Navigația pe Prut la mijlocul secolului al XIX lea (ȘERBAN 1993)

Constantin Șerban, Navigația pe Prut la mijlocul secolului al XIX lea. Proiecte și realizări, „Suceava”, Anuarul Muzeului Bucovinei, „Glasul Bucovinei”, Iași-Rădăuți, XX, 1993

 

(160) Tratatul de pace de la Paris (1856) prevăzuse  (art. 20) ca Rusia să restituie Moldovei  județele Cahul, Bălgrad şi Ismail, (…), cu o populație de 195.644 locuitori (12.000 locuitori de alte  naţionalităţi: bulgari, cazaci, lipoveni, găgăuzi (3).

 

(162) Efectul acestor lucrări de amenajare a Prutului pentru navigație a generat crearea unei societăţi de navigaţie particulare, cu capital aparţinând unor întreprinzători greci: I. Polihroniade şi M. Colognomos, cu nu­mele „Asociaţia naţională a navigaţiei Prutului”. Societatea poseda vase pro­prii, dintre care cel mai importa n t, a dus din Anglia, a purtat numele domnitorului A. I. C uza. Cu aceste vase Societatea a efectuat curse regulate între Galaţi şi Leova pentru transport de mărfuri din județele limitrofe Prutului: cherestea, cereale etc. În 1862 cu aceste vase s-au transportat 30.000 chile de grâu, scutind cărăuşia a 15.000 care cu doi boi (30).

 

Națiunea și contemporaneitatea (VLAD 1972)

Constantin Vlad, Națiunea și contemporaneitatea, Editura didactică și pedagogică / Filozofie, București, 1972, 18 p.

 

Ce este națiunea?

5 (...) Grupurile triburilor înrudite sau uniunea de triburi, caracteristice etapelor superioare ale orânduirii gentilice, dădeau expresie evoluției formelor de comunitate umană către demosul antic.

(...) În același timp, pe temelia progresului forțelor de producție se dezvoltau limba, trăsăturile spirituale, tradițiile și obiceiurile comune, care, toate laolaltă, formau fizionomia acestor popoare antice – dacă ar să ne referim la popoarele continentului nostru – grec, roman, dac etc.

În condițiile migrațiunilor a numeroaselor populații aflate în diferite stadii de dezvoltare, ale ciocnirilor și războaielor etc, trecerea treptată la feudalism a dat naștere popoarelor evului mediu, care apar fie prin dezvoltarea unor popoare antice, de exemplu grecii, fie ca rezultat al unui îndelungat proces de încrucișări, dizolvări, asimilări și contopiri de populații până atunci distincte. Poporul român, de exemplu, s-a format în secolele VII-IX ale mileniului I al erei noastre, la capătul unui îndelungat proces istoric, în spațiul de la nordul Dunării de Jos, având ca teritoriu-nucleu ținuturile de deal și de munte ale Daciei, ca rezultat al romanizării elementului autohton daco-moesic, al asimilării treptate a slavilor și al altor populații așezate pe teritoriul României de astăzi. Factorul de bază în constituirea poporului român l-a reprezentat populația daco-romană formată în perioada stăpânirii romane, care s-a menținut după părăsirea Daciei de către autoritățile romane, asimilând populația de alte origini etnice stabilite în procesul migrațiilor.

 

Ce caracterizează națiunea?

9 (...) În cazul a numeroase popoare europene – român, italian, bulgar, popoarele Iugoslaviei de astăzi ș. a. – drumul spre constituirea în națiuni a fost drumul unor lupte îndelungate și grele, pline de jertfe pentru neatârnare, pentru cucerirea independenței naționale. Dominația otomană și cea a Imperiului Habsburgic au împiedicat multă vreme progresul economic, social-politic și cultural al a numeroase popoare, procesul constituirii lor în națiuni, dar n-au putut înfrânge setea lor de libertate. (...)

 

Națiunea noastră socialistă, etapă superioară în dezvoltarea superioară a poporului

13 (...) De-a lungul veacurilor, alături de români, pe aceste meleaguri s-au așezat populații de alte naționalități: unguri, germani, sârbi etc.

Celălalt (GAFTON 2014)

Alexandru Gafton, Celălalt,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014

 

23 (...) Referindu-se mai întîi la perşi, apoi la alții cu care au intrat în contact, vechii greci spuneau: πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος. Era o formă prin care, plecând de la deosebiri pe care le considerau a fi de netrecut, o indicau ca definitorie pe cea lingvistică, afirmându-și astfel identitatea în cadrul lumii din care făceau parte. Popoarele slave au numit germanicii cu care au intrat în contact niemitz, adică 'mut', ei înșiși fiind slavi adică 'vorbitori ai unei limbi inteligibile', acestea nefiind singurele situații în care o
comunitate etnică se delimitează de o alta și își marchează identitatea lingvistică într-un mod atât de explicit. Se vede că nu se neagă celuilalt capacitatea de a vorbi și de a comunica, ci doar se afirmă că, atât timp cât idiomul folosit nu este cel al receptorului, celălalt nu merită nici o atenție pentru fluxurile sonore pe care le emite. În fapt, relația dintre neam și limbă este atât de organică încât lingviștii și istoricii afirmă că un proces de glotogeneză este echivalent cu unul de etnogeneză, că apariția unei limbi înseamnă și apariția unui neam, și invers. Întemeiată genetic, comunitatea are nevoie de mijloace
eficiente (adică rapide și productive) de a comunica, de a colabora și de a-și asigura eficacitatea acțiunilor, moment în care aceeași comunitate are nevoie de asigurarea sensibilă a existenței sale. (...)

24 (...) Deși această acomodare este posibilă și funcțională, așa cum distanțele prea mici ori cele prea mari, în comparație cu dimensiunile și posibilitățile fizice ale individului, sunt dificil de stăpânit, așa cum Cetatea propusă de Platon avea o limită, tot astfel, mediul cel mai la îndemână și mai lesne de gestionat rămâne comunitatea local-regională și apoi cea națională, cea care necesită un minimum rezonabil de ajustări dinspre individ.

26 (...) Vechii greci nu-şi băteau capul pentru a înțelege limbile altora, fiindu-le destul să înțeleagă că, totuși, aceia vorbeau, dar o altă limbă.(...)

27 (...) O altă sursă o constituie ideologia, mai ales sub forma religiei. Personal, socotim că credința în general, cea religioasă, în special, este mai puternică decât naționalitatea. Dacă privim la istoria religioasă a omenirii, vom vedea că dintotdeauna a existat o separație pe astfel de baze. Distincția sacru/profan, pur/impur, s-a transferat și asupra comunităților, πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος devenind aici cel de o altă religie este necredincios. Naționalitatea este un dat neschimbător, precum zestrea genetică, și ne-am aștepta ca lucrurile să fie altfel în cazul ideologiei și al religiei. Dacă se înțelege că, deși între complexul etnico-lingvistic şi ideologie nu există o relație imperativă, totuși, că cel dintâi poate fi un cadru favorizant pentru ca o ideologie să aibă șanse mai mare decât alta în a se dezvolta într-un anumit mediu etnico-lingvistic, atunci se poate înțelege că legile fizicii își pot pune amprenta și asupra ideologiei. (...)

 

Alexandru GAFTON – Prof. univ. dr. – Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Noua Europă văzută prin prisma maghiarilor (LENGYEL 1990)

Lengyel Laszlo, Noua Europă văzută prin prisma maghiarilor, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

262 (...) Astăzi, însă,  Germania și-a putut atrage în prima ei zonă de influență atât partea ei răsăriteană, cât și Cehoslovacia, de Polonia, Ungaria și Iugoslavia ținând seama doar pe planul secund.

264 (...) Pe lângă Rusia, marea păgubașă a anilor 90 este Serbia. Încă nu se știe până când și în ce formă se poate susține federația statelor iugoslave, dar un lucru este sigur și anume că cea mai mare țară a acestei federații, Serbia, a pierdut în ultimul deceniu lupta de partizani a celui de-al doilea război mondial. Contradicția dintre Serbia, cea mai puternică din punct de vedere militar, dar rămasă în urmă în domeniul economic, și Slovenia, redusă ca teritoriu, dar cea mai dezvoltată din punct de vedere economic, se ascute până aproape la nivelul unui conflict armat. Serbia se consideră deja trunchiată, albanezii îi excomunică pe sârbii din Kosovo, sute de mii de sârbi ajungând în condiții dezavantajoase în afara granițelor Serbiei. În același timp, Serbia se consideră prejudiciată și pentru că Slovenia dezvoltată și, iată, deja și Croația doresc să-și reducă sprijinul și contribuția la ridicarea zonelor mai puțin dezvoltate, ele nemaivoind să toarne apă într-un butoi găurit. Serbia devine mai degrabă un reprezentant nesolicitat al intereselor republicilor mai nedezvoltate, angajându-se în Kosovo într-un război civil cu albanezii majoritari, luptându-se pentru pământurile sârbești „strămoșești”. Slovenia meditează tot mai mult în eventualitatea unei desprinderi voluntare, pe când Croația încearcă să-și asume rolul balanței, adică să susțină condiționat Iugoslavia, iar în cazul nesatisfacerii acestor condiții, să urmeze exemplul Sloveniei. Croația și Slovenia sunt atrase de sfera de interese germane, dar se implică și în experimentul oferit și conturat pe linia Alpi-Adriatica – drept contrapondere în fața preponderenței germane – de Italia, Ungaria și Austria. Iugoslavia unitară, dar labilă din punct de vedere al echilibrului interior, poate deveni lesne păgubașă, nefiind acceptată ca partener tocmai datorită acestei nesiguranțe, respectiv, legăturile de parteneriat mai degrabă slăbesc decât consolidează federația, pentru că, în calitate de parteneri de încredere, vor fi prezente republicile membre, și nu federația în întregimea.

(...) Dacă își va păstra actuala configurație, și Iugoslavia va urma calea descrisă mai sus [Polonia], cu deosebirea că, aici, pe terenul de luptă vor intra și conducătorii marilor uzine, intercalându-se și o etapă de reprezentare a intereselor oligarhice. Dacă se destramă sau vor slăbi conexiunile interne, atunci populismul național al Serbiei se va lăsa antrenat de modelul polonez și român, în timp ce Slovenia și Croația vor putea ieși eventual din acest cerc vicios. (...) Nu se poate ști dacă Bulgaria va ieși în pierdere sau câștig. Această țară a stat la modul cel mai nemijlocit sub influența atât a mecanismului politic de tip sovietic, cât și sub influența Imperiului Sovietico-Rus. Aproape că s-a înălțat sau s-a prăbușit în statutul unei țări membre a Uniunii Sovietice.

265 Desprinderea de Imperiul Sovietic, părăsirea rolului de ultim vasal, e deosebit de grea. După modelul homo sovieticus, cu o cultură economică redusă, stând întotdeauna peste tot la cozi, necunoscând aproape deloc calitatea sortimentului, termenul de garanție, spiritul de economie al proprietarului, deci după acest model, s-a format un homo bulgaricus care e greu de atras în viața civică și în cea de întreprinzător. Țările cu o economie de piață mai dezvoltată din jurul Bulgariei, Grecia, Turcia și Iugoslavia – nu i-au putut influența pozitiv pe bulgarii consumatori și producători (cum a fost influența Austriei asupra Ungariei). În timpul expansiunii din Balcani, Germania a fost partenerul tradițional al Bulgariei. Nici acum nu este exclusă pătrunderea capitalului german, doar că există trei condiții potrivnice. Prima este lenta transformare economică și politică a Bulgariei, capacitatea ei redusă pentru importul de capital (o slabă infrastructură, lipsa managerilor, respect scăzut față de muncă, o nesigură reglementare economică și juridică). A doua este precauția. Majoritatea țărilor Europei sunt speriate de pe acum de unificarea celor două Germanii. Pătrunderea spectaculoasă fie în zona Balticii, fie în Balcani ar fi un risc față de bunăvoința relativă a Uniunii Sovietice față de problema germană și ar intensifica neliniștea britanicilor și francezilor. Dezavantajele ar fi mai multe decât avantajele. A treia condiție potrivnică este resentimentul bulgarilor față de turci. Germania trebuie să aibă deosebită grijă să nu sprijină nicăieri o politică antiturcească, astfel riscă să declanșeze un scandal în interiorul său din cauza numărului mare de turci care lucrează și trăiesc pe teritoriul german. (Avântul economic al Turciei se datorează și însemnatelor investiții germane, existând relații strânse între nemți și turci.) La urma urmei, nici o țară a Comunității Europene nu poate sprijini o țară care nu recunoaște drepturile individuale și colective ale naționalităților care trăiesc pe teritoriul ei (nu sunt asigurate dreptul la folosirea  numelui și a limbii, al învățământul și presă în limba maternă). Avântul procesului de reformă economică și politică, angajarea spre deschidere, rezolvarea democratică a situației minorității turce ar putea da o șansă Bulgariei pentru integrarea în curentul european.

(...) Națiunile – ungurii, cehii, slovacii, românii, bulgarii, sârbii etc – sunt și în continuare tentate să asocieze eliberarea lor cu nerecunoașterea autonomiile pentru minoritățile naționale care trăiesc în țările respective. (...)

Lumii i se vor înfățișa multe state naționale mici, aflate pe picior de război, Cum ar fi Serbia, Croația și Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina și Bielorusia, România Mare (Ardealul, Muntenia, Moldova, Basarabia), Albania Mare (Albania de azi și Kosovo) și neliniștita Polonie. (...) Este vorba de luptele de eliberare antirusești, antisârbești, adică antisovietice, antiiugoslave (în ultimele două, în mod paradoxal, vor participa și popoarele rus și sârb), cu alte cuvinte revanșe naționale reciproce. (...)

266 După alții, la o monarhie austro-ungară – Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Croația, Slovenia – fără monarhie și într-o totală egalitate de drepturi. Alții ar anexa la această zonă Ardealul și Voivodina autonomă. Și aud că visul cunoscut deja în anii 30, respectiv o federație care să cuprindă zonele baltice, până la Marea Adriatică, de la Golful Klaipeda până la zona dalmată, deci înfăptuirea Statelor Unite ale Europei Centrale, revine în actualitate, rostit de buze angelice. (...)

Privind din Europa

266 Atunci când Europa analizează Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Iugoslavia și Bulgaria are în vedere următoarele: care este capacitatea de adaptare economică a țărilor, a națiunilor, cum se prezintă cultura economică a societății și care-i sunt posibilitățile de transformare; de câtă elasticitate și siguranță dispune sistemul instituțiilor politice; cât de mare este instabilitatea națiunii și a naționalităților în interiorul țării. (...)

1)Cultura economică. (...) Dacă, totuși, se percepe deosebirea dintre Ungaria și România, Slovenia și Polonia, deosebirea se consideră a fi doar de nuanțe, și nu de tipologie. (...) Izvorul comun al culturilor economice și, în parte, politice din Ungaria, Slovenia, Croația, Cehia și Moravia este reprezentat de Monarhie, dar un rol cel puțin la fel de însemnat l-a jucat lansarea, de la mijlocul anilor 60, a unei societăți civice de consum în Ungaria kadaristă, desprinderea, în 1948, a Iugoslaviei de Imperiul Sovietic și distanțarea ei, după 1965, de modelul social-economic de tip sovietic, precum și ascensiunea slovenă și croată pe baza autonomiei republicane, societatea civilă a perioadei interbelice din Cehia și Moravia, experimentul „socialismului cu față umană” din Cehoslovacia, practicat până în primăvara pragheză, sufocat la sfârșitul verii aceluiași an.

267 (...) Prin ce se manifestă deosebirea de cultură economică din Ungaria, Slovenia, Croația și Moravia și cea din Polonia, Slovacia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria, Albania? (...) Consumul maghiarilor sau al slovenilor se aseamănă cu cel al austriecilor din Burgenland sau Carintia, muncitorul croat comparând condițiile dintr-o întreprindere vest-germană unde lucrează cu cele din Zagreb.

(...) Indiscutabil, și în Ungaria, Croația, Slovenia și Cehoslovacia cultura economică a muncitorului marilor întreprinderi e semnificativă, dar departe de a fi pe măsura celei existente în Polonia sau Serbia, România sau Ucraina.

268 (...) 2) Sistemul politic. (...) Pentru Occident, transformările germane, cehoslovace, maghiare, poloneze, românești, bulgare, iugoslave nu sunt niște procese foarte clare, mai ales în momentul în care în sânul opoziției unite se creează o mulțime de partide necunoscute și imposibil de cadastrat.

Intermezzo

Îndepărtata Ungarie privită dinspre marile puteri

268 Focurile grecești ale vieții politice nu sunt în stare să topească acel îngheț economic ce încercuiește inima Ungariei. (...)

Ruda săracă

269 (...) Țările est-europene aflate în tranziție – Polonia, Ungaria, Iugoslavia și, mai repede sau mai târziu, Cehoslovacia – sunt state mici, cu sentimente naționale.

Economie și religie

271 (...) (Procedează la fel ca și piloții care, punând la îndoială și respectând în același timp toate regulile, intră în grevă. Asemenea capcane constituționale paralizează Knessetul din Israel și Parlamentul grec.)

 

3)Problema naționalităților.

272 (...) Se poate presupune că factorii care declanșează ostilitățile sunt naționalitățile care au mai ales posibilitatea dezvoltării: slovacii protestează împotriva cehilor și ungurilor, românii împotriva ungurilor, bulgarii împotriva turcilor, antisemitismul reprezentând iarăși o problemă pentru întreaga zonă.

 

Epilog

272 Acest studiu l-am scris în ianuarie 1990, apoi, pe la mijlocul anului, l-am completat. A fost tradus în limbile engleză, rusă, lituaniană, sârbo-croată, finlandeză. (...)

Budapesta, 17 decembrie 1990

 

(„Korunk”, 1/1991)

Lengyel Laszlo (1950) – economist, politolog, Budapesta

Presa sub presiune (KANTOR 1992)

 

Kantor Lajos, Presa sub presiune, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1944

235 [martie 1990, Paris, Salonul cărții dedicat țărilor din Centrul și Estul Europei] (...) Această atmosferă a fost specifică mai ales întâlnirii redactorilor șefi, unde, împreună, francezi, germani, maghiari, români, bulgari, polonezi, cehi, slovaci și încă „iugoslavi”, ne-am prezentat publicațiile, revistele, răspunzând întrebărilor. (...) (Numărul din iunie 1990 al publicației pariziene [„Liberation”] mi-a confirmat vanitatea, când mi-a publicat punctele de vedere alături de cele ale lui Wolf Biermann, Bence Gyorgy, Petr Pithart, Eorsi Istvan, Walter Janka și ale altor autori germani, maghiari, bulgari, în cadrul unui sondaj mai amplu intitulat Europa de Est. Națiuni – naționalități – naționalism)

(...) [Miskolk, Ungaria] La un muzeu, într-o expoziție de tipărituri periodice, am putut vedea expuse cele mai vechi reviste ungurești, printre care și Orpheus-ul apărut acum 200 de ani. Am copiat textul de pe copertă: „Orpheus. O tipăritură lunară pentru propășirea gândirii cumpătate, a esteticii reale și a istoriei maghiare”.

 

(„Korunk”, 7/1992)

Kantor Lajos (1937) – critic literar, redactor-șef „Korunk”

Însușirea de temut a viselor (KONRAD 1990)

 

Konrad Gyorgy, Însușirea de temut a viselor, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

50 (...) Dacă anul 1989, cu vehemența sa revoluționară, a adus în țările mai mici, semnatare ale Tratatului de la Varșovia, schimbări și deschideri spre democrația parlamentară suverană, începutul anilor 90 va schimba structurile comuniste genuine, de fabricație proprie: atât în Iugoslavia, cât și în Uniunea Sovietică ne putem aștepta la transformări politice similare cu o revoluție , schimbări care vor face breșe în monopolul birocrației comuniste de partid, lărgind uimitor bazele puterii, cercul șanselor celor doresc să participe la conducere, într-atât, încât și intelectualitatea disidentă are posibilități reale să ocupe funcții de conducere în noile structuri guvernamentale.

51 (...); se poate întâmpla și în democrație ca față de minorități să se facă simțită aroganța și presiunea asimilatoare a majorității. Se poate reactualiza situația din Kosovo sau din Karabah, respectiv pretențiile stringente ale ambelor părți pentru menținerea zonei, refuzul autonomiei naționalităților.

 

(„Korunk”, 4/1990)

Konrad Gyorgy (1933) – scriitor, vicepreședinte al PEN Clubului Internațional, Budapesta