Inflație, dezinflație, deflație (BEZBAKH 1988)

 Pierre Bezbakh, Inflație, dezinflație, deflație, trad. E. Theodorof & I. Theodorof (Paris 1988), Humanitas / Economie – Repere – 9, București, 1992, 179 p.

 

 

Partea Întâi: Evoluția prețurilor în secolele al XIX lea și al XX lea 

9 (...) Astfel, în secolul al III lea, când Imperiul Roman de Apus traversează o gravă criză economică și politică, mărirea prețurilor mărfurilor și a remunerării muncii a fost considerabilă; ea era legată de o depreciere a monedei romane pricinuită de procurarea cu mai mare dificultate a aurului și argintului, „moneda bună” fiind înlocuită de o „monedă rea” din aramă, cositor și plumb. În anul 301, împăratul Dioclețian încearcă să reglementeze prețurile și introduce, prin „Edictul prețurilor maximale”, pedeapsa cu moartea pentru aceia care majorau în mod abuziv prețurile.  Ulterior, Constantin (306-307) înfăptuiește o reformă monetară, punând în circulație noi bani de aur și argint pentru a restabili încrederea în moneda imperială.

10 (...) Dacă inflația din secolul III se explică, în parte, prin penuria de metal, cea din secolul XVI își are sursa, dimpotrivă, în abundența de aur și argint provenite din coloniile americane ale Spaniei și Portugaliei. În ambele cazuri, fenomenele monetare amintite au dus la aceste brutale creșteri ale prețurilor numai datorită slăbiciunilor aparatului de producție. În secolul III, Imperiul Roman a fost străbătut de un prim val al năvălirilor care au ruinat bogatele provincii din Galia și Asia. Acest aparat se bizuia pe folosirea mâinii de lucru, puțin productive, a sclavilor și pe tributul stors din ținuturile cucerite. (...)

Așadar, și într-un caz și înaltul, inflația a sancționat insuficiența producției. În epoca romană, aceasta nu îngăduia să se procure metalul prețios folosit pentru cumpărarea produselor de lux din ținuturi îndepărtate și să se susțină efortul de război; criza de metal a provocat astfel o abținere generală de a utiliza banii.

Istoricul Băncii Naționale a României (1880-1924) (SLĂVESCU 1925)

Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României (1880-1924), Humanitas / Biblioteca Băncii Naționale – 1, București, 2013,

 

I.Politica monetară a României (1867-1884)
47 1.Până la 1867, când se stabilește un sistem monetar unitar, țara noastră era inundată de tot felul de monede străine, stricate, găurite, șterse, cu o valoare redusă, venite din Austro-Ungaria și Turcia, două țări care au avut monedele cele mai slabe din Europa(1). Față de valoarea incertă a acestor monede și de variațiile de curs, operațiunile de schimb erau foarte rentabile în acele vremuri dând zarafilor și calpuzanilor prilej la câștiguri ilicite, dar foarte însemnate. La București exista chiar o cvasibursă la Hanul cu Tei, unde se întâlneau schimbătorii de bani spre a se orienta asupra cursurilor curente, luate după piețele Constantinopolului, Vienei, apoi Frankfurt, Paris și Londra.
(...) El [leul vechi] era împărțit în 40 de parale, având ca origine îndepărtată moneda turcească de argint – piastrul – (...).
1 = Pentru toată această parte, vezi U. T. Mihaiu, Politica monetară și a băncilor României, București, 1907, p. 13.
48 (...) 2 = Uniunea Monetară Latină a fost creată în 1865 de Franța, Belgia, Italia și Luxemburg cu scopul de a institui o organizație monetară comună bazată pe bimetalismul aur-argint. România a intrat în această organizație în 1889. (n. ed.)
49 (...) La acea epocă [1867] circulau în țară numeroase monede de aramă devalorizate, provenite din Rusia, Austria și Turcia, răspândite mai ales la țară, în pătura țărănească, unde mijloceau micile tranzacții locale.
50 (...) 3. Epoca 1873-1879. De abia înfăptuită această importantă reformă monetară și în momentul în care cârmuitorii urmăreau întărirea regimului monetar prin sporirea stocului de aur, considerat ca bază a circulației, țara noastră este surprinsă în 1876-1877 de criza orientală și obligată a lua parte activă, participând alături de Rusia, în războiul împotriva Turciei, care avea să-i dea independență politică.

 

 

II. Încercările de a se înființa o bancă de emisiune în România. Primele începuturi de bancă

 

Principalii bancheri din țară
59 (...) Când, după Pacea de la Adrianopol (1829), începe și în Principatele dunărene un comerț de cereale, mai ales în porturile noastre, principalii negustori de cereale făceau pe alocuri și mici afaceri de bancă. Astfel, avem cunoștința unei case de bancă străine Sechiari Deroussi, venită din Marsilia și Constantinopol, care, pe lângă comerțul cu cereale, cultiva și pe cel de bancă.

 

Diferite încercări de a se înființa bănci de emisiune
62 (...) În 19 octombrie 1865 se acordă Băncii României, sub guvernul N. Kretzulescu, președintele Consiliului de Miniștri și ministru de finanțe, actuala The Bank of Roumania Ltd, dreptul de a funcționa în țară, fără votul Camerei, ci în baza statutului, ca bancă de scont și de circulație și reprezentată prin Adolf Hertz și Jacques Lobel, fiind o filială a Băncii Imperiale Otomane din Constantinopol.

 

 

III. Pregătirile pentru înființarea Băncii Naționale

 

Ideile de bază ale unei bănci de emisiune
68 (...) Trebuie să ne transpunem cât mai bine în acele vremuri și în acele împrejurări pentru a înțelege, cum se cuvine, cadrul în care aceste idei dominante în materie de organizare economică se răspândeau de protagoniști și trebuie să înțelegem bine câtă energie a trebuit să se desfășoare pentru ca într-o atmosferă de indolență și nepăsare să se poată adopta principii atât de „revoluționare” pentru mentalitatea orientală generală de atunci.

 

 

VI. Prima epocă (1880-1890)

 

Introducerea etalonului aur prin legea din mai 1889
135 (...) Cantitatea de 7 milioane lei în monedă de 5 lei de argint nu o socotea prea mare [ministrul de finanțe G. Vernescu], mai ales că parte fusese dusă peste frontieră, în Bulgaria, în Serbia și Ungaria, de lucrătorii trecători care munceau prin țară.

 

 

VIII. A treia epocă (1901-1914)

 

Discuția în Senat a Convenției din 11 mai 1901
201-202 (...) Vorbind de reducerea stocului metalic de la 40% la 33%, generalul Manu spune: „În anul 1899, în timpul acela foarte greu prin care a trecut și statul și particularii, se ivise în București o speculație foarte ciudată, însă legală; în fiecare zi, niște bancheri din București veneau la Banca Națională și drenau aurul pentru a-l căra la Brașov sau Rusciuc, fie făcând călătorie acolo, fie trimițându-l prin grupuri sau mandate poștale prin poștă. (...)
În curs de câteva săptămâni  se făcuse un drenaj foarte simțitor al stocului metalic și se duceau banii fie în Bulgaria, fie în Transilvania și de acolo în alte părți.”

 

Criza din 1907
212 (...) Anul 1908 trebuia să fie anul de detentă monetară, după încercarea grea din anul precedent; recolta se prezenta în condiții satisfăcătoare, lăsând să se prevadă un export activși desigur că, în general, totul s-ar fi prezentat sub bune auspicii, dacă împrejurările politice din toamna anului – anexarea Bosniei și Herțegovina, independența Bulgariei, revolta junilor turci – nu ar creat în imediata vecinătate a țării o situație de îngrijorare și prudență.

 

Situația finanțelor publice
215 (...); totuși, către toamnă, se înregistrează începerea războiului turco-italian, care ne lovește și pe noi prin închiderea Dardanelelor.
216 (...) Conflictul italo-turc aduce cu sine conflagrația balcanică, provocând în imediata noastră vecinătate o situație care trebuia să inspire cea mai serioasă preocupare prin repercusiunile de tot felul pe care le putea avea asupra țării.
Consecința imediată a acestor împrejurări a fost o stagnare subită în toate tranzacțiile noastre, generată de îngrijorarea generală ca eventualele complicații în Balcani să nu determine și amestecul nostru politic și militar. (...)
Închiderea Dardanelelor paraliza pe de altă parte orice ieșire de cereale din țară, obligând pe agriculturi să țină în magazii mărfurile și produsele lor nevândute.

Criza continuă și în 1913
219 (...) Menținerea acestei situații de criză generală se datorează împrejurărilor politice generale în legătură cu conflictul balcanic, care continuă a fi o permanentă cauză de grijă generală. Mulțumindu-ne la început cu o atitudine de expectativă, pe care am păstrat-o de la izbucnirea războiului balcanic și până în vara lui 1913, am fost totuși siliți de cele întâmplate între foștii aliați de a interveni împotriva Bulgariei, care vindea tendințe de supremație politică în Balcani împotriva intereselor noastre generale. Intervenția noastră militară din iunie 1913 restabilește liniștea în Balcani prin Pacea de la București, care aduce țării noastre un mare prestigiu și rectificarea de graniță din Dobrogea, prin anexarea Cadrilaterului (Turtucaia-Silistra-Bazargic-Balcic).

 

Izbucnirea războiului general
220 (...) Harta geografică a războiului ne izola de restul lumii, mai ales din octombrie 1914, când Turcia intră în război alături de Puterile Centrale, procedând de îndată la bararea și minarea strâmtorilor.

 

Dezvoltarea institutelor de credit
223 (...) Între timp, contactul Băncii Naționale  cu tot cuprinsul țării era complet, prin deschiderea altor 12 agenții noi, între care ultimele două la Bazargic și Silistra, organizate imediat după Pacea de la București.

 

Operațiunile de trate și remize
234 (...) Cum exportul era redus din cauza evenimentelor politice care aduseseră închiderea Dardanelelor, disponibilitățile de valută străină era redusă, astfel încât singura deținătoare de seamă de remize era Banca Națională, ea trebuind să intervină pentru satisfacerea nevoilor pieței.

 

Intervenția Băncii Naționale pentru menținerea cursului
235 (...) Tocmai după sfârșitul verii, după restabilirea păcii în Balcani, la care țara noastră avusese o contribuție importantă, situația se mai îmbunătățește și tinde spre normal.

 

IX. A patra epocă (1914-1918)

B. Relațiile cu viața economică
267 (...) Informațiile oficiale indică modalitatea prin care Banca Națională încă de la început se grăbește să cumpere 36 kg aur nativ, extras din mina Valea lui Stan (comuna Brezoi, județul Vâlcea), precum și 5.000 de lire turcești și 30.000 de napoleoni.

Înființarea caselor de împrumut pe gaj 
269 (...) Prin închiderea Dardanelelor și a Dunării ne-am găsit înaintea unui singur cumpărător – care nu era altul decât Puterile Centrale.

C. Banca Națională în timpul ocupației
283 (...) La protestele directorilor Băncii Naționale se răspunde cu arestarea directorului Băicoianu, deportarea lui în lagărul de ostatici de la Săveni din Ialomița și apoi la Troian, în Bulgaria.

Emisiunea de bilete ale Băncii Generale
286 (...) Iar ce privește distribuția acestei sume, după cele patru aliate care profitau de operațiunile făcute, avem următoarele date:
Germania 1.380.800.000 lei sau 65,4%
Austro-Ungaria 624.900.000 lei sau 29,5%
Turcia 8.900.000 lei sau 0,4%
Bulgaria 100.000.000 lei sau 4,7%

Istorie, tradiții și civilizație (RASID 2014)

Selghiul Rasid, Istorie, tradiții și civilizație, clasa IX, Liceul Teoretic „Ovidius”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(121) (...) De la a treia generație, patria este cea în care te-ai născut. (...)

Așezarea primilor tătari în Dobrogea a fost în același timp cu cei din Crimeea. „Prima mențiune a orașului Babadag datează din 1330-1331 de la călătorul arab Ibn Battuta, care îl consemnează ca ultima localitate stăpânită de tătari, fapt consemnat și de descoperirea pe dealul Uzumbair (15 km N de Babadag) a unuia din cele mai mari tezaure tătaro-bizantine.” Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23.000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 la Mihail Kogălniceanu (Tulcea). Celebrul călător musulman Ibn Battuta completează în mod sugestiv imaginea așezării și a prezenței tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: „orașul Baba-Saltîk este cel din urmă pe care îl stăpânesc tătarii. Între ei și începutul Împărăției grecești (bizantine) sunt 18 zile de mers printr-un pustiu lipsit în întregime de oameni.”

(...) Mănunchiuri de flori galbene, luminoase, punctează iarba verde a fostului cimitir musulman. Nici măcar nu se știe ale cui au fost mormintele: unii vorbesc de o așezare de tătari de pe lângă o fostă garnizoană otomană, alții de un vechi sat turcesc. (...) Nu mai poartă nicio amintire că au fost cândva gravate. (...)

În fapt, provenim din cumani (kîpceak), populație turcică formată între gurile Dunării și Urali, înainte de a fi cucerită de mongoli și au făcut parte din Hoarda de Aur, imperiu medieval creat de urmașii lui Ginghis-Han, care și-au întins stăpânirea și peste partea estică a României, inclusiv Dobrogea. (...)

Am înțeles că nu suntem acceptați de populația turcă întrucât noi nu avem o țară a noastră, cucerind teritorii și migrând de pe unul pe altul. Cu toate acestea, noi, tătarii din România de astăzi provenim din Crimeea. Am fugit din calea războaielor ruso-turce, evitând conflictele, mai ales după 1783, când hanatul și-a încetat existența și teritoriul a fost anexat de Rusia. În 1877, numărul tătarilor din Dobrogea atingea 100.000-125.000, dovada unei populații numeroase, dar majoritatea au plecat mai departe, spre Anatolia, după trecerea provinciei sub stăpânire românească. (...)

 

(123) Eden Mamut își amintește că s-a născut în satul Tătaru, fost Azaplar, care, în perioada de înflorire culturală dintre războaie, a găzduit o parte dintre liderii tătari. Își amintește că satul avea o uliță românească, o familie de găgăuzi și 300 de familii de tătari. (...)

Osman Nihat, unul din puținii absolvenți de [limbă] tătară și profesorul celor patru elevi din Lumina, crede în ceea ce face. „(...) Turca și tătara nu s-au amestecat sute de ani, în ciuda asemănării și proximității, tocmai pentru că există conștiința propriei identități.”

Muftiul cultului musulman, Yusuf Murat, tătar de origine, explică alegerea din `90: „Ca să se predea limba tătară sunt importanți profesorii. Cei care există sunt în vârstă. Cine va urma? Unde să-i trimitem să se pregătească? Unde se învață tătara crimeeană foarte bine? Așa, copiii – și tătari, și turci – învață turca. E mai ușor, au cărți, au cadre, au un loc unde se vorbește limba pură.” Învățarea limbii turce în defavoarea celei tătare va avea, într-un final, un efect devastator pentru cultura tătară. „La fiecare generație se pierde 20% din limbă. Pericolul e foarte mare. Acum nu e prea târziu să motivăm tinerii să învețe tătara la facultate, dar în 5-10 ani va fi.”

De nenumărate ori am auzit faptul că turcii și tătarii sunt totuna. Am înțeles că aceasta este promovarea cultului musulman. „Noi nu suntem turci și tătari, suntem cu toții musulmani”.  Imamul, el însuși tătar, spune că e „cel mai naționalist”, dar că și așa îi e greu să se lupte cu dezbinarea produsă de organizațiile islamiste venite în țară cu ajutoare și hrană, atrăgându-i pe credință spre o formă de religie mult mai strictă decât se practică în România. (...)

(124) Basarabia a fost cucerită de la tătari. Aceasta împreună cu nordul Dobrogei făceau parte din hanatul Buceag [Bugeac]. Când pe teritoriul românesc de azi se aflau Pecheneg Khaganate și Cumania Neagră, Dobrogea se afla în imperiul bizantin și apoi în țaratul vlaho-bulgar.

Pe râul Volga (Rusia) a existat Bulgaria Mare, popor turcic înaintea tătarilor, care a migrat în sudul Dunării coabitând cu vlahii și a întemeiat în 681 Primul Imperiu Bulgar, care s-a încheiat în 1018 prin cucerirea de către bizantini. „La apogeul puterii sale, se întindea până la Budapesta și Marea Neagră și de la Nipru (Ucraina) până la Marea Adriatică”, adică inclusiv teritoriile românești și Dobrogea.

(...)

Istoricii români sar de la Imperiul Roman direct la Dobrotici. (...) Dobrotici beneficiază de aceleași premise datorită cărora a fost posibilă întemeierea Ungrovlahiei, decăderea bizantinilor, slăbirea ungurilor, ba mai mult, cucerirea B. de către Basarab. Astfel că și-a obținut indepența până la căderea sub otomani și anexarea la imperiu. Dar conform descoperirilor și descrierii lui Ibn Battuta, Dobrogea era deja o țară a tătarilor, aspect omis de istoricii români.

 

(125) Înaintea de a apărea dacii, vlahii sau românii în Dobrogea, mai întâi au fost grecii, romanii, sciții și tătarii.

 

 

 

Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (DEDE 2014)

Elis Dede, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa XI, Liceul Teoretic „Traian”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(51-53) Din secolul XIV datează un tezaur numismatic cu peste 23.000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihail Kogălniceanu (Tulcea). În această perioadă, cronicile musulmane înregistrează așezarea urmașilor vestitului prinț într-o zonă cu centrul la Isaccea. Un călător musulman celebru, Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea, între 1330-1331, completează tabloul de ansamblu al așezărilor și prezenței tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: „orașul Baba-Saltîk este cel din urmă pe care îl stăpânesc tătarii. Între ei și începutul Împărăției grecești (bizantine) sunt 18 zile de mers printr-un pustiu lipsit în întregime de oameni.”

Aceștia au întemeiat Hoarda de Aur în nordul Mării Negre. Se știe că tătarii provin din populația „kîpceak” (cumani), „turcii” formați între gurile Dunării și Urali înainte de a fi cuceriți de mongoli.

(...) În 1877, existau 100.000 de tătari în România, dintre care majoritatea au plecat mai departe spre Anatolia, după trecerea provinciei sub stăpânire românească.

(...) În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna se înregistrau 100.000 de tătari, iar cele mai importante centre muslmane erau Babadag, Tulcea, Constanța și Hârșova. Medgidia se bucură de cea mai mare atenție, fiind cunoscută pentru geamia „Abdul Medgid”, cu o concentrație considerabilă de tătari. (...)

Ceea ce deosebește civilizația tătară de orice populație este limba, ce constituie 75% din limba turcă. Muzicalitatea limbii tătare este mult mai dură, dizarmonică chiar, asociațiile de vocale și consoane având o rezonanță guturală în raport cu silabele din limba turcă.

(...) Turca și tătara nu s-au amestecat sute de ani, în ciuda asemănării și proximității, tocmai pentru că există conștiința propriei identități.

Yusuf Murat, muftiul cultului musulman și tătar la origine, susține: „Ca să se predea limba tătară sunt importanți profesorii. Cei care există sunt în vârstă. Cine va urma? Unde să-i trimitem să se pregătească? Unde se învață tătara crimeeană foarte bine? Așa, copiii – și tătari, și turci – învață turca. E mai ușor, au cărți, au cadre, au un loc unde se vorbește limba pură.” Învățarea limbii turce în defavoarea celei tătare va avea, într-un final, un efect devastator pentru cultura tătară. „La fiecare generație se pierde 20% din limbă. Pericolul e foarte mare. Acum nu e prea târziu să motivăm tinerii să învețe tătara la facultate, dar în 5-10 ani va fi.”

 

Toader Nicoară, Istoria minorităților din România.

Mehmet Ablay & Nicolae Ciachir, Istoria tătarilor de la Ginghis-Han la Gorbaciov.

 

 

Primul arheolog basarabean – Ion Casian Surucean și primul muzeu de istorie al Moldovei (CHETRARU 1991)

Nicolae A. Chetraru, Primul arheolog basarabean – Ion Casian Surucean și primul muzeu de istorie al Moldovei, „Anuarul Muzeului Național de Istorie a Moldovei”, Chișinău, 1991

 

8 (...) Peste câțiva ani el a dedicat tatălui său vitreg una din lucrările sale, publicată la Petersburg în limba latină în colaborare cu V. V. Latâșev(6).

(...) Conte Ilie Bezborodco a lăsat moștenitorilor câteva moșii în sudul Rusiei, printre care și satul Parutino, în preajma căruia se aflau vestigiile fostului oraș antic grecesc Olbia. (...) Liceenii veneau deseori încoace pentru a lua cunoștință de antichitățile de aici și la îndeplinirea lucrărilor practice.

6 = Surutschan I. & Latyschev B., Inscriptiones Grecae et Latinae novissimus annis (1889-1894) Museo Surutschaniano quod est Kischinevi, Petropoli, 1894.

 

10 Din sfera sa [I. S.] de interese făceau parte și orașele antice și movilile nomazilor, antichitățile provenind de la sciți, sarmați și monumentele bizantine. El se afla permanent pe drumuri, iar în locuința sa de la Chișinău se aduceau de pretutindeni obiecte din vechime: pietre funerare grecești și romane, (...), monede antice (...) și vase vopsite cu lac negru cu desene de culoare roșu de un înalt nivel artistic. (...) În curtea casei sale, de-a lungul gardului stăteau rezemate de zid numeroase plăci unicale de marmură cu inscripții lapidare provenind de la necropolele Olbiei, Tirei, Bosforului Cimerian și alte orașe antice de pe tot litoralul nordic al Mării Negre.

11 Alături de arheologi ruși de seamă din a doua jumătate a secolului XIX – F. I. Brun, I. E. Zabelin, V. N. Iastrebov, B. V. Farmacovschi în istoria cercetării Olbiei antice și-a înscris numele și compatriotul nostru Ion Surucean. El a fost unul dintre primii care au efectuat în 1896 săpături arheologice pe teritoriul acestui oraș grecesc antic, cercetările ulterioare de aici devenind larg cunoscute. Pe contul Comisiei de arheologie din Sanct Petersburg arheologul moldovean Ion Surucean în a doua jumătate a anilor optzeci ai secolului XIX a cercetat zece movile în împrejurimile Olbiei, o parte din piața orașului antic și o parte din zidul cetății. Pentru prima dată a fost stabilită direcția zidului ce înconjura orașul.

(...)

Totodată, Ion Surucean efectuează săpături arheologice pe teritoriul Tirei antice, de unde provin numeroase monede tirasiene de argint și aur, amforele întregi și torțile ștampilate, vase de ceramică cu lac negru și roșu, frânturi de plăci de marmură cu inscripții grecești și latine etc. (...) Așadar, putem conchide că straturile culturale ale orașului grecesc antic Tira avea cel mai bogat conținut de obiecte arheologice pe terenul dintre cetate și cimitirul evreiesc.

12 (...) Participanții la Congres au apreciat cu entuziasm obiectele de valoare unicală  din movilele scitice  și din orașele grecești ale regiunii coastei nordice a Mării Negre, expuse de Ion Surucean. Toate piesele expoziției au fost publicate sub forma unui supliment de două volume al Analelor Congresului VI de arheologie [Odessa, 1884].

(…) Un interes sporit a trezit referatul „Experiența demonstrării locului de aflare a întăriturii scitice Alector și Coasta de Aur a lui Constantin Porfirogenetul”, căruia i-a dat citire la una din ședințele Congresului VI, publicat în volumul doi al Analelor acestui forum.

13 (...) Cercetând datele autorilor antici, în particular Dion Hrizostom, (...). (...)

I.C. Surucean se ocupă intens și cu descoperirea și cartografierea „Coastei de Aur”, despre care amintește împăratul Bizanțului Constantin Porfirogenetul în a sa descriere a imperiului.

14 (...) În cele din urmă cercetătorul ajunge la concluzia că „Coasta de Aur” a lui Constantin Porfirogenetul trebuie să aibă legătură cu renumitul golfuleț al Olbiei legat la rândul său de găsirea a numeroase și diverse obiecte din aur, argint și bronz, inclusiv a multor monede de aur. După opinia autorului, în ciuda faptului că an de an în acest loc se găsesc tot mai puține obiecte de aur, dar probabil pe vremea împăratului bizantin ele se aflau aici în cantități atât de mari încât au constituit motivul pentru care tot litoralul până la Nistru să fie numit „Coasta de Aur”.

(...) În curte, de-a lungul zidurilor, se găseau numeroase plăci de marmură cu inscripții în latină și greacă veche.

(...) Apoi mai erau un număr enorm de amfore antice și torțile lor ștampilate deosebite, vase grecești și romane acoperite cu lac negru, diferite obiecte de sticlă, bronz, argint și aur.

15 (...) Tot acolo se păstrau și sute de monede „delfinaș”, olbiene, proviniența cărora este legată de faimosul golf Olbian.

(...) Pentru a citi inscripțiile de pe monedele antice grecești și romane, torțile de amforă și de pe plăcile de marmură din Olbia, Tira, Panticapeia și alte orașe grecești antice, I. C. Surucean învață de sine statator limbile antice, studiază literatura de specialitate.

16 (...) Proporții deosebite luase falsificarea plăcilor de marmură cu inscripții. Marmura pentru ele era scoasă în chip prădalnic din ruinele Olbiei, Tirei și Hersonesului.

17 (...) La „Muzeul de antichități ale Pontului Scitic” se afla și placa de marmură pe care era dăltuit un interesant decret olbian în cinstea lui Corzoaz, publicat în anii 1876-1882 de așa savanți ca Ghențen, Using, Iurghevici și Surucean.

18 (...) Propunerea a fost primită și la sfârșitul anului 1894 apare sub tipar la Petersburg în limba latină lucrarea „Inscriptiones GRECAE et LATINAE novissimis annis (1889-1894) MUSEO SURUTSCHANIANO quod est Kischinevi Inlatae. Ediderunt I. Surutschan Acad. Rom. soc. hon. PETROPLI MDCCCXCIV”, adică membru onorific al Academiei Române I. Surucean, membru titular al Academiei de Științe din Petersburg V. Latîșev „Cele mai noi inscripții grecești și latine (1889-1894) din muzeul lui Surucean de la Chișinău”, Petersburg, 1894.

(...) Încă în anul 1879, P. Becker, un mare cunoscător de amfore ștampilate, profesor din Drezda, a publicat inscripțiile de pe torțile de amfore din Olbia, Panticapeia, Rodos ș. a. trimise lui de I. Surucean din colecția sa. (...)

Academicianul S. A. Jebelev în unul din articolele sale se oprește în mod special asupra interpretării imaginii în relief reprezentând întoarcerea Ifigeniei din Taurida în Elada de pe o splendidă vază antică. Această vază glazurată a fost găsită la Cherci, dar a fost confecționată în Alexandria pentru a fi exportată în Pont.

19 Pe ea e înfășurată de două ori o scenă de gen din viața pescarilor, căreia adăugarea chipului Ifigeniei cu idolul Artemidei în mâini îi sporește și interesul pentru cei din Crimeea. Faptul acesta ne dă temei să presupunem că meșterul alexandrian a fost nevoit să țină seama de gustul și cerințele pieței Taurida și că ei i se acordă destulă importanță în Alexandria. Înainte de asta, cu permisiunea văduvei posesorului „Muzeului” O. Goronovici, vaza a fost publicată de E. R. Ștern într-unul din volumele Notițiilor a Societății de Istorie și Antichități din Odesa. (...)

În publicațiile acestei Societăți [Academia Teologică din Kiev] savantul a tipărit o serie de informații, iar muzeului lor el i-a donat din colecția sa câteva obiecte destul de valoroase: tesere olbiene, monede, vârfuri de săgeți din bronz, vase din Panticapeia, o monedă romană de argint a lui Sexst Pompei din Tira, planuri, schițe și câteva cărți. La ședința Societății din 18 ianuarie 1882 el a prezentat un referat despre psifismul olbian în cinstea lui Curzoaz. Referatul a fost citit în limba latină, alăturându-se și transcripția psifismului și traducerea lui în limba latină.

22 (...) În 1915, protoiereul M. M. Ceachir și secretarul Societății Bisericești Arheologice din Basarabia I. I. Zelinschi au vizitat bogata bibliotecă a răposatului I. C. Surucean de la Saulcani lângă Vadul lui Vodă și, cu permisiunea văduvei acestuia, au ales pentru muzeul Societății cărți în limba română, veche moldovenească, rusă, franceză, germană, latină, greacă veche și nouă, sârbă, ebraică ș. a.

23 (...) Până nu de mult, câteva amfore grecești ștampilate se păstrau în Muzeul de etnografie

și istorie naturală al RSSM, care au trecut apoi în Muzeul Național de Istorie a Moldovei.