Călătoria lui Ioan Artemie Anderco în Europa în anul 1876 (MANTA-COSMA 2014(

Ioana Mantu-Cosma, Călătoria lui Ioan Artemie Anderco în Europa în anul 1876

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 153-167

 

156 (...) „(...) Lacul Averno face parte din teritoriul Cumei, celebră pentru originea, pacea şi sibilele sale. Loc mai adaptat pentru a domina superstiţia muritorilor cu înşelăciuni nu trebuie. Sibila îşi are casa minunată în Cuma, iar oracolele în subteranul săpat cu multă trudă în munte. L-am vizitat şi eu. Se intră într-o galerie înaltă, largă, dreaptă, care odinioară, cu toate că şi astăzi e destul de lungă, era şi mai lungă. La fundul ei, în dreapta un strâmt coridor, pe unde treceu cei ce consultau Sibila, ne conduce în sălile Sibilei. Această stradă o făcea şi Virgiliu: via Averni.”(21)
21 = Ioan Artemie Anderco, Jurnal (1876), ed. L. Papuc, Alpha, Iași, 2001, p. 25.

157 Cititorul află de la jurnalul lui V. Alecsandri că unele călătorii erau primejdioase nu numai din pricina tâlharilor, ci şi din cauza accidentelor de căruţe. În continuare, traseul este schiţat sumar, „plecat din Constantinopol la 19 august pe «Montrosa»,vapor englez. Sosit la Smirna la 20, în timpul nopţii.(...)”(23) 
(...) Tot de superstiţii ţin şi poveştile cu care sunt întâmpinaţi călătorii, despre oracol şi Sibile. Diaristul nu are o raportare magică la religie. Ceea ce îl impresionează este gândul că Vergiliu a trecut, odinioară, pe acelaşi drum ca el, aşadar referinţa culturală îl emoționează mai mult decât poveştile cu superstiţii. 
23 = V. Alecsandri, Jurnalul unei iubiri: Vasile Alecsandri și Elena Negri (iunie 1846-mai 1847), Muzeul Literaturii Române, București, 1998. p. 21.

158 (...) „Patria politică. Noi, care n-avem patrie! Aceea este de creat încă; este a o face. Ne-a dat-o Traian; ne-au luat-o barbarii. Culpa a fost a noastră: am crezut.”(33)
33 = I. A. Anderco, ed. cit., p. 179.

159 La fel se întâmplă cu rememorările contelui de Ségur [1784], diferențele dintre cele două lumi sunt exprimate fără a se face distincția teoretică între Europa de Est și Europa de Vest.(34) 
(...) „M-am aprovizionat bine cu tutun. Am luat cu mine 500g. Richmond, 100g Roisin şi un pachet de tutun turcesc Sultansky. Domnişoarele – fetele proprietăresei unde stă Manole cu nepotul său – mi l-au cusut în două batiste de nas. (...). Mai aveam tutun turcesc din Austria, pe care mămuca, cu insistenţă, mi l-a pus în bagaj. De câte ori n-am pomenit că-mi îndulceam gura cu acest tutun! (...)” Tabietul fumatului este singurul care transcede toate țările europene ca un fir al Ariadnei al acestor călătorii.
34 = (...) Larry Wolf, Inventarea Europei de Est. Harta civilizației în epoca luminilor, trad. din lb. engleză de B. Rizzoli, Humanitas, București, 2000, p. 37.

160 (...) Clasa neînvăţată „s-a suprapus unei stări de semibarbarie orientală lustrul civilizaţiei occidentale.”(39) I. A. Anderco preia schema imaginară antitetică dintre Occidentul civilizat şi Orientul barbar, asociind clasa de jos cu un caracter barbar, oriental. 
39 = I. A. Anderco, ed. cit., p. 203.

 

Călătoria, experiență personală și tentație a stereotipizării

162 (...) „Înaintea emancipării, anti-iudaismul din aceste ţări a fost mai ales juridic, evreii fiind supuşi unei legislaţii provenind din dreptul roman şi canoanele Bisericii.”(49) 
49 = Carol Iancu, Evreii din România (1866-1919). De la excludere la emanicpare, trad. C. Litman, ed. III revizuită și adăugită, pref. A. Marga, Hasefer, București, 2009, p. 13.

164 (...) În 1846, după ce parcurge Italia și ajunge în Salzburg, V. Alecsandri întâlnește mulți străini și operează cu imagini-stereotip. El face portretul fiecăruia: „Englezul – este oricând și oriunde înarmat cu unul sau mai multe ghiduri. S-ar zice că nu călătorește decât pentru a le verifica conținutul. Francezul – este nedespărțit de țigara, de jurnalul său, de plăcuta lui voioșie și câteodată de o pușcă... chiar dacă nu este vânător. Germanul – călătorește întotdeauna cu pălărie, deseori în haine elegante și niciodată cu pipă rău mirositoare. Rusu – poartă în tot locul titlurile sale și un miros de Cuir de Russie, care îl trădează de la o sută de pași. Turcul – are întotdeauna frumoasa lui pipă curată și adesea pistoalele sale. Moldoveanu – este nedespărțit de blana sa și adesea de pipa și dulcețurile sale. Grecul – nu are un semn deosebit.”

 

Curiozitățile „turistice” ale călătoriei: arta culinară

166 (...) Practica lecturii în timpul călătoriilor se pare că este frecventă, jurnalul lui C. A. Rosetti povesteşte despre un voiaj pe parcursul căruia a parcurs trei volume de istorie romană.(70)

70 = C. A. Rosetti, Jurnalul meu, ed. M. Bucur, Dacia, Cluj-Napoca, 1974, p. 178.

Celălalt (GAFTON 2014)

Alexandru Gafton, Celălalt,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014

 

23 (...) Referindu-se mai întîi la perşi, apoi la alții cu care au intrat în contact, vechii greci spuneau: πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος. Era o formă prin care, plecând de la deosebiri pe care le considerau a fi de netrecut, o indicau ca definitorie pe cea lingvistică, afirmându-și astfel identitatea în cadrul lumii din care făceau parte. Popoarele slave au numit germanicii cu care au intrat în contact niemitz, adică 'mut', ei înșiși fiind slavi adică 'vorbitori ai unei limbi inteligibile', acestea nefiind singurele situații în care o
comunitate etnică se delimitează de o alta și își marchează identitatea lingvistică într-un mod atât de explicit. Se vede că nu se neagă celuilalt capacitatea de a vorbi și de a comunica, ci doar se afirmă că, atât timp cât idiomul folosit nu este cel al receptorului, celălalt nu merită nici o atenție pentru fluxurile sonore pe care le emite. În fapt, relația dintre neam și limbă este atât de organică încât lingviștii și istoricii afirmă că un proces de glotogeneză este echivalent cu unul de etnogeneză, că apariția unei limbi înseamnă și apariția unui neam, și invers. Întemeiată genetic, comunitatea are nevoie de mijloace
eficiente (adică rapide și productive) de a comunica, de a colabora și de a-și asigura eficacitatea acțiunilor, moment în care aceeași comunitate are nevoie de asigurarea sensibilă a existenței sale. (...)

24 (...) Deși această acomodare este posibilă și funcțională, așa cum distanțele prea mici ori cele prea mari, în comparație cu dimensiunile și posibilitățile fizice ale individului, sunt dificil de stăpânit, așa cum Cetatea propusă de Platon avea o limită, tot astfel, mediul cel mai la îndemână și mai lesne de gestionat rămâne comunitatea local-regională și apoi cea națională, cea care necesită un minimum rezonabil de ajustări dinspre individ.

26 (...) Vechii greci nu-şi băteau capul pentru a înțelege limbile altora, fiindu-le destul să înțeleagă că, totuși, aceia vorbeau, dar o altă limbă.(...)

27 (...) O altă sursă o constituie ideologia, mai ales sub forma religiei. Personal, socotim că credința în general, cea religioasă, în special, este mai puternică decât naționalitatea. Dacă privim la istoria religioasă a omenirii, vom vedea că dintotdeauna a existat o separație pe astfel de baze. Distincția sacru/profan, pur/impur, s-a transferat și asupra comunităților, πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος devenind aici cel de o altă religie este necredincios. Naționalitatea este un dat neschimbător, precum zestrea genetică, și ne-am aștepta ca lucrurile să fie altfel în cazul ideologiei și al religiei. Dacă se înțelege că, deși între complexul etnico-lingvistic şi ideologie nu există o relație imperativă, totuși, că cel dintâi poate fi un cadru favorizant pentru ca o ideologie să aibă șanse mai mare decât alta în a se dezvolta într-un anumit mediu etnico-lingvistic, atunci se poate înțelege că legile fizicii își pot pune amprenta și asupra ideologiei. (...)

 

Alexandru GAFTON – Prof. univ. dr. – Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi