Răzvan și Vidra (HASDEU 1867)

Bogdan P. Hasdeu, Răzvan și Vidra, 1867 - B. P. H., Scrieri literare, Minerva/Arcade, București, 1989, 360 p.

 

Cântul I Un rob pentru un galben

(202) (...) RĂZVAN (...) Dintre mii de țigănime, știut-am să învăț scrisoare, / Sârbească și românească, încât ajunsei de mic / În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic...

(215) (...) RĂZVAN Mai stați! De ce-i așa pripă? Turci, tătari sunteți voi oare / De săriți dintr-o năvală grabnic a ne spânzura?

 

Cântul III Nepoata lui Moțoc

(262) (...) VULPOI (...) căci, la urmă, la iernatic / Ne hodineam cum fac turcii: obicei îndemânatec!

(267)      (...)ISCOADA (...) Pe cele șapte biserici, pe cei patruzeci de sfinți, / Pe soborul din Nikeia cu trei sute de părinți,

(270)      (...) ISCOADA (...) Precum anume se scrie în sfântul Nomocanon, / Citește cap paisprezece soborul din Chalkedon, / Cap treizeci și trei sau patru sobor din Laodikia, / Asemenea capul două sobor din Antiohia...

 

Cântul IV Încă un pas

(285)„Pentru țigani s-au scris multe, ca să nu fie primiți, / Căci rușine Eteriei a fi cu țigani uniți / Căci luându-se Elada, de vor fi și ei ostași, / Vor cere cu tot cuvântul să fie și ei părtași” - Beldiman, Jalnica tragodie

(295)(...) SBIEREA Ieften; bani în țară nu-s; / Cu turcii, cu bir, cu dajdii, toți gălbinașii s-au dus...

(300)(...)HATMANUL (...) Dumneata ești leah acuma, căci patria ubi bene, / După cum zice latinul, și nu mai ești moldovean: / Poți să te bați cu Moldova fără a te numi viclean...

(306)(...) HATMANUL (...) Când întreaga firea voastră cu totul se depărtează / Din obiceiul acelor oameni ageri și vârtoși, / Pe care voi cu trufie ni-i arătați strămoși? / Râmlenii cei din vechime căutau fără-ncetare / Ca să scoață la lumină tot ce-i bun și tot ce-i mare, / Încât la plug și la sapă găseau adesea bărbați / Cu cari se fălește lumea: pe Catoni și Cincinați...

(308)(...) BAȘOTĂ (...) Suntem în luptă cu puterile păgâne, / Și, după câte se spune, o să mai vedem ca mâne / Că și leahul trece Nistrul turcului în ajutor.

Cântul V Mărirea

(316)      (...) TĂNASE (...) „Ioan vodă [cel Cumplit] să trăiască” și-l dete-n gheare păgâne... / Într-o clipă Lăpușnenaul, Tomșa, Despot și Ion / Fură sus și jos deodată

(320)      (...) RĂZVAN Nu-i timp de vorbe!... Pe când viteazul Mihai  / Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pân la plai, / În sângele de năpîrcă al urdiilor păgâne; 

(322)(...) TĂNASE Despot fu grec, (....)

RĂZVAN (....) Deocamdată, până atunce, nu ne temem de păgâni: / Ramazanul lor mai ține tocmai două săptămâni...

 

 

Dicționar de etică pentru tineret (TRĂSNEA 1969)

 Ovidiu Trăsnea (coord.), Dicționar de etică pentru tineret, Editura Politică, București, 1969, 448 p.

 

Colectiv de cadre universitare și cercetători științifici: Alexandru Rădulescu, Gheorghe Berescu, Ion Biberi, Maria Costiner, Marin Diaconu, Florin Georgescu, Fred Mahler, Gheorghe Neacșu, Paul Popescu-Neveanu, Stelian Stoica, Aurelian Tache, Ovidiu Trăsnea (dr. filosofie), Cătălin Zamfir.

Coordonarea lexicografică: Luiza Seche

 

17 (...) Aforism, maximă, sentință, judecată cu caracter moral, care exprimă reflecții, gânduri, idei, păreri despre viață, normele morale, relațiile dintre oameni etc. Aforismul se caracterizează prin conciziune, expresivitate, înțelepciune. Încă din antichitate au fost emise aforisme devenite celebre, care circulă și în zilele noastre (de ex.: „Minte sănătoasă într-un corp sănătos”, Juvenal; „Munca necurmată învinge totul”, Virgiliu; „Invidiosul se pedepsește singur”, Democrit). (...) (Gh. B.)

22 (...) Amoralism, concepție despre viață care neagă necesitatea și utilitatea moralei, renunțând la normele și valorile morale. Amoralismul se caracterizează printr-o atitudine negativă față de orice principiu moral. Ca și imoralitatea, amoralismul apare în fazele de descompunere a moravurilor (desfășurate pe fondul unei decăderi sociale generale) sau de criză a unei anumite modalități de organizare dintr-o sferă a vieții sociale (de ex. perioada de decădere a Greciei antice, perioadele de criză ale societății capitaliste). (C. Z.)    

24 (...) Anomie, decădere a valorilor moralei dominante într-o societate dată. De obicei, anomia se produce în condițiile unei profunde crize sociale. Asemenea se întâlnesc în perioadele premergătoare trecerii de la o orânduire la alta. Astfel, trecerea de la sclavagism la feudalism s-a petrecut în condițiile unei acute stări anomice. Ea a fost consemnată și deplânsă în pagini de o neîntrecută frumusețe în lucrările istoricilor, filosofilor și literaților din epoca cezarilor: „Fiecare poate vedea – scria îndurerat Titus Livius – cum a decăzut și s-a destrămat, în scurgerea vremii, buna rânduială și întocmire în stat, cum, mai întâi, moravurile au fost acelea care s-au zdruncinat încet, încet, până au căzut cu totul în colbul și tina păcatelor”. (...) Vezi decădere morală, degradare morală, descompunere morală, (S. S.)  

26 (...) Antropologie, știința despre om; (...). (...) Omul fiind un „mic univers” (Democrit), orice tratare unilaterală, naturalistă sau sociologistă a omului ne furnizează o viziune deformată despre acesta. (...) (P. P.-N.)

27 (...) Antropologie filozofică, disciplină cu puternic caracter teoretic care studiază: (...). (...) Înțelepții antichității vedeau un sens al vieții în autodesăvârșirea morală. (...) (P. P.-N.)

28 (...) Apatie, stare de față de toate problemele, atât ale celor din jur, cât și a celor proprii, lipsa dorinței de a mai vrea ceva sau a mai aspira către ceva; anxietate. (...) În istoria eticii, unii gânditori (megarici, stoici, sceptici) considerau apatia ca o stare de spirit ideală, care trebuie cultivată. În concepția lor, ea se caracteriza prin indiferența față de mobilurile sensibile (dorințe, interese, plăceri provenite din simțuri, în opoziție cu cel care își au izvorul în viața intelectuală), fiind capabilă, prin aceasta, să micșoreze durerea sau s-o facă chiar imperceptibilă. V. demoralizare, depresiune, indiferență. (C. Z.)

29 (...) Apologie. 1. Scriere sau discurs prin care se dă o îndreptățire teoretică, morală sau socială, conduitei unui om, a unei concepții asupra lumii (de ex. Apologia lui Socrate – opera lui Platon – care imaginează apărarea lui Socrate în fața areopagului). În acest sens, termenul a fost folosit în diferite scrieri antice sau moderne. (...) (I. B.)  

Apoteoză, complex e onoruri excepționale acordate unei persoane, încununare fastuoasă a unui eveniment; divinizare a eroilor și a împăraților în antichitatea greco-romană (de ex. cultul lui Tezeu la Atena sau al cezarilor la Roma); omagiu de recunoștință acordat întemeietorului unui stat sau chiar unui cetățean cu merite deosebite, care, prin serviciile aduse colectivității, era socotit un al doilea fondator. (l. B. – M. D.)

30 (...) Aproape (în sens etic), semen, „altul”, „celălalt”, în calitatea lui de om, calitate care reclamă o atitudine dirijată de anumite comandamente morale (ajutor, stimă, respect, prețuire etc.). (...) Termenul de proveniență biblică a fost lansat și răspândit de creștinism, de unde și păstrează o oarecare coloratură religioasă. (...) Punerea conceptului de aproape în centrul moralei a marcat un însemnat progres: trecerea de la morala particularistă și discriminatorie a comunei primitive și a sclavagismului la o morală universală, în care toți oamenii, indiferent de comunitatea, neamul, clasa lor, de rasă sau de concepții, au valoarea de a fi oameni, semeni, fapt care antrenează în comportarea și atitudinea față de ei o serie de obligații morale elementare. (...) (C. Z.)

33 (...) Ataraxie, stare de liniște, de seninătate sufletească. Obținerea ataraxiei a fost ridicată la rang de principiu moral de Democrit și apoi de Epicur. Ei considerau că printr-o atitudine moderată în căutarea plăcerilor, prin stăpânirea pasiunilor poate fi dobândită liniștea sufletească. Ataraxia a reprezentat idealul tuturor doctrinelor morale din perioada elenisto-romană (epicureism, stoicism, scepticism), exprimând stări de spirit individualiste, pesimiste. (M. C.)

(...) Ateism, sistem al vederilor, concepțiilor materialiste, științific fundamentate, care resping credința în divinitate, în forțe supranaturale și în orice religie în general. (...) Prima formă istorică a ateismului o reprezintă ateismul antic, ai cărui reprezentanți ide seamă au fost: Democrit, Epicur, Lucrețiu, Lucian ș. a. (...) Ateismul premarxist a avut o serie de particularități negative determinate de: a) caracterul limitat al mișcărilor sociale pe care le-a oglindit; b) mărginirile istorice ale materialismului antic și modern; c) nivelul relativ scăzut al dezvoltării științei în acele epoci istorice. (A. T.)

42 (...) Austeritate. 1. Rigoare față de sine însuși; severitate în principii, în conduită; respectare, din convingere intimă, a unor reguli de conduită (de ex. austeritatea obiceiurilor lui Caton). (I. B.)  

44 (...) Autocunoaștere, cunoaștere a propriei persoane, ca rezultat al analizei ideilor, trăirilor, sentimentelor, actelor și performanțelor individuale. Ca o condiție a dezvoltării armonioase a personalității, a prefigurării cursului și efectului actelor personale, a îmbunătățirii randamentului, autocunoașterea a fost consemnată în dictonul socratic „Cunoaște-te pe tine însuți”. (...) (Gh. N.)

 

53 (...) Bărbăție, calitate morală complexă exprimând, după modelul virtuților bărbătești, energie, hotărâre, curaj, rezistență în acțiune grele, stăpânire de sine și spirit de sacrificiu. A-ți mobiliza toate forțele, a acționa prompt și decisiv în împrejurări critice, primejdioase, a nu da înapoi sunt câteva dintre trăsăturile bărbăției care conduc către eroism. (...) „Este bărbat acela care-și învinge nu numai dușmanii, ci și dorințele”. (Democrit) (...) (P. P:-N.)

54 (...) Bătrânețe, (...). (...) Așa cum remarca moralistul Seneca „Nimeni nu e atât de bătrân încât să nu-și permită să nădăjduiască o zi de existență. Dar o zi e o treaptă pe calea vieții”, adică în pas cu viața și cu valorile ei. (...) (Gh. B.)

57 (...) Blestem, condamnare, imprecație. În sens religios, înfierare a oricărei acțiuni care lezează grav credința. (...) O formă de blestem adoptată de canonul bisericii creștine este anatema. Religia atribuie blestemului o forță tainică distructivă. (A. T.)

59 (...) Botez, una din principalele „taine” creștine, ritual prin care se consacră aderarea individului la cultul religios dat. Prin botez se înțelege ritualul de „purificare” a omului de „păcatul originar”, de dobândire a „grației divine”. (...) Ritualul „purificării” cu apă, practicat și în alte religii, își originea în credințele primitive, în forța magică, purificatoare a apei, capabilă să alunge duhurile rele și „să dezlege” de vrăji. (ecoul lor se păstrează și azi în practicile superstițioase ale stropirii bolnavilor cu apă sfințită). Ritualul botezului reprezintă un mijloc de întreținere a credinței religioase, de menținere a legăturilor individului cu biserica. (...) (P. P.-N.)

61 (...) Bufonerie, vorbă, glumă, comportare grotescă, de un comic elementar. (...) Bufonii, cunoscuți încă din antichitate, au avut rolul social de înveselire a mulțimii sau a persoanelor sus-puse, rostind adesea adevăruri neplăcute la adresa celor acestora din urmă. (...) (I. B.)

 

65 Calități morale, trăsături pozitive ale atitudinii și comportării oamenilor (de ex. hărnicia, generozitatea, sinceritatea, modestia etc). În gândirea antică și medievală, calitățile morale erau considerate, în general, drept trăsături ale individului, de cele mai multe ori datorate originii și rangului social. (...) V. trăsături morale, virtute. (F. M:)

66 calomnie, acuzație falsă făcută unei persoane, unui grup de oameni sau unei comunități umane cu scopul de a le atinge onoarea sau de a le diminua reputația de care se bucură. (...) În literatură a fost veridic și sugestiv înfățișată de scriitorul francez Beaumarchais în „Bărbierul din Sevilla”: „(...) Se avântă, își ia zborul, se învolbură, se încolăcește, te-nfășoară, te smulge, te târăște, izbucnește și bubuie, devenind, grație cerului, un strigăt general, un crescendo obștesc, un chorus universal de ură și osândă”. (Fl. G.)  

(...)

Canonizare, act ritual prin care biserica creștin ortodoxă include în rândul sfinților, martirilor, cuvioșilor o persoană care în timpul vieții a dovedit un mare atașament față de credință sau care a adus mari servicii bisericii. (....) (A. T.)

67 (...) Caracter, particularitate de însemnătate esențială a personalității, constând din sistemul de atitudini stabile față de principalele laturi ale vieții sociale, alcătuind profilul psiho-moral individual, „felul de a fi”, modul concret de raportare la lume.(...) Au existat caractere tipice sclavului și stăpânului de sclavi, ale feudalului și iobagului, ale burghezului și muncitorului. (...) (P. P.-N.)

69 (...) Categorii etice, noțiuni fundamentale ale eticii care reflectă laturile esențiale și elementele de bază ale moralei, structurându-se într-un sistem unitar și constituind aparatul teoretic al eticii ca știință. (...) Unii creatori de doctrine etice au încercat, în spirit raționalist, să construiască sisteme coordonate de categorii etice, axate pe una dintre ele, considerată fundamentală, din care deduceau pe toate celelalte. Pentru Platon, de pildă, categoria centrală era binele, iar pentru Kant, datoria. (...)  

74 (...) Celebritate, reputație, renume al unei persoane. (...) Alteori, celebritatea decurge din extravaganță, din fapte capricioase, ieșite din comun, care frizează absurdul (de ex. Herostrat, în antichitatea greacă, a dat foc templului Artemisei pentru a deveni celebru). (...) (Al. B. – M. D.)

76 (...) Cinism, atitudine care sfidează regulile morale ale societății. Termenul provine de la școala filosofică cinică din Grecia antică, din sec. IV î. e. n., întemeiată de Anistene, elev al lui Socrate. Idealul moral al cinicilor consta, la început, în indiferența față de bogăție, glorie, onoare, familie, căsătorie și reprezenta o formă de protest a claselor asuprite față de proprietarii de sclavi. Mai târziu, prin unul din reprezentanții săi, Diogene din Sinope (404-323 î. e. n.), cinismul propagă disprețul față de cultură și de cuceririle civilizației, făcînd apel la întoarcerea omului la „starea naturală”, adică la starea lui primitivă. Deviza cinicilor era „să trăim conform naturii”. Ca o sfidare aruncată societății, Diogene purta un veșmânt sumar, primitiv, înnopta pe unde apuca, chiar și într-un butoi (vestitul „butoi al lui Diogene”). (...) V. nihilism moral. (M. C.)  

88 Concepție morală. 1 Teorie etică exprimând o generalizare a moralei unei epoci, clase sociale, personalități, având un caracter cognitiv, apreciativ și normativ (de ex. concepția morală hedonistă etc). (...) (F. M.)

101 Cosmopolitism, concepție politică care neagă importanța apartenenței naționale a a oamenilor, pretinzând că aceștia ar fi „cetățeni ai lumii” și nu ai un unui stat anumit. (...) În perioada capitalismului ascendent, ca reflectare ideologică a procesului ieșirii capitalismului din granițele naționale, a formării pieței mondiale, cosmopolitismul a cultivat idealurile umaniste nobile inițiate de cosmopolitismul antic. (...) Pe plan etic, cosmopolitismul este opus patriotismului; principiul său, formulat încă în dictonul antic „unde e bine, acolo e patria”, caracterizează, de regulă, poziția claselor exploatatoare, care, privind totul prin prisma banului și a proprietății și a intereselor egoiste, sunt, mai cu seamă când au devenit reacționare, străine de atașamentul față de patrie. () (O. T.)

102 (...) Criteriu moral, principiu de la care pornește conștiința morală pentru a putea face distincția între moral și imoral. (...) Criteriul morala a diferit, în cadrul diverselor doctrine morale, de la epocă la epocă, de la clasă la clasă. Pentru Platon, de pildă, valoarea supremă era binele, pentru Epicur, plăcerea, pentru Kant, înfăptuirea datoriei. (M. C.)   

106 (...) Cumpătare, reținere, înfrânare a instinctului, și, în general, a dorințelor, bazată pe o concepție echilibrată asupra vieții. În etica aristotelică, virtutea reprezenta poziția de mijloc între extreme („aura mediocritas”), cumpătarea reprezentând una dintre calitățile morale principale. (...) (F. M:)

 

113 (...) Datorie morală, noțiune de bază în sistemul categoriilor și valorilor morale. (...) Vorbind despre datorie, Cicero spunea că în nicio o parte a vieții, fie în activitatea publică sau privată, din for sau de acasă, fie că faci ceva pentru tine sau pentru ceilalți oameni, nu poate lipsi îndatorirea, și, în cultivarea ei, sălășluiește cinstea vieții, iar în nesocotirea ei, toată necinstea. (...) V. îndatorire morală, obligație. (Gh. B.)

114 (...) Decădere (decadență) morală, descompunere, declin, degradare, atât a principiilor morale ale unei societăți, cât și a comportării morale a indivizilor..(...) Epoci edificatoare în cel mai înalt grad în acest sens sunt cele ale decadenței antichității grecești și romane, când au apărut doctrinele etice ale cinismului, stoicismului, hedonismului (v. cinism, stoicism, hedonism) și (...). (...) V. amoralitate, degradare morală, imoralitate (M. C.)

(...) Decepție, dezamăgire, neîmplinire a speranțelor într-un om sau într-o situație. (...) „Cel care speră fără temei, deznădăjduiește fără temei” (Seneca). (...) Democrit spunea că „neînțelepții devin prin nenorocire înțelepți”, dar e mai bine, și e posibil să fii înțelept adâncind prevederea prin cunoaștere, evitând „nenorocirea”. (Gh. N)

118 (...) Demagogie, denumire pentru caracterizarea morală negativă a genului de acțiuni care reprezintă o varietate a fățărniciei în domeniul politicii; (...). Inițial, termenul desemna pe conducătorul partidului popular în statele sclavagiste democratice din Grecia antică, care ducea o politică în interesul păturilor largi ale cetățenilor liberi. Mai târziu, el caracteriza pe politicianul fără scrupul, înșelător al maselor. (...) (O. T.)

123 (...) Desfătare, stare prelungită de plăcere, voluptate. (...) „Nimic din ceea ce este uman nu îmi este străin” (Terentius). (...) V. voluptate (P. P.-N.)

124 (...) Destin, forță supranaturală, imaginară, care guvernează implacabil viața oamenilor, determinând, în chip fatal, acțiunile lor, precum și consecințele acestora. (...) Odată cu apariția exploatării omului de către om și a oprimării sociale s-a înrădăcinat credința falsă că nedreptatea, mizeria maselor, lipsa de perspective sunt determinate fatal de forța destinului, care este personificată de divinități anume: moirele, tyche (la greci), fortuna (la romani) ș. a. (...) În filosofia idealistă, noțiunea de destin a fost tratată încă din antichitate, de către stoici. După cum scrie stoicul roman Seneca, „destinul îl conduce pe cel ce îi dă ascultare și-l târăște pe cel ce i se împotrivește”. (...) V. ursită. (A. T.)

129 Dezinteresare 1. (în sens negativ) Lipsă de interes față de cineva sau ceva, (...). (...) Marx își alesese ca deviză: „Nimic din ceea ce este uman nu îmi este străin” (Terentius). 2. (...) (C. Z.)

131 (...) Dezvoltarea multilaterală a personalității, ideal al dezvoltării depline a omului din punct de vedere fizic, psihic, moral și spiritual; (...) (...) Idealul antic al frumuseții echilibrate a omului (mens sana in corpore sano = minte sănătoasă în corp sănătos), (...), au reprezentat diferite întruchipări istorice ale țelului umanist al unei afirmări polivalente a personalității omului. (...) (F. M.)

139 Dogmatism, mod de gândire închistat care ignoră caracterul viu, transformator al realității, dinamismul vieții sociale, al cunoașterii științifice a lumii. (...) Esența dogmatismului religios este ilustrată de cunoscuta afirmație a lui Tertulian: „Cred fiindcă e absurd”. (...) (A. T.)

141 (...) Dragoste, termen general, cuprinzând totalitatea tendințelor, atitudinilor mentale și stărilor afective de atracție, dăruire sau nevoie de posesiune față de persoane, valori morale, ființe sau lucruri. (...) Încă din antichitate, în diferite culturi, însemnătatea universală a dragostei a fost recunoscută, acordându-i-se chiar o valoare cosmică universală (Hesiod, Empedokles), concepția reprezentând, în fond, un rezultat al unei viziuni antropomorfice naive. (...) Sub acest raport, al adâncimii dragostei, literaturile și biografiile marilor poeți ai lumii ne oferă numeroase exemple: Daphnis și Cloe, (...).  (...) Sentimentul cuprinde cercuri din ce în ce mai largi: (...), dragostea de patrie („patria, va scrie Cicero, cuprinde în mănunchi toate afecțiunile noastre”), (...). (...) (I. B.)

144 Dreptate, noțiune a conștiinței sociale prin care se apreciază caracterul instituțiilor sau raporturilor sociale în lumina unei anumite concepții despre idealul social sau binele omului; (...). (...) „Dreptatea grecilor și romanilor considera dreaptă sclavia, dreptatea burghezului cerea înlăturarea feudalismului pentru că acesta era nedrept”, scria Engels.

146 (...) dumnezeu, denumire generică prin care, în religiilor monoteiste, este desemnată forța divină supremă, „stăpânul” ceresc. (...) În vechile religii, politeiste, în imaginea divinităților se împleteau elemente naturale și sociale (de ex. Apollon, zeul soarelui și patronul artelor, Hefaistos, zeul focului și al făurarilor). (...) Treptat, odată cu nașterea religiilor așa zise monoteiste, în locul numeroșilor zei antici s-a imaginea unui Dumnezeu unic, atotputernic și omniprezent, înzestrat cu numeroase atribute ale vechilor zeități. (...) (A. T.)

 

151 (...) Educație ateistă, proces de răspândire și de însușire a cunoștințelor științifice pe baza cărora se formează concepția materialist-dialectică despre lume, opusă concepției religioase. Educația ateistă își are începutul încă din antichitate, când se desfășura în cadrul restrâns al unor școli filozofice. (...) (F. G.)

155 educație intelectuală, latura principală a educației care urmărește și realizează dezvoltarea componentei psihice a ființei umane, în special a funcțiilor de cunoaștere: spiritul de observație, atenția, memoria, gândirea, limbajul. (...) Cultivarea spiritului constituie parte integrantă din educația stăpânilor de sclavi. În feudalism, când gândirea este subordonată scolasticii, este promovat formalismul, respectul față de dogma religioasă, acceptarea absurdului: „Cred pentru că este absurd”, glăsuiește unul dintre părinții bisericii. (...) (F. G.)

161 (...) egalitate, noțiune a conștiinței sociale prin care oamenilor și popoarelor, indiferent de deosebiri, li se recunosc aceleași drepturi în toate privințele: (...). Antagonismul de clasă, caracteristic orânduirilor sclavagistă, feudală și capitalistă, se exprimă, între altele, prin lupta claselor stăpânitoare pentru justificarea egalității (în sclavagism, prin considerentul că sclavul nu este om; în feudalism prin noblețea originii; în capitalism prin puterea banilor) și prin lupta claselor exploatate, care înscriu printre idealurile lor și pe acela al egalității. (...) (F. M.)

166 (...) Epicurism, doctrină etică care pornește de la premisa că binele suprem este plăcerea, concepută ca o lipsă a suferinței. Întemeietorul acestei orientări este filozoful grec Epicur. El opune doctrina plăcerii elementelor mistice și ascetice cuprinse în etica lui Platon, pentru care cel mai înalt bine poate fi atins doar într-o altă lume, cu condiția ca viața să fie concepută ca o permanentă pregătire pentru moarte și pentru lumea care-i va urma. Împotriva lui Platon, Epicur consideră că omul trebuie eliberat de teama de moarte și de zei, că el trebuie ajutat să-și dobândească fericirea în conformitate cu tendința sa naturală de a obține plăcerea și de a evita durerea. Epicur face distincție între plăcerile inferioare și cele superioare, precizând: „când susținem că plăcerea este scopul suprem, nu ne gândim la plăcerile destrăbălaților și simțurilor, așa cum pretind câțiva neștiutori care combat și deformează învățătura noastră, ci ne referim numai la lipsa suferinței fizice și psihice. Căci nu bețiile și banchetele fără sfârșit și nici bărbații tineri sau femeile sau mâncărurile alese (...) și tot ce cuprinde viața bogată ne fac viața fericită, ci numai deprinderile bune și rațiunea, care caută necontenit cauzele alegerii sau aversiunii și respinge opiniile susceptibile de a produce tulburări în sufletul nostru”. Respingând plăcerile inferioare, arătând că există cazuri în care trebuie să ne refuzăm unele plăceri, dacă urmarea lor va fi durerea și, dimpotrivă, să suportăm o durere, chiar de lungă durată, dacă consecința ei va fi o plăcere superioară, Epicur depășește doctrina simplei voluptăți propăvăduită de Aristip, se detașează de hedonismul acestuia, înscriindu-se printre precursorii utilitarismului modern. Epicur a îndeplinit, în ansamblu, un rol progresist, întrucât s-a opus moralei religioase și a reprezentat o încercare de a interpreta morala de pe poziții materialiste. Impropriu, epicurismul este confundat cu hedonismul. V. hedonism, utilitarism. (M. C.)

168 (...) Erotism, atitudine mentală și preocupare în legătură cu dragostea, mai ales cu dragostea senzuală; preocupare excesivă sau înclinare accentuată pentru viața erotică. (I. B.)

Escatologie, doctrină mistică religioasă care propagă credința în apropierea „sfârșitului lumii”, a „judecății de apoi”, în „învierea morților” șamd. Credințele escatologice sunt larg răspândite în budism, creștinism, mai ales în unele secte neoprotestante (v. adventism), precum și alte religii. La origine, escatologia a oglindit criza socială și spirituală a societății sclavagiste, fals asociată în imaginația credincioșilor cu „sfârșitul lumii” Credințele escatologice exercită o înrâurire dăunătoare asupra credincioșilor, hrănind pesimismul și misticismul și slăbindu-le încrederea în viitor. V. sectă (A. T.)  .

 (...) Estetica comportării, ansamblul regulilor și normelor privitoare la atitudinea omului în societate, considerate din punctul de vedere al noțiunilor de „frumos” sau „urât”. (...) Reflectând însă unitatea existenței reale, materiale și spirituale a omului, precum și influența reciprocă a diferitelor forme ale conștiinței sociale, între aceste categorii apar în mod firesc similitudini și apropieri cum este aceea între „bine” și „frumos”; în unele concepții (de ex. Platon), aceste noțiuni sunt chiar identificate.

172 (...) Etica creștină, doctrina teologică creștină despre morală. (...) Ortodoxismul accentuează mai cu seamă sensurile etice formulate de „părinții bisericii”, a căror doctrină a reflectat stările de spirit ale lumii bizantine. (...) (A. T.)

173 (...) Etică, teorie a moralei. (...) Cel care a introdus termenul de etică pentru teoria moralei a fost Aristotel.

177 (...) Eudemonism, mod de fundamentare a moralei și de interpretare a naturii și scopurilor ei, prin intermediul noțiunii de fericire, care este considerată categoria fundamentală a eticii, principiul ei central. (...) Categoria de fericire a fost promovată pe primul plan al teoriei etice de unele școli filozofice din Grecia Antică. (...) V. hedonism. (O. T.)  

 

205 (...) Freudism, doctrină și metodă elaborată de medicul vienez S. Freud (1856-1939) și dezvoltată apoi, în diverse variante, de urmașii săi. (...) Baza instinctivă a conduitei umane este redusă de Freud la eros și tanatos. (...) (P. P.-N.) 

 

214 General uman în morală, norme și relații morale, în absența cărora nu poate fi concepută nici o comunitate umană și care țin, astfel, de specificul colectivității social-umane, reprezentând condițiile elementare de sociabilitate. (...) Vitejia legendarului Ahile, cântată în Iliada, trezește și astăzi, după aproape 3.000 de ani, admirație, (...).

216 (...) Glorie, renume strălucit, considerație deosebită, onoare etc, care decurg un merite excepționale ale unei persoane; (...) Pivotul semnificației acestui termen este acela de strălucire morală, de măreție a caracterului, de înaltă ținută spirituală a unei persoane care și-a dedicat viața binelui umanității: (...); „Virtutea este drumul cel mai scurt spre glorie” (Heraclit);(...). (...) V. succes. (Al. B. – M. D.)

217 (...) Greșeală, încălcare a legii, a datoriei, a ceea ce este drept, cinstit etc; abatere de la adevăr, de la ceea ce este bine; eroare. Greșeala se face din nepricepere, fără voie sau neintenționat: „Errare humanum est” (a greși este omenește, orice om poate greși), spunea un proverb latin transmis de Cicero. Adesea, primei părți a proverbului latin i se adaugă o partea doua „sed perseverare diabolicum” (însă a persevera în greșeală este diabolic), deoarece, în acest caz, greșeala nu mai are caracter întâmplător, neintenționat, ci, fie că dovedește un caracter slab, incapabil să se opună răului, fie că ascunde o orientare premeditată spre nesocotirea exigențelor binelui. (...) (Al. B. – M. D.)  

 

(221) (...) Hain, (...). (Înv.) Trădător de țară sau de religie; necredincios. (Al. B. – M. D.)

Hedonism, doctrină morală a școlii cirenaice, reprezentată de Aristip, care, ca și Epicur, considera că binele suprem, scopul vieții îl constituie plăcerea, desfătarea. În timp ce însă Epicur făcea distincție între plăcerile inferioare și plăcerile superioare și afirma că plăcerile trebuie văzute în timp, adică raportate la viața întreagă și în legătură cu urmările ei, care pot fi chiar dureroase, Aristip reducea plăcerea la clipa actuală, fără a se interesa de faptul că nu toate consecințele plăcerii sunt bune. Hedonismul este, deci, o doctrină a voluptății. V. epicurism, eudemonism. (M. C.)   

 

225 (...) Ideal moral, imaginea perfecțiunii din punct de vedere moral, modelul personalității și al conduitei ei în societate, ca întruchipare a tuturor calităților morale ale omului în manifestarea lor supremă. (...) Reținând din decadența lumii antice, îndeosebi fenomenul decăderii moravurilor, creștinismul va crea, în această epocă de profundă dezorientare, un model de moralitate în imaginea fantastică a lui Isus Hristos. (...) (M. C.)  

Idealism etic, teorie conform căreia normele, preceptele, regulile morale își află explicația într-un factor de natură spirituală (voința divină, conștiința colectivă, conștiința individuală etc.) (...) Astfel au apărut și s-au conturat marile sisteme morale ale antichității și ale evului modern. (...) Oamenii – după cum observa subtil Antonio Labriola – nu s-au condus niciodată după preceptele moralei lui Platon sau Herbart. Cea care i-a dominat reglementat comportamentul a fost totdeauna morala practică a timpului (v. morala practică a timpului). (...) Toate marile doctrine morale de la Socrate până la Kant și Hegel au împărtășit, într-un fel sau altul, punctul de vedere al idealismului. Totuși, încă din antichitate au apărut gânditori care au încercat să depășească punctul de vedere al eticii idealiste. Astfel, Aristotel, criticând binele în sine al lui Platon, promova o viziune realistă asupra conținutului valorilor morale. În opoziție cu Platon, care pleca de la principii spre realitate, Aristotel propune o cale inversă, și anume ridicarea de la realitate spre principii. Tot în opoziție cu Platon, care după cum se știe chema la autoflagelarea ființei umane de dragul purității spiritului, Epicur dezvoltă o etică în centrul căreia stă individul cu năzuințele și doleanțele sale legitime (v. epicurism). Mai târziu, realismul eticii aristotelice și umanismul epicurian se vor revărsa generos în concepțiile etice ale gânditorilor materialiști din evul modern. (...) (S. S.)

236 (...) Infamie. (...) 2. Jignire, înfierare, vestejire publică a onoarei impuse de lege sau de opinia publică. Expresia a țintui la stâlpul infamiei înseamnă a condamna, a înfiera, a supune oprobiului public și își are originea la romani, la care, stâlpul infamiei era locul unde erau ținuți legați, spre a fi supuși judecății opiniei publice, prin lovituri cu pietre, criminalii, infractorii etc. V. mișelie, mârșăvie. (Al. B. – M. D.)

238 (...) Instinct și morală. (...) Aprobând dictonul antic „Nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin” (Terentiu), morala noastră pune accentul pe trăsătura specific omenească prin sine și de lume și militează pentru dezvoltarea armonioasă a personalității, fără a contravine condițiilor existenței umane, dar reflectând ierarhia valorilor, normele de conviețuire civilizată și cultă. (P. P.-N.)

239 (...) Integritate. (...) 3. Calitate a unei persoane care nu se lasă coruptă de vreun viciu sau de vreo tentație, care-și păstrează cinstea și demnitatea umană; probitate, cinste. (...) Caton, cenzorul roman (233-249 î. H.), a fost adesea citat ca un model de integritate; (...). (I. B.)

Intenția și faptă. (...) La grecii antici, această forță misterioasă care schimba sensul faptei și intențiile neputincioase, apărea ca soartă, destin. Mitul lui Oedip este reprezentativ pentru aceasta: a hotărât ca acesta să-și ucidă tatăl și să se căsătorească cu propria-i mamă. (...) (C. Z.)

248 (...) Invidie, sentiment sau atitudine de ură sau de părere de rău față de meritele, realizările sau lucrurile altora. (...) Subliniind suferințele morale pe care le provoacă invidia, Democrit arăta că „invidiosul se pedepsește singur”. (...) (Gh. B.)

 

261 (...) Înțelegere, proces al gândirii prin care se surprinde sau se descifrează sensul unui fapt, se reflectă esența acesteia; având ca obiect omul, înțelegerea presupune și transpunerea afectivă și intelectuală în situația omului respectiv. Marc Aureliu spunea; „Deprinde-te a asculta cu atenție pe oricine și a te pune, pe cât poți mai mult, în sufletul celui cu care stai de vorbă”. (...) (P. P.-N.)

 

266 (...) Jurământ, făgăduială sau promisiune solemnă făcută de o persoană, printr-o anumită formulă și într-un cadru solemn, prin care acea persoană se îndatorează profund din punct de vedere moral, se obligă, se leagă că  va face ceva sau nu va face ceva, că va avea anumite

țeluri în viață, că va împărtăși anumite idei, convingeri, concepții, că va avea o anumită comportare; (înv.) legământ. (...) Este cunoscut din istorie jurământul făcut de Hannibal, la vârsta de nouă ani, la îndemnul tatălui său, de a fi dușmanul poporului roman întreaga sa viață. (...) ()   

 

269 (...) Lăcomie, comportare a acelui ce vrea să mănânce sau să bea mult, să câștige mult, să aibă cât mai mult, să facă avere a unui nesățios, avid, nesăbuit. Un lacom numai „ignoti nulla cupido” (obiecte absolut necunoscute nu dorește). (...) V. aviditate, zgârcenie. (Al. B. – M. D.)

275 Logică și etică. (...) Numeroși filozofi (Platon, Aristotel, Epicur, Descartes, Spinoza, Diderot, Kant, Fichte, Hegel, Feuerbach etc) au contribuit la elaborarea logică a eticii, subliniind valoarea de adevăr a rezultatelor cercetărilor din domeniul moralei. (...) (F. M.)

 

280 (...) Martir, (...). În sens religios, martiri au fost aceia care au suferit din cauza credinței și au murit pentru apărarea. Biserica creștină a întocmit culegeri de povestioare despre viețile martirilor, (...). Venerarea religioasă, precum și alimentarea sentimentului de admirație pentru martirajul lor, servesc scopului de întreținere a credinței și in interesului bisericii. (A. T.)

(...) Mască. 1. (...); grecii, la petrecerile în cinstea lui Dionysos, și actorii de tragedie și de comedie își acopereau fața cu o figură de lemn; obiceiul a trecut și la Roma, unde era folosit în timpul bacanalelor (sărbătorile închinate lui Bacchus, zeul vinului). (...) (Al. B. – M. D.)

283 (...) Măreție, ansamblu de calități morale remarcabile care trezesc admirație, uimire, respect. (...) În viziunea antică, măreția eroului tragic consta în cutezanța acestuia de a înfrunta destinul (moira), fiind înzestrat cu o natură sufletească superioară. (...) (Al. B. – M. D.)

285 (...) Metamorfoză, schimbare, transformare, prefacere a oamenilor în animale, arbori etc sau, dimpotrivă, a acestor în oameni etc, sens păstrat încă din mitologia greacă și (...). (...) (Al. B. – M. D.)

286 (...) Misticism, credință în posibilitatea comunicării oamenilor cu ființe și forțe supranaturală, a căror voință ar putea fi cunoscută prin „revelație” și pe alte căi „miraculoase”. (...) Refugiul acestora reprezintă o formă a fugii de realitate, o neputință a claselor dominante de a se împotrivi mersului istoriei (de ex. în perioada elenistă cu care și-a încheiat existența civilizația sclavagistă elină, (...)). (A. T.)

287 (...) Mizantropie, ură de oameni și viață socială, asociată cu lipsa de încredere în ei și cu tendința de a se izola de ei. (...) Raționamentul mizantropului este, așadar, sofistic: trece de la un caz izolat sau de la o experiență întâmplătoare, la totalitatea cazurilor, ab uno disce omnes. (...) (I. B.)

299 (...) Morala religioasă, sistem de noțiuni, principii și norme de moralitate, constituite sub influență nemijlocită a religiei și decretate drept veșnice, neschimbătoare, izvorâte din voința divină. (...)  Totodată, religia (de pildă, creștinismul) neagă utilitatea socială, importanța ei ca factor de transformare a realității potrivit cerințelor omului: „lucrul în stare naturală este opera lui Dumnezeu; munca, prin care el se schimbă, este opera diavolului” – scria teologul creștin Tertulian. (...) În anumite momente de răscruce ale istoriei patriei noastre, militanți religioși au militat pentru apărarea intereselor naționale (..), pentru lichidarea asupririi otomane, (...). V. morala și religia. (A. T.)

307 (...) Morala și politica, sfere distincte ale activității, relațiilor și conștiinței sociale între care există o interacțiune istoricește condiționată. (...)  Platon, de pildă, subordona politica moralei, în măsura în care e concepută ca o cunoaștere transcedentală a binelui suprem; pentru Aristotel, etica este înglobată în politică, ca o ramură a acesteia, întrucât binele comunității ca finalitate a politicii, este supraordonat binelui individual, ca obiect etic. (...) (O. T.)

314 Morală, latură a suprastructurii societății, formă de reglementare a conviețuirii sociale, a comportării omului. (...) Astfel, tipuri sociale ca Euclio din Aulularia lui Plaut, (...) au trăsături comune, deși sunt produsul unor condiții istorice diferite. (...) (O. T.)      

 

325 (...) Narcisism. 1. Iubire excesivă pentru propria persoană. Termenul își are originea în mitologia greacă. Narcis era numele unui tânăr de o rară frumusețe, pedepsit de zeița Afrodita pentru că a respins dragostea nimfei Echo. Îndrăgostit de propria sa imagine, răsfrântă în luciul apei, tânărul s-a stins în cele din urmă de durere. (...) (I. B.)

329 (...) Noblețe 1. Calitate izvorâtă din rangul sau din situația socială conferită de apartenența la clasa nobilimii. În antichitate, termenul este cunoscut la chinezi, indieni, greci, romani. La romani, el desemnează aristocrația formată din câteva familii de patricieni care făceau parte din principalele magistraturi, spre a-i deosebi de „oamenii noi”, ridicați din straturile sociale inferioare. (...) (Al. B. – M. D.)

 

348 (...) Orgie. 1.(În antichitate) Petreceri zgomotoase și destrăbălate date de greci în cinstea lui Dionysos, zeul ocrotitor al viței de vie și simbol al fertilității; la romani, în cinstea lui Bacchus. (...) (Al. B. – M. D.)

 

351 (...) Pasiune, sentiment deosebit de puternic și de activ, care stăpânește pe om și-l angajează, nestăvilit, într-o anume direcție. (...) Epictet spunea: „Pune frâu patimilor până nu-ți pun ele ție”. (P. - P. N.)

366 (...) Păgân, denumire neștiințifică, atribuită de teologie (cu precădere de cea creștină) celui ce împărtășește altă religie. În mod curent, termenul păgân se folosește referitor la adepții religiilor politeiste, animiste, fetișiste ș. a., pe care teologia creștină drept „barbare”, „sălbatice”, în opoziție cu „creștinismul civilizat”. (...) (A. T.)

367 Persecuție, urmărire continuă, nedreaptă și violentă a cuiva pentru a-i provoca daune morale sau materiale; ponegrire, asuprire, împiedicarea abuzivă și brutală a unui individ de a-și exercita drepturile pe care le are (oprimare pe motive politice sau religioase); prigoană. Cândva, prin persecuție erau denumite violențele exercitate împotriva creștinilor din timpul Imperiului Roman. (...) (Al. B. – M. D.)

274 (...) Predestinare, una din dogmele de bază ale creștinismului, mozaismului, islamismului și altor religii, care afirmă că faptele, comportamentul omului, locul și rolul lui în societate sunt hotărâte, dintr-un început, de Dumnezeu și nu pot fi influențate sau schimbate de om. (...) În religiile antice, însușirea de a predestina viața oamenilor era atribuită unor divinități anume (ex. moirele, tyche la vechii greci). Ideea predestinării își găsește loc și în unele doctrine filozofice idealiste strâns înrudite de cele mistico-religioase (ex. la Platon, Filon, Seneca). (...) (A. T.)

275 (...) Prietenie, formă a raporturilor personale care apare relațiile de conviețuire, în activitățile desfășurate în comun etc și se bazează pe încredere reciprocă, încredere, stimă și devotament. (...)  Despre prietenia dintre Marx și Engels, uniți prin idealul comun al eliberării omenirii muncitoare, Lenin scria: „(...) Proletariatul european poate să spună că știința lui a fost creată de doi savanți și luptători ale căror legături întrec cele mai emoționante legende antice despre prietenie între oameni”. (...) (F. G.)

284 (...) Promptitudine, caracteristică a faptelor și acțiunilor omului de a fi făcute, cu repeziciune și la timpul potrivit, adică tocmai contrariul amânării lipsite de justificare. (...) „Festina lente” (Grăbește-te încet), spune un dicton latinesc. (...) (Gh. N.)

Proscris. 1. (La vechii greci) Persoană condamnată fără judecată, care, dacă nu se exila, își pierdea viața și averea; (la romani, pe vremea lui Marius, Sulla etc) persoană scoasă de sub ocrotirea legilor și care putea fi omorâtă de oricine și deposedată de avere. (...) (Al. B. – M. D.)

(...)

Prostituție, degradare morală și socială a unei persoane, care recurge la traficul propriului corp pentru a-și câștiga existența, a-și îmbunătăți condițiile de viață sau a-și satisface înclinările către desfrâu. Semnalată din antichitate, prostituția a constituit o lipsă a demnității umane a persoanelor în cauză și, concomitent, o ilustrare a structurii vicioase a societăților respective. (...) (I. B.)

 

383 Recalcitrant, (...) „Oricine poate fi mânios, căci e lucru ușor; dar să te mânii pe persoana indicată la gradul potrivit, la timpul potrivit și pentru pricina potrivită – aceasta nu se află în puterea oricui și nu este ușor” (Aristotel). (Gh. N.)

386 (...) Relativism etic, doctrină în care se exagerează până la absolutizare caracterul relativ al normelor morale. (...) În antichitatea greacă, relativismul sofiștilor a avut semnificația unei reacții împotriva menținerii unor concepții morale ale trecutului multisecular, cărora li se atribuia valoare absolută, fără a-și găsi de fapt justificare în morala vremii. (...) V. categorii etice, morală, neopozitivism în etică, normă. (M. C.)

393 Rutină, capacitate câștigată prin practică îndelungată, manifestată  prin respectarea severă a anumitor norme de lucru. (...) „Obișnuința este a doua natură” (Cicero), însă omul nu trebuie să devină sclavul propriilor deprinderi. (...) V. atitudinea față de muncă (Gh. N.)

 

396 (...) Scepticism. 1. Doctrină filozofică datând din antichitatea greacă și îmbrăcând diferite forme în cursul istoriei, care, în esență, consideră îndoielnică posibilitatea omului de a ajunge la adevăr, de a deosebi ce este bine de ce este rău, ce este drept de ce este nedrept. Concepțiile sceptice, caracteristice, îndeosebi, perioadelor de criză socială și morală și de decădere culturală au promovat relativismul sau agnosticismul în domeniul teoriei cunoașterii. 2. Doctrină etică, prezentată drept corolar al concepțiilor filozofice sceptice sau caracteristică unor gânditori moraliști de alte orientări filozofice. (...) V. neîncredere, optimism, pesimism. (F. M:)  

410 (...) Stăpânire de sine, capacitate de a supune propria viață emoțională, instinctul, pornirile spontane, dorințele, exprimarea orală unui sever control conștient, de a respinge și de a suprima tendințele ce s opun realizării unui scop principal și de a promova și dezvolta numai pe acelea care servesc scopului. (...) Democrit spunea: „Este bărbat acela ce își învinge nu numai dușmanii, ci și dorințele”. (...) (P. P.-N.)

411 (...) Stoicism, doctrină etică prin care se reflectă într-o manieră specifică, criza morală a antichității eline și romane. Judecând după mărturiile gânditorilor antici, fondatorul școlii stoice este Zenon din Cition (331-232 î. e. n.). Discipol și, ulterior, succesor la conducerea școlii, a fost Cleante. De multă autoritate în rândul stoicilor s-a bucurat și Hrysip, elev al lui Cleante. Stoicii și-a aflat reprezentanți străluciți și Roma antică (din epoca imperiului), cum ar fi Seneca, Epictet și împăratul Marc Aureliu. Virtutea, după stoici, reprezintă binele suprem. Ea se dobândește prin stăpânirea de către om a firii sale lăuntrice și prin dirijarea vieții în acord cu imperativele naturii. Apare deci că virtutea este forma cea mai indicată de adaptare la mediu. Adaptarea, „viața în acord cu natura” (Zenon), pe care o preconizează stoicismul drept normă și condiție a virtuții, nu are însă nimic comun cu o etică a acțiunii și transformării realității sociale. Conformarea la natură reprezintă, în fapt, un tip de adaptare teoretico-spirituală la un mediu social care se dovedește a fi străin și vrăjmaș individului. Omul, consideră stoicismul, trebuie reeducat. Voința sa urmează a fi călită în așa măsură, încât să dobândească tăria sufletească, abnegația necesară opunerii torentului evenimentelor și fenomenelor. Direcția, sensul, cursul evenimentelor și fenomenelor, după stoici, este cel heraclitic, „totul curge”. Totul este efemer, nimic nu este stabil. Omul, ca ființă rațională, este obligat astfel, prin forța lucrurilor, să-și întărească voința și puterea pentru a le opune trecerii, devenirii, efemerului. Înțeleptul privește lumea, în pofida devenirii concretului, din punctul de vedere al veșniciei devenirii. Prin aceasta se ridică deasupra torentului evenimentelor. În haosul și în vârtejul lucrurilor, el descoperă un punct de sprijin: rațiunea triumfătoare. Supunerea necondiționată în fața destinului, a sorții se împletește la el cu convingerea propriei sale măreții. Astfel, înțeleptul se socotește un demn interlocutor al „banchetului divin”. Înțeleptul trebuie să se ridice însă, nu numai deasupra a tot ce-i este exterior, cosmic, ci și deasupra pasiunilor, dorințelor. Stoicii propovăduiesc disprețul, apatia față de pasiuni, față de afecte. Ele alcătuiesc sursa neliniștii și a durerii. „Afectul – după Zenon – este o mișcare nefirească a sufletului”. Omul înțelept, afirmă stoicii, este liber, deoarece nimic nu-l neliniștește. Asupra lui se abat, din când în când, arată Seneca, doar „umbre” ale pasiunii. Fiind întruchiparea rațiunii, el este lipsit de emoții. Trăiește bucuria liniștii. Situându-se deasupra evenimentelor și pasiunilor, înțeleptul este fericit în toate circumstanțele și împrejurările vieții. Morala stoică a fost mai târziu preluată și reelaborată de creștinism. (...) V. fericire. (S. S.)   

 

421 (...) Temperanță, caracter al gândirii și al conduitei de a fi măsurat, sobru, cu tact. (...) „Est modus in rebus, sunt certi denique fines” (Este o măsură în toate și limite bine trasate) (Horațiu) (...) V. abstinență. (Gh. N.)

424 (...) Titan, (...). În mitologia greacă, cei 12 titani, copii ai lui Uranus și ai Geei, ai Cerului și ai Pământului, șase băieți (titani) și șase fete (titanide), întruchipau diferite forțe ale naturii. (...) V. personalitate (AL. B. – M. D.)

 

431 (...) Umanism. 1.(în sens restrâns) Mișcare culturală europeană din epoca Renașterii, inspirată de prefacerile sociale care pregăteau nașterii lumii burgheze și care a promovat o ideologie nouă laică, în centrul căreia se afla omul, ideea liberei dezvoltări personalități umane, concepută însă într-un spirit individualist. Pornind de la că idealul omului liber și armonios dezvoltat, ca personalitate și ca cetățean, s-a întruchipat în cultura antică, umaniștii au procedat la restaurarea și la studierea monumentelor culturii greco-latine.                                 (...)  Reprezentat de Nicolaus Olahus, I. Vitez, I. Honterus, G. Heltai, M. Halici ș.a ., umanismul transilvănean a culminat, sub raportul orientării antifeudale, cu cărturarii din secolul XVI: Ioan Sommer, Fr. David, Paleologus. În secolul XVII și la începutul secolul XVIII, tendințe umaniste afirmă în opera unor cărturari moldoveni, munteni și transilvăneni: Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino, N. Milescu, mitropolitul Dosoftei, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Brancovici ș. a. (...) V. antiumanism (O. T.)

436 (...) unitatea poporului (societății) 1  (sens restrâns) Unitatea multilaterală a societății socialiste, care se aplică pe plan obiectiv, cât și pe plan subiectiv, constituind principala forță a motrice a dezvoltării acestei societăți. (...) Unitatea socialistă a poporului, coeziunii națiunii noastre socialiste și-au găsit exprimarea în Frontul Unității Socialiste, din care fac parte Partidul Comunist Român, forța politică conducătoare a societății, organizațiile de masă, obștești și profesionale, uniunile de creație și asociațiile oamenilor de știință, consiliile oamenilor muncii de naționalitate maghiară, germană, sârbă, ucraineană. (...) (O. T.)

438 (...) Utilitarism. 1.Doctrină etică care reflectă interesele și stările de spirit liberale din secolul XIX și care continuă tradițiile hedonismului și eudemonismului; (...). (...) (O. T.)  

 

 

Dicționar de economie politică (CONSTANTINESCU 1974)

Nicolae N. Constantinescu (redactor responsabil), Dicționar de economie politică, Editura Politică, București, 1974

Colegiul de redacție:
prof. univ. dr. docent Nicolae N. Constantinescu, membru corespondent al Academiei RSR (redactor responsabil)
prof. univ. dr. Gheorghe P. Apostol, membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice
conf. univ. dr. Constantin Bichi
prof. univ. dr. Niță Dobrotă
prof. univ. dr. Constantin Enache
prof. univ. dr. Constantin Manolescu
prof. univ. dr. Marin Mehedințu
conf. univ. dr. Nicolae Nichitu
conf. univ. dr. Costache Sandu
conf. univ. dr. Gheorghe I. Tomescu
prof. univ. dr. Ioan Zahiu, membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice (membri)
conf. univ. dr. Viorica Nicolae 
conf. univ. dr. Costache Sandu (secretari științifici)

 

Editura Politică (decorată cu ordinul „Steaua RSR” clasa I): 
Natalia Stănciulescu, șef de redacție
Mircea Șerb, redactor principal
Ioan Zahiu, director adjunct (responsabil)
Valeriu Șuteu, coordonare lexicografică

 

19 ACUMULARE PRIMITIVĂ A CAPITALULUI, (...). De asemenea, a. p. a c. în țara noastră a fost frânată de jugul otoman și habsburgic, (...).

22 AGER PUBLICUS (expresie latină: „domeniu public”), denumire dată domeniilor (terenurilor) a aparținând puterii publice în timpul imperiului sclavagist roman. Inițial, a. p. s-a bazat pe vechea proprietate comună asupra pământului și cuprindea: pământuri arabile, păduri, izlazuri, căi publice, mine, cariere etc. Aceste terenuri erau date în folosință în feluri diferite. Cu timpul, patricienii au uzurpat a. p. din vechiul imperiu roman. Asemănător cu a. p., la germani a fost „marka”, la ruși „mir”, la iugoslavi „zadruga”, la români „obștea” sau „comunitatea sătească” etc.

33 „ANTI-DUHRING”, (...). În 1916, apare în „Biblioteca socialistă”, nr. 57, „Originea socialismului științific”, care reprezintă o traducere aproape integrală a capitolelor din „A.-D.”, ediția III, din 1894, prefațată de dr. C. Racovski, care se reeditează în 1920 la București sub titlul „Originile socialismului științific”. (...)

35 ARISTOTEL (384-322 î. e. n.), filozof grec, geniu universal al antichității. În sfera preocupărilor sale se înscriu probleme de logică, filozofie, matematică, fizică, biologie, psihologie, etică, estetică, istorie etc. Pornind de la ideea că unele fenomene aparțin de economie (economia naturală), iar altele de crematistică (arta de a face bani), A. explică evoluția comerțului, banii, bogăția socială etc. Subliniază legătura dintre comerț și bani, considerând banii un rezultat al schimbului. A. sesizează pentru prima oară proprietățile mărfii (valoare de întrebuințare și valoare de schimb), faptul că mărfurile se schimbă între ele în anumite proporții, fără a preciza însă elementul comun care stă la baza schimbului. A. apreciază sclavia ca un fenomen natural. Op. pr.: „Organon”, „Metafizica”, „Politica”, „Poetica”, „Etica nicomahică”.

57 BANCA INTERNAȚIONALĂ DE COLABORARE ECONOMICĂ (BICE), organizație economică internațională a țărilor socialiste membre ale CAER, care a început să funcționeze de la 1 ianuarie 1964. Documentul constitutiv al acestei organizații a fost Convenția privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea BICE, semnată la 22 octombrie 1963 de către guvernele RP. Bulgaria, RS Cehoslovacă, RDG, RP Mongolă, RP Polonă, RSR, RP Ungară și URSS. Sediul BICE se află la Moscova. (...)

58 BANCA INTERNAȚIONALĂ DE INVESTIȚII (BII), organizație economică internațională a țărilor socialiste membre ale CAER, care a început să funcționeze de la 1 ianuarie 1971, cu sediul la Moscova, având ca membri: RP. Bulgaria, RS Cehoslovacă, RDG, RP Mongolă, RP Polonă, RSR, RP Ungară și URSS. (...)

89 CAMĂTA, dobândă excesivă percepută la capitalul cămătăresc împrumutat. (...) C. avea un nivel foarte ridicat, ajungând în vechea Romă la peste 50%, iar în feudalism la 100% și chiar la 200%. Cauza unui astfel de nivel ridicat al c. a constituit-o cererea mare pentru credit în condițiile unor resurse bănești limitate, monopolizate de către cămătari. (...)

91 CANTEMIR, Dimitrie (1673-1723), cel mai erudit și mai de seamă umanist român al epocii feudale, domnitor al Moldovei. (...) (...), a luptat pentru înlăturarea jugului otoman și pentru independența românilor. (...) În această lucrare sunt cuprinse idei de o deosebită importanță pentru destinul poporului nostru în acele vremuri: (...); raporturile dintre Moldova și Imperiul Otoman; (...). (...) În concepțiile sale mercantiliste, C. ținea seamă de existența jugului otoman, de necesitatea luptei pentru înlăturarea acestuia, pentru obținerea independenței, (...). (...) Op. pr.: (...); Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1716); (...).

99 CAPITALISMUL ÎN ROMÂNIA, procesul de destrămare a feudalismului, de naștere și dezvoltare a capitalismului pe teritoriul țării noastre. (...) Existența jugului otoman și habsburgic, monopolul turcesc asupra exportului, (...)

105 CATO CEL BĂTRÂN sau Consulul (Marcus Porcius Cato Maior; 234-149 î. H.), om politic și scriitor roman, exponent al aristocrației sclavagiste. Îi aparține faimosul dicton „divide et impera” (dezbină și stăpânește) folosit de clasele exploatatoare ca mijloc de subjugare a maselor. Preocupările sale sunt pe multiple planuri: arta războiului și a dreptului, morale, politice și economice. În domeniul economic, C. oferă soluții de lucrare a pământului și de realizare a produselor, cultivă spiritul de economie și de prevedere, denunță luxul și risipa. Op. pr.: Originea, Tratat de agricultură.

110 CEAUȘESCU, NICOLAE (n. 1918, la Scornicești, jud. Olt), (...). (...) (...), opera sa România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate (din care au apărut 10 volume), apărută antologic în limbile (...), sârbo-croată, (...), turcă etc se bucură astăzi de o tot mai largă notorietate pe plan mondial.

127 CLASĂ MUNCITOARE, clasă socială a producătorilor direcți de bunuri materiale și servicii productive, în cadrul diviziunii sociale a muncii, (...). Noțiunea de proletariat a apărut pentru prima dată în Roma antică și desemna totalitatea cetățenilor săraci; (...). (...)

128 CLASĂ SOCIALĂ, grup mare de oameni reuniți prin locul deținut istoricește determinat al producției sociale, prin poziția lor (de cele mai multe consolidată și consfințită prin lege) față de mijloacele de producție, prin rolul lor în organizarea socială a muncii, prin modul de obținere și prin mărimea părții de care dispun din avuția socială. (...) C. s. a stăpânilor de sclavi, clasa dominantă, exploatatoare în orânduirea sclavagistă, formată din latifundiari, proprietari de mari ateliere (ergasterii), armatori, preoți, care erau proprietarii mijloacelor de producție și ai sclavilor.

133 COLON, (în imperiul roman și în evul mediu timpuriu), cultivator de pământuri (provenit din om liber sau sclav eliberat) care lua pământ de la latifundiar spre a-l lucra și dădea în schimb o arendă, de obicei în natură. Colonatul a reprezentat germenele modului de producție feudal născut în sânul celui sclavagist aflat în descompunere, iar c. au fost premergătorii iobagilor.

137 COMISIA DUNĂRII, comisie internațională constituită din reprezentanții țărilor riverane care au participat în 1948 la Convenția de la Belgrad: Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, România, Ucraina și URSS. În 1966 a aderat la ea și Austria. Din 1954, sediul C. D. este la Budapesta. C. D. are ca sarcină întreținerea fluviului în stare navigabilă, stabilirea unor reguli de navigație unitare, prezentarea de recomandări pentru unificarea taxelor de navigație, a obligațiilor sanitare ș. a. C. D. se bazează pe drepturile egale și suveranitatea statelor riverane direct interesate în dezvoltarea navigației pe Dunăre.

138 COMISIA ECONOMICĂ ONU PENTRU EUROPA, organism economic regional cu caracter permanent al Consiliului Economic și Social al ONU, înființat la 28 martie 1947, cu sediul la Geneva, din care fac parte 34 de țări: Albania, (...), Bulgaria, (...), Cipru, (...), Grecia, (...), Iugoslavia, (...), Turcia, (...).

146 COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ, grupare monopolistă cu caracter integraționist a nouă țări vest-europene, independente din punct de vedere politic, care și-au unit piețele naționale într-un sistem comercial, agricol și industrial unic, în scopul creării unei piețe comune și apropierii politicilor economice ale statelor membre, promovarea în zona integrată a dezvoltării concertate a activităților economice și a expansiunii economice, strângerea relațiilor dintre țările membre. (...) (...); dintre țările europene sunt asociate la CEE: Grecia (1962), Turcia (1964), Malta (1971). CEE a încheiat acorduri preferențiale cu Spania și Israel (1971), Cipru, Egipt și Liban (1972) și un acord nepreferențial cu RSF Iugoslavia (1973).

156 CONSILUL DE AJUTOR ECONOMIC, organizație internațională de colaborare economică între state socialiste suverane și independente, care își întemeiază activitate pe principiile independenței și suveranității naționale, egalității în drepturi, neamestecului în afacerile interne, avantajului reciproc, întrajutorării tovărășești, internaționalismului socialist, organic legate între ele. În ianuarie 1949, guvernele Bulgariei, Cehoslovaciei, Poloniei, Ungariei și URSS – pornind de la propunerile făcute de România și URSS – au hotărât înființarea CAER. Ulterior au aderat noi membri: Albania (aprilie 1949, dar din 1962 nu mai ia parte la activitatea consiliului), RDG (1950), RP Mongolă (1962), Cuba (1972); din 1964, pe baza unui acord participă și Iugoslavia în unele probleme de colaborare de interes reciproc.

178 „CONTRIBUȚII LA CRITICA ECONOMIEI POLITICE”, una din cele mai valoroase opere economice, filozofice și politice ale lui Karl Marx, publicată în 1859, concepută ca o vastă lucrare ce urma să se contureze în șase cărți. (...) Pornind de la unele idei apărute în lucrările lui Aristotel, Smith și Ricardo, Marx precizează clar deosebirile dintre valoarea de întrebuințare și valoarea de schimb a mărfii, dezvăluind pentru prima dată legătura dialectică dintre aceste categorii economice și abordează cei doi factori drept o unitate a contrariilor care exprimă contradicția mărfii. (...)

217 CURENTUL INDUSTRIALIST DIN ROMÂNIA, orientare în gândirea economică din România care milita pentru dezvoltarea industrială a țării. (...) În mod firesc problema industrializării a găsit ecou și în rândul socialiștilor. C. Dobrogeanu Gherea, C. Racovski, Ștefan Stâncă ș. a. au relevat însemnătatea industriei pentru destinele țării.

235 DIALECTICĂ, teorie generală a principiilor devenirii naturii, societății și gândirii; teorie și metodă de cunoaștere a existenței care surprinde pe plan logic-conceptual esența procesuală și dinamică a realității obiectivă. (...) Etapele și momentele mai importante ale evoluției metodei dialectice în istoria gândirii filozofice sunt: în antichitate, intuițiile dialectice, vag dezvoltate de primii materialiști greci, elementele dialectice ale gândirii lui Heraclit, unele conexiuni dialectice dezvăluite în studiul existenței și logice de Aristotel;

239 DIRECȚIA CENTRALĂ DE DISPECER A SISTEMELOR ENRRGETICE, organizație specială a țărilor membre ale CAER, cu sediul la Praga, înființată prin semnarea unui acord în iulie 1962, între reprezentanții Bulgariei, Ungariei, Cehoslovaciei, Poloniei, RDG și URSS, la care a aderat în 1964 și România. (...) Prin rețeaua electrică a României, Bulgariei și Ungariei se realizează legătura și cu sistemul energetic al RSF Iugoslavia.

249 DOBREV, Kristiu (n. 1903), economist bulgar, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniul economiei politice a socialismului. Op. pr.: Despre sarcinile și organizarea comerțului democrat-popular (1949); Prețul de cost în producția industrială (1954); Legitățile construcției socialiste în R. P. Bulgaria (1965); Construcția societății socialiste dezvoltate – sarcina fundamentală Partidului Comunist Bulgar (1970).

267 ECONOMIA MONDIALĂ. 1. (...) În antichitate, grecii, fenicienii și romanii desfășurau comerț cu un important număr de popoare. Cu toate acestea, nici în antichitate și nici în evul mediu nu se poate vorbi de e. m.

269 ECONOMIE POLITICĂ, știință care studiază relațiile sociale de producție, adică relațiile economice dintre oameni, legile care guvernează producția, repartiția, schimbul și consumul, bunurilor materiale și serviciilor economice în societatea omenească pe diferitele trepte ale dezvoltării acesteia. Denumirea de e. p. a apărut în secolul XVII și provine din utilizarea cuvintelor grecești: oicos = casă, gospodărie, nomos = lege și polis = cetate, oraș, societate (de unde și politeia = organizarea socială). (...)

301 ERASM din Rotterdam (Erasmus Desiderius Rotterdamus, pseudonimul lu Gerhard Gerhards) (1466-1536), umanist renascentist olandez. (...) A avut un rol important în răspândirea culturii clasice a antichității. (...)

310 FABIANISM; curent doctrinar oportunist care propovăduia trecerea de la capitalism la socialism pe calea reformelor mărunte, fără luptă de clasă; desemnează orientarea politică, economică și socială a membrilor Societății fabienilor (Fabian Society), un club „academic” englez, creat în 1884, care și-a împrumutat titulatura de la numele generalului roman Fabius Cunctator (Temporizatorul).

333 FOURIER, Charles (1772-1837), socialist utopic francez, unul din marii precursori ai socialismului științific. (...) Forma de organizare socială a noii orânduiri a văzut-o în falangă (falanster).

311 FALANSTER, denumire dată de socialistul utopic francez Charles Fourier sistemului de clădiri în care trebuia amplasată falanga (o grupare de aproximativ 1500-1600 de persoane), care reprezenta celula de bază a sistemului de organizare imaginat de el (sistemul societar sau asociaționist), bazat pe munca în comun, în opoziție cu sistemul capitalist. (...)

350 GRIGOROV, Kiril (n. 1909), economist bulgar, profesor universitar. Cercetări în domeniul istoriei gândirii economice. Op. pr.: Tendințe noi în critica burgheză a economiei politice marxiste. O critică marxistă a criticilor burghezi ai marxismului (1953), Lupta contra ideologiei burgheze în sfera teoriilor economice contemporane (1964), Societatea industrială unică. Mască și realitate (1970), Istoria doctrinelor economice (1970).

383 INTERCHIM, organizație internațională a țărilor membre ale CAER creată în 1969 de RP Bulgaria, RS Cehoslovacă, RD Germană, RP Polonă, URSS și RP Ungară, la care în 1971 a aderat și RS România. Sediul organizației este la Halle – RDG. Ea are drept scop organizarea colaborării și cooperării economice și tehnico-științifice în domeniul produselor chimice de mic tonaj. (...)

385 INTERMETAL, organizație internațională cu sediul la Budapesta, creată în 1964 de țările socialiste membre ale CAER interesate în colaborarea și cooperarea economică în domeniul metalurgiei: RP Bulgaria, RS Cehoslovacă, RD Germană, RP Polonă, RP Ungară, URSS și RS România ca țară asociată. (...)

391 IONESCU DE LA BRAD, Ion (1818-1891), agronom, economist și statistician român care a luat parte la revoluția de la 1848, situându-se pe poziții democrat-revoluționare. (...) Op. pr.: Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja (1850), (...).

399 JAK, Natan (n 1902), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniul economiei politice, istoriei economice și istoriei gândirii economice. Op. pr.: Renașterea bulgară (1949), Istoria doctrinelor economice (1949), V. Kolarov despre dezvoltarea economică și socială a Bulgariei (1951), Concepțiile economice ale lui Dimitri Blagoev (1955), Istoria economică a Bulgariei (1957), Istoria gândirii economice în Bulgaria (1961).

401 KAMENOV, Evghenii (n. 1908), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniile dezvoltării economice a Bulgariei, relațiile economice între țările socialiste și capitaliste, Piața Comună, țările în curs de dezvoltare din Asia și Africa. Op. pr.: Economia democrațiilor populare (1943), Relațiile economice între țările socialiste și țările capitaliste. Premise obiective și trăsături caracteristice (1960), Piața comună. Cauze și consecințe (1965), Schimbul neechivalent între țările în curs de dezvoltare și statele capitaliste dezvoltate (1968).

407 LATIFUNDIE, suprafață de pământ de mare întindere aparținând unui proprietar privat. Apărută încă în sec. III î. e. n. în Roma antică, pe calea acaparării „pământurilor publice” și ale țăranilor săraci de către vârfurile conducătoare, l. a existat în toate orânduirile bazate pe proprietatea privată asupra pământului. În imperiul roman, l. a reprezentat principala formă a producției sclavagiste. (...)

407 LAZAROV, Kiril (n. 1895), economist bulgar, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniul financiar și al sistemului de credit în socialism. Op. pr.: Acumularea socialistă în perioada primului și celui de-al doilea cincinal în R. P. Bulgaria (1957), Finanțele R. P. Bulgaria (1959), Sistemul de credit în R. P, Bulgaria ()1959), Dezvoltarea economică a R. P. Bulgaria (1961).

448 Marx, Karl (1818-1883), filozof, economist, întemeietor al comunismului științific. (...) În 1841 și-a susținut teza de doctorat întitulată  Deosebirea dintre filozofia naturii la Democrit și filozofia naturii la Epicur, (...).

453 MATEEV, Evghenii (n. 1920), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Domenii de cercetare: planificarea economiei naționale, teoria reproducției lărgite, productivitatea muncii, eficiența economică a producției sociale. Op. pr.: Productivitatea muncii în socialism și planificarea economiei naționale (1956), Productivitatea muncii și reproducția în socialism (1961), Planificarea de perspectivă și cibernetica economică (1966), Rentabilitatea și planificarea (1970), Balanța economiei naționale (1971).

453 MATEEV, Ivan Ștefanov (n.1899), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Domenii de cercetare: statistică, aplicarea matematicii în economie, politica financiară și bancară, venitul național. Op. pr.: Teoria statisticii (1960), Dezvoltarea teoriei marxiste a reproducției lărgite și a creșterii economice (1967), Situația și problemele coordonării cercetărilor științifice și tehnice (1968), Dezvoltarea economică și planificarea în Bulgaria (1971).

453 MATERIALISM; orientare filozofică fundamentală, dezvoltată în istoria filozofiei îb opoziție cu idealismul. (...) Explicări materialiste ale lumii au fost date în filozofia Chinei, Indiei și Greciei antice, bazate pe observarea nemijlocită a naturii.

468 METROPOLĂ (...) 2.(În antichitate) Poziția unui oraș-stat în raport cu coloniile întemeiate de el pe alte teritorii.

481 MODUL DE PRODUCȚIE SCLAVAGIST, primul mod de producție bazat pe exploatarea omului de către om. (...) Deși productivitatea muncii fiecărui sclav era redusă, iar plusprodusul ce i se smulgea era relativ mic, utilizarea sclavilor în masă a permis nu numai realizarea unor construcții grandioase, dar și dezvoltarea unei producții de mărfuri pe baze sclavagiste și formarea unor însemnate tezaure în mâinile stăpânilor de sclavi (Grecia, Roma ș.a.). (...) În procesul destrămării modului de producție sclavagist, pentru a face față necesității de a-și cultiva moșiile, unii stăpâni de sclavi au eliberat o parte din robi, colonizându-i pe anumite parcele, cu condiția ca respectivii coloni să dea o parte din producția obținută și să le facă anumite munci. Oferind o oarecare cointeresare producătorului, această formă de exploatare, ce a căpătat numele de colonat, reprezintă un progres față de sclavagism și a constituit germenele orânduirii feudale în sânul celei sclavagiste. (...) Pe teritoriul Daciei, sclavia s-a dezvoltat mai mult din a doua jumătate a sec. I î. e. n. și s-a intensificat în perioada cuceririi romane, pentru ca societății sclavagiste să-i pună capăt luptele dacilor și migrația popoarelor, care au dus la retragerea autorităților romane în anul 271 e. n.

487 MONEDĂ, piesă de metal (aur, argint, cupru), cu o greutate și formă stabilite prin lege, care servește ca mijloc de circulație și de plată în cadrul economiei unei țări. (...) După Herodot, primele m. au fost bătute în statul antic Lidia sin Asia Mică (sec. VII î. H.). (...) Denumirea de monedă provine de la monetăria romană instalată lângă templul Juno Moneta. (...) Pe teritoriul României, primele monede autohtone cunoscute au fost drahmele bătute din argint de orașul pontic Histria, în sec. V-IV î. H. (...)

488 OBȘTE, formă de organizare socială apărută în comuna primitivă și care în multe țări s-a menținut apoi timp îndelungat în orânduirile bazate pe proprietatea privată. (...) În schimb, în alte țări ca, Anglia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Polonia, România, Serbia, unde feudalismul a apărut îndeosebi pe baza descompunerii relațiilor de producție sclavagiste, nematurizate, o. sătească s-a menținut și în feudalism, jucând un rol important.

531 ORGANIZAȚIE DE COOPERARE ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ (OCDE), grupare de state constituită în 1961, în locul fostei Organizații europene de cooperare economică creată în 1948, care urmărește ridicarea nivelului economic al țărilor membre și dezvoltarea comerțului mondial, prin coordonarea politicii economice și comerciale a țărilor membre. Din OCDE fac  parte 18 țări europene: (...), Grecia, (...), Turcia, iar din 1964 SUA, Canada și Japonia. Țări cu statut special: Australia, Finlanda, Iugoslavia. Sediul organizației este la Paris.

533 ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (UNESCO), instituție specializată, autonomă, interguvernamentală, creată în noiembrie 1946, care, potrivit Actului constitutiv, are drept scop: „să contribuie la menținerea păcii și securității, întărind, prin educație, știință și cultură, colaborarea între națiuni în scopul asigurării respectului universal al dreptății, al legii, al drepturilor omului și al libertăților fundamentale pentru toți oamenii, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, pe care Carta ONU le recunoaște tuturor popoarelor”. (...) Cu sprijinul moral și material al UNESCO, a fost înființată în 1963 la București Asociația Internațională de Studii Sud-Est Europene (AISSEE), (....).

535 ORGANIZAȚIA TRATATULUI NORD-ATLANTIC (NATO), alianță militară cu caracter agresiv încheiată la 4 aprilie 1949 la Washington de: (...). La 18 februarie 1952, au aderat Turcia și Grecia, (...).

540 PARA, subunitate a leului vechi (de calcul), utilizată în țările române după dispariția din circulație a talerilor olandezi (mijlocul secolului XVIII). Leul vechi era împărțit în 40 de parale. Termenul a fost împrumutat din sistemul monetar al Imperiului Otoman. Paralele turcești au circulat în Principatele Române până la adoptarea sistemului național bănesc în 1867.

543 PATRON 1. (În Roma antică) Denumire dată unui patrician în raporturile pe care le stabilea cu liberții, denumiți clienți. În schimbul anumitor servicii aduse de client, patronul era dator, la rândul său, să apere în justiție interesele acestuia.

558 PLANUL MARSHALL, program de sprijinire a refacerii economice  țărilor europene occidentale după al doilea război mondial și de sporire a influenței SUA în această parte a lumii, numit astfel după numele inițiatorului său, generalul american George Marshall. (...) Planul Marshall a fost aplicat, pentru început, Greciei și Turciei (1948). (...)

559 PLATON (427-347 î. e. n.), filozof și scriitor grec, întemeietor al idealismului obiectiv. Pe lângă probleme filozofice, P. stăruie și asupra unor fenomene social-economice  privind diviziunea muncii, funcțiile banilor, organizarea statului etc. P. a sesizat că în statul sclavagist existau „două orașe dușmane”, unul al săracilor și altul al bogaților, considerând această diviziune ca naturală. P. elaborează de pe pozițiile stăpânilor de sclavi teoria „statului ideal”, potrivit căreia societatea se împărțea în trei clase: 1) filozofii, 2) militarii, 3) agricultorii și meșteșugarii, primele două clase ocupându-se cu probleme de conducere și apărare, iar cea de a treia clasă de munca fizică. În ceea ce privește modalitatea de tratare a banilor, P. poate fi considerat ca un precursor al teoriei nominaliste a banilor. Op. pr.: Republica, Protagora, Banchetul, Parmenide, Sofistul.

707 SISTEMUL ECONOMIC MONDIAL SOCIALIST, totalitatea economiilor naționale ale statelor socialiste independente și suverane, bazate pe proprietatea socialistă a fiecăruia asupra mijloacelor de producție și pe relațiile de producție de tip nou dintre aceste state, fundamentate pe principiile marxism-leninismului și internaționalismului socialist, ale respectării suveranității și independenței naționale, neamestecului în treburile interne, egalității în drepturi, avantajului reciproc și întrajutorării tovărășești. (...) În prezent, s. e. m. s. este constituit din 14 state suverane și independente: R. P. Albania, R. P. Bulgaria, (...) R. S. F. Iugoslavia, (...). (...) În intervalul 1950-1972, producția industrială a țărilor socialiste a crescut, după cum urmează: R. P. Bulgaria de 14 ori; (...); R. S. F. Iugoslavia de 6, 92; (...). În R. P: Albania, ritmul mediu anual al producției industriale prevăzut în cincinalul 1971-1975 este de 10,0-10,75%. În procesul industrializării socialiste în R. P. Albania o atenție deosebită s-a acordat industriei cărbunelui, materialelor de construcție, textile și alimentare, energetică; în R. P. Bulgaria au fost create și dezvoltate ramuri industriale hotărâtoare pentru progresul economic: electrotehnica, construcțiile de mașini, chimia, energia electrică; (...) în R. S. F. Iugoslavia au apărut și s-au dezvoltat noi ramuri și subramuri industriale: autocamioane, tractoare, construcții de nave, electrotehnică, chimică; (...).

715 SOCIETATE MIXTĂ 1.Formă de cooperare economică și tehnico-științifică pe plan extern, constând în organizarea și promovarea unui tip special de întreprinderi în domeniul producției industriale și agricole, al activității de construcții, transporturi, comerț, cercetare și servicii, care poate lua naștere pe teritoriul țării noastre cu participarea unor parteneri străini sau în străinătate, cu participare românească. (...) O bogată experiență în acest domeniu au RSF Iugoslavia, RP Ungară etc.

735 SUPRAPOPULAȚIE RELATIVĂ, populația muncitorească excedentară în raport cu necesitatea medie de valorificare a capitalului. (...) 2) Suprapopulația latentă sau agrară, formată din populația excedentară in agricultură, adică din muncitori agricoli și din țărani sărăciți, lipsiți în cea mai mare parte din pământ și inventar agricol. (...) Industria din aceste țări beneficiază însă de exodul suprapopulației latente din zonele mai puțin dezvoltate din Europa (sudul Italiei, Grecia, Turcia, Spania, Portugalia), precum și din numeroase țări în curs de dezvoltare din Asia, Africa și America Latină, unde suprapopulația latentă este deosebit de mare. (...)

770 TEORIA „ROMÂNIA – ȚARĂ EMINAMENTE AGRICOLĂ”, teorie economică retrogradă, expresie a intereselor înguste ale moșierimii și ale burgheziei agrare din a doua jumătate a secolului XIX și din prima jumătate a secolului XX. (...) Din această cauză, teoria „România – țară agricolă eminamente agricolă” a fost combătută atât de reprezentanții burgheziei industriale (D. P. Marțian, B. P. Hasdeu, A. D. Xenopol), cât și de o serie de economiști burghezi în secolul XX (Șt. Zeletin, M. Manoilescu), și mai ales de reprezentanții proletariatului revoluționar (documentele PSDMR și PCR, respectiv de C. Dobrogeanu-Gherea, C. Racovski, L. D. Pătrăscanu).

TRATATUL DE LA VARȘOVIA, tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală încheiat la 14 mai 1955, pe termen de 20 de ani, între R. P. Albania (care s-a retras în 1968), R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacă, R. D. Germană, R. P. Polonă, R. S. România, R. P. Ungară și URSS, ca mijloc de apărare față de Organizația Tratatului nord-atlantic – blocul agresiv NATO. (...)

 

783 ȚARĂ ÎN CURS DE DEZVOLTARE, țară în care nivelul și structura forțelor de producție se situează sub realizările de vârf posibile în condițiile oferite de știința și tehnica vremii. În această categorie se includ marea majoritate a fostelor colonii din Africa, Asia, America Latină, țări aflate pe calea unei dezvoltări de sine stătătoare, precum și unele țări socialiste (Iugoslavia, România) sau capitaliste (Grecia, Turcia, Spania). (...) Țări cum sunt Argentina, Brazilia, Mexic, Algeria, România, Iugoslavia, Spania etc ar putea fi incluse în această categorie [țări cu economie relativ mai avansată], dar toate aceste țări se găsesc încă mult în urma țărilor cu economie dezvoltată.

799 VARRO, Marcus Terentius (116-27 î. e. n.), erudit scriitor roman. A abordat probleme de literatură și lingvistică, etică, politică, economie, istorie, geografie, astronomie, educație etc. În domeniul economiei s-a preocupat în mod deosebit de problema agrară. Acestei probleme i-a consacrat tratatul de economie rurală Res rusticae, una din puținele sale opere complete păstrate până azi.

810 XENOFON (430-355 î. e. n.), istoric, filozof și scriitor grec, discipol al lui Socrate, adversar neîmpăcat al democrației ateniene. În scrierile sale X. s-a ocupat și de unele probleme de economie cum sunt: diviziunea muncii, veniturile, banii, politica economică, manifestând – cum remarca Marx – un „instinct burghez”. Între lucrările cu caracter economic se numără Oeconomicos și De vectigalibus.

 

ANEXE

817-819 Monede naționale

Nr. crt. – Țara – Denumirea unității monetare – Paritate aur (g aur fin)*

2 – Albania - Lek – 0,0178

17 – Bulgaria – Leva – 0,760

24 – Cipru – Pound – 2,133

42 – Grecia – Drachma – 0,027

58 – Iugoslavia – Dinar – 0,043

116 – Turcia – Lira – 0,059

*Paritățile sunt rotunjite, cele reale având în general 6 cifre reprezentative. Ele redau situația cunoscută la 20 noiembrie 1974. Unele monede nu mai au paritate aur, iar numeroase altele au parități formale.

 

 

Unități de măsură folosite în practica națională și internațională

 

821 IV. Unități de măsură pentru lungime folosite în diferite țări pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unitatea de măsură – Țara – Echivalentul în sistemul metric sau alte unități

(...)

Dirraa/Dra/Pic – Cipru - 60,96 cm

(...)

Palaz – Iugoslavia – 0,03634 m

(...)

Pike – Grecia – 0,68580 m

(...)

Stopa – Iugoslavia – 0,360 m

 

823 IV. Unități de măsură pentru suprafață folosite în diferite pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unități de măsură – Țara – Echivalent din sistemul metric sau alte unități

(...) Donum sau Dunum – Cipru – 1.335,8 mp

(...) Donum sau Dunum – Turcia – 919,04 mp

Dunum – Iugoslavia – 1.000 varas pătrați

(...)

Khvat pătrat – Iugoslavia – 3,60 mp

Stopa – Iugoslavia – 0,0999 mp

Yeni Donum – Turcia – 2,471 acri

 

827 IV. Unități de măsură pentru greutate folosite în diferite țări pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unitatea de măsură – Țara – Echivalentul în unități de măsură din sistemul metric sau alte unități

(...)

Funt de Viena – Iugoslavia – 0,56006 kg

(...)

Kantar sau Cantar – Cipru – 228, 614 kg

(...)

Oka – Grecia – 1,28 kg

Oka – Iugoslavia – 1,28 kg

Oka - Turcia – 1,2829 kg

Oka sau Okka – Cipru – 1,27 kg

(...)

Rottel – Turcia – 0,5645 kg

(...)

Yeni Okka – Turcia – 1 kg

 

830-831 IV. Unități de măsură pentru capacitate folosite în diferite țări pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unitatea de măsură – Țara – Echivalentul în unități din sistemul metric sau alte unități

(...)

Keila – Cipru – 36,368 l

 

832-841 Unități de măsură speciale ale celor mai importante mărfuri din comerțul internațional

Denumirea unității – Țara – Greutate în kg

(...)

Materii prime textile

1.Bumbac

(...)

Kantar – Turcia – 56,45