Ioan Țiplic (Lucian Blaga’ University of Sibiu) & Maria Țiplic (Romanian Academy, Institute for Research in Social Sciences and Humanities), Between Cremation and Inhumation. The Re-Birth of Christianity in Transylvania (7th-10th Century AD),
in
„European Journal of Science and Theology”,
June 2014, Vol. 10, No. 3, 171-177
Introducere
Limitele cronologice
(secolele 7-10) fixate acoperă întreg
procesul de ”slavizare” și apoi treptată creștinare a spaţiului
transilvănean, proces ce a dus în final la formarea unui specific cultural
transilvan. (…)
(…) Pornind de la această potențială încărcătură etnică a
obiectului arheologic a fost dezvoltată o teorie devenită axiomă a istoriei
românești: romanii, ulterior daco-romanii având un nivel cultural
superior alogenilor sunt ușor de identificat arheologic ca urmare a perpetuării
unui ”conservatorism” al ritului funerar.
Discuție
(…)
În Transilvania cercetările arheologice au fost de
timpuriu (imediat după primul război mondial) orientate spre două direcții:
continuitatea daco-romană după așa numita retragere aureliană și respectiv căutarea unor dovezi ale
prezenței generalizată a creștinismului. (…)
Perioada cronologică de după secolul al treilea poate fi
sub-împărțită, din perspectiva autorității politice predominante, în trei
perioade importante: perioada germanică, perioada slavă și perioada
maghiară. O să ne oprim în special asupra celei numită generic perioada
slavă, cuprinsă între secolele 6-10 și evidențiată arheologic predominant
prin necropole de incinerație. Kurt Horedt a denumit acest orizont
arheologic, ilustrat de ceea ce el a numit necropole birituale, drept grupul
Mediaș.
Biritualismul a
caracterizat societatea antică, el fiind documentat încă din secolul I BC
în provinciile dunărene ale Imperiului, dar fiind abandonat începând cu secolul
al 3-lea A.D., odată cu impunerea unor regate barbare în zonele fostelor
provincii romane Moesia Inferior, Dacia și Pannonia. Revirimentul acestui
rit funerar se constată odată cu impunerea autorității avare în câmpia Panonică
și apariția comunităților slave în Europa centrală și de sud-est.
Biritualismul este documentat
prin cercetări arheologice în spațiul nord-dunărean românesc, Ungaria,
Slovacia, Austria, pentru spațiul românesc el fiind atribuit pentru
Transilvania grupului Mediaș, iar pentru teritoriile extracarpatice culturii
balcano-dunărene (Dridu), ambele evoluând în partea de final a stăpânirii
avare (prima jumătate a secolului al 8-lea) și după destrămarea kaganatului ca
urmare a atacurilor convergente franco-bulgare de la sfârșitul secolului
al 8-lea.
(…)
Concluzie
Perioada menționată mai sus se suprapune cu durata de
existență a kaganatului avar (567-797) și cu perioada de continuare a așezării
unor populații slave în regiunea Europei Centrale și de
Sud-Est, fapte ce au dus la impunerea unor rituri funerare specifice
populațiilor de stepă (inhumația cu un ritual ce nu poate fi atribuit mediului
creștin) sau populațiilor slave (incinerația ce a cunoscut o
răspândire rapidă după secolul al 8-lea, devenind principalul rit
funerar în spațiul nord-vest și est panonic, precum și în partea central sudică
a Transilvaniei).
(…)
Se poate afirma că după destrămarea puterii militare
avare la sfârșitul secolului al 8-lea s-a deschis calea pătrunderii
misionarismului creștin în teritoriul intracarpatic, iar odată cu nașterea
noului actor militar în regiune - țaratul bulgar creștinat din secolul al
9-lea - putem spune că avem toate condițiile pentru re-nașterea religiei creștine în teritoriile de la est de Dunărea
Mijlocie și în cele de la nordul Dunării de Jos. Actorul principal al acestei
renașterii a fost țaratul bulgar, exponent principal al culturii
bizantine în regiunea nord-balcanică și în sudul teritoriului
intracarpatic.
(...)
Discuția
în jurul creștinismului generalizat la populația din jumătatea sudică a
Transilvaniei a utilizat frecvent aceleași argumente: existența unor
descoperiri de tip creștin (cruci, sarcofage cu însemne creștine ș.a.) în
perioada anterioară secolului al 7-lea și referința documentară la episcopul
Hierotheus - episcop al Tourkiei - presupus a se fi primit misiunea din
partea curții imperiale bizantine de organizare administrativ-religioasă
a teritoriilor de la nordul Dunării. Localizarea regiunii unde a activat episcopul
Hierotheus s-a făcut pe baza descoperirilor arheologice de la Alba Iulia
(capelă rotondă, cimitire cu obiecte de tip creștin) și a unor referiri la o
vizită a conducătorului de la Alba Iulia - Gylas/Gyula - la Constantinopol
cândva în preajma mijlocului secolului al X-lea. Alexandru Madgearu
analizând posibilitatea localizării la Alba Iulia a ajuns la concluzia că este
puțin probabilă această ipoteză, mai degrabă regiunea unde a activat Hierotheus
trebuie căutată în spațiul dintre Mureș-Tisa-Dunăre. (...)
Bibliografie
(...) Aurel Dragotă, Aspecte
de multiculturalitate spirituală. Rit și ritual funerar în Transilvania şi în Europa
centrală şi de sud-est (secolele IX-XI p. Ch), Editura Altip, Alba
Iulia, 2006.
(…) Alexandru
Madgearu, Misiunea episcopului Hierotheus.
Contribuţii la istoria Transilvaniei şi Ungariei în secolul al X-lea, in Revista Istorică, SN, 194, V, 1-2,
1994, p. 147-154. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu