Teodor Mădălin Roșioru, Scriitorul modern și sentimentul identității, „Tomis”, Constanța, mai 1996, p. 1, 2.
(2) (...) Precum spunea Platon
în Fadon, sufletul nemuritor se leapădă de impuritățile pe
care, odată cu corpul, i le impune existența, înainte de a accede la lumea ideilor
pure și a se delecta în compania lor. Pe acel tărâm ideal Adevărul
și Frumosul fuzionează, ca mai târziu în estetica lui Valery, pentru
care deliciile gândirii sunt situate la același nivel cu ale artei. Însă, atât
din fața Adevărului cât și a Frumosului, omul trebuie să se
retragă. (...)