Bazele educației românești (VLĂDUCĂ 2013)

Ioan Vlăducă, Bazele educației românești, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2013, 61 p.

 

Trăsăturile neamului românesc

12 (...) 7 = Pentru omenie, francezii au l humanite, dar această înseamnă umanitate. La fel, în engleză, humanity înseamnă umanitate, nu omenie. În limba greacă, anthropotita înseamnă tot umanitate sau omenitate (firea omenească).

 

4. Principiul virtuții

16 Educația trebuie să urmărească dobândirea virtuților.

Platon spunea: „Chiar dacă dați oamenilor orice, dacă nu le dați virtutea, nu veți fi făcut nimic pentru fericirea lor”.

Dumnezeu l-a creat pe om dup chipul și asemănarea sa. „Cuvintele <după chipul> indică rațiunea și liberul arbitru, iar cuvintele <după asemănarea> arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute, atât cât este posibil”(16)

(...)

16 = Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 82.

 

9. Principiul adecvării

19 (...) Despre deosebirea dintre suflete, Sfântul Ierarh Gură de Aur spune: „Sufletele celor bogați și cu funcții înalte sunt mai neputincioase (ασθενηστεϙαι), mai dedate mâniei și mai schimbătoare, astfel încât ele cer mai multă îngăduință din partea noastră, în timp ce sufletele celor săraci și supuși sunt mai puternice (στεϙϙστεαι) și mai luminate și de aceea arată un mai mare curaj (παϙϙησια(23)) în vorbire”.

23 = παϙϙησια – curaj, slobodă spunere de tot adevărul, curată (sinceră) vorbire; παν – tot, ϙήσις – vorbire, chip de a vorbi, exprimare

 

10. Principiul continuității și al corelației

20 (...) Manualul de Limba elină trebuie să explice etimologici care se studiază în acel an școlar. (...)

 

 

Folosul duhovnicesc al științelor

27 Sfinții Părinți, cunoscând folosul științelor, îngăduiau tinerilor să se ocupe cu acestea, respectând anumite principii. Sfântul Grigore Palama spune că este bine să te ocupi puțin cu studiul limbilor, cu retorica, cu istoria, cu tainele naturii, cu știința logicii și cu figurile geometrice. Și aceasta, nu numai pentru a le putea întrebuința la ceva, ci și pentru că antrenează ochiul sufletului pentru a putea discerne lucrurile. Dar a rămâne atașat lor tot timpul e rău(31).

(…) „Noi nu condamnăm mintea și științele, ci abuzul și reaua lor întrebuințare și venerația nemăsurată ce li se acordă”(32), spunea Sfântul Grigore Palama.

31 = Dumitru Stăniloaie, Viața și învățătura Sfântului Grigore Palama, Scripta, București, 1993, p. 30.

32 = Ibidem.

28 (…) În cartea sa intitulată Logica, Sfântul Ioan Damaschinul  îi îndeamnă pe cititori „a se sui prin simțiri către Cel mai presus decât toată simțirea și înțelegerea. Care este Pricinuitorul tuturor și Ziditorul și Făcătorul. Că din frumusețea zidirilor Sale pe potrivă se vede Ziditorul”(33). (…)

33 = Sfântul Ioan Damaschin, Logica, Sim Art, Craiova, 2007, cap. 1.

Bibliografie

Sfântul Ioan Damaschin, 2007, Logica, Sim Art, Craiova.

(…)

Gerostergios A., 2005, Sfântul Fotie cel Mare, Sophia, București.

Stăniloaie Dumitru, 1993, Viața și învățăturile Sfântului Grigore Palama, Scripta, București.

***, Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru  Fotie Patriarhul Constantinopolului, Cartea Orotodoxă & Egumenița.

***, Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Grigore Palama arhiepiscopul Thessalonicului, Cartea Orotodoxă & Egumenița.

***, Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul Mitropolitul Efesului , Cartea Orotodoxă & Egumenița

 

Educația în familie

34 (…) Sfântul Ioan Damaschin ne învață astfel: „Sufletul este o substanță vie, simplă, necorporală, prin natura sa, invizibilă ochilor trupești, nemuritoare, rațională, spiritual, fără de formă: se servește de corp organic și îi dă acestuia puterea de viață, de creștere, de simțire și de naștere. Nu are un duh deosebit în el, ci duhul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este duhul în suflet. Sufletul este liber, volitional, active, schimbător, adică schimbător prin voință pentru că este zidit (create)”(43).

(…) De aceea spunem că omul este o unitate psiho-somatică. În limba greacă psihe înseamnă suflet, iar soma înseamnă trup.

(…)

„Oamenii se nasc și cresc în general în familie. În mediul familial se manifestă pentru întâia data sociabilitatea omului, i se formează personalitatea și se pun bazele exercitării caracterului social sau al comuniunii, care îi vor determina în mod hotărâtor întreaga viață. (…) Îndeosebi în prima fază a deprinderii comuniunii, care se realizează în primii ani ai vieții omenești, mai important este persoana mamei. De aceea absența ei de acasă influențează negativ acest proces de deprindere a exercitării caracterului comunitar al copilului. Aceasta înseamnă că ocupația profesională a mamei, dacă impune o îndelungată absență de acasă, trebuie să se exercite cu mare precauție, mai ales în această perioadă a vieții copiilor. În cea de a doua fază a acestui process, în care copiii vin în legătură cu mediul social mai larg, mai important devine persoana tatălui”(44).

43 = Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, EIBMBOR, București, 2005, partea a doua, cap. XII Despre om.

44 = Georgios Mantzaridis, Morala Creștină, Editura Bizantină, București, 2006, p. 316.

35 (…) Cuviosul Paisie Aghioritul ne învață astfel: „Educația copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără și se mâhnește, atunci și fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă și trăiește duhovnicește, copilașul din pântecele ei se sfințește. De aceea, femeia atunci când este însărcinată, trebuie să rostească rugăciunea lui Isus, să citească puțin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-și pricinuiască neliniști, dar și ceilalți să caute să nu o mâhnească… Apoi, după ce se va naște copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate de mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci și dragoste, afecțiune, mângâiere, siguranță, dobândind astfel un caracter puternic. Dar și pe mama o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-și alăptează copilul se creează anomalii în organismal lor”(45).

45 = Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Evanghelismos, 2003, partea a doua, cap. 2.

Bibliografie

Cuviosul Paisie Aghioritul, 2003, Cuvinte duhovnicești. IV. Viața de familie, Evanghelismos.

 

 

 

Educația în școală

 

Programa școlară

42 (…) Limba elină (greaca veche) disciplinează gândirea, contribuie la înțelegerea stilului bizantin și clarifică etimologia termenilor științifici.

 

Istoria

45 (…) Neamul românesc fiind creștin de la început (de la contopirea coloniștilor din imperiul roman cu dacii), Istoria Românilor nu poate fi separate de Istoria Bisericii. (…)

 

Filosofia

49 (…) Însă, în Grecia antică, în urmă cu peste 2000 de ani, existau oameni care se minunau atât de mult de cee ace exista în jurul lor și în sufletul lor, încât își petreceau toată viața cercetând natura discutând între ei pe această temă. Ei s-au numit filosofi, deoarece iubeau cunoașterea și înțelepciunea. În limba greacă veche, verbul a iubi era fileo, iar înțelepciunea se numea sofia. Din ele s-au format cuvintele Filosofie și filosof.

Sofia însemna înțelepciune, dar însemna și cunoaștere temeinică a existenței.

(…)

Platon spunea că începutul Filosofiei este minunarea. (…)

(…) De asemenea, trebuie să avem în vedere scrierile Sfinților Părinți și acele texte ale Filosofie eline care sunt compatible cu Ortodoxia.

Bibliografie

Ieromonahul Chiril, 2011, Din înțelepciunea Sfinților Părinți ai Bisericii și a vechilor filozofi greci, Bunavestire, Bacău.

 

Limbile clasice

50 Limba elină și limba latină constituie o bună temelie pentru toate științele și pentru orice demers cultural.

Bibliografie

Vlăducă I., 2012, Limba elină pentru clasa a V a, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța.

Dikționaru elino-românesku, tradusu dupe al lui Skarlat D. Bizantie de G, Ioanidu, fostul profesoru de limbă Elineaskă în gimnasiul Naționalu Bukurești, 1864.

Manual de Limbi Clasice pentru Seminariile teologice. Limba elină, manual pentru anul III, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.

Primele elemente de Grammatica Ellena, traducere de Aug. Demetriescu, Typografia Nationale, Bucuresci, 1872.

 

Biologia

54 (…) Bibliografie

(…) Keselopoulos A., 2006, Omul și mediul înconjurător, Partener, Galați. (…)

 

Educația muzicală

55 Platon spune că „muzica este arta cu materialul cel mai imaterial”. Muzica ar trebuie să fie un mijloc de înălțare sufletească și duhovnicească, așa cum spune Platon: „Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos”.

 

Desenul și educația plastic

55 (…) Un loc important trebuie acordat studiului iconografiei bizantine. (…)

56 (…) Bibliografie

Kordis G., 2008, Ritmul în pictura bizantină, Editura Bizantină, București.

 

Educația ortodoxă

57 Educația ortodoxă trebuie să urmărească însușirea bazelor Dogmaticii Ortodoxe în strânsă legătură cu Morala Ortodoxă. Viețile Sfinților constituie pilde de evlavie și eroism, foarte importante pentru copii, adolescenți și tineri. (…)

58 Bibliografie

Sfântul Ioan Damaschin, 2005, Dogmatica, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București.

Cuviosul Paisie Aghioritul, 2003, Cuvinte duhovnicești. IV. Viața de familie, trad. din lb. greacă de ieroschimonah Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Evanghelismos, București.

(…)

Vlăducă Ioan, Mic dicționar de Apologetică ortodoxă, Ed. Bizantină, București.

Vliangoftis Arsenie preot, 2006, Ereziile contemporane - o adevărată amenințare, Evanghelismos, București.

 

Dirigenția

59 (…) Unitatea de limbă

(…) Sfântul Ioan Damaschinul ne învață astfel: „Puterea rațională a sufletului se împarte în cuvântul mintal și cuvântul rostit. Cuvântul mintal este o mișcare a sufletului, care are loc în gândire fără nici o exprimare. De aceea, de multe ori, chiar când tăcem, desfășurăm în noi o adevărată vorbire. Iar cuvântul rostit activează în voce și în discuții, este deci cuvântul care se rostește cu limba și cu gura; de aceea se și numește cuvânt rostit”(73).

73 = Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, II, cap. XXI.