Istoria românilor. I. Moștenirea timpurilor îndepărtate (PETRESCU & VULPE 2001)

Mircea Petrescu Dâmbovița & Alexandru Vulpe (coord.)/Academia Română, Istoria românilor, vol. I (Moștenirea timpurilor îndepărtate), Ed. Enciclopedică, București, 2001, 865 p., 64 pl. (Preistoria – Eneoliticul timpuriu/M.P.D.)

 

Partea I. Preistoria 

II. Neo-eneoliticul

e. Neoliticul dezvoltat târziu (N. Ursulescu)

„În ceea ce priveşte puternicul val târziu de influenţe sudice, pornit din eneoliticul mijlociu anatolian (cultura Halaf), acesta a afectat întregul spaţiu balcanic, conducând la o restructurare culturală ce a cuprins toată zona Dunării mijlocii şi inferioare şi s-a manifestat sub forma unor aspecte culturale diferite, dar înrudite. Primele prezenţe la nord de Dunăre se datorează culturilor Vinca şi Dudeşti (în Banat, Oltenia şi Muntenia); ceva mai târziu şi spaţiul dobrogean a fost cuprins, pentru prima oară, în sistemul vieţii neolitice, apărut aici prin intermediul comunităţilor Hamangia. ”

f) Eneoliticul timpuriu / M.P.D.

 (p. 148) În etapa eneoliticului timpuriu (cca 5.000-4.500 a. Chr.), comunitățile de pe teritoriul României (…) au continuat să se dezvolte, (…) în care un rol important l-au avut contactele cu culturile de origine sudică și central-est europeană. (…) s-au realizat sinteze originale, în care rolul predominant l-a avut factorul sudic, în legătură continuă cu centrele civilizației superioare ale Orientului Apropiat și Egeei.

Astfel, pe teritoriul României sunt atestate culturi de origine sudică: Vinca târzie, Vădastra, Boian și Hamangia.

(p. 150-1) Cultura Boian (fostul lac Boian, Călărași), dezvoltată în Muntenia pe fondul Dudești și cu influența ceramicii liniare, s-a răspândit în sud-estul Transilvaniei, Dobrogea (aria culturii Hamangia), nord-estul Bulgariei, nu însă și la sud de Balcani, în aria culturii Marița, înrudită cu Boian prin originea sudică (1).

Cultura Boian a cunoscut patru faze, cu arii deosebite, datate cu radiocarbon, în a doua jumătate a mileniului VI și primele două secole ale mileniului V î. H.

(...) În timp ce comunitățile fazei Giulești s-au menținut în sud-estul Transilvaniei și nord-estul Munteniei, cele din sudul Munteniei au evoluat în faza Vidra (clasică), întâlnindu-se și la sud de Dunăre până în Balcani și Marea Neagră.

În ultima fază, Spanțov, după unii cercetători faza de tranziție la cultura Gumelnița, comunitățile au pătruns la vest de Olt și în Dobrogea, unde s-au observant suprapuneri în siturile culturii Hamangia.

Așezări din ultimele două faze sunt situate pe teren înalt sub formă de tell, întărite cu șanțuri (…). Sunt caracteristice locuințele de suprafață dreptunghiulare cu pereți din pari, nuiele și lipiți cu lut și podea din pământ bătătorit; ceramica cu decor excizat și mai puțin cu grafit înainte de ardere; un  număr sporit de unelte din piatră și corn și puține obiecte de cupru și aur, ajunse aici prin schimb.

În faza târzie, triburile culturii Boian, în contact cu cultura Vinca din vest, au suferit transformări în cultura materială, ce explică trecerea treptată spre cultura Gumelnița.”

(p. 863) Tabel Cronologic

5.000 – 4.500 î. H. = Eneolitic timpuriu.

(p. 151) (…) Cultura Hamangia (după fostul sat Hamangia, azi Baia, jud. Tulcea), pusă în legătură cu o populație venită din Anatolia, este răspândită pe teritoriul Dobrogei și, sporadic, pe malul stâng al Dunării, lângă Călărași, în sud-estul Munteniei, ca și în nord-estul Bulgariei, după cum o atestă descoperirile dintr-o fază târzie a acestei culturi, de la Varna și Burgas (1).

Pe teritoriul Dobrogei, cultura aceasta, de origine est-mediteraneană, a avut o lungă evoluție în a doua jumătate a mil. V a.Chr. și începutul mil. următor. După faza cea mai veche (Medgidia), contemporană cu fazele evaluate ale culturii Dudești, faza următoare, Golovița, este contemporană cu faza Bolintineanu a culturii Boian, iar fazele următoare (Ceamurlia și Mangalia) cu celelalte ale acestei culturi din eneoliticul timpuriu.

În faza Golovița, comunitățile culturii Hamangia au folosit puține microlite, dintre care acelea în formă de trapez amintesc tehnica de tradiție tardenoasiană, ceramică neagră cu lustru și cu decorații din linii de împunsături succesive executate cu împungător fin, precum și alte elemente, care par să fie în legătură cu cultura ceramicii liniare, a cărei arie de răspândire nu este exclus să se fi extins până la Dunărea Inferioară și chiar mai la sud. De asemenea, comunitățile acestei culturi s-au folosit și de obiecte de podoabă din aramă.

În ultima fază (Mangalia), după ocuparea zonei dunărene de comunitățile Boian târzii, cultura Hamangia a continuat să se dezvolte în sudul și centrul Dobrogei, menținându-se aici până la sfârșitul acestei faza, când s-a transformat, (…), într-o variantă dobrogeană a culturii Gumelnița.

În ultima fază (Mangalia), după ocuparea zonei dunărene de către comunităţile Boian târzii, cultura Hamangia și-a adus contribuția nu numai la geneza culturii Boian, ci și a culturii Gumelnița, cum o atestă unele specii ceramice și plastica istro-pontică a acestei culturi. (…), ea a exercitat influență și asupra culturii Precucuteni I, cum o dovedesc unele elemente ale plasticii și ceramicii. În schimb, prezența ceramicii de tip Precucuteni III în aria culturii Hamangia constituie dovada pătrunderii unor elemente precucuteniene în spațiul Dobrogei.

În comparație cu culturile de origine meridional, mai bine reprezentate în spațiu României, acelea de origine central-estică europeană sunt atestate prin mai puține grupe culturale, conținând și elemente de origine estică.

1 = Dumitru Berciu, Cultura Hamangia, București, 1966;

Puiu Hașotti, Epoca neolitică în Dobrogea, Constanța, 1997.

(pp. 136-137) Fig. 12 = Harta descoperirilor neoliticului târziu și eneoliticului timpuriu. [România]

g) Eneoliticul dezvoltat / M. P. D.

Cultura cu ceramică pictată cu grafit Din această categorie fac parte cultura Gumelniţa și Sălcuța.

 Cultura Gumelniţa (după stațiunea de pe un deal cu acest nume de lângă Oltenița) (3 = Eugen Comşa, La Roumanie meridionale, „Atlas du neolithique europeen, I, ERAUL 45, Liege, 1993, p. 151-189), dezvoltată treptat la nord și sud de Dunăre, pe fondul culturilor Boian, Hamangia și Marița (Karonovo V) este răspândită în Muntenia, nord-estul Olteniei, Dobrogea, sudul Moldovei și regiunile vecine din Republica Moldova și Ucraina, precum și în estul Bulgariei, unde este cunoscută sub denumirea de Kodjadermen (după tell de la Sumen) și Karanovo VI (Nova Zagora), unele elemente fiind semnalate până la Marea Egee. (Dikili-tash, Grecia – 1= ).

În aria acestei culturi sunt variante regionale, dintre care două puțin deosebite: una în Muntenia și alta în Dobrogea și nordul Bulgariei.

(…)

În evoluţia culturii Gumelniţa, datată în prima jumătate a mil V î. H., au fost deosebite fazele A și B, fiecare cu două etape, dintre care Gumelniţa A2, în urma presiunii Cernavoda I, este atestată numai în dealurile din Muntenia, corespunzând aspectului Brătești.

Cultura Gumelniţa se caracterizează prin așezări tell, cu straturi de câțiva metri (Boian, Hârșova, Vidra, Gumelnița), dar și de terase întărite cu șanțuri, locuinţe de suprafaţă cu platformă rectangulară lutuită cu pridvor (casă megaron), cu analogie la Troia I.

Inventarul așezărilor este ilustrat de unelte și arme pe lame și așchii retușate din silex balcanic, topoare din silex pentru defrișat, topoare și harpoane din corn de cerb, împungătoare și pumnale din os, numeroase obiecte de aramă (ace cu capete dublu spiralice; dălți și topoare grele tip Vidra), pandantive din aur cu decoraţie. au repause și ceramică în forme diferite (străchini, castroane, askos/burduf și rhyton). Acestea din urmă au decor incizat, excizat și încrustat cu alb și pictură cu grafit cu motive geometrice și spiralate, după ardere cu roșu și alb. Diferitele motive decorative au avut și legătură cu practica religioasă, ca și celelalte motive de pe ceramica neo-eneolitică din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

(285-286) În Dobrogea, sud-estul Munteniei și nord-estul Bulgariei s-a răspândit cultura Coslogeni (după așezarea de pe înălțimea „Grădiștea” de la Coslogeni din Balta Borcea, Ialomița), care face parte din complexul Noua – Sabatinovka – Coslogeni (3 = Sebastian Morintz & Niță Anghelescu, O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cultura de tip Coslogeni. „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan, București, 21, 1970, 3, 373-415; Sebastian Morintz, Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii. I. Epoca bronzului în spațiul carpato-balcanic, București, 1978.

(…) Predomină vase-sac, castroane, cești cu două toarte supraînălțate cu analogii în Sabatinovka în prima fază Coslogeni, precum și asemănarea cu faza târzie a Monteoru, cu Zimnicea-Plovdiv și faza a doua Noua, precum și cu altele de la sudul Dunării.

(…) Într-o fază mai veche a avut legătură cu Sabatinovka, cu care a evoluat paralel, iar într-una mai nouă s-a remarcat prin progresul rezultat în urma contactelor cu fazele finale ale Tei și Zimnicea-Plovdiv. (…)

Complexul Noua-Sabatinovka-Coslogeni, cu mare arie de răspândire, ocupă un loc aparte în istoria populațiilor de la sfârșitul epocii bronzului din spațiul carpato-danubian. A avut important factorul estic al mormintelor tumulare Srubna-Hvalinsk, care a cuprins Moldova, podișul Transilvaniei, estul câmpiei Munteniei și Dobrogea.

În legătură cu transformările de la sfârșitul bronzului mijlociu dintre Dunărea Superioară și stepele Volgăi, bazinul Vistulei Superioare și zonele sud balcanice, se consideră că s-au manifestat două curente din direcții opuse, unul din estul Europei (Srubna-Hvalinsk) și altul din zonele est-central europene. Curentul din est a avut ca rezultat, în urma sintezei cu autohtonii, aparare complexul Noua-Sabatinovska-Coslogeni, a a cărei apartenență etnică constituie încă un subiect de discuție, unii punându-l pe seama tracilor, alții pe seama traco-cimerienilor.

Din categoria culturilor cu ceramică nepictată fac parte grupa culturilor Cernavodă I (3) și Decea Mureșului, care sunt în legătură cu un aflux de populație de origine estică, a cărei prezență a fost semnalată și în cultura Cucuteni.

În ce privește grupa culturii Cernavodă I (după așezarea de pe de dealul Sofia din Cernavodă, unde au fost depistate trei culturi, în ordine cronologică Cernavodă I., III și II), constituită prin contactul dintre cultura Gumelnița din Dobrogea și triburile de păstori din stepele nord-pontice, împinse de alte triburi de păstori nomazi, s-a răspândit în Dobrogea și cultura D., până în sudul Olteniei, nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și nord-estul Bulgariei. (…)

Prezența elementelor Troia I în ceramica fazei Renie II, de tranziție de la Cernavodă I la Cernavodă II, atestă reluarea legăturilor cu sudul egeano-anatolian, care au fost sistate temporar prin pătrundurea triburilor nord-pontice.

Cultura Cernavodă I, aparținând unei populații stabile, care pe lângă creșterea vitelor, cu rol predominant, a practicat și cultivarea plantelor, pescuitul și vânătoarea, se caracterizează prin raritatea pieselor de cupru și elementele de aspect local și estic din stepele nord-pontice. Ultimele sunt reflectate în ceramică cu scoică în pastă și decor de impresiune cu sfoară, precum și în plastică, cum o atestă sceptrul de calcar din mormântul tumular cu ocru de la Casimcea/Tulcea, care conținea elemente ale culturii Mihailovka de la gurile Niprului, respectiv vârfuri de lănci și de săgeți din silex, lame lungi și topoare din silex șlefuite. Sceptrul de calcar în formă de cap de cal, cu analogii în nordul Mării Negre, Caucaz, Iugoslavia și Bulgaria a ajuns în Dobrogea prin triburile de păstori nord-pontice. (1) (…)

Aceste elemente estice au aparținut unei populații de păstori seminomazi, deosebiți și etnic de autohtoni, care au contribuit la procesul de indoeuropenizare a comunităților eneolitice sedentare din spațiul carpato-danubian.

Cronologic începutul culturii Cernavodă datează, pe baza sincronismului cu faza Cucuteni A-B și B ale culturii Cucuteni, la trecerea dintre mileniile V și IV î. H., iar sfârșitul la 3.500 î. H.

1 = Dorin Popescu, La tombe a ocre de Casimcea (Dobrogea), „Dacia”, 7-8, 1937-1940, p. 85-91.

Vladimir Dumitrescu, Câteva precizări cu privire la sceptrele în formă de capete de cal din RPR și URSS, „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, 1955, 3-4, p. 925-34.