Mihail Sadoveanu, Nicoară Potcoavă, Dacia, Cluj-Napoca, 1984 (1952)
VI.Vorbe, la casa logofătului Iorgu
(56) Avea în acel timp trecere în țara Moldovei o vorbă
de la turci: Dacă vrei treaba să-ți iasă / Nu grăi la lucru,
nu grăi la masă.
Cu rânduiala asta, ismailitenii cîștigaseră
Bizanțul și multe țări și ostroave ale creștinității.
(57) Mai au ismailitenii o rânduială: că nu beau vin.Ca să-și aibă mintea
limpede, când câștigă cu sabia haraciurile și plocoanele sultanului,
precum și dobânzile de război ce li se cuvin. (...)
Mai au ismailitenii și a treia rânduială: că la ei
femeile îs cu găinile împrejurul cucoșului; și ei nu știu ce-i
dragostea. Apoi de la asta are să le vie lor pieirea, că fiii lor sunt fiii roabelor
și sămânța vitejilor se va stinge.
XXIII.Cubi Lubiș filosof
(141-2) - Acum ar fi ceasul, a zis Nicoară Potcoavă, să
stea frățiile umăr lângă umăr, căci ceasul căderii tiranilor ismailiteni
se apropie. Băgat-ați de seamă destrăbălarea dregătorilor Porții Otomane?
Bacșișul și pâra sunt ca un puroi al trupului împărăției lor. Un sultan
măreț cum a fost Soliman, care a călcat cu urdiile lui țările și
noroadele până la Buda, a stat cu tâmpla în poala roabei de la Veneția, Roxelana,
și a ascultat șoaptele ei înveninate, jertfind pentru dânsa pe moștenitorul său
prea iubit Mustafa viteazul, pentru ca să poată așeza urmaș la
împărăție pe Selim, fiul Roxelanei. Acestea s-au întâmplat în vremea
noastră și vicleniile acelei muieri au clătinat temeliile califatului.
L-am apucat și pe padișah Selim al Roxelanei, poreclit Mest,
adică bețivul., care a fost stăpânul trupurilor, sufletelor și legii
ismailitenilor 8 ani. În 8 ani n-a fost treaz o săptămână și treburile au
rămas în sama icioglanilor (65) și viclenilor. Împărăția neagră
cumpănește spre răsturnare.
Iar acum stă pe tronul de aur stăpânul Amurat,
care a poruncit muților seraiului să sugrume pe frații săi ieșiți
din toate roabele seraiului și neamuri, unchi și veri. Asta s-a
întâmplat nu mai târziu decât anul trecut. De atunci, cum a spus un scriitor
vechi, în dosul călărețului stă spaima. Amurat se va scufunda în
mlaștina lui de sânge. Împărăția rămâne la cheremul urdiilor..
Acuma-i vremea când se apropie răscumpărarea, când
neamurile robite s-ar putea scula înlăturând de la Bizanț spurcăciunea
(65) icioglan (înv.) = Copil de casă, paj la sultan.
XXV.Moș Elisei Pokotilo
(153) - Adevărul este că, dintre necredincioși,
mai fără de omenie s-au dovedit turcii. Padișahii lor au așezat Poarta
ca să vie domn creștin și rigă creștin să se închină și să verse haraciurile.
Mâncare și huzur ei nu dobândesc decât cu război; alt meșteșug n-au. Țin
urdii sub arme și le reped când colo, când dincolo. Sultanii
umplu haremurile cu muieri și de o sută de prunci. Când unul din acești
o sută ajunge stăpân, apoi taie pe ceilalți 99. Decât acesta nu se află o fiară
mai cruntă și mai bănuitoare și mai cu spaimă de moartea ei înșiși; căci precum
face, tot așa face-i-se. La turci nu-i lege, ci bun plac și urgie. (...)
(154) - (...)Turcii i-au supus [tătari] și asta nu le place; și i-au pus în coasta creștinilor, care lucru le
place și mai puțin, având a suferi de la noi. (...) (...); este chip de
înțelegere între ei și noi, mai ales de când ismailitenii și-au pus
piciorul pe grumazul lor.
XXXIV.La scaunul Țării Moldovei
(200) În 22 noiembrie 1577, Nicoară a fost vestit de
Costandie Șah cum că Petru Șchiopul nu se află la Iași. A ieșit de două
săptămâni din scaunul său, trecând Dunărea la Isaccea ca să
închine daruri beilor de la cetățile Dunării, având de gând să-și
urmeze calea către Țarigrad. Străjile lui turcești s-au dus cu el
până la vadul Obluciței, iar de acolo s-au întors alene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu