Se afișează postările cu eticheta terra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta terra. Afișați toate postările

miercuri, 17 ianuarie 2024

Insula Paștelui (MORRISSON 1935)

Al Morrisson, Insula Paștelui, Prietenii cărții/Civilizații dispărute,  București, 1997 (1946 eng.)

 

Cuvânt înainte

(...) Statuile şi alte ruine ale insulei nefiind din domeniul mitic, ci din cel al realităţii, problemele pe care le pun cereau un studiu la faţa locului şi după metode ştiinţifice. Lucrările expediţiei engleze conduse de doamna Routledge au ajutat la îndepărtarea mai multor legende şi erori. (...)

(...) Dacă, singurii din Polinezia, locuitorii acestei „Ultima Thule” au cunoscut arta de a scrie şi dacă tot ei au fost singurii care au ştiut să cioplească şi să ridice statui atât de mari – atunci au tot dreptul de a se proclama reprezentanţii unui trecut grandios şi fiii unei rase privilegiate. (...)

 

Insula Paştelui şi Continentul Pierdut

(...) S-a sfârşit prin a colora în albastru locul din hărţi unde erau însemnate, altădată, contururile acelei Terra australis incognita (Ţara australă necunoscută). (...)

(...) Este puţin probabil că acest monument să mai domine faleza pe care se ridica, în 1934, când l-am vizitat, o crăpătură larg deschisă detaşase deja aripa dreaptă şi câteva ploi violente ar fi fost de ajuns pentru a prăvăli mausoleul în mare, de la o înălţime de 200 de metri. (...)

 

Istoria tragică a Insulei Paștelui

(...) Toţi ceilalţi polinezieni se adaptaseră la viaţa modernă şi între ei şi cuceritorii lor se stabilise un fel de status quo. (...)

 

Statuile uriașe

(...) Indiferent de felul lor de a gândi, de cultura sau sensibilitatea lor, toţi cei care au descris Insula Paştelui au fost cuprinşi de o emoţie sinceră şi adâncă. Din suma impresiilor lor s-a născut legenda Insulei Paştelui, vestigiu al Atlantidei. (...)

 

Poezie, muzică și dans

(...) Tot de la strămoşii lor, pascuanii au păstrat dragostea pentru muzică şi sonoritatea cuvintelor, în această privinţă, civilizaţia polineziană se apropie de aceea a Greciei antice. (...)

(...) Dansul săltat este unul din dansurile specifice ale insulei, în anul 1838, când vasul Venus comandat de amiralul Du Petit-Thouars s-a oprit aici, câţiva indigeni au urcat la bord şi au dansat un fel de menuet, sărind într-un picior şi mimând obscenităţi. (...)

 

Misterul tabletelor

Au avut oare vechii pascuani o scriere hieroglifă a cărei descifrare ne-ar putea lămuri multe mistere? (...)

(...) Altele erau panegirice adresate şefilor. (...)

(...) La Mangareva tanga-ta-rongo-rongo erau un fel de orchestre sau de coruri care asigurau elementul „muzical” al tuturor serbărilor sacre sau profane. (...)

 

O societate canibală

(...) Puterea regelui este celebrată în termeni lirici într-un imn cules în anul 1886. (...) Cu ajutorul indigenilor şi experţilor în limbi polineziene am reuşit să stabilim, parţial, versiunea originală.

„Care sunt lucrurile pe care regele le înmulţeşte în această ţară?

Atunci când Marte apare pe cer (?) regele face să crească tijele cartofilor dulci, albi. (...)”

 

Religie și magie

(...) Se pare că încă înainte de evanghelizarea insulei, cântecele sacre, legendele divine atât de venerate în Polinezia centrală îşi pierduseră prestigiul şi temele majore ale vechii cosmogonii abia mai erau cunoscute. (...)

 

joi, 25 mai 2023

Ipostaze istorico-culturale ale geografiei mentale. Conceptul românesc de „țară”, „land” și „pays” (PUȘCAȘ 2014)

Angelica Pușcaș, Ipostaze istorico-culturale ale geografiei mentale. Conceptul românesc de „țară”, „land” și „pays”

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014

 

33 Semantica cuvântului „ţară”, derivat din latinescul „terra”, se distinge printr-o generoasă nuanţare, evoluţia în timp adăugându-i noi conotaţii, specific româneşti, adânc şi durabil ancorate în istoria, cultura şi civilizaţia acestui popor.

35 (...) Acest punct de vedere este, de altfel, bine argumentat de existenţa între graniţele actuale ale Germaniei a celor 16 landuri∗, diviziuni administrative autonome, dar nu suverane, unele păstrând ca oiconime de identificare fie numele fostelor principate, ducate şi comitate din perioada Evului Mediu, fie denumirea stătuleţelor din secolul al XVII-lea (Bavaria, Brandenburg – viitoarea Prusie, Saxonia, Turingia, Hanovra) născute în urma frământatului război confesional, dus timp de 30 de ani (1618-1648) între protestanţi şi catolici.

38 (...) (...) şi climatul de tip mediteraneean uscat şi secetos, caracteristic pentru Provence.

 

 

Angelica PUŞCAŞ – Lect. univ. dr. Facultatea de Geografie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman (SEVERIN 1995)

Adrian Severin, Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman , Scripta, București, 1995, 414 p.   Despărțirea de Pigafeta – Octavi...