Kosary Domokos, Națiunile mici în
Europa, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de
cultură „Korunk””, Cluj
73 Al treilea tip a fost caracterizat de manifestarea
acelor factori externi de integrare care au contribuit la structurarea unu
cadru politic mai larg, multinațional. Este vorba de Europa Centrală și de Est,
inclusiv de Ungaria, unde, în ciuda cuceririi otomane și a apartenenței
la Imperiul Habsburgic, instituțiile independente de stat au supraviețuit. (...)
Conform teoriei „echilibrului european”, este nevoie de existența unui mare
stat în regiunea dunăreană. Drept contra-propunere a apărut ideea unei confederații
dunărene.
(...) Maurice Duverger, în scrierea intitulată Le virus
de la fragmentation, apărută în „Le Monde” din 27 decembrie 1991, atacă politica
Comunității Europene privind Iugoslavia, susținând că sprijină o
dezmembrare periculoasă. Conform acestui autor: „(...) dacă recunoaștem dreptul
la separare al slovenilor și croaților, cum putem să nu recunoaștem același
drept și în cazul găgăuzilor din Moldova, al tătarilor din Crimeea, al tadjicilor,
al kirghizilor, mai departe al slovacilor, al corsicanilor sau al scoțienilor
și lombarzilor?”
Deformarea specifică - și ușor demagogică – este evidentă.
Croații și slovenii, de exemplu, sunt considerați, fără drept de
tăgadă, națiune, deci au tot dreptul să-și decidă propria lor soartă,
pentru că, de fapt, aici continuă acel proces început 1919, odată cu formarea
așa-ziselor „state naționale”. În realitate, atât Iugoslavia, cât și
Cehoslovacia, cât și România erau state multinaționale – drept moștenire a
monarhiei habsburgice - și nu „state
naționale”.
(„Korunk”, 4/1992)
Kosary Domokos (1913) – istoric, președintele Academiei
Ungare, Budapesta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu