Sources and methods for the study of intelligence (WERNER 2007)

Michael Werner, Sources and methods for the study of intelligence, 

in

Loch K. Johnson (ed.), Handbook of Intelligence Studies, Routledge, 2007

 

Michael Warner serves as the Historian for the Office of the Director of National Intelligence.

 

Sources on the outside

(22) Such a labor has traditionally resembled the writing of ancient history, with the advantage (sometimes) of having living participants to interview. Like ancient history, much of the best work is heavily literary in character, rather than historical in the Rankean sense of depicting events wie es eigentlich gewesen war (“as they actually happened”). This is not meant as a criticism or a pejorative. Livy, Tacitus, and Thucydides, to name but three ancient historians, sought by the portrayal of fascinating but flawed characters against the backdrop of grand narratives to illustrate the larger themes of nature, society, and Man himself.3 Where histories of intelligence aspire to be more Rankean than literary, they tend to resemble in some ways the works of modern historians writing about ancient times.

(23) Integrating the inside and the outside is another parallel with ancient history. When real documents begin turning up in public archives, it can be tricky to match them up with the accreted legends that both informed and were themselves formed by an earlier body of literature written without any access to the sources. Ancient historians have to do a similar thing in trying to square the tangible discoveries of modern archeology with the epics of Homer, for instance, or the writings of Herodotus. Indeed, here is the capital shortcoming of intelligence scholarship on the outside: the lack of reliable data, and the consequent inability to determine when all the important records have been consulted.

Notes

3 “My purpose is not to relate at length every motion, but only such as were conspicuous for excellence or notorious for infamy. This I regard as history’s highest function, to let no worthy action be uncommemorated, and to hold out the reprobation of posterity as a terror to evil words and deeds.” Tacitus, Annals, III:65.

 

 

A emigrat bezmetic... în Ungaria (TANCZOS 1991)

Tanczos Vilmos, A emigrat bezmetic... în Ungaria. Pe marginea unei călătorii colective, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

Parcă până și refugiul ar fi o sărbătoare            

181 (...) Dar sărăcia balcanică greu poate fi camuflată, mizeria ivindu-se și ici, și colo; locurile mai greu accesibile sunt îngrozitor de murdare, sub scaune se rostogolesc sticle goale de bere, iar de sub husele destrămate, trag cu ochiul bucăți de burete.

Granițe culturale cu turle de biserică

182 (...) „Cultura este salvată de micile reflexe” – afirma Marai și eu nu pot să cred că șaptezeci de ani de Balcani ar fi putut șterge din genele noastre reflexele apartenenței la Apus.

Secuii eroico-ironici ai lui Tamasi

183 (...) În jurul celor din spatele autobuzului s-a aciuiat un grup numeros și, lângă Oradea, radioul șoferului putea deja să anunțe orice, optimismul era de nezdruncinat. – Na. Joszi, mâine iarăși luăm cu asalt Serbia! – comenta cineva știrea referitoare la luptele din Croația, dar în această invitație la băutură, nu atitudinea de „cine mi-s eu” am descoperit-o, ci autoironia. De altfel, aici s-a făcut referire la un proverb rar folosit, pe care îl cunoașteam întâmplător de la tata. În vara anului 1914, în vremea însuflețirii ce însoțea trenurile militare tezauriere, stând lângă o supă de cartofi, în care nici măcar brânză nu era, se găsea în fața următoarei dileme: - Strecoar-o! N-o strecura! Totuși, strecoar-o, să fie două feluri de mâncare caldă, să se sature Janos, că mâine luăm cu asalt Serbia!

Sloganul „Stai, stai numai, Serbie câinească!” nu le lipsea secuilor care trăiau cu supă de cartofi visând America, la fel cum nu le lipsește nici noilor bezmetici emigranți de la sfârșitul secolului.

Mitul decolorat al Ardealului

187 (...) Știu despre staționarea noastră din Piața Lehel, de pe Corsoul dunărean, din Strada Vaci, din pasajele subterane, știu despre comerțul cu forța de muncă a oamenilor din Piața Moscovei, despre infinitele noastre milogeli, despre problemele în legătură cu cazarea, despre abuzurile legate de pachetele cu ajutoare umanitare trimise în România, despre metodele calificate drept balcanice din viața comercială – dar, înainte de toate, știu despre portmoneele noastre goale, despre situațiile delicate-neplăcute-incomode create de noi înșine. (...)

188 Nuanțând imaginea românului descrisă de tânărul muncitor – un cunoscut de-al meu - am improvizat un întreg studiu despre spiritul popular românesc, despre insensibilitatea culturilor balcanice față de formele europene, despre existența mai directă a relațiilor interumane, despre alteritatea formelor de comportament – dar nu prea am reușit să-l conving. Ba, mai mult, în final, eu însumi a trebuit să recunosc că civilizația europeană, în formele sale mai rafinate, mai sensibile, mai raționale, este, de fapt, lipsită de orice apărare în fața răspândirii lipsei de pretenții tipic balcanică.

Balcanizarea periclitează deja văzând cu ochii unele locuri din Budapesta. În Gara Keleti am fost martorul ocular al unei scene, când, din spatele unui stand comercial, un vânzător zdravăn a pus mâna pe un ciomag – gest însoțit de înjurături alese – și a început să lovească un grup de patru-cinci zdrențăroși care, sosiți din nu se știe ce țară, s-au raportat, bineînțeles, cu co cumpătare nu tocmai europeană, la marfa expusă.

Despre țară, despre război, despre berea Dreher și despre alunele sărate

190 Într-o seară, când la televizor se difuzau știri despre luptele din zona sudică a Voivodinei, despre zecile de mii de refugiați, despre mulțimea victimelor, prietenul meu budapestan a făcut următoarea remarcă: - Vezi, în timp ce noi stăm aici comod în balansoar, bem bere, ronțăim alune și flecărim, al o distanță de o oră, două de noi se distrug sate ungurești. Pe cine interesează astăzi în Ungaria că localitatea Korog – despre al cărei dialect Penavin Olga a editat in dicționar în trei volume – s-a distrus, probabil, pentru totdeauna? – În timp ce răsfoiesc cu oarecare duioșie volumele apărute între 1968-78 la Novisad, știrile de la televizor mă înștiințează că a fost interzisă adunarea din 19 octombrie de la Lutița. (...)

În iunie am considerat drept exagerare gazetărească și fugă după senzațional titlurile din presă, de genul Croația mobilizează, pentru că nu mi-am putut imagina că în „bazarul” iugoslav se va ajunge într-adevăr la lupte înarmate. Astăzi, războiul civil a cauzat peste zece mii de morți, mai multe orașe istorice din Croația se află în ruine, iar noi ne-am obișnuit cu războiul care devastează în vecini. Nici măcar nu clipim din ochi la auzul veștii că în armata federală numărul soldaților maghiari din Voivodina este cu mult mai mare raportat al proporția de maghiari care trăiesc, de fapt, în această zonă, nici când aflăm că sârbii îi obligă pe frații noștri din Voivodina să lupte în punctele cele mai periculoase. (...) Eu nu m-aș mira nici dacă maghiarii din Voivodina, cântând imnurile naționaliste ale Marii Serbii și rostind lozincile „adevărurilor celei mai sfinte istorii”, ar mărșălui spre câmpurile de luptă, unde apoi s-ar întâlni față în față cu maghiarii din zona Mur, trimiși, la rândul lor, în bătălie tot în numele unei sfinte idei naționale slave.

Familiaritate în cultură

191 (..) Știrile neliniștitoare în legătură cu războiul din Voivodina, cu cazul Lutița, aici, evident, nu interesează pe nimeni, muzica pisicească fiind colorată de hohotul râsetelor.

 

Miercurea Ciuc, 2-12 noiembrie 1991

(„Korunk”, 4/1992)

Tanczos Vilmos (1959) – folclorist, Cluj

Comunicații (LUMEA 1985)

 ***, Caleidoscop. Comunicații, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

82 (...) Diodor din Sicilia ne povestește că santinelele eșalonate între principalele orașe ale Persiei își transmiteau cu voce tare știrile și ordinele primite de la rege. În timpul expediției din Grecia, știrile parveneau, în acest mod, în 48 de ore.

(...) În „De Bello Gallico”, Cezar relatează că știrea despre cucerirea Orleansului (Genabum) și despre masacrul garnizoanei romane de către carnuți (populație a Galiei din ținutul Chartres), ce avusese loc la răsăritul soarelui, s-a aflat în Auvergne înainte de 9 seara.

(...) Legenda, așa cum o interpretează Eschil într-una din tragediile sale, spune că o linie de posturi cu semnale de foc, care se întindeau pe o distanță de 500 km, de la muntele Ida la Argos, trecând prin insula Lemnos, i-au dat, într-o noapte, Clitemnestrei fericita veste  despre căderea Troiei... și întoarcerea regelui Agamemnon. Imperiul roman dispunea de turnuri cu focuri de la Pontul Euxin până în Spania și de la provinciile de graniță cu „barbarii” până la coastele Africii. Semnalele se dădeau cu torțe incandescente, care, în funcție de conținutul și natura mesajului, erau plasate în diferite puncte ale turnului de pază. Astfel se propagau ordinele militare de-a lungul fortificațiilor de frontieră în luptele împotriva germanilor.

(...) Cel mai vechi exemplu se află în legenda eroului grec Teseu. Acesta pleacă în Creta pentru a elibera Atena de tributul greu ce-i era impus de regele Minos: la fiecare șapte ani, șapte tineri și șapte tinere erau sacrificați Minotaurului. Cu ajutorul Ariadnei și al firului ei providențial, el poate ieși din Labirint, după ce omoară Minotaurul. Trist și înciudat de a fi abandonat-o pe Ariadna, în insula Naxos, zeului Dionysos, Teseu uită, ajuns în preajma Atenei, să înalțe pânza albă, semn al reușitei sale. Văzând pânza neagră, tatăl său, bătrânul rege Egeu, cuprins de disperare, se aruncă în apele mării care-i poartă de atunci numele.

(...) În secolul II î. e. n., istoricul grec Polibiu, dat ostatic romanilor, devenit apoi un mare călător în interesul stăpânilor săi, punea la punct un sistem luminos care permitea reproducerea literelor alfabetului. Un fel de limbaj morse cu mult înaintea inventării acestuia!

(...)