Călătorie în China (1675-1677) (MILESCU 1926)

Spătarul Nicolae Milescu, Călătorie în China (1675-1677), trad. și pref. E. Grigoraș, Casa Școalelor/Geografie românească sec. XVII, București, 1926, 235 p.

 

Dela Tobolsk la Frontiera Chinei (Jurnalul Siberian)

 

Ostiacii

(27) (...) Grecii le ziceau Ihtiofagi, iar Latinii Historieni (dar nu-i cunoșteau decât din auzite), ceia ce înseamnă mâncători de pește, căci se hrănesc aproape numai cu pește.

 

Descrierea râului Lena

(40) (...) Samurii asiatici cresc pe lână Marea Înghețată și cu cât e mai frig cu atât calitatea lor e mai bună. (...) Grecii și Romanii le ziceau lâna de aur și pentru a găsi această lână de aur Argonauții au navigat pe Pontul Euxin și apoi pe râurile tributare acestuia, după cum ne spun istoricii.

 

Dela frontiera chinezească la râul Naun

(57) (...) acuma la dânșii e sărbătoare, e ziua anului nou, în luna lui martie, după calendarul lunar, ca la Turci; și nu e unul din obiceiurile lor cari să nu fie turcesc și asiatic – case, hrană, băutură și îmbrăcăminte, toate afară de căciuli – știu fiind că n-au nici voie să-și arate femeile.

(58) (...) dar sunt mâncăcioși fantastici, mai răi ca Turcii.

(83) „(...) Marele meu Suveran are de obiceiul, atunci când unul din vecini îl provoacă, să-i trimită în primul loc o Ambasadă și să-i aducă această nedreptate la cunoștință: și numai, dacă acesta continuă să-l ofenseze, să-i declare război.” Și ca exemplu i-am citat cum a procedat Majestatea Sa cu Turcii, când anii trecuți le-a declarat război prin Vasili Daudov, (...).

 

Dela râul Naun la Peking

(124) Tot restul merge aici după moda turcească.

 

Șederea la Peking

(136-7) Ambasadorul în replică zise: (...) Că de mult ar fi venit la dumneavoastră Ambasadorii lui Cesar dela Roma sau Sultanului Turciei, căreia îi ziceți Hunker, și că aceștia sunt dintre cei mari suverani de pe pământ, poate fi adevărat, dar pe nici unul nu-l puteți compara cu Suveranul nostru, pentru că acesta este înainte de toate vecinul dumneavoastră, iar vecinii nu pot fi indiferenți unul altuia.

(149) Să facă ca Cesar de la Roma, ca ceilalți monarhi creștini, ca Sultanul Turciei sau ca șahul Persiei, cari primesc scrisorile Majestății Sale în persoană; căci Țarul nu cere Marelui Han să introducă ceva nou, ci numai să aplice ceia ce era pretutindeni admis.

(178) Muzica începu să cânte din ce în ce mai tare și mai asurzitor: ca la Turci; (...).

(180) Dar Ambasadorul se așeză jos turcește, după ce numai se închină.

(187) Oficialii lor în aceste chestiuni sunt Turci și Kizilbași (Arabi și Persani), dar aceștia au cunoștințe absolut imperfecte. Când Chinezii au constat val. Jesuiților, au adoptat calendarul lor și învățătura lor și i-au pus în capul Ministerului Astrologic, (...).

(188) Minunea cea mare a fost că ei [manciurienii] la început nu erau mai mulți ca 3.000, cărora, abia în urmă o sumă de rebeli se aliară, lucrurile petrecându-se exact ca și cu ocazia cuceririi Imperiului Bizantin de către Turci.

(193) Nici Turcii n-au închis anul trecut pe V. Daudov , când a fost trimis de țar să le declare război.

(204-5) Ei îi arătară o sabie de oțel turcesc, cu o inscripție lui Okirtu, hanul calmucilor. Ambasadorul ceti inscripția pe turcește (învățase la Constantinopol).

(209) Tronul Hanului e de lemn, sculptat și aurit foarte încăpător și cu mai mult scări conducând până la el. E construit turcește, (...).

 

 

Studiu introductiv. Nicolae Milescu Spătarul (GOROVEI 1987)

Ștefan Gorovei, Studiu introductiv,

în

P. P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul, trad. S. Panaitescu (orig. fr. 1925), st. introd. și note Ș. Gorovei, Junimea, Iași, 1987, 107 p.

 

 

(XIX) În aprilie 1697, stolnicul Cantacuzino îi scria numindu-l „spatariu Neculai” și , la fel Gheorghe Kastriota în același an. Într-o dedicație autografă, tot către Kastriota, din 27 iulie 1698, el singur își spune Nicolae Spătarul (45).

45. C. C. Giurescu, Nicolae Milescu spătarul. Contribuțiuni la opera sa literară, „ARMSI”, s.III, t. VII, nr. 7, 1927, facs. 6.

 

(XXVII) Lordul Winchelsea, amabasadorul britanic la Poartă în 1661-1668, (...).

(XXVIII) Foy de la Neuville, care l-a cunoscut pe spătar în 1689, în Rusia, relatează că „(….) au Grand Seigneur (…)” (fusese alungat din țara sa, după ce i se tăiase vârful nasului pentru că dezvăluise Sultanului un tratat secret pe care domnitorul Valahiei, ruda sa, îl încheiase cu regale Poloniei)

 

(XXX) Mi se pare plauzibilă ipoteza că Nicolae Spătarul era înrudit cu familia lui Vasile Lupu; tatăl său făcuse parte, probabil, din unul din acele grupuri de balcanici statorniciți în Principate la sfârșitul veacului XVI și începutul celui următor.

 

(XXXI) O cercetare aprofundată a înrudirilor care legau numerosul neam al lui Vasile Lupu cu o mulțime de boieri, mari și mici, de aceeași origine balcanică, levantină, formînd un grup solidar – din care s-a ridicat și un patriarh al Constantinopolului, Partenie II (118) – va aduce lămuriri pentru înțelegerea unei perioade care a premers veacul fanariot (119).

118 = C. A. Stoide, Din legăturile Patriarhiei de la Constantinopol cu Vasile Lupu, „Revista critică”, VIII, 1934, p. 42-44; idem, „MMS”, 7-8/XXXIV, 1958, p. 564-569.

119 = Vezi Andrei Pippidi, Hommes et idees du Sud-Est europeen a l-age moderne, București - Paris, 1980, p. 341-350 (Phanar, Phanariotes, phanariotisme)

 

(XXXIII) (…); în secolul XIX un asemenea secretar a fost comisul cărvunar Ionică Tăutu, intelectual distins, trimis la Constantinopol de Ionița Sandu Sturza ca secretar al fiului său Neculai, care îndeplinea funcția de capuchehaie.

 

(XXXIV) Revenit, după moartea lui Gheorghe Ștefan (ianuarie 1668) în Moldova, unde domnea Iliaș III  (care obținuse domnia datorită concursului aceluiași ambasador britanic la Poartă), (...). (...) spătarul – a însoțit pe fostul domn în retragerea la Constantinopol, ajungând prin el, un intim al ambasadei britanice din capitala otomană. Pe malurile Bosforului a legat prietenie cu pastorul anglican Thomas Smith, (...).

 

Bucureștii în legende și povestiri (MITRU 1975)

Alexandru Mitru, Bucureștii în legende și povestiri, Ed. Sport-Turism/Legende și locuri, București, 1975, 188 p.

 

Clucerul

(105) (...) Conduși de un arnăut, Sava, din Padmos (Bimbașa Sava căpetenie a Eteriei din țara noastră în 1821), care afirma despre el că nu este altceva decât „câinele de pază cel mai credincios al domnitorului Mavrogheni”, galeongii [marinari de pe galioane] – o sinistră adunătură de pirați recrutați de Mavrogheni în vremea cînd fusese mare dragoman al marinei turcești și transformați în gardă personală încă de atunci – vârau o spaimă de moarte în oricine avea de a face cu ei. Purtau turbane din șaluri colorate, brâie late încărcate de arme bătute cu mânere bătute în argint, sidef, aur și pietre prețioase. Erau tatuați pe brațe și pe piept. Și fiind criminali înrăiți (împreună cu care Mavrogheni făcuse piraterie, purtând pe fețe nenumărate urme de răni, aveau în lumina făcliilor, o căutătură în stare să vâre în răcori pe oricine. (...)

 

Dascălul Florea

(116) Același Nicolae Mavrogheni, unul dintre domnitorii Țării Românești cei mai credincioși stăpânilor otomani (și nu din nevoie, ci din dorință proprie și convingere), reorganizase oștirea și îi chemase pe creștini să lupte pentru slava lui Mahomed în războiul austro-turc care tocmai se declanșase.

Proclamația constituia un model de contradicție ridicolă în felul cum fusese alcătuită: „Veniți voi creștinilor, veniți cu toții în numele lui Isus Hristos, înarmați-vă, luați fiecare arme  după cum puteți, săgețile, sulițele, cuțitele și orice alt v-ar cădea în mână, veniți contra nemților!”

După câteva victorii, trupele turco-române sunt zdrobite la Martinești, aproape de Râmnic, de armata austro-rusă a prințului de Saxa Coburg și generalului Suvurov. Mavrogheni fuge din București, lăsându-l caimacam pe sfetnicul Turnavitu, împreună cu o oștire otomană de 1.000 de oameni.

Comandantul turc – unii cred că de comun acord cu Turnavitu, potrivit unui plan anterior al lui Mavrogheni, care preconizase în cazul unei înfrângeri, arderea orașului – pregătește jefuirea, arderea și nimicirea Bucureștilor, pentru ca trupele austriece să nu găsească decât cenușă, nici o casă în care să locuiască și nici un sac de grâu din care să se poată hrăni.

Un turc – se zice – ar fi scăpat o vorbuliță unei „femei rele”, din care se găseau destule în București, mai ales în timpul ocupațiilor. (...)

Oștirea otomană fusese cantonată la Văcărești. (...)

(121) (...) Vestindu-l pe comandant de cele aflate de la bătrân, acesta își pierdu capul și, convins că va fi atacat curând de trupele lui Saxa Coburg, porunci evacuarea orașului.

Se răspândise între otomani o asemenea spaimă, încât, părăsindu-și corturile, căruțele, depozitele de merinde și armamentul greu, se repeziră la cai. Și, fiindcă nu aveau cai destui, încălecară câte doi pe un bidiviu și se avântară spre Giurgiu.

Degeaba comandantul, revenindu-și, încerca să-și pună ordinele trupele. (...)

 

Răsplata

(153-4) Bucureștii fuseseră ocupați de turci ce trecuseră Dunărea pe la Călărași și Giurgiu, sub comanda lui Chehaia-bei, „cel strălucit întru înțelepciune” ( precum îl elogia împărăția).

(...) Au început execuțiile: trageri în țeapă la capătul Podului Târgului de afară, spintecări sau tăieri de capete în răspântiile orașului, la Butuc și Beilic. Asta deosebit de jafurile, violurile, incendierile și crimele săvârșite de soldățimea turcă pe socoteala sa.

Orașul nu se putuse împotrivi ocupației, deoarece tocmai acela ce-și luase obligația și jurase să-l apere, vestitul Bimbașa Sava, fusese cel dintâi care se prosternase la picioarele comandantului osmanlâu.

Trecând de partea otomanilor, fosta mare căpetenie eteristă, Bimbașa Sava (care-l trădase și ucise pe Tudor Vladimirescu din ordinul lui Ipsilanti) jurase ( pentru a câta oară?) să-i mărească prin țară pe foștii tovarăși de arme și să-i răpună.

Jurământul acesta, spre deosebire de altele, și-l ținuse. Trădându-l și Ipsilanti – șeful suprem al Eteriei – bântuise, împreună cu cetele sale, resturile armatei împrăștiate , vânându-i ca pe fiare pe toți cei car e-i fuseseră, până cu puțin înainte, „frați de luptă” întru eliberarea de sub jugul „spurcaților păgâni” (neocolindu-i nici  pe panduri).

La începutul lunii august (stil vechi) a anului 1821, acesta se reîntorcea, împreună cu cetele împuținate, pentru a-și primi răsplata din mâinile osmanlâului năvălitor, în capitala țării.

Oștenii (dacă se pot numi astfel)  nu vorbesc și nu visează pe drum decât despre aurul și onorurile ce li se vor acorda din partea turcilor, ca preț al sângelui frățesc vărsat. (...)

Bimbașa Sava este sigur că în afara de căftănirea ca mare spătar al Țării Românești, lui și cetelor sale li se va da pe mâini orașul, pentru a-l guverna în numele beiului. (...)

Nu-i va uita pe orășenii de rând, pe meseriașii, neguțătorii și boiernașii care îl aclamaseră pre Tudor. (...) O nimerise mult mai bine cu turcii decît cu eteriștii, din al căror grup restrâns de organizare făcuse încă de la început parte. (...)

(156) (...) Sălașul beiului era pe Podul Mogoșoaiei, în casele foste ale marelui boier poet Ienăchiță Văcărescu, apoi ale logofătului Belu.

Printr-o ciudată întâmplare, chiar în casele acestea fusese înălțat steagul mișcării eteriste. Aici, conducătorii eteriști, și printre ei Bimbașa Șava, după ce au sărutat steagul libertății, au jurat să lupte împotriva otomanilor până la capăt, iar dacă vreunul va trăda, să fie lovit de cea mai cumplită moarte.

(...) Îl vedea îndeosebi pe Iordache Olimpiotul, poate cel mai fanatic dintre toți (el îl arestase la Golești pe Vladimirescu), care, retras în clopotnița mănăstirii Secul, după înăbușirea răscoalei, împreună cu ultimii 11 oșteni, neînvoindu-se a primi iertarea făgăduită de turci în schimbul predării, a aprins butoiul cu pulbere. Și cântând încă imnul libertății, a pierit îngropat sub zidurile clopotniței mănăstirii. (...)

(157) „Mai bine moartea decât iertarea turcească și robia!”, îl auzea, ca prin vis, pe Iordache.

În această încăpere, pe locul unde se afla sofaua beiului, ținuse Iordache steagul pe care îl sărutaseră răsculații.

Cântecul intonat atunci de eteriști, pe versurile poetului Rigas, îi răsuna încă în urechi. Același cântec îl intonase Iordache în ultimele clipe ale vieții. (...)

(159) (...) Din porunca beiului, cete de ieniceri și călăreți turci se năpustiră pe ulițe. Pentru fiecare căpățână de oștean de-al lui Sava, beiul plătea un preț bun, o monedă de aur, cu chipul sultanului pe ea. (...)

(160) (...) Morții s- au numărat cu sutele – aproape 800 – în cele trei zile cât a durat măcelul.

Căpățânile li se înfigeau în pari, în fața conacului beiului. (...)

Leșurile, tot din porunca „strălucitului întru înțelepciune”, nu era îngăduit să fie îngropate. (...)

Ciocnirile cele mai violente au avut loc în mahalaua Oltenilor. Retrăgându-se pas cu pas, cei 100 de oșteni ai lui Sava rămași nesfârtecați, au hotărât să moară luptînd.

În frunte cu căpitanul Atanase Chimariotul, această mână de oșteni apăra fiecare casă.

Au pierit, povestesc bătrânii, mai bine de o treime din turci. Dar și din ceata arnăuților nu mai rămăseseră decât 20—30  de oameni, majoritatea răniți, care s-au retras în biserica Olteni. (...) S-au împărtășit din cuminecătura aflată în altar. (...)

(161) (...) (Mai ales că sultanul îi făgăduise, în cazul înăbușirii totale a răscoalei, titlul de pașă cu două tuiuri).

De 15 ori au atacat otomanii biserica. Și tot de atâtea ori au fost respinși cu pierderi grele.

Terminându-li-se muniția, au început să-și încarce puștile și pistoalele cu rubiele (monede  mici turcești de aur), din care fiecare arnăut avea câteva pungi. (...)

Curând li s-au isprăvit și rubielele. (...) Și totuși nu au înălțat steagul alb, cum le cereau turcii. (...)

Bombardamentele au ținut „de sâmbătă de la prânz până duminică de seară”.

Cele două tunuri instalate în fața bisericii scuipau valuri nesfârșite de foc.

(162) Văzând că biserica început să ardă, câțiva arnăuți, aproape înnebuniți, deschizând o ușă din spatele bisericii, au încercat să-și croiască drum prin puhoiul turcesc, dar au fost repede măcelăriți.

Biserica a ars și s-a prefăcut într-un morman de ruine. (...)

 

 

 

Nicoară Potcoavă (SADOVEANU 1952)

Mihail Sadoveanu, Nicoară Potcoavă, Dacia, Cluj-Napoca, 1984 (1952)

 

VI.Vorbe, la casa logofătului Iorgu

(56) Avea în acel timp trecere în țara Moldovei o vorbă de la turci: Dacă vrei treaba să-ți iasă / Nu grăi la lucru, nu grăi la masă.

Cu rânduiala asta, ismailitenii cîștigaseră Bizanțul și multe țări și ostroave ale creștinității.

(57) Mai au ismailitenii o rânduială: că nu beau vin.Ca să-și aibă mintea limpede, când câștigă cu sabia haraciurile și plocoanele sultanului, precum și dobânzile de război ce li se cuvin. (...)

Mai au ismailitenii și a treia rânduială: că la ei femeile îs cu găinile împrejurul cucoșului; și ei nu știu ce-i dragostea. Apoi de la asta are să le vie lor pieirea, că fiii lor sunt fiii roabelor și sămânța vitejilor se va stinge.

 

XXIII.Cubi Lubiș filosof

(141-2) - Acum ar fi ceasul, a zis Nicoară Potcoavă, să stea frățiile umăr lângă umăr, căci ceasul căderii tiranilor ismailiteni se apropie. Băgat-ați de seamă destrăbălarea dregătorilor Porții Otomane? Bacșișul și pâra sunt ca un puroi al trupului împărăției lor. Un sultan măreț cum a fost Soliman, care a călcat cu urdiile lui țările și noroadele până la Buda, a stat cu tâmpla în poala roabei de la Veneția, Roxelana, și a ascultat șoaptele ei înveninate, jertfind pentru dânsa pe moștenitorul său prea iubit Mustafa viteazul, pentru ca să poată așeza urmaș la împărăție pe Selim, fiul Roxelanei. Acestea s-au întâmplat în vremea noastră și vicleniile acelei muieri au clătinat temeliile califatului.

L-am apucat și pe padișah Selim al Roxelanei, poreclit Mest, adică bețivul., care a fost stăpânul trupurilor, sufletelor și legii ismailitenilor 8 ani. În 8 ani n-a fost treaz o săptămână și treburile au rămas în sama icioglanilor (65) și viclenilor. Împărăția neagră cumpănește spre răsturnare.

Iar acum stă pe tronul de aur stăpânul Amurat, care a poruncit muților seraiului să sugrume pe frații săi ieșiți din toate roabele seraiului și neamuri, unchi și veri. Asta s-a întâmplat nu mai târziu decât anul trecut. De atunci, cum a spus un scriitor vechi, în dosul călărețului stă spaima. Amurat se va scufunda în mlaștina lui de sânge. Împărăția rămâne la cheremul urdiilor..

Acuma-i vremea când se apropie răscumpărarea, când neamurile robite s-ar putea scula înlăturând de la Bizanț spurcăciunea

(65) icioglan (înv.) = Copil de casă, paj la sultan.

 

XXV.Moș Elisei Pokotilo

(153) - Adevărul este că, dintre necredincioși, mai fără de omenie s-au dovedit turcii. Padișahii lor au așezat Poarta ca să vie domn creștin și rigă creștin să se închină și să verse haraciurile. Mâncare și huzur ei nu dobândesc decât cu război; alt meșteșug n-au. Țin urdii sub arme și le reped când colo, când dincolo. Sultanii umplu haremurile cu muieri și de o sută de prunci. Când unul din acești o sută ajunge stăpân, apoi taie pe ceilalți 99. Decât acesta nu se află o fiară mai cruntă și mai bănuitoare și mai cu spaimă de moartea ei înșiși; căci precum face, tot așa face-i-se. La turci nu-i lege, ci bun plac și urgie. (...)

(154) - (...)Turcii i-au supus [tătari] și asta nu le place; și i-au pus în coasta creștinilor, care lucru le place și mai puțin, având a suferi de la noi. (...) (...); este chip de înțelegere între ei și noi, mai ales de când ismailitenii și-au pus piciorul pe grumazul lor.

 

XXXIV.La scaunul Țării Moldovei

(200) În 22 noiembrie 1577, Nicoară a fost vestit de Costandie Șah cum că Petru Șchiopul nu se află la Iași. A ieșit de două săptămâni din scaunul său, trecând Dunărea la Isaccea ca să închine daruri beilor de la cetățile Dunării, având de gând să-și urmeze calea către Țarigrad. Străjile lui turcești s-au dus cu el până la vadul Obluciței, iar de acolo s-au întors alene.

 

 

 

 

 

Politica, o vocație și o profesie (WEBER 1919)

 Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, trad. (germ. 1919) I. Alexandrescu, Anima, 1992

 

 (10) Occidentului îi este propriu însă un tip de conducere care ne mai este familiar: mai întâi, conducerea politică în persoana „demagogului” independent, apărut în contextul  orașului-stat specific civilizației apusene, îndeosebi mediteraneene, și (...).

 

(11) Dar în toate structurile politice, chiar în cele mai timpurii, găsim și o regie personală a stăpânului. (…) (…), aici el se sprijină fie pe oamenii casei, fie pe plebei, pe categorii sociale lipsite de avere sau rang, în întregime dependente material de el, neavând nici o putere proprie prin care să-l poată concura.

 

(11) Dar în toate structurile politice, chiar în cele mai timpurii, găsim și o regie personală a stăpânului. (…) Toate formele de dominație patriarhală sau patrimonială, stăpânirea despotică a sultanilor, orânduirile de stata birocratice aparțin acestui ultim tip.

 

(14) Sorgintea acestor comunități a fost, istoric vorbind, prin excelență în Occident, germenele lor fiind orașul ca formațiune politică, apărut ca atare în cadrul civilizației mediteraneene.

 

(17) Exemplul reformei administrative a împăratului Maximilian ne arată cât de greu au reușit funcționarii, chiar sub presiunea unei necesități imperioase și a amenințării otomane, să-l înlocuiască pe principe în acest domeniu [finanțe] (…).

 

(18) În Orient, nevoia de a-l degreva pe sultan de răspunderea personală pentru succesul guvernării a dus la apariția figurii tipice a „marelui vizir”.

 

(22) Imensa influență a dreptului roman, așa cum a fost ajustat de statul birocratic al perioadei romane târzii, s-a manifestat atât de pregnant, datorită faptului că pretutindeni revoluționarea sistemului politic în sensul dezvoltării statului rațional s-a făcut de juriștii cu școală. Chiar și în Anglia, deși acolo marile corporații de juriști au frânat preluarea dreptului roman. În nici o parte a lumii nu a putut fi găsit un fenomen analog. Cu toate implanturile de gândire juridică rațională în școala indiană Mimamsa și cu toată cultivarea gândirii juridice antice în Islam, năpădirea gândirii juridice raționale de diferite forme ale gândirii teologice nu a putut fi oprită. Procedura juridică nu a fost complet raționalizată. Acest lucru a putut fi realizat numai prin preluarea jurisprudenței romane – acestui produs întru totul specific al unei formațiuni politice devenite dintr-un oraș-stat, putere mondială – de către juriștii italieni, în acel „Usus modernus” al pandectiștilor (7) și (…) în acele teorii ale dreptului natural născute din gândirea juridică (…).

n. 7 = Interpreți ai unei culegeri din scrierile juriștilor romani clasici, alcătuită la porunca lui Iustinian (n. t.)

 

 

(24) „Demagogul” este – de când de există state constituționale și, până la urmă, de când există democrația – tipul conducătorului politic din Occident. Conotația peiorativă a cuvântului nu trebuie să ne facă să uităm că nu Cleon, ci Pericle a fost primul care a purtat acest nume. Neavând nici o funcție sau având singura funcție conferită în urma unor alegeri, cea de strateg suprem – celelalte funcții fiind repartizate prin tragere la sorți – el conducea adunarea poporului, suverană la Atena.

 

(49) Străvechea problemă a Theodiceei este tocmai asta: cum se face că o forță, prezentată ca fiind atotputernică și bună, a putut crea totuși o lume atât de irațională, o lume a suferinței nemeritate, a nedreptății nepedepsite  și a prostiei incorijibile.

 

Les Princes de ce monde entre la joie de la vie et la don de l immortalite (EMILIAN DE LOVIȘTEA 2016)

Emilian de Loviștea, Episcop vicar al Arhiepiscopiei de Râmnic, Les Princes de ce monde entre la joie de la vie et la don de l immortalite, Apostolia, Paris, 2016, 203 p.

 

La famille de saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu

14 (...) Apres la fondation de l Eglise de notre Seigneur, parmi les saints aussi il y en a eu beaucoup qui ont grandi dans des familles nombreuses: la famille des parents de saint Basile le Grand, Basile et Emilie, comptait neuf enfants.

15 (...) Matei (Papa) Brâncoveanu, qui aimait beaucoup L Eglise et son peuple, est mort en 1655 pendant la revolte des soldats serbes et des fantassins contre le prince regnant Constantin Șerban Basarab (? 1624 -1682), en bas de la colline de la Metropole de Bucarest.   

(...)

Le futur prince regnant, saint Constantin, est reste orphelin de pere a l age d un an, grandissant donc sans l amour et la protection paternelles, mai beneficiant de l affection et de la douceur de sa mere Stanca et de soins pour une bonne education du grand stolnic (boyard charge de s occuper des repas du prince) Constantin Cantacuzino (1639-1716), grace auquel il a eu la possibilite d apprendre, entre autres, le grec, le latin et le slavon.    

A la cour princiere, il a eu comme professeurs des clercs instruits et a pu frequenter la bibliotheque de son oncle, ou se trouvaient la Bible, les ecrits des Peres de l Eglise (Jean Chrysostome, Basile le Grand, Augustin et d autres), des livres de philosophie antique, (...).  

16 (...) Afin de bien se former spirituellement et culturellement, saint Constantin Brâncoveanu a visite les monasteres et les eglisese fondes par ses ancetres, a voyage en Moldavie, en Transylvanie, a Constantinople et ailleurs.

(...) Saint Constantin Brâncoveanu a gravi tous les echelons de la noblesse locale, juasqu a la dignite de Grand Logofăt (responsable de la chancellerie du prince) et le 28 octobre 1688 il a ete elu par les boyards Prince de la Valachie, etant sacre par le patriarche Denis IV de Constantinople, qui se trouvait a Bucarest.

20 (...) Maria, la deuxieme fille de saint Brâncoveanu, est nee en 1678; en 1693 elle a epouse Constantin Duca vodă, prince regnant de la Moldavie pour une breve periode de temps (1693-1695). Ils ont deux enfants: une fille nee en 1695 et mort jeune et un garcon, Șerban Duca, qui est decede en 1742. Maria Brâncoveanu est decede a cause de la peste, en 1697, a Constantinople.

21 Ilinca, le troiseme enfant, est nee en 1682 (ou bien, selon d autres historiens, en 1681) et a ete marie en 1698 avec Scarlat, le fils du dragoman Alexandru Mavrocordat. Apres la mort de son mari en 1699, (...).

Constantin II (saint martyr) est le premier garcon et le quatrieme enfant de la famille Brâncoveanu. Ne en 1683, il a recu au bapteme le nom de son pere et du saint Empereur Constantin le Grand. (...) Constantin II a recu une solide education et une vaste formation scientifique de la part du saint hierarque martyr Anthime Ivireanul (l Ibere), tel qu on peut le constater du fait qu il a traduit du grec ancien en grec moderne le livre du philosophe Plutarque de Cheronee, Vies paralleles des hommes ilustres, imprime a Bucarest en 1704. (...) Constantin II a subi le martyre avec son pere et ses freres a Constantinople.

22 Ștefan (saint martyr) est le cinquieme enfant de la famille, ne en 1685; (...) il est egalement l auteur de trois panegyriques, Trei cuvinte de laudă, un pour saint Constantin le Grand (imprime en 1701 et en 1702), un autre pour le saint martyr et archidiacre Etienne (en 1701), (...). La fin du saint martyr Ștefan a ete aussi douloureuse et ensanglantee que celle de son pere et de ses freres et a eu lieu a Constantinople, le 15 aout 1714.

23 Radu (saint martyr) est le troisieme fils et le septieme enfant de la famille princiere et (...). Il est ne vers 1690 et (...). Tout comme ses freres, il a recu une education noble et elevee, refletee entre autres dans la redaction de plusieurs panegyriques, a grande valeur spirituelle: Panegyrique pour la Passion redemptrice du Logos, Dieu et Homme (1704), en memoire du grand theologien Dosithee, patriarche de Jerusalem, et (...).

26 L amour des parents et l harmonie, l entete familliale, disait saint Jean Chrysostome, representent la racine de toute bonte.

(...) Ils ont bien fait leurs les paroles de saint Jean Chrysostome, qui ecrivait dans l une des Homelies sur la Genese que personne ne doit considerer le mariage comme un obstacle qui nous empecherait d etre bien-aimes de Dieu, que nul ne doit considerer que la mise au monde des enfants peut empecher la vertu. (...) (3)

3 = Cf. Saint Jean Chrysostome, Homelies sur la Genese, dans Ouevres complete, tome IV, traduction nouvelle par l abbe J. Bareille, Paris, Libraire Louis Vives, 1867, Homelie XVIII.

27 (...) Apres son retoir en Valachie (en 1716), pendant le regne de Nicolae Mavrocordat, aidee par lui et par quelque hierarques, elle [la princesse Maryka] a reussi a ramener les ossements de son mari (en 1720), les faisant enterrer dans l eglise Saint Georges le Nouveau de Bucarest.  

 

L immolation des enfants et le sacrifice des parents pour la vie en Dieu

34 (...) Nos ancetres de Dobroudja ont donne aussi des martyrs, qui se sont eleves, par leur sacrifice, vers le Royaume des cieux.

35 Plus siecles plus tard, d histoire et de sacrifices, la chute de Constantinople de 1453 a mene a de nombreuses invasions de Pays Roumains.

La revolte des aoldats serbes et de fantassins (dorobanți) de Bucarest (de 1655), contre le prince regnant Constantin Șerban Basarab a eu comme victime le pere du voivode, Matei (Papa) Brâncoveanu. (...) En 1655, l annee de la mort de son fils, le pere du future voivode, le grand-pere Preda avait reussi a avoir la vie sauve: „Assoiffes de crime et desireux de faire disparaître tout la famill, les insurges ont fait irruption dans la cour, les sabres a main, demandent le corps du petit Constantin, le fils de celui qui remue encore dans la buee de son propre sang. Selon un temoignage de l epoque, les serviteurs sont sortis rapidement devant les tuers portant dans les bras un enfant d un an environ, qu ils avaient arraches a une tsigane. Les assaillants l ont ecartele sur le champ et puis, ils sont partis. (...)”(1)

1 = Valeriu Anania, Cerurile Oltului, Ed. Episcopiei Râmnicului și Argeșului, Râmnicu Vâlcea, 1990, pp. 101-102.

36 (...) Mai savant, il a du parcourir le chemin de la Croix, de Bucarest a Constantinople, endurant les souffrances a Yedikule et ensuite se faire decapiter, „mettre en croix” devant la foule, sur la croix de la foi orthodoxe et de son peuple.  

37 (...) Depuis le martyre des premieres saints de Dobroudja (pendant les persecutions de l Empire romain payen), continuant (...), on voit, immortalise dans l histoire, l amour et le don de soi pour l eternite qui jaillissent de la Jerusalem celeste qui est la sainte Eglise.

„On ne peut s elever vers le Dieu qu en passant par le sacrifice”, disait Saint Cyrille, patriarche de Jerusalem).

39 (...) Le modele de la vie et de don de soi a ete represente, pour le saint prince martyr et son epouse, par les saints Constantin le Grand et sa mere Helene, dont les icones se trouvent de facont explicite dans ce sens  dans l eglise du monastere de Hurezi.  

42 (...) Avant de se hausser vers le ciel, le senfants de Brâncoveanu ont du apaiser souvent la vie agiteedu guverneur devenu ensuite voivode, attriste par les nombreuses pressions des Turcs et les complots de ses boyards.

54 (...) Aristote disait que l enfant vit de la vie de sa mere, voit avec les yeux de sa mere et sent avec le couer de sa maere.

57 (...) Le tableau votif Hurezi și Surpatele exprime l icone du marriage, le Sacrement du couronnement, l union entre le Crist et l Eglise, ainsi que l union entre la famille et l Eglise,le navire qui la porte vers le rivage celeste du Royaume, selon les mots de saint Jean Chrysostome qui dit que le marriage este l icone mistique de l Eglise. 

 

Oeuvres chretiennnes de la famille du saint voivode Brâncoveanu (en Valachie, Transylvanie, dans le sud-est de l Europe et l Orient Orthidoxe)

58 (...) Le regne du saint voivode Constantine Brâncoveanu (1688-1714) a ete l un des plus importantes pour le pays et pour l Eglise, qu ils a gardes intacts et entiers au millieu du combat mene par quatre grandes puissances: l Empire Ottoman, l Empire des Habsbourgs, la Russie tsariste et la Pologne.

Avec la princesse Marika et ses enfants, saint Constantin a fonde beaucoup de monasteres et d eglises, des ecoles, des infirmeries monastiques des imprimeries, tant pour les Pays Roumains que pour l espace orthodoxe oriental.

a.La Valachie

67 (...) - l Academie princiere (1694), organisee dans les cellules du monastere de Saint-Sabat, qui se trouve a l origine de l einsegnement roumain superieur. On y einsegnait la philosophie, l astronomie, la psychologie, la metaphisique, en grec et en latin, par des professeurs roumains ou etrangers formes dans les universites europeennes. (...) L ecole de Saint Sabasa ete dirigee par Sevastos Kiminitis (auteur de plusieurs ouvrage theologiques et philosophiques), depui ses debuts (en 1694) et jusqu en 1702;    

(...)

-l ecole princiere de slavon (de slavonie) de l eglise Saint Georges l Ancienr, aidee et soutenue par saint Brâncoveanu.

68 (...) Les livres imprimes en editions bilingues ont facilite la transition de l utilisation liturgique du slavon et du grec vers l emploi du roumain.

(...)

Saint Constantin Brâncoveanu a soutenu l impression en langue roumaine de plusieurs livres de catechese et de spiritualite chretienne, dont nous mentionnons quelque-uns: Joyaux spirituels de saint Jean Chrysosotome (Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur) (Bucarest 1694), La confession orthodoxe (Pravoslavnica mărturisire) (Buzău, 1691) (...)

69 (...) La devotions des Roumains a l egard de sainte Parasceve (dont les reliques entieres avaient ete ramenees a Iași en 1641) et de saint Gregoire le Decapolite (dont les reliques entieres fures rameneea au monastere de Bistrița en 1497), a fait en sorte que leurs Offices soient publies a Bucarest, en 1692, en langue grecque. Dans al preface de cette editions, Șerban Greceanu met en evidence la devotion di voivode Brâncoveanu: „(...); c est pour cela, qu en plus des autres actions  de bienfaisance que tu accomplis chaque jour pour le bien des autres, tu as imprime et tu continues de le faire des livres en grec et en roumain, qui montrent a tous la verite de la veritable science.”

70 (...) Aux cours princieres, l erudit voivode met en place des bibliotheques, dont la plus renommee a ete celle du monastere Hurezi, ou il y avait plus de 400 volumes rediges en roumain, en grec,  en editions biligues greco-latines, greco-roumaines, en slavon et en latin, ou en editions trilingues en grec, latin et arabe. (...)

Les plus nombreux de ces livres etaient a contenu religieux (des ecrits de patristique, des livres liturgiques et de prieres), (...)

71 (...) Il a reamenage le palais princier de Târgoviște (1695), ce qui lui l attire les accusations des Turcs concernant l utilite et le but de ce reamenagement; en affet, les Turcs l accusaient du fait que de ce palais, il pouvait se refugier plus facilement en Transylvanie, ou il avait plusierus proprietes.

b)La Transylvanie

74 (...); le document [scrisoarea către împăratul Leopold I] a ete trasnmis par l ambassadeur d Angleterre a Vienne (1689-1692) et ensuite a Porte (1692-1702), lord William PAget (1637-1713). (...)

Des travaux imprimes a ce but, mentionnons: (...); le Manuel contre l heresie calviniste (Manual contra rătăcirii calviniste), ecrit par Dosithee, le patriarche de Jerusalem; La Confession Orthodoxe (Mărturisirea Ortodoxă), en grec, imprime par le saint hierarque Anthime Ivireanul (l Ibere) au monastere de Snagov, aux frais de Brâncoveanu; La Dogmatique expliquee de l Eglise d Orient (Dogmatica didascalie a Bisericii Orientului) et (...).

75 (...) C est dans ce contexte qu est imprim a Râmnic Le Tome de la joie (1705), en grec, livre qui presentait la doctrine orthodoxe, tout en combattant celle de l Eglise catholiique romaine.

76 (...) Le prince regnant de la Valachie a aide la Transylvanie et l Empire des Habsbourgs afin qu il recoive, en echange, leur soutien contre les Turcs.

c) Le soutien apporte par le voivode a l Orthodoxie du Sud-Est de l Europe et au Proche-Orient

76 Tout comme sese predecesseurs ayant vecu apres la chute de Constantinople sous occupation ottomane (en 1453), le saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu a eu la conscience de la protection et soutien que devaot apporter la Valachie (et la Moldavie) a tout l espace habite par des chretiens orthodoxes. A l exception de l Eglise Orthodoxe Russe, qui etait libre pour ses activites missionaires, le voivode roumain a aide et soutenu tout les autres Eglises Orthodoxes qui se trouvaient en difficulte.

Saint Brâncoveanu a ete contemporande neuf patriarches de Constantinople, deux de Jerusalem, deux d Antioche et deux autre d Alexandrie.

77 (...) Des sommes d argent, des donations diverses et des livres de cult ont ete ainsi envoyes aux pretres de Syrie, au patriarcat de Constantinople et sur l île de Halki, en terre sainte de Jerusalem et au Mont Sinai, au patriarchat d Alexandrie (le monastere de Segarcea dependait de ce patriarcat), aux monasteres deu Mont Athos (saint Constantin Brâncoveanu a fait don d une petite chasse en argent au monastere de la Grande Laure en 1691, ou est conserve une main de saint Jean Chrysostome; il a aide aussi les monasteres de Dionysiou, de Vatopedi et d Aghiuo Pavlou), aux chretiens orthodoxe du Patriarcat d Antiochie, de Georgie (Iberie), des Monts du Caucase, en Bulgarie, ee Serbie, en Grece et en Albanie. Pour soutenir ces chretiens, il a fait imprimer des livres en arabe, en grec et en turc; pour l Antiochie, il a fait imprimerau monastere de Snagov (en 1701) un Liturgikon (en 1701) et un Horologion (en 1702) en edition bilingue arabe et grecque.  

(...) Il fit construire une eglise dans le quartier Galata a Istanbul, consacree a saint Nicolas.

78 (...) La generosite du voivode a determine le mitropolite Callinique d Heraclee, devenu plus tard patriache de Constantinople, a composer en grec un Canon de memoire pour louer et honorer la memoire du voivode martyr Constantin Brâncoveanu, en signe de reconnaissance pour son amour et le soutien apporte a l Orthodoxie du monde entier.  

Sevastos Kiminitis (1630-1702), ne a Trebizonde (en Grece[?!], qui a suivi des etudes a Constantinople et a Padou, le considerait pareil a l Empereur Constantin le Grand, le nommant „le sommet des princes croyants, digrne des couronnes celestes” et „la grande fierte des orthodoxes”, (...).

 

Les relations du saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu avec les hierarques de son temps

81 (...) Hierarque erudit, interesse par la culture, le metropolite Teodosie a contribue a la parution de plusieurs livres dont: le Liturgykon (1680); (...); les Joyaux spirituelles de saint Jean Chrysostome (Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur) (1691; (...).

82 (...) La plupart des historiens affirmement qu il Anthime d IBerie a ete fait prisonnier par les Turcs et rachete a Constantinople par le patriarche Dosithee Notaras. (...)

83 C est a Constantinople et a Jerusalem (ou bien dans un monastere grec) que saint Anthime a acquis un e formation historique, theologique et scientifique, ainsi que la connasissance des langues grecque, turque, arabe et slavone.

Les recherches recentes attestent le fait qu il est arive a Iași, au monastere Cetățuia,  probablement avec le patriarche Dosithee au printemps de l annee 1686. C est ici qu il a appris le roumain et le slavon; (...). (...)

Le meme patriarche Dosithee l a pousse a aller en Valachie afin d y soutenir l Orthodoxie a travers l impression de livres, mission soutenue financierement par le voivode Constantin Brâncoveanu.

85 (...) La premier livre imprime par saint Anthime a Bucarest (1691) n a point ete choisi de facon aleatoire; il s intitulait Les conseils de Basile Ier, le Macedonien pour son fils Leon et c etait une traduction en grec moderne de Chrysanthe Notaras, futur patriarche de Jerusalem, qui desirait proposer par son intermediaire, au saint prince Constantin Brâncoveanu, „ainsi qu a d autres personnalites politiques, un guide precieux pour le gouvernement du pays”. (...)

Saint Anthime s est tellement implique dans sa mission de servir l Eglise et la Valachie, qu il n a permis que des hierarques etrangers (comme le patriarche de Jerusalem, Chrysanthe Notaras) se melent des affaires de l Eglise de Valachie).

Il se posait deja le probleme des monasteres consacres, assujettis aux Lieux Saints ou au Mont Athos, pratique qui caracterisera sourtout la periode des regnes des princes Phanariotes des deux Pays Roumaines.

86 La guerre russo-turque et la bataille de Stănilești (1711), ou furent implique le prince Dimitrie Cantemir et le saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu, ont engendre un conflit entre le voivode et saint Anthime, ce dernier pledant en faveur d une alliance chretienne avec la Russie orthodoxe.

(...)

Dans le meme domaine, de l impression des livres, saint Anthime a collabore de facon tres efficace avec les fils du voivode martyr et avec Anton Maria Del Chiaro, en publinat le livre du philosophe Plutarque de Cheronee, Vies paralleles des hommes illustres, traduit par le saint martyr Constantin II Brâncoveanu et Maximes et histoires philosophiques, traduit en italien par Del Chiaro.

87 Un autre aspect tres important de son activite a ete represente par le fait qu a travers les traductions roumaines qu ila promues, saint Anthime a fait evincer en grande partie le courant slavon, majoritaire dans les chancelleries et dans l Eglise jusqu au XVIIeme siecle, et ensuite, le courant grec des cours princieres des Cantacuzines et des Brâncoveanu.

90 (...) Celui-ci [eveque de Râmnic Damaschin] avait travaille pendant longtemps a Bucarest,a cote d autres clercs distingues, a l imprimerie princiere, pour traduire  des livres et ensuite, avait ete enseignant  a l Ecole princiere de slavon.

92 (...) Durant le regne de saint Constantin (1688-1714), dans le siege patriarchal de Constantinople se sont succedes les patriarches suivants: Callinique II (1688; 1689-1702), Neophyte IV (1688-1689), Denys IV (1693-1694), le patriarche qui a sacre prince saint Constantin Brâncoveanu en 1688, Gabriel III (1702-1707), Neophyte V (1707), Cyprien I (1702-1709; 1713-1714), Athanase V (1709-1711), Cyrille IV (1711-1713) et Come III (1714-1716).

Le Patriarcat de Jerusalem a ete dirige par l erudit Dosithee Notaras (1669-1707) et ensuite par son neveu, Chrysanthe Notaras.

(...)

A la cour princiere de Brâncoveanu ont sejourne le patriarche Dosithee, considere comme un grand surveillant de la doctrine chretienne-orthodoxe, un bon organisateur et un sage conseiller en matiere de problemes culturelles et religieux, et Chrysanthe Notaras, ayant suivi des etudes en Occident, egalement implique dans certaines activites ecclesiastiques et culturelles.

Le patriarche Chrysanthe a participe a la consecration du monastere Saint Georges le Nouveaux de Bucarest, monastere consacre, assujetti, par les soins du voivode, au patriarcat de Jerusalem (au Saint Sepulcre).

94 Le patriarche Dosithee a sejourne aussi en Moldavie; (...).

Par l intermediaire de ces hierarques, saint Constantin a pu offrir de l aide aux patriarcats et aux monasteres des Lieux Saints, de Syrie, d Alexandrie, ainsi qu au Patriarcat de Constantinople.

Il a eeu egalement des relations etroites avec les metropolites Clement d Adrianople, Ananie de Sinai, Denys de Târnovo, Maxime d Hierapolis, Metrophane de Nis et d autres.

95 (...) Le saint voivode a continue la tradition byzantine selon laquelle l Eglise a accepte la protection imperiale pour la paix sociale et la possibilite de sa manifestation pastorale et missionaire, non entravee par des obstacles socio-historiques ou des persecutions.

 

 

Le saint voivode Constantin Brâncoveanu et la Valachie dans le contexte international

 

97 Les Pays Roumainsm unis de facon ephemere en 1600, etaient placent, de par leur position geographique, sur la route de tous les conquerants de terre etrangere et a la confluence de trois grands Empires: des Habsbourgs, Ottoman et Tsariste. (...)

98 (...) Sa [France] politique orientale s etait basee sur des puissances en plain recul: la Turquie, la Suede et la Pologne et contre deux puissances en pleine expansion: la Russie et l Autriche.

La Turquie du sultan Mehemd IV (1648-1687) vit un sursait d orgoueil et souhaite de conquerir Vienne (1683); la ville est defendue par le sauveur Jean Sobieski (1624-1696). La paix de Karlowitz (1699) est devastatrice pour les Ottomans; pour les Autrichiens (les Habsbourgs avaient recu la Croatie[?!], la Transylvanie et la Slovenie [?! la Slavonie]), qui deviennent une puissance dominante au centre de l Europe, c est le debut de l offensive vers l Est de l Europe.

Devaint l accroissement de la puissance des Habsbourgs, qui regnaient sur le Danube du millieu, les princes roumains se sont orientent vers des alliances avec eux. (...)

99 (...) Il Brâncoveanu a mis en place une politique d equilibre entre les Imperiaux et les Turcs, mais aussi d intimidation de ceux-ci: les Habsbourgs devaient renoncer a occuper la Valachie pour n entrent en conflit avec les Turcs presents sur la ligne du Danube, et les Turcs devaient, pour ne pas entrer en conflit avec les Habsbourgs, laisser au prince roumain une certaine liberte et autonomie.  Le voivode roumain avait en vue le role de la Russie lors d une guerre avec les Turcs, qui aurait mener a la liberation des peuples des Balkans de la domination ottomane.

 

a)Les relations diplomatiques du saint voivode Constantin Brâncoveanu avec l Empire des Habsbourg

99 Constantin Brâncoveanu est monte sur le trone de la Valachie a un moment difficile, lorsque les tendances d expansion plus anciennes ou olus nouvelles de la Turquie, de l Autriche et de la Pologne se croissaient au-dessus du teritoire de la Valachie.

Le probleme de l assujettissement du pays aux Habsbourg

100 (...) Pour ces raisons, aux emissaires envoyes par Șerban Vodă a Vienne, on a donne de nouvelles instructions, qui conditionnaient le positionnnement de la Valachie du cote des Habsbourg de l obtention de certaines garanties, afin de ne pas exposer le pays roumain aux represailles devastatrices des Turcs et des Tartares. (...) Mais le prince s etait refugie avec toute sa cour dans le village de Ruși (Prahova) et apres avoir vainement essaye de convaincre les  Habsbourg de quitter le pays, il a accepte l aide armee du general ottoman, le seraskier Cerkez Ahmed pacha et de Gazi Ghirai, le fils du khan tartare Selim Ghiray.

101 (...) Les armees imperiales ont ete aneanties lors de la bataille de Zărnești (11/21 aout 1690).

(...)

Apres la victoire des Autrichiens contre les Turcs a Szalamkemen (le 15 septembre 1691), sur le fond de plusieurs perspectives militaires et politiques sombres pour les Ottomans et sourtout a cause du commencement des negociations de paix entre les Turcs et les Autrichiens, Brâncoveanu este sortie de sa position expectative par rapport aux Habsbourg. (...) Dans ce sens, le 8 aout 1689, Brîncoveanu envoie une lettre a l empereur Lepold Ier dans laquelle il l assure de son devouement total, „lui montrant que sa politique changeante est determine par la position de son pays et la pression qu exerce sur lui l Empire Ottoman”(3).

3 = Ștefan Ionescu & Panait Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu, Ed. Științifică, București, 1969, p. 164

Laviniu Aurelian Bădulescu, Pentru Dumnezeu și neam, Agora, Craiova, 2004, p. 34

102 (...) En meme temps [1695], [Habsbourg] on lui accordait le droit d acquerir des proprietes a Brașov et a Sâmbăta de Sus et le droit de asile en cas de danger ottoman.

Le 17 octobre 1698, le voivode Brâncoveanu envoie une lettre au chancelier d Autriche, le comte Ulrich Kinsky, dans laquelle, tout en renouvelant ses bons sentiments a l egard de l Empire des Habsbourg, il lui demandait que dans le trait de paix qui allait se signer avec l Empire Ottoman, les ambassadeurs autrichiens n insistent a faire aucune mention speciale en rapport avec la Valachie, pour ne pas irriter les Turcs: „Ne me faites pas de mal, au lieu de me faire du bien, a moi et a mon pays”(6).

6 =  Ștefan Ionescu & Panait Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu, Ed. Științifică, București, 1969, p. 183.

Paul Cernovodeanu, Politica externă și diplomația lui Constantin Brâncoveanu, dans ***, Constantin Basarab Brâncoveanu, Universitaria Craiova, Slatina, 2004, p. 266.   

103 Le traite de paix de Karlowitz a ete signe le 26 janvier 1699. Il a marque le debut de declin de l Empire Ottoman en Europe de l Est et a etabli la monarchie des Habsbourg comme puissance dominante en Europe centrale. La Valachie a garde son ancien statut, de vassalite a l egard de la Grande Porte.

Pour les Roumains, la paix de Karlowitz a signifie le partage de l ethnie roumaine entre deux Empires completements differents l un des autres, qui allaient impregner aux Roumains des

differences culturelles importantes, qui se ressentent encore de nos jours.

La Valachie au millieu de trois Empires

103 Apres la signatures de la paix de Karlowitz, pour Constantin Brâncoveanu et pour la Valachie suivra une periode extremement complexe du point de vue politique. Le pays etait entoure par les interets expansionnistes des grandes puissances: des Turcs, puissance suzeraine, des Habsourg, qui depuis 1699 se sont consolide officialement  la position en Transylvanie et, apres la bataille de Poltava de 1709, de la Russie de Pierre le Grand (1682-1725).

107 (...) Pour conclure, on pourrait affirmer que la politique du voivode Brâncoveanu a l egard de l Empire des Habsbourg en general, et de la Transylvanie en special,a suivi trois objectifs majores: (...); 3) s assurer un refuge pour lui et sa famille en cas de danger de la part des Turcs(10).

1= Ș. Ionescu & P. Panait, op. cit., p. 201

 

b)Les relations diplomatiques du saint voviode martyr Constantin Brâncoveanu avec l Anglettere

107 (...) Le commencement des contacts diplomatiques entre la cour de la Valachie du temps du regne du voivode Brâncoveanu et l ambassade britannique pres la Porte Ottomane remonte au printemps de l annee 1690. C est lord William Paget (1637-1713), ancien ambassadeur d Angleterrre a Vienne et a ensuite a Constantinople, qui a eu une grande contributionau developpement de ces relations diplomatique. Apres sa nomination en tant qu ambassadeur a Constantinople (en 1692), il a ete directement interesse par le fait d envoyer la correspondance vers Vienne par la Valachie et aussi par le fait d encourager la politique de neutralite de Brâncoveanu, grace a laquelle l intervention de l Empire des Habsbourg et de la Russie dans les Balkans a ete retardee de plusiuers annees.

(...)

Lord Paget avait reussi a etablir plusieurs contacts intellectuels et, connaissant l ouverture de saint Constantin Brâncoveanu envers la culture, qui avait envoye constamment des boursiers a a faire leurs etudes a l etrnger at avait organise l Academie de Saint-Sabas, il l a invite a envoyer des boursiers a Oxford aussi (dont les autorites anglais souhaitaient recruter des futurs drogmans pour la Grande Porte), ce qui le voivode roumain a accepte, meme si ces boursiers allaient choisir de partir plutot en Hollande ou la nouvelle universite allemande de Halle.

109 Les relations diplomatiques de saint Constantin Brâncoveanu avec l Angleterre on tete entretenues aussi par Sir Robert Sutton, le nouvel ambsassaseur anglais a la Cour Ottomane. La diplomatique britannique sera de nouveau interessee par la Valachie en 1711, pour la guerre contre les Ottomans.  

 

c) Les relations politique du saint voivode Constantin Brâncoveanu avec la France

109 (...) Les alliances etablies avec l Empire Ottoman, al Suede et la Pologne ont mis en discussion le sort politique de la Hongrie, de la Transylvanie, de la Valachie et de la Moldavie.

110 (...) La politique en faveur des Habsbourg de Șerban Cantacuzino a represente le principal argument dont s est servi l ambassadeur francais pres la Grande Porte, Pierre de Girardin (1686-1689), pour soutenir l installation de Thokoly sur le trone de la Valachie. L ambassadeur annoncait la mort de Șerban Cantacuizno et le couronnement de Constantin Brâncoveanu a Louis XIV, situation que celui-ci decrivait de la facon suivante: „Les Turcs aurait du choisir Thokoly comme hospodar pour la Valachie. (...)”

Les autres ambassadeurs francais a Constantinople, qui lui ont succede, ont mene une politique de denigrement a l egard du voivode Constantin Brâncoveanu.

(...) Dans la bibliotheque de Hurezi on a trouve la collection de volumes greco-latins du Corpus Byzantinae historiae de Charles du Fresne, sieur Du Cange (1610-1688), publies au XVIIeme siecle a Paris, qui comprenaient des textes d historiographie byzantine du debut du IVeme siecle et jusq-aux chroniques des Grecs medievaux.

 

d) Les relations diplomatiques du saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu avec l Empire Tsariste

111 (...) Dans le contexte ou les Autrichiens avaient promis une politique offensive pour l introduction de leur propre administration en Hongrie, en Transylvanie, au Banat, en Croatie et en Slovenie [Slavonie], souhaitaient cocnquerir et s annexer d autres territoires, ou par l incorporation de la Valachi, ils seraient arrives a la frontiere des Empires Ottoman et Tsariste, a la fin du XVIIeme siecle s est cree a Est de l Europe un courant pro-russe, l Ortodoxie imperiale pratiquee par la Russie etant consideree par les princes roumains de l epoque la meilleure arme contre le danger catholique representait par les Habsbourg et le danger musulman de l Empire Ottoman.

112 (...) Le tsar attendait de la Valachie des reinsegnements amples et verifies concernant la politique exterieure et le potentiel economique des Turcs. (...)

(...)

Dans le contexte des relations diplomatiques et culturelles qui se sont developpees entre le deux pays, a l Academie de Saint Sabas ont etudie le grec et le valaque plusieurs jeunes venues de Russie, dont certains sont devenus par la suite des conseillers a la cour du tsar.

(...) Apres la defaite de la Russie par l Empire Ottoman en 1711, a Stănilești sur le Prout, la correspondance de Brâncoveanu avec Pierre Ier allait reprendre en 1712. 

 

e) Les relations diplomatiques du saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu avec la Pologne

113 (...) Constantin Brâncoveanu a mene une politique habile a l egard de la Pologne aussi, qui, avant la paix de Karlowitz etait une puissance regionale qui convoitait le territoire de la Valachie, comme une sorte de recompense pour la defaite de Turcs sous les remparts de Vienne.   

114 (...) Alors, il pourrait reunir a son tour, en tant que prince de la Valachie, une armee de 50.000 personnes pour occuper toute la ligne du Danube. (...)

(...) D autre part, le voivode etait informe en permanence sur la situation du royaume polonais, affiabli par ses contradcitions interieurs, et de l autre, il savait que toute reduite qu elle fut l influence exercee par la Grande Porte dans le Sud-Est europeen, elle aurait maintenu la suzerainete sur les deux Pays Roumains, la Moldavie et la Valachie. Dans ces conditions, il a considere qu il etait inutile de prendre le risque de s attirer la colere des Turcs, puisqu il n obtenait aucun changement du statut de son pays.   

 

f) Les relations economiques, commerciales et culturelles du saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu avec Venise

115 (...) Dans le cadre de cette politique exterieure, les relations de la Valachie avec Venise ont joue un role important, puisque les lettres envoyees a la Cour Autrichienne etaiaent transmises par le drogman venitien de Vienne, Marc Antonio Mamuca della Torre, et les relations avec le prince Eugene de Savoie etaient entretenues toujours par l intermediaire d un Italien, Aloise Velde, traducteur du turc et du grec a Vienne(12).

12 = Alina Ardeleanu, Timpul și accepțiunile lui în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu, these de doctorat, Bucarest, 2010, p. 3.

Les relations culturelles

117 (...) Y [l imprimerie Antonio Bortoli de Venise] furent imprimes plusieurs ecrits concernant la periode de Brâncoveanu, dont: un livre de cult en grec demande par la princesse Marika Brâncoveanu, une brochure trilingue consacree a Brâncoveanu, Le grand Dictionnaire greco-latin et, en 1718, le livre de florentin Antonio Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne revoluzioni de la Valachie, base sur l experience qu il avait vecu en Valachie. Cet ecrit comprenait egalement une carte de la Valachie, composait en grec par Constantin Cantacuizno (le stolnic) et confiee afin d etre gravee au College Grec (appele cotunien) de Padoue, ou elle apparassait en 1700(16).

16 = Cristian Luca, Țările Române și Veneția în secolul al XVII lea, Editura Enciclopedică, Bucarest, pp. 349-350.

118 (...) Constantin Brâncoveanu a envoye des boursiers a Padoue, pour faire des etudes, sur les traces de son erudit oncle [C. Cantacuzino]; c est ainsi qu arrivaeint a l une des plus prestigieuses universites de l epoque, Georges Hypomenas, les freres Palade et Gheorghe Damian et d autres, enviorn 15 jeunes auxquels le prince valaque avait l intention de confier ensuite des postes dans l administration ou un role a la cour(18).

Pratiquement tous les medicins de Brâncoveanu, Jean Comnen, Jacob Pylarino de Cephalonie, Georges Hypomenas avaient fait leurs etudes a Padoue.

18 = Cristian Luca, Țările Române și Veneția în secolul al XVII lea, Editura Enciclopedică, Bucarest, pp. 340.

119 Ceux qui ont contribue en 1704 a l organisation de cet etablisement [spitalul Colțea] ont ete le protomedicin Jacob Pylarino et le spadaire Mihail Cantacuzino, aides par les autres medicins de la cour princiere.

(...) Le modele padouan a caracterise le systeme d organisation des cycles d etudes fondee sur la philosophie neo-aristotelicienne interpretee par Theophilus Corydaleus(20).

20 = Cristian Luca, Țările Române și Veneția în secolul al XVII lea, Editura Enciclopedică, Bucarest, pp. 342-343.

Queleque-uns des jeunes instruits a Padoue, Roma ou Venise sont devenus ensuite professeurs a l Academie Saint-Sabas, certains dentre eux exercant en meme temps d autres activites au service du prince. Ainsi, le future patriarche Chrysanthe Notaras a-t-il  ete pendant plusieurs annees le precepteur des fils de Constantin Brâncoveanu, periode durant laquelle il a functionne egalement comme enseignant a l Academie princiere; les medicins Jean Comnen, Georges Hypomenas et Jacob Pylarino ont enseigne la medicine theoretique; Gheorghe Maiota, le predicateur de la cour a enseigne le latin pendant les annees 1694-1709 et Ioan Avramie, pretre a la cour princiere de 1710 a 1714, a enseigne, paraît-il, a la meme Academie(21).

21 = Cristian Luca, Țările Române și Veneția în secolul al XVII lea, Editura Enciclopedică, Bucarest, pp. 344.

 

Le martyre des saints Brâncoveanu et leur canonisation en tant que saints de Dieu

127 A fin d assurer la paix de la Valachie durant son regne, saint Brâncoveanu a paye beaucoup de tribut a l Empire Ottoman, avec beaucoup de sacrifices pour le peuple. (...)

Le saint voivode Constantin Brâncoveanu a eu beaucoup d ennemis parmis les boyards de sa cour, parmi ses parents et ses conseillers, ainsi que le sultan Ahmet III et les proches de celui-ci. (...)

Le Mercredi saint, pendant la Semaine de la Passion, le jour de la fete de l Annonciation, la famille des saint martyrs Brâncoveanu a recu la nouvelle du detronement du voivode (et de son banissement) de la parte de l envoye du sultan, Mustapha Aga.

Ce fut, certes, un moment de desarroi, de souffrance et d etonnement pour le saint voivode et sa famille, tel qu on peut lire dans la lettre adressee par saint Constantin au Patriarche de Jerusalem, Chrysanthe Notaras, le 25 mars 1714: „(...) Hier, le 24 de ce mois, est arrive ici avec un ordre emis par le sultan un certain Mustapha Aga, Hambar Emini, pour nous detroner et nous amener a Constantinople avec notre epouse, nos enfants et nos gendres. (...)”(1)

1 = Paul Cernovodeanu, În vâltoarea primejdiilor. Politica externă și diplomația promovate de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Silex, București, 1997, p. 146.  

129 Le Vendredi saint, de la Passion de notre Sauveur Jesus-Christ, saint Constantin avec son epouse, ses enfants et ses gendres sont partis a Constantinople pour commencer leur chemin de Golgotha, apres avoir ete depossedes de tour leurs biens et enfermes  dans la prison de Yedikule (le Chateau des sept tours).

(...) L avidite des Turcs, habitues a recevoir de grosses sommes d argent de la part des chretiens, les avaiit enrages contre la famille des Brâncoveanu. A la persecution administree par le sultan Ahmet III s est ajoute le traitement inhuman du vizir Gin Ali, qui a surveille de pres les tortures appliquees aux saint martyrs Brâncoveanu.

La perfidie et l avidite des Turcs ont ete vaincues par la foi, la fermete et la patience des Brâncoveanu. En echange de tous les biens qu ils auraient possedes dans le pays et a l etranger, les Turcs leur ont promis de les liberer et de les remettre dans leur functions. En plus, comme ils n ont pas accepte cet echange, on leur a propose d avoir la vie sauve s ils se convertissaient a l Islam. (...)

130 (...) Qu-est-ce que cela doit etre merveilleux de naître au ciel le jour de la naissance sur la terre, et d etre assiste dans la mort par une grande foule de personnes, parmi lesquelles les representants des pays europeens a Constantinople! (...)

Pieds nud et habilles d une simple chemise, les saints martyrs Brâncoveanu furents sortis de leur geole et amenes dans la place Iali Kiosque, dans la proximite du serail, ou allait avoir lieu le plus sanglant evenement de cette nature de l histoire de notre pays.

133 (...) Le sultan, la cour imperiale, les dignitaires europeens et sa propre famille ont assiste a cette tragedie sans egal dans l Europe Medievale et Moderne.  

(...)

Les corps des saint martyrs Brâncoveanu ont ete dans les eaux du Bosphore, et leurs tetes, empalees, ont ete promenees dans les rues de Constantinople.  (...)

134 Aidee par quleques chretiens pieux, al princesse Marika a recupere les corps de ses fils et de son mari, qu elle aurait fait enterres sur l île de Halki. (...)

135 Elle e ete aidee dans cette demarche par le patriarche de Jerusalem Chrysante Notaras, le prince Ioan Mavrocrodat (qui a facilite leur retour au pays) et Nicolae Mavrocordat, qui les a fait revenir de l exile.

Le martyre des Brâncoveanu a signifie une grande victoire morale des chretiens sur le sultan et sur l Empire Ottoman. Si jamais, ils avaient renonce a leur foi, les musulmans auraient obtenu une enorme victoire sur les Pays Roumains. (...)

136 (...) „(...) Pour que cette decision canonique soit pleinement etablie et certifiee, nous l appuyons de nos signatures deposees sur le present document en tant que Tomos patriarcal et synodal de canonisation, les personnes mentionnees ci-dessus [les Brâncoveanus] integrant donc le groupe des saints martyrs de Dieu, afin que son contenu fut tranmsis a notre pieux clerge et a tous les fideles de l Eglise Orthodoxe Roumain”

(...) Les saints martyrs Brâncoveanu sont les plus importants representants des neomartyrs chretiens orthodoxes depuis la chute de Constantinople.   

 

Les monasteres  fondes par le saint voivode Constantin Brâncoveanu: art et transfiguration pour l amour du pays

139 (...) Les mots de saint Jean Damascene nous font mieux comprendre l oeuvre de Brâncoveanu: „Les choses visibles sont les representation des choses invisibles et infinies, un pale reflet de celles-ci”.  

141 (...) Saint Germain, patriarche de Constantinople, affirme que „L eglise est temple de Diue, espace sacre, maison de priere, convocation du peuple, Corps du Christ, qui apelle le peuple au repentir et la priere”(1).

(...)

L art „Brâncoveanu” a ete inspire par l heritage spirituel-chretien de Byzance et de l art occidental. (...)

145 (...) 4 = Saint Symeon Archeeque de Thessalonique, Traite sur tous les dogmes la foi orthodoxe, selon les principes poses par notre Seigneur Jesus-Christ et Ses disciples (version roumaine), vol. I, Editions de l Archeveche de Suceava et de Rădăuți, Suceava, 2002.  

147 (...) Mais, a partir des XVeme et XVIeme siecle, a mesure que l Orthodoxie se refermait sur son mystere, le chancel a ete remplace par une haute cloison couverte d icones: l iconostase. (...)”(5)

5 = Olivier Clement, L Eglise Orthodoxe, Paris, PUF, 1961, p. 108.  

151 (...) La peinture et l architecture des eglises doivent etre une image de l Eglise celeste, du „Ciel sur la terre”, selon l expression de saint Germain, patriarche de Constantinople.

152 (...) „L icone fait partie integrante de la liturgie – ecrivait le thologien orthodoxe francais Olivier Clement(6). L iconographie orthodoxe nous aide a voir l humanite transfiguree par la grace de Saint Esprit, penetree par la saintete et parvenue a la ressemblance avec Dieu.” Saint Augustin nous exhorte a imiter les saints, si nous les aimons. (...)

L icone la plus representative du style „Brâncoveanu” est celle ou sont peints les Saints Empereurs Constantin et Helene, ayant la Croix entre deux visages de la famille de Saint voivode Brâncoveanu: (...).    

153 Elle [icoana familiei Brâncoveanu] comprend les representations de l ancien saint et protecteur, Constantin le Grand et du nouveau saint, Constantin Brâncoveanu le martyr, nous montrant ainsi le passage du temps entre le liberateur du christianisme et le gardien de la liberte et de la dignite des chretiens orthodoxes.  

(...)

Leur sacrifice allait s accomplir dans la ville du saint empereur Constantin le Grand, Constantinople, ville-temoin des grandeurs et decadences humaines et monastiques, sanctifiee par la priere et le martyre de tant de chretiens.

161 (...) Et, d apres Saint Symeon, „les martyrs et la hierarque symbolisent le Christ, tandis que l eglise symbolise le ciel”(12).

12 = Saint Symeon Archeveque de Thessalonique, op. cit., p. 166.

163 (...) Les livres theologiques contiennent, quant a eux, des enseignements des Ecritures Saints et de la Sainte Tradition, les ecrits des Saints Peres et des ministres et des fideles de l Eglise.

165 (...) [mănăstirea Hurezi] La famille princiere s y distingue par ses vetements exceptionellles: „Les vetements des protagonistes sont de facture orientale et occidentale a la fois, impregnes d elements locaux. (...)”(14)

14 = G. Popescu-Vâlcea, Inițiator și protector al unui nou stil în arta românească: stilul brâncovenesc, „B. O. R.”, LXXXII, no. 9-10, 1964, p. 908.  

 

La nostalgie du pays exaucee voler avec les Saints

172 (...) Les corps des saints martyrs decapites a Constantinople le 16 aout 1714 ont ete prives des desirs de ce monde, comme on peut le voir de l exhortation adresse par le voivode a ses fils pendant les martyre: „(...)”.

(...) Nous avons accompagne saint Gregoire le Decapolite du monastere de Bistrița dans les villes de Caransebeș, Drobeta Turnu Severin, Deva, Slobozai, Călărași, Curtea de Argeș, Alba Iulia; Arad și (...).

173 „(...) Ceci represente le mystere du christianisme, le mystere du Christ, inconnu a la mystique hindoue, a celle de Plotin ou a toute autre mystique abstraite-moniste. (...)(2)

2 = Nikolai Berdiaev, Sensul creației, trad. A. Oroveanu, Humanitas, București, 1992, p. 130. 

176 (...) En ce qui ne concerne, nous avons commnence la preparation de cette Annee de commemoration 2014 des 2012, avec l organisation du Tryptique spirituel-culturel consacre aux saint martyrs Brâncoveanu, compose d un symposium international intitule „Le sacrifice chretien et le sacrifice humain dans l Europe medievale et premoderne” (auquel ont participe des hierarques, des pretres, des professeurs et des personnalites de Grande Bretagne, d Allemagne, de Grece et de Roumanie), (...).

178 A cette occasion, nous avons publie le livre Le Martyre des saints Brâncoveanu (en roumain: Martiriul Sfinților Brâncoveanu) qui comprend la piece de theatre-film Brâncoveanu, La Ballade des saints martyrs Brâncoveanu et le Tropaire des saints.

180 Il s agit de l une des plus belles epees du voivode, sur laquelle sont graves, d un cote, l embleme de la ville de Bucarest et l icone de la Mere de Dieu portant dans ses bras l enfant Jesus, et de l autre, deuz anges couronnes et une inscription en grec, dont voici le texte: „Roi invincible, Parole de Dieu, Maître tout-pouissant, accorde la couronne de la victoire sur les ennemis au fidele voivode Constantin, comme tu l as accorde jadis a l empereur Constantin le Grand”. (...)

(...) L idee nous a ete inspire par les eveniments consacres au saint voivode Etienne le Grand de Moldavie, lors de la commemoration des 500 de ans depuis son depart au ciel, quand le monastere de Putna a recu (en 2004) une copie de son epee, gardee au Musee Topkapi de Constantinople, arme qui symbolise la defense contre les hostilites historiques et les actions des ennemis invisibles.

183 (...) En 2014, il [moaștele Sf. C. Brâncoveanu la Hurezi] n est pas venu seul, mais accompagne du Patriarche Daniel des Roumains orthodoxes, dont le siege patriarcal est situe dans la cite de Bucur, capitale que le saint voivode a embelli par la construction de tant de monasteres, d eglises, d ecoles et d imprimerie de tout l Orient, apres Constantinople.

(...) Il a voulu etre present, en tant que fondateur a la consecration de l eglise Les Saints Empereurs Constantin et Helene, tant en 1694 qu en 2014, pour la reconsecration de la peinture interieure. (...)

(...), exonarthex qui nous a prepare pour entrer dans „l antichambre du Royaume de Dieu”, selon les mots employes par saint Nicolas Cabasilas pour designer l eglise.

190 (...) 1 = Divines Liturgies de saint Jean Chrysostome et de saint Basile de Cesaree, traduites du grec par l archimandrite Jacob, le hieromoine Elisee et le pere dr. Y. Goldman, seconde edition corrigee et completee, Monastere de la Theotokos et de saint Martin, Cantauque, 2006, p. 157.

 

La ballade du Saint Voivode Brâncoveanu

193 Lors d in bon jeudi matin,

Au debut de son chagrin

Brâncoveanu se levait,

Sa barbe blanche il se peignait,

Aux icones, il se signait,

Par la fenetre il regardait

Et tres fort il s effrayait;

Triste a ses enfantes disait:

-Mes cheris, enfants aimes,

Assez dormi, faut vous lever

Et les armes preparer

Car nous voila assieges,

Par le pacha enrage.  

Les soldats a gros canons

Casserent nos murs jusqu aux plafonds,

Ses mots, il ne finissait

194 Et voici les Turcs entrer

Les six chretiesn amener

Pour les faire emprisonner

Dans la grande tour d Istanbul

Sur les rives de la mer qui houle,

Geole des princes en desarroi

Et des emissaires des rois.  

Pour longtemps, ils n y restaient,

Car le sultan les amenait

Sur les rives du Bosphore.

Pres de lui il les voulait,

Pour pouvoir les questionner.

-Toi, o prince Brâncovan,

Grand boyard et prince chretien,

Est-il vrai qu e tu as voulu,

Avant d etre retenu,

T eloigner de mon pouvoir

Et independance avoir?

T as battu monnaie en or,

Sans penser que t avais tort,

Sans que tu aies de moi peur.

-Si je fuis un prince bon,

Tres mauvais ou voire pire,

Seul Dieu pourra dire.

Disais-tu que j etais grand?

Me voici petit a present.

-Tais-toi, Brâncovan filou,

Tes paroles me rendent fou.

195 Si tu a ta vie tiens,

Si tu aimes tes enfants,

Renonce a etre chretien

Et deviens musulman!

-Tu peux faire selon ton gre

Et meme si tu nous tranchais,

Je resterai chretien,

Seigneur, viens a mon soutien!

Le sultan de son endroit

A fait signe a son Aga,

Pour que les bourreaux s avancent

Avec leurs epees et lances,

Et des six esclaves valaques,

A l enfant aîne s attaquent.

A genoux ile le mettaient,

Et la glaive qui tombait

Sa belle tete lui tranchait.

Et Brâncovan gemissait:

„Seigneur, fut Ta volonte!”

Les bourreaux encore revenaient,

Le deuxieme fils amenaient;

Ses beaux cheveux blonds s envolaient.

A genoux ils le mettaient,

Sa tete blonde, ils tranchaient.

Et Brâncovan gemissait:

„Seigneur, fut Ta volonte!”

Le sultan s emerveillait

Et apitoye disait:

196 – Toi, o prince Brâncovan,

Grand boyard et prince chretien,

Quatre beaux fils tu as eus,

Trois sur quatre t as perdus.

Et voici qu il t en reste un.

Si tu veux sauveur sa vie,

Renonce a etre chretien

Et devient musulman.

-Mon Dieu est grand et saint.

Moi, je suis chretien

Et je mourrai chretien.

Arrete de pleurer, cheri,

Tu me fends le coeur ici,

Renonce pas a ta foi
Et le Royaume t attendra!

L Aga turc la tete hochait,

Et les bourreaux s avancaient

Du petit enfant s emparaient.

Sous les yeux du pere prostre,

A genoux ile le mettaient

Et sa tete ecourtaient.

Et Brâncovan gemissait,

Et le coeur broye disait:

„Seigneur, fut Ta volonte!”

Ensuite, s assombrissait,

Son coeur de pere se fendait,

Sur ses enfants se jetait

Les pleurait et embrassait.

197 Enrage aux Turcs criait:

-Gare a vous, affreux paiens!

Gare a vous, fils de chiens!

Quatre beaux fils j ai eus

Et je les ai tous perdus!

Moi, leur pere, je vais vous dire

Et de tout coeur vous maudire:

Que mon Dieu vous fasse perir!

Que vous traces sur la terre

Disaparaissent dans les airs!

Qu on ne vous enterre point

Que vous n ayez plus d enfants!

Et les Turcs, ils s enrageaient

Sur le prince, ils se rouaient

Et sa tete lui tranchaient.

Et le voivode criait:

-Chiens de Turcs, betes enragees,

Meme si vos dents me dechiraient,

Sachez qu il est mort chretien

Brâncoveanu Constantin!