Ion Zamfirescu, Întâlniri cu oameni. Întâlniri cu viața, Eminescu, București, 1989
Ateneiștii
2.Conferințele Ateneului
17 (...) S-a dat atenție începuturilor: viața municipală în Dacia, personalitatea lui Traian, cucerirea Daciei, vestigiile arheologice din perioada daco-romană.
18 (...) Notez în seria chestiunilor dezbătute: luptele românilor cu turcii, (...), domniile fanariote, (...). Au fost puse în lumină procese și evenimente în măsură să denote prezențe și manifestări românești de însemnătate internațională: (...); legăturile noastre cu civilizația mediteraneană; (...); contribuția românească în perpetuarea latinității etc.
19 (...) Memorabilă, de asemenea, a rămas și conferința Influența studiilor clasice și literare și a studiilor științifice pozitive în educațiunea modernă, rostită în 1871. Constantin Esarcu concludea programatic: studiile literare și studiile științifice trebuie să-și fie valori și activități complementare.
26 (...) Oameni de litere, scriitori, gazetari: (...), Gala Galaction (Biserica primară din Corint, 1946), (...), Al. Popescu Telega (Literatura spaniolă și portugheză în legătură cu civilizația romană, 1941; Ce datorează lumea civilizației latine, 1944), (...).,
27 (...) Spicuiesc câteva titluri din seria de conferințe [N. Iorga] care s-a succedat: (...), Cultura românească în epoca fanarioților (1898), Popoarele turanice parazitare (1904), În ce sens există statele balcanice (1915), (...).
17 (...) S-a dat atenție începuturilor: viața municipală în Dacia, personalitatea lui Traian, cucerirea Daciei, vestigiile arheologice din perioada daco-romană.
18 (...) Notez în seria chestiunilor dezbătute: luptele românilor cu turcii, (...), domniile fanariote, (...). Au fost puse în lumină procese și evenimente în măsură să denote prezențe și manifestări românești de însemnătate internațională: (...); legăturile noastre cu civilizația mediteraneană; (...); contribuția românească în perpetuarea latinității etc.
19 (...) Memorabilă, de asemenea, a rămas și conferința Influența studiilor clasice și literare și a studiilor științifice pozitive în educațiunea modernă, rostită în 1871. Constantin Esarcu concludea programatic: studiile literare și studiile științifice trebuie să-și fie valori și activități complementare.
26 (...) Oameni de litere, scriitori, gazetari: (...), Gala Galaction (Biserica primară din Corint, 1946), (...), Al. Popescu Telega (Literatura spaniolă și portugheză în legătură cu civilizația romană, 1941; Ce datorează lumea civilizației latine, 1944), (...).,
27 (...) Spicuiesc câteva titluri din seria de conferințe [N. Iorga] care s-a succedat: (...), Cultura românească în epoca fanarioților (1898), Popoarele turanice parazitare (1904), În ce sens există statele balcanice (1915), (...).
3. În lumea ateneistă. Momente, stări de spirit, figuri
34 (...) Spicuiesc din lista de cursuri și conferințe ținute de Ștefan C. Ioan de-a lungul anilor: (...), Geniul latin (1937), (...), Din trecutul antic (1946) ș. a.
37 (...) Celelalte - epigramele - lăsau să transpară o vocație de epicurean [Radu Rosetti]. Mergeri subtile la țintă; colorituri madrigalești; subînțelesuri rafinate; jocuri mai mult sau mai puțin insidioase; nu arareori și câte o ușoară lubricitate strecurată discret printre aluzii și înțepături.
47 (...) Ziua de 5 decembrie era ziua de patron a liceului. În programul ei tradițional: requiem pentru larii și penații instituției; (...).
56 Aceste articole [Gh. Țițeica] alternau cu raportări la evenimente curente (...): (...), Constantinopol, (...).
57 (...) [Gh. Țițeica, Matematică și Artă, martie 1934] (...) Cum am putea concepe o așezare de clasicitate în artă, fără ca în lucrarea în adâncime menită să instituie această așezare spiritul geometric, cu ordonările, cu simetriile și cu armoniile lui intrinseci să-și fi spus și el un cuvânt?
34 (...) Spicuiesc din lista de cursuri și conferințe ținute de Ștefan C. Ioan de-a lungul anilor: (...), Geniul latin (1937), (...), Din trecutul antic (1946) ș. a.
37 (...) Celelalte - epigramele - lăsau să transpară o vocație de epicurean [Radu Rosetti]. Mergeri subtile la țintă; colorituri madrigalești; subînțelesuri rafinate; jocuri mai mult sau mai puțin insidioase; nu arareori și câte o ușoară lubricitate strecurată discret printre aluzii și înțepături.
47 (...) Ziua de 5 decembrie era ziua de patron a liceului. În programul ei tradițional: requiem pentru larii și penații instituției; (...).
56 Aceste articole [Gh. Țițeica] alternau cu raportări la evenimente curente (...): (...), Constantinopol, (...).
57 (...) [Gh. Țițeica, Matematică și Artă, martie 1934] (...) Cum am putea concepe o așezare de clasicitate în artă, fără ca în lucrarea în adâncime menită să instituie această așezare spiritul geometric, cu ordonările, cu simetriile și cu armoniile lui intrinseci să-și fi spus și el un cuvânt?
Cum i-am cunoscut
G. M: Cantacuzino
81 Principalele popasuri, în întâlnirile noastre, aveau loc la ruinele vechei Callatis. (...) Povestea celor cinci cetăți de pe malurile Pontului - Tyras, Histria, Tomis, Callatis, Dyionysopolis, primele patru din acestea vestite coloniile ale Miletului - i se înfățișa drept o carte deschisă, capabilă să-i releveze ce încrucișare de influențe și ce suduri spirituale s-au putut desfășura pe teritoriul țării noastre între elementele greco-romane și elementele provenind din Asia Mică. Unul din dascălii săi în această privință fusese Vasile Pârvan. (...) Revenea adesea asupra celor cinci cetăți pontice. Cele treisprezece veacuri, în care aceste colonii ale Miletului au viețuit pe meleagurile noastre, îi păreau veacuri remarcabile. De ce? Pentru că aceste cetăți nu s-au închis în ele. Au iradiat până departe, în spațiul getic; au adus în acest spațiu suflu mediteranean; au pus în mișcare facultăți receptive ale unui pământ și ale unei comunități umane ce aveau să devină pământ românesc și populație matrice a națiunii noastre. Concludea, cu satisfacție: cucerirea romană nu s-a produs asupra unei lumi barbare; a găsit aici un mediu uman și o spiritualitate apte și pregătite pentru intrarea lor istorică în simbioze și în sinteze ale romanității.
În drum spre casă, după aceste peregrinări arheologice, ne opream pe îndelete la una din vechile cafenele turcești, pe drumul dintre gară și incinta localității [Mangalia]. Noul meu prieten era un obișnuit al locului. Se complăcea de minune și în cadrul primitiv, dar ospitalier, al cafenelei, și în vecinătatea câtorva din clienții ei localnici, turci bătrâni și habotnici.
82 Aceștia, instalați de ceasuri întregi la mesele lor, își vorbeau neîncetat. Ce puteam prinde cu urechea mea era, parcă nu atât vorbire articulată, cât mai degrabă o mormăială înceată, monotonă, poate chiar un fel de melopee rituală. (...) [GMC] Se întreba stăruitor: „oare ce-și spun tot timpul acești oameni?” Îi era greu să admită că nesfârșitele lor convorbiri, cu aerul acela serios și cuminte, ar fi simple măcinări în gol. Funcționează, probabil, un specific psihologic care nouă, europenilor, ne scapă; pentru care - mai bine zis- nu avem nici un aparat conceptual corespunzător, nici antenele necesare. Socotea că în destule privințe suntem încă în necunoștință și de ceea ce ne deosebește, ca și de ceea ce ne poate apropia de spiritul oriental. (...) Impresiile lui [GMC] de turist se întâlneau aici cu situații din cercetările sale despre civilizații, despre izvoare și despre personalități de artă. (...) Nu arareori ținea să precizeze: „... mă simt îndemnat să cunosc și să înțeleg fenomenul oriental prin ceea ce este mai european în mine”.
84 (...) Profesor de istoria și teoria arhitecturii; (...); studii și eseuri asupra lui Vitruviu și Palladio; (...).
81 Principalele popasuri, în întâlnirile noastre, aveau loc la ruinele vechei Callatis. (...) Povestea celor cinci cetăți de pe malurile Pontului - Tyras, Histria, Tomis, Callatis, Dyionysopolis, primele patru din acestea vestite coloniile ale Miletului - i se înfățișa drept o carte deschisă, capabilă să-i releveze ce încrucișare de influențe și ce suduri spirituale s-au putut desfășura pe teritoriul țării noastre între elementele greco-romane și elementele provenind din Asia Mică. Unul din dascălii săi în această privință fusese Vasile Pârvan. (...) Revenea adesea asupra celor cinci cetăți pontice. Cele treisprezece veacuri, în care aceste colonii ale Miletului au viețuit pe meleagurile noastre, îi păreau veacuri remarcabile. De ce? Pentru că aceste cetăți nu s-au închis în ele. Au iradiat până departe, în spațiul getic; au adus în acest spațiu suflu mediteranean; au pus în mișcare facultăți receptive ale unui pământ și ale unei comunități umane ce aveau să devină pământ românesc și populație matrice a națiunii noastre. Concludea, cu satisfacție: cucerirea romană nu s-a produs asupra unei lumi barbare; a găsit aici un mediu uman și o spiritualitate apte și pregătite pentru intrarea lor istorică în simbioze și în sinteze ale romanității.
În drum spre casă, după aceste peregrinări arheologice, ne opream pe îndelete la una din vechile cafenele turcești, pe drumul dintre gară și incinta localității [Mangalia]. Noul meu prieten era un obișnuit al locului. Se complăcea de minune și în cadrul primitiv, dar ospitalier, al cafenelei, și în vecinătatea câtorva din clienții ei localnici, turci bătrâni și habotnici.
82 Aceștia, instalați de ceasuri întregi la mesele lor, își vorbeau neîncetat. Ce puteam prinde cu urechea mea era, parcă nu atât vorbire articulată, cât mai degrabă o mormăială înceată, monotonă, poate chiar un fel de melopee rituală. (...) [GMC] Se întreba stăruitor: „oare ce-și spun tot timpul acești oameni?” Îi era greu să admită că nesfârșitele lor convorbiri, cu aerul acela serios și cuminte, ar fi simple măcinări în gol. Funcționează, probabil, un specific psihologic care nouă, europenilor, ne scapă; pentru care - mai bine zis- nu avem nici un aparat conceptual corespunzător, nici antenele necesare. Socotea că în destule privințe suntem încă în necunoștință și de ceea ce ne deosebește, ca și de ceea ce ne poate apropia de spiritul oriental. (...) Impresiile lui [GMC] de turist se întâlneau aici cu situații din cercetările sale despre civilizații, despre izvoare și despre personalități de artă. (...) Nu arareori ținea să precizeze: „... mă simt îndemnat să cunosc și să înțeleg fenomenul oriental prin ceea ce este mai european în mine”.
84 (...) Profesor de istoria și teoria arhitecturii; (...); studii și eseuri asupra lui Vitruviu și Palladio; (...).
C. C. Giurescu
107 (...) Și-a impus să respecte principiul moral enunțat de Tacit: sine ira et studio. Postula, drept premise: „suntem unul din cele mai vechi popoare europene și cel mai vechi din sud-estul european”; și, spre deosebire de vecinii noștri care au venit mai târziu pe locurile pe care le ocupă acum, noi suntem aici din totdeauna”.
107 (...) Și-a impus să respecte principiul moral enunțat de Tacit: sine ira et studio. Postula, drept premise: „suntem unul din cele mai vechi popoare europene și cel mai vechi din sud-estul european”; și, spre deosebire de vecinii noștri care au venit mai târziu pe locurile pe care le ocupă acum, noi suntem aici din totdeauna”.
Ion Marin Sadoveanu
126 (...) De la mimus la baroc (1933), antologie de texte dramatice reprezentative, anunța oarecum structura sintezei de plănuite de autor. (...)
Teatrul Bulandra punea în scenă Orestia, trilogia lui Eschil. Se preocupa să imprime spectacolului un ton cuprinzător, conotativ, în măsură să respecte clasicitatea operei, totodată să includă în ea cerințe ale modernității.
127 (...) Între timp, apăruse la ESPLA primul meu volum - Antichitatea - din Istoria universală a Teatrului.
126 (...) De la mimus la baroc (1933), antologie de texte dramatice reprezentative, anunța oarecum structura sintezei de plănuite de autor. (...)
Teatrul Bulandra punea în scenă Orestia, trilogia lui Eschil. Se preocupa să imprime spectacolului un ton cuprinzător, conotativ, în măsură să respecte clasicitatea operei, totodată să includă în ea cerințe ale modernității.
127 (...) Între timp, apăruse la ESPLA primul meu volum - Antichitatea - din Istoria universală a Teatrului.
Nae Ionescu
146 (...) Stoicismul: metafizic, a școală „puțin respectabilă”; o gândire, „uneori prea grosolană, alteori prea superficială”; a convenit romanilor, pentru că din punct de vedere metafizic aceștia erau categoric „niște proști”; pentru el ca sistem filozofic un fel de capitis diminutio; „nu reprezintă o etapă de dezvoltare spirituală”; „însăși forma morală a stoicismului este inferioară”; această formă reprezintă „un fel de neutralitate a moralității umane și se încadrează în idealul polițist al moralității în genere...” (lecția Logica stoică).
147 (...) Formula obiecții, filosofic vorbind, tocmai împotriva unor gânditori - Aristotel, Descartes, Spinoza, Kant - despre care în mod obișnuit socoteam că logos-ul le datorează momente nodale în aducerea lui pe pământ.
146 (...) Stoicismul: metafizic, a școală „puțin respectabilă”; o gândire, „uneori prea grosolană, alteori prea superficială”; a convenit romanilor, pentru că din punct de vedere metafizic aceștia erau categoric „niște proști”; pentru el ca sistem filozofic un fel de capitis diminutio; „nu reprezintă o etapă de dezvoltare spirituală”; „însăși forma morală a stoicismului este inferioară”; această formă reprezintă „un fel de neutralitate a moralității umane și se încadrează în idealul polițist al moralității în genere...” (lecția Logica stoică).
147 (...) Formula obiecții, filosofic vorbind, tocmai împotriva unor gânditori - Aristotel, Descartes, Spinoza, Kant - despre care în mod obișnuit socoteam că logos-ul le datorează momente nodale în aducerea lui pe pământ.
George Fotino
154 (...) Enumăr în fugă: doctorat în științe juridice la Paris; studii de istorie, cu aplecare specială asupra sud-estului european; (...). (...)
Dovadă în acest sens, traducerile din Sofocle, traduceri în metru original, continuare în anii săi de maturitate a unor inițieri de fond, dobândite de autorul lor în secția clasică a vechiului liceu românesc.
155 (...) O bucată de vreme, între cele două războaie mondiale, George Fotino a fost primar al Balcicului. Era în anii când acest orășel și ținutul lui înconjurător intrau în literatură și în memoria noastră artistică sub denumirea metaforă „Coasta de Argint”. (...) Ce este însă sigur este că în rolul său de gazdă intelectuală a mișcării „Coasta de Argint”, imprima înțelegere, deschidere, înaintări senine înspre țărmuri ideale.
(...) Trec și peste remarcabilele lui traduceri din Sofocle;
159 (...) [Zoe Golescu] Se născuse în vremuri încă de fanariotism. Începuse să priceapă, chiar din anii de copilărie, că țara trecea prin împrejurări și încercări grele: amestecuri din afară, mișcări de oști străine, (...). (...)
Deocamdată, însă, atât ca formă de comportare, cât și ca ținută vestimentară, părea să se complacă într-o mentalitate de tip oriental, frecventă în tagma boierească din care făcea parte.
160 (...) Cel mult, în casa părintească, așa cum se obișnuia în practica vremii, copila Zoe Farfara putuse să deprindă cu dascălii greci aciuați pe lângă curțile boierești puțină vorbire grecească, puțină vorbire franțuzească, poate și unele cunoștințe sumare de istorie, geografie și bună purtare în societate.
164 (...) Stau mărturie în acest sens din urmă traducerile în metru, după textul clasic, din Sofocle. Începute ca aspirație ideală în anii de formație ai tinereții; purtate și frământate apoi în sine de-a lungul mai multor etape de viață; aceste traduceri aveau să fie desăvârșite târziu, în acești ani de înțelepciune majoră, drept apoteoză de maturitate și în conștiința sa de cărturar drept închinare minunii clasice.
154 (...) Enumăr în fugă: doctorat în științe juridice la Paris; studii de istorie, cu aplecare specială asupra sud-estului european; (...). (...)
Dovadă în acest sens, traducerile din Sofocle, traduceri în metru original, continuare în anii săi de maturitate a unor inițieri de fond, dobândite de autorul lor în secția clasică a vechiului liceu românesc.
155 (...) O bucată de vreme, între cele două războaie mondiale, George Fotino a fost primar al Balcicului. Era în anii când acest orășel și ținutul lui înconjurător intrau în literatură și în memoria noastră artistică sub denumirea metaforă „Coasta de Argint”. (...) Ce este însă sigur este că în rolul său de gazdă intelectuală a mișcării „Coasta de Argint”, imprima înțelegere, deschidere, înaintări senine înspre țărmuri ideale.
(...) Trec și peste remarcabilele lui traduceri din Sofocle;
159 (...) [Zoe Golescu] Se născuse în vremuri încă de fanariotism. Începuse să priceapă, chiar din anii de copilărie, că țara trecea prin împrejurări și încercări grele: amestecuri din afară, mișcări de oști străine, (...). (...)
Deocamdată, însă, atât ca formă de comportare, cât și ca ținută vestimentară, părea să se complacă într-o mentalitate de tip oriental, frecventă în tagma boierească din care făcea parte.
160 (...) Cel mult, în casa părintească, așa cum se obișnuia în practica vremii, copila Zoe Farfara putuse să deprindă cu dascălii greci aciuați pe lângă curțile boierești puțină vorbire grecească, puțină vorbire franțuzească, poate și unele cunoștințe sumare de istorie, geografie și bună purtare în societate.
164 (...) Stau mărturie în acest sens din urmă traducerile în metru, după textul clasic, din Sofocle. Începute ca aspirație ideală în anii de formație ai tinereții; purtate și frământate apoi în sine de-a lungul mai multor etape de viață; aceste traduceri aveau să fie desăvârșite târziu, în acești ani de înțelepciune majoră, drept apoteoză de maturitate și în conștiința sa de cărturar drept închinare minunii clasice.
Treceri prin presa vremii
1„Articolul de ziar”
227 (...) Felix culpa! - învinovățirea mă ajută să mă lămuresc; (...).
227 (...) Felix culpa! - învinovățirea mă ajută să mă lămuresc; (...).
3.Sub starea de spirit a războiului. Perioada de la „Jurnalul”
268 (...) Vechea cultură elenă - cu ceea ce această cultură a intuit și iluminat universal - s-s format în cetăți care nu atingeau nici pe departe proporțiile orașelor moderne.
270 (...) [Românii] Eram o soră a ei [Italia] mai mică în aria romanică a lumii.
271 (...) Într-un fel, vechea acțiune de negare a latinității și a continuității noastre în Dacia, susținută pe vremuri de istorici și filologi ca Sulzer, Eder, Kopitar, Rossler ș. a. continuă.
268 (...) Vechea cultură elenă - cu ceea ce această cultură a intuit și iluminat universal - s-s format în cetăți care nu atingeau nici pe departe proporțiile orașelor moderne.
270 (...) [Românii] Eram o soră a ei [Italia] mai mică în aria romanică a lumii.
271 (...) Într-un fel, vechea acțiune de negare a latinității și a continuității noastre în Dacia, susținută pe vremuri de istorici și filologi ca Sulzer, Eder, Kopitar, Rossler ș. a. continuă.
Ceea ce știu mai adânc
310 (...) Rămânerea noastră în latinitate spune mult; (...). (...) În felul cum am asimilat instituții și sensuri de artă din civilizația Bizanțului, putem desluși semne și aspecte ale vocației noastre mediteraneene.
310 (...) Rămânerea noastră în latinitate spune mult; (...). (...) În felul cum am asimilat instituții și sensuri de artă din civilizația Bizanțului, putem desluși semne și aspecte ale vocației noastre mediteraneene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu