. N.] află că pământurile lui fuseseră răpite de Lupu Costache vornicul, ajuns la mare vază sub a doua domnie a lui Nicolai Mavrocordat [1711-6]. (...) Aflat-a de la fugari pribegi că turcii au luat pe craiul Svediei și l-au dus la Udriiu (1), că în urma pârâi lui Carol XII, Ismail effendi, prietenul lui D. Cantemir, și pașa din Tighina au fost omorâți din porunca sultanului; (...); că în leatul 1714 l-au mazilit turcii pe Brâncoveanu vodă, urât de toți megieșii lui. Acest fapt îl făcu să-și amintească de blestemul Împăratului Moscului care la Stănilești spusese:
-Iuda Brâncoveanul m-au vândut, de am răpus oaste și am pățit aceasta!
Că după nenumărate amestecuri și în Moldova și în alte țări, jucând pe turci cum joacă pisica șoarecele, i-a venit și lui pedeapsa; că, prins la Yedi-Kule, i s-au tăiat capul și feciorilor și lui însuși.
1 Udriiu = Adrianopol
(272)Era în leatul 1720 când Neculce primi în sfârșit firman de la Poartă că este slobod să intre în Moldova.
(273) (...) Sub domnia lui Grigore Ghica II [1726-1733], Moldova a trecut prin mari încercări. (...) Zavistnicului boier Lupu vornicul i se tăiase capul de către crudul vizir Gin Ali pașa, iar trupul lui a rămas neîngropat de l-au mâncat păsările.
(273) (274) La Țarigrad, ienicerii răzvrătiți au răsturnat din împărăție pe sultanul Ahmet, pre care l-au aruncat în închisoare, iar vizirului și chehaiei acestuia le-au tăiat capetele. S-a văzut că jupuiseră într-atât vistieria țării, încât s-au găsit la ei 40.000 de pungi de aur și drugi de aur sleiți și alte odoare.
Iar ienicerii zorbagii au îmbrăcat cu caftan de l-au făcut domn al Moldovei pe un sîrb casap Buțurachi. De o astfel de rușine a scăpat Moldova numai grabei cu care Grigorie Ghica vodă a descoperit nemernicia zorbagiilor, plângându-se el și boierii lui noului sultan Mahmut. Astfel, Buțurachi vodă, încă nepurces din Țarigrad, a fost prins și i s-a tăiat capul.
Pre zavistnicul fiu al lui Lupu Costachi, Iordachi, uneltind împotriva lui Grigore vodă, l-au prins și l-au ucis înaintea porții domnești, la cișmea, fără să-l mai judece, ca unul ce vânduse țara la tătari din pohta de domnie.
(275) (...) Acum, sub Grigorie Ghica vodă, Neculce era așezat iarăși în mare rang de cinste, vel vornic al Țării de Sus.
Sub domnia acestuia, în leatul 1732, Grigorie Ghica a cinstit casa lui Neculce, mergând în primblare la moșia lui din Prigoreni. (...)
Petrecăreț și risipitor, storcea poporul cu biruri, iar de săracii țării nu avea milă. Făcea primblări prin țară sau în împrejurimile Iașului, tot cu mese mari și cântări, cu feluri de feluri de muzici, veselindu-se cu naiuri și cântece hagimești și cu mulți pehlivani măscărici. Petrecea cu muierile, iar țara gemea.
Avea Grigorie vodă boieri greci și moldoveni care-l îndemnau la rele, multe bunătăți ale domnului întunecându-le și stricându-le, încât la toate era desfrânat, umblând dup el cu căruța de cupărie, întrucât preste toto ceasul bea ori vin cu pelin ori vudcă. Grecii rânduiau totul, iar boierii de țară erau numai cu numele.
S-a întâmplat în acele vremi un fapt pentru prima oară întâlnit în letopiseții țărilor românești.
Împărăția de la Țarigrad rânduise schimbarea domnilor, cel din Țara Românească în Moldova și cel din Moldova în Țara Românească.
Domnea în Țara Românească pipernicitul și urâtul Constantin Mavrocordat, văr cu Grigorie vodă. Și-l însurase Grigorie vodă cu fiica lui Constantin Rusăt vornicul, Ecaterina, și nunta se făcuse la București cu mari petreceri, la 12 noiembrie 1733.
(276) (...) La 20 aprilie 1733, Grigorie vodă s-a împreunat la Valea Adâncă cu trimisul de la Țarigrad, fruntașul capegi bașilor,cu care au mers la Iași, unde în divan i-au pus în spate caftan de domnie în Țara Românească. S-a citit firmanul, iar după trei zile Grigore a plecat din Iași spre Focșani. Întra-acest timp, Constantin vodă Mavrocordat, la 30 aprilie, a trecut și el în ceastălaltă parte, la o mănăstire în gazdă.
Joi, 3 mai, amândoi domnii s-au împreunat la acea mănăstire și au vorovit, au făcut divan și apoi au purces fiecare către noul său scaun.
Mare osândă ajuns-au pre biata Moldovă sub domnia lui Constantin vodă! Toate boieriile de divan și de țară erau ținute de greci și de dimineața până seara se storcea poporul de bani și zaharale, de biruri, trimițându-se la turci, nu ca sub domnii pământeni, câte 400 de pungi, ci câte 1900 de pungi și chiar mai multe. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu