Terra, izvor de viață și bogății (GIURCĂNEANU 1982)

Claudiu Giurcăneanu, Terra, izvor de viață și bogății, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982

 

Partea întâi: Terra corp cosmic

 

Capitolul 1: Universul planetar și privilegiile Terrei

Planetele Sistemului Solar
5 (...) În antichitate se știa de existența numai a 5 dintre ele (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Soarele era considerat o planetă, dar nu și Pământul, pe care-l plasau în centrul sistemului. (...)
1 = Au existat și în antichitatea greacă mari gânditori care considerau sistemul planetar ca fiind de tip heliocentric, așa cum a fost Aristarh (215-143 î. e. n.).
7 (...) Anticii le urmăreau în deplasarea lor pe bolta cerească mișcându-se printre stele, pe care le considerau fixe. De aici și numele de „planetes”, ce li s-a dat de către greci, cuvânt ce înseamnă „corpuri care plutesc”, care planează în mișcarea lor pe cer, un fel de „aștri rătăcitori”. Ei le dădeau nume de zei, iar astrologii timpului, în interpretările lor naive, legau viața oamenilor de poziția lor pe cer.
Dar chiar și în vremurile moderne, unele din noile planete descoperite  au căpătat denumiri de zeități (Neptun, Uranus, Pluto).
A rămas, chiar și până azi, gruparea lor în planete „inferioare” și „superioare” din vremurile antice, când Pământul era considerat centrul lumii, situație în care Mercur și Venus erau considerate ca așezate „mai jos” decât Terra, iar celelalte depărtate „mai sus”.
8 (...) 2 = Numele derivă de la cuvântul de origine greacă „kome, kometes” care înseamnă coadă.  Cometele sunt deci „aștri cu coadă”, „aștri păroși”.

 

 

Capitolul II Binefacerile astrului central

Soarele în slujba omului

1.Scurtă retrospectivă istorică
23 (...) În sec. III î. e. n., Arhimede, cu ajutorul unor „oglinzi arzătoare”, a captat razele solare cu care a incendiat corăbiile romane care atacaseră Siracuza.
2.Problemele actuale ale folosirii energiei solare
27 (...) Alte centrale în producție sau în curs de construcție sunt cele din Mali, Spania, Israel (Marea Moartă), URSS (Crimee), Grecia, RSF Iugoslavia, și SUA.

 

 

Capitolul III Individualitatea planetară a Terrei

31 (...) Anticii l[Pământul]-au prețuit într-atât, încât l-au proclamat centru al Universului.

A. Forțele telurice
2. Resursele termice ale Terrei
36 Energia termică a fost cunoscută și folosită încă din antichitatea romană la încălzirea locuințelor sau pentru băi publice (terme), (...).
37 Fig. 7 Repartiția pe glob a resurselor geotermice
(...), Grecia, (...).

 

3. Mișcările fundamentale ale Terrei în spațiu: rotația și revoluția
39 (...) Anul solar în antichitate avea durată diferită. Egiptenii, de exemplu, îl socoteau de 365 de zile, iar romanii de 355 de zile, deci mai scurt cu 10 zile și aproape 6 ore. De aici s-a creat o dereglare completă a calculării timpului, în sensul că nu mai exista o corelare între succesiunea sezoanelor, a fenomenelor naturii și datele indicate în calendar. Unele sărbători de iarnă cădeau vara și invers. Acest haos a fost înlăturat în anul 46 î. e. n., pe vremea lui Iulius Caesar, care a însărcinat cu reforma calendarului pe celebrul astronom Sosigene din Alexandria. Durata medie a anului a fost fixată la 365,25 zile, adică 365 zile și 6 ore. La 4 ani interval, cele 6 ore totalizau o zi, iar anul devenea atunci de 366 de zile (numit an bisextil). Ziua intercalată în anii bisextili se adăuga întotdeauna între 23-24 februarie, luna aceasta având, în anii bisextili, 29 zile. Calendarul astfel refăcut s-a  numit iulian, el fiind secole de-a rândul adoptat în multe țări. La noi a durat până în 1924, constituind „calendarul pe stil vechi”.
(...) În acel an, papa Gregoriu inițiază o altă reformă a calendarului, dând timpul înainte cu zece zile, în așa fel încât ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 ocotmbrie.

 

 

Partea a doua: Comorile Terrei

 

Capitolul IV: Aerul, înveliș respirabil și protector al planetei

1.Atmosfera, o plapumă protectoare
43 (...) Anticii considerau aerul, alături de apă, pământ și foc, drept element fundamental al Terrei.

2. Cercetarea științifică a atmosferei
44 (...) Hiparch a stabilit o legătură între sănătatea oamenilor și unele manifestări atmosferice.

3. Structura verticală a învelișului aerian
45 (...) Troposfera (de la cuvântul grecesc tropos – agitat) este stratul inferior, la contact cu suprafața Pământului.

 7. Energiile atmosferei
54 (...) Tot astfel, în regiunile mediteraneene și în insule, morile de vânt au persistat multă vreme.

 Capitolul V: Apa, bogăție mai scumpă decât tot aurul Terrei

 

C. Resursele de apă ale oceanului planetar

2. Cercetarea științifică a oceanului planetar
64 (...) Spre sfârșitul veacului XIX și începutul celui actual, prințul Albert de Monaco întemeiază Muzeul oceanografic din Monaco și Biroul Hidrografic Internațional, iar în 1910 pune bazele Comisiei Internaționale pentru Explorarea Mediteranei.

5. Resursele minerale ale oceanului mondial
70 (...) Numeroase saline marine se întâlnesc în țările mediteraneene: Spania, Franța, Italia, Tunisia, Egipt, Turcia, (...).
73 (...) Extracții carbonifere submarine se găsesc amplasate în Marea Nordului, Finlanda, Islanda, Franța, Turcia, Grecia, SUA, Chile, Noua Zeelandă, China, Japonia etc.

6. Oceanul mondial, patrimoniu al întregii umanități
74 (...) Din apele teritoriale fac parte și mările interioare, adică acelea care sunt delimitate din toate părțile de teritoriul unui stat (Marea Azov, Marea Albă în URSS sau Marea Marmara în Turcia).
75 (...) d) regimul juridic al strâmtorilor și canalelor maritime privește numai pe acelea cu o însemnătate deosebită în navigația internațională. Unele strâmtori au regim de ape teritoriale (Kerci, Bosfor, Dardanele), altele au regim de mare liberă (Gibraltar, Magellan). Strâmtorile Baltice ca și Bosforul și Dardanelele au o situație deosebită, căci aceste mări au regim special. Regimul internațional al strâmtorilor Mării Negre a fost stabilit prin Conferința de la Montreux (1936). (...)
e) principiile privind activitatea maritimă a statelor sunt importante: (...)
- o cooperare activă în preîntâmpinarea poluării oceanului mondial. Ca urmare a Conferinței internaționale de la Londra (1974) au fost adoptate mai multe convenții pentru prevenirea poluării de către nave, interzicându-se cu desăvârșire deversarea de substanțe toxice de către acestea. Intră în aceste prevederi 5 mări ale globului, unde acest pericol este mai mare: Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Roșie, Golful Persic.

 

E. Utilizările economice ale apei

2. Utilizarea apelor oceanului planetar
81 (...) c) Oceanul planetar sursă de apă potabilă. În starea sa naturală, apa marină nu este potabilă, dat prin procedee tehnice adecvate, poate căpăta această calitate prin desalinizare. Încercări în acest scop s-au făcut din antichitate, dar în prezent s-au găsit mijloace moderne  pe cale fizico-chimică, utilizându-se energia solară, electrică, nucleară, geotermică, pentru fierberea apei sau prin îngheț.

3. Utilizarea apelor continentale
83 (...) d) Apele continentale, sursă de energie. (...) În părțile noastre, apele carpatice erau din plin utilizate de dacii autohtoni și apoi sub stăpânire romană.
84 (...) Alteori, când odată cu amenajările hidroenergetice se urmăresc și scopuri de navigație, se construiesc ecluze ca, de exemplu, la Porțile de Fier.
86 (...) Nici Europa nu beneficiază de artere prea mari, cu excepția Volgăi, Dunării și Rinului. Râurile Scandinaviei ca și cele mediteraneene au o foarte mică importanță în transporturi.
87 Pentru țara noastră, ca și pentru întreg continentul, Dunărea este cea mai importantă cale navigabilă. Cele dintâi principii pentru internaționalizarea navigației pe acest fluviu s-a elaborat prin Convenția de la Paris, din 1856, când s-a înființat Comisia Europeană a Dunării, din care făceau parte și care stabileau hotărâri câteva țări neriverane fluviului (Anglia, Franța, Sardinia, Prusia). Această comisie, prin atribuțiile pe care le avea, încălca în mod nejustificat suveranitatea României. Ulterior, au mai fost adoptate și alte convenții, înainte și după primul război mondial.
De abia prin Convenția de la Sinaia (1938) atribuțiile CED au trecut sub suveranitatea țării noastre. După cel de-al doilea război mondial, pe baza noilor înțelegeri semnate în august 1948 la Belgrad, a fost înființată în 1949 o nouă Comisie a Dunării, care a înlocuit-o pe cea de la Paris. În această comisie, participă câte un reprezentant din fiecare țară riverană, iar din 1957 și reprezentanți din RF Germania.
(...) Foarte semnificativ este, de exemplu, Acordul dintre țara noastră și RSF Iugoslavia, semnat la 30.XI.1963 privind construcția nodului hidrotehnic Porțile de Fier, care prin conținut reprezintă una din cele mai complete convenții de drept internațional privind valorificarea hidroenergetică a unui fluviu, încheiată între două state vecine și prietene. Un alt acord cu RSF Iugoslavia, pentru extinderea colaborării și utilizarea potențialului hidroenergetic al Dunării, s-a semnat la București la București la 19.II.1977 și ratificat la 25.VI.1977.
Tot pe Dunăre, pe baza înțelegerilor cu RP. Bulgaria, la 5 aprilie 1978 au început lucrările pregătitoare pentru construirea complexului hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole.
88 (...) În Europa există asemenea comisii [internaționale] asupra Dunării, Rinului, Moselei.

 

F. Resursele de apă ale R. S. România

88 (...) (...), iar Dunărea, începând de la Baziaș, totalizează 170 miliarde mc, dar care pe anumite sectoare se împarte cu țările vecine.

 

 

VI. Scoarța terestră. purtătoare a solului și un uriaș depozit de resurse minerale

B. Solul, o resursă naturală de covârșitoare importanță pe planeta noastră

2 Clasificarea și repartiția geografică a tipurilor de soluri pe suprafața globului
93 (...) – Solurile din zona subtropicală umedă se întâlnesc mai ales în bazinul Mării Mediterane.

 

D. Minerale utile metalice

1.Fierul
99 (...) În 1964, câteva din țările socialiste europene (URSS. RP Polonă, RD Germană, RS Cehoslovacă, RP Ungară și R.P. Bulgaria) au pus bazele unei organizații de colaborare în siderurgie (Intermetal), la care din 1970 colaborează și țara noastră.

2.Nichelul
99 Era cunoscut din antichitate și folosit la fabricarea monedelor, obiectelor de artă și articolelor metalice, în aliaj cu cuprul și zincul.

4.Aluminiul
100 (...) Altele sunt zăcăminte de bauxită de origine sedimentară, născute prin transportul materialelor lateritice și acumulate în depresiuni (zăcăminte sedimentare de tip platformă sau de tip geosinclinal). Din această categorie fac parte zăcămintele din Ural (URSS), SUA, Canada, Franța, RSF Iugoslavia, RP Ungară, Grecia, RS România.
101 (...) Pentru dezvoltarea acestei industrii a luat ființă un Institut Internațional al Aluminiului, iar în 1974, Asociația Internațională a Producătorilor de Bauxită (IBA), în scopul reglementării prețurilor acestui minereu pe piața mondială. Din ea fac parte 11 țări care realizează ¾ din producția lumii (Australia, R. Dominicană, Ghana, Guineea, Guyana, India, Indonezia, RSF Iugoslavia, Jamaica, Sierra Leone și Surinam).

5. Aurul
102 (...) Popoarele antice își confecționau din el bijuterii și alte podoabe. Încă din acele îndepărtate vremuri a apărut tendința de acaparare a surselor de aur. Expedițiile lui Darius, Alexandru Macedon, ocuparea Daciei de către romani, iar mai târziu acțiunile atâtor conchistadori au constituit exemple în acest sens.
103 (...) Istoria utilizării aurului ca instrument de schimb a străbătut mai multe etape, înc din antichitate, sub formă de lingouri și apoi ca monedă.

 

 F. Combustibilii minerali
110 Toți sunt de origine organică formând ca atare o grupă distinctă de resurse numite caustobiolite (în limba greacă: caustos=combustibili, bios= viață).

 

G. Resursele minerale ale României
114 (...) Stăpânirea romană a ridicat pe o treaptă mai înaltă activitatea minieră în Dacia. Ea a organizat, în primul rând, exploatările aurifere din Munții Apuseni, după o tehnică nouă, construind drumuri, orașe și odată cu aceasta deschizând alte mine, de cupru, fier, plumb, mercur, ca și numeroase saline. O administrație bine concepută și o tehnică perfecționată la acea vreme, au făcut din Dacia una din cele mai importante provincii miniere ale imperiului. După retragerea aureliană, intensitatea mineritului a scăzut, dar n-a încetat, pentru nevoile populației locale.

 

VII. Viața pe Terra și resursele biologice

II, Resursele biologice ale Terrei

A. Resursele biologice ale oceanului planetar

1.Viața în mediul marin
122 (...) Planctonul, cuvânt de origine greacă (planktos) care înseamnă „rătăcitor”, această pajiște plutitoare a oceanului, concentrează cea mai mare parte a viețuitoarelor marine: microorganisme vegetale (fitoplancton) și animale (zooplancton).
126 (...) În 1956 [RPR] am încheiat un acord cu URSS și RP Bulgaria în problemele pescuitului în această mare [Neagră].

 

B. Resursele biologice ale uscatului. Probleme generale

1.Caracteristicile resurselor biologice ale uscatului

133 (...) Ponderea suprafețelor ocupate cu pajiști în diferite țări comparată cu cea a terenurilor cultivate și păduri (în % față de suprafața totală)

(...)

Grecia – pajiști 39,8 – păduri 19,8 – terenuri arabile 29,2

(...)

Iugoslavia – pajiști 24,8 – păduri 36,1 – terenuri arabile 31

(...)

Sursa: Anuarul statistic al RS România 1981, p. 713.

134 (...) În fine, în alte țări (Iugoslavia, SUA, Franța) se constată proporții mai echilibrate între aceste categorii de terenuri [pajiști, păduri, terenuri arabile].

135-136 (...) Se admite azi de unanimitatea cercetărilor a următoarelor centre de origine a plantelor cultivate, de agricultură primară: India, Asia de Sud-Est, Etiopia, Guineea și Nigeria, Mexic și Peru, Asia anterioară (bazinul Tigrului, Eufratului și platoul Iranului), bazinul Mediteranei, Asia centrală și China.

 

C. Repartiția resurselor biologice pe mari zone climatice

 

1.Regiunea intertropicală

141 (...) Denumirea științifică a arbustului – Theobroma cacao – în grecește înseamnă „hrana zeilor”.

151 (...) Dintre producătorii secundari [de bumbac] amintim: Pakistan, Turcia, Brazilia, Mexic, Egipt, Iran.

 

2.Regiunea temperată

151 (...) Trecerea de la zona tropicală se face prin zona temperată caldă (subtropicală sau mediteraneeană). În această zonă vegetația a suferit profunde modificări antropice. Ea este constituită din stejarul de plută, pinul mediteraneean, cedrul de Liban, măslinul sălbatic, chiparosul, iar între plantele cultivate, pe lângă vița de vie, o răspândire deosebită are măslinul, agrumii și smochinul.

 (...) Altele [podgorii], foarte numeroase, renumite în lumea întreagă, produc pentru piața externă, ca de pildă: Xeres (Spania), Samos (Grecia), Champagne (Franța), Porto (Portugalia), Asti și Salerno (Italia). Pentru struguri de masă sunt cunoscute Spania, Turcia, România, iar pentru stafide Turcia și Grecia.

152 (...) Colonizările grecești din veacurile VII-VI î. H. în Dobrogea a avut și scopul de a mijloci comerțul cu grâne la gurile Dunării.

153 (...) Alte mari producătoare de grâu sunt India (35 milioane), Franța (19,4 milioane), Canada (17,7 milioane), Turcia (17, 6 milioane tone) și Australia (16,1 milioane).

1 = Denumirea sa științifică este Zea mays. Primul este un cuvânt de origine greacă care înseamnă cereală, iar mays este numele dat porumbului de populația băștinașă din insula Haiti.

154 (...) Alte păreri consideră că porumbul a ajuns în Europa prin Orient, adus de cruciați în Italia, păreri bazate pe unele denumiri ce le are de „grâu egiptean)” (în Turcia) sau „grâu turcesc” (în Italia, Germania, Ungaria). În țările române s-a introdus în orice caz din Turcia.

(...) RP. Chineză ocupă locul al doilea (40,6 milioane tone), Brazilia (16,3 milioane) și apoi un grup de șase țări cu producție apropiată (între 8-12,4 milioane tone): RS România, Franța, Iugoslavia, Mexic, Argentina, Africa de Sud.

 

 

VIII. Planeta noastră ne poate hrăni pe toți

1.Evoluția creșterii numerice a populației Terrei
157 (...) 1 = Calculele experților ONU arată că pe baza ratei anuale de creștere dublarea populației unor țări se va face astfel: RS România (în 77 de ani), RDG (438), Finlanda (349), Austria (282), Portugalia (225), Grecia (223), RFG (215), Anglia (204), India (28), RP Chineză (42), iar în alte numeroase țări dublarea numărului populației se va face între 10-24 de ani (Kuweit, Honduras, Ecuador, Irak, Iordania, Kenya, Mexic, Nicaragua, Filipine, Thailanda, Algeria, Columbia, Egipt, Pakistan, Zambia, Libia, Siria, Sudan, Venezuela). („Revista economică”, 46/1975)

  

IX. O mai rațională gospodărire a resurselor

1.Resursele energetice. Probleme actuale și de perspectivă
169 (...) Ultima conferință mondială a energiei, cea de a X a, a avut loc în septembrie 1977 la Istanbul, a cărei temă centrală a fost: Disponibilitatea și utilizarea rațională a resurselor de energie.

2. Apa în strategia dezvoltării
179 (...) În țara noastră, valoarea indicelui [de disponibilitate] (fără aportul Dunării) este de 1.750 mc pe locuitor, iar cu adaosul Dunării 5.000-10.000 mc.

  

X. Planeta noastră trebuie apărată

 5. Componentele protecției naturii

191 (...) În 1973 a fost încheiată o Convenție internațională pentru prevenirea poluării cu hidrocarburi a unei mări care ar fi mai amenințate și care au fost incluse în „zone speciale”, necesitând o protecție severă, deoarece ele comunică prin strâmtori înguste cu oceanul planetar (Marea Mediterană, Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Roșie și Golful Persic). (...)

Dintre toate, Marea Mediterană este cea mai amenințată. Pe malurile ei se găsesc 18 țări și 150 de porturi. (...) În 1970, la Roma, sub auspiciile FAO, s-au reunit reprezentanți ai țărilor mediteraneene pentru a dezbate problemele apărării ei, iar în 1973, la Conferința mondială de la Beyrouth, s-a adoptat „Carta de la Beyrouth” prin care a luat ființă un Comitet de coordonare ,care să asigure un cadru juridic și administrativ pentru combatarea poluării ei, precum și crearea unui fond comun al orașelor mediteraneene. Peste un an, o nouă Conferință a avut loc tot la Roma, iar în 1976 la Rijeka (RSF Iugoslavia), unde, în Declarația adoptată, s-a propus înființarea unui organism al orașelor mediteraneene pentru combaterea poluării, supravegherea dezvoltării urbane și protecția operelor de artă.

195 (...) Crearea lor a fost inițiată, din 1962, cu prilejul celui de-al XVIII lea Congres al Comisiei Internaționale pentru explorarea științifică a Mării Mediterane, care a avut loc la Monaco. Peste două luni (decembrie 1976), s-a inaugurat în insula Manoel (Malta) un centru de supraveghere a Mediteranei, la care s-au afiliat 18 țări. Următoarea Conferință s-a desfășurat în februarie 1978 la Barcelona, când s-a luat măsura constituirii unui fond comun, cu participarea a 13 state, în vederea traducerii în viață a combaterii poluării acestei mări. S-au înființat numeroase laboratoare în țările mediteraneene care supun cunui control sistematic gradul de poluare a apelor.

Savantul francez Jacques Ives Cousteau conduce „Comisia internațională pentru explorarea științifică a Mediteranei”.

 

7. Protecția spațiului extraatmosferic
199 (...) La această convenție [Intercosmos, 1965, Moscova] au aderat: RP Bulgaria, RP Ungară, RDG, RS Cehoslovacă, RP Polonă, RS România, Cuba, RP Mongolă și URSS, care reunite au elaborat în 1967 un program, unde sunt prevăzute căile colaborării privind cercetarea spațiului cosmic, lansări de sateliți și rachete, ca și organizarea de congrese, schimb de experiență etc.

 

XI. Pentru o lume fără arme

6. Pentru triumful rațiunii umanitare
206 (...) Între propunerile [RSR] cu larg ecou internațional amintim:
(...)
-Încheierea unui tratat general european de renunțare la forță. Aceasta ar necesita și crearea de zone denuclearizate pe continentul nostru, în Balcani, în centru și nord ca și în zona Mediteranei.