Dialogul omului cu marea (CRĂCIUNOIU & NEAGU 1988)

 Cristian Crăciunoiu & Alfred Neagu, Dialogul omului cu marea, Albatros, București, 1988

 

Repere pentru o mitologie a apei

(13) Reluând ideile aceluiași preot chaldeean, Eusebiu din Caesareea amintește: „În primul an ar fi ieșit din Golful Persic, acolo unde se învecinează cu Babilonia, o ființă rațională, al cărei cap era de pește, dar care avea sub capul de pește un cap de om și avea picior ca de om care ieșeau de sub coada de pește. El ar fi avut glas de om și chipul s-ar fi păstrat și astăzi chiar. Această ființă (...) a transmis oamenilor semnele scrierii, științelor și artelor, i-a învățat clădirea orașelor, semănarea și recoltarea roadelor și cultura viței.”

(74) Prorocul nu a exagerat, deoarece nu era un partizan al prosperității feniciene, ci dorea să sublinieze zădărnicia acestui belșug ce avea să se prăbușească atunci când Alexandru cel Mare a distrus cetatea [Tir] definitiv.

(74) Și romanii și  grecii au învățat elementele construcțiilor navale și navigația de la fenicieni.

(78) Pe când cobora Indusul (325 î. H.), nava lui Alexandru cel Mare a fost surprinsă de valuri mari, încât vâslașii din rândul inferior n-au mai putut vâsli, fiind inundați, atât de mică era distanța până la apă de la deschizătura pentru vâsle.

(82) Nici grecii, nici romanii nu au fost înzestrați cu spiritul de aventură îmboldit de cel negustoresc și talentul nautic  al fenicienilor, care cunoșteau și cartografia nu numai în Mediterana, ci și în bazinul Atlanticului.

(84) Nici grecii, nici romanii n-au știut de aceste expediții ale fenicienilor, la urechile lor ajungând doar o vagă rumoare.

 

Nave celebre

(104) Sfârșitul dominației Veneției, contestată până atunci numai de republica Genova, are loc în urma unor lovituri succesive, începând din 1453, odată cu căderea Constantinopolului și trecerea sub control musulman a Orientului Apropiat, (...).

 

Cele două nave Mircea 1882-1988

(162) A apreciat-o și sultanul Abdul Hamid, care, sub influența entuziasmului provocat de sosirea lui Mircea, a ordonat repararea  bricului în șantierele imperiale pe cheltuiala marinei otomane. La 20 iulie, nava plecat pe itinerarul Pireu, Navarin, (….), Constantinopol, Constanța.

(163-4) Dar să-l lăsăm pe Jean Bart să-l evoce: „Nu pot uita nici pe bătrânii piloți, adevărați lupi de mare, vechii corăbieri italieni și greci, care ne învățau manevrarea pânzelor, matelotajul, arta nodurilor și frânghiei. Barba Spiro Zarzaroni din Hios, care se hrănea cu roșcove și în loc de „ceață” zicea „țața grasă”. Dalmațianul Micheli, condamnat pentru bigamie, se cununase cu o româncă fără să divorțeze de nevasta lăsată la Triest. (…) Panaite Leca, încruntat, fost căpitan de trihandin. Dionisie Vasilatos, mărunțel și crăcănat, cu mustăți de rac, fuma tumbechi cu narghileaua. Simpaticul Barba Ghiorghios, care, în calmul nopților de vară, ne strângea în jurul catargului, ca să ne povestească isprăvile piraților și contrabandiștilor de hașiș din Arhipeleag, unde își făcuse copilăria.

(167) Sunt reluate marșurile și vizitele: (…), Istanbul și Napoli în 1968, Split în 1969, în porturi din Marea Neagră în 1970, în 1974 Alexandria, Beirut și Famagusta.

(168) În New York participă la cea mai mare reuniune de mari veliere de la bătălia de la Navarin încoace (20 octombrie 1827).