Istoria relațiilor internaționale.Secolul XX (MAGDICI 20 )

Ana Magdici, ISTORIA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE. SECOLUL XX

 

 

 

1. Curs introductiv

(1) Definiţii şi domeniul relaţiilor internaţionale

Termenul  „internaţional” derivă din latinescul intergentes, care defineşte acea ramură a dreptului numită „dreptul naţiunilor”/ jus gentium, intergentes  - internaţional.

 

2. SISTEMUL TRATATELOR DE PACE DE LA PARIS -VERSAILLES (1919-1920)

(3) Principiului naţionalităţilor (1918-1920)

(...) Cele patrusprezece puncte ale preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (8 ianuarie 1918, Washington), au proclamat drepturile popoarelor la autodeterminare şi constituirea de state independente; în ceea ce priveşte popoarele din Austro-Ungaria, a fost prevăzută doar autonomia lor. În februarie 1918, preşedintele Wilson a renunţat la această teză, pronunţându-se pentru crearea statelor naţionale, libere şi independente. În cursul anului 1918, naţiunile oprimate din Austro-Ungaria au acţionat fără echivoc pentru constituirea de state naţionale unitare (Congresul de la Kiev, noiembrie 1917, Congresul de la Roma, aprilie 1918, Congresul de la Philadelphia, octombrie 1918). În contextul înfrângerii Puterilor Centrale în război şi al dezvoltării luptei de eliberare naţională s-au constituit în centrul Europei, pe ruinele imperiilor destrămate (german, austro-ungar şi rus), state noi, aşa-numitele state succesorale.

(4) (...) Iată principalele momente care au marcat apariţia statelor succesorale

(...)

– Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor: noiembrie-decembrie 1918, în frunte cu regele Alexandru I Karagheorghevici;

(...)

Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920, a statuat pe plan juridic internaţional noile realităţi din Europa Centrală:

– Tratatul de pace cu Ungaria (4 iunie 1920, Trianon): a recunoscut unirea Transilvaniei cu România, Cehoslovacia, Iugoslavia, precum şi Ungaria – stat naţional;

(...) – Tratatul de pace cu Bulgaria (noiembrie 1920, Neuilly-sur-Seine): reconfirma frontierele în Balcani din 1913 (Pacea de la Bucureşti);

(4) (…)

-  Tratatul de pace cu Turcia (iulie 1923, Lausanne):  marile puteri şi-au împărţit o parte din posesiunile fostului Imperiu Otoman; s-a constituit statul armean independent; tratatul a provocat multe mişcări naţionaliste în zonă.

(5) (...) – Tratatul de pace cu Turcia (august 1920, Sèvres): obliga Turcia să recunoască frontierele statelor central-europene, conform tratatelor de pace; tratatul nu a fost ratificat de Turcia;

(…)

-  Tratatul de pace cu Turcia (iulie 1923, Lausanne):  marile puteri şi-au împărţit o parte din posesiunile fostului Imperiu Otoman; (...).

 

3. Relaţiile internaţionale: 1921-1924

(8) (...) După primul război mondial s-au definit două tendinţe şi politici în Europa:

(...)

– politica de revizuire a tratatelor de pace, de revanşe, de modificare a frontierelor noilor state şi revenire la situaţia antebelică; această politică era susţinută de Germania, URSS, Austria, Ungaria, Italia, Bulgaria. Perioada interbelică a fost dominată de confruntarea dintre aceste două tendinţe şi politici. (...)

 

4. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE: 1924-1933

(12) Problema reparaţiilor şi a datoriilor de război(...) Preşedintele american Herbert Hoover a anunţat, în 1931, suspendarea pe un an a plăţii tuturor reparaţiilor de război, fapt care a stârnit indispoziţia unor ţări (Franţa, Belgia, Iugoslavia). (...)

(13) (...) Anularea acestora [datoriilor germane] a dus şi la anularea reparaţiilor orientale, datorate de Ungaria şi Bulgaria. (...)

Conferinţa dezarmării de la Geneva

(...) Propunerea franceză (planul Tardieu) – să se constituie forţe armate internaţionale, puse la dispoziţia Societăţii Naţiunilor. Aceste forţe de „poliţie internaţională” trebuiau să ocupe teritoriile unde ar fi fost posibilă izbucnirea unui conflict armat. Numai după aceea se putea trece la limitarea înarmărilor. Delegaţiile României, Poloniei, Cehoslovaciei şi Bulgariei au susţinut, cu unele rezerve, planul francez. (...)

 

8. TRATATELE DE PACE DE LA SFÂRŞITUL CELUI DE-AL  DOILEA RĂZBOI MONDIAL

(...)

Tratatele de pace

24 (...)

Italia - În ceea ce priveşte regiunea Trieste, disputată între iugoslavi (susţinuţi de către sovietici), şi italieni, susţinuţi de către anglo-americani, s-a ajuns la o lungă dispută diplomatică. Tratatul de la Paris crea teritoriul liber al Triestului, sub tutela ONU, dar această soluţie nu s-a dovedit viabilă, astfel că francezii, englezii şi americanii au propus, în martie 1948, reîntoarcerea teritoriului liber al Triestului la Italia; sovieticii şi iugoslavii au refuzat şi statutul a fost menţinut.

(...)

Bulgaria – a suferit modificări teritoriale, păstrând judeţele din sudul Dobrogei.

(...)

 

9. NAŞTEREA UNEI LUMI BIPOLARE. Perioada clasică a războiului rece (1946-1962)

Tabăra estică și primele semne ale dezghețului Est-Vest

31 (...) În replică la constituirea OECE, statele Europei de Est (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică, urmate de Albania şi Republica Democrată Germană) s-au regrupat, la 25 ianuarie 1949, în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), care avea rolul de a le facilita relaţiile comerciale, în parte, în profitul URSS.31 (...) El a denunţat imperialismul american, vinovat de război, a căutat să impună modelul sovietic, susţine cultul personalităţii genialului Stalin şi îl acuză pe Tito. (...)

(...) Această alianţă regrupa, sub comandament sovietic, toate forţele armate ale ţărilor Europei de est, cu excepţia Iugoslaviei. (...)

32 (...) Sovieticii au răspuns integrării RFG în NATO prin crearea Tratatului de la Varşovia (14 mai 1955), regrupând în jurul URSS şapte democraţii populare (Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est, România, Bulgaria, Albania, Ungaria. (...)

Relativa liberalizare a permis o apropiere a Uniunii Sovietice de Iugoslavia. Hruşciov, Mikoian şi Bulganin (26 mai-3 iunie 1955) au făcut o vizită la Belgrad, în semn de reconciliere, după ruptura din 1948. URSS recunoştea diversitatea căilor care duceau la socialism. (...)

 

D E S T I N D E R E A    R E L A T I VĂ (1962-1975)

Bipolarismul americano-sovietic

39 (...) Cu toate că ambele superputeri cresc fără încetare potenţialul lor limitat, ele evită cu cea mai mare grijă orice înfruntare directă şi se menajează, fiind constrânse de greutăţile lor interne, care-i obligă să găsească un modus vivendi.

54 Limitele coexistenţei paşnice

(...). Semnarea tratatului de pace privind Austria şi reconcilierea lui Tito cu conducătorii sovietici sunt semne clare ale schimbării politicii externe sovietice.

 

 

SFÎRŞITUL LUMII BIPOLARE. Prăbuşirea comunismului.

55 (...) Războaiele apărute după căderea comunismului au deschis drumul SUA spre rolul de „jandarm mondial”, fiind singura superputere rămasă, care, prin intermediul NATO, s-a implicat în conflicte ca războiul din Golf şi cel din Iugoslavia. (...)

56 (...) În Iugoslavia au izbucnit războaie, ca urmare a imposibilităţii găsirii unei alte soluţii diplomatice pentru convieţuire: Slovenia (iunie – decembrie 1991); Croaţia (1991-1993) şi în Bosnia (1994-1995). Comunitatea internaţională a recunoscut independenţa Bosniei şi Herţegovinei în aprilie 1992, conflictul de aici durând din 1992 până în 1995. Acordurile de pace s-au semnat în noiembrie 1995, la Dayton, după negocieri îndelungate, sub egida S.U.A. Diplomaţia vest-europeană, a fost ineficace faţă de conflictele din Iugoslavia.

 

O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

56 (...) SUA dominau NATO, fiind cea mai mare putere militară şi economică a lumii, având puterea să impună orientările sale, chiar dacă acestea au dus la anumite divergenţe în sânul alianţei, în timpul războaielor din fosta Iugoslavie (1991-1995 şi 1999). (...)

 

 

 

 

Aghiotant la trei miniștri ai Apărării: Milea, Militaru, Stănculescu (BARBU 2000)

Alexandru Barbu,  Aghiotant la trei miniștri ai Apărării: Milea, Militaru, Stănculescu, Ion Cristoiu, București, 2000, 173 p.

 

 

(41) În toamna anului 1988, generalul Milea a făcut o vizită în Iugoslavia, la invitația omologului său, și acolo a aflat că ofițerii sârbi se plâng din cauza lipsei de locuințe, situație care se întâmplă acum și în România.

 

V. În preajma Revoluției

(62-63) (...) Alte date interesante erau cuprinse în cele două telegrame transmise de atașatul militar român la Belgrad, care relevau, la rândul lor, informații care trebuiau să îngrijoreze pe orice român. În una dintre acestea, colonelul Dumitru Manea relata o convorbire cu un general-colonel în rezervă iugoslav, care făcuse o vizită în Ungaria. Acesta îl informase că, în urm unor disc. cu generalii unguri, a aflat că, împotriva României se organiza un complot internațional, care urma să se declanșeze prin demonstrații și mișcări de masă ale minorității maghiare, împreună cu Biserica Catolică și alte minorități, urmând a fi atrași și românii.

 

(127) S-a făcut tam-tam pe chestia cu vilele de protocol de la Snagov și din bulevardul Primăverii. Ca unul care am avut ocazia să merg în vizite peste hotare cu miniștrii Apărării, pot să certific că peste tot am întâlnit așa ceva, începând cu Bulgaria și terminând cu Nigeria sau Turcia (să nu mai vorbim despre condițiile din Coreea de Nord sau R.P. Chineză, care sunt mult superioare oricărora din statele occidentale).

 

(148) În vara anului 1993, chiar a făcut [generalul Ștefan Gușă] o vizită la invitația omologului turc, comandantul armatei din Istanbul.

 

(161) Imediat mi-am dat seama că am fost inspirat, pentru că Stănculescu a început să-și invite omologii din Ungaria, Polonia și Bulgaria la el în apartament [Moscova, iulie 1990, CAER], pentru discuții între patru ochi, așa că eram acoperit pentru orice fel de „tratație”.

 

Europa (HEN & LEONARD 1989)

 Christian Hen & Jacques Leonard, Europa, trad. I. Trăistaru (Paris, 1989), Humanitas / Economie-Repere-8, București, 1992, 161 p.

 

 

I.Cooperare sau integrare în Europa?

 

Datele importante ale construcției europene

15 (...) 28 mai 1979: aderarea Greciei

 

1.Alegerea cooperării

 

Structuri interguvernamentale

 

Statele membre ale organizațiilor de cooperare

18 (...) OCDE: 24 membri, 19 țări europene: (...), Grecia, (...), Turcia, (...)

Consiliul Europei: (...), Grecia și Turcia (1949), (....), Cipru (1961), (...).

NATO: (...), Grecia, Turcia (1952), (...).

 

Domenii de intervenție limitate

23 (...) Comisia europeană a drepturilor omului

(...) În 1985, doar Malta, Cipru, Grecia, Turcia și Liechtenstein nu acceptaseră încă acest drept.

 

 

III. Situația economică a CEE

 

1.Locul CEE în lume

 

Raporturile comerciale și financiare

80 (...) Constituirea CEE reprezenta în plus un interes politic deloc neglijabil: întărirea Europei occidentale față de țările socialiste ale Europei de Est. (...)

 

2. Diferențe naționale și efecte ale integrării în cadrul CEE

 

Creșteri net diferențiale

91 Tabelul IX Primordialitatea orizontului european: structura comerțului exterior al țărilor CEE

Țara – Exporturi spre: CEE-SUA-Japonia- Altele / Importuri din: CEE-SUA-Japonia-Altele

(...)

Grecia – 63,5-7,1-0,7-28,7 / 58,3-3,0-6,1-32,6

(...)

Sursa: CEE

Excedentele unora (Olanda, RFG, Belgia, Luxemburg) compensează aproximativ deficitele celorlalte (Danemarca, Irlanda, Grecia, Regatul Unit).

Economiile de dimensiune modestă (Luxemburg, Danemarca, Olanda, Belgia, Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia) mai mult suportă decât animă procesul de dezvoltare ala ansamblului comunitar.

 

O complementaritate în creștere

96 Tabelul X Indicatori economici

Țări - Creșterea medie anuală a PIB în volum (%) (1971-1980 / 1987) – Rata inflației la consum (% medie anuală) (1971-1980 / 1987) – Rata șomajului (% din populația activă civilă) (1971-1980 / 1987) – Rata investițiilor (% din PIB) (1971-1980 / 1987) – Soldul tranzacțiilor curente (% din PIB) (1971-1980 / 1987) – Soldul finanțării administrațiilor (% din PIB) (1971-1980 / 1987)

(...)

Grecia – (4,7; -0,8) – (13,3; 16,0) – (0,8-7,4) – (24,1-18,6) – (-2,4; -4,2) – (-4,8; -10,6)

(...)

Sursa: CEE și OCDE.

 

 

IV. Politicile economice comune

 

Politica agrară comună (PAC)

109 Tabelul XII Diversitatea mijloacelor și a rezultatelor agriculturii europene

Țări-Suprafața medie utilizată (ha/1986)-Partea ocupării agricole în totalul ocupării civile (1986)-Repartizarea ocupării forței de muncă (1984) (15-44 ani %-peste 45 ani %)-Număr de tractoare la ha (1982)-Indicele valorii adăugate pe locuitor (1981-1985 CEE 100)-Sold comercial agricol (miliarde ecu 1986)

(...)

Grecia – 4,3 – 28,5 – 40–60 – 0,07 – 64 – (-0,1)

(...)

CEE – 8.9 – 8,3 - ( ) – ( ) – 100 – (-24)

Sursa: CEE

 

Ecu în Sistemul Monetar European

120 (...) Monede – Ponderi (% din total)

(...)

Drahma grecească – 1,1

(...)

Total – 100,0

121 (...) Cazurile bilaterale de piață ale monedelor se pot depărta de cursurile pivot oficiale în limitele marjelor de fluctuație autorizate, fie + sau – 2,25% (cu excepția lirei sterline și a drahmei grecești, care nu participă la mecanismul de schimb și a lirei italiene a cărei marjă este de + sa – 6%).  

 

Politica regională

129 Tabelul XIII Ierarhia regiunilor

Tabelul redă clasamentul, între 1977-1981, al regiunilor europene în funcție de PIB pe locuitor și a ratelor de șomaj, în raport cu media (egală cu 100) CEE. Problemele regionale cele mai grave corespund valorilor cele mai puțin ridicate ale indicilor. Grecia nu figurează în această medie.

30/40 Calabria / Irlanda de Nord / Sardinia

(...)

154 Hamburg

Sursa: CEE. NB – Spania=60/70, Portugalia=50/60, Grecia=50/60.

130 (...) Principalele instrumente financiare ale activității regionale sunt: FEDER, a cărui acțiune este orientată, în principal, pentru dezvoltarea regiunilor cele mai defavorizate: investiții în infrastructură care să permită crearea de noi locuri de muncă în industrie și servicii (principalii beneficiari: Italia, Regatul Unit, Franța, Grecia);

131 (...) În sfârșit, Programele Integrate Mediteraneene (PIM), ultima inovație a comunității în domeniul regional, au ca misiune accelerarea modernizării regiunilor meridionale [25].

XXI rapport general sur l activite des Communautes europeennes – 1987, OPOCE, Luxembourg, 1988.

 

Politica socială

134 Tabelul XIV Protecția socială în Europa

Țară – (...) – Grecia – (...)

Cheltuieli totale de protecție socială (% din PIB 1985) – (...) – 19,5 – (...)

Prestații de protecție socială (destinații % din total în 1983) – (...) – (-) (...)

Venituri după surse (% din total în 1983) – (...) – (-) – (...)

Sursa: CEE.

 

Politica de cooperare

139 (...) Țara – Acord comercial

(...)

Israel, Iugoslavia – Acorduri de cooperare și acorduri preferențiale cu fiecare țară

Cipru, Malta, Turcia – Acorduri de asociere

(...)

 

 

2. Viitorul politicilor comune

 

Cercetarea științifică și tehnică și promovarea tehnologiilor și activităților noi

152 Programele specifice

(...) 9. În jurul programelor cadru (1987-1991)

(...)

-EUREKA: inițiativa dezvoltării de bunuri și servicii cerute de piață; principalele domenii: optică electronică, materiale noi, laseri de mare putere, microelectronică rapidă și miniaturizată, biotehnologii în spațiul cosmic, programe de cooperare industrială cu „geometrie variabilă”.

-AIRBUS, ARIAN, ESPACE, HERMES: inițiative de dezvoltare comercială în domeniile aeronauticii și zborurilor cosmice.

 

Relațiile externe ale CEE

154 (...) Cu ansamblul țărilor est-europene, membre ale CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), nu a existat niciodată un acord comercial general.

155 Cu toate acestea, CEE rămâne principalul partener comercial al țărilor din Europa de Est și principalul finanțator al datoriei lor internaționale. Exporturile comerciale sunt reglementate și variază în funcție de parteneri și acorduri de cooperare (dezvoltare de acorduri de compensare în mărfuri, transferuri de tehnici, asocieri, coproducții, subcontractare). Începând din 1982, CEE a pus în aplicare măsuri de salvgardare față de exporturile CAER la produsele sensibile ale pieței comunitare.

156 (...) În ciuda dificultăților pe care le întâmpină construcția integrării comunitare, ale țări bat la ușa CEE: Turcia, de mult timp, Marocul, mai recent, dar și Norvegia și Austria.

Geografia economică a lumii contemporane (VELCEA & UNGUREANU 1993)

Ion Velcea & Alexandru Ungureanu, Geografia economică a lumii contemporane, Șansa, București, 1993

 

II. Harta politico-economică a lumii contemporane
16 În prezent pe glob există 185 de state suverane, inclusiv cele 15 țări din fosta URSS (...), precum și statele rezultate din dezintegrarea fostei Iugoslavii(2).
2 Slovenia, Croația, Iugoslavia (Serbia+Muntenegru), Macedonia, Bosnia și Herțegovina.
21 (...) În strânsă legătură cu aceste mutații fundamentale menționăm:
-desființarea în 1990 a Consiliului de ajutor economic reciproc (CAER);
-încetarea existenței Tratatului de la Varșovia (Praga, 2 iulie 1991)
23 Producția de cupru: (....), Iugoslavia cca 100 mii tone, (...)
24 Producția de plumb și zinc: (...), Iugoslavia: cca 80 mii tone Pb + cca 140 mii tone Zn, (...)
25 (...) Spațiul economic mondial se va constitui, în continuare, în zona nord-americană a liberului schimb (...), cât și în cea a Asiei și a Pacificului (...), urmând ca și țările din Europa de Est să fie integrate treptat în spațiul economic european.
(...) Astfel, pactul economic dintre țările riverane Mării Negre (februarie 1992) a cuprins un număr de 9 țări: Turcia – centrul comunității economice, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan.
1 Comunitatea Economică Europeană a evoluat astfel: (...); (...); în 1980 au fost incluse alte trei țări: Portugalia, Spania, Grecia.
26 (...) În vederea dezvoltării economiilor țărilor din Europa de Est s-a constituit (aprilie 1991) BERD, care va finanța realizarea unor proiecte economice și crearea unor infrastructuri economice în fostele țări socialiste din Europa Centrală și de Est, punând astfel bazele unei noi ordini economice mondiale.

 

III. Probleme de dinamică, repartiție și structură a populației
27 (...) Obiectul geografiei populației și a așezărilor este, deci, ecumena în ansamblu, cu cele două elemente ale sale - populația și habitatul uman, strâns legate printr- o multitudine de relații complexe, sociale și naturale.

1.Dinamica populației globului
28 (...) În antichitate, de când datează și primele înregistrări parțiale ale populației (în Egipt, China, Imperiul Roman ș. a.), progresele înregistrate de viața economică (dezvoltarea irigației, apariția metalurgiei etc), ca și organizarea statelor și începuturile vieții urbane au contribuit la o anumită creștere a populației în pofida repetatelor conflicte militare, aceasta fiind apreciată la 190 mil. de locuitori; dintre aceștia, China, în timpul dinastiei Han, avea între 40 și 70 mil. locuitori, iar Imperiul Roman la apogeul său – 48 de mil. de locuitori.
29 Dacă în antichitate perioada medie de dublare a populației era de 600 de ani, în schimb, în Evul Mediu aceasta se prelungește la 1000 de ani.
32 (...) În majoritatea statelor din Africa, Asia, America Latină și Oceania ea depășește valoarea de 30 la mie (în unele țări africane ca Niger, Kenya sau Malawi trecând chiar de 50 la mie, în timp ce în Europa doar Albania are o natalitate de 30 la mie).

3.Structura populației
3.2. Structura etno-lingvistică a populației
38-39 Nu există, de asemenea, o identitate absolută între limbă și etnie, uneori aceeași etnie vorbind limbi diferențiate (de exemplu, albanezii), (...).
3.6. Mobilitatea teritorială a populației
44 (...) Ele [migrațiile definitive] cuprind migrațiile definitive pentru muncă (cele mai importante), regrupările de sclavi africani (comerțul cu sclavi africani), migrațiile de cucerire (cum au fost marile migrații spre Europa central-sudică care au durat din sec. III până în sec. XIII), (...).
46 (...) Au apărut, în schimb, curenți migratori noi, spre statele Europei de Vest provenind din aria Mediteranei (Italia, Spania, Turcia, Portugalia, Grecia, Algeria, Maroc ș. a.), (...)

IV. Structuri și funcționalități ale așezărilor rurale

2. Tipologia așezărilor rurale
2. 1. Tipuri de așezări rurale după poziția și așezarea geografică
50 (...) Astfel, în Evul Mediu multe sate au preferat poziții izolate (de refugiu) și situri defensive (de exemplu, siturile de acropolă ale multor așezări în jurul Mediteranei), (...). (...) Dintre condițiile oferite de poziție și sit, frecvent valorificate de așezarea rurală, subliniem (...), economisirea terenului fertil (de ex. satele de la poalele versanților abrupți care înconjoară poliile cultivabile din carstul Alpilor Dinarici), (...).   
2.4. Tipuri funcționale de așezări rurale
e) Așezări pastoral-silvice
57 (...) De acest tip de așezare rurală se leagă fenomenul de transhumanță care este specific pentru numeroase zone muntoase (Alpi, Pirinei, Carpați, Balcani), unde se înregistrează și o mare densitate de gospodării temporare (sălașe, odăi, colibe, stâne) cu terenuri arabile limitate, cu pondere ridicată a pășunilor și fânețelor naturale și accesibilitate greoaie.
2.5. Tipuri de așezări rurale după materialul de construcție și forma gospodăriilor
58 (...) Astfel, în Europa mediteraneeană sau în Munții Atlas predomină piatra în construcția locuințelor rurale (adesea cu acoperiș de olane dau de ardezie),

V. Structuri și funcționalități ale așezărilor urbane

2. Originea și evoluția fenomenului urban
67 (...) Treptat au apărut noi civilizații urbane – (...), civilizația cretană, (...), civilizația miceniană (Micena, Tirint), continuată de cea elenă, care a extins dezvoltarea urbanismului în sudul Italiei (Napoli, Siracusa), (...).
68 O contribuție deosebită au avut, însă, la dezvoltarea unui urbanism sistematic civilizația elenistică, care a ridicat un număr impresionant de orașe noi în Asia Mică, Siria, Mesopotomia, Iran, Afganistan, Egipt etc și civilizația romană, care a extins mult fenomenul urban în Europa centrală și vestică (pe teritoriul actual al Franței, Marii Britanii, Țărilor de Jos, al sud-vestului Germaniei ș. a.

3. Urbanizarea globului
73 (...) Statele industrial-agrare au în mod curent un grad de urbanizare de 45-70%, aici intrând cele mai multe state din Europa central-estică, inclusiv România, unele țări ale Europei Mediteraneene (Grecia), Africa de Sud ș. a.; (...). Statele agricol-industriale au în mod obișnuit o proporție a populației urbane de 30-45% (de exemplu, Albania, Portugalia etc).

5. Tipologia așezărilor urbane
5.1. Tipuri de orașe după așezarea geografică
76 O poziție favorabilă este și aceea litorală, permițând trecerea de la transportul continental la cel maritim, (...), în cazul unei poziții litorale de strâmtoare (Singapore, Copenhaga, Istanbul). (...) Se mai pot menționa – (...), poziția de cap de pod, de o parte și de alta a fluviilor navigabile, creând, de obicei, orașe perechi (de exemplu, Giurgiu-Ruse), (...).
(...) Astăzi siturile dominante devin adesea incomode, pun probleme grele traficului intern și impun construcția unor tuneluri, funiculare (de exemplu, la Istanbul) etc. (...) Mai amintim siturile de depresiune închisă de înălțimi, de istm între bazine maritime (Corint), (...).
5. 3. Tipuri după fiziologia urbană
78 (...) Aceasta [trama stradală] poate fi (...), rectangulară (la orașele chineze, japoneze, indiene, cele create de civilizațiile elenistică și romană, majoritatea orașelor noi din cele două Americi și Australia), (...).

VI. Factorii repartiției și valorificării resurselor naturale și ale dezvoltării industriei mondiale

1.Factorii potențiali ai industriei mondiale
1.1. Factorii geologici
84 (...) Sarea marină se extrage de la multă vreme, producția anuală fiind estimată la 160 milioane tone. Amenajări speciale există în sudul Franței, în zona litoralului Italiei, al Croației, al Greciei etc, unde s-au constituit și unități industriale de producție.

VII. Industria energetică mondială

2. Industria petrolului și a gazelor naturale
102 (...) Toate celelalte state europene au producții foarte mici [petrol]: Iugoslavia 3,4 mil. t (în zona cursului mijlociu al Savei), Albania 3 mil. t, Ungaria 2 mil. t etc.
103 (...) Indiferent de aceste oscilații se disting cinci mari producători [petrol]: Arabia Saudită (260 mil. t în 1969), Iranul, Irakul, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite, secondate de câțiva producători mai mici – Oman, Qatar, Siria, Bahrein și Turcia (2,1 mil. t).
Industria gazelor naturale
108 (...); din aceeași republică [Ucraina] pleacă și conducta care exportă gaz în Bulgaria, traversând pe 190 km teritoriul României.   

3. Industria carboniferă
113 (...) În Europa se cunoaște exploatarea cărbunilor în Anglia, pe vremea romanilor, (...).
114 (...) Perioada contemporană se caracterizează și prin creșterea gradului de valorificare a cărbunilor inferiori, care la început erau neglijați, iar astăzi se exploatează în 37 de state ale globului, proporția lor în producția mondială crescând de la 9% la peste 30% în 1988, iar în multe state ale Europei sud-estice reprezentând chiar cea mai mare parte din producție; această reconsiderare se datorește în primul rând construirii unor mari termocentrale, cu turbine cu abur, care pot utiliza cărbunii inferiori la parametrii ridicați de eficiență.
115 (...) În statele est-europene, bazinele carbonifere au fost valorificate destul de timpuriu – de exemplu cărbunii din bazinul Sileziei superioare sau cei din Banat sunt exploatați din secolul XVII, (...).  
116 (...) Cărbunii inferiori predomină și în producția Cehiei și Slovaciei (8%), Iugoslaviei,  României, Bulgariei, Ungariei, Mongoliei și Albaniei. (...) Continuă să crească producția în statele cu rezerve mari de cărbune superior ca (...) și în Iugoslavia, unde, cel mai mare bazin, Kosovo, abia acum intră în producție.
119 (...) Europa mediteraneeană are, în schimb, o industrie carboniferă ascendentă, datorită nivelului economic mai scăzut, care nu permite importul unei cantități prea mari de purtători de energie; crește atât producția de cărbuni a Spaniei (36 mil. t în 1989), cu o producție apreciabilă de huilă, dar și cea a Greciei (52 mil. t), formată exclusiv din lignit.   
120 (...) Se mai pot menționa progresele înregistrate de Turcia (66,7 mil. t în 1989), (...)
121 (...) Toate aceste procedee noi, adăugându-se la creșterea continuă a cererii în domeniul utilizării clasice a cărbunilor, vor face ca în anul 2000 producția mondială să se ridice la 3650 mil. t (A X a Conferință Mondială a Energiei, Istanbul, 1977).

4. Industria energiei electrice
125 (...) Hidrocentralele de cădere mare sunt caracteristice nu numai pentru munții Alpi și Carpați, dar și pentru Caucaz, Pamir, Tianșan, cordiliera nord-americană, Himalaya, Alpii Dinarici, munții Taurus, munții Zagros etc.
(...) În țara noastră un bun exemplu [de hidrocentrală de cădere mică] este cel al hidrocentralei de la Porțile de Fier I.
126 (...) Hidrocentralele cu lac de acumulare, construite pe râuri cu un debit de variații mari, mai ales în climatele temperat continental, musonic, mediteraneean, subecuatorial.
127 (...) Sunt însă și state cu suprafețe mai mici, care se remarcă prin potențiale tehnic amenajabile relativ înalte, ca Japonia, Norvegia, Chile, Turcia, Suedia, Franța etc.
129 [România în curs de industrializare] (...); în sfârșit, în a treia fază se pune accentul pe termocentrale gigantice, de peste 1000 MW și se amenajează hidrocentrale de cădere mică pe fluvii cu debit mare cum este hidrocentrala Porțile de Fier I.

5. Energia nucleară
135 (...) Alte uzine sunt în construcție în Egipt, Filipine, Mexic, Libia, Turcia, Indonezia, R. P. Chineză etc.
136 (...) În lungul Dunării se înșiruie centralele atomo-electrice la Gudremmingen, Zwentendorf, Paks, Kozlodui (Bulgaria), Cernavodă. În Italia nordică, pe valea Padului s-au construit centralele de la Trino și Mezzanone, în ex Iugoslavia pe Sava, (...)

6. Energia solară
140 (…) Randamente mult mai ridicate se obțin în instalațiile cu celule fotovoltaice, care produc electricitate în mod direct din radiația solară, însă deocamdată prețurile de cost sunt foarte ridicate și adoptarea unei astfel de soluții este acceptată numai în locuri isolate, lipsite de alte surse de energie (relee de televiziune, mici localități insulare cum este Kytmos în Grecia, faruri cum sunt cele din R. P. Chineză), (…).  

8. Energia geotermică
144 (…) [resurse geotermale] În Africa se distinge aria marelui graben est-african, din estul Zairului până în Djibouti, iar în Europa – zona Mediteranei (Italia central-sudică, insulele Mării Egee ș. a.).
145 (…) Centrale de acest tip, de talie mijlocie sau mica, s-au mai construit în (…), Turcia ș. a.
146 (…) Numeroase sere de acest tip funcționează și în Kamceatka, Ungaria, Iugoslavia (Subotica), Franța ș. a.

 

 

VIII. Geografia industriilor de echipament

1.Industria utilajului industrial 

153 (…) Astfel, Bulgaria a edificat o tânără uzină de mașini grele la Radomir și un combinat de roboți industriali la Stara Zagora.

2. Industria utilajului agricol
154 (…) Și-au create o industrie a utilajului agricol și câteva țări în curs de dezvoltare: India (67.400 tractoare annual), Turcia (34.000), Brazilia (25.500), (…).
155 (…) De asemenea, în Franța această industrie este distribuită în orașele mici și mijlocii din Bazinul Parizian, în Marea Britanie – în Bazinul Londrei, în Bulgaria în Podișul Prebalcanic (Russe) etc.
(…) Și în țările în curs de dezvoltare industria utilajului agricol se remarcă în centrele urbane mari, bine situate în raport cu căile de comunicație, de exemplu în India, Turcia – la Ankara, Izmir și Istanbul, în Iran, în Algeria.

3. Industria mijloacelor de transport 
157 (…) În țările în curs de dezvoltare poate juca rolul chiar al unei industrii-pioniere, dezvoltate cu prioritate, de exemplu: Brazilia, Mexic, Iran, Columbia, Turcia,
160 (…) (…), „Renault” din Franța cu 2,1 milioane autovehicule anual și filiale în Portugalia, Turcia, Columbia, (…).
162 (…) În Bulgaria, s-au organizat întreprinderile de camioane de la Șumen, de autobuze de la Botevgrad și autoturisme de la Loveci.

168 (…) În țările în curs de dezvoltare, această industrie, desi recentă, trece printr-o frumoasă ascensiune în ultimul timp, pe lângă Coreea de Sud, meritând a fi menționate rezultatele construcțiilor navale din Brazilia, India, Bangladesh, Singapore, Bahrein, Malayezia, Turcia și Senegal;
170 În unele state continentale se dezvoltă construcția vaselor fluviale – în orașele Budapesta, Dobreta Turnu Severin, Russe, Komarno, nave care sunt și exportate în număr apreciabil.
(…) Pe țărmul vestic al Mării Negre se remarcă șantierele navale românești, precum și cel bulgar de la Varna.

4. Industria electrotehnică și electronica
173 (…) Se dezvoltă repede industria electrotehnică și electronica și în alte state: (…), fabricarea electrocarelor în Bulgaria ș. a.
173-174 Marile companii electrotehnice și electronice și-au creat în ultimii ani numeroase întreprinderi filiale în unele țări în curs de dezvoltare, mai ales din Extremul Orient, (…). (…) O situație identică, dar la o scară incomparabil mai redusă, este caracteristică și pentru India, Brazilia, Mexic, Iran, Indonezia, Turcia, Tanzania, Bangladesh.
174 (…) Centre specializate în electrotehnică și electronică sunt (…), Ljubljana, (…).
(…) Poate fi menționată și localizarea industriei acumulatorilor, în funcție de uzinele de metale neferoase, de exmeplu la Trepca în Iugoslavia.
176 (…) Noi tendințe de specializare se conturează în numeroase state, de exemplu cea a Poloniei în mașini de cusut (Radom) sau cea a Bulgariei pentru mașini de scris (Plovdiv.).

X. Geografia utilizării terenurilor (land use)

2. Premisele naturale ale agriculturii
204 (…) Regiunile tropicale și subtropicale umede (musonic, subtropical de tip medieteraneean) au o agricultură aproape permanentă, asigurând piața mondială cu cele mai diverse produse agroalimentare (orez, fructe citrice).

4. Premisele social-economice ale agriculturii mondiale
4.3. Pregătirea cadrelor de specialiști
218 (…) În alte țări ponderea [populației active în agricultură] a ajuns să fie de la 5% la 10% (Japonia, Danemarca, Franța, Italia), de la 10% la 20% (Bulgaria, ex Cehoslovacia, Spania, Uruguay, Venezuela, Argentina), sau între 20% și 30% (România, Iugoslavia, Polonia, Grecia).

5. Structura și repartiția geografică a terenurilor Agricole
222 (…) Un grad ridicat de punere în valoare agroproductivă a terenurilor se remarcă și în late regiuni ale globului și în primul rând în India (51%), Turcia (35%), Grecia (30%), Cuba (30%), Pakistan (26%), Vietnam (21%).
(…) În cadrul acestora [pășuni naturale] se disting pășunile alpine (Pirinei, Alpi, Carpați, Balcani, Caucaz), cele cu caracter permanent (Noua Zeelandă, Europa oceanică) și pășunile de luncă, ce concentrează un mare efectiv de animale datorită compoziției floristice și a productivității foarte ridicate.

6. Structura, dimensiunile și potențialul culturilor agricole
226 (..) Cele mai mari țări producătoare de bumbac, din cele 77, sunt: ex URSS, RP. Chineză, India, SUA, Pakistan, Turcia, Egipt, Sudan, Brazilia.
228 (…) Uleiul de măsline (1,6 mil. t în 1986) se obține cu precădere în Spania (27%), Grecia (16%), Turcia (10%), Tunisia (8%), Portugalia, Maroc, SUA.
230 (…) Cultura ceaiului (2,5 mil. t. anual) se obține cu precădere în India, RP Chineză, Sri Lanka, Japonia, ex URSS, Indonezia, Kenya, Turcia.
(…) Regiunile mediteraneene și balcanice au o pondere însemnată în producția mondială de struguri și vinuri. (…)
Remarcabile sunt, sub raportul producției și extinderii, sunt și plantațiile de pomi fructiferi din zona temperate, precum și plantele citrice (portocali, lămâi, grapefruit), care prezintă areale compacte în bazinul Mării Mediterane, SUA și America Latină.
(…)
În ceea ce privește producția de lămâi și alte plante citrice, cea mai mare producătoare este Italia, după care urmează SUA, Mexic, Israel, Turcia, Spania.

7. Tipuri de peisaje agrare
7.1 Peisajul câmpurilor cultivate deschise
233 (…) Acest tip de peisaj se întâlnește în Europa Central-Vestică, Europa Sud-Estică, în estul Statelor Unite, adică acolo unde predomină solurile cernoziomice și brune de pădure deosebit de favorabile pentru culturile cerealiere, plante tehnice, plante furajere.
7.3. Peisajul pomiviticol colinar
233 Peisajul pomiviticol colinar, discontinuu, dă nota caracteristică pentru regiunile de deal din centrul și sud-estul Europei. Intensificarea acțiunii de modernizare a plantațiilor pomicole a făcut să se individualizeze areale puternice de plantații intensive și superintensive în Franța, Germania, Iugoslavia, România, Ungaria, R. Moldova.
7.5. Peisajul agrar mediteraneean
234 Peisajul agrar mediteraneean este caracteristic țărilor din bazinul Mării Mediterane, unde condițiile pedoclimatice permit cultivarea viței de vie, măslinului și citricelor, iar în perimetrele irigate și a legumelor. Spațiile agricole sunt concentrate în lungul culoarelor de vale, pe versanți amenajați în terase, pe câmpiile litorale. (…)

 

XI. Economia forestieră

1.Evoluția spațială și funcțională a fondului forestier
239 (…) Importante împăduriri și reîmpăduriri s-au mai executat în ex URSS, România, Polonia, Bulgaria, Spania, Marea Britanie, Iugoslavia, Franța, Italia, folosindu-se ca esențe valoroase repede crescătoare Duglasul canadian și Plopul negru american.

4. Industria de prelucrare a lemnului
243 (…) Aceasta era constituită din cherestea de rășinoase – 74,3% din totalul producției (URSS, SUA, Canada, Japonia, RP. Chineză, Turcia, România), (…).
244 (..) Producția de hârtie de țigarete a ajuns la 80 mil. t., cele mai mari țări producătoare fiind Japonia, Brazilia, Iugoslavia, Polonia, Turcia, ex- Cehoslovacia.

 

XII. Căile de comunicație și transporturile

3. 3.Transporturile feroviare
249 (2) = Succesiv s-au pus în circulație în Europa următoarele tronsoane feroviare: Bruxelles-Mechelen (1835), Paris-St. Germain (1837), St. Petersburg-Țarskoe Selo (1837). În România primele linii de cale ferată: Oravița-Baziaș (1856), Jimbolia-Timișoara (1857), Constanța-Cernavodă (1860), (…). (…)  
252) După intensitatea traficului se disting:
a)Magistrale feroviare de importanță internațională, care asigură legătura dintre marile orașe ale lumii. Semnificative: (…), Sofia-București-Chișinău-Moscova (Danubius Express); (…).

4. Transporturile rutiere
258 (…) Renumitele drumuri romane „viae militaris” legau provinciile marginale ale Italiei de Roma, în timp ce Via Flaminia și Via Appia traversau Munții Apenini intersectând Roma, de unde și expresia „toate drumurile duc la Roma”. Cea mai veche cale de legătură a fost Via Ostia, ce lega centrul istoric Ostia de pe țărmul Mării Tirreniene de Roma.

5. Transporturile navale
263 Documentele istorice consemnează că cele mai vechi civilizații ale omenirii – feniciană, greacă, romană – s-au constituit în lungul marilor fluvii (Nil, Tigru și Eufrat, Indus, Gange, Mekong, Huanghe) și-au avut la bază eficacitatea transporturilor navale.
264 (…) În Europa, principalele căi navigabile sunt: Dunărea (2.860 km) și Rinul, (…).
Dunărea, cu un imens bazin hidrografic – 805.300 kmp, navigabilă de la Ulm și, respective, Regensburg (pentru vase mari), străbate 8 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, România și Ucraina) și drenează 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad).
Prin tratatul de la Paris din 1856 s-a stabilit un regim de liberă circulație și deplină libertate pentru navigația pe Dunăre a statelor riverane, inclusive pentru Franța și Marea Britanie, care au aderat la Comisia Dunăreană. Convenția de la Belgrad din 1948 a menținut, în general, aceste principii, comisia internațională fiind alcătuită însă din reprezentanții țărilor riverane.
Construirea canalului navigabil Rhein-Mainz-Dunăre, în lungime de 530 km, asigură – din 1993 – legăturile economice dintre 13 țări europene, dintre porturile Rotterdam, Anvers, Le Havre și porturile de la Marea Neagră prin intermediul canalului Dunăre-Marea Neagră (64,2 km lungime; 70-90 m lățime; din 26 mai 1984).
(…) În acest scop s-au construit o serie de canale navigabile, de mare importanță economică, strategică, dar cu regimuri juridice diferite și anume: (…); Canalul Korinthos – 6,3 km lungime, 24 m lățime, care asigură legătura dintre Marea Ionică și Marea Egee; (…).
266 (…) O serie de state și-au construit o flotă comercială specializată în „cărăușia pe mare”: Marea Britanie, Norvegia, Grecia, Suedia, Danemarca, Olanda, Spania.

6. Transporturile aeriene
270 (…) Statele din Compania Spațială Europeană (13 țări) colaborează pentru construirea (…), sondei spațiale Ulysses, (…).

 

XIII. Probleme de geografie ale comerțului internațional

1.Organizările teritoriale de export și import
1.1. Organizări comerciale infrastructurale
276 (…) Zone libere legate de traficul fluvial funcționează în (…), Serbia (Belgrad), (…).
Zonele libere portuar-oceanice sunt caracteristice punctelor obligatorii de trecere pentru marile fluxuri comerciale: (…) ori întinderile maritime intens circulate (Larnaka și Limasol în Cipru; …), (…).

2. Organizări comerciale suprastructurale
278 (…) Organizările comerciale regionale au început să funcționeze imediat după al doilea război mondial (CAER, CEE) sau (…).
2.2. Principalele fluxuri comerciale
a. Fluxuri de produse primare
283 (…) Poli secundari de expediere sau primire sunt împrăștiați în majoritatea statelor, însă și aceștia sunt deserviți de principalii curenți petrolieri: Golful Persic - Marea Roșie –Mediterana; (…)
b. Fluxuri comerciale de produse manufacturate
286 Produsele siderurgice erau comercializate prin fluxuri intraregionale (specific CEE, CAER, OCDE) sau (…).

 

XV. Date statistic-economice

298 Tabelul nr. 9
Putere instalată în geotermia de mare energie (MW electrici)
Total din care – 1980 – 1985 – 1986 – 1987 – 1988 – 2010
2.482 – 6.067 – 7.216 – 7.581 – 8.019 – 41.070
Turcia – 0 – 15 – 15 – 15 – 15 – 30
Iugoslavia – 0 – 600 – 600 – 600 – 600 – 1.500