Aici e Europa liberă (BERNARD 1991)

Noel Bernard, Aici e Europa liberă, Tinerama, București, 1991, 188 p.

 

De Paște, 13 aprilie 1974

(7) Se adeverește zicala unui comentator politic care spunea că balcanizarea comunismului se dovedește mai puternică decât comunizarea Balcanilor.

 

După inundații, 21 iulie 1975

(37) Ca Sisif, legendarul rege al Corintului, osândit după moarte, în infern, să urce neîncetat pe un povârniș o stâncă uriașă care, ajunsă pe culme, se rostogolește din nou la vale, (…).

 

Cultură cum vrea Dumnezeu, 22 septembrie 1976

(65) Cert este că rezultatul e deplorabil și că cenzura Consiliului de Cultură și Educație Socialistă a devenit atât de vorace, încât a oprit până și publicarea diferitelor cărți și broșuri care urmau să fie distribuite delegaților la recentul congres de tracologie ținut la București.

 

Solidaritate românească, 11 martie 1977

(78) Va coborî, oare, clasa conducătoare din Olimp și se va apropia de omul de rând, de grijile și nevoile lui, sau va continua să-l privească de sus, ca pe un simplu număr, o simplă foaie de dosar, al cărui drept aproape exclusiv este să muncească la îndeplinirea unor planuri, care până acum au depășit posibilitățile oamenilor?

 

15 ani-lumină, 3 aprilie 1980

(158) Venit la putere și câștigându-și încetul cu încetul ascendentul printr-o măiestrie politică, pe care unii o numesc oltenească, iar alți au caracterizat-o mai degrabă bizantină, Ceaușescu  a încercat să înfăptuiască 3 țeluri, dintre care cel puțin două, prin definiție, contradictorii.

 

Viitorul e cert, trecutul – imprevizibil, 11 august1980

(168) Savanți improvizați, ca de pildă Constantin Drăgan, ca și alții inventați mai aproape de București, se dedau la exerciții hilare de dacomanie și tracomanie.

 

Agenți neobișnuiți de informații: animalele (LUBOW 1977)

Robert Lubow, Agenți neobișnuiți de informații: animalele (The War Animals, 1977), „Lumea. Almanah”, 1986

 

(150) Cronica războiului din Peloponez amintește de câinii care au salvat Corintul. Se povestește că localnicii au plasat pe plajă, nu departe de cetate, 50 de câini pentru pază. Profitând de o noapte fără lună, dușmanii au debarcat în număr mare. Garnizoana chefuise până târziu și dormea adânc. Din fericire, câinii s-au trezit și s-au năpustit asupra atacatorilor, care i-au ucis, cu excepția unuia, care, deși rănit, a reușit să ajungă în cetate și să-i trezească pe soldați cu lătratul său. Orașul a fost salvat, iar pentru a-și arăta recunoștința, corintienii au prins de gâtul câinelui un colier cu inscripția: „Apărătorului și salvatorului Corintului”; ei au ridicat o statuie în memoria fidelilor patrupezi care au apărat cetatea.

(150) Este celebră povestea lui Titus Livius despre gâștele Capitoliului în timpul asediului Romei de către gali în 386 î. H. După ce au trimis un cercetaș în recunoaștere, galii au început să escaladeze zidul cetății într-un loc pe care-l socoteau mai puțin protejat. Soldații romani ce făceau de gardă nu au auzit niciun zgomot. (...) Atacul-surpriză a fost dejucat de gâștele consacrate zeiței Junona. În ciuda foametei care domnea printre asediați, ele nu fuseseră omorâte, așa încât au salvat Roma, trezindu-i pe soldați prin gălăgia pe care au făcut-o.

(151) Și Cezar a utilizat porumbei voiajori pentru a transmite la Roma vestea victoriilor sale în Galia. Pliniu cel Tânăr amintește că în 43 î. H., în timpul asediului Medinei, Brutius și Hertius au rămas în legătură prin intermediul porumbeilor.

(155) Aristotel, Esop, Heraclit și cei doi Pliniu au relatat despre faptele lor [delfini], iar în numeroase temple ridicate în perimetrul mediteranean ei au fost imortalizați în piatră.

 

În acțiune (BOJAN 1982)

Pavel Bojan, În acțiune, Albatros, București, 1982

 

III.La marină

(42) (...) Am avut noroc că am oprit în Grecia, la Pireu. După masă, echipajul a primit bilete de voie în oraș. După ancorare, am început să facem schimburi negustorești cu marinarii greci. Matrozi cu experiență se strecurau cu spiraiuri cu bărcile, aducând vin și țigări grecești, noi le dam în schimb pesmeți. Mai târziu am trecut prin Canalul Korintos, între maluri înalte, pe deasupra canalului trecea un tren, părea minuscul. Iar o doamnă care ne salută cu umbrela de pe pod, părea o gâză.

În orașul Zante, de pe insula cu același nume, am ancorat în larg, deoarece nu avea un port cu chei, unde să putem acosta navele. Aici a trebuit să ne aprovizionăm cu apă potabilă; dar altă posibilitate de a transporta apa decât în bărci nu aveam.

 

XVIII.Compania de lucru 1058

(273) Erau companii de lucru românești, sârbești, evreiești, slovace etc, folosite la diferite munci: canalizare, linii ferate, șosele, fabrici, mine, moșii și pe front la deminări.

(283) Tot acolo [Komarom] erau cantonate vreo două-trei companii de muncă sârbești și croate. Pentru că eram divizați în grupe, în multe cazuri eram lăsați în timpul zilei fără supraveghere. (...). În asemenea condiții puteam lua contact cu concentrați sârbi și croați, care cunoșteau și ei limba maghiară. (...) Și partizanii iugoslavi de sub comanda lui Tito îi hărțuiau necruțător pe fasciști.

 

XXXII Strădanie și împliniri

(430) În martie 1964 am fost numit să conduc o delegație care urma să participe la solemnitatea dezvelirii unei plăci comemorative, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la rebeliunea armată a deținuților politici antifasciști din închisoarea Satoraljaujhely, orășel în nord-estul Republicii Populare Ungare. Cu ocazia reprimării rebeliunii își pierduseră viața 65 de deținuți politici maghiari, sârbi, slovaci și români.

(...) Am petrecut la Budapesta cinci zile plăcute, mai ales că atât cu iugoslavii cât și cu cehoslovacii ne înțelegeam în limba maghiară. Șeful delegației iugoslave fusese comisar politic al unui batalion de partizani și povestea episoade interesante din această perioadă.

 

Cărți vechi și rare (BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ CONSTANȚA)

 Cărți vechi și rare din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța

 

Cartea sfântă în limba românilor

3 (...) Importanța acestei cărți [Noul Testament sau Împăcarea cu legea cea nouă, 1648, Bălgrad] pentru poporul român este deosebită și poate fi apreciată și din faptul că în ea au fost corectate multe din greșelile de interpretare religioasă existente în cărțile slavonești și grecești după care s-a făcut traducerea. (...)

 

Primul cod de legi al Țării Românești

4 Codurile grecești și slavonești de legi ale timpului au fost sursele de inspirație pentru monahul Daniil Panonianu în realizarea primului cod de legi al Munteniei – Îndreptarea legii. (...); marii legiuitori ai antichității, dreptul roman, jurisprudența bizantină și principiile dreptului din Evul Mediu se regăsesc în paginile Îndreptării legii.

 

Redescoperirea antichității clasice

Jacob Spon, Voyage d Italie, de Dalmatie, de Grece et de Levant: fait aux annees 1675 & 1676, Lyon, chez Antoine Cellier le fils, 1678

Ediție princeps: trei volume însumând 1069 de pagini. Toate cele trei volume ilustrate cu gravuri pe metal ce reprezintă portrete, hărți, planuri. Legătura coperților este din piele de vițel.

5 În anul 1675, medicul francez Jacob Spon organizează prima mare expediție arheologică din lume: timp de opt luni, însoțit de botanistul englez George Whelen, Spon va călători prin Italia, Peninsula Balcanică și Asia Mică, vizitând cele mai importante orașe ale vremii, precum Roma, Constantinopole, Atena, Corint și, motivat de un interes deosebit pentru antichitatea clasică, realizează însemnări detaliate asupra oamenilor, mentalităților, obiceiurilor, dar și asupra construcțiilor, monumentelor ori topografiei locurilor. La întoarcere, atât Spo, cât și Whelen, au publicat în țările lor cărți despre voiaj, care au devenit sisteme de referință pentru secolele următoare. Tipărită în 1678, la Lyon, cartea lui Jacob Spon a avut un succes enorm; Spon a a făcut prima descriere sistematică a Atenei și a monumentelor sale, a identificat pentru prima oară Templul Atenei Nike din Atena și altarul din Delphi, a recunoscut monumentul lui Lysicrate, dar și un orologiu hidraulic din Turnul Vânturilor. Jacob Spon a fost însă și unul dintre ultimii care au văzut intact ansamblul arhitectonic de pe Acropole – în 1687, în timpul războiului dintre Veneția și Imperiul Otoman, o bombă a căzut chiar în Parthenon, transformat de turci în depozit de praf de pușcă, distrugându-l. Exploratorul francez s-a și înșelat în unele privințe, situând sculpturile Parthenonului în perioada romană și luând Cariatidele drept Grații.

 

Ovidius

Ovidius Naso Publius, Poetae operum, Francofurti, Typs Wechelianis apud Claudinum, 1601.

Lucrare de mari dimensiuni, în trei volume, format in folio, cu inițialele ornate și vignete. Legătura este originală, din piele pe carton presat; pe coperțile fiecărui tom este imprimată câte o cunună aurie, iar pe foile de gardă un ex libris cu ștampilă: „Ex-libris B. S. Toujour semer”.

6 Impulsul creator și metafora poetică ale lui Ovidius, simbolizate de Pegasul înaripat, și-au găsit o formă de măsură în această ediție remarcabilă de la începutul secolului XVII, ediție ce cuprinde întreaga operă a poetului roman născut la Sulmona și exilat la Tomis. Fastele, Metamnorfozele, Tristele și Ponticele, Ars amandi ori Heroidele, Remedia amoris, maximele și cugetările, alături de scrierile apocrife compun Poetae Operum. Mari cărturari ai epocii, precum Domitius Zarottus, Jacob Mycyllus sau Rafael Regius au scris comentarii critice, note, observații ce însoțesc textul ovidian propriu-zis și care reprezintă mărturii despre modul în care era privit Ovidius și creația sa în Evul Mediu. Fiecare din cele trei volume conține un amplu indice ce explicitează termenii utilizați și fac cunoscute personajele mitologice. Poetae operum din 1601 este una din lucrările deosebite ce formează fondul special al Bibliotecii Județene Constanța. Alături de ea se află un volum liliput din 1652 provenind de la celebra tipografie elzeviriană din Amsterdam, o ediție a Metamorfozelor din 1756 și o alta a Heroidelor din 1760, publicate în influentul centru cultural Tyrnavia.

 

Un manifest pentru latinitatea limbii române

Gheorghe Șincai, Elementa linguae Daco-Romane sive Valachicae, Budae, Typis Regiae Universitas Pestanae, 1805.

7 (…) Elementa linguae a lui Șincai este un manifest pentru recunoașterea latinității (și deci a vechimii milenare și importanței) limbii românilor aflați în mai multe state. Ca orice gramatică, lucrarea de față abordează problemele formării cuvintelor limbii poporului pe care îl denumește cu termenul de „daco-roman”, (…). Autorul adaugă un „Vocabularium  Daco-Romanum et Latinum” și chiar un scurt ghid de conversație în limba „daco-romană” (…). (…) Marele merit al lucrării este combinația de argumente pentru susținerea a două idei de bază: (…) și rădăcina limbii române este limba latină, mai exact latina clasică și nu latina vulgară.

 

 

8 Marcus Tullius Cicero, Orationes, Venetia, In Pauli Martini Tip., 1547.

Marcus Anneus Lucanus, De bello civili libri decem, Lugduni, Apud Antonium Gryphium, 1569.

Titus Macius Plautus, Comaediae Supersunt XX, Amstelodami, Apud Ioan et Corn. Blaeu, 1640.

Caius Iulius Caesar, Quae extant, Amstelodami, Ex officina Elzeveriana, 1663.

Întâlniri cu oameni (ZAMFIRESCU 1989)

 Ion Zamfirescu, Întâlniri cu oameni. Întâlniri cu viața, Eminescu, București, 1989

  

Ateneiștii 

2.Conferințele Ateneului
17 (...) S-a dat atenție începuturilor: viața municipală în Dacia, personalitatea lui Traian, cucerirea Daciei, vestigiile arheologice din perioada daco-romană.
18 (...) Notez în seria chestiunilor dezbătute: luptele românilor cu turcii, (...), domniile fanariote, (...). Au fost puse în lumină procese și evenimente în măsură să denote prezențe și manifestări românești de însemnătate internațională: (...); legăturile noastre cu civilizația mediteraneană; (...); contribuția românească în perpetuarea latinității etc.
19 (...) Memorabilă, de asemenea, a rămas și conferința Influența studiilor clasice și literare și a studiilor științifice pozitive în educațiunea modernă, rostită în 1871. Constantin Esarcu concludea programatic: studiile literare și studiile științifice trebuie să-și fie valori și activități complementare.
26 (...) Oameni de litere, scriitori, gazetari: (...), Gala Galaction (Biserica primară din Corint, 1946), (...), Al. Popescu Telega (Literatura spaniolă și portugheză în legătură cu civilizația romană, 1941; Ce datorează lumea civilizației latine, 1944), (...).,
27 (...) Spicuiesc câteva titluri din seria de conferințe [N. Iorga] care s-a succedat: (...), Cultura românească în epoca fanarioților (1898), Popoarele turanice parazitare (1904), În ce sens există statele balcanice (1915), (...).

 

3. În lumea ateneistă. Momente, stări de spirit, figuri
34 (...) Spicuiesc din lista de cursuri și conferințe ținute de Ștefan C. Ioan de-a lungul anilor: (...), Geniul latin (1937), (...), Din trecutul antic (1946) ș. a.
37 (...) Celelalte - epigramele - lăsau să transpară o vocație de epicurean [Radu Rosetti]. Mergeri subtile la țintă; colorituri madrigalești; subînțelesuri rafinate; jocuri mai mult sau mai puțin insidioase; nu arareori și câte o ușoară lubricitate strecurată discret printre aluzii și înțepături.
47 (...) Ziua de 5 decembrie era ziua de patron a liceului. În programul ei tradițional: requiem pentru larii și penații instituției; (...).
56 Aceste articole [Gh. Țițeica] alternau cu raportări la evenimente curente (...): (...), Constantinopol, (...).
57 (...) [Gh. Țițeica, Matematică și Artă, martie 1934] (...) Cum am putea concepe o așezare de clasicitate în artă, fără ca în lucrarea în adâncime menită să instituie această așezare spiritul geometric, cu ordonările, cu simetriile  și cu armoniile lui intrinseci să-și fi spus și el un cuvânt? 

 

Cum i-am cunoscut 

G. M: Cantacuzino
81 Principalele popasuri, în întâlnirile noastre, aveau loc la ruinele vechei Callatis. (...) Povestea celor cinci cetăți de pe malurile Pontului - Tyras, Histria, Tomis, Callatis, Dyionysopolis, primele patru din acestea vestite coloniile ale Miletului - i se înfățișa drept o carte deschisă, capabilă să-i releveze ce încrucișare de influențe și ce suduri spirituale s-au putut desfășura pe teritoriul țării noastre între elementele greco-romane și elementele provenind din Asia Mică. Unul din dascălii săi în această privință fusese Vasile Pârvan. (...) Revenea adesea asupra celor cinci cetăți pontice. Cele treisprezece veacuri, în care aceste colonii ale Miletului au viețuit pe meleagurile noastre, îi păreau veacuri remarcabile. De ce? Pentru că aceste cetăți nu s-au închis în ele. Au iradiat până departe, în spațiul getic; au adus în acest spațiu suflu mediteranean; au pus în mișcare facultăți receptive ale unui pământ și ale unei comunități umane ce aveau să devină pământ românesc și populație matrice a națiunii noastre. Concludea, cu satisfacție: cucerirea romană nu s-a produs asupra unei lumi barbare; a găsit aici un mediu uman și o spiritualitate apte și pregătite pentru intrarea lor istorică în simbioze și în sinteze ale romanității.
În drum spre casă, după aceste peregrinări arheologice, ne opream pe îndelete la una din vechile cafenele turcești, pe drumul dintre gară și incinta localității [Mangalia]. Noul meu prieten era un obișnuit al locului. Se complăcea de minune și în cadrul primitiv, dar ospitalier, al cafenelei, și în vecinătatea câtorva din clienții ei localnici, turci bătrâni și habotnici.
82 Aceștia, instalați de ceasuri întregi la mesele lor, își vorbeau neîncetat. Ce puteam prinde cu urechea mea era, parcă nu atât vorbire articulată, cât mai degrabă o mormăială înceată, monotonă, poate chiar un fel de melopee rituală. (...) [GMC] Se întreba stăruitor: „oare ce-și spun tot timpul acești oameni?” Îi era greu să admită că nesfârșitele lor convorbiri, cu aerul acela serios și cuminte, ar fi simple măcinări în gol. Funcționează, probabil, un specific psihologic care nouă, europenilor, ne scapă; pentru care - mai bine zis- nu avem nici un aparat conceptual corespunzător, nici antenele necesare. Socotea că în destule privințe suntem încă în necunoștință și de ceea ce ne deosebește, ca și de ceea ce ne poate apropia de spiritul oriental. (...) Impresiile lui [GMC] de turist se întâlneau aici cu situații din cercetările sale despre civilizații, despre izvoare și despre personalități de artă. (...) Nu arareori ținea să precizeze: „... mă simt îndemnat să cunosc și să înțeleg fenomenul oriental prin ceea ce este mai european în mine”.
84 (...) Profesor de istoria și teoria arhitecturii; (...); studii și eseuri asupra lui Vitruviu și Palladio; (...). 

C. C. Giurescu
107 (...) Și-a impus să respecte principiul moral enunțat de Tacit: sine ira et studio. Postula, drept premise: „suntem unul din cele mai vechi popoare europene și cel mai vechi din sud-estul european”; și, spre deosebire de vecinii noștri care au venit mai târziu pe locurile pe care le ocupă acum, noi suntem aici din totdeauna”.

Ion Marin Sadoveanu
126 (...) De la mimus la baroc (1933), antologie de texte dramatice reprezentative, anunța oarecum structura sintezei de plănuite de autor. (...)
Teatrul Bulandra punea în scenă Orestia, trilogia lui Eschil. Se preocupa să imprime spectacolului un ton cuprinzător, conotativ, în măsură să respecte clasicitatea operei, totodată să includă în ea cerințe ale modernității.
127 (...) Între timp, apăruse la ESPLA primul meu volum - Antichitatea - din Istoria universală a Teatrului.

Nae Ionescu
146 (...) Stoicismul: metafizic, a școală „puțin respectabilă”; o gândire, „uneori prea grosolană, alteori prea superficială”; a convenit romanilor, pentru că din punct de vedere metafizic aceștia erau categoric „niște proști”; pentru el  ca sistem filozofic un fel de capitis diminutio; „nu reprezintă o etapă de dezvoltare spirituală”; „însăși forma morală a stoicismului este inferioară”; această formă reprezintă „un fel de neutralitate a moralității umane și se încadrează în idealul polițist al moralității în genere...” (lecția Logica stoică).
147 (...) Formula obiecții, filosofic vorbind, tocmai împotriva unor gânditori - Aristotel, Descartes, Spinoza, Kant - despre care în mod obișnuit socoteam că logos-ul le datorează momente nodale în aducerea lui pe pământ.

George Fotino
154 (...) Enumăr în fugă: doctorat în științe juridice la Paris; studii de istorie, cu aplecare specială asupra sud-estului european; (...). (...)
Dovadă în acest sens, traducerile din Sofocle, traduceri în metru original, continuare în anii săi de maturitate a unor inițieri de fond, dobândite de autorul lor în secția clasică a vechiului liceu românesc.
155 (...) O bucată de vreme, între cele două războaie mondiale, George Fotino a fost primar al Balcicului. Era în anii când acest orășel și ținutul lui înconjurător intrau în literatură și în memoria noastră artistică sub denumirea metaforă „Coasta de Argint”. (...) Ce este însă sigur este că în rolul său de gazdă intelectuală a mișcării „Coasta de Argint”, imprima înțelegere, deschidere, înaintări senine înspre țărmuri ideale.
(...) Trec și peste remarcabilele lui traduceri din Sofocle;
159 (...) [Zoe Golescu] Se născuse în vremuri încă de fanariotism. Începuse să priceapă, chiar din anii de copilărie, că țara trecea prin împrejurări și încercări grele: amestecuri din afară, mișcări de oști străine, (...). (...)
Deocamdată, însă, atât ca formă de comportare, cât și ca ținută vestimentară, părea să se complacă într-o mentalitate de tip oriental, frecventă în tagma boierească din care făcea parte.
160 (...) Cel mult, în casa părintească, așa cum se obișnuia în practica vremii, copila Zoe Farfara putuse să deprindă cu dascălii greci aciuați pe lângă curțile boierești puțină vorbire grecească, puțină vorbire franțuzească, poate și unele cunoștințe sumare de istorie, geografie și bună purtare în societate.
164 (...) Stau mărturie în acest sens din urmă traducerile în metru, după textul clasic, din Sofocle. Începute ca aspirație ideală în anii de formație ai tinereții; purtate și frământate apoi în sine de-a lungul mai multor etape de viață; aceste traduceri aveau să fie desăvârșite târziu, în acești ani de înțelepciune majoră, drept apoteoză de maturitate și în conștiința sa de cărturar drept închinare minunii clasice.

Treceri prin presa vremii

1„Articolul de ziar”
227 (...) Felix culpa! - învinovățirea mă ajută să mă lămuresc; (...).

3.Sub starea de spirit a războiului. Perioada de la „Jurnalul”
268 (...) Vechea cultură elenă - cu ceea  ce această cultură a intuit și iluminat universal - s-s format în cetăți care nu atingeau nici pe departe proporțiile orașelor moderne.
270 (...) [Românii] Eram o soră a ei [Italia] mai mică în aria romanică a lumii.
271 (...) Într-un fel, vechea acțiune de negare a latinității și a continuității noastre în Dacia, susținută pe vremuri de istorici și filologi ca Sulzer, Eder, Kopitar, Rossler ș. a. continuă.

  

Ceea ce știu mai adânc
310 (...) Rămânerea noastră în latinitate spune mult; (...). (...) În felul cum am asimilat instituții și sensuri de artă din civilizația Bizanțului, putem desluși semne și aspecte ale vocației noastre mediteraneene.