Județul Timiș. Cetăți, castele, conace (BARBU 2015)

Dinu Barbu, Județul Timiș. Cetăți, castele, conace, Eurostampa, Timișoara, 2015

 

(3) Ioan Hațegan/Academia Română, Timișoara – Prefață

Dominația otomană de 164 de ani le[cetăți]-a folosit, dar în 1699 cele mai multe au fost distruse, în urm a unui acord între otomani și habsburgi.

Castelele ridicate din piatră, cu șanțuri cu apă, erau locuri de adăpost cu prilejul incursiunilor de jaf otomane, dar și ele au fost distruse începând din 1699.

 

Cetatea Făgetului

(14) După căderea Timișoarei (1552), cetatea a fost ocupată de otomani, care au așezat o garnizoană de 200 de soldați. În 1594 corpul de armată transilvănean al lui Moise Szekely atacă cetatea. În 1595, banul Lugojului, Gheorghe Pantelici, atacă și el cetatea. Aflând vestea, begul de Timișoara, însoțit de mii de spahii și ieniceri, se îndreaptă spre Făget. Banul, ajutat de sași, îi învinge pe otomani în zona satelor Begheiul Mic și Bichigi. Otomanii sunt alungați, iar garnizoana măcelărită. În 1602, cetatea a fost recucerită de otomani, așa că în 1661 călătorul otoman Evlia Celebi scria: „E o construcție de formă pătrată, frumoasă și tare. La apus se află o poartă care dă spre câmpie. Are un dizdar, trei sute de ostași aleși și material de război îndeajuns (...) nu are piață și bazar. Este doar un turn de serhat.” După pacea de la Karlowitz (Carlovița) din 1699, otomanii învinși de habsburgi au distrus zidurile Făgetului, dar ruinele se mai văd și azi.

 

Cetatea Ciacovei

(16) Cucerită de otomani fără luptă, în urma unei trădări, după 1521 cetatea a fost refăcută de noii stăpâni, care au construit alte câteva turnuri. În 1701, după pacea de la Karlowitz, zidurile au fost dărâmate de otomani, fiind păstrat donjonul.

 

Cetatea Morisena – Cenad

(22) Distrugerea de către otomani, la sfârșitul secolului XVII, a fortificației din piatră și a celei de pământ, ridicarea satului Cenad, au făcut să nu se mai păstreze la suprafață dovezi ale fortificațiilor medievale.

 

Cetatea Mănăștiur

(24) În 1554, comitele Petru Popovici o revendică de la de la conducătorului pașalâcului Timișoarei, Gazi Kasim-pașa (1552-1554). După acest moment, nu se mai cunosc informații despre perioada otomană. (...) Nu se știe când a fost dărâmată după 1699, mărturie a existenței fiind un șanț rotund numit de băștinași „Mănăstire”.

 

Cetatea Margina

(26) Este ocupată între 1550-1557 de către otomani, pentru ca între 1658-1718 ținutul Icuș-Margina să se afle sub dominația otomană. Cetatea (castellum) a fost dărâmată imediat după pacea de la Karlowitz. Zidurile de piatră ale fundației au putut fi văzute până nu demult.

 

Cetatea Lugojului

(28) Presiunile otomane asupra Banatului au făcut ca în 1658, la cererea banului Acațiu Barcsai, Lugojul să cedeze cetatea, care este ocupată de o garnizoană otomană. Călătorul Evlia Celebi  scria în 1661 că Lugojul „Are o cetățuie pătrată, din piatră, întărită cu palisade și înconjurată de râul Zeppel, având o poartă spre E și un pod ce se poate ridica”. După războiul cu habsburgii (1683-1697), otomanii învinși au dărâmat zidurile cetății Lugoj. Vestigiile zidurilor s-au putut vedea în albia Timișului până spre sf. sec. XX.

 

Castelul Huniade – Timișoara

(34) Între 1552-1716, sub ocupația otomană, a fost reședința begelebegilor vyaletului de Timișoara. În timpul asediului habsburgilor din 1716, castelul a suferit deteriorări.

 

Castelul Karacsony

(40) În 1935, moșia și castelul sunt cumpărate de Elisabeta, sora regelui Carol II și regină a Greciei. După abolirea monarhiei în 1947, Elisabeta ia calea exilului (1948).

 

Castelul Episcopului – Biled

(44) În urma unor schimburi de terenuri din Croația, necesare armatei austriece, Episcopatul romano-catolic de la Zagreb a primit în Banat 6 așezări printre care și Billiet-Biled. Pământul țăranilor a fost reîmpărțit, Episcopatul luându-și partea leului. Administratorul a avut sediul în Biled, în clădirea Kastell. În Kastell a funcționat până în 1848 Judecătoria Episcopiei din Zagreb, de care aparțineau și Cărpiniș, Șandra, Variaș, Periam.

 

Castelul Csito - Jimbolia

(48) Contele Joanos Csekonics (1809-1880) a fost cel mai înstărit nobil din Jimbolia. Construcțiile finanțate de el au rămas în legenda locului. Așa a fost castelul Csito, între 1863-1870.

(48) Jimbolia a fost ocupată de Regatul Serbiei până în 1924, iar statul sârb a expropiat averea familiei Cseconics.

 

 

(52) (…), la Rudna de un conac baroc sau de un castel, cu influență architecturală sârbească în cazul criptei familiei Nikolics?

 

Conacul Csekonics – Jimbolia

(56) Conacul din Jimbolia (castelul interior) poară numele familiei Csekonics de origine croată. Generalul Csekonics Jozsef ia în arendă moșia Hatzfeld în 1781 și o cumpără în 1800 cu 376.826 florini și 15 creițari. Domeniul familiei din comitatul Torontal avea 22.379 ha, iar moșia Hatzfeld ocupa 2,25%. Conacul neoclasic a fost ridicat în prima jumătate a secolului XIX. Comuna Jimbolia cumpără conacul în 1935, iar din 1937 clădirea adăpostește primăria.

 

Castelul Manase – Hodoni

(58) Familia Manase, originară din Grecia, probabil armeni, s-a stabilit la Sibiu. Gyorgy a fost înnobilat în 1813. Regele Ferdinand V îi recunoaște proprietatea de la Hodoni în 1836.

 

Conacul Uzbasic – Cenei

(64) În a doua jumătate a secolului XIX, printre marii proprietari din Cenei se numărau Adam Vucetic și Gaspar Gaio Uzbasic. În centrul satului Cenei era teren proprietatea lui Vucetic. În 1899, terenul este vândut lui Uzbasic, care va construe în 1902-1904 un conac. G. Uzbasic (prefect al plasei Cenei, după cum îl amintește Ignatie Ghiga Popov în lucrarea „… Ceneia, Bobde i Kece” de Milovan Liliana) (…). (…) Urmașii lui Uzbasic vând castelul lui Obrad Maletici în 1929. Proprietar este Gioca, fiul lui Obrad.

 

Conacul Gyeryanffy – Tolvadia-Livezile

(66) La sfârșitul secolului XIX, conacul ajuns în posesia familiei Cicală, venită din Banatul sârbesc.

 

Conacul Nikolics

(78) Domeniul Rudna a fost cumpărat în 1781 de Teodor Iancovici de Mirievschi (director al școlilor din Banat) și negustorul croat [?] Jovan Nikolics. După plecarea lui Mirievschi în Rusia, Nikolics cumpără de la soacra celui plecat, Natalia Socolovic, domeniul și conacul în 1782. Nikolics nu a avut urmași. L-a înfiat pe Jovan Belcici, care se va căsători cu contesa Elisabeta Obrenovici, fiica cneazului Serbiei, Miloș Obrenovici. Ultimul baron Nikolics a părăsit România în 1919. (…)