Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă (DÂNCU 2015)

 Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/ Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj Napoca, 2015

 

Politica

Războaiele pentru minte, inimă și politică

Regresia spre gândire magică și idolatrie

(26) Cred că este vorba de o regresie colectivă masivă și că trăim o criză socială de identificare sau, cum spune Maffesoli, o saturație societală față de marile valori ale celor 3 secole de capitalism tradițional și, probabil, trecem la o altă paradigmă, la o altă manieră de a fi împreună, trecem de la un inconștient colectiv dominat de triada muncă-rațiune-viitor (Prometeu) spre o epocă dionisiacă, dominată de triada vis-imagine-fantomă, iar acest lucru nu se mai produce prin revoluții care ne arătau schimbarea, ci prin viruși ai contaminării culturale.

 

Politica psihedelică

 

Politica și Internetul: utopii și speranțe

(41) Încă din primii ani în care politica a pășit pe teritoriul nou al Internetului, au apărut și semnele utopiei. Idealul atenian al democrației directe se va realiza negreșit, au început să creadă foarte mulți entuziaști, (....).

 

Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor (Despre ideologizarea fericirii)

(57) Epicur spunea că filosofia este o activitate care, prin discurs și argumentare, este menită aducă fericirea în viața omului. Desigur, tipul de filosofie la care se referea filosoful grec era mai puțin o formă de cunoaștere și mai mult o modalitate de construcție în sine.

 

Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor

(120) Acum 15 ani, la apariția Internetului ca mediu accesibil tuturor se credea că vom putea atinge idealul atenian al democrației directe. Credeam cu toții că va crește participarea politică, informația va exploda și conștiința civică va schimba comportamentele, au apreciat unii, politicienii vor fi cenzurați și evaluați mai bine, au spus alții.

 

Societatea

 

Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă

(175) Ca să nu omoare speranța și visul fiecărei generații de a reuși să meargă în lume, cu capul sus, alături de fratele mai mare, românii au acceptat că trebuie să-și privatizeze resursele pentru ca statul (cel român, de exemplu, este prost gestionar) grec – falimentar de altfel, ori statul austriac sunt vrednice să administreze telecomunicațiile și petrolul.

(176) Prin crâșmele Estului, politicienii se îmbată și bat cu pumnul în masă declarându-și independența fața de tutoriatul Europei sau hegemonia Americii și spre dimineață cântă în limbi adecvate națiunii: noi suntem români, noi suntem unguri, noi suntem bulgari...

(184) „Tot ceea ce auzim este o opinie, și nu un fapt. Tot ceea ce vedem este o perspectivă, și nu adevărul.” (Marcus Aurelius)

 

Cultura

 

Republica ideilor singure

(299) La începutul studiilor mele de filosofie m-a fascinat lumea ideilor din teoria platoniciană. Acolo ideile sunt un principiu de existență, dar și unul de cunoaștere: deasupra noastră există o lume perfectă, eternă, organizată piramidal, iar deasupra tuturor se află Binele, Adevărul și Frumosul, iar cel mai jos se află ideile vulgare. Cum să nu te fascineze Platon la 20 de ani când, chiar și fără multe noțiuni de metafizică, poți observa experiențial că existența noastră este doar un reflex palid al lumii adevărate, o copie, întruparea imperfectă a unei idei, o lume a cărei imagine tremură neclară pe peretele peșterii în care suntem prizonieri? Cum să nu adormi liniștit când Platon tocmai ți-a spus că sufletul nostru aparține lumii ideilor și că el tinde mereu a se întoarce acolo, fiind condamnat să ne însoțească doar pentru o existență trecătoare?

M-am despărțit de naivitatea lui Platon când l-am descoperit pe Karl Popper și Lumea a treia, propovăduită de el ca lume a ideilor.

 

 

Noi

 

Generația înfrântă a României

 

O modernitate ciudată ca sinteză între sultanat balcanic și o modernitate reflexivă (322-325)

 

Cu regalitatea nu-ți poți face selfie

(350) Aristotel spunea că monarhia e cea mai bună formă de guvernare, dacă o comparăm cu celelalte, aristocrația și democrația. Dacă aristocrația poartă în sine pericolul oligarhiei și democrația pe cel al demagogiei, monarhia poate degenera uneori în tiranie, dar rămâne cea mai acceptabilă.

 

 

Minerii – copiii orfani ai comunismului

 

Copiii politici ai lumii de azi

(357) Filosoful de origine croată Boris Buden scrie într-o carte de mare profunzime (145) că, după 1989, est–europenii au fost transformați în copiii politici ai istoriei. Românii, precum alții din Est, „niște oameni care ieșiseră victorioși din lupta pentru libertate, au fost făcuți peste noapte învinșii istoriei” (146). Procesul prin care Occidentul și-a întins aripa hegemonică asupra noastră a primit și un nume, aparent tehnic și precis: tranziție. Cum spune Buden, tranziția este procesul cinic prin care oamenii care și-au câștigat singuri libertatea, trebuie să învețe să se bucure de ea” (147). Introduși într-un proces de tutoriat, ei sunt considerați adevărați copii necopți pentru democrație și pentru primirea în sistemul capitalist, ei sunt supuși unor tutori care nu au participat la nicio revoluție – spectatorii occidentali. Procesul de învățare nici nu este foarte elaborat, ci este un proces de imitație oarbă, iar românii au fost și rămân niște marionete într-un proces istoric care nu a depins și nu depinde voința lor. Mai spune filosoful croat, devenit german, că finalmente copilul politic este transformat în prostănac politic.

Chiar dacă Buden nu se ocupă în cartea sa de tutorii interni, de politicieni acestor societăți, (…).

146 = Zonă de trecere. Despre sfârșitul postcomunismului, Tact, Cluj-Napoca, 2012

 

Fără viitor, fără proiect

(359) I-am urmărit pe cei de la Oltchim. (…) Nu au de unde să știe că sunt condamnați încă din 1989 la infantilism, că fac parte dintr-un proces de „infantilizare represivă”, cum spune Buden.

 

 

Politically incorect (Dincolo și dincoace de Colectiv)

(388) La bășcălie suntem cei mai tari, cel puțin din Balcani, dacă nu chiar din Europa.

 

 

Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică (PETRESC 2014)

Dorin Petresc, Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 191-216

 

191 (...) Pornind de la Şcoala Ardeleană, s-au definit preocupări pentru argumentarea cursivităţii istorice a civilizaţiei latine, la nordul Dunării, purtătoare, în fond, a răspândirii Creştinismului pe aceste meleaguri; acestea erau, de altfel, şi firele cele neîntrerupte ce leagă istoria „insulei latine din marea slavă” de Roma. (...) Ori de câte ori, fiinţa naţională şi bisericească a românilor a fost vulnerată, istoriografia din sfera ecleziastică nu a precupeţit niciun efort în a furniza argumente istorice defensive la Polemos-ul ce anima prezentul

195 (...) Cu toate acestea, luminile din sanctuarul muzei Clio vor fi fost vegheate din cercurile exilului românesc în Occident, mai cu seamă datorită abnegaţiei unor clerici ai Bisericii Greco-Catolice9.

197 (...) Pentru atitudinea reprezentanţilor regimului stalinist din România  faţă de temele principale ale discursului identitar greco-catolic, devine evocatoare mărturia lui David Prodan cu privire la contextul apariţiei primei ediţii a Supplexului: „[...] într-un timp când nu lipseau insinuările că romanii, care ne-au hotărât fiinţa, ne-au dat limba şi pentru vecie numele, aşezându-ne în marea familie a popoarelor romanice, nu sunt decât «cotropitori», latinitatea care ne însufleţise până aci, «uzurpare», Şcoala Ardeleană care ne-a trezit la conştiinţă,«reacţionară», limba încercată de corifeii ei, o limbă «artificială», «păsărească», când teze ca cele de faţă erau suspectate sub nume de «naţionalism»”26.
26 = David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ediţia 1998, p. 9.

198 (...) De asemenea, liniile de cercetare ce vizau raporturile românilor cu Occidentul au fost şi ele deraiate, „insula latină” din marea slavă urmând a se scufunda sub valurile legăturilor istorice dintre români şi slavi”(33) 
33 = Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Editura Humanitas, ediţia a III-a, 2006, p. 125.

200 (...) [Al X-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice, 1955, Roma] În Agora romană, David Prodan s-a întâlnit cu istoricul I. TÓTH Zoltán, la opera căruia, de altfel, face dese conexiuni sursologice în Supllex; (...).

201 (...) În opinia unor analişti avizaţi, precum Lucian Boia, nu ar trebui uitat „[...] că partidul comunist, iniţial o mână de oameni dintre care cei mai mulţi nu aveau nimic în comun cu cultura română, a devenit un partid de mase, şi astfel, treptat, s-a «românizat»”58. În fond, din perspectiva sentimentului identitar, revenise la suprafaţă vechea paradigmă a „insulei latine într-o mare slavă”, potenţând aspectul relativei independenţe faţă de Moscova, precum şi reconsiderarea tradiţiilor culturale româneşti.

204 (...) Teme ample, vizând: argumentarea continuităţii de locuire latină în Dacia şi latinităţii limbii române, Secolul Luminilor şi afirmarea politică a Naţiunii române din Imperiul Habsburgic, geneza mişcării paşoptiste transilvănene, înfăptuirea dezideratului unităţii naţionale de la 1 Decembrie 1918, istoria învăţământului, artei şi cărţii vechi, au constituit roţile motrice ale unui veritabil „cal troian”, graţie căruia meterezele cenzurii au putut fi permeabilizate, evidenţiindu-se astfel rolul istoric jucat de Biserica Greco-Catolică în coagularea culturală şi politică a Naţiunii, pe cortexul modernităţii central-europene.
(...) O incursiune în mecanismele intime care au conexat Luminile de geneza Naţiunii, contextualizată spaţiului sud-est european, o întreprinde Virgil CÂNDEA, cu subiectul Les lumières et la naissance de la conscience nationale chez les Roumains [1970]78. Totodată, Valentin Gr. CHELAN desluşeşte raporturile de cauzalitate dintre vectorii ideilor politice ale Şcolii Ardelene şi „renaşterea naţiunii sârbe”, diseminând rezultatele cercetării, în mediul ştiinţific sârbesc, la Vârşeţ, prin mijlocirea comunicării Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe [1971](79).
79 = Valentin Gr. Chelan, Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe, în vol. Radovi Simpozijuma o srpsko (jugoslovensko) – rumunskim odnosima. Actele Simpozionului dedicat relaţiilor sârbo (yugoslavo) – române. Vršac, 22-23.V.1970, Pancevo, Editura Libertatea, 1971, pp. 67-70.

205 În fosta metropolă română a Banatului sârbesc – Vârşeţ, organizarea unui Simpozion dedicat Relaţiilor sârbo-române (22-23 mai 1970), pe fondul apropierii dintre România şi Yugoslavia, survenită după evenimentele din 1968, oferea istoricului Valentin Gr. Chelan oportunitatea problematizării influenţelor induse de „Cetatea culturală a Blajului” asupra culturii sârbe, pe filiera de receptare a cărturarilor bănăţeni; chiar dacă nu avea cunoştinţă despre existenţa unui Supplex sârbesc (iliric) în arhiva fostei Episcopii Române Unite de la Oradea, autorul punea în ecuaţia istoriografică apartenenţa culturală a unui teritoriu geografic din Yugoslavia, cuprins, începând cu veacul al XVIII şi până în 1919, în Banatul multietnic.

209 (...) Complexul portret al lui Timotei Cipariu (1805-1887) a devenit obiectul interesului ştiinţific, specialişti din diverse domenii – Cornel TATAI, Octavian ROTARU, Valeriu NIŢU, Yves GOLDENBERG, Petre POPESCU-GOGAN – urmând să potenţeze tuşele şi nuanţele unui chip, în care se armonizau angajarea politică paşoptistă şi aplicaţia pentru: filologie, istorie, istoria artei, orientalistică etc.

210 (...) 148 - Radu R. Florescu, The Uniate Church: Catalyst of Rumanian National Consciousness (sec. XVIII-XIX), în „The Slavonic and East European Review”, 1967, 45, nr. 105, pp. 324-342.

215 (...) În condiţiile în care speranţele unui viitor mai bun nu se stinseseră, încă, nici în sufletele persecutate ale celor rămaşi în ţară şi nici în inimile greu încercate ale refugiaţilor din străinătate, Monseniorul Octavian BÂRLEA s-a dovedit deosebit de angajat în susţinerea cauzei Bisericii Române Unite, dezvoltând, la rându-i, câteva subiecte relevante, precum: Conciliul florentin, începuturile Unirii religioase cu Biserica Romei, (...)200. Aceste arii tematice au fost valorificate, prin publicare într-o serie de lucrări şi studii, apărute în revista „Perspective”201, dintre care se cuvin a fi amintite titluri precum: (...), Conciliul florentin şi epoca modernă [München, 1985]
200 = Remus Câmpeanu, Biserica Română Unită între istorie şi istoriografie, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 172
201 = În primul număr al revistei „Perspective“, apărut iulie-octombrie 1978, Monseniorul Octavian Bârlea, pastor al Misiunii Române Unite din München şi întreaga Germanie, definea în cuvântul său „Către cetitori“, scopul şi orientarea pe care atât redacţia, cât şi colaboratorii acestei publicaţii intenţionau sa le confere: „(...)”.

216 (...) Scurtul nostru excurs istoriografic a intenţionat să arate că, de facto, în perioada 1948-1989, nu a existat o fragmentare totală a tradiţiei scrisului istoric românesc de factură greco-catolică, ci numai o relativă adaptare tematică şi deconectare temporală de la unele dintre direcţiile sale majore, astfel încât a fost posibilă exersarea unor teme „disimulate”, fapt care a determinat translaţia insigniilor identitare din Agora înspre economia unor formule semantice discrete, reflectându-se şi la acest nivel travaliul conversiei discursive de la exoteric la esoteric, atât de specific trecerii confesiunii greco-catolice din România la apostolatul din „catacombe”.

 

 

Dorin PETRESC – Dr., Ministerul Afacerilor Interne, Deva

O paradigmă a spiritualității etnice: „Tătăroaica” de O. W. Cisek (TOADER 2014)

Alexandra Toader, O paradigmă a spiritualității etnice: „Tătăroaica” de O. W. Cisek, clasa XII, Liceul „Lazăr Nedeleanu” Năvodari

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

(135) Apreciate ca fiind contribuții mentale acceptate larg, care oferă unei comunități temeiul pentru crearea și consolidarea spațio-temporală de sine, paradigmele etnice pot fi căutate în surse diferite și compuse în surse variate. Astfel: filosofia valorilor, codurile morale și preceptele religioase, sistemele politice, literatura și alte arte, eșafodajul juridic, elevat, ne oferă matricea etnică a comunităților sociale.

(...)

Se cuvine precizat faptul că, pornind de la carte, voi compune caleidoscopic o paradigmă a spiritualității etnice tătărești așa cum era la începutul secolului XX, în balcanica lume a Balcicului nostru din Cadrilater. Luând termenul „paradigmă” și în celelalte sensuri – „caz exemplar, model, prototip, situație ideală, structură, tip, arhetip, standard” (Dicționar de filosofie, p. 523) – se înțelege că, dintru început,  voi găsi o paradigmă din illo tempore față de care prezentul este poziționat.

(...)

Sintetizând voi spune că eu, etnicul român, am căutat o paradigmă a spiritualității tătare din Balcicul de acum un veac citind și recitind cartea Tătăroaica, lucrarea etnicului german din România, O. W. Cisek.

 

***, Dicționar de filosofie, Editura Politică, București, 1978.