Introducere în sistemul mass-media (COMAN 1999)

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom/Media, Iași, 1999

Rolul presei în societate

Modelul liberal

(96) Atunci când Milton a adresat Parlamentului britanic celebra Areopagicica, având subtitlul „Pentru libertatea de a tipări fără autorizare sau cenzură”, el s-a referit, cu insistență, la libertatea editării, adică a producerii și difuzării de carte, într-un sistem de egalitate a drepturilor, asemenea cu cel creat de piețele pe care se exercită comerțul cu alte bunuri.

 

  

Efecte ale comunicării de masă

Teoriile efectelor limitate

 Modelul cultivării

(120) A treia categorie de savanți consideră, pornind de la străvechiul concept de „catharsis”, că expunerea la mesajele violente contribuie la purificarea tinerilor: ea îi eliberează de impulsuri primare și îi face să consume în imagine dorința de comportament agresiv (Fleur/1982, Severin/1988, Drăgan/1996).

 

Mass-media și viața politică

De la spațiul public la opinia publică

(147) c) locul public- spațiul public se situează, așa cum arată Habermas, în spațiul privat (universul familiei și al activităților referitoare la interesul personal) și spațiul etatizat (universul exercitării puterii în plan legislativ, executiv, administrativ, juridic etc). Primul loc public în care au fost dezbătute teme legate de interesul colectiv a fost agora din democrațiile Greciei antice. Agora reunea însă un număr limitat de cetățeni (aleși în virtutea unor criterii precum poziția socială, resurse economice, statutul etnic etc) și avea o finalitate în primul rând „figurativă” – era un loc „al prezentării sinelui, unde fiecare încearcă să exceleze, prin cuvinte alese rostite în public, pentru a obține glorie” (J. Ferry, 1989, 18).

 

Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică

(161) Campania politică nu este o noutate. În Roma antică se practicau multiple tehnici, care seamănă izbitor cu marketingul politicii moderne: candidații făceau vizite și țineau discursuri în fața electoratului, fabricau zvonuri pentru a-și compromite adversarii, făceau să circule manuscrisele cu discursurile lor, ofereau banchete și lansau numeroase mesaje, scriau direct pe pereții caselor – în Pompei au fost descoperite peste 1.600 „afișe electorale” (v. R. Chesnais, 1995).

 

 

Statutul jurnalistului în ansamblul profesiilor contemporane

Jurnalistul și nostalgiile sale

(180) Așa cum observă D. Ruellan, jurnalistul și sociologul trebuie să împace „două exigențe pe care retorica antică le identificase deja: precizia observației și eficacitatea comunicării” (1993, 118).

 

 

Organizarea activității în instituțiile de presă

Presiuni, costuri, norme de comportament

(192) Instituția de presă, asemenea corăbiei lui Ulise încercând să treacă printre Scylla și Charybda, trebuie să găsească un echilibru între caracterul haotic și imprevizibil ale fluxului de informație și constrângerile producției.

 

 

Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică (PETRESC 2014)

Dorin Petresc, Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 191-216

 

191 (...) Pornind de la Şcoala Ardeleană, s-au definit preocupări pentru argumentarea cursivităţii istorice a civilizaţiei latine, la nordul Dunării, purtătoare, în fond, a răspândirii Creştinismului pe aceste meleaguri; acestea erau, de altfel, şi firele cele neîntrerupte ce leagă istoria „insulei latine din marea slavă” de Roma. (...) Ori de câte ori, fiinţa naţională şi bisericească a românilor a fost vulnerată, istoriografia din sfera ecleziastică nu a precupeţit niciun efort în a furniza argumente istorice defensive la Polemos-ul ce anima prezentul

195 (...) Cu toate acestea, luminile din sanctuarul muzei Clio vor fi fost vegheate din cercurile exilului românesc în Occident, mai cu seamă datorită abnegaţiei unor clerici ai Bisericii Greco-Catolice9.

197 (...) Pentru atitudinea reprezentanţilor regimului stalinist din România  faţă de temele principale ale discursului identitar greco-catolic, devine evocatoare mărturia lui David Prodan cu privire la contextul apariţiei primei ediţii a Supplexului: „[...] într-un timp când nu lipseau insinuările că romanii, care ne-au hotărât fiinţa, ne-au dat limba şi pentru vecie numele, aşezându-ne în marea familie a popoarelor romanice, nu sunt decât «cotropitori», latinitatea care ne însufleţise până aci, «uzurpare», Şcoala Ardeleană care ne-a trezit la conştiinţă,«reacţionară», limba încercată de corifeii ei, o limbă «artificială», «păsărească», când teze ca cele de faţă erau suspectate sub nume de «naţionalism»”26.
26 = David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ediţia 1998, p. 9.

198 (...) De asemenea, liniile de cercetare ce vizau raporturile românilor cu Occidentul au fost şi ele deraiate, „insula latină” din marea slavă urmând a se scufunda sub valurile legăturilor istorice dintre români şi slavi”(33) 
33 = Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Editura Humanitas, ediţia a III-a, 2006, p. 125.

200 (...) [Al X-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice, 1955, Roma] În Agora romană, David Prodan s-a întâlnit cu istoricul I. TÓTH Zoltán, la opera căruia, de altfel, face dese conexiuni sursologice în Supllex; (...).

201 (...) În opinia unor analişti avizaţi, precum Lucian Boia, nu ar trebui uitat „[...] că partidul comunist, iniţial o mână de oameni dintre care cei mai mulţi nu aveau nimic în comun cu cultura română, a devenit un partid de mase, şi astfel, treptat, s-a «românizat»”58. În fond, din perspectiva sentimentului identitar, revenise la suprafaţă vechea paradigmă a „insulei latine într-o mare slavă”, potenţând aspectul relativei independenţe faţă de Moscova, precum şi reconsiderarea tradiţiilor culturale româneşti.

204 (...) Teme ample, vizând: argumentarea continuităţii de locuire latină în Dacia şi latinităţii limbii române, Secolul Luminilor şi afirmarea politică a Naţiunii române din Imperiul Habsburgic, geneza mişcării paşoptiste transilvănene, înfăptuirea dezideratului unităţii naţionale de la 1 Decembrie 1918, istoria învăţământului, artei şi cărţii vechi, au constituit roţile motrice ale unui veritabil „cal troian”, graţie căruia meterezele cenzurii au putut fi permeabilizate, evidenţiindu-se astfel rolul istoric jucat de Biserica Greco-Catolică în coagularea culturală şi politică a Naţiunii, pe cortexul modernităţii central-europene.
(...) O incursiune în mecanismele intime care au conexat Luminile de geneza Naţiunii, contextualizată spaţiului sud-est european, o întreprinde Virgil CÂNDEA, cu subiectul Les lumières et la naissance de la conscience nationale chez les Roumains [1970]78. Totodată, Valentin Gr. CHELAN desluşeşte raporturile de cauzalitate dintre vectorii ideilor politice ale Şcolii Ardelene şi „renaşterea naţiunii sârbe”, diseminând rezultatele cercetării, în mediul ştiinţific sârbesc, la Vârşeţ, prin mijlocirea comunicării Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe [1971](79).
79 = Valentin Gr. Chelan, Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe, în vol. Radovi Simpozijuma o srpsko (jugoslovensko) – rumunskim odnosima. Actele Simpozionului dedicat relaţiilor sârbo (yugoslavo) – române. Vršac, 22-23.V.1970, Pancevo, Editura Libertatea, 1971, pp. 67-70.

205 În fosta metropolă română a Banatului sârbesc – Vârşeţ, organizarea unui Simpozion dedicat Relaţiilor sârbo-române (22-23 mai 1970), pe fondul apropierii dintre România şi Yugoslavia, survenită după evenimentele din 1968, oferea istoricului Valentin Gr. Chelan oportunitatea problematizării influenţelor induse de „Cetatea culturală a Blajului” asupra culturii sârbe, pe filiera de receptare a cărturarilor bănăţeni; chiar dacă nu avea cunoştinţă despre existenţa unui Supplex sârbesc (iliric) în arhiva fostei Episcopii Române Unite de la Oradea, autorul punea în ecuaţia istoriografică apartenenţa culturală a unui teritoriu geografic din Yugoslavia, cuprins, începând cu veacul al XVIII şi până în 1919, în Banatul multietnic.

209 (...) Complexul portret al lui Timotei Cipariu (1805-1887) a devenit obiectul interesului ştiinţific, specialişti din diverse domenii – Cornel TATAI, Octavian ROTARU, Valeriu NIŢU, Yves GOLDENBERG, Petre POPESCU-GOGAN – urmând să potenţeze tuşele şi nuanţele unui chip, în care se armonizau angajarea politică paşoptistă şi aplicaţia pentru: filologie, istorie, istoria artei, orientalistică etc.

210 (...) 148 - Radu R. Florescu, The Uniate Church: Catalyst of Rumanian National Consciousness (sec. XVIII-XIX), în „The Slavonic and East European Review”, 1967, 45, nr. 105, pp. 324-342.

215 (...) În condiţiile în care speranţele unui viitor mai bun nu se stinseseră, încă, nici în sufletele persecutate ale celor rămaşi în ţară şi nici în inimile greu încercate ale refugiaţilor din străinătate, Monseniorul Octavian BÂRLEA s-a dovedit deosebit de angajat în susţinerea cauzei Bisericii Române Unite, dezvoltând, la rându-i, câteva subiecte relevante, precum: Conciliul florentin, începuturile Unirii religioase cu Biserica Romei, (...)200. Aceste arii tematice au fost valorificate, prin publicare într-o serie de lucrări şi studii, apărute în revista „Perspective”201, dintre care se cuvin a fi amintite titluri precum: (...), Conciliul florentin şi epoca modernă [München, 1985]
200 = Remus Câmpeanu, Biserica Română Unită între istorie şi istoriografie, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 172
201 = În primul număr al revistei „Perspective“, apărut iulie-octombrie 1978, Monseniorul Octavian Bârlea, pastor al Misiunii Române Unite din München şi întreaga Germanie, definea în cuvântul său „Către cetitori“, scopul şi orientarea pe care atât redacţia, cât şi colaboratorii acestei publicaţii intenţionau sa le confere: „(...)”.

216 (...) Scurtul nostru excurs istoriografic a intenţionat să arate că, de facto, în perioada 1948-1989, nu a existat o fragmentare totală a tradiţiei scrisului istoric românesc de factură greco-catolică, ci numai o relativă adaptare tematică şi deconectare temporală de la unele dintre direcţiile sale majore, astfel încât a fost posibilă exersarea unor teme „disimulate”, fapt care a determinat translaţia insigniilor identitare din Agora înspre economia unor formule semantice discrete, reflectându-se şi la acest nivel travaliul conversiei discursive de la exoteric la esoteric, atât de specific trecerii confesiunii greco-catolice din România la apostolatul din „catacombe”.

 

 

Dorin PETRESC – Dr., Ministerul Afacerilor Interne, Deva

Interviu cu Octavian Paler (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

Interviu cu Octavian Paler

(...)

-De ce ați ales Grecia, Egiptul, Italia pentru a scrie despre ele?

-Poate pentru că soarele mediteraneean luminează întrebările fără să le ucidă.

(...)

Dv. călătoriți de parcă ați vrea să aflați dacă existența acelor meleaguri, acelor monumente este reală. Călătoriile vă vă stârnesc exclamații și nu vă aduc nimic necunoscut.

-Ba da. M-au învățat să descopăr că Odiseea a fost scrisă pentru sfârșitul ei.

-Oare și mitologia este pentru dv. un pretext?

-Da. Nu le-am cerut zeilor decât să le folosesc numele pentru cauza mea personală. (…) Dacă iubesc lumina de afară e ca și cum aș spune că îl prefer pe Apolo. Sau pronunțînd numele lui Dionysos mă gîndesc că am o poftă teribilă să stau culcat în iarba amară, plină de mirosurile primăverii, privind cerul și adumelcînd ca o sălbăticiune amintirea munților. Prin mitologia greacă nu trebuie să părăsim viața obișnuită, deși grecii și-au imaginat că totul se rezolvă printr-un surâs. În definitiv, Elada nu e atît o țară, cît o categorie muzicală.

- Dar a scrie despre monumente străvechi, despre zei nu înseamnă o depărtare de timpurile noastre?

-Dacă există cineva căruia i se pare inactuală sau superfluă nevoia de a crede în sensul profund al Ithacăi, cu atât mai rău pentru ei. (…) Nu mi-am propus niciodată să reinterpretez miturile antice și, chiar dacă în această privință s-au scris lucruri foarte măgulitoare despre cartea mea Mitologii subiective, cred că nu le merit. N-am căutat în mituri decât un mod de a mă confesa și de a judeca viața.

(...)

-(...) Frumusețea ajunge să învingă neantul din care a apărut Afrodita, dar nu ajunge să salveze de la moarte un copil flămând. (…) 

(...)

-Grecii și Renașterea au pus în centrul lumii mai ales frumusețea omului. 

(...)

Dar ce credeți că a pierdut epoca modernă?

- Socrate în agora nu era niciodată singur. În epoca modernă el ar avea șansa să descopere că singurătățile cel mai mari nu sînt cele între patru ziduri. Metropolele europene cunosc singurătatea în plină stradă.

-V-ar ispiti întoarcerea în antichitate?

-Sunt dintre cei care nu s-au gândit niciodată că Don Quijote ar trebui vindecat de himerele sale. Totuși, știu că singura înțelepciune adevărată este să aparții timpului tău, orei pe care o trăiești.

-Nu vă contraziceți? Ați scris despre nostalgia Eladei.

-Nu mă contrazic. În loc să copiem Parthenonul, e mult mai important să înțelegem că el ne vorbește despre o perfecțiune pe care trebuie să o căutăm singuri. Decepțiile neoclasicismului au fost grăitoare. Dar merită să reținem de la clasicism încrederea în cuvinte. (...) Hitler și Nero îmi provoacă aceeași repulsie în plan moral.

-Vorbiți uneori nu numai despre mitologie, dar și despre istorie ca despre o problemă personală.

(...)

Viața lui C. Stere (ORNEA 1989)

 Z. Ornea, Viața lui C. Stere, vol. I, Cartea Românească, București, 1989, 590 p.

 

I. Tragedia începuturilor
2.
37 (...) Citea cărți de istorie (inclusiv cartea de popularizare a lui Grote despre istoria Greciei antice).

  

II. Despărțirea apelor
5.
251 Rolul României este, socotea, acela de avangardă a Europei spre Orient.

 

III. Amăgirile victoriosului

1.
301 (...) Să facem ce a făcut Ulise când a trecut cu corabia pe lângă insula farmecelor... Să  nu ne clintim de pe tărâmul sănătos pe care ne aflăm”(2).
2 = Dezbaterile Adunării Deputaților din 2 decembrie 1901, nr. 12, p. 79.

2.
337 (...) [Iași 1905] Doar câteva clădiri monumentale: (...), băile turco-romane și o baie populară zidite în locul feredeului turcesc.
346 (...) (Inclusiv la noi, unde, după peregrinări tragice, crucișătorul [Potemkin] a ancorat, marinarii rămânând în țară sau emigrând aiurea; grija lor au avut-o socialiștii români în frunte cu Gherea și Rakovschi)

 

IV. Accidentata consolidare

1.
435 (...) [1905] Iar noua mișcare era constituită nu numai din muncitori, ci și din intelectuali proeminenți (Racovski, D. Voinov, dr. I. Cantacuzino, Paul Bujor, N. Leon, C. Graur, I. Sion) care participau (precum primii trei citați) la mitinguri și manifestări publice.
441 (...) [Stere] Și-a dat seama, imediat ce intrase în secretele Olimpului politic, că, fără insistență, reformele riscau să se atenueze până la a deveni de nerecunoscut.
446 (...) Primul studiu [Țară de latifundii, „Viața românească”, 10/1906] se încheia cu diagnosticul roman „Latifundia perdidere Romaniam”.
447 „(...); pentru a nu se atinge această homeopatie națională, regatul României, în loc să ajungă centru de atracțiune pentru milioanele de frați de peste hotare,a ajuns să le inspire groaza prin mulțimea oropsită de iloți, scufundată în întuneric și mizerie”(1).
1 = Apud C. Stere, Scrieri, p. 386.
469 (...) Și tocmai pe acest considerent conta Brătianu, atunci când depunea stăruințe pentru menținerea lui Stere în agitația agorei.
475 (...) [Stere, 13 decembrie 1908] „Deși multă vreme am fost învăluiți de Răsăritul întunecat , întotdeauna ne-am considerat ca o avangardă a Apusului la gurile Dunării”(1).
1 = Dezbaterile Adunării Deputaților, 1908-1909, p. 138-141.
502 (...) Aș adăuga că sacrificiul coborârii în agora vieții politice presupunea astfel de joase campanii compromițătoare.
514 (...) A contribuit la aceasta redeschiderea afacerii Racovski. Acesta, fruntaș al mișcării socialiste reconstituite, era expulzat în 1907, când, plecat ca delegat al socialiștilor români la congresul de la Stuttgart al Internaționalei Socialiste, i se interzisese întoarcerea în țară, considerându-se că nu era cetățean român (deși era). În octombrie, Racovski a luat trenul și s-a îndreptat spre țară. Dar a fost oprit la graniță și silit să se înapoieze. Socialiștii au protestat vehement organizând întruniri, iar takiștii, din interese electorale, îi sprijineau cerând anularea deciziei de expulzare a lui Racovski. Stere - se spunea - nu era de acord cu decizia oficialității liberale, considerând că lui Racovski trebuie să i se îngăduie posibilitatea înfățișării înaintea justiției pentru a-și apăra controversata cetățenie, în deliberare la Curtea de Casație.
524 (...) Dar el [G. Ibrăileanu], ca și Stere mai înainte, proceda prin ignoratio elenchi.
529 (…) La 20 august 1910, Brătescu-Voinești îi scria de la Târgoviște lui Ibrăileanu că vizitase Iașul: „Știam că dumneata și Stere sunteți la mănăstirea Neamț și nu vă puteam cere nici unuia, nici celuilalt sacrificiul de a-misluji de Cicerone”(2).
2 = Scrisori către Ibrăileanu, vol. II, ed. cit., p. 88.

3.
550 (...) Dar în volumul al șaselea al romanului În preajma revoluției (1935) acest episod se poate regăsi, firește transfigurat; eroii (Vania Răutu și Yvonne Vasilescu, dintre care bărbatul e „liber”, iar doamna e căsătorită având și doi copii) trăiesc fericirea comuniunii depline și se despart - după câteva zile - din voința destinului. „Răutu numai acum înțelese mitul platonician. Omul se zbate în goana năprasnică după plenitudinea vieții.  Dar aceasta nu poate fi găsită decât în fuziunea desăvârșită a două suflete, în armonioasa contopire într-o singură ființă a soților predestinați la veșnicie.”
579 (...) Nu putea rămâne indiferent nici față de războiul balcanic, în care România trebuia să aibă un cuvânt greu de spus. (...) Va apărea în numărul pe septembrie al „Vieții românești”. Se intitula Războiul balcanic și atitudinea României (și va fiu reprodus în foileton în ziarul „Mișcarea”). Considera, cu dreptate, că această conflagrație nu trebuia considerată un război local. De fapt - argumenta - războiul este o consecință a disputei dintre cele două imperii (habsburgic și țarist), care dominau sau voiau să-și extindă zona de influență asupra Europei de est. (...) Evoluția spre progres și modernizare în Balcani nu s-a putut soluționa până acum pentru că a fost înglobată într-un conflict mondial. Se întreba care dintre cele două imperii ar fi mai interesat în a tutela țările balcanice. Și răspundea că, dacă acesta ar fi imperiul țarist, care agita panslavismul și se arăta protectorul luptei pentru eliberarea acestor popoare, țările balcanice n-ar avea nimic bun de așteptat.
580 (...) Triumful politicii externe țariste, care țintea spre controlul zonelor orientale europene până departe la Dardanele, ar fi lovit în forțele  progresiste ale poporului rus și n-ar fi asigurat decât o fațadă de independență popoarelor balcanice, ce n-ar fi schimbat o tutelă cu alta. Dar nici ideea că imperiul habsburgic e interesat în progresul, modernizarea și independența popoarelor balcanice mu era mai validă. (...) În acest conflict, România nu trebuia să stea în calea aspirațiilor pentru independență a popoarelor balcanice, pentru că și noi avem „revendicări naționale la cari nu putem renunța...” Și mai încolo: „Avem dreptul să pretindem rectificarea acestei granițe și după cum cere dreptatea și după cum considerații strategice elementare ne povățuiesc.” De aceea, „suntem gata a ne spune cuvântul și de a-l susține, la nevoie, prin puterea armelor”. În aceste condiții, „noi trebuie să stăm cu arma la picior pentru ca nici o hotărâre să nu poată fi luată de nimeni, fără de noi și împotriva noastră”.
581 (...) [21 octombrie 1912] București În cuvântul său, Stere începu prin a se referi la războiul balcanic, repetând opiniile din articolul publicat în septembrie. Declara că PNL se solidarizează cu opinia regelui, făcându-și datoria și din opoziție. Nu se putea obține să aprecieze că victoria obținută de Serbia și Bulgaria se datorează faptul că acestea sunt state de țărani, unde latifundiile nu există.
582 (...) Ba chiar, la 18 iunie 1913, când izbucnirea celui de-al doilea război balcanic devenise iminentă, Brătianu a comunicat că acceptă constituirea uni guvern național, sub președinția lui I. Kalinderu.
585 (...) În februarie 1913, în plină dispută între politicienii de frunte din cele trei partide în chestiunea balcanică (la începutul lui februarie, Brătianu comunicase regelui că, dată fiind indecizia guvernului, e gata să ia el puterea(2)), Stere se afla la Iași în centrul de interes al universitarilor.
2 = Al.Marghiloman, Note politice, vol. I, p. 149.
586-7 (...) Lumea politică (și nu numai ea!) participă cu fervoare la disputele complicațiilor războiului balcanic. După cum evoluaseră lucrurile, marile puteri ( și cele implicate în noul conflict dintre țările - Serbia și Bulgaria - foste aliate) ajung la încheierea că arbitrul situației nu poate fi decât România. (...) La 20 iunie, guvernul român decretează mobilizarea, în ciuda interesatelor demersuri pacificatoare ale Austro-Ungariei, iar la 26 iunie se hotărăște intrarea României în război. La 3 iulie, parlamentul, convocat în sesiune extraordinară, ascultă Mesajul regal citit grav de primul ministru Titu Maiorescu, în care sunt prezentate motivele intrării României în război. Se votează declararea stării de asediu până la demobilizarea armatei. România intră în război pentru a aduce pace în zona balcanică, unde imperiul austriac incitase Bulgaria să atace Serbia. Zadarnic a sperat diplomația austriacă alăturarea țării noastre unei alianțe austro-bulgare împotriva Serbiei și Greciei. Armata română trece granița de sud și înaintează până la 15 km de Sofia. Bulgaria anunță România, la 8/21 iulie, că acceptă tratative de armistițiu cu toți beligeranții, propunând să aibă loc la București conferința de pace. România primește oficial cererea Bulgariei, invitând țările implicate în conflict să-și trimită reprezentanții la București. La 14/27 iulie 1913, aceștia încep să sosească și la 17/30 iulie se deschide Conferința de pace de la București, primul ministru al României fiind ales președinte. Conferința se încheie, cu bine, la 28 iulie, când are loc solemnitatea semnării tratatului. România obține o rectificare a graniței de sud, pe linia, cerută dinainte, Turtucaia-Balcic. De peste veneau elogii și mulțumiri pentru rolul pacificator al României. Numai Austro-Ungaria nu a vrut să recunoască tratatul de pace de la București, declarând că numai un război general va aduce, în această zonă, o soluție convenabilă (firește, pentru imperiul habsburgic). (...)
În timpul războiului balcanic, Ionel Brătianu, în calitate de maior de artilerie, se înrolează. La Cartierul general de la Orhanie creează un alt mic stat major, al liberalilor. (...) Marghiloman notase în jurnal la 12 iulie 1913: „Am raportat lui Maiorescu spusele lui Ionescu venit de la Orhanie, că la statul major, Crăiniceanu, Brătianu și Duca - acesta ca secretar al generalului - sunt factorii cei mari”(1)
588 Pe drum, pe o ploaie cumplită, [Stere] l-a întâlnit pe Topârceanu, mobilizat, și-a azvârlit, din goana automobilului, bani. Apoi a relatat amicilor de redacție, cu lux de amănunte, de parcă stătuse în Bulgaria zile în șir, această rapidă călătorie.
1 = Al. Marghiloman, Note politice, vol. I, p. 178.
589 1 = C. S., Învățămintele războiului balcanic, „Viața românească”, VIII, 1913, nr. 1, p. 106-107.