Papa Ioan Paul II (DUMITRESCU 1990)

Rodica Dumitrescu, Papa Ioan Paul II, „Biblioteca Lumea azi. Biografii contemporane”, București, 1990

 

(37-38) Ofensiva conservatoare italiană, existentă în ultimii ani față de „slăbiciunea” Papei Paul VI și față de „Ostpolitik” (relații cu Estul), a continuat în conclav, destrămând „frontul” italian. Lent, dar sigur, s-a format un „front” centro-european: austrieci, precum Konig, francez, iugoslavi, polonezi, germani favorabili „Ostpolitik”, câțiva americani (cardinalul de Philadelphia de origine poloneză) au lansat  ideea unui Papă străin, dar european.

 

(43) Vaticanul și țările est-europene

În Iugoslavia, Biserica a trebuit să aștepte moartea cardinalului Stepinac pentru a face primii pași a dezghețului. Ruptura cu Belgradul se produsese când Pius XI a decis numirea în funcția de cardinal a arhiepiscopului Stepinac, condamnat pentru colaborare cu ustașii. Până la moarte, Stepinac a refuzat orice propunere de a veni la Vatican, tocmai pentru a împiedica o posibilă normalizare a relațiilor acestuia cu regimul lui Tito. I-a succedat Seper, numit apoi cardinal și transferat la Roma, pentru a prezida Sant Ufficio.

O nouă criză a fost evitată în anii revoltelor din Croația, când clerul s-a asociat tendințelor naționaliste. Cu diplomația sa proverbială, papa Paul VI a știut să îndepărteze tentația Bisericii de a se declara „moștenitoarea” sentimentului național. Drept urmare, în 1971, Paul VI se întâlnea cu Tito, prima întâlnire oficială între un papă și un șef de stat comunist.

 

(44-45) Procesul „filierei bulgare”

La 13 mai 1981, Papa Ioan Paul II a fost victima atentatului teroristului turc Mehmet Ali Agca ( 23 ani). (...)

În urma procesului desfășurat în 1981, Agca fost condamnat la închisoare pe viață. Dar în cadrul anchetei va firma că a avut complici – turci și bulgari – între aceștia din urmă aflându-se Serghei Antonov, fostul reprezentant al companiei aeriene „Balkan”, Todor Aivazov și Jelio Vasiliev.

La 27 mai 1985 se deschide la Roma procesul intentat „filierei bulgare” (care ar fi fost „mâna” ce a realizat atentatul de către – așa cum s-a presupus – contraspionajul sovietic KGB) și a celor patru turci, presupuși complici ai lui Agca.

Confuz și contradictoriu, procesul a durat 10 luni și a fost marcat de 97 de audieri și de depozițiile a 85 de martori. S-a încheiat după șapte zile de deliberări ale Curții cu juri pe 29 martie 1986 prin achitarea protagoniștilor „filierei bulgare”.

Tribunalul a decis achitarea „din insuficiență de probe” a lui Antonov, arestat la Roma la 25 noiembrie 1982, în urma acuzației lui Agca. Au fost achitați și ceilalți doi cetățeni bulgari, judecați în contumacie, precum și turcii Oral Celik și Musa Serdar Celebi, complici prezumtivi ai lui Agca. Două condamnări au fost pronunțate de tribunal. Omar Bagci, turc emigrat în Elveția, recunoscut vinovat de a fi introdus în Italia pistolul cu care Agca a tras asupra Papei, a fost condamnat la trei și două luni închisoare. Agca a fost condamnat la un an detenție suplimentară pentru deținerea armei, pedeapsă ce se adaugă condamnării pe viață.