Nae Ionescu, Crăciunul, „Cuvântul”, nr. 2401, 25 decembrie 1931
(...) Căci dacă iubirea ar fi eficace pentru aproapele
tău, atunci de ce ar mai fi nevoie de întruparea logosului și de
jertfa lui? (...)
(...) Adevărul teologic fiind de natură sobornicească.
Asta nu o înțeleg decât creștinii răsăriteni, ortodocși, e drept.
(...) Dar un microcosm închis ermetic înspre înlături,
cu o singură putință de evaziune: ÎN SUS! De aceea mă gândesc că dacă Leibniz
ar fi trăit în Orient ar fi trebuit totuși să deschidă monadelor sale o
fereastră: înspre cer.
... Crăciunul sărbătoare a întrupării Logosului
ca condiție a mântuirii – este sărbătoarea singurătății metafizice a omului,
care deschide porțile cerului. Nu o spunem noi doară; ci povestește Evanghelia
că în noaptea asta s-a deschis cerul; ca să se împărtășească oamenii la
spectacolul îngerilor cântând gloria in excelsis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu