Popasuri străine (DUMITRU 1980)

Tudor Dumitru, Popasuri străine, Dacia, Cluj-Napoca, 1980

 

Austria

Prin ținutul Oberland

(19) În beciuri am zărit un lanț nesfârșit de lung, care spânzura prin zeci de încăperi. (…) Avea 200 m. Era lanțul fântânii castelului [Forchtenstein]. Fântâna turcească, cum i se spunea, și care se afla în curte. O fântână megalitică, cu o roată imensă de lemn în interiorul căreia prizonierii, în picioare, călcând pe trepte, făceau să se miște roata, care învârtea la rândul ei un ax gros pe care se încolăcea lanțul. Părea o lucrare făcută pentru tortura ciclopilor. Fântâna avea 142 m adâncime și fusese săpată timp de 30 de ani, în 1660-90, de prizonieri turci. Stânca fusese cioplită circular, bucată cu bucată. La 80 m adâncime se afla apă. De la suprafață până la fundul fântânii încă 64 m.

 

Ungaria

(245) Drumul spre Szentendre, încă de la ieșirea din Budapesta, este presărat cu vestigii romane; cel mai mare și cel mai bine păstrat amfiteatru roman de pe teritoriul Ungariei își arcuiește tribunele spre noile clădiri. Se văd chiar și cuștile unde erau ținute fiarele ce aveau să ucidă sau aveau să fie ucise de nefericiții gladiatori. De-a lungul căii ferate electrice sunt aliniate din loc în loc, la distanțe egale, resturile pilonilor care susțineau apeductul roman, vestigiile unui centru de administrație publică și un muzeu de antichități romane.

(246) Szentendre e un orășel vechi, cu un înfloritor trecut medieval datorat sârbilor, refugiați în două rînduri de-a lungul Dunării ca să scape de dominația otomană care le răvășea meleagurile natale. (…) Cu câteva secole înainte, aici ancorau corăbii, caiace și șlepuri încărcate cu mărfuri, căci breasla cea mai importantă a sârbilor plecați în bejenie se pare să fi fost cea a negustorilor. Înstăriți fiind și pravoslavnici, s-au apucat să zidească biserici, cele catolice NetFind potrivite cu dogma strămoșească, așa că 7 din cele 9 biserici care-și înalță turlele deasupra caselor baroce cu acoperiș de țiglă roșie, sunt ortodoxe. Fiecare cu alt hram, în funcție de sfântul care le patronase satul de unde veneau. O breaslă destul de puternică și cu o importantă pondere în viața localității a fost multă vreme breasla podgorenilor, ajutată de breasla dogarilor. Atacul firavelor zburătoare verzi cu numele Filoxera a lovit mortal breasla podgorenilor, căci a distrus toate plantațiile din jur, azi vinul aducându-se din alte părți ale Ungariei. Au rămas însă numeroase pivnițe adânc scobite în dealuri, ca niște etaje subterane, căci, pe alocuri, ele sunt suprapuse. Podgorenii s-au dedat la alte meșteșuguri, odată cu frații lor dogari. Le-au rămas casele specifice și urmașilor care se integrează în viața modernă.

(247) La o recentă restaurare, în zid s-a găsit un fragment de marmură albă pe care se deslușesc clar nume de legionari romani care au trăit în castrul din apropiere. Și numele păgâne au stat astfel înghițite de trupul de piatră al bazilicii timp de secole simboluri, parcă, ale imperiului înghițit de creștinism, inamicul fără arme de fier.

(248) [Szentendre/muzeul ceramistei Kovacs Margit] Între cele care-mi rețin mai mult atenția, se află un grup statuar reprezentînd pe Ulise înlănțuit pe corabie, între vîslașii abia ieșind cu capetele la nivelul punții și sugerînd astfel de ideea de a face corp comun cu corabia. Figurile tuturor, cu totul particularizate, reprezintă în diferite grade încîntarea și atracția irezistibilă pe care o exercitat asupra lor cântecul celor 3 sirene așezate la înălțime într-un alt grup statuar. Sirenele au capetele rotunde de femeiuști frumoase, cu gurițe roze rotunjite de cîntec, pe trupuri de păsări cu gheare de monstru.

(248-9) Frumosul hotel construit de curând a fost botezat „Silvanus”, după numele zeității pădurii a cărei efigie a fost găsită pe o piatră votivă, sculptată cu 230 de ani înainte de vremea noastră. Placa a fost încorporată în zidul de la intrare în hotel și nu mă pot împiedica să mă gândesc la încurcăturile și disputele științifice pe care le va stârni încă două milenii între arheologii ce urmează se nască.

(...) Cercetări recente au stabilit că locul unde se afla cetatea [Vișegrad] fusese folosit de romani ca mină de fier, (...).

Îndrumări în preistorie (BERCIU 1939)

Dumitru Berciu, Îndrumări în preistorie, 1939

 

Neoliticul – epoca pietrei lustruite

(128) În privința produselor ceramice din cercul vest-european s-a observat că ele sunt din punct de vedere calitativ inferioare celor de la Dunăre și nord. (...). Acest cerc devine deci intermediarul dintre Africa de nord și nordul Europei, în care pătrund pe această cale elementele culturii mediteraneene și asiatice.

(129) Civilizația cupelor în formă de clopot a avut o extraordinară putere de expansiune. Din patria de origine – Spania și Portugalia – a iradiat în sudul Franței, Italia de nord, Sardinia, Sicilia, valea Rinului, Marea Britanie, Europa Centrală, către Ungaria și Polonia, poate chiar și spre Europa de Sud-Est.

 

Epoca bronzului

(200) În bronzurile din sudul Rusiei se observă o influență sumeriană (G. Childe), alături de cele troiene și egeene, în special cretane. Se pare că negustorii cretani s-au [?] în aceste părți ale Europei și au deschis, cu mult înainte, calea Argonauților.

(...)

Cu cât descoperirile din Orient sporesc, cu atît de poate observa mai bine UNITATEA culturilor preistorice orientale și RAPORTURILE cu cele est-mediteraneene, iar prin (...).

Noi opinii privind dezvoltarea comerțului Basarabiei în prima jumătate a sec. XIX (TOMULEȚ 1991)

 Valentin Tomuleț, Noi opinii privind dezvoltarea comerțului Basarabiei în prima jumătate a sec. XIX, „Anuar”, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, I/1991

193 (...) Autorul [sovieticul I. G. Budak] afirmă că creșterea taxelor vamale de 6 ori, de la 115501 lei în 1813 până la 702244 lei în 1820, ne vorbește despre creșterea furtunoasă a comerțului și capitalului comercial, trecând cu vederea că creșterea considerabilă a taxelor vamale în Basarabia a concis cu adoptarea de Petersburg în 1816 a noului tarif vamal și stabilirea noilor taxe vamale protecționiste, precum și dezicerea din februarie 1816 în comerțul cu Imperiul Otoman sistema vamală veche – „vama” ce constituia 3% din suma mărfii. (…)

Este prea puțin probabil de a explica preponderența străinilor – evreilor, grecilor, armenilor ș. a.- în comerțul ținutului numai prin ireverența moldovenilor față de comerț. Cauza principală se cere a fi căutată în sistema economică grea a Moldovei, în jugul turco-fanariot odios, în exploatarea crudă a maselor populare de către feudalii locali și străini, în jafurile frecvente întreprinse de oștirile osmane și în dezastrul economic în urma războaielor ruso-turce din a doua jumătate a sec. XVIII – începutul sec. XIX. O influență negativă a avut-o și faptul că țăranii moldoveni erau obligați să asigure Poarta cu pâine, legume, material de construcție ș. a. la prețuri dictate de Stambul.

194 (…) S-ar părea că evreii, grecii, armenii ș. a.ar fi populat permanent aceste pământuri de pe vremuri. Nu încape îndoială că unii, pe bună dreptate, s-ar fi putut considera băștinași ai acestui pământ. Dar marea majoritate a negustorilor străini și-au găsit refugiu în Basarabia în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 și îndeosebi după anexarea Basarabiei la Rusia.

(…)

După anexarea Basarabiei la Rusia, mulți dintre negustorii greci, ruși și ucraineni, care se ocupaseră cu negoțul în Moldova și Valahia, și-au găsit refugiu în orașele Chișinău, Bălți, Bender, Ismail, Reni ș. a. (…)

Din cele 20% din negustorii creștini [1856], ponderea armenilor, grecilor din Nejin, rușilor și ucrainenilor era cu mult superioară celor băștinași – molodvenilor.

Chibriturile („LUMEA” 1985)

 1000+1.Chibriturile, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

159 Nu sunt o invenție de dată recentă de vreme ce se vindeau pe străzile Romei antice. Vânzători ambulanți le propuneau clienților, făcând reclama la marfă atât de strident, încât l-a indispus într-atât pe poetul Marțial, făcându-l să se izoleze departe de orașul prea zgomotos, în tihna vieții de la țară.

Aceste chibrituri erau bețișoare de lemn alb, impregnate cu sulf la cele două capete. Lucru curios, negustorii romani de chibrituri nu-și dădeau producția pe moneda curentă, ci pe sticlă pisată, pe care apoi o vindeau sticlarilor, acest troc fiindu-le în mod sigur mai profitabil. (...)