Legende populare geografice. Locuri și legende (COATU 1986)

Nicoleta Coatu, Legende populare geografice. Locuri și legende, Sport-Turism, București, 1986

 

Cuvânt înainte

(15) Romanii îi spuneau zeiței Rheea, Magna deum Mater, Deum Mater (2), Terra Mater sau Maja, acest din urmă antroponimic având sensul de moașă sau bunică.

2 = Sub acest nume zeița adorată și în Dacia, la Apullum. Iar pe locul turnului de la Severin exista un portic dedicate divinității Mater deum Mater. (…)

(16) Divinizată în mitologia antichității ca zeitate protectoare a păstorilor și turmelor, Rheea sau Magna deum Mater domină munții, izvoarele, peșterile.

(16-17) Momentul epic legendar al plecării Dochiei cu oile în munte în primele zile ale lui martie, par lesne de corelat cu obiceiul triburilor pelasge de la Istru de a celebra sărbătoarea Rheei, marea divinitate a pământului la începutul lui martie, după cum romanii desfășurau Matroanele sau Saturnalele feminine în Calendele lui Marte.

(18) Figura legendară a lui Niobe de pe muntele Sipyl și cea babei Dochia, situată în diferite locuri în munții noștri, par că reprezintă simulacrele vechi ale divinității Mamei Mari, în varianta romană, Magna deum Mater.

 

Fântâna lui Ducipal

(49) Aproape de muntele Petridului, la care–i zic și Cheia Turzii, în care sunt multe peșteri de multe veacuri, pentru că acest munte de stâncă este tăiat de valea Hășdatului, (...), preste crăpătura aceea mare de stâncă, spun că a sărit un unic om, Alexandru cel Mare, cu calul lui, Ducipal. Și calul, când au sărit, fiind obosit, au dat de cu gura de țărmurele de nord și a suflat cu nările, încât s-a făcut o fântână, care este și astăzi. (...) Fântâna stă și azi sub denumirea de Fântâna lui Ducipal, calul lui Alexandru împărat.

I. Pop Reteganul, Proză- Diverse, ms. 4544, B. Acad., f. 10

 

 

Lacul Siutghiol

(90-91) De mult de tot, la est de Canaraua de azi, unde este azi lacul Mamaia (Siutghiol), era un sat cu oameni răi, ce nu ar fi primit pe nimeni spre găzduire, oricât de sărman ar fi fost călătorul ursit să treacă prin satul lor.

Într-o zi de sărbătoare când oamenii erau acasă, un străin a intrat în sat, cerând găzduire pentru o noapte.

Văzând că într-un sat atât de mare nu se găsește nici un om primitor, s-a îndreptat spre marginea satului, unde era o casă mică a unei femei sărmane, care a primit pe călător. Dar femeia se văita că nu are cu ce-și ospăta musafirul. Călătorul spuse văduvei să pună un tezec proaspăt de vacă în cuptorul sobei, în cenușă. Care nu-i fu mirarea femeii când, după puțin timp, răscolind vatra, găsi o pâine mare și gustoasă, cu care își sătură călător și care pâine nu se mai termina, căci de câte ori rupea din ea, pâinea creștea la loc.

A doua zi după plecarea oaspetelui minunat, satul cu oameni răi se scufundă sub apă, prefăcându-se într-un lac mare și adânc, rămânând un mic ostrov cu casa femeii cele bune (1).

„Analele Dobrogei”, 1929, p. 304

n. 1 = „Auzită de la moș Seit Agi Ali din Tașaul.”

 

Babele

(149) În multe părți se mai crede că această Dochie ar fi fost fiica lui Decebal și s-a făcut păstoriță de frică să nu cadă în mâinile romanilor și a împăratului Traian.

„Cultura poporului”, 1922, nr. 48

 

Piciorul Dragolei

(160) Turcii venise la noi câtă puzderie, dar Ștefan vodă i-o bătut și dus din țară. (..)

Și până să-i bată Vodă pe păgâni, păgânii și prădase și omorâse pe cei care nu avusese vreme  să se ascundă. (…) Cucoana s-o ascuns în pădure și s-o suit într-un copac.  Cum s-o făcut că un turc o trecut sub cop.ac se uită în sus și o zărește. Turcul scoate paloșul și-i taie un picior. De atunci dealului i se zice Piciorul Dragolei, că așa o chema pe cucoană.

A.    Moisei, „I. Creangă”, 1915, nr. 4

 

Dealul Marga

(168) Cuprins de dorul țării iubite, de unde dușmanul îl alungase de ani de zile, [boier Matei Marga] își țesea visuri de venire în domnie pe tronul pe care șade groaznica doamnă Chiajna, ajutată de turci, în locul soțului ei, Mircea Ciobanul, mort pe neașteptate.

 

Măgura Șoimului

(175) Pe vremea turcilor li se pusese hotar la tocmeală, că haraci fără șoimi nu mai merge. Pe lângă bani și iepe fătătoare, bătrânii trimeteau la Țarigrad și șoimi învățați la vânătoare de paseri. Trebuiau sărăcanii să colinde pădurile după cuiburi de șoim și îndată ce găseau unul, însemnau copacul, că șoimul puia ani de zile în ăl copac. Păzeau șoimul până scoteau pui și îndată ce le dădea tulanii la aripi, îl răpeau și îl creșteau și îl deprindea la vânătoare. (..) Oamenii din satele Vârvor, Ciutura și Ruptura luau puii la vreme și-i dădeau turcilor, care erau mari și tari în țară. Turcii, omenoși, câteodată, scuteau satele astea de dare bănescă și nici la zaherele nu puneau pe locuitori. (…)

P. Danielescu, „I. Creangă”, 1911, nr. 2

 

Movila Spânzuratului

(197) Îmi povestea bătrânii mei că acolo era o spânzurătoare, pe movila aia și că, care era vinovat în sat, turcii ce făcea? Îl lua și-l băga la spânzurătoare, că era vinovat. Aia era pedeapsa. Și de atunci i-a rămas numele Movila Spânzuratului.

Arhiva ICED București, R. Răutu/1972, Gropeni/BR.

 

Valea Oanei

(224) Se ținea bătălia pe Rahova, înainte de a-i fugări pe turci pân la Siret, la Ionășești, la Vadul Turcului, când au trecut apa, Dumnezeu știe cum.

„I. Creangă”, 1917, nr. 1-2.

 

Valea Urdei

(224) Prin locurile acestea, au venit în timpul răzmeriței arvații și, fiindcă-i zoreau turcii să-i prindă, au îngropat căldărilor ce aveau de făcut urdă. (…) Căldările de urdă s-au găsit târziu.

C. Rădulescu-Codin, Din trecutul nostru

 

Nicoară Potcoavă (SADOVEANU 1952)

Mihail Sadoveanu, Nicoară Potcoavă, Dacia, Cluj-Napoca, 1984 (1952)

 

VI.Vorbe, la casa logofătului Iorgu

(56) Avea în acel timp trecere în țara Moldovei o vorbă de la turci: Dacă vrei treaba să-ți iasă / Nu grăi la lucru, nu grăi la masă.

Cu rânduiala asta, ismailitenii cîștigaseră Bizanțul și multe țări și ostroave ale creștinității.

(57) Mai au ismailitenii o rânduială: că nu beau vin.Ca să-și aibă mintea limpede, când câștigă cu sabia haraciurile și plocoanele sultanului, precum și dobânzile de război ce li se cuvin. (...)

Mai au ismailitenii și a treia rânduială: că la ei femeile îs cu găinile împrejurul cucoșului; și ei nu știu ce-i dragostea. Apoi de la asta are să le vie lor pieirea, că fiii lor sunt fiii roabelor și sămânța vitejilor se va stinge.

 

XXIII.Cubi Lubiș filosof

(141-2) - Acum ar fi ceasul, a zis Nicoară Potcoavă, să stea frățiile umăr lângă umăr, căci ceasul căderii tiranilor ismailiteni se apropie. Băgat-ați de seamă destrăbălarea dregătorilor Porții Otomane? Bacșișul și pâra sunt ca un puroi al trupului împărăției lor. Un sultan măreț cum a fost Soliman, care a călcat cu urdiile lui țările și noroadele până la Buda, a stat cu tâmpla în poala roabei de la Veneția, Roxelana, și a ascultat șoaptele ei înveninate, jertfind pentru dânsa pe moștenitorul său prea iubit Mustafa viteazul, pentru ca să poată așeza urmaș la împărăție pe Selim, fiul Roxelanei. Acestea s-au întâmplat în vremea noastră și vicleniile acelei muieri au clătinat temeliile califatului.

L-am apucat și pe padișah Selim al Roxelanei, poreclit Mest, adică bețivul., care a fost stăpânul trupurilor, sufletelor și legii ismailitenilor 8 ani. În 8 ani n-a fost treaz o săptămână și treburile au rămas în sama icioglanilor (65) și viclenilor. Împărăția neagră cumpănește spre răsturnare.

Iar acum stă pe tronul de aur stăpânul Amurat, care a poruncit muților seraiului să sugrume pe frații săi ieșiți din toate roabele seraiului și neamuri, unchi și veri. Asta s-a întâmplat nu mai târziu decât anul trecut. De atunci, cum a spus un scriitor vechi, în dosul călărețului stă spaima. Amurat se va scufunda în mlaștina lui de sânge. Împărăția rămâne la cheremul urdiilor..

Acuma-i vremea când se apropie răscumpărarea, când neamurile robite s-ar putea scula înlăturând de la Bizanț spurcăciunea

(65) icioglan (înv.) = Copil de casă, paj la sultan.

 

XXV.Moș Elisei Pokotilo

(153) - Adevărul este că, dintre necredincioși, mai fără de omenie s-au dovedit turcii. Padișahii lor au așezat Poarta ca să vie domn creștin și rigă creștin să se închină și să verse haraciurile. Mâncare și huzur ei nu dobândesc decât cu război; alt meșteșug n-au. Țin urdii sub arme și le reped când colo, când dincolo. Sultanii umplu haremurile cu muieri și de o sută de prunci. Când unul din acești o sută ajunge stăpân, apoi taie pe ceilalți 99. Decât acesta nu se află o fiară mai cruntă și mai bănuitoare și mai cu spaimă de moartea ei înșiși; căci precum face, tot așa face-i-se. La turci nu-i lege, ci bun plac și urgie. (...)

(154) - (...)Turcii i-au supus [tătari] și asta nu le place; și i-au pus în coasta creștinilor, care lucru le place și mai puțin, având a suferi de la noi. (...) (...); este chip de înțelegere între ei și noi, mai ales de când ismailitenii și-au pus piciorul pe grumazul lor.

 

XXXIV.La scaunul Țării Moldovei

(200) În 22 noiembrie 1577, Nicoară a fost vestit de Costandie Șah cum că Petru Șchiopul nu se află la Iași. A ieșit de două săptămâni din scaunul său, trecând Dunărea la Isaccea ca să închine daruri beilor de la cetățile Dunării, având de gând să-și urmeze calea către Țarigrad. Străjile lui turcești s-au dus cu el până la vadul Obluciței, iar de acolo s-au întors alene.

 

 

 

 

 

Nicu Bălcescu (GHICA 1886)

Ion Ghica, Nicu Bălcescu*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 3, 1 iunie 1887, sub titlul Corespondența cui V. Alecsandri

 

137 Londra, 25 Octobre 1886
(...)
Odată, ieșind de la școală, apucasem drumul spre casă, luând prin scurta ulicioară care începea în poarta Colegiului Sfântu Sava, între casa Petrescului și casa cu pridvor a egumenului grec al mănăstirii [Piața Universității] și se sfârșea în unghiului bulevardului și a stradei Academiei, unde era, de o parte, la dreapta, casa Dobrotineanului și, la stânga, casa Spahiului. (...)
Goliatul, căruia toți îi ziceau Sotea, pentru că era de o putere de care numai vărul meu Mavru îi venea de hac, își petrecea timpul mai mult la poarta școalei, între plăcintari și salepcii(1), decât în clasă.
1 salepciu = vânzător de salep, băutură orientală făcută cu apă, miere și salep (feculă extrasă din tuberculele unor orhidee).

139 (...) Dar ce m-a mirat mai mult a fost să văd pe unele pagini scris [de N. B.] cu litere majuscule fraze ca acestea:

Petru Maior spune...
Fotino(2) zice...
(...)
De abia de câteva luni Florian Aaron [profesor ardelean la Sf. Sava] începuse un curs elementar de istorie generală în care vorbea despre Asirieni ș Egipteni; nu ajunsese nici la Greci, nici la Romani.
2 Dionisie Fotino (1760-1821) = autor al unei istoriei a Daciei, în grecește.

141 (...) Se dovedise că mersese de mai multe ori în casă la Mitică Filipescu, că făcuse cunoștință cu dascălul francez Vaillant şi că era amic cu căpitanul Deivos; ceva încă și mai mult: se știa că la cazarmă aduna pe lângă dânsul, în orele de recreație, mai mulţi sergenți şi soldați, cărora le povestea despre vitejiile românilor în luptele cu turcii, cu tătarii, cu ungurii și cu lehii, de pe vremile lui Mircea, lui Mihai și lui Ștefan; ba chiar îi învăța să scrie și să citească. 
(...) [N. B.] Din copilărie citise cu atențiune Vieţile oamenilor lui Plutarh, Anabasul lui Xenofon, Războiul peloponezian al lui Tucidid; citise și recitise pe Tacit, Comentariile lui Cezar, Campaniile lui Napoleon şi ale lui Frederic cel Mare şi studia cu dinadinsul pe Gibbon şi scrierile generalului Jomigny asupra strategiei.

143-144 (...) Generalul Mavru, filolog şi numismat de frunte, era de mai mulți ani în relațiune cu Laurianu şi cu Bolliac, cu unul pentru studiul de medalii antice și schimburi de dublete, cu celălalt pentru citirea și transcripțiunea de inscripțiuni lapidare(1). Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate cele mai multe după malurile stâng și drept al Dunărei, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național.
Pentru studiul arheologic, generalul Mavru avea consacrată o zi pe săptămână, marțea, dacă nu mă înșel, zi în care se închidea în cabinetul său cu Laurianu și cu Bolliac şi nu primea pe nimeni.
1 inscripțiuni lapidare = inscripțiuni prescurtate

145 (...) El, în anul 1845 sau 1846, a făcut o călătorie de cercetări istorice de la Celei(1) până la Turnu-Severin, şi a vizitat mănăstirile de peste Olt în tovărăşie cu Laurianu şi cu Bolliac, călătorie în care s-au descoperit mai multe inscripţiuni cari au fost transcrise, completate și publicate de Laurianu în Magazinul istoric, lucrare pe care Bolliac voise să și-o aproprieze și pentru care a fost mai multe contestații între Bolliac şi Laurianu. 
1 Celei = localitate pe malul Dunării, veche așezare romană (Sucidava).

146 (...) Grigorie Romalo, esilat la Brusa la 1848, a murit la Constantinopol, la Pera, în primăvara anului 1849, în spitalul surorilor de caritate lazariste, în urma hemoptiziei ce i se pricinuise de loviturile de paturi de pușcă în piept la afacerea din Iași de la martie 1848. L-am dus de l-am înmormântat la cimitirul de la Baclucli. Alecsandri a scris atuncea o poezie asupra morței lui.

154 (...) [Iași 1848] Frații Rosettești (Răducanu şi Mitică), Manolache Epureanu, Al. Moruzzi, Sandu Miclescu, Ion Cuza, Grigorie Romalo, frații Cazimir, Nicu Catargiu și câțiva alții sunt trimiși peste Dunăre, dați pe mâna turcilor la Tulcea și internați la Brusa. 

155 (...) [comitetul Frăției] Principiile în numele cărora era să se ridice poporul român erau discutate și hotărâte cu mulți ani dinainte:
(...)
4. Respectarea suzeranității sultanului și a autonomiei, conform vechilor tractate ale domnilor noștri cu Poarta.

(...)

162-164 (...) [instrucțiunile scrise ale lui Lamartine] Ele prescriau ca să nu facem nici o mișcare până nu ne vom înțelege mai întâi cu guvernul otoman, și că generalul Aupick, noul ambasador al republicei la Constantinopol, avea instrucțiuni speciale de a înlesni trimisului nostru relațiunile cu Poarta.
Ca să urmăm povețelor lui Lamartine, am hotărât să trimetem pe unul din noi la Țarigrad, și alegerea comitetului a fost unanimă pentru Eliad; dar, făcându-i-se cunoscută dispozițiunea ce se luase, Eliad a declinat, obiectând că era singurul susțiitor al numeroasei sale familii, care, de i s-ar întâmpla lui vreo nenorocire la Țarigrad, ar rămânea pieritoare de foame. (...). Atunci comitetul a găsit cu cale să mă trimită pe mine.
Hotărându-mă eu să plec, am trebuit să cer pașaport de la postelnic, pretextând un voiaj de agrement în Italia și în Franța prin Constantinopol. Îndată după acea cerere, am fost chemat la palat, unde, după ce am așteptat vreo două ore într-o cameră singur, s-a deschis deodată o ușă cu mare zgomot și a apărut vodă Bibescu, viind către mine, cu ochii mari deschiși și târând picioarele, şi-mi zice:
'Vous voulez aller a Constantinopole? Qu'est ce que vous allez chercher la?' Și, fără să aştepte vreun răspuns, adăogă: 'Je dirai a votre beau-pere de vous en empecher'.
Îmi întoarce spatele şi iese precum intrase.
Eu, în previziunea că nu mi se va acorda cererea, îmi procurasem un pașaport englez de la consulul general al m.-sale britanice Colquhon, de care mă puteam servi după ce voi trece fruntaria, hotărât a mă strecura noaptea printre pichete cu o barcă, să trec Dunărea la Rusciuc, lăsând ca nevasta să vie să mă găsească la Constantinopol.

164 (...) [postelnicul Năsturel Herescu] - Uite, m-am certat furcă cu vodă pentru dumneata. I-am zis: „Eu cunosc pe Ghica de un bun român și sunt sigur că chiar dacă s-ar duce la Țarigrad cu gând să se ocupe de politică, el nu va lucra în contra intereselor țării. (...)
Pornind eu la Constantinopol, am fost înlocuit în comitetul executiv prin C.A. Rosetti. (...)

164-165 (...) Proclamarea revoluției la Islaz, răscularea din București și abdicarea lui Bibescu și toate peripețiile câte au avut loc din ziua arestărilor până la intrarea lui Omer-pașa și a lui Luders cu Fuad-efendi și cu generalul Duhamel în țară sunt consemnate, zi cu zi, oră cu oră, în ziarele publicate în tot timpul guvernului provizoriu și a căimăcămiei de trei, de la iunie până la septembrie. Faptele sunt descrise pe larg în colecțiunea Pruncului român.

166 (...) Am trăit mult în același oraș, la București, la Paris și la Constantinopol, și, când am fost despărțiți unul [I. G.] de altul [N. B.,] am fost în corespondență continuă, ne-am comunicat totdeauna tot ce cugetam, tot ce lucram.

O călătorie de la București la Iași înainte de 1848 (GHICA 1881)

Ion Ghica, O călătorie de la București la Iași înainte de 1848*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 9, 1 decembrie 1881, sub titlul Corespondența dintre d-nii Vasile Alecsandri și Ion Ghica, XII

93 Ghergani, 20 iunie 1881

95 (...) – Cum să-ți dau cal, domnule, păcatele mele, că aștept din ceas în ceas să pice curierul rusesc de la Țarigrad.

100-101 Îi răspund că principiul era înscris în Regulamentul Organic și iau îndrăzneala de a-i zice audaces fortuna juvat(1), cuvinte la care întâmpină că acel care răspunde înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor de soarta unui norod datorește să fie prudent.
1 „norocul favorizează pe cei îndrăzneți” (vers desprins din Eneida lui Vergiliu) 

Din vremea lui Caragea (GHICA 1879)

Ion Ghica, Din vremea lui Caragea*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 3, 1 iunie 1880, sub titlul Corespondența dintre d-nii Vasile Alecsandri și Ion Ghica

54 București, 24 Noembre 1879

54 ...Pe la sfârșitul lui Octobre, Caragea a putut să iasă din Constantinopol și, în ziua de Sf. Spiridon al anului 1812, el și-a făcut intrarea în București cu un alai domnesc, călare pe Tablabașa(1), în sunetul clopotelor, al surlelor și tobelor.
(...) Chiar în noaptea instalării sale, Palatul domnesc de la Mihai Vodă din dealul Spirii a ars până la temelie și Curtea domnească a devenit Curtea arsă, până în ziua de astăzi, iar a doua zi, la 13 decembrie, s-a ivit ciuma între oamenii Curții veniți cu Vodă de la Țarigrad. (...)
1 tablabașa = cal bogat împodobit, dăruit de sultan noului domn.

 

58 (...) Cu câteva zile înainte de nuntă, dacă mirele și mireasa erau de neam de boer, se făcea cherofilima (sărutare de mână) la Curte, unde tinerii, cu toate rudele lor, erau duși cu alai spre a săruta mâna lui Vodă și a Doamnei, cerându-le binecuvântarea.
(...) Întâia călțunăreasă intra la mireasă purtând o căție(1) de argint cu flori suflate în aur, din care ieșea fum de udagaciu(2) și de curse(3);
1 căție = cățuie, vas puțin adânc, cu mâner, în care se ard miresme.
2 udagaciu = substanță plăcut mirositoare
3 curse = pastă orientală, foarte mirositoare

 

61 (...) Caragea se urcase în trăsură, zicând că merge să se plimbe la Băneasa, dar acolo îl așteptau trăsurile înhămate, cari l-au dus la Brașov, chiar în ziua când sosea la București Capugiul ce venea să-i taie capul, fiindcă șezuse pe scaunul Domniei șase ani în loc de trei, precum se legase către Sultanul.
Venit Domn pe puțini ani, Caragea căuta să adune cât mai curând o avere cu care să poată trăi măreț în străinătate. Prin urmare, el a lăsat un mare nume în felul jafurilor. Se zicea în țară, până mai deunăzi, că se fură ca pe vremea lui Caragea.
În domnia lui, toate slujbele și caftanele se dau pe bani. El a suit birurile într-un mod nemaipomenit, de la 1.500.000 lei la suma de 3.700.000 lei(4), afară de ocne și vămi, pe cari le vindea cu preț de zece ori mai mare decât înainte, lăsând pe taxidari(5) să rupă cât puteau, apoi pecetluiri, mazilii, neamuri și câte și mai câte.
5 taxidari = perceptori
6 pecetluiri = impuneri

62 (...) Scotea pe Aga în târg cu cântarul și cu falanga, acesta prindea cu ocaua mică pe vreun brutar, pe vreun cârciumar, pe vreun măcelar, îi trântea câte o sută de nuiele la tălpi sau îl țintuia de ureche în mijlocul pieței. Vodă era sigur că isnaful avea să alerge  de la unul la altul ca să facă curama(1), iar pedeapsa înceta îndată ce starostele venea la Curte cu un porcoiu de mahmudele. (...) După șase ani de domnie, el a dus cu dânsul la Pisa o avere de milioane, cu care a trăit în belșug și a ajutat Eteria și revoluția grecească. Era violent și înfiorător. Un poet lingușitor îi adresă o odă, în care îl făcea să zică în limba grecească:

 

63 „(...)”(1)
Un boer pe care-l dojenea pentru niște hoții din care nu-i dăduse parte îndestulătoare, îi răspunse: „Κλέπτω, κλεπτειζ, κλεπτει”(2), iar Caragea, în loc de a-l pedepsi pentru atâta îndrăzneală, l-a îmbrăcat în caftan de boer cu barbă.
(...) Astfel, pe Banul Constantin Filipescu l-a ținut doi ani închis la moșie, la Bucov, cu pază de arnăuți; (...); pe Vornicul Constantin Bălăceanu, de care se temea fiindcă acesta avea relațiuni de familie la Viena, l-a trimis surghiun la Castoria(3).
1 „Am sabie și buzdugan / Te omor ca pe un porc” (nota lui I. Ghica)
2 „Fur, furi, fură” (nota lui I. Ghica)
3 Castoria = oraș în Macedonia

 

64-65 (...) Ea [Domnița Ralu] găsise în câțiva tineri Greci, rude și amici din școala grecească de la Măgureanu(2), studenții admiratori ai tragediilor lui Euripide(3) și Sofocle(4) un element pentru a pune în scenă câteva piese de teatru. Cu nițică pânză și cu hârtie poleită, Domnița organizase în apartamentele sale o mică scenă, pe care se juca în limba elenă Oreste(1), Moartea fiilor lui Brutus(2) și câteva idile ca Daphnis și Chloe(3).
2 biserică veche ce se afla la începutul Căii Victoriei.
3 Euripide = autor grec de tragedii (480-405 înainte de era noastră)
4 Sofocle = autor grec de tragedii (495-405 înainte de era noastră)
1 Oreste = tragedie de Vittorio Alfieri, dramaturg italian (1749-1803)
2 Brutus = tragedie de Voltaire
3 Daphnis și Chloe = roman pastoral de Longus.

 

65 (...) Domnița Ralu visa ridicarea teatrului grecesc. Pentru acest scop a trimis pe Aristia la Paris, ca să studieze cu vestitul Talma. (...)
Avântul dat de domnița Ralu artei dramatice a încetat cu fuga lui Caragea, (...). (...); [în casa Smarandei Ghica Iancu Văcărescu] a încercat să joace pe Britannicus(1) și (...).
1 Britannicus = tragedie de Jean Racine, clasic francez (1639-1699)

 

66 (...) Tulburările de pe-mprejurul țării, precum răscularea lui Caragheorghe(2) și a lui Pasvantoglu(3), incursiunile Cârjaliilor(4), Eteria grecească și revoluția de la 1821 făcuseră să zbârnie în tinerii români coarda vitejiei. (...)
În timpul lui Grigorie Ghica Vodă, pe la 1823-24, cuconașii nu lăsau să scape niciun prilej de a se îmbrăca cu poturi, cu mintean și cu cepchen(5), a se lega la cap cu tarabolus(6) și a-și încărca sileahul(7) de la brâu cu pistoale și cu iatagan, precum și a-și atârna pala de gât.  
2 Caragheorghe = luptător revoluționar rus
3 Pasvantoglu Osman = (1797-1812), șeful răsvrătiților împotriva Porții pe la 1800.
4 cârjalii = cete de răsvrătiți împotriva Porții
5 cepchen = haină scurtă, cu mânecile desfăcute
6 tarabolus = legătură orientală de cap
7 sileah = brâu de arme     

Clucerul Alecu Gheorghiescu (GHICA 1879)

Ion Ghica, Clucerul Alecu Gheorghiescu*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 1, 1 aprilie 1880, sub titlul Corespondența dintre d-nii Vasile Alecsandri și Ion Ghica

 

București, Mai 1879

47 (...) – Eram edecliu și aveam odae în Curtea Domnească alături de odaia lui Tufeccibașa, lângă ogeacul(1) neferilor. La stânga, lângă scară, ședea răposatul Măciucă, Dumnezeu să-l ierte, Bașciohodar și mâna dreaptă a lui Vodă, cum s-ar zice astăzi: întâiul aghiotant domnesc, om drept și plin de bun simț. (...) Nu știu nici cum am sărit din pat, nici când m-am îmbrăcat: într-o clipă îmi trântisem cizmele cele galbene, binișul(2), legătura la cap și hangerul(3) la brâu și eram la ușa eatacului domnesc. (...) Vodă era cu ghicelic(4) de noapte pe cap și cu o scurteică lungă de pambriu(5) verde îmblănită cu o pacia(6) de samur.

1 ogeac = aici, corpul de gardă

2 biniș = haină lungă până la pământ, de sărbătoare

3 hanger = pumnal încovoiat

4 ghicelic = scufie, căciuliță

5 pambriu = stofă scumpă, de lână

6 pacia = blană de picioare de samur

 

48-49 (...) El s-a suit pe scaunul domniei la 6 Octobre anul 1822, trei ani după vestitul Caragea și îndată după zaveră(2), după uciderea slugerului Tudor, eroul care indignat de jafurile oamenilor lui Ipsilant – cari, din insurgenți contra Turcilor se prefăcuseră în cete de hoți, prădând drumurile și moșiile – intrase în corespondență cu Silistra Valesi(1) prin cancelarul consulatului nemțesc, bătrânul Udriski, arătând Turcilor că răsvrătirea din Țara Românească nu era în contra Turcilor, ci în contra Fanarioților, cari sărăciseră pe bieții locuitori. 
2 zaveră = răscoala de la 1821
1 Silistra Valesi = guvernatorul turc al Silistrei

 

49 Atunci Chehaia Beg(2) care și intrase în București cu oștire turcească, a invitat pe boierii cari mai rămăseseră în țară să trimită pe câțiva dintr-înșii la Poartă, ca să arate Sultanului păsurile țării. Adunându-se între dânșii, ei ales pentru această misiune pe Banul Barbu Văcărescu, pe Logofătul Mihăiță Filipescu și pe Banul Grigorie Ghica, care, ajungând la Țarigrad și supunând starea țării și trebuințele ei, Sultanul a numit pe Banul Grigorie Ghica Domn, deodată cu Ioniță Sturdza în Moldova. Poarta nu mai avea încredere în Fanarioți.

 
50 (...) El [Grigorie Ghica] a deschis școlile românești și a gonit pe egumenii greci. 
(...) Condicarul în picioare îi citea jălbile, întingând, din vreme în vreme, condeiul de pană de gâscă în călimările de la brâu, ca să scrie hotărârea ispravnicului; (...).

Introducțiune (GHICA 1880)

 Ion Ghica, Introducțiune*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 8, 1 noiembrie 1880, sub titlul Introducere la Scrisorile lui I. Ghica către V. Alecsandri

27 (...); secolul XIX a văzut renăscând, ca din cenușe, state nouă ca Grecia, Belgia, România, Serbia și Bulgaria.

28 (...) Pe la anul 1821 tunul încetase de a răsuna în Europa; el își produsese efectul: deșteptase naționalitățile, una câte una, din amorțeala în care erau căzute de secoli și România scăpa din ghearele Fanarioților. (...) Boerii începuse a se zice Români, a vorbi și a scrie românește și a se dezbăra de morfologia cuvintelor de felul lui: plirofolisi(7), metahirisi(8), plictisi, care se întinsese chiar asupra cuvintelor ca regularisi și pursuivarisi(9). 
7 plirofolisi = a lămuri 
8 metahirisi = a întrebuința
9 pursuivarisi = verbul francez poursuivre (a urmări) grecizat

29 (...) De la zaveră rămaseră în țară trupe turcești, un Beșli-aga (1) cu câțiva neferi (2) în fiecare județ și doi Baș-beșlia-aga(3), unul cu reședința la București și altul în Iași. Beilicul după malul stâng al Dâmboviței de la Jicnița și Beilicul de lângă Sfânta Vineri din Iași erau cazărmi turcești. 
Mai tot malul stâng al Dunării, pe o depărtare de mai multe (sic) kilometri de râu, era ray(4) al fortărețelor Brăila, Giurgiu, Turnu, Calafat și altor pozițiuni întărite.

........................................................

Principatele erau cu numele și cu faptul grânarul Sultanului. Nici un product nu putea să iasă din țară, până mai întâi nu aproviziona toate serhaturile(5) cu trebuincioasele garnizoanelor și locuitorii cetăților dunărene, cu oi, grâu, orz, ovăz, unt, miere, cerviș(6), seu etc cari se luau de Capanlâi(7) de la săteni români, pe prețurile ce se fixau în fiecare an de Marele Capan(8) din Țarigrad: pe șase lei kila de orz, zece parale ocaua de unt, douăsprezece parale mierea etc.

1 beșli-aga = polițai șef al beșliilor (călărași lăsați în țară de Turci pentru poliție)

2 nefer = soldat

3 baș-beșli-aga = comandant de beșlii

4 ray - raia = „pământ supus sau sub ocrotire” (nota lui Ion Ghica)

5 serhat = ținut de graniță turcesc

6 cerviș = seu de vită

7 capanlâi = „furnizori” (nota lui Ion Ghica)

8 marele capan = căpetenia administrației împărătești de aprovizionare

 

29 Guvernatorii provinciilor din apropierea Dunării și mai ales Pașii Silistrei, Rusciucului și Vidinului erau aleși totdeauna dintre Turcii cei mai viteji, cei mai ispitiți în războaie și mai dârji, tot viță de Dere-Beghi(3), de cei care tremura chiar Saraiul(4) împărătesc, ca Pasvantoglu, Caraosmanoglu, Mustafa Bairactaru, Hussein Pașa, Said Mârza, Tahir Bosnali, Gavanozoglu. Ei tractau pe Domnii noștri ca niște zapcii, le trimeteau ordine scrise și verbale și apoi pas să nu le fi urmat. Pentru a zbura capul unui domn era destul să vie la București sau în Iași un Capugiu(7) cu un gialat(8), să arate arzul(9) Sultanului, și capul Domnului era luat în traistă și dus la Țarigrad. Astfel a căzut capul lui Grigorie Vodă al Moldovei, al lui Hangerliu, Domn al Valahiei.

3 dere-beghi = mici prinți cârmuitori

4 sarai = palat

5 bairactar = purtător de steag

6 zapciu = subprefect, strângător de biruri

7 capugiu = aprod împărătesc („Trimis al Porții” – nota lui Ion Ghica)

8 gialat = călău

9 arz = poruncă scrisă

 

31 Badea Niculae fusese scăunaș, adică comisionarul unui turc din Vidin, anume Mustafa, pe seama căruia strângea zaherea(1) de prin satele vecine, pe prețurile Capanului. Într-o zi Mustafa dispare din Vidin și bietul Niculae, după ce alergă vreo trei ani căutându-l în toate părțile cu răboajele comptabilității legate la brâu, află, în sfârșit, că acel Mustafa se găsea la Țarigrad. Turcu, în vestita răsculare a Ienicerilor contra lui Sultan Selim III, ajunsese tare și mare, devenise acel fioros Vizir Mustafa Bairactaru, spaima ienicerilor.

Badea Niculae, oltean cutezător, își răboajele și pleacă să-l găsească ca să-și încheie socotelile. Ajuns la Țarigrad, nu se spărie nici de Cavași(2), nici de Capugii, care îi opreau intrarea conacului viziral, împinge, răstoarnă și dă năvală drept în odaia lui Mustafa Bairactaru.

-Bre, Niculae, bine ai venit! A sosit vremea să te procopsești și tu de pe urma mea. Rămâi aici, să zic să-ți dea tainuri(3). Voi să te fac om.

-Cum vrei tu, Mustafa, îi răspunde Niculae, să-mi las eu țara, cuprinsul meu unde m-am născut și unde voi să mi se odihnească oasele când voi muri?

-Dacă e așa, îi zice Vizirul, spune-mi ce este mai mare acolo la voi? Aceea voi să fii.

-Apoi, deh! mai mare decât toți la noi este Vodă, răspunde Niculae.

Turcul, la aceste cuvinte, stă nițel pe gânduri, cu mâna pe barbă, ș-apoi zise:

1 zaherea = provizie

2 cavaș = jandarm

3 tain = întreținere

 

32 - Vezi, asta o să fie cam greu, pentru că la numirile astea de la Bogdan-Beg(1) și de Iflak-Beg(2) se amestecă totdeauna diavolii ceia de Elcii(3), scot la maidan(4) fiecare pe câte-un cirac(5), aleargă pe capete, ei și dragomanii(6) lor, în sus și-n jos, pe la toate regealele(7); fac fel de fel de intrigi, strigă de ia auzul și aduc mare supărare și năduf Sultanului. Dar spune-mi, după Domn ce vine?

-Cine să vină? Vine Mitropolit, răspunde Niculae.

-Ei bine, Mitropolit să fii și ia condeiul să scrie.

Niculae, speriat că vrea Turcu să-l facă Mitropolit, sare strigând:

-Stai, Mustafa, nu scrie! că eu am nevastă și copii, păcatele mele! Acolo nu e ca la voi, Mitropolitul trebuie să fie călugăr și arhiereu. Cum să-mi las eu nevasta, să mă duc să mă călugăresc? Nu fac una ca asta odată cu capu.

-Dar după Mitropolit ce vine? întrebă iar Mustafa.

-După Mitropolit, boier mai mare este Banul cel Mare.

-Ban Mare fii, dar!

Poruncește de-i aduce îndată un caftan((8) și-l îmbracă, îi dă și o scrisoare vizirală către Domnul Valahiei.

Niculae ia scrisoarea, o bagă în sân și plecă cu dânsa la București, drept la Vodă, care, citind-o, rămâne pe gânduri, că nu era de glumă cu Mustafa Bairactaru.

1 Bogdan-Beg = domn al Moldovei

2 Iflak-Beg = domn al Munteniei

3 elcii = consuli

4 scot la maidan = dau la iveală, scot în văzul lumii

5 cirac = „protejat” (nota lui Ion Ghica)

6 dragoman = tălmaci

7 regeale = mari demnitari

8 caftan = haină dăruită de domnitor celui pe care-l boierea

 

33 Să nu facă pe Niculae Ban Mare, își găsea beleaua cu Vizirul, să-l facă, își aprindea pae în cap cu boierii țării. Așa s-a hotărât să intre la tocmeală, crezând că doar l-o împăca cu un zapcilâc(1), o vătășie de plai(2), cu o isprăvnicie(3) cel mult, dar Badea Niculae, la toate propunerile lui Vodă, răspundea, ținând-o una și bună cu vorba:

-Cum a zis Mustafa!

Vodă, dacă a văzut că nu o scoate la capăt, poruncește de-i aduce o cărucioară de poștie, cheamă pe un edecliu(4) și-l dă pe Niculae în seamă, să-l ducă în munte, la Cloșani, cu ordinul către vătaful de plai de acolo, că nici pasărea măiastră să nu-i afle de știre.

Când l-am văzut, bietul om trăia de vreo treizeci de ani în Cloșani, uitat cu totul de ai lui, dar iubit și stimat de locuitorii plaiului, cari toți i se închina cu respect și-i zicea Banul Niculae.

Vodă a avut noroc că Vizirul Mustafa Bairactaru, strâmtorat de aproape de ieniceri, apărând pe Sultanul Mahmud II, nepotul nenorocitului Selim, a preferat mai bine să pue foc prăfăriei(5), să saie în aer cu palat cu tot, decât să cadă pe mâinile ienicerilor. Așa n-a apucat să afle de renghiul jucat amicului său Niculae, pe care, până la moarte, îl credea Ban Mare în Țara Românească.

1 zapcilâc = slujbă de strâns dările

5 edecliu = slujitor

 

34 (...); [Domnii] se mulțumeau a trage supușilor lor, din vreme în vreme, o falangă(1) bună, având bine înțeles precauțiunea de a așterne postav roșu când tălpile erau de viță de boier cu caftan.

(...)

Pe feciorii de boer, când făceau vreo neorânduială sau vreo necuviință, îi poftea la cafea, în odae la Cămăraș(2), la Tufeccibașa(3) sau la Balciohodar(4) și acolo i se trăgea câteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap, ș-apoi surghiun la vreo mănăstire.

Dacă vreun boer prindea multă poftă de vorbă, se bănuia sau se dovedea că ținea corespondență cu Țarigradu, se pomeneau pe la miezul nopții cu vizita unui edecliu domnesc care-l scula din somn, îl lua în căruța de poștă și-l ducea surghiun la Mărgineni, la Snagov sau la Poiana Măărului; sau cel puțin îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. Când vina era mai grea, edecliu îl pecetluia ca să nu se poată primeni cât ținea osânda.

3 tufeccibașa = comandant de pușcași

4 bașciohodar = vătaf de slujitori

 

38 Acolo îl aștepta Berberbașa(1) al Curții, care-l rădea, însemnând cu briciu pe unde să-i lase să-i crească barba. În tot timpul acestei ceremonii îi bătea în curte meterhaneaua(2) cu surle, cu tobe și tembelechiuri(3).

În vârful piramidei de clase era Domnul cu cabaniță(4), cu cucă(5), cu sabie, topuz(6) și tuiu(7).

Boierii mari și mici nu numai că nu plăteau nici o dare către stat, dar aveau și privilegiul de a scuti un număr de dajnici, de la trei până la optzeci, după importanța rangului la care era ajuns: acești scutiți erau scutelnici și poslușnici(8) boierilor și în loc de a plăti dările lor către Stat, pe plătea patronilor boeri, în bani sau în muncă. (...)

Birul către Stat se făcea în lude(9). Marele Vistier întocmea tabele pe județe, pe plăși și pe sate, după trebuințele țăranului. Acea tabelă cum ajungea la sate, obștea se aduna Duminica în sobor la ușa bisericii și făcea câșlă(10), puind asupra fiecărui sătean o dare potrivită cu starea și puterea sa.

1 berberbașa = șeful bărbierilor

2 meterhanea = muzică instrumentală turcească

3 tumbelechiuri = țimbale

4 cabaniță = mantie domnească, bogat împodobită

5 cucă = căciulă înaltă, împodobită cu pene de struț

6 topuz = sceptru

7 tui = steag făcut din cozi albe de cai, prinse de o lance cu semilună în vârf

8 poslușnic = slugă boierească

9 lude = bir pe obște (nu pe individ)

10 câșlă = lista celor ce trebuiau să plătească birul pentru obște

 

39 (...) Acei antreprenori sau otcupcii erau cei mai mulți Armeni și Greci, oameni veniți cu Domnii fanarioți din părțile Turciei;

42 (...) Le era rușine chiar de numele lor de familie și de botez; fiii lui Ion, lui Gheorghe sau lui Ilie se porecleau Ioanidi, Gheorghiadi sau Iliadi.