?, În culisele unei decizii „controversate", 19**?20**
(…) În memorandumul înaintat lui Hitler, la 11
iunie 1941, generalul Ion Antonescu scria: ,,Aşezată pe axa euro-asiatică,
România este drumul cel mai scurt al Germaniei spre Orientul Apropiat, iar prin
prezența sa în Marea Neagră, legată prin Dunăre şi prin linia
Lemberg, ea reprezintă nu numai o cale naturală de comunicație cu Europa
Centrală și Baltică, dar și un punct strategic, de dominare a libertății
Dunării, a strâmtorilor și a Balcanilor. (...) Printr-o colaborare militară
statornică cu Germania, România devine un centru strategic și un pas de
siguranță atât contra slavilor, cât şi pentru politica din Marea
Neagră și Asia Mică. Portul român Constanța poate fi nu numai un port de
scurgere dunăreană de mărfuri, dar o bază navală pentru Strâmtori
și o bază aeriană pentru Orientul Apropiat. România aspiră la acest rol".
(…) Conducătorul Statului român accepta
existenţa unui stat al Galiției care “să facă trăsătura de unire între noi şi germani”
pentru a se „trage o linie de despărțire de la Marea Baltică până la Marea
Neagră între noi și masa slavă". Generalul Ion Antonescu
într-o scrisoare adresată, la 22 iunie 1941, liderului național-țărănist luliu
Maniu, afirma: „Pentru noi, vecinătatea slavă, cu pericolul
expansiunii panslaviste, dublat de amenințarea comunistă, constituie
duşmanul permanent, de care nu ne putem apăra decât sprijiniți pe țara care are
permanent aceleaşi interese şi aceleaşi riscuri ca şi noi.” (…)
*(…) Referindu-se la importanța geopolitică a
Transnistriei pentru România, Mareşalul Ion Antonescu scria în memoriul depus,
la 15 mai 1946, Tribunalului Poporului, următoarele: „Se ştiu încercările
germane de a ajunge la Bagdad. Două căi duc către fiefurile asiatice germane.
Una pe dåra de populații germane care din Boemia până în Banat duce la Salonic
şi Constantinopol. (…)" (Apud loan Dan, „Procesul"
Mareşalului Ion Antonescu, Editura Tempus, Bucureşti, 1993. p. 257). (…)
(…)
În vara şi toamna anului 1940, când poziția Marii Britanii în Sud-Estul
Europei, era puternic subminată, Iuliu Maniu era văzut ca omul providențial
(“Maniu sau nimic!"), astfel încât se şi întocmise un plan
pentru scoaterea acestuia din țară. (…)
(…) Vechea capitală a Imperiului Otoman
avea să devină cartierul general al Secției a III-a a SOE pentru România, care
coordona acțiunile de spionaj și război psihologic din spațiul românesc. (…)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu