Daniel P. Seiler, Partidele politice din Europa, trad. E. Zăinescu (Paris, 1978), pref. S. Bocancea, Institutul European/ABC 3 Politologie, Iași, 1999, 155 p.
Prefață – Sorin Bocancea
7 (...) Nu trebuie uitat faptul că că nu intră în
această schemă și Europa ortodoxă, o astfel de întreprindere necesitând,
după spusele autorului, „o analiză mai profundă”.
9 (...) Pornind de la modelul propus de autorul
francez, care ne poate ajuta să pătrundem mecanismele vieții politice
occidentale, putem încerca să gândim condițiile ce ar putea face posibilă aplicarea
acestui model la realitatea politică a unui stat ortodox. Lucrarea lui
Seiler ne-a dat deja posibilitatea să recunoaștem încă un clivaj propriu
Europei: cel dintre Ortodoxie și Occident. (...)
Introducere
9 (...) Un fapt este astăzi bine precizat: partidele
politice constituie condiția sine qua non a democrației. (...)
(A)Partidele politice din Europa
13 (...) Alți cercetători, mai avizați, au încercat să dispună partidele pe axa ideologică, simbolizată prin continuum-ul dreapta-stânga. (...)
Apariția partidelor politice în Europa
IV. Concluzii
24 (...) Cititorul va constata că Turcia este
exclusă din acest studiu, ce se limitează la Europa Occidentală. În ciuda
pretențiilor sale, Turcia aparține Asiei și nu Europei. În ceea ce
privește Ciprul și Grecia, schema lui Rokkan [1967] nu se prea
poate aplica partidelor lor personalizate și clientelare. Ba mai mult,
folosirea unui astfel de model în cazul Europei ortodoxe implică o
tratare mai aprofundată și care depășește cadrul acestui mic ghid.
Apărarea salariaților: partidele muncitorești
II. Tipologia partidelor muncitorești
35 B) Epigoni, avortoni și decadenți.
(...)
4. Tradiția comunistă: un substitut funcțional al social-democrației?
44 A) Precursorii. Înflorirea partidelor
socialiste de stânga în Scandinavia („titoiștii” danezi) se explică prin
abandonarea socialismului de către anumite partide muncitorești. (...)
(...) În Danemarca, Aksel Larsen, eroul rezistenței, devenit
șef al PC după război, i-a luat apărarea lui Tito și a condamnat intervenția
sovietică din 1956 din Ungaria. (...)
Apărarea capitaliștilor: partidele patrimoniale
I. Trăsăturile comune
1.Programul politic
53 (...) Viziunea ideologică a partidelor patrimoniale
a devenit dominantă după destrămarea sistemului sovietic. Ceea ce o distinge de
cea a epigonilor lor este rămânerea la dreapta din punct de vedere al
credinței, inițiativa privată fiind situată deasupra intervenției puterilor
publice. (...)
II. Tipologia partidelor patrimoniale
1.Partidele conservatoare
55 (...) Astăzi, pregnanța ideologiei economice,
creșterea individualismului și înmulțirea comportărilor hedoniste
ușurează sarcina conservatorilor pentru care apărarea economiei de piață
constituie terenul privilegiat. (...)
57 (...) C) „Dreapta orleanistă”
[Louis-Philippe, „regele burghez”, 1830-1848]. (...) Este vorba de un fenomen
caracteristic țărilor latine care nu au o democrație creștină puternică:
Franța, Spania – țări în care această dreaptă exista sub Republică – și
Portugalia. (...)
4. Dreapta în sistemele nepolarizate
61 (...) Liderul PRL [Valonia], Jean Gol, l-a copiat pe Jacques Chirac
până la mimetism, (...). În schimb, constatăm lipsa mimetismului,
dar foarte mult narcisism la Sua emminenza Silvio Berlusconi,
făuritorul partidului-întreprindere, care a creat Forza Italia pentru a-i servi
drept trambulină în alegeri, plecând de la societatea sa bancară – Fininvest –
și de la cercurile de suporteri ai AC Milan, celebra echipă de foot-ball,
proprietate a condotierilor. (...)
5. Concluzii
62 (...) Legăturile cu patronatul, pe cât de strânse
în Scandinavia, rămân foarte oficioase , ca să nu spunem clandestine, în țările
latine. (...)
Clivajele Biserică/Stat: partidele clericale și
anticlericale
I. Democrația creștină
3. Spre un declin al democrației creștine?
73 (...) Deschiderea partidelor anticatolice față de
credincioși, declinul clericalismului, secularizarea societăților occidentale,
creșterea în forță a ideologiei economice și a valorilor hedoniste,
apariția unui neo-păgânism, toți acești factori au concurat la slăbirea
democrație creștine.
75 (...) Nucleul
ideologic al PPE este format din (...), Partidul Social Creștin (PSC) din
Belgia latină, (...).
76 (...) b) Democrația
creștină este deci sufletul PPE, ai cărui membri sunt toți afiliați
Internaționalei Democrat-Creștine (IDC). (...) Doar conservatorii rămân
deoparte – în ciuda eforturilor CDU – celelalte cereri de adeziune fiind
acceptate: ale naționaliștilor maltezi, ale CDS din Portugalia și ale dreptei
greacă și cipriotă. (...)
II. Partidele
anticlericale
78 (...) Aceste partide
diferite își au originea în franc-masoneria – anticatolică în țările latine
– care constituie o religie în opinia lui Durkheim. (...)
Clivajul sector primar /
sector secundar și terțiar
I.Contra-mobilizarea productivistă
2. Partidele ecologiste
107 (...) Acestea [Beat
Generation și Hippies] se caracterizează prin denunțarea culturii occidentale
și a modelului industrial în folosul culturilor orientale, în particular a
Indiei; adică respingerea viziunii prometeice în scopul găsirii
echilibrului și armoniei între om și mediul înconjurător. (...)
(B)Partidele politice din
Europa Central-Răsăriteană
113 (...) El [modelul Rokkan]
reține o revoluție, numită națională, care rupe unitatea creștinismului roman,
care perpetuează Imperiul Occidental; (...). (...)
În primul rând, trebuie
specificat că țările studiate aparțin Europei Occidentale, adică se află la
vest de linia Tallin-Dubrovnik, linia de frontieră care
separă Imperiile romane, Occidental, pe de o parte, și Orientul
creștin, de cealaltă. Marele romancier ceh Milan Kundera, vorbind despre
țara lui, spunea că termenul de democrații populare ale Estului se
sprijinea pe o triplă minciună: în primul rând, nu era vorba de democrație,
apoi ele nu erau populare și, în sfârșit, pentru că nu se situau la Est.
Constituirea glaciațiunii sovietice și supraviețuirea imperiului colonial
țarist au șocat observatorii care uitaseră un aspect esențial: o parte a
Occidentului se găsea inclusă, după 1945, în categoria „Țările din
Est”, constituind, de altfel, obiect științific pentru o întreagă serie de
politologi specializați în această regiune.
114 (...) De fapt, două
categorii ale vechii geopolitici au reapărut după „dezghețul” politic survenit în
Est: Țările Baltice – Estonia, Letonia, Lituania – și Europa Centrală – Polonia,
Cehoslovacia, Ungaria, Slovenia, Croația – realități a căror existență o
ascunsese blocul oriental. (...) Mica Slovenie și-a permis luxul
de a-și inaugura democrația printr-o coabitare, alegând ca președinte
pe fostul comunist Milan Kucan și o majoritate parlamentară
anticomunistă, având ca prim-ministru pe creștin-democratul
Peterle. (...)
Geneza partidelor din
Europa Central-Răsăriteană
I. Influența modelului
115 (...) O asemenea
delimitare ne permite să înțelegem de ce aplicarea modelelor de inspirație
rokkaniană se arată dificilă în cazul partidelor grecești și cipriote.
Plasarea lor în contextul realității balcanice ne permite să sesizăm
lucruri care necesită o investigare comparativă distinctă, care depășește
obiectul prezentei reflecții. (...)
116 (...) Mai putem
adăuga că Slovenia, de exemplu, a împărtășit istoria occidentală încă
din timpul lui Carol cel Mare. Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia și Slovenia
au participat la viața politică a imperiilor centrale. (...) Ungaria împreună
cu Slovacia, Boemia și Slovenia – alipite Austriei, ca și Polonia,
Galiția austriacă și Silezia și Poznania – supuse Germaniei, posedă tradiții
partinice care se regăsesc până în secolul XIX și, din acest motiv, participă
la sistemul de partide al Europei Occidentale. (...)
II. Revoluția internațională
2. Modelul
120 (...) Totuși, oricât
de importante ar fi fost, revoluția internațională și transformările sale
ulterioare – troțkismul, maoismul, titoismul – n-au afectat decât latura
„muncitori” a clivajului capitaliști / muncitori.
Revenirea la vechile
clivaje
I.Clivajul centru-periferie
124 (...) Clivajul centru / periferie și-a găsit principala traducere parlamentară și partizană în adunările Imperiului austro-ungar, care cuprindeau partide cehe, croate, slovene etc.
(...) Departe de a o problema
naționalităților rezolva, ei Aliații n-au făcut decât s-o extindă: Polonia,
Cehoslovacia și Ungaria se bucurau de o minoritate numeroasă, în timp ce regatul
Serbiei, Croației și Sloveniei, devenit apoi Iugoslavia, prezenta
aceeași complexitate națională ca și în cazul defunctului regat austro-ungar.
(...)
125 (...) Pax
sovietica constă într-o punere „la rece” a problemei, dar, după spune o
istorioară care circula prin acel loc, este vorba de un frigider sovietic,
adică se strică repede și bine.
(...) Apoi KPN
(Confederația pentru o Polonie Independentă) a ridicat de prima dată problema
prezenței sovietice și a apartenenței Poloniei la Blocul Răsăritean
atunci când celelalte forțe de opoziție se concentrau asupra politicii interne,
evitând cu grijă să atace deschis „Marele frate”, cu atât mai mult cu cât
acesta se arăta mai amenințător. (...)
II. Clivajul Stat / Biserică
126 (...) Pe lângă
această loyal opposition a Bisericii [Polonia], mai existau și grupul Pax
și Asociația Social Creștină, colaboratori pe față ai regimului, grupul Pax
fiind legat de tendința național-comunistă. (...)
127 Urmaș al
formațiunilor creștin-sociale, care, sub Habsburgi, au existat în
Boemia-Moravia, în Galiția, Slovacia, Slovenia și, bineînțeles, în
Austria și Ungaria, Partidul Popular Ceh și Morav – fondat de Mgr Sramek – don
Sturzo al cehilor – a jucat un rol important în timpul primei Republici
Cehoslovace și la începutul celei de a doua, până la lovitura de la Praga.
(...)
V. Concluzii
132 (...) În Polonia,
oportunismul Partidului a dus la menținerea, perinde ad cadaver,
unei politici demagogice în mediul agricultorilor. (...)
Clivajele politice în
tranziție
II.
1.Partidele care susțin o tranziție rapidă: optimiștii
144 (...) I-am fi putut
numi, mutatis mutandis, tineri
„anarcho-thatcherieni sau tineri „libertarieni de stânga”... dacă ei nu ar fi
făcut un viraj conservator care să ducă la demisia liderului Gabor Fodor [FIDESz]. (...)
2. Minimaliștii sau partidele sociale
144 (...) Ele se
autoproclamă social-democrate, dar fără să prezinte nici una din trăsăturile
istorice, sociologice sau morfologice ale partidelor muncitorești și nici a
fortiori ale social-democrației. (...) Ne rămâne să tratăm virtualii sau potențialii
„social-democrați” cehi, sloveni și slovaci.
(...) Singurul lor
succes, foarte modest de altfel, a fost SDSS, care a obținut locuri în parlament
la alegerile slovene din 1990 în favoarea listei anticomuniste Demos.
(...)
III. Concluzii
145 (...) Acesta [clivajul
Stat / societate civilă] a dispărut în Slovenia, (...). (...) Dacă
aceasta s-ar întâmpla, Ungaria – care de la Kadar și „socialismul gulașului”
deține un mare avans față de alte „țări din Est” – ar fi trebuit să fie
tratată în prima parte, împreună cu partidele celorlalte democrații
occidentale.