Dinu Barbu, Județul Timiș. Cetăți, castele, conace, Eurostampa, Timișoara, 2015
(3)
Ioan Hațegan/Academia Română, Timișoara – Prefață
Dominația otomană de 164 de ani le[cetăți]-a folosit, dar în
1699 cele mai multe au fost distruse, în urm a unui acord între otomani și
habsburgi.
Castelele ridicate din piatră, cu șanțuri cu apă, erau locuri de adăpost cu prilejul incursiunilor de jaf otomane, dar și ele au fost distruse
începând din 1699.
Cetatea Făgetului
(14) După căderea Timișoarei (1552), cetatea a fost ocupată de otomani,
care au așezat o garnizoană de 200 de
soldați. În 1594 corpul de
armată transilvănean al lui Moise Szekely atacă cetatea. În 1595, banul
Lugojului, Gheorghe Pantelici, atacă și el cetatea.
Aflând vestea, begul de Timișoara,
însoțit de mii de spahii și ieniceri, se îndreaptă spre Făget. Banul, ajutat de sași, îi
învinge pe otomani în zona satelor
Begheiul Mic și Bichigi. Otomanii sunt
alungați, iar garnizoana măcelărită. În 1602,
cetatea a fost recucerită de otomani,
așa că în 1661 călătorul otoman Evlia Celebi scria: „E o construcție de formă
pătrată, frumoasă și tare. La apus se află o poartă care dă spre câmpie. Are un
dizdar, trei sute de ostași aleși și material de război îndeajuns (...) nu are piață și bazar. Este doar un turn de serhat.” După pacea de la Karlowitz (Carlovița) din 1699, otomanii învinși de habsburgi au distrus zidurile Făgetului, dar ruinele se mai văd și
azi.
Cetatea Ciacovei
(16) Cucerită de otomani fără
luptă, în urma unei trădări, după 1521
cetatea a fost refăcută de noii stăpâni, care au construit alte câteva turnuri. În 1701, după pacea de la Karlowitz, zidurile au fost dărâmate de
otomani, fiind păstrat donjonul.
Cetatea Morisena – Cenad
(22) Distrugerea de către otomani,
la sfârșitul secolului XVII, a fortificației din piatră și a celei de
pământ, ridicarea satului Cenad, au făcut să nu se mai păstreze la suprafață
dovezi ale fortificațiilor
medievale.
Cetatea Mănăștiur
(24) În 1554, comitele Petru
Popovici o revendică de la de la conducătorului pașalâcului Timișoarei, Gazi
Kasim-pașa (1552-1554). După
acest moment, nu se mai cunosc informații despre perioada otomană. (...) Nu se știe când a fost dărâmată după 1699, mărturie a existenței fiind un
șanț rotund numit de băștinași „Mănăstire”.
Cetatea Margina
(26) Este ocupată între 1550-1557
de către otomani, pentru ca între 1658-1718 ținutul Icuș-Margina să se afle sub dominația otomană. Cetatea (castellum) a fost dărâmată imediat după pacea de la Karlowitz. Zidurile de piatră ale fundației au putut fi văzute până
nu demult.
Cetatea Lugojului
(28) Presiunile otomane asupra
Banatului au făcut ca în 1658, la
cererea banului Acațiu Barcsai, Lugojul să cedeze cetatea, care este ocupată de o garnizoană otomană. Călătorul
Evlia Celebi scria în 1661 că Lugojul „Are o cetățuie pătrată, din piatră, întărită cu palisade
și înconjurată de râul Zeppel, având o poartă spre E și un pod ce se poate
ridica”. După războiul cu habsburgii (1683-1697),
otomanii învinși au dărâmat zidurile
cetății Lugoj. Vestigiile zidurilor
s-au putut vedea în albia Timișului până spre sf. sec. XX.
Castelul Huniade – Timișoara
(34) Între 1552-1716, sub ocupația
otomană, a fost reședința begelebegilor vyaletului de Timișoara. În timpul asediului habsburgilor din 1716, castelul a suferit deteriorări.
Castelul
Karacsony
(40)
În 1935, moșia și castelul sunt
cumpărate de Elisabeta, sora regelui
Carol II și regină a Greciei. După
abolirea monarhiei în 1947, Elisabeta ia calea exilului (1948).
Castelul
Episcopului – Biled
(44)
În urma unor schimburi de terenuri din Croația, necesare armatei austriece, Episcopatul romano-catolic de la Zagreb a primit în Banat 6 așezări printre care și
Billiet-Biled. Pământul țăranilor
a fost reîmpărțit, Episcopatul
luându-și partea leului. Administratorul a avut sediul în Biled, în
clădirea Kastell. În Kastell a funcționat până în 1848 Judecătoria Episcopiei din Zagreb,
de care aparțineau și Cărpiniș, Șandra,
Variaș, Periam.
Castelul
Csito - Jimbolia
(48)
Contele Joanos Csekonics (1809-1880)
a fost cel mai înstărit nobil din Jimbolia. Construcțiile
finanțate de el au rămas în legenda locului. Așa a fost castelul Csito,
între 1863-1870.
(48) Jimbolia a fost ocupată de Regatul Serbiei până în 1924, iar statul sârb a expropiat averea familiei Cseconics.
(52) (…),
la Rudna de un conac baroc sau de un castel, cu influență architecturală sârbească în cazul criptei familiei Nikolics?
Conacul
Csekonics – Jimbolia
(56)
Conacul din Jimbolia (castelul interior) poară numele familiei Csekonics de origine
croată. Generalul Csekonics Jozsef
ia în arendă moșia Hatzfeld în 1781 și
o cumpără în 1800 cu 376.826 florini
și 15 creițari. Domeniul familiei din comitatul Torontal avea
22.379 ha, iar moșia Hatzfeld ocupa 2,25%. Conacul neoclasic a fost
ridicat în prima jumătate a secolului XIX. Comuna Jimbolia cumpără conacul
în 1935, iar din 1937 clădirea adăpostește primăria.
Castelul
Manase – Hodoni
(58)
Familia Manase, originară din Grecia, probabil armeni, s-a stabilit la
Sibiu. Gyorgy a fost înnobilat în 1813. Regele Ferdinand V îi recunoaște
proprietatea de la Hodoni în 1836.
Conacul
Uzbasic – Cenei
(64)
În a doua jumătate a secolului XIX,
printre marii proprietari din Cenei se numărau Adam Vucetic și Gaspar Gaio
Uzbasic. În centrul satului Cenei era teren proprietatea lui Vucetic. În
1899, terenul este vândut lui Uzbasic, care va construe în 1902-1904 un
conac. G. Uzbasic (prefect al plasei Cenei, după cum îl amintește
Ignatie Ghiga Popov în lucrarea „… Ceneia, Bobde i Kece” de Milovan
Liliana) (…). (…) Urmașii lui Uzbasic vând castelul lui Obrad
Maletici în 1929. Proprietar este Gioca, fiul lui Obrad.
Conacul
Gyeryanffy – Tolvadia-Livezile
(66)
La sfârșitul secolului XIX, conacul ajuns în posesia familiei Cicală, venită
din Banatul sârbesc.
Conacul
Nikolics
(78)
Domeniul Rudna a fost cumpărat în 1781
de Teodor Iancovici de Mirievschi
(director al școlilor din Banat) și negustorul croat [?] Jovan
Nikolics. După plecarea lui Mirievschi
în Rusia, Nikolics cumpără de la
soacra celui plecat, Natalia Socolovic,
domeniul și conacul în 1782. Nikolics nu a avut urmași. L-a înfiat
pe Jovan Belcici, care se va
căsători cu contesa Elisabeta Obrenovici,
fiica cneazului Serbiei, Miloș Obrenovici. Ultimul baron Nikolics a părăsit România în
1919. (…)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu