Malum-malus (DINU 2011)

Dana Nora Dinu, Malum – malus sau sindromul nefericirii. Incursiune în simbolistica mărului, „Pro Saeculum”, nr. 5-6 (73), iulie - septembrie 2011, pp.38-41

http://www.pro-saeculum.ro/

 

(…) După unele teorii, el ar fi pătruns în mentalul creştin datorită artei renascentiste tributare miturilor greceşti. Şi în istoria mitografică este semnalată originea noţiunii de arbore al vieţii reprezentată prin măr în nordul bazinului mediteraneean, de unde s-ar fi răspândit în Asia Mică şi Nordul Europei1. (…)

Explicaţii destul de plauzibile se bazează pe dubla ipostază – de măr şi şarpe – în care era reprezentat Zeul Pământului, precum şi pe atitudinea ostilă a primilor creştini faţă de orice simbol păgân. De asemenea, lexicul latin înregistrează o serie de corespondenţe semantice interesante2. Mai mulţi comentatori au sesizat omonimiile, pe de o parte dintre substantivele „malum” (mărul ca fruct) şi „malum” (rău, nenorocire, pagubă), şi pe de altă parte dintre adjectivul „malus” (rău) şi substantivul „malus” (măr) cu sensul de pom fructifer.

Desfăşurând mai departe istoricul lexicologic al cuvântului măr, Jacques Brosse evidenţiază ascendenţa lui „malum” din grecescul „melon” (μήλο), care avea un sens mai extins. În cele din urmă, ambele cuvinte au ajuns să denumească orice fruct care se asemăna cât de cât cu mărul3. (…)

(…) Limitele existenţiale şi prelungirea vieţii nu pot fi obţinute decât de fiinţe cu atribute supraumane şi prin săvârşirea unor fapte pe care un om obişnuit nu le poate îndeplini, dar cel mai semnificativ aspect este acela că aceste încercări influenţează destinul şi natura umană în cel mai înalt grad. Aceasta este semnificaţia care transpare din periplul cuceririi merelor din grădina Hesperidelor, pentru care Heracles este nevoit să poarte temporar povara lui Atlas, să coboare în imperiul întunecat al lui Hades, iar, odată reîntors pe pământ, este transformat în constelaţie. Dar cea mai gravă semnificaţie ce transpare din mitologii este cea care decurge din scăparea de sub control a impulsurilor erotice, pentru că acestea stau la baza satisfacerii aspiraţiei supreme: prelungirea vieţii, accederea la nemurire. Astfel, încălcarea interdicţiilor de ordin divin asupra relaţiilor sexuale între muritori şi nemuritori, şi a normelor de comportament social ce condamnă legăturile în afara căsătoriei, duce la bulversarea ordinii sociale, universale şi divine, un fir care se destramă din nodul unei intrigi ce îşi are obârşia în decizia lui Paris de a o alege pe zeiţa dragostei drept destinatară a mărului „celei mai frumoase”. Afrodita, la rândul ei, nu poate scăpa de „blestem”, trecând peste legea divină şi îndrăgostindu-se de un muritor, fenomen care apare şi în Biblie în episodul nefilimilor – un fel de titani născuţi din uniunea „Fiilor lui Dumnezeu” – cu muritoare4.

(…)

Numărul cinci reprezintă echilibrul în multe sisteme simbolice iniţiatice. În concepţia pitagoreicilor, pentagrama este o reprezentare a cunoaşterii – una din cheile Ştiinţei celei Mari – care deschide calea către taine. (…)

(…)

Una dintre temele preferate ale creştinismului este asocierea femeii cu păcatul. (…)

(…) Într-un roman care încearcă să desluşească motivaţiile şi periplul conceperii acestei opere artistice, scriitorul turc Enis Batur justifică reacţia de respingere publică prin refacerea la nivel mental a scenariul biblic cu episoadele tentaţiei, dar şi al încălcării interdicţiei divine, într-o „nouă interpretare a Cărţii Facerii şi a scrierilor sacre”. „Cum poate fi lăsat mărul descoperit?! A-l lăsa descoperit şi a-l expune dorinţei privirii nu înseamnă, oare, repetarea tentaţiei «păcatului originar», şi, în plus, distrugerea metaforei?”12.

(…)

Adâncirea în profunzimile autocunoaşterii este la fel de primejdioasă şi omenirea a învăţat acest lucru în pofida lui Socrate. „Bănuiesc că Narcis a înţeles ceva ce legenda nu spune. Şi anume că a te cunoaşte nu înseamnă a cunoaşte ce eşti, ci a cunoaşte ce nu vei mai fi. Adevăr care întotdeauna pedepseşte pe cel care-l descoperă.”17.

(…)

După Nietzsche, la originea oricărui act uman, inclusiv a dorinţei de cunoaştere, s-ar afla voinţa de dominaţie asupra celorlalţi, „voinţa de putere”. Uneori, acest impuls capătă proporţii naţionale şi subzistă în imaginarul colectiv sub o formă simbolică. Secole de-a rândul, popoarele Europei s-au confruntat cu setea de dominaţie a Imperiului Otoman. „Începutul sfârşitului” l-a constituit distrugerea uneia din cele mai dezvoltate civilizaţii medievale. Pentru Mehmet al II-lea, cucerirea Constantinopolului devenise o pură ambiţie, o boală de orgoliu şi putere, Constantinopolul nemaireprezentând o forţă economică18.

Dar obţinerea unor bunuri materiale, chiar hiperbolizate la modul fabulos, nu mai era suficientă pentru menţinerea motivaţiei soldaţilor Imperiului. Era nevoie de recurgerea la o imagine mitico-religioasă care să susţină o promisiune care părea din ce în ce mai dificil de atins pentru ienicerul de rând. Astfel, ei erau fanatizaţi prin legenda „Mărului Roşu” – devenit element de bază al unui jurământ de supunere fără rezerve: „Padişahul nostru, în numele tău vom merge dincolo de muntele Kaf, până la mărul roşu”19.

Kizil-Elma sau Kôzôl-Alma, adică Mărul roşu în limba turcă, este o expresie care se referă la un oraş legendar, ţel suprem al cuceririlor turco-musulmane20.

Poetul Gökalp interpretează locul mitic al Mărului Roşu ca simbol al imperiului turanic în care conducătorul hunilor Mete a reuşit să unească toate triburile turcice, aşa cum au făcut-o mai târziu Gingis-Han şi, apoi, Timur-Lenk21.

Dacă otomanii identificau Mărul roşu cu puterea supremă, pentru popoarele cucerite acest spaţiu imaginar reprezenta un fel de „purgatoriu” în care era de dorit ca aceştia să ajungă. În folclorul grecesc târziu, mai precis în ultima perioadă bizantină, Kokkini Milia (Κοκκινη μηλια) (Mărul Roşu) desemna o zonă geografică în Orient (după unele surse în Mesopotamia, Irakul de astăzi, sau o localitate legendară, situată în afara graniţelor imperiului turcesc, spre Mongolia, locul de origine al turcilor), în care se profeţea că vor fi forţaţi să se retragă turcii, după ce imperiul lor va fi distrus. Aceste legende au luat naştere în ultimele zile ale Constantinopolului, având menirea de a-i consola şi încuraja pe învinşi, menţinându-le vie speranţa într-o renaştere a imperiului apus al Bizanţului. Potrivit legendelor bizantine, martirul împărat Constantinos, masacrat de barbari, a fost luat de îngeri, care l-au condus în Împărăţia de Marmură, unde avea să doarmă până când va veni vremea să se trezească şi să-i alunge pe turci până în ţinutul Pomului Mărului Roşu22.

Astfel, Mărul Roşu traversează graniţe în imaginarul civilizaţiilor, dar nu fără a-şi modifica „culoarea”: strălucitoare pentru cuceritori – înnegurată pentru cei cuceriţi.

(…) Şi nici „New York” – oraşul supranumit „Big Apple” – „Mărul cel Mare” – ultimul din şirul simbolic Constantinopol – Roma – Viena.

 

Note

1 Romulus Vulcănescu. Coloana cerului. Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, p. 47.

2 Ivan Evseev. Enciclopedia simbolurilor religioase şi arhetipurilor culturale. Timişoara : Învierea, 2007, p. 356.

3 J. Brosse, La mythologie des arbres. Paris : Payot&Rivages, 2001, p. 348.

4 J. Brosse, op. cit., pp.359-363.

12 Enis Batur. Mărul. Tentativă de roman asupra tehnicilor împletirii. Bucureşti : Art, 2008, p. 15.

(…)

17 O. Paler, op. cit., p. 194.

18 1453: The Holy War for Constantinople and the Clash of Islam and the West, în : Customer Reviews. Disponibil la: http://www.amazon.com/1453-Holy-Constantinople-Clash-Islam/product-reviews/ 1401308503

19 E. Batur, op. cit., p. 157.

20 The Encyclopaedia of Islam. Vol. V. Leiden 1986, Kizil-Elma, pp. 245-246 apud Xénia Celnarová. The religious ideas of the early Turks from the point of view of Ziya Gökalp, în: Asian and African Studies, 6, 1997, 1, 103-108, nota 4, p. 104, 2. Disponibil la: http://www.sav.sk/ journals/aas/full/aas197g.pdf

21 Xénia Celnarová. The religious ideas of the early Turks from the point of view of Ziya Gökalp, în: Asian and African Studies, 6, 1997, 1, 103-108, nota 4, p. 104, 2. Disponibil la: http://www.sav.sk/journals/ aas/full/aas197g.pdf

22 Where Red Apple Tree is located?. Disponibil la: http://engforum. pravda.ru/showthread.php?263511Where-Red-Apple-Tree-is-located

 

 

Școala de acum 50 de ani (GHICA 1880)

Ion Ghica, Școala de acum 50 de ani*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 6, 1 septembrie 1880, sub titlul Corespondența dintre d-nii Vasile Alecsandri și Ion Ghica

 

București, 1880

69-70 Iubite amice,

Pe când în școala de la Măgureanu(1) vestiții eliniști Lambru, Comita, Vardalah și Neofit, emulii lui Corai, predau tinerilor greci și feciorilor noștri de boer Memorabiile lui Socrate(2), Phedon(3) și Metafizica lui Aristot(4); pe când Banul Brâncoveanu discuta cu puristul Duca în limba lui Tucidid(5) Apophtegmele lui Hypocrat(6) și Ariometria(8) lui Archimed(1) și se munceau să izgonească din limba greacă toate cuvintele care nu erau curat atice(2), precum unii din învățați noștri caută să curețe limba română de tot ce nu se termină în -ciune, la biserică la Udricani, la Sfântul Gheorghe și la Colțea se auzea glasul ascuțit a câtorva copii, cari strigau în gălăgie pe:

on, mislete, ucu: omu
pocoi, on, mislete, ucu: pomu.(4)
2 Memoriabilia este opera lui Xenofon, istoric și general atenian, elev al lui Socrate.
3 Operă filozofică a lui Platon, filozof grec din antichitate (sec. IV î. e. n.), discipol al lui Socrate.
4 Aristotel = filozof gec (384-322 î. e. n.)
5 Tucidid = istoric grec din antichitate (460-395 î. e. n.)
6 apofhtegme = aforisme, maxime
7 Hypocrat = cel mai mare medic al antichității, socotit „părintele medicinii” (sec. V î. e. n.)
8 Ariometria = știința determinării densității lichidelor
1 Archimed = vestit fizician și geometru al antichității (sec. III î. e. n.)
2 atic = dialectul grecesc vorbit în vechea Atenă
4 o (on), m (mislete), у (ucu): omu (om)
П (pocoi), o (on), m (mislete),  у (ucu: пomу = pomu (pom) – „sistem” de învățare a chirilicelor.

 

70 (...) Cei de la bucoavnă(7) râvneau la dânșii cum vorbeau păsărește.

Dascălul Chiosea, bătrân cu antereu de calemcheriu(8), la cap cu cauc(9) de taclit vărgat cu cearșaf(10) alb, (...).

7 bucoavnă = abecedar

8 calmcheriu = stofă cu flori cusute de mână.

9 cauc = turban

10 cearșaf = pânză

 

71 (...) Apoi să fi dus Sfântul pe vreunul să nu știe lecția, că, dacă nu-l ajungea cu nuiaua, apoi scotea imineu(2) din picior și-l azvârlea după dânsul cu un:  „Fir-ai dracului cu tat-tu și cu mă-ta, că n-ai învățat matima”(3).

(...) Dimineața buchile, oftoicu(4) și psaltirea, după prânz psaltichia(5).

1 imineu = pantof

3 matima = lecția

4 oftoicu = octoihul, cartea cântecelor bisericești pe opt glasuri.

4 psaltichia = muzica vocală bisericească

 

72 De pe la alde Chiosea ieșeau dieci(1) de vistierie și calemgii(2). (...) Ei [dascălii români] se delectau mai mult cu citirea întâmplărilor lui Alexandru Machedon, care s-a bătut cu furnicile și cu paserile cu ciocu de fier, decât cu citirea mâniei fiului lui Peleu(6). Oile, câinii și fluerul păstorului întristat ai lui Văcărescu îi erau mai dragi decât Afrodita(7) și Bacusu(8) lui Anacreon(9). (...) Limba și urechea lor le spunea că nu erau nici Tătari, nici Greci, nici Slavi; (...)

1 diac = scriitor de cancelarie

2 calemgiu = copist

6 Peleu = rege legendar în Grecia, tatăl lui Ahile, erou al Iliadei  

7 Afrodita = zeița frumuseții în mitologia greacă

8 Bacus = zeul vinului în mitologia greacă

9 Anacreon = poet liric grec (560-478 î. e. n.) 

 

73 (...) Acum lumea s-a subțiat, fiecare vorbește și scrie limba sa proprie și știe că suntem strănepoți ai lui Traian.
74 Cei mai înfocați astăzi nu recunosc de adevărați patrioți decât pe cei cari au strigat „moarte Turcului!” și cred că, deși n-au fost la bătălie, dar că, fără vitejia lor cea civică, țara românească era pierdută, umilită, batjocorită, tăiată de Turci.
(...) 
Din acele școli își recrutau bisericile preoții și cântăreții, acolo boierii căutau băieți pe cari îi lua în casă pe procopseală(1)
1 procopseală = căpătuială

 

75-76 (...) Când a venit în București dascălul Lazăr(4), băieții de la Udricani, de la Sfântu Gheorghe, de la Colțea și de la toate bisericile au golit acele școli și au alergat la Sfântu Sava cu Petrache Poenaru, cu Eufrosin Poteca, cu Simion Marcovici, cu Pandeli, cu Costache Moroiu și cu mulți alți tineri de la școala grecească; (...) 
4 Gheorghe Lazăr (1770-1823) = cărturar ardelean. A înființat, în 1818, școala de la Sfântu Sava.

76 (...); cei mai mulți s-au adăpostit prin curțile boierești ca grămătici(1), vătafi de curte, stolnici(3), trăind pe bere și mâncare, fără grija zilei de mâine; (...) 
1 grămătic = copist 
3 stolnic = slujitor ce avea în grijă masa boierului

80-81 (...) Filimon ne spune că s-a primblat mult timp cu această din urmă scriere a lui [Ciocoii] în buzunar, căutând un Mecena(1) căruia să i-a dedice; (...). 
1 Mecena = protector al artiștilor

 

83 (...) [Filimon] Când vorbea de bucate, i se umplea gura și defectul ce avea la vorbă dispărea când pronunța: „(...) / Măsline dulci de Tesalia”.

Interviu cu Octavian Paler (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

Interviu cu Octavian Paler

(...)

-De ce ați ales Grecia, Egiptul, Italia pentru a scrie despre ele?

-Poate pentru că soarele mediteraneean luminează întrebările fără să le ucidă.

(...)

Dv. călătoriți de parcă ați vrea să aflați dacă existența acelor meleaguri, acelor monumente este reală. Călătoriile vă vă stârnesc exclamații și nu vă aduc nimic necunoscut.

-Ba da. M-au învățat să descopăr că Odiseea a fost scrisă pentru sfârșitul ei.

-Oare și mitologia este pentru dv. un pretext?

-Da. Nu le-am cerut zeilor decât să le folosesc numele pentru cauza mea personală. (…) Dacă iubesc lumina de afară e ca și cum aș spune că îl prefer pe Apolo. Sau pronunțînd numele lui Dionysos mă gîndesc că am o poftă teribilă să stau culcat în iarba amară, plină de mirosurile primăverii, privind cerul și adumelcînd ca o sălbăticiune amintirea munților. Prin mitologia greacă nu trebuie să părăsim viața obișnuită, deși grecii și-au imaginat că totul se rezolvă printr-un surâs. În definitiv, Elada nu e atît o țară, cît o categorie muzicală.

- Dar a scrie despre monumente străvechi, despre zei nu înseamnă o depărtare de timpurile noastre?

-Dacă există cineva căruia i se pare inactuală sau superfluă nevoia de a crede în sensul profund al Ithacăi, cu atât mai rău pentru ei. (…) Nu mi-am propus niciodată să reinterpretez miturile antice și, chiar dacă în această privință s-au scris lucruri foarte măgulitoare despre cartea mea Mitologii subiective, cred că nu le merit. N-am căutat în mituri decât un mod de a mă confesa și de a judeca viața.

(...)

-(...) Frumusețea ajunge să învingă neantul din care a apărut Afrodita, dar nu ajunge să salveze de la moarte un copil flămând. (…) 

(...)

-Grecii și Renașterea au pus în centrul lumii mai ales frumusețea omului. 

(...)

Dar ce credeți că a pierdut epoca modernă?

- Socrate în agora nu era niciodată singur. În epoca modernă el ar avea șansa să descopere că singurătățile cel mai mari nu sînt cele între patru ziduri. Metropolele europene cunosc singurătatea în plină stradă.

-V-ar ispiti întoarcerea în antichitate?

-Sunt dintre cei care nu s-au gândit niciodată că Don Quijote ar trebui vindecat de himerele sale. Totuși, știu că singura înțelepciune adevărată este să aparții timpului tău, orei pe care o trăiești.

-Nu vă contraziceți? Ați scris despre nostalgia Eladei.

-Nu mă contrazic. În loc să copiem Parthenonul, e mult mai important să înțelegem că el ne vorbește despre o perfecțiune pe care trebuie să o căutăm singuri. Decepțiile neoclasicismului au fost grăitoare. Dar merită să reținem de la clasicism încrederea în cuvinte. (...) Hitler și Nero îmi provoacă aceeași repulsie în plan moral.

-Vorbiți uneori nu numai despre mitologie, dar și despre istorie ca despre o problemă personală.

(...)