Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă (DÂNCU 2015)

 Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/ Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj Napoca, 2015

 

Politica

Războaiele pentru minte, inimă și politică

Regresia spre gândire magică și idolatrie

(26) Cred că este vorba de o regresie colectivă masivă și că trăim o criză socială de identificare sau, cum spune Maffesoli, o saturație societală față de marile valori ale celor 3 secole de capitalism tradițional și, probabil, trecem la o altă paradigmă, la o altă manieră de a fi împreună, trecem de la un inconștient colectiv dominat de triada muncă-rațiune-viitor (Prometeu) spre o epocă dionisiacă, dominată de triada vis-imagine-fantomă, iar acest lucru nu se mai produce prin revoluții care ne arătau schimbarea, ci prin viruși ai contaminării culturale.

 

Politica psihedelică

 

Politica și Internetul: utopii și speranțe

(41) Încă din primii ani în care politica a pășit pe teritoriul nou al Internetului, au apărut și semnele utopiei. Idealul atenian al democrației directe se va realiza negreșit, au început să creadă foarte mulți entuziaști, (....).

 

Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor (Despre ideologizarea fericirii)

(57) Epicur spunea că filosofia este o activitate care, prin discurs și argumentare, este menită aducă fericirea în viața omului. Desigur, tipul de filosofie la care se referea filosoful grec era mai puțin o formă de cunoaștere și mai mult o modalitate de construcție în sine.

 

Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor

(120) Acum 15 ani, la apariția Internetului ca mediu accesibil tuturor se credea că vom putea atinge idealul atenian al democrației directe. Credeam cu toții că va crește participarea politică, informația va exploda și conștiința civică va schimba comportamentele, au apreciat unii, politicienii vor fi cenzurați și evaluați mai bine, au spus alții.

 

Societatea

 

Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă

(175) Ca să nu omoare speranța și visul fiecărei generații de a reuși să meargă în lume, cu capul sus, alături de fratele mai mare, românii au acceptat că trebuie să-și privatizeze resursele pentru ca statul (cel român, de exemplu, este prost gestionar) grec – falimentar de altfel, ori statul austriac sunt vrednice să administreze telecomunicațiile și petrolul.

(176) Prin crâșmele Estului, politicienii se îmbată și bat cu pumnul în masă declarându-și independența fața de tutoriatul Europei sau hegemonia Americii și spre dimineață cântă în limbi adecvate națiunii: noi suntem români, noi suntem unguri, noi suntem bulgari...

(184) „Tot ceea ce auzim este o opinie, și nu un fapt. Tot ceea ce vedem este o perspectivă, și nu adevărul.” (Marcus Aurelius)

 

Cultura

 

Republica ideilor singure

(299) La începutul studiilor mele de filosofie m-a fascinat lumea ideilor din teoria platoniciană. Acolo ideile sunt un principiu de existență, dar și unul de cunoaștere: deasupra noastră există o lume perfectă, eternă, organizată piramidal, iar deasupra tuturor se află Binele, Adevărul și Frumosul, iar cel mai jos se află ideile vulgare. Cum să nu te fascineze Platon la 20 de ani când, chiar și fără multe noțiuni de metafizică, poți observa experiențial că existența noastră este doar un reflex palid al lumii adevărate, o copie, întruparea imperfectă a unei idei, o lume a cărei imagine tremură neclară pe peretele peșterii în care suntem prizonieri? Cum să nu adormi liniștit când Platon tocmai ți-a spus că sufletul nostru aparține lumii ideilor și că el tinde mereu a se întoarce acolo, fiind condamnat să ne însoțească doar pentru o existență trecătoare?

M-am despărțit de naivitatea lui Platon când l-am descoperit pe Karl Popper și Lumea a treia, propovăduită de el ca lume a ideilor.

 

 

Noi

 

Generația înfrântă a României

 

O modernitate ciudată ca sinteză între sultanat balcanic și o modernitate reflexivă (322-325)

 

Cu regalitatea nu-ți poți face selfie

(350) Aristotel spunea că monarhia e cea mai bună formă de guvernare, dacă o comparăm cu celelalte, aristocrația și democrația. Dacă aristocrația poartă în sine pericolul oligarhiei și democrația pe cel al demagogiei, monarhia poate degenera uneori în tiranie, dar rămâne cea mai acceptabilă.

 

 

Minerii – copiii orfani ai comunismului

 

Copiii politici ai lumii de azi

(357) Filosoful de origine croată Boris Buden scrie într-o carte de mare profunzime (145) că, după 1989, est–europenii au fost transformați în copiii politici ai istoriei. Românii, precum alții din Est, „niște oameni care ieșiseră victorioși din lupta pentru libertate, au fost făcuți peste noapte învinșii istoriei” (146). Procesul prin care Occidentul și-a întins aripa hegemonică asupra noastră a primit și un nume, aparent tehnic și precis: tranziție. Cum spune Buden, tranziția este procesul cinic prin care oamenii care și-au câștigat singuri libertatea, trebuie să învețe să se bucure de ea” (147). Introduși într-un proces de tutoriat, ei sunt considerați adevărați copii necopți pentru democrație și pentru primirea în sistemul capitalist, ei sunt supuși unor tutori care nu au participat la nicio revoluție – spectatorii occidentali. Procesul de învățare nici nu este foarte elaborat, ci este un proces de imitație oarbă, iar românii au fost și rămân niște marionete într-un proces istoric care nu a depins și nu depinde voința lor. Mai spune filosoful croat, devenit german, că finalmente copilul politic este transformat în prostănac politic.

Chiar dacă Buden nu se ocupă în cartea sa de tutorii interni, de politicieni acestor societăți, (…).

146 = Zonă de trecere. Despre sfârșitul postcomunismului, Tact, Cluj-Napoca, 2012

 

Fără viitor, fără proiect

(359) I-am urmărit pe cei de la Oltchim. (…) Nu au de unde să știe că sunt condamnați încă din 1989 la infantilism, că fac parte dintr-un proces de „infantilizare represivă”, cum spune Buden.

 

 

Politically incorect (Dincolo și dincoace de Colectiv)

(388) La bășcălie suntem cei mai tari, cel puțin din Balcani, dacă nu chiar din Europa.