Grigore Alexandrescu, Poezii.
Proză, I. Creangă (C. Mohanu)/Biblioteca școlarului 104, București, 1980
Constantin Mohanu, Prefață
(5) După o copilărie fericită, după ce învață împreună cu V. Cârlova, greaca nouă și elina în Târgoviște, în școlile dascălilor greci Rafail și
Mitileneu, de știa „din scoarță în scoarță” pe Anacreon și recita scene întregi
din Sofocle și Euripide, G. Alexandrescu rămâne orfan de ambii părinți la 15 ani.
(6) În podul mitropoliei aflându-se peste 1.000 de volume, tânărul are
prilejul să-și îmbogățească lecturile, citind cu sârg clasicii greci, pe Xenofon,
Tucidide, Plutarh.
(21)
Dar în timp ce poetul francez evoca ruinele orientului antic, Alexandrescu
făcea din Târgoviște – ca și Cârlova – „o Palmiră, o Romă locală”.
(26) Desigur, motivele și subiectele din fabule sunt de largă circulație și
sînt prezente în fabula din
literatura universală de la Esop –
marele fabulist al Greciei antice – până la La Fontaine și
Krâlov.
Câteva
cuvinte în loc de prefață
(41)
De aceea poezia e cea mai antică artă a spiritului omenesc; de aceea legile
popoarelor antice erau scrise în versuri; (...).
(42) (...); căci arta este așa de întinsă și de variată, frumosul are
atîtea nuanțe delicate și fugitive, lucrarea imaginației atîta trebuință de ale
rațiunii ca să poată ajunge la ținta lor, după cum zice Platon (3),
(...).
3 =
Nu este vorba de o citare reală a
lui Platon, ci o vagă reminiscență
literară. În Republica lui Platon
se compară ideea binelui cu strălucirea soarelui
Mormintele.
La Drăgășani (1)
(55)
Eu mă oprii pe valea largă plină de morminte
Unde
atâți războinici ai Greciei slăvite
Strigarea
libertății întâi au înălțat.
n. 1
= La Drăgășani, în 7/19 iunie 1821, armata otomană nimicește „batalionul sacru”
al Eteriei.
(56)
Și mă gândeam la cei ce umbra-i învelește
La Grecia modernă ce ei au sprijinit
Căci
jertfa pentru nații la cer se primește
Căci
sângele de martiri e planta ce rodește
Curând,
târziu, odată, dar însă nelipsit.
(56)
Labarum (1) vechi al luptei, simbol
al biruinței
Prin
care a învins barbarii creștinul
Constantin.
n. 1
= Steag imperial pe care Constantin cel Mare așezase semnul crucii.
(...)
Precum cei dintîi preoți ce crucea o purtară
Din
peșteri din pustiuri, săraci, disprețuiți,
În circ,
amfiteatruri, puterea înfruntară
Pe purpura romană credința așezară
Și-nvinseră
pe idoli în Capitol slăviți
(57)
Parnasul și Olimpul cu fală se priviră
Când
flotele barbare (1) zdrobite le
zăriră
Și
flacăra din ele suindu-se la nori.
Sunt
vrednici de vechimea din veacuri fabuloase,
Sunt
mari cum fu robia subt limpedele-i cer,
Și
lupta și izbânda a Greciei frumoase,
Iar Boțari, Miauli (2), colosuri fioroase,
Se
par ca demizeii (3) eroi ai lui Omer.
(...)
O
nouă epopee, poemă strălucită
Creștină Iliadă
pământu-ar fi-ncîntat. (...)
n. 1
= Aluzie la lupta navală de la Tenedos, unde flota turcă a fost incendiată de
răsculații greci (1822).
n. 2
= Marcos Botzaris (1788–1823) și Andreas Vokos Miaulis (1768-1835), comandanți
ai luptei pentru independența Greciei.
n. 3
= Demizei – eroi din mitologia greacă, născuți dintr-un zeu și o ființă
muritoare.
(58)
Pământul țării noastre e azi adăpostire
L-a grecilor țărână; iar agonia lor
Cu
jale a văzut-o a Oltului oștire (1)
Și
semne de frăție
Le-a
dat ea îndestulă în ziua de omor.
(...)
Cât vor număra grecii între vestite
zile
Ziua
când Leonida căzu la Termopile
Și
cât va purta Oltul diadema-i de munți.
Voi
veți trăi; căci vouă Grecia e datoare,
Căci
voi ați dat semnalul la libertatea sa
Și-n
vremi de suferință, în vremi de apăsare,
Nădejde
și credință, virtuți mântuitoare,
A
voastră pomenire ades va deștepta.
n.1
= Este vorba de pandurii lui Ion Oarcă. Aceștia au împiedicat pe turci să
urmărească resturile armatei grecești.
Miezul nopței
(76) Cum luna în tăcere s-arată să inspire
Gânduri religioase l-ai lui Apolon
fii (1).
1 = Ai lui Apolon fii – poeții (Apolo era protectorul poeților)
Așteptarea
(79) Ce fără încetare m-adapă cu uitare
Ca undele vestite fântânei de mirare
Prin care morții uită că în lume au trăit (2).
2 = Râul Lethe, în mitologia greacă râu al infernului, din care sufletul
morților beau uitarea existenței lor pământene.
Adio.
La Tîrgoviște
(84)
Așa orce mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirii ș-a Romei
a trecut
Unirea
Principatelor
(88)
Fii ai Romei cei eterne, acești populi au fost frați
(89)
În tăcutele morminte, Bogdan, Mircea se întâlniră (2)
n. 2 =
„Cei dintâi domni cari încheiară tractate cu Înalta Poartă,
unul pentru
Moldova și altul pentru Țara Românească” (Nota lui Alexandrescu în „Concordia”). Printre
revendicările care apar constant în presa politică a timpului se află și aceea a respingerii de către Poartă a autonomiei interne a
Principatelor, prevăzută de tratatele pomenite de Alexandrescu.
O
profesiune de credință
(94)
Și religia vom pierde și vom uita românește
Ca
în Grecia modernă, unde azi vorbesc nemțește (1).
n. 1
= În 1832, doi ani după recunoașterea independenței Greciei, este adus pe tron
principele Otto de Bavaria.
Răspunsul
cometei
(98)
Odată cunoșteam
Subt
nume de roman
Un
prea puternic neam
Al
lumei crud tiran
Neam
ce-l credeam pierit
Căci
nu l-am mai zărit;
Epistolă către Voltaire
(101)
Din ziua când am citit scrisoarea către Horace
(1)
n. 1=
Numele francez al poetului latin Horațiu.
n. 2 =
Începutul epistolei lui Voltaire către Horațiu face aluzie la Epistola lui Boileau către Voltaire scrisă de J. Clement, un adversar al lui Voltaire, ca răspuns al epistolei acestuia către Boileau. (…).
(104) Aș vrea să înviezi, o zi numai să trăiești,
Parnasul (1) nostru să-l vezi, apoi să ne vorbești.
1 = Parnasul simbolizează pe poeți și producția lor.
Epistolă
domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
(108)
Șuțul (2) zice într-o carte că în Grecia, de vrei,
Poi
să scrii orice vrei, fără vorbe și idei;
n. 2
= Probabil Al. Soutsos, om politic și scriitor grec (1802-1863).
Epistolă
D. V. II
(116)
Tu știi că am pățit-o când am cercat a spune
Că
versuri schilogite nu crez să fie bune
Și că
deocamdată noi nu știm latinește
(2).
n. 2 =
A. atacase curentul latinist și poeții vremii în Epistolă către Voltaire.
(117) Ele [Dobitoacele] ne strică gustul, și trista lor manie
Parnasul îl preface în proastă băcănie.
Epistolă D. I. C.
(119) „(...) Și cunosc că ai dreptate, dar arată–n scris,
Și-n versuri, iar nu-n proză, căci orcîți sînteți poeți
Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon
nu aveți”.
(121)
Pe o margine e zimbrul, iar pe alta un vulture,
Care nici nu mai visează de al Tibrului murmur
Satiră.
Duhului meu
(124)
n. 1 = Aluzie probabil la agitația în jurul problemei revizuirii Regulamentului Organic și la conflictul dintre Ion Câmpineanu și Al. Ghica. Firmanul imperial din 8/20 mai 1838
se referă direct la acțiunea lui Câmpineanu; în noiembrie 1838 acesta este exilat, iar în februarie 1841,
arestat
(125)
Nu mai ești tu acela care-n copilărie
Știai
pe dinafară vestit-Alixăndrie
Toporul și pădurea
(130) Și caii lui Ahil care proorocea (1)
n. 1 = În Iliada lui Homer, calul
lui Ahile îi prevestește acestuia moartea
Memorial
de călătorie
(178)
Această vedere dintr-un loc ce portă un nume faimos [Talpa], scris cu numele a
două nații puternice (1), întoarse gândul meu spre timpii trecuți;
îmi închipuiam că sunt în lagărul viteazului împărat care a spălat rușinea armelor
romanești (2) și așteptam să văz acvila taberei fluturând
înaintea triumfătorului (3).
n. 1 =
Lupta dintre romani și daci de la Tapae din anul 101 (nu 100 cum notează mai
jos Alexandrescu). Situarea la Talpa a bătăliei e greșită.
n. 2 =
Romane. O armată romană condusă de Cornelius Fuscus fusese nimicită de daci pe
vremea împăratului Domițian (86-87); o a doua
armată condusă de împărat a fost înfrântă în 89.
n. 3 =
Traian la 100 d. H.. Cronicarii diferă asupra locului luptei. (n. a.)
(180) n. 1 = Moise,
domn fidel turcilor (1529-1530), intervine la porunca sultanului,
în luptele interne din Transilvania. (…) Este ucis de o armată turcească
adusă de boieri cu noul domn,
(181) (…) Drăgășanii, loc
cunoscut de (…), iar de amici omenirii nefericite pentru
moartea atâtor atleți ai libertății grecilor.
(182)
(...): nici o urmă nu arăta că aici au fost începutul luptei pentru libertate; plugul a trecut peste oasele grecilor și sângele lor nutrește
semăn.; o singură cruce înnegrită de
timp e monumentul ce îl arăt
locuitorii carii au fost martorii întâmplărilor de atunci. Simbol al păcii, ce
unește subt umbra sa pe turci și pe creștini, care se odihnesc împreună în
liniștea morții, marele împăciuitor al patimilor și sfârșitul al luptelor
omenești.
(182)
Am auzit pe mulți condamnând entuziasmul unui istoric care pune pe aceeași
linie batalionul tebanilor (2), spartiații de la Termopile
și garda împărătească de la Waterloo.
2 =
Din orașul Teba, în Grecia centrală. În lupta de la Cheroneea (338 î. H.), în
care Filip al Macedoniei a înfrânt o coaliție de orașe grecești, batalionul
sacru al tebanilor a fost nimicit.
(183)
(...) acele faimoase batalioane
care, n-au făcut alta decât a muri până la unul, ca și cei de la Drăgășani. Grecia le este datoare onoarea întreprinderii; cele din urmă
strigări ale lor au mișcat munții
Epirului și inima lui Boțari și
au făcut să nască soldați din fiecare stâncă.
Vlad
Înecatul.
(186)
Între micii funcționari era (…) banul Nicolaie, și că mândria lui nu
este neîntemeiată căci este sau a fost aproape să fie ban mare; el avea
amiciție cu un beilicciu turc (1);
protejatul acestui turc deveni vizir și protejatul mare hasnatan (2); Nicolaie, mergînd cu unt și miere la Constantinopol, rugă pe amicul său să
facă ceva pentru dânsul și acesta îl recomandă bucuros marelui vizir. Nicolaie se învrednici a săruta poala înaltului funcționar, care, în considerația favoitului său, îl întrebă ce post este mai mare în țară. „Domn”, răspunse
Nicolaie „Știu, dar domn nu poci să te fac, că cel de acum este sprijinit
de mai multe puteri; spune-mi, după domn cine este mai mare la voi?”.
„Mitropolitul”.„Mitropolit să fii, bre!”. „Să mă ierți înălțimea ta, dar acesta
este un rang bisericesc și trebuie să fie cineva călugăr și să
treacă prin toate treptele, apoi să fie consacrat de patriarh”. „Nu
strică nimic: trimit eu la patriarh să le facă toate acestea într-o zi”.
„Dar aceasta ar fi împotriva religiei noastre”. „Spune-mi dar rangul mirenesc
cel mai înalt”. „Acest rang este ban”. „Ei bine, ban să fii”. Atunci porunci de
aduseră un caftan de postav roșu cu
care îmbrăcă pe Nicolaie; apoi îi dădu o scrisoare de recomandare către prințul Caragea. (…) După citirea scrisorii prin dragoman, îi propuse să-l facă serdar
și vătaf de plai, dar răspunse că nu poate primi nimic mai jos de bănie. În
zadar i-au dat să înțeleagă că este împotriva legilor țării. Nicolaie nu se îndupleca. Domnul, supărându-se, ordonă să-l așeze
într-o căruță de poștă și îl porni la o mănăstire; iar vizirului îi răspunse că recomandatul său este un hain (4)
și nemulțumitor către Înalta Poartă,
pentru care
s-a și pedepsit (5).
n. 1 =
Funcționar turc însărcinat cu strângerea dijmei de oi în Țările Române.
n. 2 =
Vistier otoman.
n. 4 =
Trădător.
n. 5 =
Întâmplare povestită și de I. Ghica în Prefață la Scrisorile către V. Alecsandri, dar o situează la Cloșani (MH).
Cozia
(192)
(...) și spre dovadă [Părintele Ipolit, economul] ne încredință că unii dintr-înșii au murit
săraci ca Aristide cel drept.
(193)
După ce mergi câtva pe marginea râului, te sui pe o galerie tăiată în piatră, care negreșit face
parte din drumul romanilor. (…) La
spatele terasei, pe culmea muntelui, se văd rămășițele unei zidiri
ce se numește Turnul lui Traian,
locaș de
observație demn de acei oameni în care toate erau mari, virtuți ca și crime.
Ca să vorbim cu călugărul care ne
însoțea, îl întrebăm ce mână puternică a făcut acel drum?
„Traian”. „Și în ce timp?”. „În
timpul când se
bătea cu Mircea”. „Dar Mircea a trăit cu o mie de ani în urmă”. „Aceasta nu
face nimic, Dumnezeu a putut să învieze pe Traian”.
Călugărița
(197)
n. 1 = În noiembrie 1689 armatele imperiale pătrund în Muntenia pentru a-l
sili pe Brâncoveanu să plătească întreținerea unor trupe și o contribuție
bănească; acesta acceptă, dar cere ajutor turcilor. Lupta a
avut loc în Ardeal, între Zărnești și Tohan, la 11/21 aug. 1690,
și s-a soldat cu victoria trupelor muntene și turcești.
(199) Războiul se declarase între Rusia și Poarta Otomană din pricina unui
rege odată puternic (1), care dispozând mai înainte
de mai multe coroane, ajunsese acum să o aștepte pe a sa de la mărinimia unei puteri străine (…).
n. 1 =
După bătălia de la
Poltova, Carol XII se refugiază la Tighina și îndeamnă pe
sultan să pornească războiul împotriva Rusiei. Războiul izbucnește în 1711.
Bistrița
(208-10)
Dar siliți de cruzimea lui Mihnea cel Rău, ei fugiră în Turcia și abia o [biserică] putură isprăvi după întoarcere, când cu
oștirea adunată
de peste Olt goniră pe tiran (2). Banul Barbu, vrăjmaș
neîmpăcat al tutulor prinților ce se alegea fără voia lui, goni asemenea și pe
Vlad VIII, care se orânduise domn de Înalta
Poartă (1); dar fu și el ucis de un capiciu-bassa
(2) turc ce venise în țară sub cuvânt ca
să-l așeze domn. La 1524, luând
domnia Radu VII, care se afla proprit la Constantinopol
(3), făcu ban al Craiovii pe vornicul Pârvu, fratele Barbului (…) și
banul Pârvu
dimpreună cu Moise căzură în bătălia
care acesta avu cu Vlad IX, orânduitul din partea Porții
(1).
n. 2 =
(…) conflictul izbucnește în 1509 și Craioveștii și alți boieri fug peste Dunăre.
Pribegii se întorc cu sprijin turcesc și înving
pe Mircea, fiul și asociatul voievodului, la Cotmeana (1510).
n. 1 =
Cu ajutorul turcilor și al Craioveștilor, tronul este
ocupat de Vlad V cel Tânăr. Dar și acesta intră în conflict cu
Craioveștii (1511), care trec Dunărea și se întorc cu oaste turcească.
Lupta are loc lângă București și Vlad este făcut prizonier și decapitat. (…)
n. 2 =
Capugi-bașa – mare șambelan al Porții Otomane; era trimis în Țările
Române pentru a
duce la îndeplinire mazilirea domnilor.
n. 3 =
Alexandrescu este din nou greșit informat. În timpul luptelor care au urmat
după moartea lui Neagoe Basarab, domnia este ocupată de unul dintre
Craiovești, Bădica. Turcii trimit 300 de oameni sub pretextul că îi aduc
confirmarea. Bădica îi întâmpină și este decapitat cu boierii din suită. După lupte între
Vladislav, susținut de Craiovești, și Radu de la Afumați, acesta din urmă, câștigându-și
sprijinul Craioveștilor și al Porții (se dusese la Constantinopol),
izbutește să–și consolideze domnia (1525).
n. 1 =
Alte informații incorecte la Alexandrescu. După asasinarea lui Radu (1529), turcii îl numesc domn pe Moise, fiul lui
Vladislav. (…) Boierii potrivnici Craioveștilor se răscoală și, cu sprijin turcesc, aduc pe Vlad, fiul lui Vlad cel
Tânăr.
După mai multe lupte, Moise este înfrânt și omorât împreună cu Barbu Craiovescu, în bătălia de la Viișoara (aug.
1530).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu