Ana Magdici, ISTORIA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE. SECOLUL XX
1. Curs introductiv
(1) Definiţii şi domeniul relaţiilor
internaţionale
Termenul „internaţional” derivă din latinescul intergentes, care defineşte acea ramură a dreptului
numită „dreptul naţiunilor”/ jus gentium, intergentes -
internaţional.
2. SISTEMUL TRATATELOR DE PACE DE LA PARIS
-VERSAILLES (1919-1920)
(3) Principiului
naţionalităţilor (1918-1920)
(...) Cele patrusprezece puncte ale
preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (8 ianuarie 1918,
Washington), au proclamat drepturile popoarelor la autodeterminare şi
constituirea de state independente; în ceea ce priveşte popoarele din
Austro-Ungaria, a fost prevăzută doar autonomia lor. În februarie 1918,
preşedintele Wilson a renunţat la această teză, pronunţându-se pentru crearea
statelor naţionale, libere şi independente. În cursul anului 1918, naţiunile
oprimate din Austro-Ungaria au acţionat fără echivoc pentru constituirea de
state naţionale unitare (Congresul de la Kiev, noiembrie 1917, Congresul
de la Roma, aprilie 1918, Congresul de la Philadelphia, octombrie 1918). În
contextul înfrângerii Puterilor Centrale în război şi al dezvoltării
luptei de eliberare naţională s-au constituit în centrul Europei, pe ruinele
imperiilor destrămate (german, austro-ungar şi rus), state noi, aşa-numitele state
succesorale.
(4) (...) Iată principalele
momente care au marcat apariţia statelor succesorale
(...)
– Regatul
sârbilor, croaţilor şi slovenilor: noiembrie-decembrie 1918, în frunte cu regele
Alexandru I Karagheorghevici;
(...)
Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920, a statuat pe plan juridic internaţional noile
realităţi din Europa Centrală:
– Tratatul de pace cu Ungaria (4 iunie 1920,
Trianon): a recunoscut unirea
Transilvaniei cu România, Cehoslovacia, Iugoslavia, precum şi Ungaria –
stat naţional;
(...) – Tratatul de pace cu Bulgaria (noiembrie
1920, Neuilly-sur-Seine): reconfirma frontierele în Balcani
din 1913 (Pacea de la Bucureşti);
(4) (…)
- Tratatul de pace cu Turcia (iulie 1923, Lausanne): marile puteri şi-au împărţit o parte din
posesiunile fostului Imperiu Otoman; s-a constituit statul armean
independent; tratatul a provocat multe mişcări naţionaliste în zonă.
(5) (...) – Tratatul de pace cu Turcia (august
1920, Sèvres): obliga Turcia să recunoască frontierele statelor
central-europene, conform tratatelor de pace; tratatul nu a fost ratificat de
Turcia;
(…)
- Tratatul de pace
cu Turcia (iulie 1923, Lausanne): marile puteri şi-au împărţit o
parte din posesiunile fostului Imperiu Otoman; (...).
3. Relaţiile internaţionale: 1921-1924
(8) (...) După primul război
mondial s-au definit două tendinţe şi politici în Europa:
(...)
– politica de revizuire a
tratatelor de pace, de revanşe, de modificare a frontierelor noilor state şi revenire la situaţia
antebelică; această politică era susţinută de Germania, URSS, Austria, Ungaria,
Italia, Bulgaria. Perioada interbelică a fost dominată de confruntarea
dintre aceste două tendinţe şi politici. (...)
4. RELAŢIILE
INTERNAŢIONALE: 1924-1933
(12) Problema reparaţiilor şi a datoriilor de
război(...) Preşedintele american Herbert Hoover a
anunţat, în 1931, suspendarea pe un an a plăţii tuturor reparaţiilor de război,
fapt care a stârnit indispoziţia unor ţări (Franţa, Belgia, Iugoslavia).
(...)
(13) (...) Anularea acestora [datoriilor germane] a dus şi la anularea
reparaţiilor orientale, datorate de Ungaria şi Bulgaria. (...)
Conferinţa dezarmării de la Geneva
(...) Propunerea
franceză (planul Tardieu) – să se
constituie forţe armate internaţionale, puse la dispoziţia Societăţii
Naţiunilor. Aceste forţe de „poliţie internaţională” trebuiau să ocupe
teritoriile unde ar fi fost posibilă izbucnirea unui conflict armat. Numai după
aceea se putea trece la limitarea înarmărilor. Delegaţiile României, Poloniei,
Cehoslovaciei şi Bulgariei au susţinut, cu unele rezerve, planul
francez. (...)
8. TRATATELE DE PACE
DE LA SFÂRŞITUL CELUI DE-AL DOILEA
RĂZBOI MONDIAL
(...)
Tratatele de pace
24 (...)
Italia - În ceea ce priveşte regiunea Trieste, disputată între iugoslavi
(susţinuţi de către sovietici), şi italieni, susţinuţi de către
anglo-americani, s-a ajuns la o lungă dispută diplomatică. Tratatul de la Paris
crea teritoriul liber al Triestului, sub tutela ONU, dar această soluţie nu s-a
dovedit viabilă, astfel că francezii, englezii şi americanii au propus, în
martie 1948, reîntoarcerea teritoriului liber al Triestului la Italia;
sovieticii şi iugoslavii au refuzat şi statutul a fost menţinut.
(...)
Bulgaria – a suferit modificări teritoriale, păstrând
judeţele din sudul Dobrogei.
(...)
9. NAŞTEREA UNEI LUMI
BIPOLARE. Perioada clasică a războiului rece (1946-1962)
Tabăra estică și
primele semne ale dezghețului Est-Vest
31 (...) În replică la constituirea OECE, statele Europei
de Est (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România, Cehoslovacia, Uniunea
Sovietică, urmate de Albania şi Republica Democrată Germană) s-au
regrupat, la 25 ianuarie 1949, în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
(C.A.E.R.), care avea rolul de a le facilita relaţiile comerciale, în parte, în
profitul URSS.31 (...) El a denunţat
imperialismul american, vinovat de război, a căutat să impună modelul sovietic,
susţine cultul personalităţii genialului Stalin şi îl acuză pe Tito.
(...)
(...) Această
alianţă regrupa, sub comandament sovietic, toate forţele armate ale ţărilor
Europei de est, cu excepţia Iugoslaviei. (...)
32 (...) Sovieticii au răspuns integrării RFG în NATO prin crearea
Tratatului de la Varşovia (14 mai 1955), regrupând în jurul URSS şapte
democraţii populare (Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est, România, Bulgaria,
Albania, Ungaria. (...)
Relativa liberalizare a permis o apropiere
a Uniunii Sovietice de Iugoslavia. Hruşciov, Mikoian şi Bulganin (26
mai-3 iunie 1955) au făcut o vizită la Belgrad, în semn de reconciliere,
după ruptura din 1948. URSS recunoştea diversitatea căilor care duceau la
socialism. (...)
D E S T I N D E R E A R E L A T I VĂ (1962-1975)
Bipolarismul americano-sovietic
39 (...) Cu toate că ambele
superputeri cresc fără încetare potenţialul lor limitat, ele evită cu cea mai
mare grijă orice înfruntare directă şi se menajează, fiind constrânse de
greutăţile lor interne, care-i obligă să găsească un modus vivendi.
54 Limitele
coexistenţei paşnice
(...). Semnarea tratatului de pace privind
Austria şi reconcilierea lui Tito cu conducătorii sovietici sunt semne
clare ale schimbării politicii externe sovietice.
SFÎRŞITUL LUMII BIPOLARE. Prăbuşirea
comunismului.
55 (...) Războaiele apărute după căderea
comunismului au deschis drumul SUA spre rolul de „jandarm mondial”, fiind
singura superputere rămasă, care, prin intermediul NATO, s-a implicat în
conflicte ca războiul din Golf şi cel din Iugoslavia. (...)
56 (...) În Iugoslavia au izbucnit războaie,
ca urmare a imposibilităţii găsirii unei alte soluţii diplomatice pentru
convieţuire: Slovenia (iunie – decembrie 1991); Croaţia (1991-1993) şi în
Bosnia (1994-1995). Comunitatea internaţională a recunoscut independenţa
Bosniei şi Herţegovinei în aprilie 1992, conflictul de aici durând din
1992 până în 1995. Acordurile de pace s-au semnat în noiembrie
1995, la Dayton, după negocieri îndelungate, sub egida S.U.A. Diplomaţia
vest-europeană, a fost ineficace faţă de conflictele din Iugoslavia.
O NOUĂ
ORDINE MONDIALĂ
56 (...) SUA dominau NATO,
fiind cea mai mare putere militară şi economică a lumii, având puterea să
impună orientările sale, chiar dacă acestea au dus la anumite divergenţe în
sânul alianţei, în timpul războaielor din fosta Iugoslavie (1991-1995 şi
1999). (...)