Foreign Policy of Major Powers (JAN 2022)

Sayyed Abid Ullah Jan, Foreign Policy of Major Powers, University Qurtuba (Pakistan), 2022

 

4. What countries will be affected if Ukraine’s exports fall?

(...)

The top trade partners in 2021 for those commodities in which Ukraine had a particular export comparative advantage were:

• (...)
• semi-finished iron or non-alloy steel – Italy ($719m), Turkey ($459m), China ($238m)
• pig iron and spiegeleisen in pigs – US ($539m), China ($201m), Turkey ($55m)
• vegetable plaiting materials – Poland ($39m), Turkey ($2m), Germany ($1m)

(...)

Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu (POPA 2025)

Cosmin Popa, Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu, Corint / Istorie, București, 2025, 411 p.

  

1.Cum funcționa, de fapt, ceaușismul?

 ... economia?

17 Într-un material tehnic elaborat pe marginea negocierilor legate de aderarea României la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), elaborat în 1970 de funcționarii băncii, se arată că înființarea centralelor și relaxarea formelor de comerț exterior. România nu împărtășea, arătau autorii, viziunea Iugoslaviei sau a Cehoslovaciei față de economie, dar era limpede că manifesta o simpatie aparte pentru modelul de dezvoltare est-german(1). (...)

1 = Office Memorandum, October 26, 1970, Brief for the Visit of Rumanian Delegation, Attachment 4, https://thedocs.worldbank.org/en/doc/345901391013600441-0560011973/original/WorldBankGroupArchiversFolder1771167.pdf, accesat 12 martie 2024.

 ... poate corupția?

31 Într-o oarecare măsură, țările balcanice s-au bucurat de atenția unor cercetători, dar rezultatele documentare și interpretative sunt modeste în comparație cu acelea obținute în urma investigării istoriei ruse(1).

1 = Rasma Karklins, Typology of Post-Communist Corruption, „Problems of Post-Communism”, 49 (4), 22-32, 2002.

 

 

2. Primăvara „tehnocraților de partid” (1966-1970)

40 (...) Nu doar comparația cu RFG sau Franța era descurajantă, ci și cea cu RDG, Cehoslovacia și Bulgaria. Dacă, în1963, în România unui tractor îi reveneau 160 ha de teren arabil, în Cehoslovacia îi reveneau 34, în RDG – 45, în Ungaria – 102, iar în Bulgaria – 131. În privința cantității de îngrășăminte chimice folosite, lucrurile stăteau la fel. România întrebuința 13 kilograme de substanță activă la un hectar, RDG – 168 de kilograme, Cehoslovacia – 85 de kilograme, Ungaria – 43 de kilograme, iar Bulgaria – 31 de kilograme.

45 (...) Chiar aflată într-o perioadă de expansiune energică, România rămânea mult în urma celorlalte țări comuniste în materie de construcții de mașini și utilaje, cu 8% din totalul investițiilor în ramură. În schimb, în 1966, Bulgaria investea [în construcții de mașini] 11,6%, Ungaria 13,2%, Polonia 13,1%, Cehoslovacia 15%, RDG 16% și URSS 8,6%(2). (...)

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar nr. 12/1966, f. 20.

53 (...) Nu doar România miza pe creșterea exporturilor cu 56%, ci și Bulgaria (67,6%), Ungaria (54,3%), Polonia (46,5%), RDG (44,4%) și Cehoslovacia (36,2%)(2).

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar nr. 23/1967, f. 47.

 

3. Întoarcerea la pământ

80 (...) Aluziile esopice ale activiștilor sugerează că sistemul avea ramificații mai întinse decât se străduise ancheta să stabilească, fapt care nu-i împiedica să numească infracțiunile drept „abateri”, ca și cum în cauză ar fi fost presupuse greșeli politice. (...)

 

6. Reformele economice ale anului 1967 sau planificarea minuțioasă a liberalizării

150 (...) Aparent bine intenționată, compania IBM i-a sugerat lui Bârlădeanu să preia exemplul Iskrei din Iugoslavia, care producea pentru IBM echipamente periferice, fiind singurul exemplu de astfel de colaborare între o țară comunistă și industria americană de profil. Propunerea concretă a celor de la Comsat, ca România să construiască o stație a sistemului de comunicații Intelsat, eventual împreună cu Iugoslavia, pentru propriile comunicații, dar și ale țărilor din jur, a  fost refuzată grațios de partea română. (...)

 

7. Umbrele unei perioade luminoase

166 (...) În comparație cu celelalte țări comuniste, România avusese cel mai înalt ritm mediu anual de creștere a producției în perioada 1964-1973, e 12,5%, fiind urmată de Bulgaria (11,1%), Polonia (8,9%), URSS (8%), Cehoslovacia (7,4%), RDG (6,25) și, pe ultimul loc, Ungaria (5,8%)(1), a cărei economie începuse să resimtă din plin rezultatul reformelor kadariste, deși multe dintre măsurile adoptate de Janos Kadar semănau cu ideile aplicate de Ceaușescu în România.

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 63/1974, f. 8.

167 În Europa, doar Grecia și Spania, care plecaseră dintr-o poziție economică mai precară decât România, avuseseră în această perioadă o rată de creștere medie anuală de 11%, ceea ce arăta că progresele economice rapide și semnificative nu erau apanajul economiei planificate. (...)

 

8. Consumul, „victimă” a creșterii industriale

168 (...) Astfel, în 1968, dintre țările socialiste, România avea cea mai mică pondere a circulației mărfurilor în venitul național. URSS avea 6,5%, Cehoslovacia 8,9%, Bulgaria 9%, Polonia 10,7%, RDG 12,2%, iar Iugoslavia 12,3%(1). Ritmul de creștere a comerțului exterior al României în perioada 1966-1969 fusese însă cel mai înalt printre țările comuniste, cu 11,5%, pe locul al doilea fiind Bulgaria cu 10,8%. (...) (2)

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 39/1970, f. 13.

2 = Ibidem, f. 28.

169 (...) În schimb, România 1969 avea cel mai mic număr de salariați la 1000 de persoane: 247. În comparație, Polonia avea 286, Bulgaria 306, Ungaria 333, RDG 339, URSS 358 și Cehoslovacia 407(1).

1 = Ibidem, ff. 30-31.

 

9. Partidul mută presiunea pe societate, iar Securitatea preia controlului asupra Miliției

198 (...) Modificările legii au fost adoptate așa cum au fost propuse de inițiatorii lor, iar discuția despre veniturile ilicite ale directorilor și miniștrilor a deviat, transformându-se într-o filipică a secretarului general despre extinderea practicii bacșișului în România. (...)

 

10. Încercări de corectare și soluții stranii (1970-1979)

223 (...) Desigur că modelul chinezesc al soției lui Mao, Jiang Quing, cu ale sale idei despre muzica și teatrul revoluționar, par mai degrabă să o fi inspirat pe dificila și fragila fiică a liderului bulgar, Liudmila Jivkova(1).

1 = Svetlana Mussakova, La diplomatie culturelle de Liudmila Jivkova, în J. M. Dealanay și Y. Denecher (eds), Femmes et relations internationales, Presse Sorbonne Nouvelle, 2006, pp. 49-69.

226 (...) Pierderea unui contract de furnizare a unui sort de cărbune cocsificabil din Turcia, în favoarea unei companii japoneze, l-a făcut pe Ceaușescu să ceară accelerarea soluțiilor locale, care prevedeau folosirea cărbunelui românesc, însă cu impact negativ asupra calității oțelului obținut și a costurilor de producție(2).

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 12/1970, f. 56-57.

233 Un acord similar a fost încheiat cu Grecia(1), iar Turcia(2) a făcut obiectul unei adevărate ofensive de șarm a diplomaților români pentru a permite României participarea la extracția și prelucrarea unor zăcăminte de cărbune cocsificabil și a altora de minereu de fier. (....)

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 36/1970, ff. 59-71.

2 = Idem, ff. 46-52.

241 (...) [Maxim] Berghianu [președintele Comitetului de Stat al Planificării] semnala [martie 1971] experiența altor state comuniste, referindu-se la Ungaria și Iugoslavia, de simplificare a indicatorilor de plan obligatorii și de consolidare a independenței financiare a întreprinderilor, prin orientarea către piață și posibilitatea de a dispune de o mare parte a veniturilor realizate. „Ungaria și Iugoslavia au renunțat la defalcarea până la executanți a planului central”, arăta el, introducând „planificarea orientativă”, tranșând astfel disputa cu partizanii „planificării imperative”(2). (...)

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 27/1971, ff. 13-14.

242 (...) De aceea, sugera el [Berghianu], era necesară întocmirea unui plan de perspectivă a economiei românești, pe 15-20 de ani, așa cum procedaseră RDG, Bulgaria și Olanda, fundamentat pe studii și prognoze solide, care să surmonteze dificultățile administrative create de gândirea ciclurilor economice în planuri cincinale(2). (...)

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 27/1971, ff. 18-20.

267 (...) Aflată încă din 1969 în căutare de credite cu dobândă scăzută, atunci când doar Franța oferise Bulgariei un credit pentru achiziția de produse industriale, după aderarea la FMI și BIRD(3), România a recurs din plin la aceste surse de finanțare pentru continuarea ambițiosului program de investiții. (...)

3 = Vezi Ion Alexandrescu, România între Est și Vest, volumul I. Aderarea României la FMI și BIRD, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

 

11. Obsesii locative la nivel înalt

296 (...) La sfârșitul lui octombrie 1971, secretarul CC al PCR responsabil de Secția Scrisori și Audiențe și de Gospodăria de Partid, Mihai Gere, el însuși fost zidar, i-a trimis lui Ceaușescu un raport în care îi semnala „un caz deosebit de încălcare a legalității noastre socialiste”(1). Un fost cetățean bulgar, devenit între timp român cu acte în regulă, reușise să-și construiască în centrul Bucureștiului, pe strada Visarion, un imobil cu șapte apartamente. (...) Vasile Ciulacov, căci acesta era numele proaspătului cetățean român, cât și investiția sa pentru construcția imobilului, de aproximativ 1.000.000 lei, reprezentau doar vârful aisbergului corupției din Oficiul pentru construcția locuințelor proprietate personală din București (OCLPP). Cazul Ciulacov, devenit ulterior cazul Gheorghe Melinte, directorul OCLPP din București, a arătat clar nu numai traseul rețelelor de corupție din statul comunist, dar și felul în care legislația restrictivă și irațională alimenta această corupție. (....)

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Cancelarie, dosar 174/1971, f. 105.

 

12. Soluțiile în acțiune – noul mecanism economic (1979-1989)

349 (...) Intrată în 1983 în grupul celor 20 de țări non-exportatoare de petrol cu cea mai mare datorie – categorie în care, din țările socialiste, se mai găseau Iugoslavia și Ungaria – România lui Ceaușescu ducea o politică oarecum pe placul FMI, orientată spre reducerea costurilor și presupusa eficientizare a întreprinderilor, doar că, spre deosebire de Ungaria, care trecea prin dificultăți asemănătoare, nu putea folosi rata de schimb pentru impulsionarea exporturilor și nici nu acordase autonomie lărgită întreprinderilor(2). Cert este că, în 1983, România s-a numărat printre cei mai mari beneficiari ai creditelor FMI, alături de Iugoslavia, Argentina și Turcia(3).

2 = International Monetary Fund, Annual Report of the Executive Board for the Financial Year Ended April 30, 1983, Washington DC, p. 72, https:///www.imf.org/external/pubs/ft/ar/archive/pdf/ar1983.pdf , accesat la 4 februarie 2024.

3 = Ibidem, p. 88.

353 (…), iar altui vas, predat în 1981 unui armator din Grecia, Biroul Veritas din Paris nu i-a putut da certificatul de clasificare din cauza fragilității structurii de rezistență(2).

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 200/1983, ff. 13.

365 (...) În dorința sa de a schimba radical modelul de dezvoltare, Ceaușescu supusese economia țării și populația unui program de austeritate fără precedent în Europa, poate cu excepția Albaniei(1). (...)

1 = Esther Eui-Gyeong Kim, Protest prevention, North Korean Style: A Multifactor Comparative Analysis of the DPRK, Romania, and Albania at the Cold War s End, „North Korean Review”, 19, no 2 (2023), pp. 21-36, htttps://jstor.org/stable/27267194, accesat la 12 iunie 2004.

File din istoria Dobrogei (COLCER & MĂGUREANU 1998)

Iosif Colcer & Viorel Măgureanu, File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru cultură Tulcea, 1998, 250 p., 21 cm, ISBN 973-0-00732-2

                                                                                    

 

I.Din adânc de vremuri (I. C.)

(11) „Din etapa următoare însă, aceea a paleoliticului superior (40.000-10.000 î.e.n.), datează un mugure dentar provenit din peștera „La Adam”. Este atestat astfel așa-numitul „homo sapiens fossilis”, care confecționează unelte mai eficiente, aplicând tehnica „lamelară”, adică interpunând o bucată de lemn între bulgărele de piatră și percutor. În modul acesta s-au obținut răzuitoare sub formă de lame lungi, străpungătoare și chiar vârfuri de săgeți și diverse obiecte rezultate din prelucrarea osului (descoperirile de la Saligny – pe înălțimea „Dealul Turcului”, din cele două peșteri de pe valea Casimcei – menționate și pentru perioada anteioară, ca și la Seimenii Mari în apropierea Dunării, ori de pe terenul de lângă Mangalia).

Avem dovezile extinderii vânătoarei și pescuitului, ca și a trecerii treptate la cultivarea plantelor și domesticirea unor animale – porcul, câinele, calul.”

11-12 Stratul de locuire din peștera „La Adam” atribuit epocii mezolitice (10.000-5.500 î.e.n.) relevă importante progrese economice, însoțite de o mai bună organizare a ginților matriliniare și de manifestări spirituale organizate concretizate, printre altele, în exigența cu care se finisau obiectele litice. Este de presupus că și mezoliticii din Dobrogea arătau o mai mare grijă față de morți, amplasându-și cimitirul în imediata apropiere a așezării – practică atestată în alte areale mezolitice.

Epoca neolitică ni se dezvăluie prin numeroase unelte de piatră șlefuită, ceramică, urme de așezări și necropole, creații de artă plastică, găsite peste tot în Dobrogea. Strălucita cultură Hamangia, cu o mare durată în timp (din mil. V î.e.n. până către începutul mil II î.e.n.) ne-a dăruit celebrele statuete „Gânditorul” și „Femeia”, care și-ar găsi un loc de cinste în oricare dintre marile muzee ale lumii. Ele impresionează prin finețea execuției, dar mai ales prin pregnanța sensurilor simbolice. „Gânditorul” ne este înfățișat stând pe un scăunel, cu mâinile la tâmple, sprijinindu-și coatele pe genunchi.. „Femeia”, surprinsă în poziția „stând jos” își cuprinde cu mâinile genunchiul drept, ușor ridicat; pântecul și șoldurile dezvoltate simbolizează fecunditatea, iar capul mic susținut de gâtul înalt, sugerează, ca și în cazul perechii sale masculine, un moment de odihnă și cuget.

(12-13) Primele etape ale epocii fierului sunt bogat ilustrate de creațiile traco-getice ale complexului arheologic Babadag (sec. XI-VII î.e.n.). Așezările, situate pe înălțimi dominante, erau întărite cu șanțuri și valuri de apărare și serveau adesea ca loc de refugiu. Cercetările de la Cernavoda, Pietroșani, Beidaud, Babadag, Ciucurova, Sabangia, Telița (Cilic) și din alte locuri au scos la iveală unelte agricole, fusaiole din os și din lut, răzuitoare din colți de mistreț, cești cu una sau două tortițe supraînălțate, străchini, vase de provizii. La Beidaud, în punctul „Cetate”, a fost atestată o impresionantă continuitate de locuire, de la sfârșitul epocii bronzului până în timpul stăpânirii romane (Gavrilă Simion, Geneza civilizației geto-dace sec. VII-V î.e.n., „Symposia Thracologica”, 7, Tulcea, 1989, pp. 216-221.)

 

13-14 În șiragul datelor de seamă din trecutul Daciei se remarcă și întemeierea primelor orașe de pe teritoriul țării noastre – Histria sec. VII î.e.n., Tomis și Callatis sec. VI î.e.n. Ele au jucat un rol important în stimularea dezvoltarea civilizației geto-dace din întreg spațiul carpato-danubiano-pontic. Grecii aduceau ceramică de lux, unellte și arme, vinuri și ulei de măsline, obiecte de podoabă și alte mărfuri, procurînd în schimb pește, grâne, miere, ceară, lemn și sclavi.

16-17 Importanța regatului său în epocă rezultă și din inscripția dedicată sacerdotului Acornion din Dyonisopolis de către concitadinii acestuia: „Și, în timpul din urmă, regele Burebista a ajuns cel dintâi și cel mai mare rege din Tracia... Și fiind trimis de regele Burebista ca sol la autocratul roman Gnaeus Pompeius, fiul lui G., și întîlnindu-se cu acesta în părțile Macedoniei, lîngă Heracleea Lyncestis, nu numai că și-a îndeplinit însărcinările ce le avea de la rege, dar a purtat și cele mai frumoase negocieri în folosul patriei sale”. (Ion Andrieșescu, Arheologia și istoria veche a Daciei, „Patru Conferințe”, ed. Cartea Românească, Buc., 1928, p. 27)”

(16) Pământul dintre Dunăre și Mare a intra sub stăpânirea Romei încă din vremea împăratului Augustus, cunoscând timp de peste șase secole înfloritoarea civilizație romană. La Tomis și-a trăit ultimii ani de viață (8-17) marele poet Publius Ovidius Naso. El a învățat limba geților în care a scris și versuri și ne-a lăsat informații importante despre locurile și oamenii pe care i-a cunoscut. Într-una din Scrisori (12 d. H.), ne transmite numele orașului Aegyssus: „Aproape de malul Istrului se află o veche cetate cu două nume/La care cu greu se poate pătrunde din cauza întăriturilor și locului unde este așezată/Dacă este să dăm crezare însiși locuitorilor ei/Caspios Aegyssus este cel care ar fi întemeiat-o și ar fi numit-o după numele său”.

(16-17) Romanii au împânzit Dobrogea cu cetăți, orașe, „villae rusticae” și alte așezări în care numeroși coloniști – militari, funcționari, veterani, negustori, meșteșugari, agricultori – trăind alături de vechii locuitori, și-au impus limba și modul de viață, realizând o durabilă operă de romanizare.

(...) Au fost construite drumuri de interes economic și militar de-a lungul Dunării, litoralului maritim și în interiorul provinciei. Principalul drum unea orașele Tropaeum Traiani cu Libida (Slava Rusă) – de unde avea ramificații spre Tomis – capitala administrativă și religioasă, în sec. II, spre Noviodunum – mare centru militar vad de trecere spre nordul fluviului și spre Aegyssus. În orașe, canabae și alte așezări  se înălțau clădiri importante, temple; existau piețe civ., băi (thermae), instituții de instruire școlară. Apele Dunării și Mării Negre legănau corăbiile care aduceau din diversele părți ale imperiului mărfuri de tot felul: amfore grecești și ceramică romană, obiecte de artă etc.”

(17) O remarcabilă activitate se desfășura și în orașele grecești de pe litoral. Din Tomis, care s-a impus treptat ca „metropola Dobrogei”, ne-au rămas splendide creații de artă: Fortuna cu zeul Pontos, Șarpele Glykon, aedicula cu dublă reprezare a zeiței Nemesis, Asklepios, ca și cunoscutul mozaic (sec. IV) – pod. a unui mare edificiu de interes public. (A. Rădulescu & I. Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre și Marea Neagră, 1979, p. 147)”

(17-18) Se pare că soarta statului dac s-a decis în Dobrogea, prin înfrângerea lui Decebal și a  aliaților săi în bătălia de la Adamclisi din iarna anilor 101-102. Cumplită bătălie, dacă avem în vedere că 3.800 de soldați romani au plătit cu viața victoria lui Traian! Împăratul a hotărât săparea numelor lor în piatră, pe un altar funerar, și a înveșnicit amintirea luptei în monumentul triumfal Tropaeum Traiani – cronică a evenimentului și act de naștere a poporului român.

 

 

Mistuit de dorul Tulcei (Amintiri) (MIȘCHI 2007)

Dumitru Mișchi, Mistuit de dorul Tulcei (Amintiri), Metafora, Constanța, 2007, 78 p.

 

7 (...) În copilărie m-am întins, cu alți copii, într-un lan verde și ne-am tăvălit prin lan, stricând o suprafață bună de cultură, până când ne-a văzut un om și ne-a gonit cu amenințări. Cred că a fost o manifestare primară de dorință de a lua contact cu Gea, inconștientă, dar arzătoare. (...)

 

Tulcea

13 Așa cum spune legenda, Tulcea îl are ca întemeietor pe Tule, care era șeful unui trib celtic. Se ocupau cu pescuitul, vânatul și creșterea animalelor. Ocupau partea dinspre est a locului, undeva pe unde este acum stadionul, pentru a fi mai aproape de Dunăre și pădurea existentă pe atunci. Dacă ar fi să luăm în considerație cele spuse de cercetători, celții erau un amestec de mai multe popoare care se întâlneau de la Atlantic până în Estul Europei și în Balcani. Ar fi important să fie așa, pentru că aceste popoare prelucrau fierul, așa cum susțin datele mai sigure despre Hollstadt, din nordul Austriei.

Grecii și romanii cunoșteau populațiile din Europa în Epoca Fierului sub numele de celți (keltoi) sau gali (galli).

(...)

Aegyssus sau Tulcea a fost fondată probabil de celți în secolul III î. H., ocupată apoi de geto-daci și inclusă în secolul I d. H. în provincia Moesia – sediul unei garnizoane romane. Menționată de Procopius printre cetățile refăcute de Imperiul Bizantin, de Justinian I pe malul dunărean(1).

Dar tot așa de bine Tulcea ar fi putut fi fondată de sciți. Sciții au fost împinși din Asia în estul și sud-estul Europei, mormintele lor au fost găsite în Siberia, în sudul Rusiei, dar și în Germania și Balcani(1).

Pe malul drept al Dunării, când pleci de la Isaccea spre Tulcea, se găsește un kurgan, despre care mi s-a spus că este un mormânt tătăresc. Când o căpetenie a tătarilor murea, era onorată de toți ostașii, care aduceau pământ în căciulă și-l turnau peste leșul acestuia până formându-se astfel o movilă funerară.

(...) Dobrogea fiind sub stăpânirea Turciei timp îndelungat, tătarii nu aveau îndrăzneala să atace teritoriul acesteia și în cele mai multe cazuri tătarii erau aliați ai Turciei. De aceea, eu cred că mormântul de pe malul drept al Dunării trebuie să fie un mormânt celtic sau scitic. De altfel, și romanii care au fost exilați la Tomis (Constanța), cum a fost Ovidiu, vorbesc de popoarele scitice din nord de Dunăre.

(...)

Imperiul Bizantin a avut relații comerciale cu țările românești, de unde importau mierea, ceară, brânză, cereale, lemn. (...)

La 11 mai 330, împăratul Constantin a inaugurat noua capitală a Imperiului Bizantin pe malurile Bosforului, care de acum se va numi Constantinopol.

14 Luptele pentru ortodoxie oricum au pătruns și în Dobrogea, iar influența acestui tip de creștinism nu poate fi contestată, deoarece stau mărturie lăcașele de cult, bisericile care au fost, se pare, acceptate și în timpul ocupației turcești, ceea ce nu s-a acceptat și în Bulgaria.

Teodora Preafericita, soția lui Teofil și mama lui Mihail III, restabilește cultul icoanelor. Ea a combătut erezia și a exterminat o sută de mii de paulieni care n-au acceptat ortodoxia(2).

Între perioada bizantină și ocuparea Dobrogei de către turci, aceasta a fost condusă pentru un timp de despotul Dobrotici, de la  care vine și numele de Dobrogea.

Ocuparea Dobrogei de către turci s-a făcut după cucerirea Adrianopolului (1362), când Imperiul Bizantin a fost redus la dimensiunile orașului Constantinopol.

Odată cu cucerirea Constantinopolului în 1453 de către turcii otomani și fondarea Imperiului Otoman de către Mehmed II, Dunărea a fost declarată frontiera nordică naturală a imperiului. (...)

(...) În 1484, Baiazid II ocupă Cetatea Albă și Chilia și se poate socoti că și Dobrogea este cuprinsă în imperiu, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată cu principatele comune.

Neînțelegerile cu mamelucii și cu turcii karamani și luptele cu venețienii sustrag atenția lui Baiazid II de la Dunărea inferioară.

Istoricul turc Halil Inalcik, în cartea Imperiul Otoman. Epoca clasică, arată că Baiazid II s-a ocupat mai mult de consolidarea cuceririlor făcute de tatăl său Mohamed II. Inalcik a firmă că în Dobrogea, pământ pustiu în Evul Mediu timpuriu, s-au întemeiat sute de sate, s-au construit depozite de cereale în porturile Constanța și Mangalia, de unde se expediau cerealele, Dobrogea devenind astfel grânarul Istanbulul. De aici, ca și din Macedonia, Bulgaria și Tracia de est se expediau oi și vite pentru abatoarele (zahanelele) Istanbulului.

Numai că acele sute de sate menționate mai sus n-au fost prea multe și dacă le adunăm pentru toată Dobrogea sunt o sută – o sută cincizeci de sate și acestea au fost locuite de fapt de români și unele dintre ele și de bulgari. Numele care le-au fost date satelor sunt turcești și ele dăinuie și astăzi. Aceste denumiri turcești ale localităților nu m-au deranjat, pentru că atunci când ești mic iei lucrurile ca atare, dar mai târziu, cu conștiința românescului a început să mă intrige păstrarea nomenclaturii turcești.

15 După victoria ruso-română din 1877 împotriva Turciei și prin pacea de la San Stefano (1878), Dobrogea este inclusă oficial în teritoriul României, iar prin pacea de la Berlin din 1878, Marile Puteri consfințesc alipirea Dobrogei cu România. Or, din 1878 până astăzi puteau fi schimbate numirile turcești ale satelor, dar din păcate nu a existat nicio inițiativă în acest sens.

(...)

Hegel vorbește de caracterul mărginit al voinței (conștiinței) orientalilor. Or, dobrogenii au suporta timp îndelungat ocupația turcilor orientali, care și-au pus amprenta pe gândirea creștinilor ortodocși din Dobrogea și nu numai.

M-am surprins folosind expresii și zicale din Dobrogea în timp ce eram în alte regiuni ale țării: „interesul poartă fesul”, „cum e turcul și pistolul”, „bani ca la turci”, „ești turc de nu înțelegi?”, „bașca vorbim, bașca ne înțelegem!”

(...) În Tulcea, ei [turcii] locuiau pe strada Rahovei, unde aveau casa și cei din familia Cadâr. Băiatul Cadâr era de vârsta mea și îl invidiam că a ajuns un bun fotbalist, la cea mai mare echipă din Tulcea. Mama lui era prietenă cu Mama mea; ea ne cosea plăpumile și saltelele.

Moș Ceauș era un bătrânel cu o barbă tipic turcească, era blând și bun cu copiii. Avea o bombonerie în colț – strada Basarabilor cu strada Dragoș Vodă. De la Moș Ceauș cumpăram bomboanele cele mai dulci – patru la un leu. Avea un băiat, Tefic, antipatic și foarte voinic, care a ajuns tractoristul comunei și conducea tractorul cu remorca de gunoi. Cu toate că era mahomedan, consuma alcool mult și într-o încăierare dintr-o cârciumă i-a dat cineva cu o sticlă mare de sifon în cap – s-a spart sifonul, iar capul lui Tefic n-a pățit nimic.

Probabil că familiile rămase în Tulcea proveneau din osmanlâii voinici care erau militari și păzeau regiunile și granițele Imperiului Otoman. Cu transformările sociale de după 1944, treptat au dispărut, au fost asimilați sau au plecat. N-aș putea să arăt că am suferit vreo influență într-un plan anume din partea turcilor. Totuși, patru sute de ani de ocupație turcească a Dobrogei și de asuprire a Țărilor Românești de către Turcia și-au lăsat amprenta asupra vieții, a spiritului românesc creștinesc.

Sărăcirea pe care ne-o provocau plata birurilor și o serie întreagă de obligații materiale pe care le furnizam turcilor au influențat grav viața poporului român, cu consecințe în cultură. Dar dacă eu m-am născut în Dobrogea care aparține statului român liber, nu am putut sesiza de la început daunele pe care ni le-a produs dominația turcească.

16 (...) În extremitățile orașului sunt două cartiere, unul de haholi și altul de lipoveni, adică de ucraineni și, respectiv, ruși de ritual vechi, care au fugit din Rusia prigoniți de ritualul nou al religiei creștine ortodoxe.

Au fost și sunt oameni harnici, care n-au pus nici un fel de probleme, iar acum trebuie să facem afirmația că au fost asimilați parțial; unii au plecat în țară pe măsură ce s-au specializat în diverse domenii, iar alții format familii la distanță de locurile natale. (...)

 

Dunărea

18 (...) Mai târziu, mă revolta până la a mă scandaliza în sinea mea când unii și alții voiau să sape canale care să lege Dunărea de Marea Adriatică, ca în cazul Iugoslaviei sau Marea Neagră, ca în cazul Bulgariei. (...)

 

Portul Tulcea

20 (...) Fiind așezat pe cele șapte coline, se vede ca un oraș mediteraneean spaniol sau grec, cu casele relativ mici, printre care se văd și palatele câtorva instituții ca prefectura, administrația pescăriilor, liceul care se înalță maiestuos deasupra tuturor construcțiilor și geamia.

21 (...) Mai departe de Dunăre se găsește geamia, după care urmează partea industrială a portului. (...)

Din acel moment [vizita lui Gheorghiu Dej], însă, s-a luat hotărârea ca cheiul să fie loc de promenadă și să se construiască blocuri în locul vechilor magazii, care stau strajă în fața Deltei, și care au schimbat aspectul orașului, pe care nu-l mai poți socoti spaniol sau grec.

 

Mama – căminul, casa

22 (...) Cum zice Aristotel în Metafizica: „Toți oamenii au sădită în firea lor dorința de a cunoaște. Dovada acestui lucru stă în plăcerea pe care le-o procură activitatea simțurilor”.

30 (...) Foarte târziu am aflat în istorie de niște albume de pictură și sculpturi. Sabinele erau prezentat de artiștii plastici din secolul XVI ca niște femei frumoase.

31 Răpirea sabinelor este un episod relatat de scriitor roman Livius (59 î. H. – 17 d. H.) conform căruia după construirea Romei populația avea prea puține femei. Astfel că ei le-au invitat pe sabine și alte vecine la o festivitate și, la un moment dat, le-au răpit pe sabine. Este foarte probabil că rostul legendei să fi fost explicarea sosirii în Latium a primilor coloniști, cum erau sabinii, în timpul primei expansiuni a republicii (M. Oliphant). (...)

 

Tata

33 (...) El era Zeus; îl iubeam, dar ne și temeam de el, pentru că judecățile lui asupra ceea ce făceau puteau să te ridice în slava cerului, dar să te și prăbușească în străfunduri. (...)

Era un Zeus care nu doar „tuna și fulgera”, ci și muncea, venea stors de oboseală, pentru că pe atunci brutarii făceau pâinea numai noaptea, pentru ca dimineața cetățenii orașului să cumpere pâine proaspătă, chiar caldă. (...)

36 (...) Atunci Tata ne-a ținut lecție despre Attaturk.. Acesta, întâlnind un căruțaș care își bătea animalele cu dușmănie, l-a oprit și i-a explicat că animalul bătut își pierde din energie și în loc să devină mai folositor, devine mai păgubos. Vestea s-a dus în toată Turcia și oamenii, din respect pentru Attaturk sau din teamă, nu-și mai maltratau animalele.

 

La liceu?

53 (...) Astăzi îmi aduc aminte de discuțiile batjocoritoare pe care le fac soldații germani din grupa de tanchiști ai lui Sven Hassel, de rasa germană slavizată descrisă de Montaneli, sau de rasa italiană a mea, zice autorul, care este formată din amestecul a numeroase popoare încă de pe vremea imperiului roman. Cele mai interesante date sunt despre felul în care s-au format grecii, care întâi au fost Pelasgii, peste care au venit Aheii, iar pese aceștia Doreenii. (...)

 

Soldați sovietici (ruși)

65 (...) Acestea au fost alăturate și într-o oră s-a constituit un pod plutitor peste Dunăre, care pleca de la capătul drumului ce străbătea Delta și se termina undeva în dreptul geamiei turcești pe malul dinspre Dunăre. Apoi, zi și noapte au trecut coloane de mașini, camioane ce nu se opreau în Tulcea și luau imediat drumul Babadagului, Medgidia, Bulgaria. Astfel, Dobrogea se dovedește iar o regiune de pasaj, așa cum a fost pentru diferite popoare care au invadat Imperiul Bizantin și așa cum este pentru păsările călătoare an de an!

 

Cargoul Constanța

73 (...) Așteptam să vedem pupa vasului, unde era scris portul de origine, de staționare a vasului, iar acolo era marcat steagul țării de proveniență. Stabileam astfel că provine din Panama, Nicaragua, Istanbul etc. (...)

 

Bibliografie

78 Oliphant Margaret, Atlasul lumii antice, MAST, 1991.

Diehl Charles, Marile probleme ale istoriei bizantine. Figuri bizantine

Inalcik Halil, Imperiul Otoman. Epoca clasică (1300-1600), Editura Enciclopedică, 1996.