„Continuitate și restructurări cultural-etnice în neoliticul și eneoliticul României” (URSULESCU 1993)

 Nicolae Ursulescu, Continuitate și restructurări cultural-etnice în neoliticul și eneoliticul României, „Suceava”, Anuarul Muzeului Bucovinei, „Glasul Bucovinei”, Iași-Rădăuți, XX, 1993

 

(16-18) Pentru  a trata problema continuității, considerăm că trei elemente  sunt sugestive: ceramica, plastica antropomorfă și ritul funerar (inclusiv structura antropologică, acolo unde există date). Evaluarea acestor criterii nu se poate limita la teritoriul în discuție, ci trebuie  realizată în contextul evenimentelor din spaţiile balcano-egeo-anatolian, nord-pontic şi central-european. (…)

Un prim moment îl reprezintă procesul neolitizării, în cadrul căruia cuvântul hotărâtor l-au avut  comunităţile din spaţiul balcano-anatolian. Acestea s-au răspândit treptat, pornind de la Dunăre spre nord,  peste teritoriul României. Noii veniţi  au atras treptat la modul de viaţă neolitic şi comunităţile locale epipaleolitice. Se poate sesiza chiar un moment de existență paralelă,  în zone adiacente, a celor două  populaţii, cu moduri de viaţă şi de economie diferite, în acest sens pot fi interpretate complexele epipaleolitice în curs de neolitizare de tip Schela Cladovei - l.epenski  Vir, din zona Porţilor  de  Fier ale Dunării, precum şi de tip Soroca, pe Nistru; acestea au fost desigur contemporane, pe  parcursul mileniului VI cu comunităţile grupului neolitic Gura Baciului Cârcea (Oltenia şi  Transilvania) şi care prezintă certe analogii cu fenomenele culturale Proto - Sesklo,  Anzabegovo,  Karanovo 1 din Peninsula Balcanică 6. Comunităţile epipaleolitice locale, atrase prin aculturaţie la modul de viaţă neolitic, n-au constituit doar un element pasiv, ci au lăsat  urme ale prezenţei lor în sinteza culturală Starcevo-Criş ce s-a format în spaţiul balcano-dunăreano-carpatic încă din primul nivel al aşezării de la Gura Baciului se constată, pe lângă tipul antropologic mediteranean şi prezenţa celui protoeuropoid care, împreună cu descoperirea unui cap de piatră sculptat7, indică includerea  în această comunitate neolitică  veche unor elemente epipaleolitice locale, probabil din zona Porţilor de Fier. Apoi, este semnificativ faptul că aspectul format în neoliticul vechi pe teritoriul României (Starcevo -Criş) se deosebeşte parţial de alte variante contemporane şi înrudite din Balcani, tocmai printr-o anumită rudimentarizare a culturii materiale şi spirituale. (...). De altfel, la periferia nordică, comunităţile marelui complex cultural Starcevo-Criş n-au mai avut fo rţa necesară demografică de a-și impune propriile tradiţii în faţa populaţiilor epipaleolitice locale, astfel că în aceste zone se observă naşterea treptată a unei noi culturi, cea a ceramicii liniare din faza veche. Decorul ceramicii, esenţial schimbat, reflectă un nou fond cultural şi etnic, central-european, diferit de cel balcanic.

Încă de la începutul mileniului al V-lea, la Dunăre îşi fac apariţia, pe un front larg, noi comunităţi înrudite cu cele ale chalcoliticului timpuriu balcano-anatolian. Ele sunt reprezentate  prin culturile de tip Vinca (Banat şi Oltenia)10, Dudeşti (Muntenia şi Oltenia) 11 şi mai târziu Hamangia (Dobrogea). Aceste comunităţi au reuşit să disloce parţial pe cele de tip Starcevo-Criş II1B, aşa cum au demonstrat recentele observaţii stratigrafice de la Liubcova 13. Alte comunităţi Starcevo-Criş au intrat într -un fenomen de sinteză cu noii veniţi. Sosirea comunităţilor vincene a declanşat de altfel şi procesul de răspândire spre nord şi spre răsărit a comunităţilor Starcevo-Criş târzii, grăbindu-se şi definitivându-se astfel procesul de neolitizare pe întreg teritoriul României.

Către mijlocul mileniului al V-lea cultura ceramicii liniare, recent formată în Europa centrală, a cunoscut un proces de răspândire rapidă,  în cadrul căruia o serie de comunităţi ocupă jumătatea nordică a teritoriului românesc, punând capăt existenţei ultimelor manifestări ale culturii Starcevo-Criş. (…) Totuşi, considerăm că în această sinteză a fost mai puternic factorul sudic, care a pus amprenta definitorie asupra culturilor nou formate  ale eneoliticului timpuriu. Aceasta s-ar explica atât prin superioritatea culturală a acestui fond  (aflat permanent în legătură cu centrele avansate ale civilizaţiilor Orientului Apropiat şi bazinului egeean), cât şi prin faptul că el se adaugă, în acest teritoriu, elementelor meridionale mai vechi, de factură Starcevo-Criş. Oricum, şi din punct de vedere antropologic populaţia de la începuturile eneoliticului de pe teritoriul României prezintă o evidentă factură mediteraneană, atestată și de trăsăturile faciale ale plasticii antropomorfe23.

(20) Resume

Une variante en francais de cette etude a ete presentee au X .I  Congres International des Sciences Prehistoriques et Protohistoriques (Bratislave, 1991) et apparaitra dans  les Actes du Congres.

n. 4 = (…)D.  Strejovic, Die Lepenski Vir-Kultur und der Beginn der Jungstoinzcit an der  mittleren Donau,  în colecţia Fundamenta,  Reihe A,  Bd. 3,  Wien, 1971.

n. 6 = X. Vlassa, Cea mai veche fază a complexului cultural Starcevo-Criş  în România, AMNnp,   IX , 1972, p. 7—28; (…).

n. 7 = (…) O.  Necrasov, Nouvelles donnees  anthropologiques concernant la population de la  culture neolithique Starcevo-Criş,  „Annuaire Roumain d’Anthropologie”,  X I., 1965, p. 14—16.

n. 8 = N. Ursulescu, Evoluţia culturii Starcevo-Criş pe teritoriul Moldovei, Suceava, 1984, p.   33—40;  (…) N.  Ursulescu & V. Dergacev, Influences de  type  Vinca  dans le Neolithique  ancien de la Moldavie, „Banatica”, 11, 1991, p. 157— 171.

n. 12 =  D.  Berciu, Cultura  Hamangia, Bucureşti, 1966; P. Haşotti, La culturcneolithique  Hamangia,  în vol. Le  Paleolithique et le Neolithique de la Roumanie en contexte europeen, Iaşi,  1991, p. 250—265.

n. 14 = Gh.  Lazarovici, Faza a IV-a a culturii Starcevo-Criş,  în  Banat, AMNap, V i l i , 1971,  p. 109—413.

n. 17 = Gh. Lazarovici, Die Vinca-Kultur und  ihre Beziehungen  zur Linienbandkeramik, V/W,  52,  193.,  p. 131— 176.

n. 32 = (…) H. Todorova, Zur Frage von Kontinuitiit und  Diskontinuitat in der Entwicklung des  Neolithikums, Aneolithikums und der friihen Bronzezeit auf der Balkanhalbinsel, „Thracia  prachistorica”, Supplementum Pulpudeva, 3, 1982,  p. 5—9.