Ivor Porter, Operațiunea „Autonomus”. În România în vreme de război, trad. G. G. Potra & D. Rădulescu (Londra 1989), Humanitas, București, 1991, 336 p.
Cuvânt înainte
6 (...) Armata română a început, înaintea Armatei Roșii, să alunge Reichswehrul spre vest, iar Hitler a pierdut în câteva săptămâni Balcanii și materialele strategice din regiune, care îi erau atât de necesare. (...)
Este adevărat că, în 1938, România a fost supusă unei dictaturi regale, dar pe atunci în Iugoslavia dictatura data de nouă ani, iar în Grecia de doi.
7 (...) Noi toți simțeam că facem parte dintr-un mare mozaic european, iar eu unul credeam - și încă mai cred - că Europa nu poate fi cu adevărat întreagă fără acea parte a ei care-și are rădăcinile în Bizanț.
6 (...) Armata română a început, înaintea Armatei Roșii, să alunge Reichswehrul spre vest, iar Hitler a pierdut în câteva săptămâni Balcanii și materialele strategice din regiune, care îi erau atât de necesare. (...)
Este adevărat că, în 1938, România a fost supusă unei dictaturi regale, dar pe atunci în Iugoslavia dictatura data de nouă ani, iar în Grecia de doi.
7 (...) Noi toți simțeam că facem parte dintr-un mare mozaic european, iar eu unul credeam - și încă mai cred - că Europa nu poate fi cu adevărat întreagă fără acea parte a ei care-și are rădăcinile în Bizanț.
Partea întâi - martie 1939-februarie 1941
Capitolul I București - Ghidul unui puritan
9 (...) Am luat silențiosul Simplon Orient Express din Gare de l-Est la Paris. (...)
La Ljubljana, în Iugoslavia, mare parte a trenului a luat-o spre sud-est, cu destinația Constantinopol, în timp ce ceilalți ne-am continuat drumul spre est.
10 (...) Gara de Nord din București era mai animată decât pariziana Gare de l-Est - mulțimea mai latină, (...).
11 (...) Pe o stradă laterală, înaintând la pas în spatele unui car cu boi, m-a izbit pentru prima dată izul Orientului - un amalgam de mirosuri de piele de oaie, lână nespălată, ierburi și bălegar încins la soare. Aceasta era Valahia, poarta Orientului, prin care românii vor privi întotdeauna spre vest.
12 (...) Am hoinărit de-a lungul celor trei km ai Căii Victoriei, una din cele mai vechi străzi bucureștene, ce ține de la Piața Victoriei până la Dâmbovița și amintește de victoria din 1878 asupra turcilor, după mai bine de patru secole de stăpânire otomană. Aici își făceau românii cumpărăturile mai de soi, își aranjau părul, își întâlneau prietenii, sperau să întâlnească prieteni, beau cafele la mese înșirate pe trotuar, ieșeau seara la promenadă și, foarte rar, demonstrau în cursul dimineții, făceau tot ce te-ai fi așteptat de la un popor latin.
15 (...) Am citit că limba este în esență romanică, dar că are multe cuvinte slave și turcești. Este o țară relativ bogată - „grânarul Balcanilor” - (...). (...)
Unui guvern atât de mercantil ca cel al domnului Chamberlain i s-ar fi părut o absurditate să cheltuiască bani cu propaganda într-o țară ca România, în care studenții cereau cu insistență să ne învețe limba, guvernele doreau să-și lărgească legăturile comerciale cu noi și aveam mai mulți prieteni decât în oricare țară est-europeană, cu excepția, poate, a Greciei.
9 (...) Am luat silențiosul Simplon Orient Express din Gare de l-Est la Paris. (...)
La Ljubljana, în Iugoslavia, mare parte a trenului a luat-o spre sud-est, cu destinația Constantinopol, în timp ce ceilalți ne-am continuat drumul spre est.
10 (...) Gara de Nord din București era mai animată decât pariziana Gare de l-Est - mulțimea mai latină, (...).
11 (...) Pe o stradă laterală, înaintând la pas în spatele unui car cu boi, m-a izbit pentru prima dată izul Orientului - un amalgam de mirosuri de piele de oaie, lână nespălată, ierburi și bălegar încins la soare. Aceasta era Valahia, poarta Orientului, prin care românii vor privi întotdeauna spre vest.
12 (...) Am hoinărit de-a lungul celor trei km ai Căii Victoriei, una din cele mai vechi străzi bucureștene, ce ține de la Piața Victoriei până la Dâmbovița și amintește de victoria din 1878 asupra turcilor, după mai bine de patru secole de stăpânire otomană. Aici își făceau românii cumpărăturile mai de soi, își aranjau părul, își întâlneau prietenii, sperau să întâlnească prieteni, beau cafele la mese înșirate pe trotuar, ieșeau seara la promenadă și, foarte rar, demonstrau în cursul dimineții, făceau tot ce te-ai fi așteptat de la un popor latin.
15 (...) Am citit că limba este în esență romanică, dar că are multe cuvinte slave și turcești. Este o țară relativ bogată - „grânarul Balcanilor” - (...). (...)
Unui guvern atât de mercantil ca cel al domnului Chamberlain i s-ar fi părut o absurditate să cheltuiască bani cu propaganda într-o țară ca România, în care studenții cereau cu insistență să ne învețe limba, guvernele doreau să-și lărgească legăturile comerciale cu noi și aveam mai mulți prieteni decât în oricare țară est-europeană, cu excepția, poate, a Greciei.
Capitolul II. Conversații și urși
16 Un bătrân vagabond grec din Krivara i-a spus lui Patrick Fermor că pe vremea lui, înaintea primului război mondial, cerșetorii o lua totdeauna spre nord de Dunăre: „Românii erau mai pricopsiți și mai largi de mână și pe acolo găseai o droaie de vite și păsări, animale de tot felul, până și bivoli pe care românii îi puneau al jug”(1).
La venirea mea, în 1939, est-europenii cu dare de mână se duceau să-și facă cumpărăturile la București - „Parisul Balcanilor” - orașul cu una din cele mai bune bucătării naționale din Europa, cu prăvălii și restaurante știute de cunoscătorii în materie, până departe la Londra.
1 = P. Fermour, Roumeli, p. 247.
17 (...) Casele din Transilvania nu erau deosebite de cele din Austria și Elveția; mănăstirile ridicate mai spre răsărit purtau însă clar amprenta bizantină.
(...) Castelul Peleș, un amestec de stiluri gotic, renascentist și bizantin, care, într-un anumit fel, nu părea nelalocul său aici;
19 (...) Știam și eu câte ceva din istoria lor frământată: invaziile barbare care au măturat țara în susul Dunării, românii care s-au refugiat în acești munți spre a ieși o mie de ani mai târziu din nou la iveală, mai latini ca oricând și vorbind limba daco-romană a strămoșilor lor, căderea Constantinopolului în 1453, după care au devenit un tampon între turci, ruși și austrieci.
21 (...) Românii au suferit îngrozitor în acest război, tot atât de mult ca belgienii sau sârbii. (...) Dacă nemții ar fi ieșit învingători, România ar fi pierdut teritorii în favoarea Bulgariei, (...). (...)
De pildă, Ecaterina cea Mare a proclamat că îi va elibera de turci pe coreligionarii ei. (... ) Un secol mai târziu, prințul Carol al României a intrat, alături de țar, în ceea ce aveau să fie ultimele războaie ruso-turce; a condus personal, în 1877, forțele româno-ruse la victoria în bătălia hotărâtoare de la Plevna.
23 (...) Austria, Marea Britanie și Turcia erau împotriva unirii. (...); chiar și observatorul britanic, secretar I la ambasada turcofilă de la Constantinopol, a raportat că deși „nu erau pe de-a-ntregul fără cusur”, alegerile [Valahia și Moldova/1857] s-au desfășurat, în general, normal și corect” (2).
(...) Napoleon III a convins-o pe regina Victoria că Sultanul trebuie să țină un plebiscit mai corect, fără însă a li se permite românilor o unire totală, ci doar instituții similare în ambele provincii.
2 = R. H. Seton-Watson, History of Romanians, Oxford, 1934, p. 252-253.
24 (...) În termenii reglementărilor de pace, prin alipirea Transilvaniei, a unei părți a Banatului (bogatul grânar din sud-vestul Transilvaniei), a Basarabiei și a Bucovinei de Nord și a acelei părți a Dobrogei de la granița cu Bulgaria, românii au căpătat mai nult teritoriu decât au avut ei vreodată din secolul XVIII încoace, de pe vremea lui Mihai Viteazul. (...)
Fiind latini și atât de apropiați de Franța, având atâta personalitate și talent, fiind atât de întreprinzători, m-aș fi așteptat ca românii să fie occidentalizați decât erau. Uitasem de acea schismă dureroasă de la mijlocul secolului XI, când, spre deosebire de ceilalți latini, ei s-au îndreptat spre Biserica Bizantină, care nu le-a impus niciodată aceleași inhibiții ca Biserica de la Roma. (...)
Influența fanariotă a avut și ea efectele ei asupra României. În secolul XVIII, turcii, simțindu-se mai amenințați ca niciodată de Austria și Rusia, au hotărât să-și întărească stăpânirea la nord de Dunăre asupra Valahiei și Moldovei. Ei nu aveau încredere în domnii români și i-au înlocuit cu așa numiții fanarioți greci - o adunătură foarte eterogenă.
25 Unii erau descendenți adevărați ai împăraților bizantini; despre alții se spunea că au fost simpli bucătari, care au intrat în grațiile sultanului datorită talentelor lor gastronomice. Mulți erau comercianți bogați, care au dobândit o poziție privilegiată atât în fața autorităților otomane, cât și a mai marilor Bisericii Ortodoxe. Ei se dovediseră mediatori buni și pe lângă alte popoare ortodoxe, așa că Poarta i-a îndemnat să-și cumpere domnia în Moldova și Țara Românească și să-și recupereze ulterior banii prin ce puteau stoarce de la poporul român. În 1821, după o mare răscoală națională condusă de Tudor Vladimirescu, domnia prinților pământeni a fost restabilită.
Fanarioții au amplificat și mai mult intriga și corupția care deja făceau parte din moștenirea bizantină și otomană a românilor; (...). (...) Fanarioții au avut o influență pe cât de civilizatoare, pe atât de erodantă asupra României secolului XVIII. Ei au fost cei care l-au familiarizat pe adesea incultul boier român cu cultura greacă și franceză. (...) și, pe la sfârșitul veacului, atât Bucureștii, cât și Iașii aveau societăți greco-române de înaltă ținută culturală. Sacheverell Sitwell, inspirându-se dintr-un ziar de epocă la modă, descrie viața luxoasă a Bucureștilor în anii 80, după obținerea independenței: (...); comercianți ruși, armeni, turci, evrei și greci în costumele lor specifice; (...) (5).
Cu toate că Bucureștii anului 1939 erau, desigur, un oraș mai puțin exotic decât cel descris mai sus, mai exista încă acel dispreț ostentativ, aproape oriental, față de săraci. (...) Câteodată, vestigiile Bizanțului se etalau cu mai multă delicatețe.
5 =
26 Luând masa cu prințesa Bibescu, o descendentă a fanarioților, bine-cunoscută pentru oportunismul ei politic, (...).
16 Un bătrân vagabond grec din Krivara i-a spus lui Patrick Fermor că pe vremea lui, înaintea primului război mondial, cerșetorii o lua totdeauna spre nord de Dunăre: „Românii erau mai pricopsiți și mai largi de mână și pe acolo găseai o droaie de vite și păsări, animale de tot felul, până și bivoli pe care românii îi puneau al jug”(1).
La venirea mea, în 1939, est-europenii cu dare de mână se duceau să-și facă cumpărăturile la București - „Parisul Balcanilor” - orașul cu una din cele mai bune bucătării naționale din Europa, cu prăvălii și restaurante știute de cunoscătorii în materie, până departe la Londra.
1 = P. Fermour, Roumeli, p. 247.
17 (...) Casele din Transilvania nu erau deosebite de cele din Austria și Elveția; mănăstirile ridicate mai spre răsărit purtau însă clar amprenta bizantină.
(...) Castelul Peleș, un amestec de stiluri gotic, renascentist și bizantin, care, într-un anumit fel, nu părea nelalocul său aici;
19 (...) Știam și eu câte ceva din istoria lor frământată: invaziile barbare care au măturat țara în susul Dunării, românii care s-au refugiat în acești munți spre a ieși o mie de ani mai târziu din nou la iveală, mai latini ca oricând și vorbind limba daco-romană a strămoșilor lor, căderea Constantinopolului în 1453, după care au devenit un tampon între turci, ruși și austrieci.
21 (...) Românii au suferit îngrozitor în acest război, tot atât de mult ca belgienii sau sârbii. (...) Dacă nemții ar fi ieșit învingători, România ar fi pierdut teritorii în favoarea Bulgariei, (...). (...)
De pildă, Ecaterina cea Mare a proclamat că îi va elibera de turci pe coreligionarii ei. (... ) Un secol mai târziu, prințul Carol al României a intrat, alături de țar, în ceea ce aveau să fie ultimele războaie ruso-turce; a condus personal, în 1877, forțele româno-ruse la victoria în bătălia hotărâtoare de la Plevna.
23 (...) Austria, Marea Britanie și Turcia erau împotriva unirii. (...); chiar și observatorul britanic, secretar I la ambasada turcofilă de la Constantinopol, a raportat că deși „nu erau pe de-a-ntregul fără cusur”, alegerile [Valahia și Moldova/1857] s-au desfășurat, în general, normal și corect” (2).
(...) Napoleon III a convins-o pe regina Victoria că Sultanul trebuie să țină un plebiscit mai corect, fără însă a li se permite românilor o unire totală, ci doar instituții similare în ambele provincii.
2 = R. H. Seton-Watson, History of Romanians, Oxford, 1934, p. 252-253.
24 (...) În termenii reglementărilor de pace, prin alipirea Transilvaniei, a unei părți a Banatului (bogatul grânar din sud-vestul Transilvaniei), a Basarabiei și a Bucovinei de Nord și a acelei părți a Dobrogei de la granița cu Bulgaria, românii au căpătat mai nult teritoriu decât au avut ei vreodată din secolul XVIII încoace, de pe vremea lui Mihai Viteazul. (...)
Fiind latini și atât de apropiați de Franța, având atâta personalitate și talent, fiind atât de întreprinzători, m-aș fi așteptat ca românii să fie occidentalizați decât erau. Uitasem de acea schismă dureroasă de la mijlocul secolului XI, când, spre deosebire de ceilalți latini, ei s-au îndreptat spre Biserica Bizantină, care nu le-a impus niciodată aceleași inhibiții ca Biserica de la Roma. (...)
Influența fanariotă a avut și ea efectele ei asupra României. În secolul XVIII, turcii, simțindu-se mai amenințați ca niciodată de Austria și Rusia, au hotărât să-și întărească stăpânirea la nord de Dunăre asupra Valahiei și Moldovei. Ei nu aveau încredere în domnii români și i-au înlocuit cu așa numiții fanarioți greci - o adunătură foarte eterogenă.
25 Unii erau descendenți adevărați ai împăraților bizantini; despre alții se spunea că au fost simpli bucătari, care au intrat în grațiile sultanului datorită talentelor lor gastronomice. Mulți erau comercianți bogați, care au dobândit o poziție privilegiată atât în fața autorităților otomane, cât și a mai marilor Bisericii Ortodoxe. Ei se dovediseră mediatori buni și pe lângă alte popoare ortodoxe, așa că Poarta i-a îndemnat să-și cumpere domnia în Moldova și Țara Românească și să-și recupereze ulterior banii prin ce puteau stoarce de la poporul român. În 1821, după o mare răscoală națională condusă de Tudor Vladimirescu, domnia prinților pământeni a fost restabilită.
Fanarioții au amplificat și mai mult intriga și corupția care deja făceau parte din moștenirea bizantină și otomană a românilor; (...). (...) Fanarioții au avut o influență pe cât de civilizatoare, pe atât de erodantă asupra României secolului XVIII. Ei au fost cei care l-au familiarizat pe adesea incultul boier român cu cultura greacă și franceză. (...) și, pe la sfârșitul veacului, atât Bucureștii, cât și Iașii aveau societăți greco-române de înaltă ținută culturală. Sacheverell Sitwell, inspirându-se dintr-un ziar de epocă la modă, descrie viața luxoasă a Bucureștilor în anii 80, după obținerea independenței: (...); comercianți ruși, armeni, turci, evrei și greci în costumele lor specifice; (...) (5).
Cu toate că Bucureștii anului 1939 erau, desigur, un oraș mai puțin exotic decât cel descris mai sus, mai exista încă acel dispreț ostentativ, aproape oriental, față de săraci. (...) Câteodată, vestigiile Bizanțului se etalau cu mai multă delicatețe.
5 =
26 Luând masa cu prințesa Bibescu, o descendentă a fanarioților, bine-cunoscută pentru oportunismul ei politic, (...).
Capitolul III. Dictatura regală
28 Stăteam adesea pe terasa unei cafenele cu Hugh Seton-Watson*, care fusese trimis în Balcani în misiunea itinerantă (...).
* Ulterior, profesor la Școala de Studii Slave și Sud-Est Europene de la Universitatea din Londra. Era fiul profesorului R. W. Seton-Watson, autorul unei lucrări clasice - A History of Romanians.
34 (...) În mai 1933, au luat ființă detașamente sinucigașe, ca de pildă Decemvirii și Nicadorii, după numele celor trei indivizi care formau grupul*. (...)
În pseudo-biografia ei, Trilogia balcanică, Olivia Manning îi atribuie slujba mea lui Guy, soțul Harrietei Pringle.
* Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belemace (n. trad.).
39 La întoarcere, [prințul Carol] a cunoscut-o pe prințesa Elena a Greciei, o partidă potrivită, și s-au căsătorit în martie 1921. Nașterea prințului Mihai a fost pentru Elena deosebit de dificilă. Și-a dus copilul imediat la familia ei la Atena, unde au stat patru luni. Când s-a întors, Carol își pierduse orice interes pentru ea. O întâlnise pe Elena Lupescu.
Carol a apărut pentru ultima oară cu soția sa în public la 7 noiembrie 1925. (...)
Prințul a fost în cele din urmă de acord cu termenii stabiliți de Maniu: se va întoarce numai ca prinț regent, lăsîndu-l pe fiul său Mihai ca rege; se va reconcilia cu prințesa Elena, iar doamna Lupescu nu se va întoarce niciodată în România.
40 Maniu a cedat. El a recunoscut că reconcilierea cu Elena ar putea să dureze, cu atât mai mult cu cât nici ea nu era mai interesată decât Carol. (...)
[Carol II] Și-a persecutat nevasta, până a determinat-o să fugă din țară.
42 (…) [ministrul de externe Nicolae Titulescu] A întărit Mica Înțelegere, încheiată între România, Cehoslovacia și Iugoslavia și (...).
44 (...) Un personaj din Foreign Office adnota astfel o telegramă expediată de Sir Reginald Hoare la 24 ianuarie 1938: „În cazul în care Carol se hotărăște să adopte această linie nu ne vom afla într-o situație mai proastă decât am fost când s-au luat măsuri similare [dictatură] în Grecia și Iugoslavia; (...)”(13).
13 = FO 371/2248 R716.
28 Stăteam adesea pe terasa unei cafenele cu Hugh Seton-Watson*, care fusese trimis în Balcani în misiunea itinerantă (...).
* Ulterior, profesor la Școala de Studii Slave și Sud-Est Europene de la Universitatea din Londra. Era fiul profesorului R. W. Seton-Watson, autorul unei lucrări clasice - A History of Romanians.
34 (...) În mai 1933, au luat ființă detașamente sinucigașe, ca de pildă Decemvirii și Nicadorii, după numele celor trei indivizi care formau grupul*. (...)
În pseudo-biografia ei, Trilogia balcanică, Olivia Manning îi atribuie slujba mea lui Guy, soțul Harrietei Pringle.
* Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belemace (n. trad.).
39 La întoarcere, [prințul Carol] a cunoscut-o pe prințesa Elena a Greciei, o partidă potrivită, și s-au căsătorit în martie 1921. Nașterea prințului Mihai a fost pentru Elena deosebit de dificilă. Și-a dus copilul imediat la familia ei la Atena, unde au stat patru luni. Când s-a întors, Carol își pierduse orice interes pentru ea. O întâlnise pe Elena Lupescu.
Carol a apărut pentru ultima oară cu soția sa în public la 7 noiembrie 1925. (...)
Prințul a fost în cele din urmă de acord cu termenii stabiliți de Maniu: se va întoarce numai ca prinț regent, lăsîndu-l pe fiul său Mihai ca rege; se va reconcilia cu prințesa Elena, iar doamna Lupescu nu se va întoarce niciodată în România.
40 Maniu a cedat. El a recunoscut că reconcilierea cu Elena ar putea să dureze, cu atât mai mult cu cât nici ea nu era mai interesată decât Carol. (...)
[Carol II] Și-a persecutat nevasta, până a determinat-o să fugă din țară.
42 (…) [ministrul de externe Nicolae Titulescu] A întărit Mica Înțelegere, încheiată între România, Cehoslovacia și Iugoslavia și (...).
44 (...) Un personaj din Foreign Office adnota astfel o telegramă expediată de Sir Reginald Hoare la 24 ianuarie 1938: „În cazul în care Carol se hotărăște să adopte această linie nu ne vom afla într-o situație mai proastă decât am fost când s-au luat măsuri similare [dictatură] în Grecia și Iugoslavia; (...)”(13).
13 = FO 371/2248 R716.
Capitolul IV. Hitler și România
51 (...) Marea Britanie a dat garanții și Greciei, care-și aveau rostul lor, dată fiind poziția geografică a Greciei și puterea navală a Marii Britanii.
52 (...) În 1939, din inițiativa profesorului Burbank, la Sinaia s-a organizat un curs de vară, sun auspiciile universităților din Cluj și București. (...) Specialiști în fonetică au venit de la Institutul Britanic din Atena.
51 (...) Marea Britanie a dat garanții și Greciei, care-și aveau rostul lor, dată fiind poziția geografică a Greciei și puterea navală a Marii Britanii.
52 (...) În 1939, din inițiativa profesorului Burbank, la Sinaia s-a organizat un curs de vară, sun auspiciile universităților din Cluj și București. (...) Specialiști în fonetică au venit de la Institutul Britanic din Atena.
Capitolul V. Războiul ciudat în România
57 (...) Ostașii români erau viteji. Ei ar fi putut să lupte bine împotriva ungurilor sau bulgarilor, dar, cu o conducere, pregătire de luptă și dotare atât de depășite ca a lor, nu puteau face mare lucru în fața armatei germane.
61 (...) După cum nota Denis Wright la 8 aprilie, ca un gest față de germani, românii au expulzat 12 marinari, pe care acesta i-a escortat și îmbarcat pe un petrolier britanic cu destinația Istanbul.
63 (...) Din acest moment datează implicarea mea; întrucât nu aveam nici un fel ed experiență în materie de petrol sau explozivi, mă așteptam să mi se încredințeze ceva secundar, eventual să-l ajut pe unul din ingineri. După aceea trebuia să mă îndrept spre Dunăre și să încerc să trec în Bulgaria;
67 (...) După căderea Europei Occidentale, mi-am dat seama că voi face războiul în Balcani sau mai curând în Orientul Mijlociu.
69 (...) Era Olimpia Zamfirescu și fratele ei, al căror tată făcea cea mai bună ciocolată în Balcani.
57 (...) Ostașii români erau viteji. Ei ar fi putut să lupte bine împotriva ungurilor sau bulgarilor, dar, cu o conducere, pregătire de luptă și dotare atât de depășite ca a lor, nu puteau face mare lucru în fața armatei germane.
61 (...) După cum nota Denis Wright la 8 aprilie, ca un gest față de germani, românii au expulzat 12 marinari, pe care acesta i-a escortat și îmbarcat pe un petrolier britanic cu destinația Istanbul.
63 (...) Din acest moment datează implicarea mea; întrucât nu aveam nici un fel ed experiență în materie de petrol sau explozivi, mă așteptam să mi se încredințeze ceva secundar, eventual să-l ajut pe unul din ingineri. După aceea trebuia să mă îndrept spre Dunăre și să încerc să trec în Bulgaria;
67 (...) După căderea Europei Occidentale, mi-am dat seama că voi face războiul în Balcani sau mai curând în Orientul Mijlociu.
69 (...) Era Olimpia Zamfirescu și fratele ei, al căror tată făcea cea mai bună ciocolată în Balcani.
Capitolul VI. Dezmembrarea României
68 (...) La 22 iunie, cu Rusia, Ungaria și Bulgaria gata să sară să o sfâșie, România a pierdut în Franța singurul prieten adevărat pe care l-a avut între marile puteri.
69 (...) Șeful Statului Major a spus că armata era gata să lupte, dar că, avându-se în vedere cele trei fronturi pe care trebuia să le apere împotriva rușilor, ungurilor și bulgarilor, nu era de așteptat ca ea să poată rezista mai mult de o lună. (...)
Basarabia fusese a Moldovei mai bine de patru secole, până când o Turcie slăbită cedase această provincie Rusiei în 1812.
70 (...) Regele îi trimisese Fuhrer-ului mesaje disperate, rugându-l să oprească Bulgaria și Ungaria „să-și extindă pretențiile dincolo de limitele lor naționale”(5), dar Hitler avea o oarecare simpatie pentru țări care, ca și Germania, avuseseră de suferit în urma tratatelor de pace postbelice.
71 La Congresul de la Berlin din 1878, când Rusia i-a luat României sudul Basarabiei, aceasta a primit drept „compensație” o parte din teritoriul cunoscut sub numele de Dobrogea, aflat la sudul gurilor Dunării. Era acel pământ sterp unde fusese exilat Ovidiu. Bulgaria, celălalt pretendent la acest teritoriu, s-a aflat în tabăra învinșilor din primul război mondial și așa România a păstrat Dobrogea. Convorbirile cu Sofia au început la 19 august și la 7 septembrie 1940 a fost semnat tratatul de frontieră româno-bulgar de la Craiova. Când trupele bulgare au ocupat sudul Dobrogei, românii au regretat în mod deosebit pierderea Balcicului, unde regina Maria a avut una din casele ei preferate și unde, la cererea ei, îi fusese îngropată inima. Dar resentimentul față de Bulgaria era mai mic; (...).
(...) Nu se putea conta pe Ungaria în înfrângerea României, iar un război prelungit i-ar aduce mai mult ca sigur pe ruși în Balcani.
73 (...) Mi-aduc aminte de o poezioară acidă care circula pe atunci la București: „Rușilor am dat un pic / Las pe mama la Balcic / Ungurii sunt la Avrig / Nu-i nimic. / Fie tronul cât de mic / Eu nu abdic.”
75 (...) Din România, Chastelain a plecat la Istanbul ca să lucreze sub comanda colonelului Bill Bailey, reprezentant al SOE în Turcia;
68 (...) La 22 iunie, cu Rusia, Ungaria și Bulgaria gata să sară să o sfâșie, România a pierdut în Franța singurul prieten adevărat pe care l-a avut între marile puteri.
69 (...) Șeful Statului Major a spus că armata era gata să lupte, dar că, avându-se în vedere cele trei fronturi pe care trebuia să le apere împotriva rușilor, ungurilor și bulgarilor, nu era de așteptat ca ea să poată rezista mai mult de o lună. (...)
Basarabia fusese a Moldovei mai bine de patru secole, până când o Turcie slăbită cedase această provincie Rusiei în 1812.
70 (...) Regele îi trimisese Fuhrer-ului mesaje disperate, rugându-l să oprească Bulgaria și Ungaria „să-și extindă pretențiile dincolo de limitele lor naționale”(5), dar Hitler avea o oarecare simpatie pentru țări care, ca și Germania, avuseseră de suferit în urma tratatelor de pace postbelice.
71 La Congresul de la Berlin din 1878, când Rusia i-a luat României sudul Basarabiei, aceasta a primit drept „compensație” o parte din teritoriul cunoscut sub numele de Dobrogea, aflat la sudul gurilor Dunării. Era acel pământ sterp unde fusese exilat Ovidiu. Bulgaria, celălalt pretendent la acest teritoriu, s-a aflat în tabăra învinșilor din primul război mondial și așa România a păstrat Dobrogea. Convorbirile cu Sofia au început la 19 august și la 7 septembrie 1940 a fost semnat tratatul de frontieră româno-bulgar de la Craiova. Când trupele bulgare au ocupat sudul Dobrogei, românii au regretat în mod deosebit pierderea Balcicului, unde regina Maria a avut una din casele ei preferate și unde, la cererea ei, îi fusese îngropată inima. Dar resentimentul față de Bulgaria era mai mic; (...).
(...) Nu se putea conta pe Ungaria în înfrângerea României, iar un război prelungit i-ar aduce mai mult ca sigur pe ruși în Balcani.
73 (...) Mi-aduc aminte de o poezioară acidă care circula pe atunci la București: „Rușilor am dat un pic / Las pe mama la Balcic / Ungurii sunt la Avrig / Nu-i nimic. / Fie tronul cât de mic / Eu nu abdic.”
75 (...) Din România, Chastelain a plecat la Istanbul ca să lucreze sub comanda colonelului Bill Bailey, reprezentant al SOE în Turcia;
Capitolul VII. Rebeliunea Gărzii de Fier
80 (...) În octombrie, Joint Intelligence Committee - Comitetul Reunit pentru Informații de la Londra - a indicat că una din cele cinci posibile direcții de acțiune deschise Germaniei (desigur nu în aceeași etapă în care se prevedea invadarea Rusiei) „o ofensivă sud-estică prin Bulgaria” spre Grecia, cu scopul de a împiedica folosirea porturilor grecești de către flota britanică(4).
81 (...) Când, mai târziu, trupe aflate mai târziu în tranzit [România] spre Grecia au dereglat transportul feroviar pentru mai mult de o săptămână, (...)
După dictatul de la Viena, într-un memorandum din 21 septembrie, guvernul sovietic a transmis Berlinului că, deși i se recunoșteau Reich-ului cerințele economice speciale în România, guvernul german să nu creadă cumva că, după rezolvarea problemei Basarabiei, era singurul care avea interese în România și bazinul dunărean(5).
4 = Patrick Howart, Intelligence Chief Extraordinary, p. 150.
5 = Soviet Documents of Foreign Policy, vol. 3, p. 470.
82 [Molotov] Va revoca Hitler garantarea granițelor României? Hitler a refuzat. În acest caz, Rusia va lua în considerare acordarea de garanții similare Bulgariei, ceea ce ar periclita campania lui Hitler în Grecia.
93 (...) Întrucât Iona plecase la Istanbul, Denis și cu mine am dat, la 8 februarie, o petrecere în apartamentul Clarei. (..)
De fapt, am plecat spre Istanbul în ziua de 12 februarie și (...).
80 (...) În octombrie, Joint Intelligence Committee - Comitetul Reunit pentru Informații de la Londra - a indicat că una din cele cinci posibile direcții de acțiune deschise Germaniei (desigur nu în aceeași etapă în care se prevedea invadarea Rusiei) „o ofensivă sud-estică prin Bulgaria” spre Grecia, cu scopul de a împiedica folosirea porturilor grecești de către flota britanică(4).
81 (...) Când, mai târziu, trupe aflate mai târziu în tranzit [România] spre Grecia au dereglat transportul feroviar pentru mai mult de o săptămână, (...)
După dictatul de la Viena, într-un memorandum din 21 septembrie, guvernul sovietic a transmis Berlinului că, deși i se recunoșteau Reich-ului cerințele economice speciale în România, guvernul german să nu creadă cumva că, după rezolvarea problemei Basarabiei, era singurul care avea interese în România și bazinul dunărean(5).
4 = Patrick Howart, Intelligence Chief Extraordinary, p. 150.
5 = Soviet Documents of Foreign Policy, vol. 3, p. 470.
82 [Molotov] Va revoca Hitler garantarea granițelor României? Hitler a refuzat. În acest caz, Rusia va lua în considerare acordarea de garanții similare Bulgariei, ceea ce ar periclita campania lui Hitler în Grecia.
93 (...) Întrucât Iona plecase la Istanbul, Denis și cu mine am dat, la 8 februarie, o petrecere în apartamentul Clarei. (..)
De fapt, am plecat spre Istanbul în ziua de 12 februarie și (...).
Partea a doua: februarie 1941 - decembrie 1943
Capitolul VIII. Căderea rețelei române
95 (...) În timpul primei mele șederi la Istanbul, hoinăream ore în șir printre vechile case de lemn ale Stambulului, adesea cu Denis și Iona Wright, care era în așteptarea transferului la Consulatul din Trapezunt. Am vizitat Sfânta Sofia, cu zborul păsărilor în domul ei magnific, în timp ce savanții occidentali redescopereau frumusețea mozaicurilor. În vitrinele prăvăliilor de lângă Universitate se răsfățau vase enorm de iaurt cu caimac gros, smântânos și gălbui, foarte departe de treaba asta pasteurizată pe care o ținem în frigiderele noastre astăzi.
Grandoarea clădirii fostei ambasade, care găzduia acum SOE, amintea de măreția de odinioară a Porții. Pe malul Bosforului era o cârciumă cu un copac care ieșea prin acoperiș. Frecventam barurile de noapte pentu europeni și tineri turci de bani gata, unde puteai să-și comanzi whisky-ul cu sticla, având capacul sigilat, și ca o măsură de precauție în plus, pipăiai bășicuța de pe fundul sticlei ca să știi dacă băutura este contrafăcută.
96 (...) Când am plecat în Grecia din Istanbul, nemții înaintau deja spre sud. Aveam un compartiment rezervat, dar m-am trezit curând ajutându-i pe refugiații greci să intre pe fereastră cu bagaje cu tot. (...) De la Atena am zburat spre Cairo. (...)
Comandantul șef al trupelor din Orientul Apropiat și Mijlociu controla un teatru larg de operațiuni cuprinzând războiul din deșert, cel din Grecia, (...).
97 (...) Fiind ofițer de serviciu o săptămână, Hugh Seton-Watson a găsit într-un sertar neîncuiat din Rustem Buildings lista agenților noștri din Balcani cu indicative cu tot.
98 (...) Julian Amery** era și el acolo și lucra la serviciul pentru Iugoslavia și Albania; (...).
**Acum the Right Hon. Julian Amery, membru al Parlamentului și al Consiliului Privat al Reginei.
99 (...) Operațiunea Barbarossa a fost amânată cu cinci săptămâni, în special datorită rezistenței îndârjite a Greciei apărută în flancul său, ceea ce l-a costat probabil Moscova.
101 (...) Mircea s-a căsătorit cu fosta nevastă de origine australiană a consilierului juridic al Legației și au plecat amândoi la Istanbul pentru a cere viza australiană. (...)
Pentru câtva timp, SOE l-a folosit pe Mircea ca supapă între ei și românii care soseau la Istanbul de la București. (...) Expirându-i [Mircea] viza de ședere în Turcia, Chastelain, care precis știa cât de periculos putea fi [Mircea] pentru rețeaua românească, a încercat din nou să scape de el. (...) Chastelain notează că s-au depus eforturi pentru a se împiedica acest lucru, „dar turcii ne-au lăsat baltă, mai curând intenționat decât accidental”(5). Aproape sigur, serviciile de informații turcești își împărțeau bunăvoința în mod echitabil între englezi și germani.
5 = Arhive SOE.
95 (...) În timpul primei mele șederi la Istanbul, hoinăream ore în șir printre vechile case de lemn ale Stambulului, adesea cu Denis și Iona Wright, care era în așteptarea transferului la Consulatul din Trapezunt. Am vizitat Sfânta Sofia, cu zborul păsărilor în domul ei magnific, în timp ce savanții occidentali redescopereau frumusețea mozaicurilor. În vitrinele prăvăliilor de lângă Universitate se răsfățau vase enorm de iaurt cu caimac gros, smântânos și gălbui, foarte departe de treaba asta pasteurizată pe care o ținem în frigiderele noastre astăzi.
Grandoarea clădirii fostei ambasade, care găzduia acum SOE, amintea de măreția de odinioară a Porții. Pe malul Bosforului era o cârciumă cu un copac care ieșea prin acoperiș. Frecventam barurile de noapte pentu europeni și tineri turci de bani gata, unde puteai să-și comanzi whisky-ul cu sticla, având capacul sigilat, și ca o măsură de precauție în plus, pipăiai bășicuța de pe fundul sticlei ca să știi dacă băutura este contrafăcută.
96 (...) Când am plecat în Grecia din Istanbul, nemții înaintau deja spre sud. Aveam un compartiment rezervat, dar m-am trezit curând ajutându-i pe refugiații greci să intre pe fereastră cu bagaje cu tot. (...) De la Atena am zburat spre Cairo. (...)
Comandantul șef al trupelor din Orientul Apropiat și Mijlociu controla un teatru larg de operațiuni cuprinzând războiul din deșert, cel din Grecia, (...).
97 (...) Fiind ofițer de serviciu o săptămână, Hugh Seton-Watson a găsit într-un sertar neîncuiat din Rustem Buildings lista agenților noștri din Balcani cu indicative cu tot.
98 (...) Julian Amery** era și el acolo și lucra la serviciul pentru Iugoslavia și Albania; (...).
**Acum the Right Hon. Julian Amery, membru al Parlamentului și al Consiliului Privat al Reginei.
99 (...) Operațiunea Barbarossa a fost amânată cu cinci săptămâni, în special datorită rezistenței îndârjite a Greciei apărută în flancul său, ceea ce l-a costat probabil Moscova.
101 (...) Mircea s-a căsătorit cu fosta nevastă de origine australiană a consilierului juridic al Legației și au plecat amândoi la Istanbul pentru a cere viza australiană. (...)
Pentru câtva timp, SOE l-a folosit pe Mircea ca supapă între ei și românii care soseau la Istanbul de la București. (...) Expirându-i [Mircea] viza de ședere în Turcia, Chastelain, care precis știa cât de periculos putea fi [Mircea] pentru rețeaua românească, a încercat din nou să scape de el. (...) Chastelain notează că s-au depus eforturi pentru a se împiedica acest lucru, „dar turcii ne-au lăsat baltă, mai curând intenționat decât accidental”(5). Aproape sigur, serviciile de informații turcești își împărțeau bunăvoința în mod echitabil între englezi și germani.
5 = Arhive SOE.
Capitolul IX. Restabilirea legăturilor radio
107 (...) După arestarea rețelei românești în august 1941, de Chastelain, care era acum șeful biroului de la Istanbul, nu avea legătura radio cu Bucureștii și trebuia să se mulțumească cu un curier ocazional. (... ) A fost aleasă până la urmă cea via Mihailovic pentru operațiunea „Ranji”, condusă de David Russell, însoțit de Nicolae Țurcanu ca radiotelegrafist.
În ianuarie 1943, am fost expediat la Istanbul pentru recuperare; locuiam într-o casă SOE pe coasta Mării Marmara și mă hrăneam cu caimacul adus de o frumoasă menajeră turcoaică. Învățasem destulă rusă ca să întrețin o conversație la ora ceaiului cu o doamnă din Istanbul, (...). Mi s-a alăturat tun tip simpatic din Marina Militară Română, Alexandru Știubei, care aștepta ca și mine să participe la o misiune SOE și cu care traversam golful cu barca să bem o bere sau un zabib la cafenea.
De acasă până la Istanbul călătoream cu tramvaiul sau cu vaporul. Bântuia o epidemie și mă trezeam scărpinându-mă în tramvai de păduchi imaginari, gândind la ce pericole se expuneau ambasadorii noștri pe vremea când Constantinopolul era în plină glorie. Vapoarele solide, construite de Brown Brothers din Glasgow în anii 1880, se loveau de ponton până când distanța era destul de mică pentru ca pasagerii să poată sări pe mal sau de acolo pe vapor. Se spunea că trădătorii turci erau aruncați în coșurile acestor vapoare.
(...) L-am cunoscut pe Tozan, omul care trecuse clandestin aparatul în țară; era un tip strălucitor, care, atunci când Ataturk i-a forțat pe toți cetățenii turci să-și ia un nume de familie, el a adoptat pe cel desemnând cel mai mic lucru cu putință - firul de praf. Lufti Bey, cum era cunoscut el la Istanbul, găsea o cale de ieșire din orice situație, nu numai în țările balcanice, dar chiar și mai departe la Budapesta. Când a fost arestat acolo, a acuzat dureri mari și a fost dus la spital, unde știa că va întâlni agenți SOE. I s-a scos vezica biliară perfect sănătoasă și în timpul convalescenței chirurgul și surorile l-au ajutat să evadeze. (...)
109 Cu toate acestea și aranjamentul acesta a căzut și, în noiembrie, Bursan, cu ocazia ultimei sale vizite la Istanbul, i-a spus lui Chas că moșia de la Craiova fusese vândută.
(...) Rică Georgescu i-a sugerat să-l contacteze pe de Chastelain la Istanbul, deoarece acesta, ca fost angajat al Unirii, putea supune propunerea companiei-mamă din Marea Britanie.
110 (...) Eugen Cristescu l-a avertizat pe Gheorghiu că, la Istanbul, Gestapo-ul fiind activ, va trebui ca întâlnirea cu cei de la Unirea să aibă loc în casa lui Economu, reprezentantul SSI. (...)
La Istanbul, Gheorghiu [directorul Creditului Minier] s-a întâlnit cu de Chastelain în casa lui Economu și în timp ce gazda deschidea o sticlă de țuică, a scris cuvântul „privighetoare” pe o bucățică de hârtie pe care i-a dat-o lui de Chastelain pe furiș. (...)
Mai era un curier la Istanbul, Christu, șeful delegației economice a României în Turcia. (...)
111 Maniu, după spusele lui Gheorghiu, era incapabil să găsească un operator pentru aparatul adus de Tozan; (...).
În timpul vizitei următoare la Istanbul, Gheorghiu a primit o recomandare către căpitanul Radu Protopopescu, un prieten de-al lui Țurcanu, telegrafistul pe car el-am găsit în Palestina. (...)
În martie 1943, Gheorghiu, întors la Istanbul, a fost rugat cu insistență de de Chastelain să pună mâna pe unul din cele două aparate și să-i ceară SOE să-l trimită pe Țurcanu să lucreze cu el.
112 (...) În noaptea de 15 iunie, D. Russell și N. Țurcanu au fost parașutați într-o zonă de primire de la Homolje, în Iugoslavia, cu ordin să pătrundă în România în scopul de a „deschide un canal de comunicație prin radiotelegrafie, de a stabili contactul cu organizația lui Maniu și de a pregăti o zonă de parașutare în Carpații României”.
113 (...) Am auzit că Russell și Țurcanu traversaseră Dunărea la 2 august cu un cetnic sârb care le-a servit drept ghid și că la mijlocul lunii l-a contactat la Vârciorova pe reprezentantul lui Maniu. (...) În ziua de 4 septembrie, Russell a fost ucis: convingerea generală este că a fost asasinat de ghidul sârb pentru cele câteva monede de aur pe care le aveam toți asupra noastră în astfel de operațiuni.
(...) Astfel, atunci când în septembrie, Alexandru Cretzianu, unul din suporterii lui Maniu, a fost numit de către Antonescu ministru al României în Turcia, acesta s-a trezit drept factor de legătură cu Aliații în numele a doi stăpâni.
115 (...) Încă din martie 1943, ministrul afacerilor străine român a făcut primele sondaje pentru eventualitatea încheierii păcii, pentru ca în iulie să-i spună ministrului turc la București că, îndată ce se va ajunge la o înțelegere practică cu „anglo-saxonii”, guvernarea va trece în mâinile unuia ca Maniu, care se bucura de sprijin popular. La 2 octombrie, atașatul militar român la Ankara i-a înmânat omologului său britanic un memorandum din partea Mareșalului însuși cu lista efectivelor militare și rezervelor de aprovizionare puse la dispoziția forțelor anglo-americane care ar pătrunde în Balcani înaintea rușilor.
107 (...) După arestarea rețelei românești în august 1941, de Chastelain, care era acum șeful biroului de la Istanbul, nu avea legătura radio cu Bucureștii și trebuia să se mulțumească cu un curier ocazional. (... ) A fost aleasă până la urmă cea via Mihailovic pentru operațiunea „Ranji”, condusă de David Russell, însoțit de Nicolae Țurcanu ca radiotelegrafist.
În ianuarie 1943, am fost expediat la Istanbul pentru recuperare; locuiam într-o casă SOE pe coasta Mării Marmara și mă hrăneam cu caimacul adus de o frumoasă menajeră turcoaică. Învățasem destulă rusă ca să întrețin o conversație la ora ceaiului cu o doamnă din Istanbul, (...). Mi s-a alăturat tun tip simpatic din Marina Militară Română, Alexandru Știubei, care aștepta ca și mine să participe la o misiune SOE și cu care traversam golful cu barca să bem o bere sau un zabib la cafenea.
De acasă până la Istanbul călătoream cu tramvaiul sau cu vaporul. Bântuia o epidemie și mă trezeam scărpinându-mă în tramvai de păduchi imaginari, gândind la ce pericole se expuneau ambasadorii noștri pe vremea când Constantinopolul era în plină glorie. Vapoarele solide, construite de Brown Brothers din Glasgow în anii 1880, se loveau de ponton până când distanța era destul de mică pentru ca pasagerii să poată sări pe mal sau de acolo pe vapor. Se spunea că trădătorii turci erau aruncați în coșurile acestor vapoare.
(...) L-am cunoscut pe Tozan, omul care trecuse clandestin aparatul în țară; era un tip strălucitor, care, atunci când Ataturk i-a forțat pe toți cetățenii turci să-și ia un nume de familie, el a adoptat pe cel desemnând cel mai mic lucru cu putință - firul de praf. Lufti Bey, cum era cunoscut el la Istanbul, găsea o cale de ieșire din orice situație, nu numai în țările balcanice, dar chiar și mai departe la Budapesta. Când a fost arestat acolo, a acuzat dureri mari și a fost dus la spital, unde știa că va întâlni agenți SOE. I s-a scos vezica biliară perfect sănătoasă și în timpul convalescenței chirurgul și surorile l-au ajutat să evadeze. (...)
109 Cu toate acestea și aranjamentul acesta a căzut și, în noiembrie, Bursan, cu ocazia ultimei sale vizite la Istanbul, i-a spus lui Chas că moșia de la Craiova fusese vândută.
(...) Rică Georgescu i-a sugerat să-l contacteze pe de Chastelain la Istanbul, deoarece acesta, ca fost angajat al Unirii, putea supune propunerea companiei-mamă din Marea Britanie.
110 (...) Eugen Cristescu l-a avertizat pe Gheorghiu că, la Istanbul, Gestapo-ul fiind activ, va trebui ca întâlnirea cu cei de la Unirea să aibă loc în casa lui Economu, reprezentantul SSI. (...)
La Istanbul, Gheorghiu [directorul Creditului Minier] s-a întâlnit cu de Chastelain în casa lui Economu și în timp ce gazda deschidea o sticlă de țuică, a scris cuvântul „privighetoare” pe o bucățică de hârtie pe care i-a dat-o lui de Chastelain pe furiș. (...)
Mai era un curier la Istanbul, Christu, șeful delegației economice a României în Turcia. (...)
111 Maniu, după spusele lui Gheorghiu, era incapabil să găsească un operator pentru aparatul adus de Tozan; (...).
În timpul vizitei următoare la Istanbul, Gheorghiu a primit o recomandare către căpitanul Radu Protopopescu, un prieten de-al lui Țurcanu, telegrafistul pe car el-am găsit în Palestina. (...)
În martie 1943, Gheorghiu, întors la Istanbul, a fost rugat cu insistență de de Chastelain să pună mâna pe unul din cele două aparate și să-i ceară SOE să-l trimită pe Țurcanu să lucreze cu el.
112 (...) În noaptea de 15 iunie, D. Russell și N. Țurcanu au fost parașutați într-o zonă de primire de la Homolje, în Iugoslavia, cu ordin să pătrundă în România în scopul de a „deschide un canal de comunicație prin radiotelegrafie, de a stabili contactul cu organizația lui Maniu și de a pregăti o zonă de parașutare în Carpații României”.
113 (...) Am auzit că Russell și Țurcanu traversaseră Dunărea la 2 august cu un cetnic sârb care le-a servit drept ghid și că la mijlocul lunii l-a contactat la Vârciorova pe reprezentantul lui Maniu. (...) În ziua de 4 septembrie, Russell a fost ucis: convingerea generală este că a fost asasinat de ghidul sârb pentru cele câteva monede de aur pe care le aveam toți asupra noastră în astfel de operațiuni.
(...) Astfel, atunci când în septembrie, Alexandru Cretzianu, unul din suporterii lui Maniu, a fost numit de către Antonescu ministru al României în Turcia, acesta s-a trezit drept factor de legătură cu Aliații în numele a doi stăpâni.
115 (...) Încă din martie 1943, ministrul afacerilor străine român a făcut primele sondaje pentru eventualitatea încheierii păcii, pentru ca în iulie să-i spună ministrului turc la București că, îndată ce se va ajunge la o înțelegere practică cu „anglo-saxonii”, guvernarea va trece în mâinile unuia ca Maniu, care se bucura de sprijin popular. La 2 octombrie, atașatul militar român la Ankara i-a înmânat omologului său britanic un memorandum din partea Mareșalului însuși cu lista efectivelor militare și rezervelor de aprovizionare puse la dispoziția forțelor anglo-americane care ar pătrunde în Balcani înaintea rușilor.
Capitolul X. Maniu și Puterile Aliate
117 (...) Foreign Office spera ca Eden să-l facă pe Stalin să înghită ideea de a se crea, după război, o confederație balcanică, sprijinită de marile puteri, evident ca bastion împotriva Germaniei.
120 (...) Printre anexele la protocoalele Foreign Office privitoare la înțelegerile confidențiale încheiate la Conferința miniștrilor de externe din octombrie 1943, de la Moscova, anexa 7 se referă la propunerea britanică de realizare a unei confederații a statelor balcanice: „(...)”. Ca atare, Moscova se opune să impună statelor est-europene confederarea.
122 (...) Stalin i-a spus, într-adevăr, lui Tito că „acest război nu este ca cele din trecut; oricine ocupă un teritoriu își impune acolo și propriul sistem social”(9). Dar aceasta s-a întâmplat în 1945.
(...) Cu toate că Maniu nu era Tito și că avea oroare instinctivă de violență, (...).
9 = Milovan Djilas, Converstions with Stalin, p. 105.
127 (...) La Conferința de la Moscova a miniștrilor de externe, din octombrie 1943, Marea Britanie a pierdut orice teren de manevră politică în România, iar o lună mai târziu, la Conferința la nivel înalt de la Teheran, orice perspectivă a unei debarcări a Aliaților în Balcani - chiar așa redusă cum apărea înainte - a fost abandonată.
În primele zile ale războiului, Churchill considerase țările est-europene - inclusiv sateliții - potențial avantajoase din punct de vedere militar. Trupele britanice s-ar fi întors în Grecia. Operațiunile de gherilă ar fi deschis logic calea debarcării trupelor regulate. Ofițerii britanici care învățaseră limbile balcanice pentru a asigura armatei regulate legăturile, erau ținuți la dispoziție în Turcia. În ciuda negărilor sale ulterioare, Churchill a continuat un timp să tânjească după o debarcare a Aliaților și un atac spre nord, pornit din „pântecele moale” al Europei.
128 Orme Sargent remarca fără ocolișuri, la 11 ianuarie 1942, că o soluție pentru împiedicarea pătrunderii rușilor în Balcani era o forță expediționară la sfârșitul războiului(16).
Interesul lui Churchill pentru Mediterana de Est a alimentat, din păcate, înțelegerea greșită a șefilor de stat major americani precum că el n-ar fi fost de acord cu operațiunea Overlord. (...) Toate celelalte teatre de război - Africa, Italia, Mediterana de Est și Balcanii - cădeau pe un plan secundar în fața înaintării sovieticilor dinspre est și acțiunii Overlord dinspre vest. Lupta de partizani și o strategie de diversiune pentru Europa răsăriteană erau acceptabile dacă reușeau să imobilizeze suficiente divizii germane. Dar succesul unei debarcări, fie și pe insulele grecești, ar fi depins în mare măsură de oferta îndoielnică a Turciei de a intra în război de partea noastră.
16 = FO 371/33133 R216.
129 (...) Iar acum [Teheran] Roosevelt l-a invitat pe Stalin la o întrevedere între patru ochi pentru a-l sonda asupra posibilității ca Rusia să declare război Japoniei imediat după încetarea războiului din Europa, și a aruncat o aluzie, ca de la anticolonialist la anticolonialist, despre susceptibilitatea lui Churchill la problemele Mediteranei.
(...) Dacă nu se va desfășura nici o acțiune majoră în Mediterana, operațiunea „Overlord” va avea loc în 1944; o acțiune militară în Mediterana ar întârzia-o cu până la trei luni. (...)
Stalin nu a manifestat nici un fel de entuziasm față de un atac în Balcani.
Churchill a argumentat în van că forțele din Mediterana nu ar trebui să lâncezească timp de șase luni. Ele puteau fi folosite fie pentru o debarcare în sudul Franței, fie pentru un atac dintr-un cap de pod din Adriatica, iar o activitate susținută în Balcani, un mai mare ajutor dat lui Tito, intrarea Turciei în război și o rută de aprovizionare spre porturile Mării Negre ar provoca o înfrângere catastrofală aliaților Germaniei.
130 (...) Dacă, așa cum obiectau șefii de stat major ai SUA, proiectele lui Churchill privind Mediterana de est ar întârzia sau ar periclita operațiunea „Overlord”, era de așteptat ca Stalin să se opună.
Churchill era așa de supărat de această concluzie încât, într-o convorbire particulară cu Stalin, înainte de dejun, la 30 noiembrie(19), el l-a acuzat pe Roosevelt că vrea să deturneze mijloacele de debarcare necesare operațiunii lui din Mediterana către o operațiune în golful Bengal. Alegerea, așadar, ar consta nu între Mediterana și „Overlord”, ci între golful Bengal și „Overlord”. (...)
Cu toate că Churchill nu apărut niciodată să fi abandonat toate speranțele de acțiune în Mediterana de est, în cazul în care Turcia ar fi intrat în război, posibilitatea ca trupele anglo-americane să ajungă cât de cât în apropierea granițelor României, oricât de vagă ar fi fost înainte, era acum complet scoasă din discuție.
Întrucât Hitler se temea de o debarcare a Aliaților în Europa de est, cei trei șefi de stat au căzut de acord „ca în scopul dezorientării și înșelării dușmanului”, o debarcare în Balcani să fie inclusă în planul de acoperire, plan „care urma să fie pus de acord între statele majore interesate”.
131 Ofițerul de stat major britanic a atras atenția că, în negocierile lor cu românii, englezii trebuie să acrediteze propunerea falsă că „în aprilie, forțele anglo-americane și poloneze vor ocupa poziții în Grecia și Albania”. De aceea, românii trebuie ca „începând cu sfârșitul lui martie, să fie pregătiți să se declare de partea Aliaților, îndată ce debarcarea în Grecia va fi anunțată”(20). Țelul unei asemenea înșelătorii era de a convinge Înaltul Comandament german să păstreze în rezervă forțele necesare în cazul unei debarcări anglo-americane în Balcani. (...)
Totuși ar fi o mare deformare a adevărului să se sugereze că politica lui Churchill de atac „din burta moale” ar fi fost ca o strategie de diversiune de al bun început. (...)
Bill Deakin, care se însurase în același an cu Pussy Nasta și care condusese, în mai, prima misiune britanică la Tito, era și el la Cairo.
20 = FO 371/43993 R4928
132 (...) După spusele lui Victor Rădulescu-Pogăceanu, un funcționar de încredere de la Ministerul Afacerilor Străine al României, atașatul militar al SUA la Ankara l-a întrebat pe colegul său român, la scurtă vreme după Teheran, care ar fi reacția guvernului său la o debarcare a Aliaților în Balcani, ce ar urma să se dezvolte spre Sofia. Când Cretzianu, ministrul României, a fost trimis val-vârtej înapoi la Ankara, i s-a spus de către americani că această chestiune nu mai este actuală(24). Era rezonabil ca românii să vadă în misiunea noastră, care era condusă de un ofițer superior de rang mult mai înalt decât cei care se duc în mod obișnuit pe câmpul de operații, drept o uvertură a debarcării noastre în Balcani. Cert, toate planurile lui Maniu se bazau pe presupunerea că, așa cum generalul Berthelot ajunsese la Dunăre în timpul primului război mondial, tot așa trupele engleze și americane vor apărea la momentul oportun să-i sprijine lovitura de stat împotriva nemților.
24
117 (...) Foreign Office spera ca Eden să-l facă pe Stalin să înghită ideea de a se crea, după război, o confederație balcanică, sprijinită de marile puteri, evident ca bastion împotriva Germaniei.
120 (...) Printre anexele la protocoalele Foreign Office privitoare la înțelegerile confidențiale încheiate la Conferința miniștrilor de externe din octombrie 1943, de la Moscova, anexa 7 se referă la propunerea britanică de realizare a unei confederații a statelor balcanice: „(...)”. Ca atare, Moscova se opune să impună statelor est-europene confederarea.
122 (...) Stalin i-a spus, într-adevăr, lui Tito că „acest război nu este ca cele din trecut; oricine ocupă un teritoriu își impune acolo și propriul sistem social”(9). Dar aceasta s-a întâmplat în 1945.
(...) Cu toate că Maniu nu era Tito și că avea oroare instinctivă de violență, (...).
9 = Milovan Djilas, Converstions with Stalin, p. 105.
127 (...) La Conferința de la Moscova a miniștrilor de externe, din octombrie 1943, Marea Britanie a pierdut orice teren de manevră politică în România, iar o lună mai târziu, la Conferința la nivel înalt de la Teheran, orice perspectivă a unei debarcări a Aliaților în Balcani - chiar așa redusă cum apărea înainte - a fost abandonată.
În primele zile ale războiului, Churchill considerase țările est-europene - inclusiv sateliții - potențial avantajoase din punct de vedere militar. Trupele britanice s-ar fi întors în Grecia. Operațiunile de gherilă ar fi deschis logic calea debarcării trupelor regulate. Ofițerii britanici care învățaseră limbile balcanice pentru a asigura armatei regulate legăturile, erau ținuți la dispoziție în Turcia. În ciuda negărilor sale ulterioare, Churchill a continuat un timp să tânjească după o debarcare a Aliaților și un atac spre nord, pornit din „pântecele moale” al Europei.
128 Orme Sargent remarca fără ocolișuri, la 11 ianuarie 1942, că o soluție pentru împiedicarea pătrunderii rușilor în Balcani era o forță expediționară la sfârșitul războiului(16).
Interesul lui Churchill pentru Mediterana de Est a alimentat, din păcate, înțelegerea greșită a șefilor de stat major americani precum că el n-ar fi fost de acord cu operațiunea Overlord. (...) Toate celelalte teatre de război - Africa, Italia, Mediterana de Est și Balcanii - cădeau pe un plan secundar în fața înaintării sovieticilor dinspre est și acțiunii Overlord dinspre vest. Lupta de partizani și o strategie de diversiune pentru Europa răsăriteană erau acceptabile dacă reușeau să imobilizeze suficiente divizii germane. Dar succesul unei debarcări, fie și pe insulele grecești, ar fi depins în mare măsură de oferta îndoielnică a Turciei de a intra în război de partea noastră.
16 = FO 371/33133 R216.
129 (...) Iar acum [Teheran] Roosevelt l-a invitat pe Stalin la o întrevedere între patru ochi pentru a-l sonda asupra posibilității ca Rusia să declare război Japoniei imediat după încetarea războiului din Europa, și a aruncat o aluzie, ca de la anticolonialist la anticolonialist, despre susceptibilitatea lui Churchill la problemele Mediteranei.
(...) Dacă nu se va desfășura nici o acțiune majoră în Mediterana, operațiunea „Overlord” va avea loc în 1944; o acțiune militară în Mediterana ar întârzia-o cu până la trei luni. (...)
Stalin nu a manifestat nici un fel de entuziasm față de un atac în Balcani.
Churchill a argumentat în van că forțele din Mediterana nu ar trebui să lâncezească timp de șase luni. Ele puteau fi folosite fie pentru o debarcare în sudul Franței, fie pentru un atac dintr-un cap de pod din Adriatica, iar o activitate susținută în Balcani, un mai mare ajutor dat lui Tito, intrarea Turciei în război și o rută de aprovizionare spre porturile Mării Negre ar provoca o înfrângere catastrofală aliaților Germaniei.
130 (...) Dacă, așa cum obiectau șefii de stat major ai SUA, proiectele lui Churchill privind Mediterana de est ar întârzia sau ar periclita operațiunea „Overlord”, era de așteptat ca Stalin să se opună.
Churchill era așa de supărat de această concluzie încât, într-o convorbire particulară cu Stalin, înainte de dejun, la 30 noiembrie(19), el l-a acuzat pe Roosevelt că vrea să deturneze mijloacele de debarcare necesare operațiunii lui din Mediterana către o operațiune în golful Bengal. Alegerea, așadar, ar consta nu între Mediterana și „Overlord”, ci între golful Bengal și „Overlord”. (...)
Cu toate că Churchill nu apărut niciodată să fi abandonat toate speranțele de acțiune în Mediterana de est, în cazul în care Turcia ar fi intrat în război, posibilitatea ca trupele anglo-americane să ajungă cât de cât în apropierea granițelor României, oricât de vagă ar fi fost înainte, era acum complet scoasă din discuție.
Întrucât Hitler se temea de o debarcare a Aliaților în Europa de est, cei trei șefi de stat au căzut de acord „ca în scopul dezorientării și înșelării dușmanului”, o debarcare în Balcani să fie inclusă în planul de acoperire, plan „care urma să fie pus de acord între statele majore interesate”.
131 Ofițerul de stat major britanic a atras atenția că, în negocierile lor cu românii, englezii trebuie să acrediteze propunerea falsă că „în aprilie, forțele anglo-americane și poloneze vor ocupa poziții în Grecia și Albania”. De aceea, românii trebuie ca „începând cu sfârșitul lui martie, să fie pregătiți să se declare de partea Aliaților, îndată ce debarcarea în Grecia va fi anunțată”(20). Țelul unei asemenea înșelătorii era de a convinge Înaltul Comandament german să păstreze în rezervă forțele necesare în cazul unei debarcări anglo-americane în Balcani. (...)
Totuși ar fi o mare deformare a adevărului să se sugereze că politica lui Churchill de atac „din burta moale” ar fi fost ca o strategie de diversiune de al bun început. (...)
Bill Deakin, care se însurase în același an cu Pussy Nasta și care condusese, în mai, prima misiune britanică la Tito, era și el la Cairo.
20 = FO 371/43993 R4928
132 (...) După spusele lui Victor Rădulescu-Pogăceanu, un funcționar de încredere de la Ministerul Afacerilor Străine al României, atașatul militar al SUA la Ankara l-a întrebat pe colegul său român, la scurtă vreme după Teheran, care ar fi reacția guvernului său la o debarcare a Aliaților în Balcani, ce ar urma să se dezvolte spre Sofia. Când Cretzianu, ministrul României, a fost trimis val-vârtej înapoi la Ankara, i s-a spus de către americani că această chestiune nu mai este actuală(24). Era rezonabil ca românii să vadă în misiunea noastră, care era condusă de un ofițer superior de rang mult mai înalt decât cei care se duc în mod obișnuit pe câmpul de operații, drept o uvertură a debarcării noastre în Balcani. Cert, toate planurile lui Maniu se bazau pe presupunerea că, așa cum generalul Berthelot ajunsese la Dunăre în timpul primului război mondial, tot așa trupele engleze și americane vor apărea la momentul oportun să-i sprijine lovitura de stat împotriva nemților.
24
Capitolul XI. „Autonomus” intră în acțiune!
133 (...) Royal Air Force era familiarizată cu parașutările în teritoriile Iugoslaviei și Greciei aflate sub controlul partizanilor, unde D. Z.-urile puteau să fie indicate cu focuri de semnalizare. (...)
Cu toate acestea, unul din obiectivele principale ale SOE era hărțuirea inamicului prin acel tip de operațiuni paramilitare raportate de ofițerii de legătură britanici din Iugoslavia și Grecia și care erau atât de bine văzute de Londra.
134 (...) Arăta ca zeul Pan: scund, pătrățos, cu un cap mare și ascuțit și fața asprită de vânt, era foarte zdravăn, (...).
Întrucât lovitura de stat a lui Maniu trebuia coordonată cu acțiunile Aliaților, el a întrebat dacă acțiunile anglo-americanilor din Balcani sau din Marea Neagră erau de așteptat în curând.
137 (...) De Chastelain, care se afla deja la Tocra, în apropiere de Benghazi, de unde RAF organiza zborurile SOE spre Balcani, (...).
138 (...); aparatura radio s-a stricat și dintr-o eroare de navigație au ajuns deasupra Albaniei; (...)
O notă trimisă la 28 noiembrie de lordul Moyne, ministrul rezident la Cairo, lui McVeagh, ambasadorul SUA la Cairo, având responsabilități în problemele balcanice, dădea expresie stării de excitare a britanicilor și seriozității cu care priveau această chestiune.
141 (...) La ora nouă din dimineața zilei de 21, rapoartele meteo erau descurajante: nordul Greciei era acoperit de ceață și se aștepta ca ea să se întindă la noapte și deasupra Dunării și să cuprindă și zona obiectivului.
144 (...) Trebuia să traversăm Mediterana, Grecia și Bulgaria și odată ajunși la nord de Dunăre, să punem cap spre zona de lansare.
133 (...) Royal Air Force era familiarizată cu parașutările în teritoriile Iugoslaviei și Greciei aflate sub controlul partizanilor, unde D. Z.-urile puteau să fie indicate cu focuri de semnalizare. (...)
Cu toate acestea, unul din obiectivele principale ale SOE era hărțuirea inamicului prin acel tip de operațiuni paramilitare raportate de ofițerii de legătură britanici din Iugoslavia și Grecia și care erau atât de bine văzute de Londra.
134 (...) Arăta ca zeul Pan: scund, pătrățos, cu un cap mare și ascuțit și fața asprită de vânt, era foarte zdravăn, (...).
Întrucât lovitura de stat a lui Maniu trebuia coordonată cu acțiunile Aliaților, el a întrebat dacă acțiunile anglo-americanilor din Balcani sau din Marea Neagră erau de așteptat în curând.
137 (...) De Chastelain, care se afla deja la Tocra, în apropiere de Benghazi, de unde RAF organiza zborurile SOE spre Balcani, (...).
138 (...); aparatura radio s-a stricat și dintr-o eroare de navigație au ajuns deasupra Albaniei; (...)
O notă trimisă la 28 noiembrie de lordul Moyne, ministrul rezident la Cairo, lui McVeagh, ambasadorul SUA la Cairo, având responsabilități în problemele balcanice, dădea expresie stării de excitare a britanicilor și seriozității cu care priveau această chestiune.
141 (...) La ora nouă din dimineața zilei de 21, rapoartele meteo erau descurajante: nordul Greciei era acoperit de ceață și se aștepta ca ea să se întindă la noapte și deasupra Dunării și să cuprindă și zona obiectivului.
144 (...) Trebuia să traversăm Mediterana, Grecia și Bulgaria și odată ajunși la nord de Dunăre, să punem cap spre zona de lansare.
Partea a treia: decembrie 1943 - martie 1944
Capitolul XII. Capturarea
148 (...) Dacă am fi aterizat fi aterizat la sud de Dunăre, în loc de nord, bulgăroaicele, dacă era să ne luăm după poveștile RAF-ului, puteau să ne linșeze.
148 (...) Dacă am fi aterizat fi aterizat la sud de Dunăre, în loc de nord, bulgăroaicele, dacă era să ne luăm după poveștile RAF-ului, puteau să ne linșeze.
Capitolul XIII. Ne întoarcem la București
153 (...) [învățător] Era un bărbat mic de stat, irascibil, care insista să vorbească o franțuzească balcanică, plină de înflorituri și făcea pe propagandistul german.
153 (...) [învățător] Era un bărbat mic de stat, irascibil, care insista să vorbească o franțuzească balcanică, plină de înflorituri și făcea pe propagandistul german.
Capitolul XIV. Antonescu protejează „Autonomus”
158 (...) judecând după zgomotul străzii, fereastra dădea spre Ștefan cel Mare, o stradă largă numită după un domnitor al Moldovei din secolul XV, care a supus un rege polon, a intrat în Valahia pentru a înfrânge trupele otomane și a ridicat câteva din cele mai frumoase monumente de arhitectură ale Moldovei.
162 (...) Plănuisem să stăm în țară trei sau patru săptămâni și apoi să trecem Dunărea în zona controlată de Tito. (...) Cu toate că eu habar nu aveam despre acest lucru, britanicii instruiau ofițeri pentru afaceri civile pentru Grecia și Iugoslavia, dar nu și pentru România.
158 (...) judecând după zgomotul străzii, fereastra dădea spre Ștefan cel Mare, o stradă largă numită după un domnitor al Moldovei din secolul XV, care a supus un rege polon, a intrat în Valahia pentru a înfrânge trupele otomane și a ridicat câteva din cele mai frumoase monumente de arhitectură ale Moldovei.
162 (...) Plănuisem să stăm în țară trei sau patru săptămâni și apoi să trecem Dunărea în zona controlată de Tito. (...) Cu toate că eu habar nu aveam despre acest lucru, britanicii instruiau ofițeri pentru afaceri civile pentru Grecia și Iugoslavia, dar nu și pentru România.
Capitolul XV. Interogatoriul german
168 (...) La 18 ianuarie 1941, presa turcă a lansat zvonul că-i adusesem lui Antonescu un exemplar al condițiilor de pace propuse de Rusiei de Germania în detrimentul României. (...) Denis nu vedea nici un motiv de ce nu ar ști și tata ceea ce publicase în presa turcă.
169 (....) Nemții erau interesați de organizarea serviciilor de informații de la Cairo și Istanbul și dacă n-ar fi fost lista lui Eugen Cristescu, cuprinzând cele 21 de întrebări pe care ei înșiși propuseseră să ni se pună, Chastelain și cu mine am fi fost în dificultate.
170 (...) La întrebarea [Killinger] cum se explică că de Chastelain a fost înlăturat și trimis în misiune, după ce îndeplinise funcția de șef al serviciilor de informații de la Istanbul și de șef al secției politico-militare pentru România, Cristescu i-a răspuns că de Chastelain s-a exprimat foarte evaziv(5).
5 = Memorii, „Revista de Istorie”, vol. 35, nr. 12, București, 1982, p. 1341-1342.
(...) [Chastelain] Nu fusese membru al Serviciilor de Informații Secrete, dară-mi-te șeful secției acestora de la Istanbul, dar dacă românii și nemții nu-și dădeau seama de acest lucru, nu era el cel care să-i lămurească.
168 (...) La 18 ianuarie 1941, presa turcă a lansat zvonul că-i adusesem lui Antonescu un exemplar al condițiilor de pace propuse de Rusiei de Germania în detrimentul României. (...) Denis nu vedea nici un motiv de ce nu ar ști și tata ceea ce publicase în presa turcă.
169 (....) Nemții erau interesați de organizarea serviciilor de informații de la Cairo și Istanbul și dacă n-ar fi fost lista lui Eugen Cristescu, cuprinzând cele 21 de întrebări pe care ei înșiși propuseseră să ni se pună, Chastelain și cu mine am fi fost în dificultate.
170 (...) La întrebarea [Killinger] cum se explică că de Chastelain a fost înlăturat și trimis în misiune, după ce îndeplinise funcția de șef al serviciilor de informații de la Istanbul și de șef al secției politico-militare pentru România, Cristescu i-a răspuns că de Chastelain s-a exprimat foarte evaziv(5).
5 = Memorii, „Revista de Istorie”, vol. 35, nr. 12, București, 1982, p. 1341-1342.
(...) [Chastelain] Nu fusese membru al Serviciilor de Informații Secrete, dară-mi-te șeful secției acestora de la Istanbul, dar dacă românii și nemții nu-și dădeau seama de acest lucru, nu era el cel care să-i lămurească.
Capitolul XV. Antonescu spune „NU” Gestapoului
171 La sfârșitul lui ianuarie, Cretzianu i-a înmânat reprezentantului SOE la Istanbul un mesaj codificat scris de mâna lui Chastelain.
173 (...) De fapt, am codificat niște date despre bombardamentele Aliate și pozițiile germane și le-am trimis unor prieteni de la Cairo și Istanbul pe cărți poștale ale Crucii Roșii;
171 La sfârșitul lui ianuarie, Cretzianu i-a înmânat reprezentantului SOE la Istanbul un mesaj codificat scris de mâna lui Chastelain.
173 (...) De fapt, am codificat niște date despre bombardamentele Aliate și pozițiile germane și le-am trimis unor prieteni de la Cairo și Istanbul pe cărți poștale ale Crucii Roșii;
Partea a patra: martie 1944 - iunie 1944
Capitolul XVII. Negocieri de armistițiu
181 (...) Alexandru Cretzianu l-a invitat pe prințul Știrbey împreună cu fiica sa să locuiască la legația din Ankara, de unde Știrbey urma să fie dus în secret la întâlnirea cu reprezentanții Puterilor Aliate. (...) [Colonelul Ted] Masterson nu s-a mai referit la o debarcare Aliată în Balcani, pentru simplul motiv că aceasta nu fusese plănuită, dar Cretzianu a pus tăcerea lui Masterson pe seama faptului că nu putea discuta aspecte militare cu persoană neautorizată(2).
2 = A. Cretzianu, The Lost Opportunity, p. 115.
(...) Ted Masterson, ne-a spus el [Cristescu], a fost văzut în Turcia, „dând impresia că nu dorea să fie recunoscut”.
182 (...) Știrbey a fost ținut în Turcia 12 zile, timp în care guvernul britanic făcea o ultimă încercare să obțină de la Moscova textul unui armistițiu.
183 (...) Așa cum era de așteptat, misiunea lui Știrbey a transpirat în Turcia - un focar de intrigă asupra căruia guvernul britanic nu avea nici un fel de control.
184 Ceea ce avea el [Știrbey] de fapt în minte era, desigur, sosirea trupelor anglo-americane la Dunăre.
(...) Mihai Antonescu i-a trimis un mesaj disperat lui Cretzianu la Istanbul, predat de acesta reprezentantului SOE, întrebând pe ce fel de ajutor poate conta România din partea Aliaților.
186 (...) Chastelain și cu mine am discutat fără să ne așezăm și am observat că acesta [căpitanul Ionescu] privea situația cu ochii de dinainte de război, „fiecare argument adus de el fiind bazat pe prejudecăți anti-ungurești sau anti-bulgărești”, ca și cum nimic altceva mai important nu se întâmplase în lume.
(...) În numai trei săptămâni și ceva notam cinci zvonuri diferite despre o debarcare a Aliaților în Balcani, care mergeau de la debarcări la Dubrovnik și Pireu până la speculația că scopul real al campaniei italiene era să deschidă drumul la Adriatica pentru o forță expediționară.
181 (...) Alexandru Cretzianu l-a invitat pe prințul Știrbey împreună cu fiica sa să locuiască la legația din Ankara, de unde Știrbey urma să fie dus în secret la întâlnirea cu reprezentanții Puterilor Aliate. (...) [Colonelul Ted] Masterson nu s-a mai referit la o debarcare Aliată în Balcani, pentru simplul motiv că aceasta nu fusese plănuită, dar Cretzianu a pus tăcerea lui Masterson pe seama faptului că nu putea discuta aspecte militare cu persoană neautorizată(2).
2 = A. Cretzianu, The Lost Opportunity, p. 115.
(...) Ted Masterson, ne-a spus el [Cristescu], a fost văzut în Turcia, „dând impresia că nu dorea să fie recunoscut”.
182 (...) Știrbey a fost ținut în Turcia 12 zile, timp în care guvernul britanic făcea o ultimă încercare să obțină de la Moscova textul unui armistițiu.
183 (...) Așa cum era de așteptat, misiunea lui Știrbey a transpirat în Turcia - un focar de intrigă asupra căruia guvernul britanic nu avea nici un fel de control.
184 Ceea ce avea el [Știrbey] de fapt în minte era, desigur, sosirea trupelor anglo-americane la Dunăre.
(...) Mihai Antonescu i-a trimis un mesaj disperat lui Cretzianu la Istanbul, predat de acesta reprezentantului SOE, întrebând pe ce fel de ajutor poate conta România din partea Aliaților.
186 (...) Chastelain și cu mine am discutat fără să ne așezăm și am observat că acesta [căpitanul Ionescu] privea situația cu ochii de dinainte de război, „fiecare argument adus de el fiind bazat pe prejudecăți anti-ungurești sau anti-bulgărești”, ca și cum nimic altceva mai important nu se întâmplase în lume.
(...) În numai trei săptămâni și ceva notam cinci zvonuri diferite despre o debarcare a Aliaților în Balcani, care mergeau de la debarcări la Dubrovnik și Pireu până la speculația că scopul real al campaniei italiene era să deschidă drumul la Adriatica pentru o forță expediționară.
Capitolul XVIII. Antonescu spune „Nu” Puterilor Aliate
198-1999 Această telegramă din 19 aprilie, care a stârnit ulterior un mare tămbălău, suna după cum urmează: „(....) [oficiali români] d)(...) Cred că Armata Roșie nu se va opri înainte de Bosfor și Adriatica.(...)”
200 (...) Vineri 28 [aprilie], am scris: „Știri despre trecerea fluviului la Giurgiu de către trupe germane ar putea indica unele mișcări ale Aliaților în Balcani. În cazul acesta, situația ar fi total schimbată.” Am adăugat că relațiile Marii Britanii cu Turcia s-au îmbunătățit acum, după ce aceasta din urmă a încetat să mai livreze crom Germaniei. Dacă am putea folosi Turcia ca bază aeriană, ar fi posibilă o campanie în România.
198-1999 Această telegramă din 19 aprilie, care a stârnit ulterior un mare tămbălău, suna după cum urmează: „(....) [oficiali români] d)(...) Cred că Armata Roșie nu se va opri înainte de Bosfor și Adriatica.(...)”
200 (...) Vineri 28 [aprilie], am scris: „Știri despre trecerea fluviului la Giurgiu de către trupe germane ar putea indica unele mișcări ale Aliaților în Balcani. În cazul acesta, situația ar fi total schimbată.” Am adăugat că relațiile Marii Britanii cu Turcia s-au îmbunătățit acum, după ce aceasta din urmă a încetat să mai livreze crom Germaniei. Dacă am putea folosi Turcia ca bază aeriană, ar fi posibilă o campanie în România.
Capitolul XIX. Bomba lui Molotov
204 (...) [colonelul Tobescu] „A fost nevoit să fugă în Iugoslavia pe vremea Gărzii de Fier și acum este de-a dreptul zguduit de ceea ce se întâmplă și ce se va întâmpla cu țara lui”.
205 (...) La 9 mai [1944] scriam: „(...) Aș fi fost de acord cu el [Chastelain] cu două săptămâni, dar acum, deși condamn acest gen bombardamente, nu văd nici un motiv pentru care România să fie tratată altfel decât Ungaria și Bulgaria. (...)”
209 (...) În minuta sa din 7 mai, Churchill îl întreba pe Eden: „(...) Inițial, [SOE] au avut misiunea să construiască un cuib de șerpi pentru Frontul Național de Eliberare din Grecia...”
211 (...) La sosirea noastră, presa turcă anunțase că aduceam documente pentru guvernul român.
212 (...) Efectele bombei lui Molotov au fost considerabile. (...) Toate operațiile SOE din Balcani au fost suspendate, iar cele din România, oprite.
213 (...) „Procedând în felul acesta, ne putem păstra fermitatea acolo unde interesele noastre militare și politice sunt vital implicate”(16).
16 = FO 371/44000 R8070
Eden se referea la Grecia, unde EAM-ELAS, condusă de comuniști și ajutată de Moscova, le făcea englezilor o mulțime de necazuri. În momentul în care Churchill a apelat la Moscova pentru cooperare, Molotov a răspuns la sfârșitul lui aprilie că nu-și poate asuma nici o răspundere în treburile grecești sau în privința măsurilor britanice în Grecia. La ședința Cabinetului din 11 mai, Eden a sugerat că scopul real al nemulțumirii exprimate de Molotov în legătură cu România puteau să fie un precedent pentru a trimite o misiune sovietică în Grecia. Ținând seama de deteriorarea relațiilor anglo-sovietice, ca urmare a celor două mesaje agresive - unul privitor la Grecia, celălalt privitor la România - trimise de Molotov lui Churchill la scurt interval unul de altul, la sfârșitul lui aprilie, asociația de idei făcută de Eden nu era surprinzătoare. La 4 mai, primul-ministru i-a cerut să întocmească o scurtă notă explicativă a guvernului referitoare la „problemele divergente între noi și guvernul sovietic existente în Italia, România, Bulgaria, Iugoslavia și, în special, în Grecia”(17).
17 = W. Churchill, The Second World War, vol. 6, p. 63-64.
214 A doua zi, vorbindu-i lui Gusev, ambasadorul sovietic, despre răspunsul pe care era pe cale să-l trimită lui Molotov în legătură cu România, Eden a abordat cu el dificultățile pe care le avea în Grecia. El i-a propus lui Gusev un târg: întrucât Grecia se afla în zona noastră de control, eram îndrituiți să la rândul nostru să cerem ajutor în politica noastră acolo, așa cum le-am dat și noi în România care era sfera lor de control.
(...) O înțelegerile potrivit căreia chestiunile românești trebuie să fie de competența Rusiei și cele grecești de competența Marii Britanii - fiecare guvern colaborând cu celălalt din țările respective - ar fi în mare măsură în avantajul nostru. Rusia ne mai putea face necazuri în Grecia, dar cu Armata Roșie la granița României noi puteam face foarte puțin sau chiar nimic în România.
215 (...) În aceste împrejurări, o înțelegere compensatorie efectivă privind România-Grecia ar fi avut două mari avantaje: i-ar fi dat posibilitatea să-și ia România de pe cap, care devenise o belea personală pentru primul ministru; în același timp, ar putea contribui la retragerea sprijinului sovietic dat oponenților Marii Britanii în Grecia, o țară care însemna mult mai mult pentru noi, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere strategic.
204 (...) [colonelul Tobescu] „A fost nevoit să fugă în Iugoslavia pe vremea Gărzii de Fier și acum este de-a dreptul zguduit de ceea ce se întâmplă și ce se va întâmpla cu țara lui”.
205 (...) La 9 mai [1944] scriam: „(...) Aș fi fost de acord cu el [Chastelain] cu două săptămâni, dar acum, deși condamn acest gen bombardamente, nu văd nici un motiv pentru care România să fie tratată altfel decât Ungaria și Bulgaria. (...)”
209 (...) În minuta sa din 7 mai, Churchill îl întreba pe Eden: „(...) Inițial, [SOE] au avut misiunea să construiască un cuib de șerpi pentru Frontul Național de Eliberare din Grecia...”
211 (...) La sosirea noastră, presa turcă anunțase că aduceam documente pentru guvernul român.
212 (...) Efectele bombei lui Molotov au fost considerabile. (...) Toate operațiile SOE din Balcani au fost suspendate, iar cele din România, oprite.
213 (...) „Procedând în felul acesta, ne putem păstra fermitatea acolo unde interesele noastre militare și politice sunt vital implicate”(16).
16 = FO 371/44000 R8070
Eden se referea la Grecia, unde EAM-ELAS, condusă de comuniști și ajutată de Moscova, le făcea englezilor o mulțime de necazuri. În momentul în care Churchill a apelat la Moscova pentru cooperare, Molotov a răspuns la sfârșitul lui aprilie că nu-și poate asuma nici o răspundere în treburile grecești sau în privința măsurilor britanice în Grecia. La ședința Cabinetului din 11 mai, Eden a sugerat că scopul real al nemulțumirii exprimate de Molotov în legătură cu România puteau să fie un precedent pentru a trimite o misiune sovietică în Grecia. Ținând seama de deteriorarea relațiilor anglo-sovietice, ca urmare a celor două mesaje agresive - unul privitor la Grecia, celălalt privitor la România - trimise de Molotov lui Churchill la scurt interval unul de altul, la sfârșitul lui aprilie, asociația de idei făcută de Eden nu era surprinzătoare. La 4 mai, primul-ministru i-a cerut să întocmească o scurtă notă explicativă a guvernului referitoare la „problemele divergente între noi și guvernul sovietic existente în Italia, România, Bulgaria, Iugoslavia și, în special, în Grecia”(17).
17 = W. Churchill, The Second World War, vol. 6, p. 63-64.
214 A doua zi, vorbindu-i lui Gusev, ambasadorul sovietic, despre răspunsul pe care era pe cale să-l trimită lui Molotov în legătură cu România, Eden a abordat cu el dificultățile pe care le avea în Grecia. El i-a propus lui Gusev un târg: întrucât Grecia se afla în zona noastră de control, eram îndrituiți să la rândul nostru să cerem ajutor în politica noastră acolo, așa cum le-am dat și noi în România care era sfera lor de control.
(...) O înțelegerile potrivit căreia chestiunile românești trebuie să fie de competența Rusiei și cele grecești de competența Marii Britanii - fiecare guvern colaborând cu celălalt din țările respective - ar fi în mare măsură în avantajul nostru. Rusia ne mai putea face necazuri în Grecia, dar cu Armata Roșie la granița României noi puteam face foarte puțin sau chiar nimic în România.
215 (...) În aceste împrejurări, o înțelegere compensatorie efectivă privind România-Grecia ar fi avut două mari avantaje: i-ar fi dat posibilitatea să-și ia România de pe cap, care devenise o belea personală pentru primul ministru; în același timp, ar putea contribui la retragerea sprijinului sovietic dat oponenților Marii Britanii în Grecia, o țară care însemna mult mai mult pentru noi, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere strategic.
Capitolul XX. Planuri de evadare
217 (…) Cu acea ocazie [25 mai, Cairo], el [C. Vișoianu] a cerut, în numele lui Maniu, asigurări personale că Marea Britanie nu și-a pierdut complet interesul în ceea ce privește Balcanii; în lipsa unei asigurări în acest sens, românii mai curând „se vor îneca luptând cu torentul sovietic”.
219 (...) Făceam speculații în jurnalul meu că dat fiind modul în care evoluau lucrurile, Iugoslavia, Grecia și Bulgaria vor deveni republici după război, iar Iugoslavia sub Tito va fi probabil în fruntea națiunilor din acea regiune. (...) Nu făceam nici o mențiune despre divizarea Germaniei sau în legătură cu scoaterea Greciei din acest scenariu.
217 (…) Cu acea ocazie [25 mai, Cairo], el [C. Vișoianu] a cerut, în numele lui Maniu, asigurări personale că Marea Britanie nu și-a pierdut complet interesul în ceea ce privește Balcanii; în lipsa unei asigurări în acest sens, românii mai curând „se vor îneca luptând cu torentul sovietic”.
219 (...) Făceam speculații în jurnalul meu că dat fiind modul în care evoluau lucrurile, Iugoslavia, Grecia și Bulgaria vor deveni republici după război, iar Iugoslavia sub Tito va fi probabil în fruntea națiunilor din acea regiune. (...) Nu făceam nici o mențiune despre divizarea Germaniei sau în legătură cu scoaterea Greciei din acest scenariu.
Partea a cincea: iunie 1944 - august 1944
Capitolul XXI. Ultimele pregătiri pentru lovitură
224 (...) Unul dintre conducătorii ei mișcarea socialistă română, strălucitul Rakovski, credea că, dacă i s-ar ivi prilejul, Rusia ar repeta în România nemiloasa rusificare a Basarabiei. (...); nu va trece mult și Rakovski, acum în serviciul Uniunii Sovietice, va susține încorporarea Basarabiei în URSS, chiar cu forța dacă era necesar.
227 (...) Pentru a fi victorioasă, spunea Maniu, lovitura trebuie sincronizată cu acțiunea Aliaților, după cum urmează: (...); c) o bombardare masivă a comunicațiilor cu Ungaria și Bulgaria(7).
7 = FO 371/44002 R10114
229 (...) La un moment dat, Rică Georgescu a aranjat ca toți deținuții - români, ruși, bulgari, belgieni, polonezi și patru englezi - să fie duși la adăpostul de la Gara de Nord în timpul raidurilor aeriene, angajându-se personal că nu vor evada.
234 (...) [29 iulie] Radio Ankara afirmase că Hitler, suspectând o trădare din partea românilor, îl ținea pregătit pe Horia Sima, conducătorul Gărzii de Fier, să preia guvernul în numele Germaniei.
224 (...) Unul dintre conducătorii ei mișcarea socialistă română, strălucitul Rakovski, credea că, dacă i s-ar ivi prilejul, Rusia ar repeta în România nemiloasa rusificare a Basarabiei. (...); nu va trece mult și Rakovski, acum în serviciul Uniunii Sovietice, va susține încorporarea Basarabiei în URSS, chiar cu forța dacă era necesar.
227 (...) Pentru a fi victorioasă, spunea Maniu, lovitura trebuie sincronizată cu acțiunea Aliaților, după cum urmează: (...); c) o bombardare masivă a comunicațiilor cu Ungaria și Bulgaria(7).
7 = FO 371/44002 R10114
229 (...) La un moment dat, Rică Georgescu a aranjat ca toți deținuții - români, ruși, bulgari, belgieni, polonezi și patru englezi - să fie duși la adăpostul de la Gara de Nord în timpul raidurilor aeriene, angajându-se personal că nu vor evada.
234 (...) [29 iulie] Radio Ankara afirmase că Hitler, suspectând o trădare din partea românilor, îl ținea pregătit pe Horia Sima, conducătorul Gărzii de Fier, să preia guvernul în numele Germaniei.
Capitolul XXII. Ultima vizită a lui Antonescu la Fuhrer
235 (...) [jurnal I. P.] „(...) Nemții pretind că au descoperit o broșură intitulată Războiul neobișnuit și citează fragmente referitoare la lupta corp la corp. (...) Se presupune că au luat-o de la un ofițer din Iugoslavia.”
(...) În ziua aceea [2 august], Turcia rupsese relațiile diplomatice și comerciale cu Germania; viitorul arăta desigur mult mai luminos.
239 (...) [5 august] Cu toate că Hitler s-a referit la o nouă armă, V4, care putea revoluționa războiul, el n-a putut să-i dea lui Antonescu asigurări cu privire la problemele acestuia - frontul, bombardamentele și pericolul din direcția Turciei și Bulgariei. (...)
După cum relata Paul Schmidt, interpretul lui Hitler, Fuhrerul l-a avertizat pe Antonescu că rușii nu vor permite niciodată britanicilor să debarce în Balcani.
242 (...) Potrivit acestor surse [PNȚ], Hitler ceruse o ruptură imediată a relațiilor României cu Turcia;
235 (...) [jurnal I. P.] „(...) Nemții pretind că au descoperit o broșură intitulată Războiul neobișnuit și citează fragmente referitoare la lupta corp la corp. (...) Se presupune că au luat-o de la un ofițer din Iugoslavia.”
(...) În ziua aceea [2 august], Turcia rupsese relațiile diplomatice și comerciale cu Germania; viitorul arăta desigur mult mai luminos.
239 (...) [5 august] Cu toate că Hitler s-a referit la o nouă armă, V4, care putea revoluționa războiul, el n-a putut să-i dea lui Antonescu asigurări cu privire la problemele acestuia - frontul, bombardamentele și pericolul din direcția Turciei și Bulgariei. (...)
După cum relata Paul Schmidt, interpretul lui Hitler, Fuhrerul l-a avertizat pe Antonescu că rușii nu vor permite niciodată britanicilor să debarce în Balcani.
242 (...) Potrivit acestor surse [PNȚ], Hitler ceruse o ruptură imediată a relațiilor României cu Turcia;
Capitolul XXIII. Lovitura: Tempo I
244 (...) Antonescu a transmis prin el [colonelul Teodorescu, atașatul militar la Ankara] un mesaj, apelând la această ultimă ocazie de a juca un rol militar în Balcani.
247 (…) Printr-o altă telegramă, i se va cere generalului Wilson să ordone pentru data de 26 august, ora 13, bombardarea cazărmilor și aeroporturilor germane de la marginea Bucureștilor, precum și a nodurilor feroviare ungare, urmată a doua zi de bombardarea centrelor de comunicații dintre Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia și România.
249 (...) Cretzianu le [mesaje radio Pogoneanu] va descifra și le va da în clar reprezentantului SOE din Turcia, care le va recodifica și le va transmite la baza SOE din Cairo.
250 (...) Mareșalul i-a [generalul Friessner] reamintit că în 1939-1940, atunci când Germania îi dăruise Uniunii Sovietice Basarabia și nordul Bucovinei și a forțat api România să renunțe nu numai la aceste teritorii, ci și la Dobrogea și nordul Transilvaniei, ea și-a demoralizat cel mai bun aliat.
252 (...) [Mihai Antonescu] Îl chemase pe însărcinatul cu afaceri turc și, prin acesta, ceruse guvernului turc să-i informeze pe Aliați asupra dorinței României de a semna armistițiul, cerând, ca prim pas, o încetare a focului. Nu este clar dacă i-a împărtășit Mareșalului planul său de a se duce personal în Turcia, însoțit de Chastelain. (...) Mai târziu, în aceeași seară, Ică a trimis o telegramă la Legația României la Ankara, solicitându-i din nou lui Saracioglu să-i acorde sprijin diplomatic, lui sau oricui va veni în Turcia în numele României. El dorea ca Turcia să acționeze ca mediator în vederea încheierii armistițiului;
253 (...) Ceva mai devreme, în aceeași zi [22 august], Hitler ținuse o consfătuire la cartierul său general pentru a discuta problema Balcanilor. Își exprimase îngrijorarea în legătură cu pericolul unei Serbii Mari, dar nu s-a pomenit nimic de România(11).
11 = John Erickson, The Road to Berlin, p. 360.
244 (...) Antonescu a transmis prin el [colonelul Teodorescu, atașatul militar la Ankara] un mesaj, apelând la această ultimă ocazie de a juca un rol militar în Balcani.
247 (…) Printr-o altă telegramă, i se va cere generalului Wilson să ordone pentru data de 26 august, ora 13, bombardarea cazărmilor și aeroporturilor germane de la marginea Bucureștilor, precum și a nodurilor feroviare ungare, urmată a doua zi de bombardarea centrelor de comunicații dintre Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia și România.
249 (...) Cretzianu le [mesaje radio Pogoneanu] va descifra și le va da în clar reprezentantului SOE din Turcia, care le va recodifica și le va transmite la baza SOE din Cairo.
250 (...) Mareșalul i-a [generalul Friessner] reamintit că în 1939-1940, atunci când Germania îi dăruise Uniunii Sovietice Basarabia și nordul Bucovinei și a forțat api România să renunțe nu numai la aceste teritorii, ci și la Dobrogea și nordul Transilvaniei, ea și-a demoralizat cel mai bun aliat.
252 (...) [Mihai Antonescu] Îl chemase pe însărcinatul cu afaceri turc și, prin acesta, ceruse guvernului turc să-i informeze pe Aliați asupra dorinței României de a semna armistițiul, cerând, ca prim pas, o încetare a focului. Nu este clar dacă i-a împărtășit Mareșalului planul său de a se duce personal în Turcia, însoțit de Chastelain. (...) Mai târziu, în aceeași seară, Ică a trimis o telegramă la Legația României la Ankara, solicitându-i din nou lui Saracioglu să-i acorde sprijin diplomatic, lui sau oricui va veni în Turcia în numele României. El dorea ca Turcia să acționeze ca mediator în vederea încheierii armistițiului;
253 (...) Ceva mai devreme, în aceeași zi [22 august], Hitler ținuse o consfătuire la cartierul său general pentru a discuta problema Balcanilor. Își exprimase îngrijorarea în legătură cu pericolul unei Serbii Mari, dar nu s-a pomenit nimic de România(11).
11 = John Erickson, The Road to Berlin, p. 360.
Capitolul XXIV. Lovitura: Tempo II
269 (...) După eșuarea planului lui Chastelain de a-l însoți pe Ică în Turcia, nu mai aveam nici un chef de cuvintele de îmbărbătare ale Mareșalului;
272 (...) Ca problemă imediată care se ridica Regelui era faptul că legăturile sale radio cu Istanbulul fuseseră întrerupte. (...) Ne-a dus în propria sa cameră de comunicații radio unde un operator încerca fără succes să legătura cu Istanbulul în miez de noapte. (...) Vor trimite împreună cu el [Chastelain] un ofițer român de stat major, capabil să ducă instrucțiuni lui Creztianu la Ankara și lui Știrbey și Vișoianu la Cairo.
273 Chastelain a zburat la Istanbul cu un Lockheed prăpădit, la joasă înălțime, pentru a evita antiaeriana germană. S-au prefăcut că se lasă pe coasta spre Bulgaria, dar în ultima clipă au virat spre mare. Istanbulul nu fusese avertizat de sosirea lor, așa că au pătruns la joasă înălțime și, în loc să facă al doilea tur obișnuit, care i-ar fi expus focului artileriei turcești, au mușcat direct din pistă și au avut noroc că nu s-au ales cu o aripă ruptă.
269 (...) După eșuarea planului lui Chastelain de a-l însoți pe Ică în Turcia, nu mai aveam nici un chef de cuvintele de îmbărbătare ale Mareșalului;
272 (...) Ca problemă imediată care se ridica Regelui era faptul că legăturile sale radio cu Istanbulul fuseseră întrerupte. (...) Ne-a dus în propria sa cameră de comunicații radio unde un operator încerca fără succes să legătura cu Istanbulul în miez de noapte. (...) Vor trimite împreună cu el [Chastelain] un ofițer român de stat major, capabil să ducă instrucțiuni lui Creztianu la Ankara și lui Știrbey și Vișoianu la Cairo.
273 Chastelain a zburat la Istanbul cu un Lockheed prăpădit, la joasă înălțime, pentru a evita antiaeriana germană. S-au prefăcut că se lasă pe coasta spre Bulgaria, dar în ultima clipă au virat spre mare. Istanbulul nu fusese avertizat de sosirea lor, așa că au pătruns la joasă înălțime și, în loc să facă al doilea tur obișnuit, care i-ar fi expus focului artileriei turcești, au mușcat direct din pistă și au avut noroc că nu s-au ales cu o aripă ruptă.
Partea a șasea: august 1944 - decembrie 1947
Capitolul XXV. Subteranele Băncii
279 (...) [americanii] Au încercat cu propriile lor aparate să stabilească legătura cu Bari și Istanbulul pe frecvențele folosite de aviația americană, dar n-au reușit. (...) Nu aveam habar dacă Chastelain ajunsese la Istanbul*.
*Chastelain transmisese o telegramă de la Istanbul la Cairo, repetând cererea regelui de ajutor militar.
280 În aceeași zi, Cordell Hull a făcut o declarație, care era mai apropiată de adevărata poziție a Aliaților. „(...) Naziștii trebuie să știe că stăpânirea lor în Balcani este în curs de prăbușire”(1).
1 = 23 August 1944 - Documente, ESE, București, 1984-1985, vol. 2, nr. 696.
279 (...) [americanii] Au încercat cu propriile lor aparate să stabilească legătura cu Bari și Istanbulul pe frecvențele folosite de aviația americană, dar n-au reușit. (...) Nu aveam habar dacă Chastelain ajunsese la Istanbul*.
*Chastelain transmisese o telegramă de la Istanbul la Cairo, repetând cererea regelui de ajutor militar.
280 În aceeași zi, Cordell Hull a făcut o declarație, care era mai apropiată de adevărata poziție a Aliaților. „(...) Naziștii trebuie să știe că stăpânirea lor în Balcani este în curs de prăbușire”(1).
1 = 23 August 1944 - Documente, ESE, București, 1984-1985, vol. 2, nr. 696.
Capitolul XXVI. Euforia de după lovitură
285 (...) Tolbuhin a curățat sud-estul Moldovei, a ocupat Constanța la 29 august și a ajuns în curând la granița cu Bulgaria.
289 (...) Câțiva ziariști occidentali veniseră după 26 august de la Istanbul și așa se face că Archie Gibson de la „The Times” mi-a servit drept interpret.
291 (...) Într-o scrisoare pe care am trimis-o cuiva numit Bill - s-ar putea să fie Bill Burland care preluase conducerea biroului SOE de la Istanbul - spuneam că rușii erau foarte cordiali și că unica speranță a românilor era să câștige încrederea comandamentului sovietic cât mai repede și fără ajutorul nostru. Cu toate că nu știam nimic despre bomba lui Molotov sau despre târgul propus de Churchill de a renunța la România pentru Grecia, am reușit să înțeleg repede cam cum se gândea la Cairo.
285 (...) Tolbuhin a curățat sud-estul Moldovei, a ocupat Constanța la 29 august și a ajuns în curând la granița cu Bulgaria.
289 (...) Câțiva ziariști occidentali veniseră după 26 august de la Istanbul și așa se face că Archie Gibson de la „The Times” mi-a servit drept interpret.
291 (...) Într-o scrisoare pe care am trimis-o cuiva numit Bill - s-ar putea să fie Bill Burland care preluase conducerea biroului SOE de la Istanbul - spuneam că rușii erau foarte cordiali și că unica speranță a românilor era să câștige încrederea comandamentului sovietic cât mai repede și fără ajutorul nostru. Cu toate că nu știam nimic despre bomba lui Molotov sau despre târgul propus de Churchill de a renunța la România pentru Grecia, am reușit să înțeleg repede cam cum se gândea la Cairo.
Capitolul XXVII. Consecințele loviturii
295 (...) După ce românii s-au retras de pe această linie de apărare Focșani-Nămoloasa-Galați și au întors armele împotriva nemților, trupele Frontului 2 ucrainean au înaintat spre Balcani cu o viteză de 50 km pe zi (blindatele) și 35 km zilnic (infanteria); (...). Au trecut frontiera bulgară la 8 septembrie, nu au întâmpinat rezistență din partea armatei bulgare și în câteva săptămâni erau la granița Greciei și Iugoslaviei.
296 (...) Balcanii aveau o pondere ridicată în producția europeană de bauxită, antimoniu și crom - toate esențiale mașinii de război hitleriste.
(...) În Occident suntem înclinați să acordăm URSS tot meritul pentru saltul făcut de Armata Roșie în Balcani în august și septembrie 1944;
297 (...) Potrivit istoriei oficial britanice a celui de-al doilea război mondial, „cele trei săptămâni, de la 15 august până la 5 septembrie, au fost cele mai dramatice din războiul european... de la frontiera României, rușii au înaintat spre Iugoslavia și Bulgaria, nimicind 12 divizii germane și punând pe fugă armata română”(4).
4 = John Ehrman, History of the Second World War, vol. 5, p. 337.
298 (...) Ofensiva sovietică, urmată de lovitura de stat română, i-a dat lui Stalin o superioritate indiscutabilă în Balcani. Nu exista nici un motiv evident pentru ca acesta să se supună unei înțelegeri cvasioficiale cu britanicii referitoare la Grecia și România și care nu se bucurase de sprijin american. În timp ce armata sovietică ocupa acum România, cu Transilvania cu tot, și Bulgaria până la granița cu Grecia, Marea Britanie dispunea doar de o mică armată în sudul Greciei. În plus, partizanii comuniști greci erau bine echipați și activi. Totuși, când Churchill s-a întâlnit cu Stalin, în ziua de 9 octombrie, el a ridicat problema necesității de a-și armoniza interesele în Balcani. Dată fiind situația militară, acest lucru cerea o cutezanță deosebită și în relatarea dramatică pe care o face evenimentului, Churchill nu-și ascunde sentimentul de împlinire: „Momentul era propice unei învoieli, așa că am spus:
-Hai să rezolvăm afacerile noastre în Balcani. Armatele dv. sunt în România și Bulgaria. Avem interese, misiuni și agenți acolo. Să nu ajungem să ne confruntăm datorită fleacurilor. Cât privește Marea Britanie și Rusia, ce-ați zice dacă ați beneficia de preponderență de 90% în România, iar noi să avem un cuvânt spus în proporție de 90% în Grecia și să mergem jumătate la jumătate în Iugoslavia?
În timp ce i se traducea acest lucru, am scris pe o jumătate de foaie de hârtie:
România
Rusia 90%
Ceilalți 10%
Grecia
Marea Britanie 90% (în acord cu SUA)
Rusia 10%
Iugoslavia 50-50%
Ungaria 50-50%
Bulgaria
Rusia 75%
Ceilalți 25%
Am împins hârtia lui Stalin, care terminase de ascultat traducerea. A fost o scurtă pauză. A luat apoi un creion albastru și, după ce a făcut o bifă mare, ne-a dat bucata de hârtie înapoi. Totul s-a aranjat în nu mai mult timp decât ar lua consemnarea faptului...
A urmat o tăcere prelungită. Hârtia apostilată zăcea la mijlocul mesei. Într-un sfîrșit, i-am spus: - Nu riscăm să fim socotiți cam cinici dacă s-ar vedea că am dispus fără jenă în aceste chestiuni, în asemenea măsură hotărâtoare pentru soarta a milioane de oameni? Să ardem hârtia.
- Nu, țineți-o la dv.”, a spus Stalin(7).
7 = W. Churchill, The Second World War, vol. 6, p. 198.
300 (...) Churchill a insistat ca, în ceea ce privește Balcanii, să rămână la formula discuției între patru ochi. Stalin a acceptat, dar se pare că a fost sincer alături de el doar într-o singură chestiune - interesul deosebit al Marii Britanii în Mediterana era egal cu cel al Rusiei în Marea Neagră, admițând în consecință interesul legitim al acesteia pentru Grecia. În cazul celorlalte țări de pe lista lui Churchill, formula 90-10% a fost aplicată în favoarea Rusiei - inclusiv Bulgaria, care, având granița comună cu Grecia, prezenta un interes deosebit pentru Marea Britanie.
304 (...), iar la 10 noiembrie scria: „Dumneavoastră, domnule Eden, sau Foreign Office i-ați încunoștințat vreodată pe reprezentanții noștri la București în legătură cu balanțele asupra cărora am căzut de acord - în linii mari - la Moscova? Mi se pare că aceștia se comportă ca și cum s-ar afla în Grecia. WSC”(14).
14 = PREM 3 374/13 M 1098/4. Primul Ministru către Secretarul de Stat din 10 noiembrie 1944.
306 Prin februarie 1945, comuniștii din Grecia au fost zdrobiți, (...).
307 (...) [1946 familia Fărcășanu] Urmăriți de avioane de vânătoare iugoslave, au consumat benzina zburând dintr-un nor într-altul. Deasupra Adriaticii nu mai aveau decât foarte puțin și de-abia ajuns la aeroportul de la Bari.
309 (...) [Regele Mihai și Regina Elena] Se duceau să asiste la ceremonia căsătoriei prințesei Elizabeth cu prințul Filip al Greciei.
310 (...) Ordinul „Victoria!” cu care Stalin îl decorase pe regele Mihai - printre străinii care s-au mai bucurat de o astfel de onoare au fost generalul Eisenhower, feldmareșalul Montgomery și mareșalul Tito - era prin excelență un ordin militar.
295 (...) După ce românii s-au retras de pe această linie de apărare Focșani-Nămoloasa-Galați și au întors armele împotriva nemților, trupele Frontului 2 ucrainean au înaintat spre Balcani cu o viteză de 50 km pe zi (blindatele) și 35 km zilnic (infanteria); (...). Au trecut frontiera bulgară la 8 septembrie, nu au întâmpinat rezistență din partea armatei bulgare și în câteva săptămâni erau la granița Greciei și Iugoslaviei.
296 (...) Balcanii aveau o pondere ridicată în producția europeană de bauxită, antimoniu și crom - toate esențiale mașinii de război hitleriste.
(...) În Occident suntem înclinați să acordăm URSS tot meritul pentru saltul făcut de Armata Roșie în Balcani în august și septembrie 1944;
297 (...) Potrivit istoriei oficial britanice a celui de-al doilea război mondial, „cele trei săptămâni, de la 15 august până la 5 septembrie, au fost cele mai dramatice din războiul european... de la frontiera României, rușii au înaintat spre Iugoslavia și Bulgaria, nimicind 12 divizii germane și punând pe fugă armata română”(4).
4 = John Ehrman, History of the Second World War, vol. 5, p. 337.
298 (...) Ofensiva sovietică, urmată de lovitura de stat română, i-a dat lui Stalin o superioritate indiscutabilă în Balcani. Nu exista nici un motiv evident pentru ca acesta să se supună unei înțelegeri cvasioficiale cu britanicii referitoare la Grecia și România și care nu se bucurase de sprijin american. În timp ce armata sovietică ocupa acum România, cu Transilvania cu tot, și Bulgaria până la granița cu Grecia, Marea Britanie dispunea doar de o mică armată în sudul Greciei. În plus, partizanii comuniști greci erau bine echipați și activi. Totuși, când Churchill s-a întâlnit cu Stalin, în ziua de 9 octombrie, el a ridicat problema necesității de a-și armoniza interesele în Balcani. Dată fiind situația militară, acest lucru cerea o cutezanță deosebită și în relatarea dramatică pe care o face evenimentului, Churchill nu-și ascunde sentimentul de împlinire: „Momentul era propice unei învoieli, așa că am spus:
-Hai să rezolvăm afacerile noastre în Balcani. Armatele dv. sunt în România și Bulgaria. Avem interese, misiuni și agenți acolo. Să nu ajungem să ne confruntăm datorită fleacurilor. Cât privește Marea Britanie și Rusia, ce-ați zice dacă ați beneficia de preponderență de 90% în România, iar noi să avem un cuvânt spus în proporție de 90% în Grecia și să mergem jumătate la jumătate în Iugoslavia?
În timp ce i se traducea acest lucru, am scris pe o jumătate de foaie de hârtie:
România
Rusia 90%
Ceilalți 10%
Grecia
Marea Britanie 90% (în acord cu SUA)
Rusia 10%
Iugoslavia 50-50%
Ungaria 50-50%
Bulgaria
Rusia 75%
Ceilalți 25%
Am împins hârtia lui Stalin, care terminase de ascultat traducerea. A fost o scurtă pauză. A luat apoi un creion albastru și, după ce a făcut o bifă mare, ne-a dat bucata de hârtie înapoi. Totul s-a aranjat în nu mai mult timp decât ar lua consemnarea faptului...
A urmat o tăcere prelungită. Hârtia apostilată zăcea la mijlocul mesei. Într-un sfîrșit, i-am spus: - Nu riscăm să fim socotiți cam cinici dacă s-ar vedea că am dispus fără jenă în aceste chestiuni, în asemenea măsură hotărâtoare pentru soarta a milioane de oameni? Să ardem hârtia.
- Nu, țineți-o la dv.”, a spus Stalin(7).
7 = W. Churchill, The Second World War, vol. 6, p. 198.
300 (...) Churchill a insistat ca, în ceea ce privește Balcanii, să rămână la formula discuției între patru ochi. Stalin a acceptat, dar se pare că a fost sincer alături de el doar într-o singură chestiune - interesul deosebit al Marii Britanii în Mediterana era egal cu cel al Rusiei în Marea Neagră, admițând în consecință interesul legitim al acesteia pentru Grecia. În cazul celorlalte țări de pe lista lui Churchill, formula 90-10% a fost aplicată în favoarea Rusiei - inclusiv Bulgaria, care, având granița comună cu Grecia, prezenta un interes deosebit pentru Marea Britanie.
304 (...), iar la 10 noiembrie scria: „Dumneavoastră, domnule Eden, sau Foreign Office i-ați încunoștințat vreodată pe reprezentanții noștri la București în legătură cu balanțele asupra cărora am căzut de acord - în linii mari - la Moscova? Mi se pare că aceștia se comportă ca și cum s-ar afla în Grecia. WSC”(14).
14 = PREM 3 374/13 M 1098/4. Primul Ministru către Secretarul de Stat din 10 noiembrie 1944.
306 Prin februarie 1945, comuniștii din Grecia au fost zdrobiți, (...).
307 (...) [1946 familia Fărcășanu] Urmăriți de avioane de vânătoare iugoslave, au consumat benzina zburând dintr-un nor într-altul. Deasupra Adriaticii nu mai aveau decât foarte puțin și de-abia ajuns la aeroportul de la Bari.
309 (...) [Regele Mihai și Regina Elena] Se duceau să asiste la ceremonia căsătoriei prințesei Elizabeth cu prințul Filip al Greciei.
310 (...) Ordinul „Victoria!” cu care Stalin îl decorase pe regele Mihai - printre străinii care s-au mai bucurat de o astfel de onoare au fost generalul Eisenhower, feldmareșalul Montgomery și mareșalul Tito - era prin excelență un ordin militar.
Epilog
315 (...) Apoi, după ce [regele Mihai] a trecut examenele necesare, a devenit agent de bursă în Elveția pentru o firmă grecească cu sediul pe Wall Street.
La plecarea din România, regina-mamă Elena s-a întors în Florența, unde fusese în exil în timpul domniei soțului ei, regele Carol. A decedat în 1982.
321 (...) După război, împreună cu Tozan - aventurierul turc pe care-l cunoscusem la Istanbul - [Chastelain] a înființat o întreprindere de import-export la Londra, dar în condițiile economice de atunci n-a reușit mare lucru.
315 (...) Apoi, după ce [regele Mihai] a trecut examenele necesare, a devenit agent de bursă în Elveția pentru o firmă grecească cu sediul pe Wall Street.
La plecarea din România, regina-mamă Elena s-a întors în Florența, unde fusese în exil în timpul domniei soțului ei, regele Carol. A decedat în 1982.
321 (...) După război, împreună cu Tozan - aventurierul turc pe care-l cunoscusem la Istanbul - [Chastelain] a înființat o întreprindere de import-export la Londra, dar în condițiile economice de atunci n-a reușit mare lucru.
Bibliografie
Barker Elisabeth, British Policy in South East Europe in the Second World War, London, 1976.
Bazna Elyesa, I was Cicero, London, 1964.
Djilas Milovan, Conversations with Stalin, London, 1962.
Jelavich Barbara, History of Balkans, Cambridge, 1983.
Seton Watson Hugh, The East European Revolution, London, 1950.
Smiley David, Albanian Assignement, London, 1984.
Stavrianos L. S., The Balkans since 1453, New York, 1958.
Barker Elisabeth, British Policy in South East Europe in the Second World War, London, 1976.
Bazna Elyesa, I was Cicero, London, 1964.
Djilas Milovan, Conversations with Stalin, London, 1962.
Jelavich Barbara, History of Balkans, Cambridge, 1983.
Seton Watson Hugh, The East European Revolution, London, 1950.
Smiley David, Albanian Assignement, London, 1984.
Stavrianos L. S., The Balkans since 1453, New York, 1958.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu