Investigarea comparată a politicii comuniste (IONESCU 1972)

Ghiță Ionescu, Investigarea comparată a politicii comuniste, trad. R. Paraschivescu (Londra, 1972), Humanitas / Politologie – Repere – 2, București, 1992, 125 p.

 

 

Pseudo-prefață

 

7 (...) Prima este legată de o analogie, desigur nu în plan artistic, cu Pseudocynegeticos de Odobescu. Pseudocynegeticos s-a născut, se știe, în mod accidental, în urma încercării de a scrie o prefață. Apoi ea devenit una din valorile certe ale literaturii române. (...)

 

Statul constituțional-pluralist și societatea revoluției informaționale

10 (...) Ambele adjective folosite în această din urmă expresie au cusururile lor, căci, din punct de vedere etimologic, „democrație” indica, în filozofia politică greacă, o formă de degenerare a politeiei, politeia fiind forma perfectă de organizare, în care nici una din păturile sociale, nici chiar cea mai numeroasă, demos-ul, nu își impune concepția. În cazul demos-ului este vorba de concepția egalitară, tema rolului egalității în democrație constituind, de la Tocqueville și cartea sa De la democratie en Amerique, un lait-motiv constant în teoria politică modernă. (...)

14 (...) Din punct de vedere geopolitic, trăsătura principală a revoluției informaționale o constituie globalizarea interdependențelor apărute între „toate statele”, de la marile „puteri”, ca Statele Unite, la state mici ca Luxemburg, Albania sau Nicaragua. (...)

18 (...) Este adevărat, totuși, că, între timp, știința, îndeosebi noua fizică și biologia, deși conducea cunoașterea spre noi culmi tehnice, prometeice, își recunoștea neputința ultimă de a explica misterul nașterii și morții omului. (...)

 

Statul marxist-leninist-stalinist și revoluția informațională

20 (...) Principalele contradicții erau:

(...)

- contradicția dintre conceptul de partid (ca parte, cum ne-o dovedește etimologia acestui cuvânt: partid vine de la pars) și un partid unic, cu adevărat monolitic. (...)

35 (...) Țările post-comuniste au nevoie de noi și neprihăniți judecători (cu justiția începe societatea liberă), de administratori noi și corecți (căci „conducătorii” erau maeștri în corupție), de noi și corecți reprezentanți politici, în egală măsură în consiliile comunale, cât și în „parlamentele” improvizate în grabă (este de remarcat că în Polonia, Ungaria și Bulgaria abia alegerile parlamentare primenesc spectrul politic).

 

 

1.O recapitulare

 

39 (...) De curmat, însă, „sofismele comparației”, „extinderile abuzive ale comparațiilor” și „formarea eronată a conceptelor” nu pot fi curmate decât aplicând strict regulile logicii. (...)

 

Metoda noncomparativă

42 (...) Universitarii care au studiat numai URSS-ul (Philip Mosely și Merle Fainsod în SUA, Leonard Schapiro în Anglia, Boris Meissner și Klaus Mehnert în Germania) au fost urmați de cercetători interesați de Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Germania răsăriteană și, nu în ultimul rând, de China.

43 (...) Lenin însuși a fost cel care a impus comuniștilor un fel de noli me tangere al purității ideologice. (...)

 

Modelul totalitar

47 (...) Varietatea atributelor utilizate în această abordare pentru statele netotalitare reflectă măsura prin care au fost definite prin comparație ex adverso, fiind toate contrapuse modelului totalitar unic.

50 (...) Firește că metoda [modelul totalitar stalinist] devenit inutilă, ba chiar contraproductivă, în momentul în care în Iugoslavia, Polonia și China au fost avansate noi abordări ideologice și întemeietorii lor le-au simțit ca fiind distincte față de cele din URSS și opuse lor.

(...) Ea nu corespundea sistemului modern şi elaborat al tiraniilor contemporane şi, prin urmare, era greu de deosebit de toate formele de tiranie cunoscute în istorie (ba chiar s-au dezvoltat și școli de gândire care au legat între ele toate formele de despotism oriental). (...)

52 (...) Iugoslavia lui Tito și Portugalia lui Salazar n puteau fi identificate cu Rusia lui Stalin sau cu Germania lui Hitler.

 

Îndemnurile

55 (...) Apoi, va fi la fel de indicat să aplicăm subdisciplinei politicii comuniste comparate „scara abstracțiilor” a lui Sartori, care, probabil, este cea mai clară și mai dreaptă modalitate de însumare a posibilităților logice ale exercițiilor comparative:

Niveluri ale abstractizării – Aria și scopul principal al cercetărilor comparative – Proprietățile logice și empirice ale conceptelor

(...)

Categorii de nivel mediu / Conceptualizări și taxonomii generale

– Comparații intrazonale între contexte relativ omogene (teoria de nivel mediu de generalizare) – Echilibru între denotație și conotație / Definiții cu ajutorul analizei, adică per genum et differentiam

(...)

 

A.Abordările empirice

 

Uzurile și abuzurile cuantificării

56 (...) Institute de cercetări sociale, fie și numai pentru investigarea opiniei publice, au fost înființate în Iugoslavia, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia(22), iar institutele de statistică din majoritatea statelor comuniste ai efectuat recensăminte presupuse a fi complete, amănunțite și demne de încredere. (...)

22 = Paul Shoup & David E. Powell, The Emergence of Political Science in Communist Countries, „American Political Science Review”, nr. 2 (iunie 1970).

62 (...) De asemenea, a existat ab initio o discrepanță totală între insuficiența și imperfecțiunea „datelor” empirice ce urmau a fi analizate și „ipotezele” cărora se spera că analiza le va găsi răspuns.

 

B.Reconceptualizarea

 

Birocrația

81 (...) Ce s-a câștigat în generalizările universaliste s-a pierdut în posibilitatea favorizării studiilor comparative referitoare la diferitele tipuri de organizări statale comuniste, începând cu China, continuând cu URSS și Iugoslavia, Cehoslovacia și Ungaria. (...)

44 = Hugh Seaton-Watson, The East European Revolution, London, Methuen, 1970.

 

 

 

2. Studiul comparativ al statului socialist

 

A.Comparabilitatea statelor socialiste

 

a)Interzonală

 

Suveranitatea

89 (...) De atunci [Rusia Sovietică 1918/URSS 1922], toate celelalte state socialiste (republici socialiste sau democrații populare) proclamate între timp – Mongolia Exterioară (1940), Iugoslavia (1945), Bulgaria (1946), Albania (1946), Ungaria (1946), România (1946), Polonia (1947), Cehoslovacia (1948), China (1949), Republica Democrată Germană (1949), Coreea de Nord (1948), Vietnamul de Nord (1960), Cuba (1961) – sunt definite în constituțiile lor tot ca state suverane.

91 Doctrinei sovietice [Brejnev] i se opune doctrina suveranității majorității celorlalte state socialiste, dat mai cu seamă a Iugoslaviei, Albaniei, Chinei și României. (...)

 

Guvernul reprezentativ

91 La fel ca majoritatea statelor nesocialiste moderne, statele socialiste își întemeiază legitimitatea pe reprezentativitatea instituțiilor lor(49).

49 = (...) Și chiar în Constituția mai modernă și sofisticată a Iugoslaviei din 1963, în Articolul 47 se scrie: „Funcțiile puterii și administrarea problemelor sociale vor fi exercitate de organe reprezentative”. (...)

 

b) Intrazonal

 

Apariția în urma războiului

96 (...) (2) Republica Populară Federativă Iugoslavia, Republica Populară Albania și Republica Populară Chineză au înlocuit statele iugoslav, albanez și chinez anterioare, în timpul și după un război de eliberare a teritoriilor lor de sub ocupația invadatorilor străini. Partidul comunist a reușit, atât prin acțiuni militare directe împotriva ocupanților, cât și printr-un război civil dus împotriva altor organizații naționale, să preia conducerea acestui război de eliberare. Acesta a avut drept consecință directă faptul că ideologia partidelor comuniste respective a fost transformată din pacifismul internaționalist inițial în comunism național. O altă consecință a acestui fapt a fost că, pentru o lingă perioadă de timp, partidele comuniste respective au fuzionat cu și au fost eclipsate de Armata de Eliberare. (...) În cele din urmă, era firesc ca aceste trei state să fie cele mai nerăbdătoare să-și apere suveranitatea împotriva oricăror puteri, inclusiv și mai cu seamă împotriva URSS (iar în cazul Albaniei, inclusiv și mai cu seamă împotriva Iugoslaviei).

(3) Republica Populară Polonă, România, Bulgaria, Ungaria, Republica Democrată Germană și, într-o oarecare măsură, chiar și Cehoslovacia au înlocuit statele anterioare parțial sau pe suprafața întregului teritoriu din cauza trecerii trupelor sovietice prin aceste teritorii și a poziției dominante obținute din acest motiv și din altele de URSS asupra acestei zone a Europei.

97 Utilizându-și dominația directă și indirectă în acea parte a Europei , guvernul sovietic a instalat și a menținut la putere guvernele „prietene” ale partidelor comuniste care au transformat statele respective în state socialiste (noțiune care cuprinde în mod egal „republicile populare” și republicile socialiste – România și Cehoslovacia). (...) De asemenea, ea a influențat în mod direct relațiile dintre aceste state [Europa de Est] și URSS și dintre aceste state între ele, ținându-se seamă dacă propriul lor comunism național era mai bine adaptat internaționalismului sub patronaj sovietic, ca în cazul statului socialist polonez, bulgar și german, sau apărării directe a suveranității lor împotriva tuturor, ca în cazul statului român, maghiar sau cehoslovac. (...)

 

Abolirea proprietății private a mijloacelor de producție

98 (...) În Iugoslavia și Polonia pământul aparține încă fermierilor. (...)

99 (...) În Iugoslavia avem de-a face cu noțiunea de „proprietate socială”, al cărei corolar este exprimat după cum urmează: „Din moment ce nimeni nu are dreptul de proprietate asupra mijloacelor de producție ce constituie o posesiune de tip social, comunitatea social-politică, organizația muncitorească sau omul muncii nu își pot însuși sub nici o formă de proprietate produsul muncii social organizate, nu pot conduce și dispune de muncă sau de mijloace de producție aflate în proprietate socială și nu pot determina arbitrar termenii distribuției”(51). Această definiție oarecum negativă este, totuși, cheia sistemului iugoslav de autoconducere, care, la rândul său, prezintă o mare importanță pentru sistemul politic socialist iugoslav.

51 = În Principiile de bază ale Constituției din 1963.

100 (...) Însă atât comuniștii chinezi, cât și cei iugoslavi, contestă viziunea sovietică asupra controlului și proprietății mijloacelor de producție, indiferent dacă sunt sau nu proprietatea statului. În opinia lor și în acea a opoziției comuniste contra doctrinei (și mai ales practicii) sovietice staliniste și poststaliniste, o nouă birocrație sau, în termenii folosiți de Gilas, „o nouă clasă” a monopolizat conducerea societății, lipsind astfel pretinsa „proprietate a poporului” de orice înțeles veritabil.

 

State teleologice

101 (...) Aceasta înseamnă că: a) ele [statele socialiste] servesc un scop direct – transformarea societății, precum și a indivizilor care o alcătuiesc, prin mijloace revoluționare; b) se autocaracterizează ca fiind de tranziție și destinate în mod intenționat propriei lor anihilări; c) văd, de asemenea, acest scop cuprins în ideologia (marxist-leninistă), care, prin interrelația dintre teoria și practica sa, este de fapt motorul transformării spre scopul final (teleos) al societății lipsite de clase și de aparat.

102 (...) Faptul că acest deux et machina al înlăturării proprietății mijloacelor de producție nu a reușit să producă instantaneu o schimbare totală a relațiilor sociale, a determinat noi probleme legate de organizare, ordine și ierarhie. (...) În sensuri diferite și prin mijloace diferite, cele trei principale școli de gândire ale ideologiei marxist-leniniste – sovietică, chineză și iugoslavă – sunt de acord cu privire la întâietatea educației „culturale”, „politice” și „sociale” a maselor. (...)

103 (...) În vreme ce al XXII lea Congres al PCUS a proclamat că trecerea de la „dictatura proletariatului” la „statul întregului popor” a fost efectuată în URSS, iugoslavii își descriau propria lor formă de societate ca fiind deja „o comunitate federală socialistă a oamenilor muncii... bazată pe relațiile dintre oameni care acționează ca producători și creatori liberi și egali”. (...)

 

State fără opoziție

104 (...) Candidaților din afara partidului, în URSS, la fel ca și un anumit procentaj de candidați suplimentari, în Iugoslavia și Ungaria, li se permite să se prezinte în alegeri. (...)

 

 

B. Studiul comparativ al statului socialist ca formă de tranziție și ca anomalie ideologică

 

105 Al doilea motiv pentru care analiza statului socialist este recomandabil să fie un reper al studierii comparative a sistemelor comuniste este că, din punct de vedere logic, existența continuă a statului după revoluție este o contradicție in adjecto. (...) Pentru cel care analizează comparativ politica partidelor comuniste nu există unghi mai potrivit din care să observe: (...); c) profundele diferențe ideologice dintre școlile de gândire care intră în conflict în mișcările din lumea comunistă, mai cu seamă dintre cele rusă, chineză și iugoslavă.

106 (...) Acum ea [diferențierea] caracterizează nu numai lupta ideologică actuală dintre Noua Stângă (anarho-sindicalistă, troțkistă sau anarhistă) și partidele comuniste consacrate, ci și – la un nivel mult mai profund și cu implicații mult mai directe asupra structurilor politice concrete ale polemicii în trei – pe cea dintre cele trei principale școli de gândire politică marxist-leninistă. (...)

108 (...) Doctrina comunistă iugoslavă diferă și de cea sovietică și de cea chineză. Teoria politică a comuniștilor iugoslavi se poate dispensa deja de structurile controlului central de stat și a intrat în etapa superioară a autoconducerii și descentralizării, singura care, în ochii ei, poate fi considerată socialistă.

109 Doctrina comunistă iugoslavă denunță „dictatura proletariatului” ca pe un paravan pentru formele staliniste de birocrație, care duc, funcțional și inevitabil, la aberațiile monstruoase ale totalitarismului. În doctrina comuniștilor iugoslavi, statul și birocrația centrală au început să se deterioreze, iar puterea a fost deja răspândită în întreaga societate sau comunitate. Partidul însuși se crede că abdică de la dreptul de control și îndrumare directă și că este absorbit în organe deliberative din ce în ce mai largi până când, în cele din urmă, se integrează societății care se autoadministrează.

Este de înțeles că, din punct de vedere comparativ, studierea teoriei și practicii acestor trei interpretări marxist-leniniste ale problemei organizării politice, precum și a tuturor nuanțelor din spectrul acestei probleme, reprezentate de teoriile celorlalte partide marxist-leniniste, oferă câștigurile cele mai însemnate. (...)

 

C. Studiul comparativ al statului socialist în era industrial-tehnologică

 

a)Intrazonal

111 (...) Statele socialiste pot fi împărțite, la începutul anilor 70, din punct de vedere al dezvoltării economice în: puternic industrializate – URSS, RDG și Cehoslovacia; industrializate – Ungaria, Iugoslavia și Polonia; în curs de industrializare intensivă – România, China și Bulgaria; aflat încă la faza de început a industrializării – Albania, Cuba, Vietnamul de Nord, Coreea de Nord și Mongolia Exterioară. (...)

113 (...) Ei [factori ai evoluției de la mobilizare la participare] sunt, printre alții: (...); gradul de participare obținut în fiecare stat socialist în parte din alte motive decât cele social-economice (ca, de exemplu, sprijinul popular obținut din pricini naționaliste de divers partide comuniste atunci când rezistă anumitor presiuni exterioare, venind fie din partea unor state nesocialiste, fie chiar din partea unor state comuniste: URSS în majoritatea cazurilor, dar și Iugoslavia în cazul Albaniei, Bulgaria în cazul Iugoslaviei etc)/, precum și mulți alți factori.

În general, însă, trecerea de la procesele politice ale mobilizării excesiv centralizate la procesele politice ale participării treptat descentralizate poate fi vizualizată în puncte de vedere de genul celor care urmează: (...); rolul modificat al partidului (atitudini ale întregului evantai al spectrului, de la URSS la China și Iugoslavia și, de pildă, de la partidele ce se pun pe ele pe primul plan din România, Bulgaria și RDG la partidul mai discret din Ungaria); rolul schimbat al magistraturii (gradul de autonomie garantat magistraturii, de la noua „legalitate socialistă” în URSS la introducerea Curții Constituționale în Iugoslavia); relațiile în curs de schimbare dintre legislatură și puterile executive (evantaiul de diferențe ce pot fi observate în legile electorale și procedurile parlamentare din Uniunea Sovietică și România sau din Iugoslavia, Polonia și Ungaria – și în perioade diferite în fiecare din aceste state); (...).

 

b)Interzonal

117 (...) În ambele grupuri de societăți socialist/nesocialist deosebirile dintre generații se accentuează din ce în ce mai mult, întrucât schimbările tehnologice rapide transformă nu numai acele mores specifice individului uman, ci și psihologia și chiar firea omenească. (...)

118 (...) Acest fapt [internaționalizarea economiei și comunicațiilor versus centralizarea reclamată de tehnologie] duce direct la problema suveranității pe ambele fețe ale acestui Ianus. (...)

Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs (BALABAN 2009)

Constantin Gheorghe Balaban, Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs, Editura Universitară, București, 2009

 

Tema 1. Politica Europeană de Vecinătate – Scop, principii, obiective, conținut. Delimitări conceptuale

 

Secțiunea I. PEV, o politică care încurajează prosperitatea, stabilitatea și securitatea în țările vecine ale UE, în interes comun

1.Preliminarii

(11) La 1 ianuarie 2007, două state riverane Mării Negre, Bulgaria și România s-au alăturat UE, Uniunea reprezentând o entitate politică, socială și economică compusă din 27 țări.

 

Secțiunea IV. PEV în raportul general 2007 și alte Comunicate ale Comisiei

23.O nouă inițiativă de cooperare regională: Sinergia Marea Neagră

(23) La 11 apr. 2007, Comisia a adoptat comunicarea „Sinergia Mării Negre – o nouă inițiativă de cooperare regională”, Marea Neagră devenind, după aderarea României și Bulgariei la UE, una din frontierele UE.

 

 

Tema 5. Relațiile între UE și țările din Caucazul de Sud – Armenia, Azerbaidjan și Georgia

 

Secțiunea I. Zona transcaucaziană – o zonă a competiției, ce conferă statelor în cauză un spațiu larg de manevră

79.Preliminarii

(53) Din punct de vedere geopolitic, statele Caucazului de Sud se încadrează în paradigma statelor mici aflate într-o zonă a competiției. Pe de o parte, între vecinii mai mari și mai puternici (Rusia, Turcia, Iran), pe de altă parte, marile puteri.

80.Actori, interese, acțiuni pentru regiunea transcaucaziană

(54) Motivațiile interesului pentru zona transcaucaziană de diferiți actori sunt diverse:

- Aspecte de natură etnic-religioasă (Iran și Turcia)

 

Secțiunea III. Relațiile dintre UE și Georgia

85.Preliminarii

(56) Aderarea României și Bulgariei la UE aduce Georgia la granițele Uniunii.

87.Importanța fundamentală a Georgiei pentru UE

(59) Guvernul georgian a acuzat Rusia că în timpul ofensivei în Georgia a intenționat să distrugă conducta Baku-Tbilis - Ceyhan. Acuzație negată de oficial ruși, dar și de British Petroleum, nivelul producției nefiind afectat de ostilități.

n. 111 = (...), oleoductul Baku-Tbilis – Ceyhan, situat la 100 km sud de capitala Oseției de Sud face legătura între Marea Caspică și Marea Mediterană.

 

 

Tema 6. Cooperarea cu Rusia în cadrul Parteneriatului Strategic

 

Secțiunea V. Rusia – partener strategic important pentru UE

105.Rusia, cel mai mare vecin al UE și partener important pentru realizarea unei cooperări strategice și rezolvarea problemelor de anvergură globală

(69) Extinderea UE din 2004 și aderarea  la UE, la 1 ianuarie 2007, a României și Bulgariei au adus Rusia mult mai aproape de granițele Uniunii.

 

Tema 7. Relațiile în zona mediteraneeană. Introducerea graduală a statelor mediteraneene în politicile UE

 

Secțiunea II. Parteneriatul euromediteranean

116.Acorduri de asociere Euro-Mediteraneene

(75) În relația cu Turcia a fost semnat un Acord de Asociere cu UE, iar la 1.6.1996, Turcia a semnat Acordul de Uniune Vamală cu UE. Pe lângă faptul că s-au eliminat barierele tarifare și netarifare, Turcia a adopta taxe vamale comune cu UE la importul din terțe țări.

 

Secțiunea IV. Uniunea Mediteraneană – o nouă formă de asociere în zona Mării Mediterane

125.Un pas spre extinderea UE către nordul Africii și Orientul Apropiat

(79) Într-un viitor mediu, Israelul, Turcia și statele africane cu acces la Marea Mediterană vor fi înglobate în Imperiul European.

 

 

Cultures, Conditions, and Cognitive Closure: Breaking Intelligence Studies’ Dependence on Security Studies (CROSSTON 2015)

Matthew Crosston, Cultures, Conditions, and Cognitive Closure: Breaking Intelligence Studies’ Dependence on Security Studies, „Journal of Strategic Security”, 8, no. 3 (2015): 24-45.

 

(33) When this is done, Russian intelligence is inevitably seen as aspiring to help the state achieve new ‘great power’ status or attempting to reconstitute Soviet glory or is subconsciously beholden to an autocratic instinct that dates even further back, to the czars or even back to Byzantium.(23)

23 = K.C. Gustafson, “Echo of Empires: Russia’s Inheritance of Byzantine Security Culture,” Journal of Slavic Military Culture 23 (2010) pp. 574-596.

 

(34) “Of the organization of the Soviet and subsequent Russian state we can draw no specific indication of Byzantine bureaucratic organization, but in spirit the way the Soviets organized their government for security purposes is still quite Russian…the way the Byzantines managed their security and intelligence was a function of the political culture of the state, the same political culture that was inherited later by the Kievan and then Russian state, which has served the Soviet and subsequent post-Soviet Russian state.”(26)

26 = Ibid. p. 591.

 

(38) If Russia is dependent on the legacy of the Byzantine Empire and China is hard pressed to move beyond the ideas of Sun-Tzu, then it is simply hypocritical to not make Spain beholden to the same type of historical and cultural legacies.

 

(38-9) Turkey

Turkey intensifies the characteristics seen in the Spanish case. Analyses on Turkish intelligence tend to be dominated by the ever-changing current and future developments of the Turkish state. Rather than trying to adhere to some ancient tract that demands a particular mindset and behavioral tactic, Turkish intelligence by default must be ready to always adjust and adapt to the unpredictable domestic and foreign policy winds.

“What intelligence is the Turkish intelligence community interested in? First and foremost, it is concerned with any intelligence that would contribute to national security and public safety. A second interest is solid intelligence that would support Turkey’s active role and interest in balancing the influence of Iran and Russia in the Balkan, Middle Eastern, and Caucasian triangle, which is the primary focus of Turkey’s regional security policies. Third, it is seeking good quality foreign intelligence to allow the government to have a modicum of international influence.”33

Just as with Spain, Turkey emphasizes the now when it evaluates and assesses its intelligence community. There is no point droning on about the legacy of the Ottoman Empire or the spirit of Ataturk or what it historically means to be the Western-Eastern crossroads for humanity. These cultural

33 Stephane Lefebvre, “Turkey’s Intelligence Community in Changing Times,” International Journal 61/1 (2005-2006) p. 113.

and historical legacies matter if you are a Turk. But they do not explicitly and powerfully impact Turkish intelligence as it watches what happens in Syria, or tries to decide how to respond to the Islamic State, or considers various overtures from the United States, Israel and the EU on hindering Iranian nuclear development, or grows weary about a strengthening Kurdish autonomy in Northern Iraq, just to name several prominent contemporary examples.

Grand strategic cultural approaches have very little to say to these real-time dilemmas and it is these priorities that occupy the thinking of Turkish intelligence today. So, analysis that wants to properly evaluate the national security decision-making calculus of Turkey is much better off focusing on the organizational cultural conditions that demand the attention, budget, and leadership of Turkish intelligence. The explanatory power of these analyses is in the substantive relevance that can be addressed when not shackled by ancient historical and cultural legacies. They make for wonderful stories but not very compelling intelligence product.

 

 

Război împotriva speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989 (SARIN & DVORETSKY 1996)

Oleg Sarin & Lev Dvoretsky, Război împotriva speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989, trad. M. Columbeanu (rusă 1996) Antet, București, 1997

 

Cuvânt înainte

(4) Războaiele din Balcani s-au desfășurat pentru a-i salva pe frații noștri slavi de aceiași cotropitori musulmani.

 

Umbra sovietică peste Suomi

(59) Războiul de agresiune colonială dezlănțuit de Uniunea Sovietică împotriva Finlandei și ocuparea aproape simultană a Poloniei și a țărilor balcanice făceau parte din strategie cu rază lungă de acțiune a lui Stalin, concentrată, după cum o demonstrează evenimentele ulterioare, în jurul planului de împărțire a Europei între URSS și Germania și, dacă și când circumstanțele ar fi permis-o, înghițirea Germaniei însăși.

 

Legea junglei în documentele oficiale

(64) În 15 iunie, reprezentantul sovietic la Berlin, Astahov, l-a vizitat pe ambasadorul bulgar Draganov. Bulgaria întreținea legături strânse cu Germania, iar Stalin avea deplina convingere că discuția dintre Astahov și Draganov urma să-i fie imediat raportată lui Ribbentrop, ministrul german de externe. Astahov i-a spus lui Draganov că, ținând seama de actual situație internațională, Uniunea Sovietică avea două posibilități: să semneze un pact de neagresiune cu Marea Britanie și Franța sau să câștige timp semnând o înțelegere cu Germania.

(77) În ultimele șase luni ale lui 1944 și până în mai 1945, au luptat pe pământuri străine în Europa de Est și Balcani, cu scopul declarat de a elibera popoarele de acolo de sub jugul fascist.

(78) Astfel, țările socialiste pro-sovietice – RDG, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia și Polonia – au fost unite sub umbrela Pactului de la Varșovia. Albania și Iugoslavia, deși nemembre ale Pactului de la Varșovia – au devenit totuși state comuniste, având relații de prietenie cu URSS.

 

Criza din Caraibe

(187) Malinovsky [ministrul apărării sovietic]  i[Hrușciov]-a spus că rachetele americane desfășurate pe celălalt mal al Mării Negre, în Turcia, puteau lovi centrele vitale ale Uniunii Sovietice în interval de 10 minute, câtă vreme rachetele sovietice aveau nevoie de 25 de minute pentru a atinge teritoriul american, pornind din interiorul hotarelor URSS.

 

Europa de Est în termeni sovietici

(236) Debarcat de la conducere, Dubcek a fost numit ambasador în Turcia.

 

Situațiile limită în politică la Karl Jaspers (SPĂTARU 2018)

Cătălin Spătaru, Situațiile limită în politică la Karl Jaspers, Institutul European/Academica 303/Seria Filosofie, Iași, 2018

 

I.     Situații și situații-limită

I.2.Raportări la structura antinomică

(21) Există imagini autentice ale lumii ca imagini antinomice: antitetica cosmică la Heraclit și Bohme, (...).

I.8.Moartea

(34) Individul poate simți moartea ca prăbușirea a unei culturi, precum grecii la căderea Constantinopolului în 1453, (...).

 

III.Situația politică a lumii postbelice și situațiile-limită

 

III.3.Situația politică după al Doilea Război Mondial și lupta împotriva totalitarismului

III.3.1.Renunțarea la colonii și înfruntarea totalitarismului

(96) În ce privește libertatea politică, ca formă de guvernare cu origine europeană, fundamentată, în modul de a gândi, în realitățile greacă și romană, precum și în gândirea camaradească germanică, nu poate fi transmisă la fel de ușor, nu poate fi preluată precum tehnica sau știința.

 

III.3.2.Lupta spirituală și relațiile politice dintre state

(103) Rusia este și occidentală și asiatică, impregnată de creștinismul bizantin, ea a căzut pradă totalitarismului, pe bazele unui structuri despotice de a conduce, moștenită de-a lungul a secolelor, deși totalitarismul nu trebuie confundat cu despotismul.

(104) La fel ca și în cazul Ungariei, ce lupta împotriva totalitarismului, ea a fost lăsată pradă acestuia, deși ungurii, ca și toate popoarele estice de la bulgari la polonezi, sunt popoare occidentale.

 

III.4.Omul în fața dublei amenințări a totalitarismului și a bombei atomice

III.4.2.Libertatea politică, existențială și rațiunea ca gândire care transcede

(119) Sub diferite forme plăsmuite de diferiți gânditori de la Tucidide la Weber, libertatea apare ca o realitate conceptibilă.

III.4.3.Rațiunea ca putere suprapolitică și comunitatea oamenilor raționali

(130) Cenzura pe care Platon voia să o introducă în cetatea sa, în statul său ideal, este exigența unei folosiri responsabile a libertății, o responsabilitate pentru ceea ce se afirmă, se creează, se afirmă sau se neagă, cenzura fiind o condiție pentru acțiunea veridică și plină de efecte benefice a spiritului.

III.4.5.Omul de stat rațional

(140) Omul de stat poate fi demagog în sens bun precum Solon, ce îi educa pe ceilalți sau în sens rău folosindu-se de popor pentru a distruge, stimulând aroganța celorlalți și folosind-o în scop propriu.

(141) Gândirea cu posibilitățile ei trebuie păstrată, așa cum a fost transmisă de greci în tensiune și în luptă spirituală, pentru a găsi o ordine și o unitate întru veridicitate, nu întru dogmatismul unor conținuturi fixate obligatoriu.

 

III.5.Evitarea căutării salvării omului prin rațiune, antiraționalul și utopia rațiunii

III.5.2.Rațiune și antirațiune, utopia rațiunii și posibilitatea transformării

(155-6) Cifrul mitic  al lui Prometeu, al înzestrării tehnice a omului, lasă totuși speranța că omul poate trăi conform rațiunii, se poate salva.

 

IV.Lupta pentru democrație, libertate și pace

IV.4.Educația politică

(182) Gândirea politică are nevoie de cunoaștere, iar educarea politică are nevoie de studiul cărților, a cunoașterii dobândite în istorie despre politică, de la Platon la Tocqueville și Max Weber.

 

 

Politica, o vocație și o profesie (WEBER 1919)

 Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, trad. (germ. 1919) I. Alexandrescu, Anima, 1992

 

 (10) Occidentului îi este propriu însă un tip de conducere care ne mai este familiar: mai întâi, conducerea politică în persoana „demagogului” independent, apărut în contextul  orașului-stat specific civilizației apusene, îndeosebi mediteraneene, și (...).

 

(11) Dar în toate structurile politice, chiar în cele mai timpurii, găsim și o regie personală a stăpânului. (…) (…), aici el se sprijină fie pe oamenii casei, fie pe plebei, pe categorii sociale lipsite de avere sau rang, în întregime dependente material de el, neavând nici o putere proprie prin care să-l poată concura.

 

(11) Dar în toate structurile politice, chiar în cele mai timpurii, găsim și o regie personală a stăpânului. (…) Toate formele de dominație patriarhală sau patrimonială, stăpânirea despotică a sultanilor, orânduirile de stata birocratice aparțin acestui ultim tip.

 

(14) Sorgintea acestor comunități a fost, istoric vorbind, prin excelență în Occident, germenele lor fiind orașul ca formațiune politică, apărut ca atare în cadrul civilizației mediteraneene.

 

(17) Exemplul reformei administrative a împăratului Maximilian ne arată cât de greu au reușit funcționarii, chiar sub presiunea unei necesități imperioase și a amenințării otomane, să-l înlocuiască pe principe în acest domeniu [finanțe] (…).

 

(18) În Orient, nevoia de a-l degreva pe sultan de răspunderea personală pentru succesul guvernării a dus la apariția figurii tipice a „marelui vizir”.

 

(22) Imensa influență a dreptului roman, așa cum a fost ajustat de statul birocratic al perioadei romane târzii, s-a manifestat atât de pregnant, datorită faptului că pretutindeni revoluționarea sistemului politic în sensul dezvoltării statului rațional s-a făcut de juriștii cu școală. Chiar și în Anglia, deși acolo marile corporații de juriști au frânat preluarea dreptului roman. În nici o parte a lumii nu a putut fi găsit un fenomen analog. Cu toate implanturile de gândire juridică rațională în școala indiană Mimamsa și cu toată cultivarea gândirii juridice antice în Islam, năpădirea gândirii juridice raționale de diferite forme ale gândirii teologice nu a putut fi oprită. Procedura juridică nu a fost complet raționalizată. Acest lucru a putut fi realizat numai prin preluarea jurisprudenței romane – acestui produs întru totul specific al unei formațiuni politice devenite dintr-un oraș-stat, putere mondială – de către juriștii italieni, în acel „Usus modernus” al pandectiștilor (7) și (…) în acele teorii ale dreptului natural născute din gândirea juridică (…).

n. 7 = Interpreți ai unei culegeri din scrierile juriștilor romani clasici, alcătuită la porunca lui Iustinian (n. t.)

 

 

(24) „Demagogul” este – de când de există state constituționale și, până la urmă, de când există democrația – tipul conducătorului politic din Occident. Conotația peiorativă a cuvântului nu trebuie să ne facă să uităm că nu Cleon, ci Pericle a fost primul care a purtat acest nume. Neavând nici o funcție sau având singura funcție conferită în urma unor alegeri, cea de strateg suprem – celelalte funcții fiind repartizate prin tragere la sorți – el conducea adunarea poporului, suverană la Atena.

 

(49) Străvechea problemă a Theodiceei este tocmai asta: cum se face că o forță, prezentată ca fiind atotputernică și bună, a putut crea totuși o lume atât de irațională, o lume a suferinței nemeritate, a nedreptății nepedepsite  și a prostiei incorijibile.