„Istoria Evului Mediu” (MANOLESCU 1993)

Radu Manolescu, Istoria Evului Mediu. I.Europa apuseană II.Sfârșitul evului mediu și începutul epocii moderne (secolele XVI-XVII), Universitatea București/Facultatea de Istorie, 1993

  

Economie și societate în secolele XVI-XVII
Italia
(38) În bazinul oriental al Mării Mediterane și în Marea Neagră, expansiunea otomană din secolele XV-XVII a avut ca urmare pierderea coloniilor venețiene și genoveze și restrângerea comerțului răsăritean al Italiei.

 

Marile descoperiri geografice
Condițiile istorice ale marilor descoperiri geografice
(51) Pentru stabilirea poziției navelor, în secolele XIII-XIV, s-au îmbunătățit metodele de calcul ale longitudinii și latitudinii, îndeosebi cu ajutorul astrolabului, cunoscut de bizantini și arabi și perfecționat de apuseni.

 

Diviziunea politică în Germania și Italia în secolele XVI-XVII

Germania
Condiții istorice generale
(106) Politica Habsburgilor austrieci de expansiune spre sud-estul continentului, inclusiv în Ungaria și Transilvania, i-a adus în conflict cu Imperiul Otoman, războaie încheiate prin pacea de la Zsitvatorok (1606).

Italia
Regimurile social-politice italiene
(111) În secolele XVI și XVII, Veneția trecea printr-o perioadă de declin economic și politic, datorită (...) și pierderii celor mai însemnate colonii din Levant, ca Ciprul (1571) și Creta (1669), cucerite de turci.

  

Relațiile internaționale în secolele XVI și XVII

Condițiile istorice
(120) Ca o consecință a cuceririlor otomane în Europa Sud-Estică și centrală și în Orientul Apropiat, a sporit rolul internațional al Imperiului Otoman.
(121) Pentru realizarea obiectivelor politice, statele din secolele XVI și XVII se călăuzeau după principiul „rațiunii de stat” și îi subordonau considerațiunile de ordin religios. Astfel, regele catolic al Franței, Francisc I, s-a aliat împotriva Suveranului Catolic al Imperiului German și al Spaniei, Carol Quintul, cu principii luterani și cu Imperiul Otoman.

Zone și etape în relațiile internaționale ale Europei apusene
(122) O pondere crescândă au luat confruntările desfășurate pe mări și oceane pentru dominarea acestora, ca acelea purtate (...), în Marea Mediterană între spanioli și unele state italiene, pe de o parte, și Imperiul Otoman, pe de alta, (...).

„Monarhia universală” a lui Carol Quintul
(123) În plan militar și diplomatic forțele habsburgice au fost angajate pe două fronturi, în lupta cu Franța în V și cu Imperiul Otoman în Sud-Est.

Lupta pentru preponderență în Europa Apuseană (1519-1559)
(124) (...) și luptele pe care imperialii au fost nevoiți să le poarte cu turcii la hotarele sudice ale Imperiului German, inclusiv asedierea Vienei de către turci (1529), au silit pe beligeranți să încheie pacea de la Cambrai (1559), (...). Dar luptele pe care Carol Quintul a fost nevoit să le ducă în Germania cu principii și orașele luterane și cu cu Imperiul Otoman la frontierele sudice ale Imperiului German și în Marea Mediterană, (...) au diminuat efectele tratatului de la Cambrai.

 

Cultura în secolele XVI-XVII

Umanismul erudit și critic
(131) Născut în Italia în secolul XV, umanismul erudit și critic, având ca fundament intelectual raționalismul culturii clasice latine și eline, s-a manifestat și în celelalte țări din Europa apuseană în secolul XV.
(132) Profund cunoscător al culturii clasice, [Erasm] a publicat Adagii (1500-1508), culegere de maxime antice comentate.
(...) Dintre clasiciștii epocii s-au remarcat Guillaume Bude (1462-1540), elenist și jurist, autor al unor Comentarii privind limba greacă, și Etienne Dolet (1509-1546), latinist, autor al unor Comentarii privind limba latină.
(...) Umanistul Michel de Montaigne (1533-1592) constata: „Noi știm să spunem: <Cicero zice așa, iată părerea lui Platon. Sunt chiar vorbele lui Aristotel.>”

Istoriografia umanistă
(133) În Discursuri asupra primei decade a lui Tit Liviu (1512-1520), istoria romană îi oferă lui Machiavelli prilejul de a explica înlănțuirea cauzală a evenimentelor și de arăta că trecutul este un îndreptar pentru prezent, ceea ce oglindește elementele de teorie cuprinse în această lucrare.
(134) Redeșteptarea interesului pentru antichitate și formarea umanismului erudit și critic au avut ca urmarea studiul filosofiei eline, îndeosebi a operelor lui Platon și Aristotel. În secolul XVI centrul studierii operelor lui Aristotel a fost Padova, unde s-a format școala padovană a curentului neoaristotelic.

Științele naturii
(137) În astronomie, până în Renaștere era predominantă concepția aristotelică și ptolomeică a sistemului geocentric, susținută de biserica catolică. (...) Matematicianul, astronomul și fizicianul Galileo Galilei a adus în lucrarea Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, ptolemeic și copernician (1632), noi argumente în favoarea concepției heliocentrice.

 

Arta în epoca Renașterii, în a doua jumătate a secolului XVI și prima jumătate a secolului XVII
(138) În Spania Contrareformei, barocul în pictură a fost reprezentat, prin dramatismul temelor, de cretanul Domenikos Theotokopoulos, zis El Greco (1541-1614).