Previziuni și premise (1983)

Alvin Toffler, Previziuni și premise, trad. M. Columbeanu, Antet, București, 1996 (eng. 1983), 274 p.

 

Cum și de ce

5 (...) S-a tradus în daneză, ebraică și turcă, pentru a nu mai menționa limbile franceză, germană și spaniolă. (...)

10 (...) Transcrierea originală a servit mai mult ca ghid general decât ca sursă de citate ad litteram. (...)

 

 

3. Mitul japonez (și altele)

 

Avantajul american

75 (...) Cred, însă, că Japonia are un alt tendon al lui Ahile -și, în acest sens, mă contrazic deseori cu prietenii mei japonezi. (...)

 

Forțe în conflict

89 E complicat, dar ne îndepărtăm de formulele birocratice clasice spre o organizație ad-hocratică(1), cu unități mai mici și mai diverse, în cadrul unor configurații modulare mai mari.

1 = Formulă organizatorică flexibilă, aptă să se plieze conform imperativelor de moment; vezi Powershift.

90 (...) Eu, unul, n-am chef să mă întorc în te miri ce utopie bucolică, care oricum n-a existat niciodată. (...)

91 (...) E timpul să terminăm cu scrisul romanelor elegiace despre cât de minunat era înainte să sosească în oraș fabrica de tinichele. (...)

92 (...) Cărțile mele au fost publicate, sub forme expurgate ideologic, în România, Polonia, Iugoslavia și – neoficial, ca să zic așa – în URSS. (...)

94 (...) Se poate foarte bine ca industrialismul per se să fie antitetic „socialismului real” – indiferent ce-o mai fi acela. (...)

 

 

5. Info-politica

 

Mediul decizional

116 (...) Chiar și Atena, contra-exemplul, avea o democrație a celor puțini, bazată pe sclavia celor mulți. Într-un fel sau altul, o clasă conducătoare restrânsă și autoritaristă domină de obicei orice societate agricolă. (...)

 

 

7. Rasă, putere și cultură

 

Interludiul alb

140 (...) Descoperind drumul comercial spre India, au ocolit Islamul, care domina în esență Mediterana, și au început să colonizeze Asia și Africa. (...)

142 (...) Dar e improbabil să mai revenim vreodată la status quo ante. (...)

 

Problema Tehnicolor

146 (...) Între timp, în Germania, ura pentru sub-clasa emigranților turci era atât de turbată, încât până și politicienii social-democrați fac apel la ea. Helmuth Schmidt însuși a glumit a propos de „mirosul de usturoi” din rândurile turcilor, ceea ce e cam același lucru cu bancurile despre pepeni în SUA. (...)

147 (...) Recent, vietnamezii din Praga au simțit pe pielea lor același tratament care le e familiar turcilor din Germania sau negrilor din America. (...)

148 (...) Astfel, feministele, negrii, latinii sau asiaticii care combat rasismul au fost rugați în repetate rânduri să-și amâne sau să-și subordoneze țelurile acelora ale clasei muncitoare – însemnând, de regulă, muncitorimea principală, de sex bărbătesc. (...)

 

Primatul culturii

156 (...) Fiecare cultură, vest-indiană, filipineză, algeriană, cubaneză, turcă sau coreeană sosește în Al Treilea Val cu propriul ei caracter social, dezvoltat dea- lungul secolelor. (...)

 

 

9. Departe de Delphi

 

179 (...) Se află departe, într-adevăr, de Oracolul din Delphi!

 

Gânditori în linie dreaptă

187 (...) În ultimă instanță, orice fel de futurism, la fel ca orice istoriografie (inclusiv cea numită „cliometrică”) este impregnată de cel puțin o tușă de subiectivism. (...)

 

 

10. Despre instrumentele intelectuale

 

Marx-ul unidimensional

195 (...) Monomania referitoare la clasă ajută să se explice eșecurile teoriei marxiste în atâtea țări la rând. (...)

Navigația pe Prut la mijlocul secolului al XIX lea (ȘERBAN 1993)

Constantin Șerban, Navigația pe Prut la mijlocul secolului al XIX lea. Proiecte și realizări, „Suceava”, Anuarul Muzeului Bucovinei, „Glasul Bucovinei”, Iași-Rădăuți, XX, 1993

 

(160) Tratatul de pace de la Paris (1856) prevăzuse  (art. 20) ca Rusia să restituie Moldovei  județele Cahul, Bălgrad şi Ismail, (…), cu o populație de 195.644 locuitori (12.000 locuitori de alte  naţionalităţi: bulgari, cazaci, lipoveni, găgăuzi (3).

 

(162) Efectul acestor lucrări de amenajare a Prutului pentru navigație a generat crearea unei societăţi de navigaţie particulare, cu capital aparţinând unor întreprinzători greci: I. Polihroniade şi M. Colognomos, cu nu­mele „Asociaţia naţională a navigaţiei Prutului”. Societatea poseda vase pro­prii, dintre care cel mai importa n t, a dus din Anglia, a purtat numele domnitorului A. I. C uza. Cu aceste vase Societatea a efectuat curse regulate între Galaţi şi Leova pentru transport de mărfuri din județele limitrofe Prutului: cherestea, cereale etc. În 1862 cu aceste vase s-au transportat 30.000 chile de grâu, scutind cărăuşia a 15.000 care cu doi boi (30).

 

KGB-ul la putere. Sistemul Putin (WOLTON 2008)

Thierry Wolton, KGB-ul la putere. Sistemul Putin, Humanitas/Istorie contemporană, București, 2014 (2008 fr.), 233 p.

 

I.KGB-ul intră în joc

 

Scenariul ratat

(43) „Moscova a elaborat, încă din 1988, un proiect destinat să înlocuiască grupurile conducătoare din Cehoslovacia, Bulgaria și România cu reformatori comuniști”, a precizat mai târziu ministrul de Interne al Cehoslovaciei eliberate (1).

n. 1 = Evghenia Albats, La Bombe a retardement, ed. cit. J. R., fost disident al mișcării Carta 77, a devenit primul ministru de interne al Cehoslovaciei conduse de V. Havel.

 

Ultima carte

(47) Începând de la Cezar, istoria nu duce lipsă, categoric, de complotiști gata să-i lichideze pe cei care i-au făcut regi, (…).

 

 

II.KGB-ul pierde mâna

(63) De-a lungul anilor 80, cekiștii au fondat numeroase bănci false și societăți comerciale în țări cunoscute pentru legislație permisivă: Grecia, Cipru, Italia și, în special, Portugalia.

 

III.KGB-ul umflă potul

 

Strategia tensiunii

(143) Ofițerul KGB [Romanovici] își găsise sfârșitul într-un accident rutier petrecut în Cipru, la puțin timp după evenimentele din septembrie 1999.

 

În zgomotul bursei (MUGUR & LAZĂR & ISĂRESCU 1982)

Nicolae Murgu & Constantin Lazăr & Mugur Isărescu, În zgomotul bursei, Albatros, București, 1982, 223 p.

 

Partea întâi: Bursele – mister, năzuințe, decepții

I.Scena și decorul bursei

1.Scormonind trecutul
3 (...) Grecii îmbogățesc la rândul lor istoria comerțului cu noi legi, unele dintre ele premergătoare creditului de mai târziu. Legile lui Solon, care permiteau camăta, au determinat crearea în Atena antică a unei profesiuni speciale a împrumutului cu dobândă prin banca „Trapeza”. Aceasta tezauriza monezile bancherilor vremii, cunoscuți ca trapeziști, de la numele băncii.
La Roma, se mai pot vedea și azi ruinele Loggiei, unde se țineau adunările negustorilor – „collegia mercatorum”.

 

II.Actorii bursei

2. Spectacolul bursei
6 (...) Se aseamănă din punct de vedere arhitectural cu un templu antic și poartă denumirea New York Stock Exchange – bursa de valori din New York.

4. Dinastia Rotschild
46 (...) Succesul acestei operațiuni îi asigură lui James [Rotschild] încrederea deplină a casei regale [Franța], care îi încredințează realizarea unui alt mare împrumut: 80 de milioane de franci pentru subvenționarea războiului de independență al Greciei împotriva Turciei.

48 (...) Încă din 1836, [Solomon Rotschild] se lansează în domeniul căilor ferate, obținând din partea guvernului austriac dreptul de a construi o cale ferată între Viena și Bosnia.

 

 

Partea a doua: Bursele de valori

III. Centrele financiare internaționale

5. Bursa din Paris
68 (...)  În 1826 bursa s-a instalat într-o clădire special construită pentru acest scop, clădire a cărei arhitectură este inspirată după Templul lui Vespasian din Roma.

  

 

Partea a treia: Bursele și piețele internaționale de mărfuri

 

VI. Metale neferoase

3.Patru simboluri: Cu, Pb, Zn, Sn
109 (...) Romanii au folosit plumbul pe scară largă pentru conductele de apă, utilizare care s-a păstrat până în zilele noastre.

4. Aur și argint
114 (...) Grecii antici îl extrăgeau din minele de la Laurium, iar mai târziu, romanii au fost cei care, socotindu-l un dar al pământului, i-au dat denumirea „argentum”, adică strălucitor. (...). Spre exemplu, războaiele punice între romani și cartaginezi au fost generate, printre altele, și de dorința stăpânirii bogatelor zăcăminte de argint din Spania.
(...) Această funcție [monetară] a fost conferită argintului tot de către romani în urmă cu 2.300 de ani.
116 (...) Numele latin al metalului galben „Aurum” de unde provine simbolul „Au” universal recunoscut în toate limbile pământului – este asociat cu numele Aurorei, la romani zeița dimineților însorite.

 

VII. Produse agricole și alimentare

1.Pulsul se ia la Chicago
126 (...) Pe această stradă cu rezonanță istorică [La Salle/Chicago], singurele două clădiri cu înfățișare istorică – intrări cu coloane, ca în templele romane – sunt sediul central al bursei și cel al Băncii Federal de Rezerve.

5. Ispita cafelei cuprinde lumea
135 (...) Utilizarea licoarei negre se răspândește foarte repede în întregul bazin mediteraneean, în principal în Turcia, unde devine o băutură națională denumită Kava – de unde, se pare, și denumirea de cafea. (...)
Cafeaua, devenită apoi în Turcia o băutură căutată și ispititoare, putea fi sorbită, cu tot ritualul de rigoare, pe malurile Bosforului, în cafenele scunde și întunecoase ale negustorilor armeni, turci, greci și persani.
136 Modul de pregătire al băuturii din acele vremuri este interesant. În fața fiecărui client se afla un ibric de cupru, cositorit pe dinăuntru și îngropat aproape jumătate în nisip fierbinte. Ibricul nu era spălat niciodată și era folosit până când se găurea de atâta căldură și de mestecatul tacticos al licoarei negre cu baghete subțiri de argint sau de aur, după rangul și caftanul musafirilor, care stăteau fie pe jos, așezați „turcește” pe covoare de Șiraz, fie întinși pe sofale de brocat, după moda bizantină(40).
Cafeaua n-ar fi evadat, probabil, de pe malurile Cornului de Aur și n-ar fi înregistrat uriașa sa expansiune mondială, dacă într-o zi marele vizir Kupruli-pașa, deghizat în straie de negustor, n-ar fi intrat într-una din cafenelele Istanbulului. Întâmplarea a făcut ca acolo să se fi vorbit despre incapacitatea sa militară și despre războaiele scumpe pe care le pierdea cu regularitate. Înfuriat la culme, marele vizir a ordonat devastarea și închiderea tuturor cafenelelor de pe malurile Bosforului. Prigoniți de ienicerii marelui vizir, proprietarii cafenelelor s-au răspândit în întreaga lume, ducând cu ei invenția licorii aburinde.
În 1654, doi dintre negustorii exilați de Kupruli-pașa au deschis o cafenea modestă  în portul Marsilia, destinată desigur nu localnicilor, ci marinarilor veniți din Levant. (...)
Între timp, misiunea diplomatică a lui Soliman Aga la curtea din Versailles a lui Ludovic XIV, Regele Soare, este încununată de succes într-o mare măsură și datorită „băuturii fermecate”, iar cafeaua adusă de diplomații Imperiului Otoman se răspândește ca o adevărată epidemie printre parizieni. Prima cafenea mai pretențioasă din Paris, având saloane rezervate nobililor și literaților, este înființată în 1686 de Procopio Cultelli, fost marinar sicilian care trăise la Istanbul și învățase toate tainele pe care le avea prăjitul, măcinatul și fiertul cafelei.
40 = Mircea Grigorescu, A doua ceașcă de cafea, „Lumea”, nr. 29, 16 iulie 1970.
138 (...) Cafeaua de Moko era singura acceptată de cafegii rafinați din Istanbul. (...)
Pe la 1600 producția de cafea de Moka devenise cu totul de neîndestulătoare, cu toate că era consumată în mai tot Imperiul Otoman.
139 (...) La Istanbul, cafeaua era prăjită în secret, în odăi închise, după un adevărat ritual religios, adăugându-se uleiuri aromate. Măcinatul era făcut în râșnițe bogat împodobite pe din afară, adevărate bijuterii. Operația era efectuată spre seară, cu cel mult o zi înainte de utilizare. De regulă, pentru a nu se pierde din aromă, măcinatul se făcea pe loc, în fața clienților, reglându-se cilindrii zdrobitori ai râșniței după preferințele băutorului: o cafea mai subțire (tip filtru) se obținea prin măcinarea boabelor în particule mai mari, pe când cea neagră și tare, concentrată și bună de savurat cu înghițituri mici, se obținea prin măcinare fină, până la pulverizare, a boabelor bine prăjite.

8. Două produse textile: bumbacul și lâna
147 (...) Astfel, în prezent sunt cotate aproape 20 de sorturi de bumbac provenind din SUA, Brazilia, Turcia, Siria, Pakistan, Mexic, Peru, Sudan, Egipt, Columbia, Uniunea Sovietică.
148-149 (...) În afara acestor țări, un rol important în producția și mai ales în exportul mondial de bumbac îl joacă și unele țări în curs de dezvoltare: Mexic, Brazilia, Peru, India, Pakistan, Turcia, Egipt, Siria, Sudan ș. a.

 

Partea a patra: Bursele în România

 

IX. Premisele apariției burselor în țara noastră

1.Primele activități comerciale pe teritoriul românesc
168 (…) În secolele VII-IV î. e. n., odată cu dezvoltarea metalurgiei fierului și în general a culturii lor materiale, triburile geto-dace intră în contact cu lumea scitică, greacă și celtică.
169 Un rol aparte în dezvoltarea economico-socială a geto-dacilor îl are inițierea și creșterea rapidă a relațiilor economice cu lumea greacă.
Punctul de plecare al acestei perioade înfloritoare pentru comerțul românesc îl reprezintă apariția în secolul VII î. e. n., pe litoralul Mării Negre, a coloniilor grecești. Ionienii întemeiază Histria și Tomisul, dorienii orașul Callatis. Mai târziu, negustrii greci din aceste colonii pătrund mai adânc în teritoriul geto-dac, întemeind noi centre ca Axiopolis, lângă Cernavodă, sau cel recent descoperit lângă Albești. Principala îndeletnicire a coloniștilor greci fiind negoțul, întreaga dezvoltare a coloniilor respective a fost condiționată de relațiile cu populația autohtonă. De la populația getică achiziționau grâu, miere, ceară, piei, blănuri, oferind în schimb țesături fine, ceramic, obiecte de podoabă, vinuri. La scurt timp după înființare, cetățile grecești menționate cunosc o dezvoltare deosebită. Descoperirile arheologice pun în evidență bogăția orașelor grecești de pe țărmul românesc al Mării Negre, ceea ce demonstrează intensitatea remarcabilă a schimburilor comerciale cu populația geto-dacică înconjurătoare.
O nouă perioadă înfloritoare a comerțului se înregistrează după cucerirea Daciei de către Traian. (…) Aurul care îi atrăsese pe romani continua să fie extras, mai ales din munții Apuseni, sarea se extrăgea din numeroasele saline situate în Transilvania și Muntenia. Cunoaște, de asemenea, un avânt extragerea fierului, cuprului, calcarului, marmurei și chiar a păcurei. Aceste materii prime iau cele mai diverse drumuri ale Europei, ajungând chiar până dincolo de Mediterana, în Egipt(45).
45 = C. C. Giurescu & Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Albatros, București, 1975.
170 Perioada de prosperitate durează însă puțin, Dacia romană fiind așezată în drumul popoarelor migratoare. Războaiele succesive duse de împărații romani contra acestor popoare îi cinving în cele din urmă să părăsească Dacia, în a doua jumătate a secolului al III lea e. n. (…)
Principatele române, prin poziția lor geografică, așezate la încrucișarea drumurilor comerciale, erau locuri importante de tranziție pe unde își purtau mărfurile comercianții străini din Cracovia, Lemberg sau Constantinopol.

2.Bâlciurile… forme embrionare ale bursei
171 (…) „(…) Târgurile acestea se numeau nedei – de la slavonescul nedelia (duminică) – și, după cum aceste nume ne indică, aveau loc duminica.” (46)
46 = Teodor Bădăreu, Despre burse și despre mijlocitori, Cartea Românească, București, 1926.

4. Relațiile cu negustorii străini
173 (…) Dunărea și Marea Neagră facilitau comerțul cu Levantul.
175 (…) După pacea de la Cuciuc-Kainargi din 1775 [1774], Alexandru Ipsilante, pentru a încuraja comerțul peste Dunăre, înființează două centre comerciale la Zimnicea și Islaz, unde negustorii puteau schimba mărfuri de toate felurile.
(…) Mărfurile din Turcia și sudul Dunării veneau pe calea apei – pe Marea Neagră sau pe Dunăre.

5. Privilegiile acordate schimburilor comerciale
176 (…) Prin tratatul din 1510 încheiat de Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare, cu Sigismund, regale Poloniei, se dă voie negustorilor polonezi să facă comerț liber în Moldova, Muntenia și Turcia, iar comercianții moldoveni să facă comerț liber în Polonia și Lituania, cu obligația plății taxelor vamale convenite de părți.

6. Mărfurile de schimb
177 (…) Din Turcia se importa piper, șofran, orez, lămâi, smochine, săpun, stafide, anason, tămâie, bumbac, mărfuri pentru care în secolul XV se plateau sume importante la un raport de transformare de 1 la 3 față de prețurile ce se practicau pe piețele furnizoare. Mai târziu, în secolul XVIII, paleta produselor importate din Turcia se mărește, la cele devenite tradiționale se adaugă untdelemn, cafea, migdale, arahide și altele.
(…) Din Levant, arată abatele Mably în lucrările sale despre drepturile statelor europene, se tranzitează prin Muntenia și Ardeal o serie de mărfuri de lux ca mătase, păr de capră și de cămilă, precum și bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale și multe alte articole de coloniale.
Din Breslau și Lipsca se aduceau de către negustorii bulgari și greci în Ardeal și Muntenia articole de galanterie, îmbrăcăminte, postavuri, coloranți, cosmetice și alte produse fine, din care o parte își continuau drumul până în Turcia după ce ni se plăteau cuvenite taxe de tranzit și depozitare.
(…)
În raportul lor din 27 aprilie 1792, Leveaux d Avul și Trautvetter, reprezentanți ai negustorilor silezieni pentru Țara Românească, Moldova și Turcia, arătau faptul că negustorii din Iași au cumpărat pe credit cantități importante de zahăr și piper, care au adus pagube mari negustorilor din Breslau și Lipsca. De asemenea, raportau despre invazia negustorilor greci, care cumpărau pentru export toate mărfurile din Breslau și Lipsca.
178 (…) * = Până în secolul XVII, toți cei care practicau acte de comerț se numeau negustori. În secolul XVIII se face distincția între comerțul cu „băcălii”, făcută de negustorii băcali, și comerțul făcut de negustorii de alte produse. Denumirea de bacal, devenit mai târziu băcan, provine de la cuvântul arab bakkal, vânzător de legume, produse colonial și alte produse de consum, introdus în limba noastră de negustorii turci.

7. Moneda de schimb
180 (…) De asemenea, se întâlnesc denumiri ca: lei zloți, lei potronici, lei taleri, lei bani nemțești, lei turcești. (…)
Multă vreme talerul a fost considerat ca făcând parte din „familia leului”, pentru faptul că cei mai mulți taleri aveau bătuți pe ei un leu, care se găsește chiar și pe talerul lui Despot, imitat desigur după cei din Apus.
181 (…) În imperiul turcesc, printre monedele aflate în circulație se găsea și talerul leu de argint denumit în turcește „arslangrșul”.

 

 

X. Bursele în România

 

1.Cafeneaua și strada, primele sedii ale bursei
184 După anul 1831, odată cu desființarea monopolului turcesc și proclamarea libertății comerciale externe, asistăm la o dezvoltare economică rapidă a țărilor române.

Breviar tulcean (VLADIMIROV 1996)

 Olimpiu Vladimirov, Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, 1996, octombrie

(...)

*

Recent, în localitatea Murighiol (anticul Halmyris), s-a desfășurat cel de-al III lea Simpozion Internațional de Studii Istorice asupra Frontierei Romane la Dunărea de Jos (Armata și societatea la Dunărea de Jos în sec. IV-VI), în organizarea Institutului de Studii Operativ-Strategice și Istorice Militare, în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeele de Istorie Națională din București și Constanța.

Au fost prezenți 17 istorici, cercetători și specialiști în probleme de armată romană, frontiere, apărarea provinciilor și viața în spatele unităților militare din SUA, Marea Britanie, Germania, Israel, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Ucraina și România

(...)

*

Muzeul de Arheologie din cadrul Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, prezintă publicului tulcean expoziția intitulată Micăsasa, marele centru ceramic roman din Dacia Apulensis (îndeletniciri, arte, credințe).

Expoziția cuprinde peste 300 de piese provenite de la construcții, obiecte de uz casnic, piese de vestimentație și podoabe, materiale și ustensile de olar, tipare de vase terra sigilata, tipare pentru alte piese ceramice, vase comune de factură romană, vase de factură dacică, ceramică cu decor ștampilat, incizat și aplicat, vase barbotinate, recipiente de iluminat din lut, teracote figurate și ceramică cu simboluri creștine.

Computere și trandafiri (DOBRESCU 1988)

Paul Dobrescu, Computere și trandafiri sau paradoxurile progresului, Editura Politică, București, 1988

 

De ce „Computere și trandafiri”?
17 (...) Judecând după potențialul  de transformare de care dispune astăzi ființa umană, putem spune că niciodată omenirea  nu a fost mai aproape de idealul unei „vârste de aur” a societății pe care anticii o plasau undeva în negura vremurilor, utopiștii în fața noastră, doctrinele religioase într-o lume imaginară de după viață.
19 (...) Discutată în Camera Reprezentanților, după ce anterior fusese aprobată prin „aplauze” în Senat, emblema trandafirului este un avertisment și, în același timp, o speranță, un îndemn dintr-acelea mereu repetate în istoria omului, dar mereu necesare pentru a ține, cum spuneau vechii greci, „măsura lucrurilor”.

  

I.Columb n-a descoperit... California

În clipa aceea m-am mândrit că sunt european
23 (...) În intervalul de câteva zile cât am stat în Lincoln, am fost să petrec o seară într-o familie americană. (...)
Erau circa 20 de invitați, majoritatea de proveniență europeană, ei sau părinții lor: suedezi, nemți, sârbi.

 

Veverițe printre mașini
30 (...) Capitoliul este nu numai construit în stil clasic, dar este aproape o copie a Capitoliului roman, vrând să sugereze că firul întrerupt al unui anumit tip de democrație este acum înnodat pe continentul american.

 

II. Silicon Valley – Meccă a tehnologiei moderne

48 (...) Aveam o mie de întrebări de pus, dar nu mă părăsea gândul acestui nume [Bozinovici] care mi se părea de origine sârbă. Cum atmosfera era pregătită, încep tocmai cu această întrebare. „Eu sunt născut în SUA. Bunicii mei însă s-au născut într-adevăr la Belgrad. De acolo este și soția mea, care lucrează tot aici.”

 

 

III. Războiul economic din Pacific

B. Politica științei în fața asaltului științei

Primele flori din primăvara cercetării asociative

112 (...) „Eureka” [European Research Coordination Agency], la care participă țările Pieței Comune plus Austria, Elveția, Finlanda, Norvegia, Suedia și Turcia, a mers însă mult mai departe.

 

IV. Megatendințe, megatraume

192 (...) „Secolul nostru reprezintă Marea Linie Mediană, care trece prin centrul istoriei umane, subliniază sociologul american Kenneth Boulding. Lumea de azi e tot atât de diferită de lumea în care m-am născut, pe cât era de diferită lumea de atunci de cea a lui Iuliu Cezar. M-am născut, s-ar putea spune, la mijlocul istoriei omenești. (...)”

 

V. Valul educațional al viitorului?

Cu fața la cerințele zilei de mâine
238 (...) Proiectul Atena [IBM – ITM] în valoare de 50 milioane de dolari, care urmărește modernizarea echipamentului, perfecționarea pregătirii personalului etc.
239 (...) Dintre ele, cel mai cunoscut și cel mai de răsunet a fost Plato Proiect, demarat la începutul anilor 60, în Illinois.

Folclorul calculatoarelor și arta gândirii
249 (...) Civilizația tehnologică are nevoie de date, precum romanii aveau nevoie de drumuri, iar egiptenii de apa Nilului.

 

 

Trandafirii și ghimpii unui sfârșit de mileniu

277 (...) – Îmi fac serviciul militar în Europa, îmi spune cu pofta omului care vrea să comunice.

-Vă place Europa? îl întreb.

-Unele țări da, altele mai puțin. Am fost în Turcia, în R. F. Germania, dar cel mai mult mi-a plăcut Franța. (...)

The English School (LINKLATER 2005)

 Andrew Linklater, The English School, in

Scott Burchill, Andrew Linklater, Richard Devetak, Jack Donnelly, Matthew Paterson, Christian Reus-Smit and Jacqui True, Theories of International Relations, third edition, Palgrave Macmillan, New York, 2005

 

(...)

From power to order: international order

89 (...) In his remarks about the three international societies about which a great deal is known (the Ancient Chinese, the Graeco-Roman and the modern society of states) Wight (1977: 33–5) maintained each had emerged in a region with a high level of linguistic and cultural unity. Crucially, independent political communities felt they belonged to the civilized world and were superior to their neighbours. Their sense of their ‘cultural differentiation’ from allegedly semi-civilized and barbaric peoples facilitated communication between them and made it easier to agree on the rights and duties which bound them together as members of an exclusive society of states.

Order and justice in international relations

94 (...) Efforts to apply principles of justice to international relations are often highly selective in any event, as was the case with the war crimes tribunals at the end of the Second World War (1977: 89). What some thought was the reasonable response of the civilized world was ‘victor’s justice’ to others. The same point has been made by Milojevic and Saddam Hussein in recent times. The different responses to NATO’s action against Serbia in 1999 also illustrate the point. What leaders such as Blair regard as essential if the world is to be rid of murderous regimes is for others nothing other than the promotion of Western norms and interests which results in a new imperialism.

95 (...) Some violations of human rights might be so shocking that states have to set aside the convention that they should not intervene in each other’s internal affairs.

 

96 Whether and how they should do so are questions that became central to international relations with the destruction of Yugoslavia and genocide in Rwanda (Dunne and Wheeler 1999). International action to try persons suspected of war crimes and gross human rights violations has progressed but, as the debate over NATO’s military action against Serbia demonstrated, there is no global consensus about when sovereignty can be overridden for the sake of human rights.

96 (...) They added that the aspiring ‘good international citizen’ should be prepared to intervene in societies where there was a ‘supreme humanitarian emergency’ even though their action was in breach of international law. This argument has been rejected by Jackson (2000: 291ff.) who stresses, citing the example of Russia’s long-standing affinity with Serbia, the danger that humanitarian intervention might disturb order between the great powers.

The revolt against the West and the expansion of international society

100 The first was ‘the struggle for equal sovereignty’ undertaken by societies such as China and Japan which had ‘retained their formal independence’ but were considered ‘inferior’ to the Western powers. These societies were governed by unequal treaties ‘concluded under duress’; because of the principle of ‘extra-territoriality’, they were denied the right to settle disputes involving foreigners according to domestic law. As a consequence of the legal revolt against the West, Japan joined the society of states in 1900, Turkey in 1923, Egypt in 1936 and China in 1943.

102-103 (...) Genocide in Rwanda, violence against the people of East Timor, the humanitarian crisis in Sudan in 2004–5 and ethnic cleansing in the Balkans have reopened the debate about the rights and wrongs of humanitarian intervention.The debate over NATO’s involvement in Kosovo in 1999 revealed there is no consensus on whether the right of sovereignty can be overridden by an allegedly higher moral principle of protecting human rights. Some observers supported NATO’s actions on the grounds that states have duties to the whole of humanity and not just to co-nationals (Havel 1999: 6). Others criticized NATO for what they saw as a breach of the UN Charter, for its highly selective approach to dealing with human rights violations and for acts of violence which compounded the misery of the local population (Chomsky 1999a).

Transilvania și echilibrul puterilor europene (VARKONYI 1991)

Varkonyi Agnes, Transilvania și echilibrul puterilor europene, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

85 (...) Care sunt factorii determinanți care au contribuit ca această zonă [zona de criză a Europei] să fie altfel decât statele vasale formate la periferia Imperiului Otoman? (...)

În 1925, în paginile publicației „Napekelet” a demarat o polemică de proporții. Szekfu Gyula a schițat o concepție nouă față de punctele de vedere anterioare, susținând că Principatul s-a format în vacuumul existent între cele două mari puteri, datorându-și existența faptului că puterea Imperiului Otoman și cea a Imperiului Habsburgic, în egală măsură, au sucombat în această zonă. Iar în momentul în care turcii au fost constrânși la retragere, a încetat și dreptul Principatului la existența statală independentă. (...) În același timp, la Congresul internațional al istoricilor, care a avut loc în 1970 la Moscova, polonezul Jozef Gierowski, în expunerea sa intitulată L Europe centrale au XVIIe siecle et ses principales tendances politiques, a caracterizat Principatul Transilvaniei ca fiind un component organic al tuturor statelor central-europene, subliniind legăturile strânse de odinioară, succesele și eșecurile, precum și faptul că țările dunărene au fost în strânse relații de interdependență în privința percepției schimbărilor apărute la începutul Erei Noi.

86 (...) Otomanii au înaintat spre Occident atacând dinspre Mediterană sudul continentului, iar uscatul dinspre Balcani, pe linia Dunării, ocupând centrul vital al Europei Centrale și distrugând astfel unitatea de odinioară a Europei. Europa a răspuns provocărilor otomane printr-o succesiune de înnoiri. (...) Europa Centrală este fracționată, deci, nu numai de lumea otomană și cea creștină, ci și de contradicțiile interne ale puterilor, de conflictele spirituale.

(...) Istanbulul a profitat cu rapiditate de avantajele contradicțiilor apărute între cele două sfere ale puterii, respectiv între Habsburgi și Bourboni [Valois], în 1626 [1526], Soliman Magnificul devenind asociatul anonim al Ligii de la Cognac. (...)

În ultima treime a secolului XV, neoplatonicul Ficino a definit noțiunea de Europa: Europa se întinde până unde se ajunge Renașterea și își limitează granițele acolo unde începe lumea otomană. (...)

Principatul Transilvaniei A reușit să păstreze autonomia de odinioară a etniilor din Transilvania și, printr-un dialog de decenii cu o Europă care se pregătea să înfrunte lumea otomană, și-a cristalizat instituțiile statale.

87 (...) Iar în momentul în care Ferdinand [fratele împăratului Carol V Habsburg] recurge totuși la un atac armat, se conturează o rețea diplomatică întinsă de la Paris până la Constantinopol, a cărei funcționare se extinde pe perioada unui secol și jumătate. Regele Ioan [Zapolya] se alătură Ligii de la Cognac, încheie o alianță cu Franța și astfel Poarta oferă protecție unui rege maghiar recunoscut de diplomația „celeilalte” Europe. Între timp – fapt caracteristic politicii sale de supraviețuire – și-a extins relațiile cu Carol V, pentru că, la fel ca și întreaga lume creștină, de la acesta aștepta mobilizarea Europei împotriva turcilor. „Cunosc bine esența comportamentului regelui Ioan față de turci – aprecia această politică nunțiul papei Paul III. Văd cu câtă dibăcie rezistă Porții... bineînțeles, numai cu o asemenea dibăcie a reușit și va reuși să păstreze pentru creștini Ungaria, care, fără el, ar fi ajuns de mult pe mâna câinilor”.

(...) Cancelarul Frater Gyorgy, împreună cu Johann Wese, arhiepiscop de Lund, unul dintre cei mai apreciați diplomați din Europa de odinioară, omul de încredere al împăratului Germaniei, precum și al regelui Spaniei, au elaborat, în 1530, un plan de perspectivă privind destinul Transilvaniei în cazul în care Liga Sfântă va reuși să-i înfrângă pe otomani. În 1538, Tratatul de pace de la Oradea, cu rezolvările-i alternative, cu deschiderile sale, a fost capodopera unei Europe care încerca să facă pași pe calea concilierii intereselor, dar, în momentul când Carol V l-a semnat la Toledo, Poarta a întâmpinat lumea creștină – care se mișca greoi – atacând-o.

(...) Frangepan Ferenc, educat în Italia, cel care din călugăr franciscan a devenit diplomatul regelui Ioan, în discursul său pătruns de spiritul umanist al lui Erasmus, i-a îndemnat pe voievozii implicați în războaiele religioase să se împace: „(...) Dacă turcii vor ocupa Ungaria, toată Europa va resimți această pierdere.”

(...) De exemplu, în 1547, Poarta a refuzat cu intransigență să includă separat Principatul Transilvaniei în textul tratatului de pace încheiat cu Carol V și cu Ferdinand, cu toate că acest tratat a fost de extensie europeană, incluzând spațiul Mării Mediterane, Franța și Veneția, fiind precizate și relațiile teritoriale apărute în Ungaria. Conform acestor relații, zona din nord și vest, împreună ci teritoriile dezmembrate ale Sloveniei [Slavoniei] și Croației formează țara regelui maghiar, restul, țara lui Ioan Sigismund, cu condiția ca Transilvania și regiunea de dincolo de să „rămână sub dominație islamică”.

88 (...) Dar tot el [principele Ștefan Bathory] este cel care pășește pe un drum nou, atunci când transferă centrul de greutate al alianțelor împotriva turcilor în țările Europei Centrale, considerând că, reunind Principatul Transilvaniei, Polonia. Veneția, Imperiul Habsburgic și Voievodatele românești sub un protectorat papal, această zonă ar putea scăpa de pericolul otoman.

(...)

Și, de atunci încoace, nu puțini au fost poeții, istoricii, scriitorii care s-au tot întrebat cum de a reușit Transilvania să se pună pe picioare? Pentru că în spatele ei se înălța Imperiul Otoman? (...) Sully, de exemplu, în planul său elaborat în numele regelui francez Henric IV, consideră că realizarea unei opoziții internaționale antiotomane se poate înfăptui prin structurarea unui parlament comun european, incluzând și Principatul Transilvaniei printre primele 15 țări importante.

89 (...) principele Gabriel Bethlen și-a dat seama de interesele comune ale țărilor vecine; prin intermediul convențiilor federative, acestea se apărau în comun  nu numai în fața Imperiului Habsburgic, ci și în fața celui Otoman, chiar și prin faptul că aveau posibilitatea să ducă împreună tratative cu Poarta. (...) Prin intermediul relațiilor comerciale și culturale, valorile Principatului Transilvaniei au devenit cunoscute din Veneția până în Suedia, din țările din Balcani până în Olanda. (...) Nici măcar eșecurile nu l-au putut împiedica pe Bethlen să structureze pe termen lung modalitățile de raportare față de Poartă și să pregătească, în epoca Păcii din Westfalia, sistemul de relații dintre Transilvania și Europa.

90 Practic, s-a încercat ca aceste norme să fie validate cu ocazia Tratatului de pace din Westfalia (1645-1648), dar, ca și principii fundamentale, au fost recunoscute numai în tratatele de pace care au urmat perioadei războaielor otomane și războiului spaniol de succesiune (1712-1718). (...)

Deși face parte din sfera de interese a Imperiului Otoman, [Transilvania] este singura țară cu această calitate care este inclusă în exemplarul Tratat de pace din Westfalia. (...)

Zona de răsărit a Europei Centrale este în criză, tensiunile social-politice și focarele de război sunt gata oricând să explodeze, ele întinzându-se din Ucraina până în Croația. Autorii Tratatului de pace din Westfalia au considerat că, odată instaurată pacea în Europa, aceasta se va putea împotrivi, forțele unite, Imperiului Otoman. Dar politica Istanbulului a preîntâmpinat iarăși aceste planuri, în 1645 el atacând Creta. (...) O schimbare a orientării politice intervine doar după recucerirea Cetății Buda [1687], marea operă de reorganizare a puterilor europene definindu-se odată cu Războiul spaniol de succesiune (1701-1713).

(...)

În perioada ce a urmat Tratatului de pace din Westfalia, Principatul Transilvaniei a fost tot mai strâns în cleștele primejdiei otomane. Făcând uz de arme, a încercat să iasă din izolarea amenințătoare, dar, pentru evenimentele din 1657, a plătit un preț incredibil de tragic. Principatul și-a pierdut puterea armată, orașele i-au fost devastate, rezidența domnească și sute de sate au fost pârjolite și pustiite. (...)

Anul 1660, când a fost asediată și ocupată Oradea, a provocat un deosebit ecou internațional. (...) În proiectul înaintat adunării Ligii de la Rin, la Regensburg, în 31 octombrie 1663, proiect care cuprindea programul războiului împotriva turcilor, Transilvania este considerată ca un stat de o importanță strategică vitală.

91 (...) Veniturile au fost asigurate mai ales pe seama dezvoltării negoțului, a activității societăților comerciale grecești, a societății engleze „Levant Compagni”, precum și prin pătrunderea talerului olandez, care purta gravat pe una din fațete figura leului, reușind să realizeze o stabilitate financiară. (...)

Principatul Transilvaniei și-a menținut relațiile cu Poarta, dezvoltându-și, în același timp, legăturile cu aproape toate statele din Europa Centrală și Europa de Vest. (...) După 1683, nu a existat posibilitatea unei opoziții fățișe în fața turcilor, dar, prin intermediul unui tratat secret (1686), Transilvania sprijină cu o sumă considerabilă acțiunile întreprinse de Liga Sfântă, iar împăratul Leopold garantează că în tratatul de pace încheiat după război va fi inclus și Principatul Transilvaniei.

După reprimarea turcilor, istoria oferă o alternativă pentru organizarea țărilor Europei Centrale. (...)

92 (...) În perioada războaielor cu turcii, politica engleză și olandeză a luat de multe ori poziție în favoarea autonomiei Principatului Transilvaniei. (...) Apoi, în 1691, în urma strădaniilor lui Sir William Hussey, împuternicitul special al regelui Angliei, consiliul de miniștri, care discuta punctele Tratatului de pace turco-habsburgic, a decis ca împăratul și regele maghiar să recunoască suveranitatea statală a Transilvaniei. (...)

Înaintea Tratatului de la Sremski Karlovici, care încheia războiul turco-habsburgic, protestanții ardeleni, tânărul Apafy și politicienii ardeleni au apelat – fie prin intermediul ambasadorului englez la Viena, fie în mod direct – la regele Angliei, solicitând sprijinul acestuia, ca, în calitate de mediator al tratativelor, să influențeze redobândirea – cu garanții internaționale – a autodeterminării statale a Transilvaniei. (...)

93 Deși Paget, mediatorul englez al tratativelor de pace, a introdus în planul său problema Principatului Transilvaniei, în spiritul armistițiului de la Sremski Karlovici, realizat la repezeală, mai apoi denumit Tratat de pace, Transilvania, sub pretextul că „s-a reîntors la Coroana Ungară”, despărțită practic de regat, a ajuns o provincie dirijată de la centrul imperiului, sun dominația împăratului și a regelui. (...)

Planurile sale [Racokzi Ferenc II] privind confederația formată din Polonia-Prusia-Croația-Stiria (Steiermark) și alte țări nu s-a îndeplinit.

(„Korunk”, 10/1991)

Varkonyi Agnes (1928) – istoric, profesor universitar, Budapesta

Câte eseuri se pot scrie despre libertate? (KONYA 1991)

 

Konya Sandor, Câte eseuri se pot scrie despre libertate?, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

369 (...) Mesajul acestei culegeri de eseuri [Patru eseuri despre libertate, 1990] este bine concentrat în acel topos biblic – Evanghelia după Ioan, 8: 32 – cuvinte citate în 1964 de către Isaiah Berlin în adunarea anuală a Societății aristotelice, în prelegerea sa de președinte al acestei societăți: „... veți cunoaște și adevărul vă va face slobozi”.

Dar, oare, cunoașterea eliberează întotdeauna, așa cum au susținut cei mai mulți filosofi clasici greci, teologi creștini și raționaliști moderni?

 

(„Korunk”, 8/1991)

Konya Sandor (1948) – poet, eseist, deputat, Cluj

Despre cercetările noastre asupra istoriei intelectualității (JAKO 1991)

 

Jako Clara, Despre cercetările noastre asupra istoriei intelectualității, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

  

355 (...) La studierea teologiei aspirau în principal cei din tagma călugărilor cerșetori, de la cei care lucrau în cancelariile regale și în conducerea bisericilor se pretindeau cunoștințe de drept roman și de drept canonic, în schimb în justiție, făcându-se abstracție de câteva excepții, abia dacă puteau fi întâlniți absolvenți de studii juridice.

356 (...) La nuanțarea portretului intelectualității din epoca trecută, la investigarea lecturilor sale, contribuie – dincolo de interpretarea însemnărilor existente în cărți – și analizarea citatelor unor autori și traducători, ceea ce face, de altfel, cu minuțiozitate, și Monok Istvan, pe marginea citatelor prezente în recomandările și notițele lui Haportoni Pal privind traducerea scrierii lui Curtius Rufus.

357 (...) Analiza profundă a lui Hovari Janos demonstrează contribuția operei lui Forgach Ferenc, bazată pe filosofia Renașterii, intitulată Comentarii, prin multitudinea de elemente noi, necunoscute în părțile Europei Occidentale, referitoare la epoca lui Soliman. Precum demonstrează și scrierea lui Forgach, Europa secolului XVI a primit cele mai multe informații vizând sistemul relațiilor din societatea otomană de la curtea Habsburgilor, respectiv, de la diplomații și istoricii maghiari – acest lucru explicându-se prin realitatea amară a istoriei. (...)

Acest domeniu include – analiza aparținând lui R. Varkanyi Agnes – structura viziunii politice a lui Pazmany Peter. Obiectul mai restrâns al acestei analize îl reprezintă viziunea Episcopului de Esztergom privind izgonirea turcilor, acordându-se o atenție deosebită rolului avut de Ardeal în acest proces. Pazmany, deja în 1613, a avut în vedere posibilitatea recuceririi cetății Buda. În această viziune, profesorului Varkony i se pare că descoperă efectele gândirii lui Bathory Istvan și cele ale concepției politice aparținând lui Bocksai și Bethlen. (...)

Tranquillo Andreis este un tip de reprezentat complet diferit al intelectualității din secolul XVI, care, în calitate de ambasador al diferitelor persoane sau curți regale, și-au structurat un mod de viață aflat în concurență cu cel al aventurierilor, călătorind în lungul și-n latul Europei, de la Paris la Istanbul.

(„Korunk”, 9/1991)

Jako Clara (1962) – istoric, redactor „Korunk”, Cluj