Vladimir Tismăneanu, Understanding National Stalinism: A Comparative Approach to the History of Romanian Communism, Wilson Center, Washington, Occasional Papers 25, 1990, 23 p. - Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, pref. M. Mihăieș, Univers/Recuperări, București, 1995, pp. 76-95
(76) (...)Spre deosebire de E. Honecker, Todor Jivkov și M. Jakes, Ceaușescu punea sub semnul întrebării însuși impulsul de a regândi experiența marxist-leninistă.
Comunism național și stalinism național
(77) (...)Exponenții cei mai însemnați ai comunismului național au fost Iosip Broz Tito, I, Nagy, A. Dubcek, P. Togliatti, E. Berlinguer și S. Carillo. (...)
Acest sistem [stalinism național] a tentat elitele politice din țările în care stânga radicală prestalinistă fusese slabă, respectiv în țările în care legitimitatea regimului era conferită de o sursă externă: România, Albania, Coreea de N, Cehoslovacia după 1969 și RDG.
(78) În Iugoslavia de astăzi (septembrie 1990 - n. t.), linia lui Slobodan Miloșevici pare a fi în favoarea unei soluții național-staliniste a crizei economice prin care trece țara. La polul opus, Slovenia s-a angajat pe calea comunismului național radical.
(79) (...) Spre deosebire de celelalte partide comuniste din Europa Est Centrală (cu excepția Partidului Albanez al Muncii 2), PCR nu a fost angajat într-o destalinizare autentică.
2 = Vezi studiul lui Arshi Pipa despre cultura politică a comunismului în The Stalinist Legacy, Tariq Ali (ed.) (Hardmonadsworth, Penguin Books, 1984), pp. 435-64.
(77) (...)Exponenții cei mai însemnați ai comunismului național au fost Iosip Broz Tito, I, Nagy, A. Dubcek, P. Togliatti, E. Berlinguer și S. Carillo. (...)
Acest sistem [stalinism național] a tentat elitele politice din țările în care stânga radicală prestalinistă fusese slabă, respectiv în țările în care legitimitatea regimului era conferită de o sursă externă: România, Albania, Coreea de N, Cehoslovacia după 1969 și RDG.
(78) În Iugoslavia de astăzi (septembrie 1990 - n. t.), linia lui Slobodan Miloșevici pare a fi în favoarea unei soluții național-staliniste a crizei economice prin care trece țara. La polul opus, Slovenia s-a angajat pe calea comunismului național radical.
(79) (...) Spre deosebire de celelalte partide comuniste din Europa Est Centrală (cu excepția Partidului Albanez al Muncii 2), PCR nu a fost angajat într-o destalinizare autentică.
2 = Vezi studiul lui Arshi Pipa despre cultura politică a comunismului în The Stalinist Legacy, Tariq Ali (ed.) (Hardmonadsworth, Penguin Books, 1984), pp. 435-64.
Cultura politică a stalinismului românesc
(80) (...)Stalinismul național, în special în variantele română, nord-coreeană, cubaneză și albaneză (sub Enver Hodja și, într-o măsură atenuată, sub Ramiz Alia), a constituit astfel, o sinteză a retoricii naționaliste înfocate și a unui cult semireligios al conducătorului. (...) În cazul României, mai mult decât în cazul altor regimuri național staliniste, rolul tradiției ortodoxe grecești explică natura și scopul riturilor instituționalizate.
(81) (...) Cu toții [C. D. Gherea, T. Maiorescu, Ș. Zeletin și E. Lovinescu] împărtășesc viziunea unei culturi politice românești prerevoluționare dominate de conflictul dintre instituțiile occidentale importate și tradițiile agrar-balcanice precapitaliste. (...)
În Bulgaria, a cărei structură socială era din multe puncte de vedere similară cu cea a România, sau în Iugoslavia, stânga își dezvoltase tradiții mult mai puternice.
(82) Conceptul care descrie integral natura supremă a culturii politice dominante în România este bizantinismul. Acest concept se referă la preferința comuniștilor de a rezolva problemele politice cu metode pre- sau/și anti-democratice; la ostilitatea față de transparența procesului democratic și la încrederea pe care o acordă conspirațiilor, intrigilor și aranjamentelor de culise; la clientelism; la egoismul și egocentrismul național; la prăpastia dintre elite și mase, considerate a fi un simplu teren pentru jocuri politice manipulative. (...)
Respingerea instituțiilor neromânești, exaltarea tradițiilor ortodoxe bizantine (mitologia sofianică; Nostalgia paradisului a lui N. Crainic) (...).
(84)(...) În timpul negocierilor preliminare cu Lenin și Racovski pentru afilierea la Comintern, românii, conduși de G. Cristescu, au exprimat rezerve față de pretențiile Rusiei asupra Basarabiei și cu statutul de vasal impus de Moscova partidelor naționale.
(86)(...) Nu trebuie uitat că PCR era subordonat Biroului Balcanic al Cominternului condus de Bela Kun. O mare parte a certurilor a fost, astfel, cauzată de de conflictul lui Kun cu Cristian Racovski, cândva un socialist român de frunte și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Troțki.
(80) (...)Stalinismul național, în special în variantele română, nord-coreeană, cubaneză și albaneză (sub Enver Hodja și, într-o măsură atenuată, sub Ramiz Alia), a constituit astfel, o sinteză a retoricii naționaliste înfocate și a unui cult semireligios al conducătorului. (...) În cazul României, mai mult decât în cazul altor regimuri național staliniste, rolul tradiției ortodoxe grecești explică natura și scopul riturilor instituționalizate.
(81) (...) Cu toții [C. D. Gherea, T. Maiorescu, Ș. Zeletin și E. Lovinescu] împărtășesc viziunea unei culturi politice românești prerevoluționare dominate de conflictul dintre instituțiile occidentale importate și tradițiile agrar-balcanice precapitaliste. (...)
În Bulgaria, a cărei structură socială era din multe puncte de vedere similară cu cea a România, sau în Iugoslavia, stânga își dezvoltase tradiții mult mai puternice.
(82) Conceptul care descrie integral natura supremă a culturii politice dominante în România este bizantinismul. Acest concept se referă la preferința comuniștilor de a rezolva problemele politice cu metode pre- sau/și anti-democratice; la ostilitatea față de transparența procesului democratic și la încrederea pe care o acordă conspirațiilor, intrigilor și aranjamentelor de culise; la clientelism; la egoismul și egocentrismul național; la prăpastia dintre elite și mase, considerate a fi un simplu teren pentru jocuri politice manipulative. (...)
Respingerea instituțiilor neromânești, exaltarea tradițiilor ortodoxe bizantine (mitologia sofianică; Nostalgia paradisului a lui N. Crainic) (...).
(84)(...) În timpul negocierilor preliminare cu Lenin și Racovski pentru afilierea la Comintern, românii, conduși de G. Cristescu, au exprimat rezerve față de pretențiile Rusiei asupra Basarabiei și cu statutul de vasal impus de Moscova partidelor naționale.
(86)(...) Nu trebuie uitat că PCR era subordonat Biroului Balcanic al Cominternului condus de Bela Kun. O mare parte a certurilor a fost, astfel, cauzată de de conflictul lui Kun cu Cristian Racovski, cândva un socialist român de frunte și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Troțki.
Cum să înțelegem comunismul românesc
(87) (...)În România exista problema de-Rascovskizării (asem. de-Luxemburgizării Parttidului Comunist Polonez), adică a epurării acelor personalități istorice ale căror repere mintale și prefererințe ideologice erau mai apropiate de acest patriarh al socialismului revoluționar românesc decât de ortodoxia stalinistă. (...)
Această „purificare” , săvârșită inițial de către comuniștii români, a fost considerată insuficientă de Biroul Balcanic al Cominternului.
(89)(...)Istrati, considerat de Romain Rolland ca fiind un M. Gorki al Balcanilor, a fost obligat să poarte stigmatul renegării.
(90)Labilitatea lor [PCR] politică era bine cunoscută „organelor” sovietice: unii fuseseră prieteni cu Racovski, iar alții s-au alăturat lui Zinoviev și Bela în luptele intestine din deceniul doi.
(91)(...)În al treilea rând - deși aceasta rămâne o speculație până când arhivele Cominternului nu vor fi accesibile - este foarte probabil că, date fiind legăturile foarte strânse dintre comuniștii bulgari și români, Ghiorghi Dimitrov, conducător al Cominternului, să se fi opus din prietenie unei astfel de decizii.
(92)(...) 19 = Referitor la aceste „inițiative locale” cu consecințe pe termen lung, vezi Peter J. Stavrakis, Moscow and Greek Communism: 1944-1949 (Ithaca, Cornell University Press, 1989).
(93)(...) După Rezoluția din iunie 1948 ce condamna conducerea iugoslavă, cartierul general al Cominformului a fost transferat de la Belgrad la București.
(94)(...)Acesta [Pauker 1952] a fost contrariul modelului de epurare practicat în Ungaria, Bulgaria și Polonia și, într-o oarecare măsură, în Cehoslovacia. (...)
Sovieticii au început să preseze tot mai tare în favoarea înlocuirii lui [Dej] cu cineva mai puțin implicat în campania împotriva lui Tito. (...) Cu o viclenie unică, acest „Machiavelli al Balcanilor” (termen folosit de bătrânii din PCR, care se referea la cinismul proverbial al lui Dej și perspicacitatea sa politică) a navigat pe apele zbucumate ale destalinizării reușind să se ferească de orice accident fatal.
(95) (...)La moartea lui Dej, în mar. 1965, N. Ceaușescu i-a moștenit nu numai coroana, ci și o platformă politică în care existau, potențial, atât o viitoare albanizare (cu accentul pe naționalismul stalinist), cât și o viitoare iugoslavizare (cu accentul pe antistalinism și cu regim autoritar-paternalistic).
(87) (...)În România exista problema de-Rascovskizării (asem. de-Luxemburgizării Parttidului Comunist Polonez), adică a epurării acelor personalități istorice ale căror repere mintale și prefererințe ideologice erau mai apropiate de acest patriarh al socialismului revoluționar românesc decât de ortodoxia stalinistă. (...)
Această „purificare” , săvârșită inițial de către comuniștii români, a fost considerată insuficientă de Biroul Balcanic al Cominternului.
(89)(...)Istrati, considerat de Romain Rolland ca fiind un M. Gorki al Balcanilor, a fost obligat să poarte stigmatul renegării.
(90)Labilitatea lor [PCR] politică era bine cunoscută „organelor” sovietice: unii fuseseră prieteni cu Racovski, iar alții s-au alăturat lui Zinoviev și Bela în luptele intestine din deceniul doi.
(91)(...)În al treilea rând - deși aceasta rămâne o speculație până când arhivele Cominternului nu vor fi accesibile - este foarte probabil că, date fiind legăturile foarte strânse dintre comuniștii bulgari și români, Ghiorghi Dimitrov, conducător al Cominternului, să se fi opus din prietenie unei astfel de decizii.
(92)(...) 19 = Referitor la aceste „inițiative locale” cu consecințe pe termen lung, vezi Peter J. Stavrakis, Moscow and Greek Communism: 1944-1949 (Ithaca, Cornell University Press, 1989).
(93)(...) După Rezoluția din iunie 1948 ce condamna conducerea iugoslavă, cartierul general al Cominformului a fost transferat de la Belgrad la București.
(94)(...)Acesta [Pauker 1952] a fost contrariul modelului de epurare practicat în Ungaria, Bulgaria și Polonia și, într-o oarecare măsură, în Cehoslovacia. (...)
Sovieticii au început să preseze tot mai tare în favoarea înlocuirii lui [Dej] cu cineva mai puțin implicat în campania împotriva lui Tito. (...) Cu o viclenie unică, acest „Machiavelli al Balcanilor” (termen folosit de bătrânii din PCR, care se referea la cinismul proverbial al lui Dej și perspicacitatea sa politică) a navigat pe apele zbucumate ale destalinizării reușind să se ferească de orice accident fatal.
(95) (...)La moartea lui Dej, în mar. 1965, N. Ceaușescu i-a moștenit nu numai coroana, ci și o platformă politică în care existau, potențial, atât o viitoare albanizare (cu accentul pe naționalismul stalinist), cât și o viitoare iugoslavizare (cu accentul pe antistalinism și cu regim autoritar-paternalistic).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu